Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
Subiect închis
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #301  
Vechi 15.09.2010, 18:52:05
Pr.Gheorghe
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de penticostalulmantuibil Vezi mesajul
De data asta aproape ai nimerit-o.
Vorbirea in limbi o mai practic doar foarte rar pentru ca sunt din ce in ce mai pacatos.
Citat:
Cum putem căpăta smerita smerenie si care sunt roadele ei?
- Hai să vă spun, ca să mă întelegeti, ca să nu vorbim si noi, rationalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din momentul în care smerita smerenie se adânceste cât mai mult, trăiesti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă si fără să se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un microcosmos, în care se oglindeste un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăiesti aceste lucruri.
Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilintă, umilintă, umilintă! Si lăsati-Mă pe Mine mai departe!" Fără însă să renuntăm la treburile care ne aduc pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos!
Iată, bunăoară, se pun probleme în lumea nevoitorilor, în lumea trăitorilor, probleme de mântuire, de existentă duhovnicească. Nu prea sunt pentru o mare nevointă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! 0 permanentă; o vibratie continuă. Această figură de stil nemaipomenită a pus îngerii în miscare si ei au apărut, în fel si fel, cu multă smerenie, slujind pe oamenii acestia smeriti. Da. Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continuă.
Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Si nu trebuie să ne crutăm nici cea mai mică greseală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greseste. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinta este în picioare, cât sufletul nu abdică si capul se ridică din nou! Adică există putinta de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi.
Starea de nevointă nu este rea si n-avem dreptul să desfiintăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevointă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevointă, ci mai mult pe starea de vibratie, de prezentă si unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni. Dacă se poate, Doamne lisuse...".

(DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc)
http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_smerenie.htm

Harul Domnului nostru Iisus Hristos si Dragostea lui Dumnezeu Tatal si Impartasirea Sfantului Duh sa fie cu noi cu toti!
  #302  
Vechi 15.09.2010, 20:15:36
danyel danyel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2006
Locație: Cluj Napoca, Ardeal ,Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.306
Implicit

Citat:
În prealabil postat de dobrin7m Vezi mesajul
Pe care nu il detine nimeni in zilele noastre. deci nu proferez hule la adresa Duhului Sfant.
Vorbirea in limbi exista si azi la ortodocsi, nu insa in aceeasi structura ca la penticostali si nu atat de des deoarece nu este necesar
Si parintele Cleopa a fost un vorbitor in limbi in sensul ortodox al cuvantului
Deasemenea darul prorociei este prezent si in ortodoxie cu toate ca unii penticostali m-au acuzat ca el nu exista
Suntem o Biserica Apostolica asa cum marturisim in crez, iar ca Biserica Apostolica detinem toate darurile apostolilor intr-o mai mare sau mai mica masura
__________________
"Cine seamana in firea pamanteasca va secera din firea pamanteasca putrezirea dar cine seamana in Duhul va secera din Duhul Viata Vesnica"Galateni 6;8

Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători.(Coloseni 3:15)

Last edited by danyel; 15.09.2010 at 20:17:42.
  #303  
Vechi 15.09.2010, 21:39:02
adiandrea6 adiandrea6 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.08.2010
Locație: Franta, Lille
Religia: Ortodox
Mesaje: 188
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AndruscaCIM Vezi mesajul
Asta sa iti raspunda penticostalii/harismaticii...ca ei stiu cel mai bine, insa eu iti pot spune doar ca cei care practica aceasta activitate ( si sunt obsedati de primirea "darului" exclusiv)...au fost infestati de miscarea aparuta in America, si care a fost permanent imbogatita cu tot felul de manifestari....

