Poetul si omul ADRIAN PAUNESCU

[Daniel777]

Moartea poetului Adrian Paunescu a provocat un val de lacrimogene declaratii despre genialitatea poeziei "paunesciene" si calitatea sufleteasca a celui abia pornit in calatoria spre vesnicie.

Multi dintre romani nu se dezic de firea mioritica. Uita repede, cu o superficialitate inspaimantatoare, faptele trecutului. Crestineste vorbind, despre omul Adrian Paunescu putem spune doar "Dumnezeu sa-l ierte!"

Poeziile lui ne pot bucura sufletul sau pot fi aruncate la gunoi, cum va place. Istoria va decide, peste timp, ce merita si ce nu merita sa ramana din tonele de versuri scrise de Adrian Paunescu.

Cu riscul de a trezi iritarea unora si pentru ca nu sunt adeptul zicalei "despre morti numai de bine", va propun sa meditam la controversata personalitatea a lui Adrian Paunescu, gandindu-ne la consecintele faptelor lui asupra semenilor si mai putin la talentul poetic.

Sa asezam destinul lui Adrian Paunescu - poetul "indispensabil si puternic in ierarhia propagandei comuniste", cum il descrie Raportul Tismaneanu - alaturi de chinurile prin care a trecut scriitorul dizident Paul Goma, contemporan cu "bardul de la Barca".

Era Ceausescu

In 1974, Ceausescu este investit presedinte al Romaniei in cadrul unei festivitati oficiale amintind de ceremonialul curtilor voievodale, instituindu-se acum si "sceptrul prezidential", evidenta si falsa trimitere la "descendenta" dictatorului din stramosii voievozi.

Ceausescu controleaza intreaga structura de partid si de stat, pozitia de atotputernic hranindu-i si agravandu-i paranoia. Se proclama "cultul personalitatii", a carui prima dovada palpabila se inregistreaza inca din 1973, cand, de ziua sa, Nicolae Ceausescu primeste in dar cartea OMAGIU, care deschide o adevarata serie dedicata "geniului din Carpati".

Paunescu nu ezita sa-si directioneze talentul spre "poezia de curte", zeificandu-l pe Ceausescu. Despre "Cenaclul Flacara", eficient instrument de propaganda comunista si manipulare dupa care unii inca mai ofteaza, Raportul Tismaneanu precizeaza:

"Adrian Paunescu a reusit sa obtina aprobarea clanului Ceausescu pentru ca cenaclul revistei 'Flacara' sa se transforme intr-o manifestare grandioasa si, mai apoi, intr-un spectacol itinerant (televizat), cu zeci de recitatori, interpreti, cantareti, miscandu-se, toti, fara sovaire, la comanda, ca vrajiti de bagheta lui magica.

La randul lor, tinerii spectatori carora li se adresa intrau intr-un soi de bizara frenezie. Cenaclul a inceput in curand sa semene, prin randuiala si gestica, cu savarsirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare cand vrea sa aiba succes.

Poetul nu uita, insa, niciodata, sa aminteasca tuturor celor incantati de ce vad si de ce simt ca datoreaza Conducatorului suprem supunere si iubire, caci numai El le poate asigura, in vremurile acelea tulburi si in coltul acesta de lume, linistea si stabilitatea. Nimeni nu a facut un mai mare serviciu propagandei si regimului lui Ceausescu. Acest scriitor, prin actiunile lui, a prelungit existenta comunismului nationalist-ceausist, precizandu-i, cristalizandu-i si intrupandu-i doctrina".

Adrian Paunescu ramane in Istoria Comunismului Romanesc ca unul dintre "arhitectii" cultului personalitatii lui Nicolae Ceausescu si complice la consolidarea dictaturii comuniste.

Despre Paul Goma

Despre Paul Goma voi spune doar ca faptele lui, nu doar scrierile, marturisesc despre curaj si demnitate. A facut puscarie la Jilava si Gherla. A avut domiciliu fortat in Baragan.

A trimis la Radio Europa Libera o scrisoare deschisa in care solicita guvernului comunist sa respecte Drepturile Omului. A fost exilat, impreuna cu familia, in Franta. S-a implicat in activitatea Radio Europa Libera si a fost de mai multe ori tinta atentatelor organizate de Securitate.

