|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#161
|
|||
|
|||
Citat:
A fi în relație vie cu Dumnezeu Proniatorul ți se pare o cale formală, mai exact superficială (câtă vreme dai și alternativa căii "profunde"). Profund ți se pare ca omul să-și purifice mintea de fixații (termen vag). Cum? Prin budism, evident, cu tot ce înseamnă aceasta. Inutil să mai recapitulăm, ne-ai ilustrat pe îndelete. Florin, ce va să însemne că "lăsarea în Voia Domnului" este o cale formală? Poate că tu îți închipui că un om creștin devine nepăsător sau superficial implicat față de deciziile lui, față de viața lui, față de consecințele alegerilor lui, față de starea lui după moarte etc. - lăsînd pe Dumnezeu să facă toate în locul lui. Cu alte cuvinte sugerezi că un om creștin nu poartă de grijă vieții lui, ci transferă toată această preocupare lui Dumnezeu. Creștinul ar face orice sau nimic, întrucât are grijă Domnul de viața lui... Așa reiese, din cum povestești. În realitate, relația dintre omul creștin și Dumnezeu Proniatorul este una de maximă responsabilitate și grijă. Biserica ne-a arătat întotdeauna ce este această lăsare în Voia Domnului. În finalul postării ai un link lămuritor în această privință - un cuvânt al Sfântului Siluan Athonitul. A fi în relație cu Dumnezeu Proniatorul, a te lăsa în Voia Domnului nu înseamnă nimic altceva decât a trăi în asceză creștină, cu iubire de Dumnezeu, cu frică de Dumnezeu. A nu te da cu totul trupului și lumescului - deși trăiești în lume. A nu te lăsa în legea tuturor acestora care trec, în legea deșertăciunii, ci a căuta la Legea Veșniciei. A purta așadar, împreună cu Dumnezeu ca aliat/doctor/învățător, acest război teribil cu moartea din tine, cu înclinația irezistibilă spre păcat, cu patimile, cu dușmanii văzuți și nevăzuți care voiesc să îți fure viața, mântuirea, împlinirea, fericirea. Făcînd acest travaliu cu adevărat eroic, zi după zi, nădăjduiești că Dumnezeu Se va alătura lucrării tale palide și o va însufleți, conduce, îndruma până la izbândă, până la cunună chiar. Cu condiția să renunți la iluzia izvorâtă din mândrie că tu ești conducătorul, că tu ești cârmaciul vieții tale, că tu poți urni și îndrepta lucrurile - iar nu Proniatorul. Lăsarea în Voia Domnului nu este abandonare pasivă ci travaliul activ cel mai consistent și mai plin de rost care poate fi înfăptuit de om. El corespunde cel mai bine naturii și menirii omului. Dornic de zidire și înnoire, căutînd și lucrînd pocăința, omul creștin se străduiește să primească Pronia, spre împlinirea rostului său de om, de făptură a lui Dumnezeu. "Așa și noi, întru înnoirea vieții să umblăm" - stăruiește Apostolul (Rm 6,4) "Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele." (Ps. 50) Cam asta e lăsarea în Voia Domnului, precum cred și zic în câteva vorbe; împreună-lucrare dintre om și Dumnezeu, spre mântuirea și fericirea noastră, teandrie despre care tu afirmi că este cale formală... http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ate-68654.html "Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita la mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa." Last edited by Ioan_Cezar; 08.10.2014 at 03:53:31. |
#162
|
||||
|
||||
Formal, in acest context, nu are sensul negativ derivat de “superficial”, ci pur si simplu evidentiaza ca acest tip de cognitie/relatie/comunicare se bazeaza pe conceperea unor forme.