Dar tu esti harismatic, este?
Harismaticii nu sunt "obsedati" decat de un singur lucru: sa faca cat mai bine voia lui Dumnezeu. Nu vad ce este rau in asta. Iar cum in Biblie au gasit ca trebuie sa ceara daruri de la Dumnezeu, pai iata ca cer, asa ca fac ceea ce li se spune in Biblie. Bravo lor!
Cat despre mine, nu sunt deloc harismatica pentru ca nu am credinta atat de mare. Si nici nu caut un dar anume, desi mi-ar placea sa il am pe cel al vindecarii si pe cel al propovaduirii Evangheliei, sau cum este numit in Biblie: al proorocirii, si dintre toate darurile, Ap. Pavel zice sa il cerem in special pe acesta al proorociei (a vestirii Evangheliei). Insa nu prea m-am incumetat sa ma rog serios pentru aceste daruri, nu am suficienta credinta pentru asta, din pacate. Dar ii admir pe cei care o au.
  #304  
Vechi 15.09.2010, 21:52:29
penticostalulmantuibil penticostalulmantuibil is offline
Banned
 
Data înregistrării: 27.04.2010
Locație: Constanta
Religia: Protestant
Mesaje: 649
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru penticostalulmantuibil Send a message via Skype™ to penticostalulmantuibil
Implicit

Citat:
În prealabil postat de adiandrea6 Vezi mesajul
Insa nu prea m-am incumetat sa ma rog serios pentru aceste daruri, nu am suficienta credinta pentru asta, din pacate.
Nu stiu daca masura de credinta ar fi o problema.
Daca ar fi nevoie de o credinta mare nimeni, probabil, nu ar primi nimic.
E nevoie de o credinta mica, mica, cat un graunte de mustar.
Cam atat de mica precum a tatalui de mai jos.
Marcu 9:
23. Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede.
24. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.
  #305  
Vechi 16.09.2010, 10:32:05
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.926
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Doriana Vezi mesajul
Unii colegi de forum [ortodocsi ] nu ar fi de acord cu tine. Daca citesti topicul in urma vei afla despre ortodocsi care vorbesc in limbi, mireni si clerici. Nu mai spun ca ideea cum ca darul s-ar fi sfarsit nu e in nici un caz biblica si nu o puteti demonstra, mai ales ca acum inca exista 6500 limbi care nici macar nu au o traducere a Bibliei, nici atat sa se numeasca suficient evanghelizate. Ideea dupa care te ghidezi este: "daca eu nu am nu exista, mai ales ca asa am fost invatata"....mda...
Tot eu am spus in postul 293 asa:
Pentru om acest fenomen este aproape imposibil. Adunam in noi atatea pacate ale celor dinaintea noastra , ale noastre, incat este aproape imposibil sa aiba cineva acest dar si cu siguranta ca daca undeva pe acest pamant exista un om cu asemenea dar nu apare in astfel de adunari, ci isi vede smerit de lucrarea sa.

deci vezi ca nu neg existenta unui astfel de om, in zilele noastre.

Tu niciodata nu ai sa stii ideea dupa care ma ghidez eu. Nu stii ce am si ce nu am , nu stii cum am fost si cum sunt invatata, si daca sunt invatata sau sunt o autodidacta.
ideea ``daca eu nu am nu exista`` este cea mai aberanta pe care am putut-o citi si pe care am sa incerc sa o uit chiar in clipa asta.
  #306  
Vechi 16.09.2010, 10:44:19
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.926
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Doriana Vezi mesajul

Si cine nu te lasa sa fii sincera cand dai mana si sa iubesti persoana respectiva? Nu fi falsa, iubeste sincer. Sau atunci cand ti s-a spus sa-i da mana iti venea mai bine sa-i dai un vant de sectar eretic ce e? Daca nu ai dragostea de a saluta pe cineva si a-l binecuvanta, ia de fa niste matanii de pocainta. Ajuta mai mult.
Nu rastalmacii cuvintele mele si nu incerca sa dai alt sens celor spuse de mine ca nu tine.Pentru tine mai explic odata ca poate ai sa intelegi.
Atunci cand la comanda celui de la tribuna m-am intors si eu ca toti ceilalti, am vazut o femeie cu o privire pierduta care in clipa cand a dat ochii cu mine i s-a intiparit brusc un zambet fals pe fata, simteam asta asa cum toti simtim cateodata falsitatea altora, mi-a intins mana, a spus pace sora, si tot la fel de brusc i-a disparut zambetul si s-a intors. Nu am simtit iubirea de care vorbiti si nici binecuvantarea ei si era si firesc de altfel pentru ca ma vedea pentru prima data. Deci salutul la comanda si la intamplare nu exprima iubire si nici sinceritate ci doar o mare ipocrizie.
Mataniile de pocainta isi au rostul sau , se fac atunci cand trebuie si cum trebuie, in camara ta, in camara sufletului tau , nestiut de nimeni decat doar de bunul Dumnezeu.
Din credinta nu facem nici bravada si nici nu dam in habotnicie