Atat despre Paul Goma. Un ultim gand. Istoria se scrie de oameni buni si de oameni rai si nu avem puterea sa mai schimbam faptele trecutului, dar ce alegem pentru prezentul si mai ales, viitorul nostru, doar noi decidem.

Dumnezeu sa te ierte, Adrian Paunescu!

[Daniel777]

Despre omul Adrian Paunescu nu are nimeni, in afara de familie si prieteni, caderea sa vorbeasca. Vorba aceea: despre morti numai de bine.

Numai ca de astazi, poetul si politicianul Adrian Paunescu intra in istoria literaturii si a ultimilor 50 de ani ai Romaniei, iar din acest punct de vedere zicerile populare si sentimentele absolut firesti ale apropiatilor nu mai au ce cauta, insa (din pacate) abunda.

Am auzit formulari de tipul: "Dumnezeul literaturii romanesti", "demn sa treaca pe sub Arcul de Triumf", "un zeu din Olimp coborat o vreme printre noi", "un poet mai mare ca Eminescu" (Bebe Ivanovici dixit!) si alte asemenea forme de delir verbal.

Dincolo de ele, Adrian Paunescu a fost, desigur, o personalitate foarte complexa, cu multe lumini si umbre pe masura. A fost un poet de mare talent si extrem de prolific, cu o usurinta a versificarii si a metaforei demna de o carte a recordurilor. Foarte bine il defineste Associated Press, drept poetul care a atins mereu cele mai sensibile coarde ale sufletului. Acesta a fost si marele sau secret.

Nu cred ca exista cineva care sa nu vibreze la "Ruga pentru parinti", la "Totusi, iubirea" sau la vreo poezie inlacrimata despre Basarabia. Teme clasice cu efect garantat. Toate acestea l-au facut pe Adrian Paunescu un poet popular prin excelenta, dar nu ii asigura un loc alaturi de elita autentica a poeziei romanesti, acolo unde troneaza Mihai Eminescu, Lucian Blaga (singurul poet roman nominalizat la Nobel) si Nichita Stanescu.

Are priza la public, impresioneaza "naturelul", dar nu are nici inaltimile colosale si abisurile insondabile filosofice ale marii poezii romanesti. Se poate compara oare vreuna dintre poeziile sale cu capodopera eminesciana "Oda in metru antic" sau cu tulburatoarea marturisirea de credinta a lui Lucian Blaga: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"?

Diferenta dintre Adrian Paunescu si marea poezie romaneasca ar fi cam ca intre muzica usoara de buna calitate si muzica simfonica de geniu. Asta daca luam in calcul doar poezia curata nu si gretoasele poeme si epistole.

Numele lui Adrian Paunescu va ramane insa legat, poate mai mult decat de poezia sa, de cenaclul Flacara, una dintre cele mai controversate fenomene ale comunismului, in care unii au vazut o forma de disidenta, altii doar o subtila forma de propaganda si manipulare a tineretului. Optez pentru a doua variata. Cenaclul Flacara a indeplinit doua misiuni.

Pe de-o parte, a fost supapa necesara a oalei sub presiune numita Romnaia. Inainte de paranoia totala, care a si adus sfarsitul regimului, Nicolae Ceausescu stia bine ca este nevoie de o astfel de supapa de descarcare a energiilor tinerilor care, spre deosebire de tinerii din tarile comuniste vecine, aveau parte de mult mai putina libertate si mai rare (spre deloc!) "injectii de occidentalism".

Asa ca au fost permise vreme de 12 ani, 1.600 de spectacole fluviu de cate 12-13 ore la care un poet in transa aducea in transa 50 de mii de oameni. E drept, se recitau poezii clasice, s-au lansat acolo artisti de valoare, au scapat si stropi de Bob Dylan (in varianta Florian Pittis).