Cognitia implica intotdeauna trei agenti: subiectul, procesul propriu-zis de constientizare si obiectul constientizat – denumite generic “cele trei sfere ale cunoasterii”. Cand aceste trei componente sunt concepute exclusiv cu ajutorul unor forme mentale (reprezentari/plasmuiri cultivate in prealabil) - procesul este formal. Atat timp cat nu se cunoaste natura profunda a acestora - “Eu”, “Tu” si relatia “Eu-Tu”, fiecare in parte sunt concepute exclusiv ca fenomene distincte, complet separate. “Purificarea mintii de fixatii” inseamna patrunderea dincolo de forma, de plasmuriri (“fixatii”): plasmuirea Eu-lui, plasmuirea Tu-ului, plasmuirea relatiei Eu-Tu. Aceasta este functia de baza a cunoasterii apofatice. Cunoasterea catafatica este in sfera expresiei, cea apofatica o transcende. Cele doua cunoasteri nu se afla in competitie, ci se armonizeaza reciproc, astfel incat, in cele din urma, ard tot ceea ce este necunoscut, ascuns.
__________________
|
#163
|
|||
|
|||
Așa o fi cunoașterea la oamenii fără Dumnezeu, la necredincioși.
Cam așa cum spune schema ta am studiat și eu cogniția în psihologie, cu deosebirea că psihologii nuanțează mult mai mult activitatea cognitivă, pun lupa mult la mai adânc și detaliu. Psihologia cunoaște, printre altele, că nivelul cognitiv sugerat de schema ta este unul preliminar, specific gândirii preoperaționale, care operează cu date perceptive și reprezentări, adică procesează în prezența unor date intuitive (formă, culoare, mărime, greutate etc.) neputînd să se debaraseze de concret. Or, acest nivel de cunoaștere este specific copiilor, iar, dacă e totuși întâlnit la adult, e specific unui nivel de dezvoltare IQ specific mai degrabă oligofrenului, decât omului normal. Un om dezvoltat normal/mediu în planul inteligenței (să zicem cu un IQ de 110-120 pe scara clasică de măsurare) nu are nevoie de date intuitive sau formale, cum le numești tu, pentru a cunoaște. El poate face operații abstracte, desprinse de contextul concret sau poate trage concluzii fără sprijin ori validare intuitivă. Logica formală, predată încă de Aristotel, arăta cum se mișcă gândirea în afar simțurilor, forma fiind la Aristotel traiectoria gândirii care nu depinde de conținutul purtat, fiind dincolo de orice date provenite prin simțuri. De aceea el putea cu ușurință să facă observații despre corectitudinea unui discurs logic urmărind doar raportul abstract dintre premise și concluzii, fără a fi interesat de informația vehiculată înlăuntrul acelor afirmații. Logica însăși a omului arată, așa cum e ea pusă de Dumnezeu în noi, că nu avem nevoie de prelegeri tibetane pentru a sesiza că oamenii operează natural și fără date intuitive. palierul logic al cunoașterii, cel bazat pe operațiile de abstractizare și generalizare, pe raționamente de tot felul, pe teorii și paradigme, arată fără echivoc că la omul rațional cogniția e mult mai complexă decât cred unii. Respectînd și cultivînd capacitatea raționaă a omului, care poate trece dincolo de forme și imagini la gând și esență, Biserica a cultivat întotdeauna, prin oamenii de frunte ai Săi, cugetarea abstractă, puterea minții omenești, capacitatea omului de a se înălța dincolo de lutul simțurilor și reprezentărilor. Biserica lucrează în Duh și Adevăr, aceasta însemnînd, printre altele, că Ea operează cu noțiuni și idei abstracte pe care le-ar fi dorit prinse în discursul său orice gânditor laic. Dar nu le-a bănuit nici existența, nici puterea, întrucât nu i-au fost date/revelate de Hristos. Ceea ce afirmă budismul, așa cum expui tu doctrina și cum am mai citit și la alții (de pildă în unele expuneri ale lui Dalai Lama cuprinse în niște lucrări de psihologie cognitivă) este caricatural de schematic și are iz de filosofie elementară. Ar trebui să faceți primul exercițiu de părăsire a ignoranței sclifosite studiind mai întâi psihologia cognitivă. Sunt doar câteva mii de pagini