am nevoie de un acatist

[Mtcrysty17]

Da, în felul acesta trebuie să se roage creştinul. Mai întâi să-şi adune toate gândurile şi apoi să se roage cu insistenţă lui Dumnezeu. Nu este nevoie să spună vorbe fără număr. Ajung cuvintele puţine şi simple. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre nu depinde de mulţimea cuvintelor pe care le rostim, ci de curăţia gândului şi a inimii noastre. Putem să ne încredinţăm de acest lucru dacă citim cele scrise în Sfânta Scriptură despre Ana cea stearpă, mama proorocului Samuel. Şi a dat făgăduinţă, zicând: „Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da ţie, şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui” (1 Regi 1, 11). Sunt acestea cuvinte multe? Nu. Şi totuşi, pentru că Ana s-a rugat din toată fiinţa ei şi cu inimă curată, mica ei rugăciune a fost ascultată. Deşi era stearpă, Dumnezeu a tămăduit neputinţa firii ei şi i-a deschis pântecele. În felul acesta, a izbăvit-o de dispreţul semenilor săi, făcând ca din pământ neroditor să crească grâu din belşug.

Aşadar, cel care se roagă, să nu spună cuvinte fără rost. De altfel, atât Hristos, cât şi Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne rugăm des, cu rugăciune scurtă şi cu mici pauze, pentru că lungind rugăciunea, ne putem pierde atenţia, dând astfel ocazia diavolului să se apropie de noi şi să ne umple mintea cu gânduri de la el. Dacă ne rugăm cu rugăciuni scurte şi dese, este mai uşor să ne concentrăm atenţia şi să ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu.
Vrei şi tu să înveţi rugăciunea stăruitoare şi curată? Atunci vezi cum s-a rugat Ana. După ce a mâncat, s-a sculat de la masă şi nu s-a dus să se culce, nici să se odihnească, ci a intrat în cortul Domnului ca să se roage. De aici trag concluzia că nu-şi umplea pântecele, căci altfel nu ar fi putut să se roage, şi cu atât mai puţin cu lacrimi. Dacă noi, atunci când suntem flămânzi, cu greutate reuşim să ne rugăm, iar după ce mâncăm mult, nu putem să ne rugăm niciodată, atunci nici ea, care era femeie, nu s-ar fi putut ruga dacă ar fi mâncat bine.
Nu te împiedică nici locul, nici ora. Şi chiar dacă nu îngenunchezi, nu plângi şi nu-ţi ridici mâinile spre cer, rugăciunea va fi desăvârşită dacă gândul tău este îndreptat cu totul spre Dumnezeu. Dacă nu poţi merge la biserică, atunci când mergi pe drum, când te afli la piaţă, când călătoreşti pe mare, când eşti la lucrul tău, când pregăteşti de mâncare, când cultivi pământul sau orice altă treabă faci, roagă-te cu stăruinţă şi neîmprăştiere a cugetului. Lui Dumnezeu nu Îi pasă de locul unde suntem. Ajunge ca inima să fie lipită de rugăciune şi gândul să fie curat. Uite, Sfântul Apostol Pavel s-a rugat nu în biserică, stând în picioare sau în genunchi, ci în închisoare, întins pe spate, pentru că picioarele sale erau strânse în butuci. Dar fiindcă s-a rugat din toată inima, temeliile temniţei s-au zguduit, legăturile s-au desfăcut, iar temnicerul a crezut în Dumnezeul cel adevărat, botezându-se cu întreaga sa familie (Fapte 16, 25-35).

Iezechia, care era bolnav, nu s-a rugat nici el în picioare sau în genunchi, ci întins în pat. S-a rugat ca Dumnezeu să-i dăruiască vindecarea, după ce fusese înştiinţat prin proorocul Isaia că avea să moară. Dar iată că prin curăţia rugăciunii sale, el a reuşit să schimbe hotărârea lui Dumnezeu (4 Regi 20, 1-6). De asemenea, tâlharul s-a rugat pe cruce şi a dobândit astfel raiul (Luca 23, 42-43). Daniel s-a rugat din groapa cu fiare sălbatice (Dan. 6, 16), iar Iona din burta balenei (Iona 2, 1-2). Rugându-se din toată inima lor, toţi aceştia au fost ajutaţi de Dumnezeu, Care i-a izbăvit din nenorocirea în care se aflau.