Acest mesaj al tau nu mi-a aratat nici iubire nici binecuvantare decat doar inversunare. Eu nu m-am adresat nimanui special cand am povestit modul de desfasurare a acestor adunari, iar daca unii s-au simtit lezati asa e in viata.
  #307  
Vechi 16.09.2010, 11:15:41
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.926
Implicit

Apropo Doriana
cand am vazut la acea adunare pe femeia de langa mine, saraca, cu un batic pe cap, trista si parca pierduta, nu mi-a venit sa ii fac un vant, mi-a venit sa o scutur sa o trezesc din nebunia aia, sa ii spun cat de rau imi pare de ea, cata mila imi e de ea, ca inteleg ca s-a refugiat acolo din prea multa suferinta si durere.
Din pacate prea multi oameni, capituleaza in acest mod, in fata suferintelor si necazurilor. Sufletul lor incercat cedeaza si se pierd.
Adeptii acestor secte exact acest lucru speculeaza, sufletul ranit. Am vazut acolo fosti copii ai strazii, batrane sarace, barbati cu pacate multe in trecut. Mai sunt si cativa putini, in aceste adunari care au anumite interese: Ex: am cunoscut o familie care a primit bani sa plateasca unde trebuie ca sa inchida niste dosare penale rezultate in urma unui accident de masina cu 3 raniti foarte grav.
  #308  
Vechi 16.09.2010, 12:41:28
Pr.Gheorghe
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Citat:
Capitolul 12
1. Iar cât privește darurile duhovnicești nu vreau, fraților, să fiți în necunoștință.
2. Știți că, pe când erați păgâni, vă duceați la idolii cei muți, ca și cum erați mânați.
3. De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot așa nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt.
4. Darurile sunt felurite, dar același Duh.
5. Și felurite slujiri sunt, dar același Domn.
6. Și lucrările sunt felurite, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți.
7. Și fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos.
8. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înțelepciune, iar altuia, după același Duh, cuvântul cunoștinței.
9. Și unuia i se dă întru același Duh credință, iar altuia, darurile vindecărilor, întru același Duh;
10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi și altuia tălmăcirea limbilor.
11. Și toate acestea le lucrează unul și același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește.
12. Căci precum trupul unul este, și are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, așa și Hristos.
13. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, și toți la un Duh ne-am adăpat.
14. Căci și trupul nu este un mădular, ci multe.
15. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup?
16. Și urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, - pentru aceasta nu este ea din trup?
17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Și dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul?
18. Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit.
19. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?
20. Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup.
21. Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi.
22. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase.
23. Și pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; și cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviință.
24. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipsește,
25. Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele.
26. Și dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.
27. Iar voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare (fiecare) în parte.
28. Și pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.
29. Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt prooroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni?
30. Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească?
31. Râvniți însă la darurile cele mai bune. Și vă arăt încă o cale care le întrece pe toate:
Capitolul 13
1. De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.
2. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși;
9. Pentru că în parte cunoaștem și în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu.
13. Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Capitolul 14