de rumegat, nu mai mult. Doi, trei ani de studiu serios și ați depășit nivelul sfertodoctului budist. Apoi, îmbogățiți cu nuanțe și depășind nivelul de sfertodoct, puteți năzui mai sus, după o curățire prealabilă de mândria cea groasă, anume la credința în Dumnezeu așa cum învață Biserica. Când omul crede în Dumnezeu iar Harul începe să lucreze iarăși înlăuntrul omului, în minte și inimă, atunci cogniția nu se mai reduce la schema celor 3 componente ci capătă și alte valențe. Dar asta nu se teoretizează prea mult, ci se descoperă făcînd. Deocamdată tu ești capturat la nivelul formal tocmai în sensul afirmat și combătut de tine. Adică pur și simlu ții de forme verbale fără conținut și le plimbi de colo-colo scriind lucruri confuze, făcînd comparații deplasate, scăpînd mereu invariantul, speculînd comic dar și grotesc, bălmăjind apofaticul și catafaticul acolo unde nu e cazul, sucind și contorsionînd termenii cărora nu le poți trece de coajă la miez deoarece nu operezi, nu adâncești, ci doar învârți cuvinte al căror miez îți scapă. Discursul tău budist e formalist, e schematic și caricatural, alunecă mereu pe lângă obiect. Dar nu te poți desprinde. Ai picat de ani buni în capcana plină de umor a propriilor afirmații: în forme. În forme goale fără conținut. Oare vei descoperi singur acest iz de gogoașă fără miez al pseudo-cugetării tale? Nu, nu-l vei descoperi câtă vreme locuiești cu gândul în coșmelia unor forme verbale și strigi ca hoțul "prindeți hoțul". Îți lipsește onestitatea și gândul autocritic. Nu te pliezi asupra propriei gândiri ca s-o critici prin lentila Cunoașterii. Pentru a face asta ai nevoie de smerenie, cât un bob de muștar, de supunere față de Gândul mai înalt decât mintea omului și de exercitarea conștiinței cognitive de sine. Dar cum la budiști smerenia e tot o formă goală fără conținut, rămâi ancorat înlăuntrul unui pustiu din care strigi că Biserica e superficială iar vidul tău cognitiv și melanjul româno-tibetan e profund. Ce poate fi mai trist și mai sâcâitor? Last edited by Ioan_Cezar; 09.10.2014 at 14:46:51. |
#164
|
||||
|
||||
Haoleu, l-ai ucis omorându-l.
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#165
|
|||
|
|||
Aș fi preferat invers. data viitoare nu mai ratez.
|
#166
|
|||
|
|||
"La temeiul tuturor religiilor neapărat se află experiența. Deosebirea între ele stă în orientarea lor inițială. În creștinismul nostru Descoperirea se pogoară de la Dumnezeu; datoria omului este aceea de a-și însuși darul. În alte religii precumpănește străduința omenească a minții zidite de a descoperi chipul Ființei Absolute.
Experiența a arătat că a rezolva această problemă logic este cu neputință: nicio dovadă constrângătoare nu este cu putință. Totul atârnă de dispoziția oamenilor." Arhim. Sofronie Saharov |
#167
|
||||
|
||||
Citat:
|
#168
|
|||
|
|||
Pai,uite un inceput bun: mesajul iubirii se gaseste in ambele religii, un mesaj foarte important, poate cel mai important.
|
#169
|
|||
|
|||
"Mesajul iubirii" se mai găsește și în ideologia homosexualilor, în MISA, la pedofili, hippioți, ateii telenoveliști, industria porno etc. Până rămâne un principiu abstract, dar cu largă aderență la public, găsești "iubirea" pretutindeni pe post de magnet publicitar...
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 10.10.2014 at 16:51:05. |
#170
|
||||
|
||||
Citat:
Cautarea este componenta psihologica care pune sufletul in miscare, care il intinde spre Dumnezeu. Nu exista Pogorare de sus daca jos nu este Cautare. Cautarea este straduinta omeneasca, Pogorarea este dezlegare dumnezeiasca. Sunt legate una de alta, asa cum focul este legat de aer. Cel ce nu cauta – nu afla. Cel ce cauta – afla. Budismul “nu constrange” Adevarul. Nu-l forteaza. Cautarea si Acceptarea Darului, revelatia mistica, sunt doua aripi care bat la unison. Cautarea nu inceteaza niciodata, Pogorarea asisderea.
__________________
|
|