[Mtcrysty17]

„Şi ce să spun atunci când mă rog?”, mă vei întreba. Vei spune la fel ca femeia cananeeancă din Evanghelie: Miluieşte-mă, Doamne!… Fiica mea este rău chinuită de demon (Matei 15, 22). „Miluieşte-mă, Doamne!” să spui şi tu. „Sufletul meu este chinuit de demon”, pentru că păcatul este un mare demon. Cel demonizat este miluit, pe când omul păcătos este îndepărtat de la faţa lui Dumnezeu. „Miluieşte-mă, Doamne!” Puţine cuvinte sunt acestea, dar ele se pot transforma într-o mare de milostivire, iar acolo unde este milostivirea lui Dumnezeu, sunt şi toate bunătăţile de care avem nevoie.

Când nu te afli în biserică, să spui tainic în sinea ta „Miluieşte-mă, Doamne!” Strigă la Dumnezeu cu gândul tău, fără să-ţi mişti buzele. Dumnezeu ne aude şi atunci când tăcem. Nu este atât de important unde, ci cum ne rugăm. Chiar şi când te afli în baie să te rogi. Să te rogi oriunde ai fi. Întreaga zidire este biserica lui Dumnezeu. Tu însuţi eşti biserica lui Dumnezeu şi cauţi loc unde să te rogi?

În faţa evreilor era marea, iar din spate veneau ameninţător egiptenii. Atunci, Moise a fost cuprins de o aşa de mare spaimă, încât a cerut ajutor lui Dumnezeu fără să spună nici un cuvânt. Şi chiar dacă vocea lui Moise nu se auzea, Domnul l-a întrebat: Ce strigi către Mine? (Ieş. 14, 15). Aşadar, Dumnezeu l-a auzit chiar dacă nu spusese nimic. Aşa şi tu, atunci când eşti ispitit, să ceri tainic ajutor de la Dumnezeu. El este tot timpul alături de tine, de aceea nu trebuie să I te adresezi în- tr-un fel anume, aşa cum faci cu oamenii. Vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: „Iată-mă!” (Isaia 58, 9). Dacă ai mereu inima curată, Dumnezeu te va auzi oriunde şi oricând.

Cu toate acestea, nu voiesc să spun că rugăciunea creştinului în biserică nu ar fi importantă. Nu. Pentru că puterea rugăciunii făcute laolaltă cu ceilalţi fraţi creştini este foarte mare. Vrei să ştii cât de mare este această putere? Iată: cândva, Apostolul Petru era întemniţat şi legat cu lanţuri. Însă se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică (Fapte 12, 5). Iar prin rugăciunea fraţilor săi făcută în biserică, Petru a fost eliberat în chip minunat din lanţuri şi din închisoare. Te întreb acum: ce este mai puternic decât rugăciunea care l-a salvat pe stâlpul Bisericii?

Cât despre catehumeni, desigur, nu este permis ca aceştia să se roage împreună cu credincioşii în biserică, pentru că nu au dobândit încă îndrăzneală dinaintea lui Dumnezeu. Însă nouă ni s-a dat porunca să ne rugăm pentru întreaga lume şi pentru Biserica ce s-a întins până la capătul Pământului. Trebuie să înţelegem ce mare cinste este pentru noi, cei neînsemnaţi, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru atâta popor. Ca să te rogi pentru mulţi oameni este nevoie de multă îndrăzneală dinaintea lui Dumnezeu. Eu abia îndrăznesc să mă rog pentru mine însumi, darămite pentru ceilalţi… Lucrul acesta este potrivit pentru cei drepţi, nu pentru un păcătos ca mine. Însă atunci când ne adunăm mai mulţi şi ne rugăm pentru toată lumea, lucrul acesta nu mai este nepotrivit.

Aşa cum am mai spus, putem să ne rugăm şi acasă la noi sau în orice alt loc, dar rugăciunea aceasta nu are la fel de multă putere ca cea făcută în biserică, împreună cu fraţii tăi şi cu preotul. Iată de ce: pentru că rugăciunea laolaltă cu ceilalţi înseamnă în plus dragoste şi frăţietate, întărite de rugăciunile preoţilor. Rolul preoţilor este de a întări prin puterea rugăciunii lor rugăciunile slabe ale poporului, făcându-le să urce la cer. Iată în ce fel rugăciunea Bisericii a izbutit să-l scoată pe Petru din închisoare.