Dar tot acolo s-a scandat "Traiasca Ceausescu, partidul si poporul!", tot acolo s-au ridicat ode marelui carmaci. Dupa ce era salutata, generatia in adidasi si blugi era bine indoctrinata. Iata ce scrie raportul Tismaneanu de condamnare a comunismului despre episodul numit Cenaclul Flacara:

"Cenaclul a inceput in curand sa semene, prin randuiala si gestica, cu savarsirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare cand vrea sa aiba succes.Poetul nu uita, insa, niciodata sa aminteasca tuturor celor incantati de ce vad si de ce simt ca datoreaza Conducatorului suprem - care vorbeste prin gura lui - supunere si iubire, caci numai El le poate asigura, in vremurile acelea tulburi si in coltul acesta de lume, linistea si stabilitatea.

Nimeni nu a facut un mai mare serviciu propagandei si regimului lui Ceausescu. Acest scriitor, prin actiunile lui, prin personalitatea lui care fascina si descumpanea, a prelungit existenta comunismului nationalist-ceausist, precizandu-i, cristalizandu-i si intrupandu-i doctrina.

In schimbul serviciului facut conducatorului, Adrian Paunescu - un nume pe buzele tuturor - a devenit indispensabil si puternic in ierarhia propagandei, slobod sa infaptuiasca, sa indrepte erori, sa faca numeroase fapte bune, sa actioneze peste limitele stiute.

A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate si cantate cu vehementa, cum nu stim sa fi fost vreodata recitati si cantati poetii neamului. Dar nu putem uita ca a atras intr-o cursa propagandistica sufletele candide ale adolescentilor, izbutind sa deverseze energiile lor explozive in numele supravietuirii unui regim odios".

Adrian Paunescu si Cenaclul au disparut de pe scena nu pentru ca la Ploiesti au murit cativa tineri, ci pentru ca devenise prea periculos chiar pentru sistemul de propaganda care-l crease. Si se pare ca multi romani au inteles asta inca din vremea asa-zisei sale disidente, cat timp a fost la un pas de linsaj in decembrie 1989.

Sunt adevaruri istorice care nu cred sa-l califice pe Adrian Paunescu exact pentru a trece pe sub Arcul de Triumf. Iar dupa ce isteria televizata a mortii sale se va stinge, istoria, inclusiv cea a literaturii, il va aseza probabil la locul pe care-l merita. Nici la subsol, dar nici in top.

[bodo1222]

...............................

[Daniel777]

Moartea poetului Adrian Păunescu a provocat un cor de osanale la adresa răposatului al căror conţinut îmi amintesc de Festivalul "Cântarea României". Grabnic uitător al trecutului recent, milostiv ca un personaj de telenovelă şi lipsit de orice valoarea morală autentică, înghesuindu-se cu flori în mână la sicriul în care zace cadavrul lui Adrian Păunescu - depus într-un ultim spectacol propagandist la sediul Uniunii Scriitorilor - românul se crede creştin. "Da, domnule, l-a lăudat pe Ceauşescu, a servic propaganda de partid, dar ce poet mare a fost, ce poezii frumoase a scris şi câte sute de mii de versuri a lăsat el moştenire poporului!"

Lipsa de discernământ este una din trăsăturile sufletului românesc. Îmbrăcată în haina unei aşa-zise "mile creştine" - regăsită în zicala "despre morţi numai de bine" - sau alteori, a "mărturisirii credinţei celei drepte" - vezi "talibanismul" unora dintre creştinii noştri - această gravă meteahnă îi face pe români să iubească fără dreptate şi caute dreptate fără iubire. În primele zile de libertate după Decembrie 1989, Adrian Păunescu abia a scăpat nelinşat de mulţime. În memoria bucureştenilor era încă vie atotputernicia şi impertinenţa poetului - "Porcul", cum era poreclit - care aproape că transformase cultul personalităţii lui Ceauşescu într-un fel de religie de stat. Astăzi, după douăzeci de ani, sute de români şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale se grăbesc să pupe cadavrul lui Păunescu şi să-i slăvească amintirea. A fost găsită scuza: "genialitatea" poetică păunesciană.