1. Căutați dragostea. Râvniți însă cele duhovnicești, dar mai ales ca să proorociți.
2. Pentru că cel ce vorbește într-o limbă străină nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; și nimeni nu-l înțelege, fiindcă el, în duh, grăiește taine.
3. Cel ce proorocește vorbește oamenilor, spre zidire, îndemn și mângâiere.
4. Cel ce grăiește într-o limbă străină pe sine singur se zidește, iar cel ce proorocește zidește Biserica.
5. Voiesc ca voi toți să grăiți în limbi; dar mai cu seamă să proorociți. Cel ce proorocește e mai mare decât cel ce grăiește în limbi, afară numai dacă tălmăcește, ca Biserica să ia întărire.
6. Iar acum, fraților, dacă aș veni la voi, grăind în limbi, de ce folos v-aș fi, dacă nu v-aș vorbi - sau în descoperire, sau în cunoștință, sau în proorocie, sau în învățătură?
7. Că precum cele neînsuflețite, care dau sunet, fie fluier, fie chitară, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaște ce este din fluier, sau ce este din chitară?
8. Și dacă trâmbița va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de război?
9. Așa și voi: Dacă prin limbă nu veți da cuvânt lesne de înțeles, cum se va cunoaște ce ați grăit? Veți fi niște oameni care vorbesc în vânt.
10. Sunt așa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înțelesul ei.
11. Deci dacă nu voi ști înțelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbește, și cel care vorbește barbar pentru mine.
12. Așa și voi, de vreme ce sunteți râvnitori după cele duhovnicești, căutați să prisosiți în ele, spre zidirea Bisericii.
13. De aceea, cel ce grăiește într-o limbă străină să se roage ca să și tălmăcească.
14. Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare.
15. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea.
16. Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu "Amin" la mulțumirea ta, de vreme ce el nu știe ce zici?
17. Căci tu, într-adevăr, mulțumești bine, dar celălalt nu se zidește.
18. Mulțumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toți;
19. Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.
20. Fraților, nu fiți copii la minte. Fiți copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiți desăvârșiți.
21. În Lege este scris: "Voi grăi acestui popor în alte limbi și prin buzele altora, și nici așa nu vor asculta de Mine, zice Domnul".
22. Așa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioși ci pentru cei necredincioși; iar proorocia nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei ce cred.
23. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă și toți ar vorbi în limbi și ar intra neștiutori sau necredincioși, nu vor zice, oare, că sunteți nebuni?
24. Iar dacă toți ar prooroci și ar intra vreun necredincios sau vreun neștiutor, el este dovedit de toți, el este judecat de toți;
25. Cele ascunse ale inimii lui se învederează, și astfel, căzând cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi.
26. Ce este deci, fraților? Când vă adunați împreună, fiecare din voi are psalm, are învățătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă.
27. Dacă grăiește cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei și pe rând să grăiască și unul să tălmăcească.
28. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică și să-și grăiască numai lui și lui Dumnezeu.
29. Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalți să judece.
30. Iar dacă se va descoperi ceva altuia care șade, să tacă cei dintâi.
31. Căci puteți să proorociți toți câte unul, ca toți să învețe și toți să se mângâie.
32. Și duhurile proorocilor se supun proorocilor.
33. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.
34. Ca în toate Bisericile sfinților, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice și Legea.
35. Iar dacă voiesc să învețe ceva, să întrebe acasă pe bărbații lor, căci este rușinos ca femeile să vorbească în biserică.
36. Oare de la voi a ieșit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi?
37. Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului.
38. Iar dacă cineva nu vrea să știe, să nu știe.
39. Așa că, frații mei, râvniți a prooroci și nu opriți să se grăiască în limbi.
40. Dar toate să se facă cu cuviință și după rânduială.