Să ştii că depărtarea nu face ca rugăciunea să fie mai puţin puternică. Moise nu se afla cu trupul pe câmpul de bătălie atunci când israelitenii se luptau cu amaleciţii; cu toate acestea a ajutat la biruinţa poporului său mai mult decât cei care au luptat, pentru că şi-a ridicat mâinile către cer şi s-a rugat Domnului (Ieş. 17, 8-16). În felul acesta, a izbăvit un popor întreg. Există un bine mai mare decât să fim de folos semenilor noştri? Nu. Atunci când posteşti, când dormi pe jos şi plângi întreaga ta viaţă, nu înfăptuieşti mai nimic dacă nu eşti de folos celorlalţi.

Prin Moise s-au făcut multe minuni. Dar nici una din acestea nu a fost atât de mare ca strigătul său către Dumnezeu pentru iertarea israeliţilor care căzuseră în marele păcat al idolatriei. Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris! (Ieş. 32, 32).

Şi împăratul David, atunci când pentru un păcat de-al său, Dumnezeu a îngăduit să cadă moartea peste Israel, s-a rugat la fel ca Moise: Iată eu am păcătuit! Fărădelegea am făcut-o eu. Dar aceste oi ce-au făcut? Deci îndreaptă-ţi mâna Ta asupra mea şi asupra casei tatălui meu! (2 Regi 24, 17).
Iubirea de oameni a Sfântului Apostol Pavel a fost încă mai mare şi mai minunată, căci el a cerut chiar şi să fie despărţit de Hristos, numai ca cei de un neam cu el să se apropie de Părintele ceresc (Rom. 9, 3).
Rugăciunile oamenilor sfinţi, aşa cum au fost aceştia pe care i-am pomenit, aduc asupra noastră mult ajutor dacă punem şi noi umărul. Dacă nu facem astfel, ajutorul acelora nu ne este de folos. Spre exemplu, la ce le-a folosit iudeilor rugăciunea lui Ieremia? De trei ori s-a rugat proorocul Ieremia lui Dumnezeu şi de trei ori a auzit cuvintele: Nu te ruga pentru acest popor şi nu înălţa rugăciune şi cerere pentru dânşii, nici nu mijloci înaintea Mea, că nu te voi asculta (Ier. 7, 16).

La ce i-a folosit lui Saul rugăciunea lui Samuel, care s-a rugat şi a jelit pentru el până în ultima zi, şi la ce le-a folosit israeliţilor? Nu-mi voi îngădui să fac înaintea Domnului păcatul de a înceta să mă rog pentru voi (1 Regi 12, 23), le-a zis el acestora. Şi totuşi, au pierit cu toţii. De ce? Ne spune motivul Dumnezeu, prin gura proorocului Ieremia: Chiar Moise şi Samuel de ar sta înaintea Mea, sufletul Meu tot nu s-ar îndupleca spre poporul acesta (Ier. 15, 1).

Aşadar, rugăciunile nu aduc nici un folos? Ba da. Ne aduc un foarte mare folos, dar numai dacă punem şi noi umărul. Amintiţi-vă de sutaşul Corneliu, care s-a învrednicit să cunoască credinţa cea adevărată, pentru că făcea multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna (Fapte 10, 2). Amintiţi-vă şi de dreapta Tavita, care era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea (Fapte 9, 36) şi care, murind, a fost înviată de rugăciunea Apostolului Petru. De asemenea, în timpul împăratului Iezechia, Dumnezeu a izbăvit Ierusalimul de asirieni. De ce? Pentru că Iezechia era drept şi s-a rugat Domnului din toate puterile pentru poporul şi cetatea sa. Eu voi păzi cetatea aceasta, ca să o izbăvesc (4 Regi 19, 34). Aşa a şi fost.
Ce ne arată toate aceste exemple şi multe altele pe care le găsim în Sfânta Scriptură? Că rugăciunile oamenilor sfinţi pentru noi, ca şi ale noastre, sunt ascultate de Dumnezeu atunci când noi suntem drepţi, plini de virtuţi, milostivi şi iubitori faţă de semenii noştri. Însă atunci când, dimpotrivă, săvârşim păcate cu mâinile, cu picioarele, cu limba, cu gândul şi cu inima, cum am putea îndrăzni să ne adresăm Domnului, cerându-I ajutor şi binefaceri? Cum am putea atunci îndrăzni să ne rugăm sfinţilor?