Citeam într-un comentariu că Adrian Păunescu ar fi fost "omul care a făcut mii de tineri să viseze la libertate, în vremea comunismului. Sărmană omenire... În Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (care poate fi citit integral pe situl Preşedinţiei României - aici -), cunoscut şi sub denumirea de Raportul Tismăneanu, se precizează în termeni pe cât de duri, pe atât de clari care a fost cu adevărat activitatea culturală a lui Adrian Păunescu în timpul regimului comunist:

"Cel ce se substituise partidului şi se identificase cu ţara aceea jinduită, binecuvântată, demnă de toate superlativele imaginabile, şi-a găsit un instrument excepţional de fortificare a puterii în persoana lui Adrian Păunescu, poet relativ tânăr, de un talent incontestabil şi care, la prima vedere, nu se număra printre cei uşor de manevrat. Pentru că şi-a dorit ca poezia lui să mişte sufletele şi să agite mulţimile, acest poet a recurs, cu sau fără ştiinţă, la o bună parte din vicleniile stilistice ale poeziei agitatorice a primilor ani de comunism. El a apelat constant la fondul primitiv emoţional al cititorilor, la şantajul sentimental, la setul infailibil de trucuri lacrimogene, ferindu-se însă să dea poeziei sensul negator şi înverşunarea anilor 1950. Adrian Păunescu a reuşit – cu argumente pe care le bănuim – să obţină aprobarea clanului Ceauşescu pentru ca cenaclul revistei „Flacăra” să se transforme într-o manifestare grandioasă şi, mai apoi, într-un spectacol itinerant (televizat), cu zeci de recitatori, interpreţi, cântăreţi, mişcându-se, toţi, fără şovăire, la comandă, ca vrăjiţi de bagheta lui magică. La rândul lor, tinerii spectatori cărora li se adresa – în săli, în pieţe sau pe stadioane – intrau într-un soi de bizară frenezie. Li se părea că, faţă de atmosfera sumbră în care erau obişnuiţi să trăiască, participă la un eveniment epocal, la un moment astral.

Cenaclul a început în curând să semene, prin rânduială şi gestică, cu săvârşirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare când vrea să aibă succes. Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina. În schimbul serviciului făcut conducătorului, Adrian Păunescu – un nume pe buzele tuturor – a devenit indispensabil şi puternic în ierarhia propagandei, slobod să înfăptuiască, să îndrepte erori, să facă numeroase fapte bune, să acţioneze peste limitele ştiute.

A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate şi cântate cu vehemenţă, cum nu ştim să fi fost vreodată recitaţi şi cântaţi poeţii neamului. Dar nu putem uita că a atras într-o cursă propagandistică sufletele candide ale adolescenţilor, izbutind să deverseze energiile lor explozive în numele supravieţuirii unui regim odios. Din perspectiva dăinuirii acestuia, se poate spune că interzicerea Cenaclului Flacăra – la insistenţa unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri în timpul „reprezentaţiei” – a fost cea mai mare eroare tactică a Secţiei de Propagandă a partidului".

Adrian Păunescu nu s-a dezis vreodată de convingerile sale naţionalist-comuniste. A rămas până la sfârşit un culturnic care a răspândit otrava propagandei comuniste îmbolnăvindu-i pe cei din jur şi îmbolnăvindu-se pe sine însuşi. A început ipocrit o relaţie cu demonul roşu, în dorinţa de a se căpătui, de a-şi satisface imensul orgoliu care i-a călăuzit viaţa şi a ajuns, supremă pedeapsă, convins de propriile minciuni. Poeziile lui Adrian Păunescu, oricât de frumoase ar fi, nu-i scuză complicitatea cu dictatura comunistă şi nici otrava pe care a picurat-o în sufletele tinerilor generaţiei anilor '70. Adrian Păunescu nu a înţeles crima la care a fost complice şi nu s-a dezis de idealurile sale demonice. Nu putem uita toate aceste fapte, chiar dacă acordăm iertarea cuvenită celui mort.

Dacă acceptăm că dictatura comunistă este o crimă la fel de gravă ca dictaturile fasciste şi naziste, atunci norma după care poate fi apreciată activitatea politică a lui Adrian Păunescu nu poate fi alta decât aceea a condamnării colaboraţionismului activ de care acesta a dat dovadă în relaţia cu Partidul Comunist Român şi organele de Securitate, "prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, Adrian Păunescu prelungind existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina" (Raportul Tismăneanu).

În epoca dictaturii comuniste găsim totuşi repere morale. Scriitori, poeţi, pictori, actori care nu au acceptat colaborarea cu demonul şi şi-au asumat riscul de a se împotrivi. Unul dintre oamenii de cultură care s-au opus dictaturii a fost scriitorul Paul Goma, contemporan cu Adrian Păunescu. În anul 1956, studentul Paul Goma, împreună cu un coleg, a protestat împotriva arestării unor sudenţi anticomunişti de la Facultatea de Filologie. În martie 1957 este condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la Jilava și Gherla. A fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, unde a rămas până în 1964. În 1971, s-a cerut excluderea lui din PCR, pentru că romanul său „Ostinato”, respins de cenzură, fusese publicat în RFG, la Editura Suhrkamp. În 1977, Paul Goma a trimis către Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care solicita guvernului comunist să respecte Drepturile Omului. La sfârşitul anului 1977 şi începutul lui 1978, lui Goma, soției și copilul, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați în Franța. Paul Goma s-a implicat în activitatea redacţiei româneşti a Radio Europa Liberă şi a fost de mai multe ori ţinta unor atentate puse la cale de Securitate.
În Raportul Tismăneanu se precizează despre activitatea dizidentă a lui Paul Goma:

"Regimul autoritar al clanului Ceauşescu dădea însă semne de şubrezire la începutul anilor 1980, căci drogul dârzeniei şi al demnităţii naţionale nu ţine loc de foame şi de frig. Pe fondul nemulţumirii populare, al ostilităţii elitei intelectuale – neîntrerupt şi inutil agresate –, au apărut, la sfârşitul anilor ’70, primele manifestări cu caracter de disidenţă sau de împotrivire (cazul Goma, sindicatul liber SLOMR, revolta minerilor de la Petroşani; mai târziu, cazul Dorin Tudoran, atitudinile publice ale Doinei Cornea şi ale lui Mircea Dinescu). Un mare ecou internaţional a avut „cazul Goma”. Încă din 1970, ca urmare a criticilor repetate aduse regimului, lui Paul Goma (care fusese arestat şi condamnat la doi ani de închisoare după Revoluţia din Ungaria) i se interzice să mai publice. Scriitorul îşi va trimite manuscrisul romanului Ostinato în Occident, unde acesta apare în traducere germană în 1971, la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt. Drept urmare, România îşi retrage delegaţia oficială şi cazul ia proporţii internaţionale. În 1977, Paul Goma redactează o scrisoare rechizitoriu adresată lui Nicolae Ceauşescu, document pe care îl vor mai semna, din păcate, doar Ion Vianu şi Ion Negoiţescu. Arestat, scriitorul va fi apoi obligat, în acelaşi an, să se expatrieze. În Franţa va desfăşura o impresionantă activitate anticomunistă prin articole, scrisori deschise, numeroase interviuri, fragmente de proză difuzate la postul Radio Europa Liberă, unde a fost sprijinit de scriitorii Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, realizatorii unor emisiuni de o extraordinară audienţă, care au devenit periculoase pentru stabilitatea regimului. Paul Goma (ca şi alţi redactori ai postului, între care şi Monica Lovinescu) a fost de mai multe ori ţinta unor atentate puse la cale de agenţi ai Securităţii.

Meditând la toate cele mărturisite aici, purtând în suflet tristeţea pentru boala pe care dictatura comunistă a lăsat-o în duhul poporului meu, boală care încă dăinuie şi pare a fi de neînvins, nu mai pot spune despre Adrian Păunescu decât atât: "Dumnezeu să-l ierte!"

În prealabil postat de Daniel777

"Adrian Paunescu a reusit sa obtina aprobarea clanului Ceausescu pentru ca cenaclul revistei 'Flacara' sa se transforme intr-o manifestare grandioasa si, mai apoi, intr-un spectacol itinerant (televizat), cu zeci de recitatori, interpreti, cantareti, miscandu-se, toti, fara sovaire, la comanda, ca vrajiti de bagheta lui magica.