Aşadar, înainte să ridicăm mâinile către cer, să punem început pocăinţei noastre. De altfel, deoarece cu mâinile săvârşim multe fapte viclene, trebuie să le ridicăm la cer atunci când ne rugăm, astfel încât gestul nostru să le îndepărteze de păcat. Acestea să-ţi aduci aminte atunci când vrei să răpeşti ceva sau să loveşti pe cineva cu mâinile tale: aceleaşi mâini le vei ridica mai apoi spre Dumnezeu, ele îţi vor fi mijlocitoare dinaintea Celui Preaînalt, cu ele vei aduce jertfa duhovnicească a rugăciunii. De aceea, nu le spurca, nu pune pe ele semnul ruşinii, nu le fă nevrednice de a le arăta Domnului prin săvârşirea de păcate. Curăţă-le prin milostenie şi prin tot felul de fapte bune şi numai după aceea să le ridici spre cer în rugăciune. Dacă nu te rogi niciodată cu mâinile pline de noroi, cu atât mai mult să nu te rogi cu mâinile murdărite de păcat. Nu este bine să ridici spre Dumnezeu mâinile murdare de noroi, însă a le ridica murdare de păcate fără număr este un lucru înfricoşător, care abate asupra noastră mânia lui Dumnezeu.

Dar, oare, numai aşa putem să-l mâniem pe părintele ceresc? În câte feluri nu păcătuim, chiar şi în biserică, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii… Fără răspuns dinaintea lui Dumnezeu am fi dacă El ar ţine socoteala gândurilor noastre ruşinoase, a dorinţelor viclene din inima noastră, a judecării semenului, în care cădem în fiecare zi, a minciunilor şi răutăţilor pe care le spunem, a vicleniei şi a nedreptăţilor pe care le săvârşim. Fericirea altora ne pricinuieşte tristeţe, chiar dacă este vorba despre prietenii noştri. Suntem mulţumiţi atunci când semenul nostru suferă, socotind suferinţa aceluia ca o mângâiere pentru nefericirea noastră. Îi cerem lui Dumnezeu lucruri stricăcioase şi nefolositoare, pe care El ne-a poruncit să le dispreţuim. Fără să ne fie frică de Dumnezeu, îi judecăm pe fraţii noştri, deşi avem poruncă să ne rugăm chiar şi pentru vrăjmaşi.

Ce faci, omule? Îi ceri lui Dumnezeu să aibă milă de tine, iar tu îl blestemi pe celălalt? Nu te lăsa înşelat. Dacă nu vei ierta, nu vei fi iertat. Ştii lucrul acesta. Şi totuşi, nu numai că nu ierţi, dar Îl rogi pe Dumnezeu să nu ierte! Însă dacă nu este iertat cel care iartă, cum va fi iertat cel care Îi cere lui Dumnezeu să nu ierte? Dacă este un lucru rău să ai duşmani, gândeşte-te cu cât mai rău este să-i judeci şi să-i blestemi pe aceştia. Vei da socoteală pentru faptul că ai duşmani şi mai îndrăzneşti să-i judeci pe deasupra? În

[Mtcrysty17]

ceea ce vreau eu sa subliniez e ca prin rugaciune se poate schimba voia Domnului. asta e lucrul pe care ma bazez...

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mtcrysty17

ceea ce vreau eu sa subliniez e ca prin rugaciune se poate schimba voia Domnului. asta e lucrul pe care ma bazez...

Pentru ca maine o pomenim pe Sfanta Mare Mucenita Ecaterina , poate iti va fi de folos de a avea un un nou bun si Adevarat prieten - mijlocitor neobosit in fata Bunului Dumnezeu ! Eu am inceput cu ani in urma cu un sfant , doi , iar acum am peste 14 Adevarati prieteni ce se ostenesc si pentru mine ! Doamne ajuta !