La randul lor, tinerii spectatori carora li se adresa intrau intr-un soi de bizara frenezie.

Aceeasi impresie mi-a facut si mie Cenaclul Flacara in 1973, vazut la TV.
Dar va mai amintiti de volumul de versuri,care a avut o prefata scrisa de Eugen Barbu? A facut furori! Toata lumea a citit acea prefata indrazneata... cu mercedesuri si caramizi de bani... M-am mirat mult ca a putut sa apara asa o prefata, care era mai mult barfa decat critica literara.
Multi tineri talentati au cantat la Cenaclu. Iar Adrian Paunescu recita f bine, printre altele "Eminesc... Eminesc... Eminesc...". Parca si acum il mai vad si il mai aud.
Am si o preferinta muzicala: "Galbena gutuie".

[Paduraru]

În prealabil postat de Daniel777

Dupa parerea mea,ca si valorile crestine,si in cultura nu putem desparti creatia literara de viata morala si faptele artistului.

Marele critic literar Titu Maiorescu, în lucrarea sa "O cercetare critică asupra poeziei române..." spunea: "Cartea se va critica, iar nu persoana."

[Paduraru]

În prealabil postat de Daniel777

cancanurile sunt adevarate,chiar daca prezinta numai o latura a sa,insa spun adevarul.

"Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine - lustruindu-se pe el"
(Mihai Eminescu)

[Daniel777]

În prealabil postat de Paduraru

Marele critic literar Titu Maiorescu, în lucrarea sa "O cercetare critică asupra poeziei române..." spunea: "Cartea se va critica, iar nu persoana."

Dupa ultimile cercetari,marele Titu Maiorescu a fost cel care a pus capat carierei lui Eminescu,si l-a internat la ospiciu.
Da ,intr-adevar ,in acest context,ii convenea sa spuna ca opera se judeca ,nu persoana.
Insa persoana care a fost Eminescu a omorit-o! E bine asa ?!

În prealabil postat de cristiboss56

Te rog , să renunţi la ideea asta obsedantă ( am vrut să scriu idioată ) a răzbunării , a duşmanilor , sau mai ştiu eu ce . E o mare tâmpenie , căci aşa ceva există doar în mintea unui om dus cu pluta, dezechilibrat . Da, antipatii pot exista , dar nu sunt pentru o minte normală ! Gândurile de nu le stăpânim, la balamuc ajungem , şi pe deasupra devenim nişte izolaţi cu comportament schizofrenic . Ce-i tâmpenia asta cu "ai mulţi duşmani" , răzbunare , ură . . . , mai ales aici într un spaţiu virtual. Apăi , omule am prieteni devotaţi : pe Dumnezeu, soţia mea, băiatul meu , Tony , al meu caniche , plus florile , natura, muzica, cărţile .Vorba lui Zaharia, nu de pupişti botişti am nevoie, dar de simţi nevoia eşti liber să strângi semnături. Mă aşteptam mult mai mult de la tine , un om de afaceri , un om cu stare, un om umblat prin pelerinaje , în excursii de lux ( pentru mulţi dintre noi ) , un om care are tot confortul la picioare . . . De laude ai nevoie ? De linguşeli ? De măriri ? De susţinere forumistă ? Hai, fi te rog serios şi nu mai judeca prin prisma proprilor tale temeri, neputinţe şi greşeli. Să te ajute Dumnezeu să ai o familie unită precum a mea , să te ajute Dumnezeu să scapi de obsesia gândurilor trufaşe, de obsesia duşmanilor , să scapi de idei preconcepute . . . Milioane de palme, insulte, şi alte cele nu mă schimbă, Culai frate. În cei 4 ani de forum am fost iubit, detestat, încurajat, hulit, dar eu am rămas acelaşi "cristiboss56" ! N-am nevoie de pupişti botişti, Culai ! ! ! Mulţi besmetici, rătăciţi , şi alte categorii, au căutat să mă oprească în a scrie, dar pentru astfel de nebuni am o surpriză pe măsură ( mă voi opri în anul 2019 pentru o lună de vacanţă ) .

Cristi, iarta-ma, frate. Promit sa nu-ti mai spun niciodata nimic fiindca mi se pare ca vorbele mele sunt scrise in japoneza. Poate intr-o zi ma vei percepe altfel! Poate! Nu stiu daca ma pot numi prieten, desi am fost acuzat ca-ti iau apararea. Am vrut doar sa stii ca lucrurile stau putin mai altfel decat credem noi.
Simpatii, antipatii… Si cu Dumnezeu cum ramane? Mai incape El in sufletul nostru viciat de ganduri negre fata de antipatii? Sta El comod alaturi de partinirea fata de persoane vizibil compromise in credinta lor?? Te revolti cand cineva drag (poate) iti arata ca gresesti, in loc sa-ti stapanesti pornirea si sa te autoanalizezi, asa, pentru mai multa siguranta… Eu nu vorbesc de acel fel de „dusmani” cu care nu pot avea un dialog, ci de cei care bat drumurile manastirilor regulat si care poate nu scriu un mesaj decat foarte rar, dar vad vulcanul care clocoteste in sufletul tau si pe care uneori il reversi asupra omului nu asupra subiectului.
Stiu, e greu sa ne stapanim, dar TREBUIE sa o facem mai ales cand e vorba de noi. Poate nu-i corect sa ma dau drept exemplu, dar de la o vreme am acceptat orice ma lovea pe mine personal, fiindca nu ma mai raneste. Dar imi e infinit mai greu sa vad ca cineva loveste in persoane care… nu se (mai) pot apara, chiar daca le-am cunoscut sau nu vreodata. Asa am fost dintotdeauna: tata sa fi fost, daca intr-o disputa, as fi considerat ca este incorect, nu l-as fi menajat.
Ma intreb cum am reusit sa creionez o imagine atat de eronata la adresa mea? Eu, om de afaceri? Da… cred ca am o afacere de rezolvat cu Dumnezeu, dar asta nu se pune!... Afacerea implica multe riscuri cand cineva trebuie sa piarda… E foarte greu sa fii si alaturi de Dumnezeu si cu o afacere infloritoare. Nu zic ca e imposibil, dar se intampla foarte rar!... Tot ce am… m-am pomenit cu ele pur si simplu si ma straduiesc sa fac fata in felul meu! Nu e bogatie, nu e lux, ci niste case si niste pamanturi pe care altii le-au avut, si nu stiu cum, au ajuns la mine, nu fiindca aveam bani multi sa le cumpar ci m-am nimerit in niste locuri in anumite momente!
Imi spui de excursii de lux?? Viata m-a dus prin locuri pentru care altii ar fi platit bani grei. N-am fost si nu voi fi niciodata adeptul acestor extravagante si am suferit cand am vazut la cei apropiati ca viziteaza Grecia (sa zicem) dar nu trec pe lista lor pe Sf. Nectarie sau Sf Ioan Rusul…
Despre ce laude, ce linguseli, ce sustinere forumistica vorbesti, tu, Cristi? Asta ai inteles tu? Nu stiu daca se simte cineva mai jenat decat mine cand intamplator mai apare cate o apreciere. N-am cum sa te conving ca nu pentru laude si linguseli scriu eu pe acest forum. Dar sunt incredintat ca daca tu n-ai inteles asta, macar au inteles altii, inclusiv cei pe care se intampla sa-i combat.
Apreciez urarea de a avea o familie ca a ta, dar eu multumesc cu lacrimi in ochi lui Dumnezeu fiindca am o familie ca a mea. Cat despre „surpriza” de care vorbesti, este cu totul neinspirata, fiindca nu stim ce ne aduce ziua de maine.

Inca o data iarta-ma, si promit sa nu-ti mai adresez nici o vorbulita care sa te deranjeze de-acum inainte. In plus, pentru mine ar cam fi cazul sa ma retrag pentru o vreme, fiindca urmeaza o perioada in care (noi doi) ar trebui sa avem mai mare grija de ce facem si ce spunem.

Post cu folos si binecuvantat de Dumnezeu, iti urez!

[o_tzaranca]

Grigore Lese.,,SUS,ROMANE ,SUS,,canta la ziua lui Paunescu

http://www.trilulilu.ro/VictoRoncea/2428a9755d81f1