In aceasta epistola Sf. Ap. Pavel prezinta destul de clar invatatura despre darurile duhovnicesti. Chiar asa le si numeste: “daruri duhovnicesti”. Intre acestea se afla si vorbirea in limbi, nu pe primul loc, dar se observa clar ca nu ierarhizarea acestor daruri este intentia Sfantului Apostol. Acelasi apostol spune in Epistola catre Galateni, in capitolul 5, asa:
  #309  
Vechi 16.09.2010, 12:42:10
Pr.Gheorghe
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

-Continuare la postul anterior-
Citat:
Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel
Capitolul 5
[...]
13. Căci voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire.
14. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți.
15. Iar dacă vă mușcați unul pe altul și vă mâncați, vedeți să nu vă nimiciți voi între voi.
16. Zic dar: În Duhul să umblați și să nu împliniți pofta trupului.
17. Căci trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți cele ce ați voi.
18. Iar de vă purtați în Duhul nu sunteți sub Lege.
19. Iar faptele trupului sunt cunoscute, și ele sunt: adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare,
20. Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
21. Pizmuiri, ucideri, beții, chefuri și cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am și spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.
22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința,
23. Blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege.
24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele.
25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm.
26. Să nu fim iubitori de mărire deșartă, supărându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții.
Vedeti care spune ca este roada Duhului? Duhul este cel care il face pe om din trupesc, duhovnicesc. A fi duhovnicesc inseamna a fi in comuniune cu Duhul lui Dumnezeu si din aceasta comuniune se naste roada ce reprezinta trairea corecta in Hristos. Omului duhovnicesc, cu scopul clar de a intarii si folosii Biserica, Domnul ii poate face daruri duhovnicesti, cum este si vorbirea in limbi. Conditia pentru a primi un dar duhovnicesc pare a fi, deci, starea de duhovnicie. In Biserica ortodoxa starea de duhovnicie se castiga prin lucrarea constanta, rabdatoare si anevoioasa, concretizata in smerenie si rugaciune. Conform invataturii Bisericii noastre mandria este starea care il departeaza pe om cel mai rapid si cel mai brutal de starea de om-duhovnicesc, impingandu-l spre starea de om-trupesc.
Deci, necesitatea de a castiga duhovnicia apriori primirii darurilor duhovnicesti face ca pentru un crestin ortodox atentia sa cada, aproape total, asupra acelor actiuni care conduc spre trasformarea interioara inspre duhovnicie. Drumul acesta, spre a deveni vas ales al lui Dumnezeu, in zilele noastre este unul din ce in ce mai anevoios de parcurs (datorita slabirii noastre, mai ales), asa incat se observa ca darurile duhovnicesti apar tot mai rar.

Eroarea in care se prezinta, de obicei, fratii nostri penticostali nu este legata de duhovnicia in sine (multi sunt oameni cu potential spiritual deosebit ), ci este legata de inversarea pozitiei celor doua “solicitari”. Astfel, nu se mai solicita cu importanta maxima obtinerea starii de comuniune in smerenie si rugaciune cu Hristos, Datatorul Darurilor, ci se conditioneaza intrarea in aceasta comuniune de un anumit dar, vorbirea in limbi, care devine un fel de semn distinctiv, strict necesar atat pentru a asigura siguranta ca omul, credinciosul, se afla in legatura cu El, cat si pentru a asigura o identitate unica pentru marturisirea de credinta a congregatiei. Imi permit sa spun ca este o eroare, iertati-ma, fiindca eu vad duhovnicia interioara ca fiind altarul si darurile duhovnicesti fiind jertfa de pe altar; jertfa nu poate trece inaintea altarului! De-a lungul timpului s-au cautat si s-au fixat o serie de invataturi ce au scopul de a intarii aceasta inversare de roluri, unele puse in practica cu succes de vreme ce multi oameni au considerat corect acest mod de prezentare a lui Hristos. In acelasi timp, in Biserica ortodoxa foarte multi, chiar daca nu au cerut daruri inainte de a se pregati temeinic pentru primirea lor, au renuntat la obligatia de a parasi omul trupesc si de a-l zidi pe cel duhovnicesc atunci cand au pornit spre Hristos Domnul. Acestia, sunt tot mai multi in Biserica azi, cauta sa-L faca pe El trupesc ca sa nu mai trebuiasca sa se schimbe ei. Asa ceva nu este posibil insa! Azi chiar daca se arata cu degetul catre acestia, din exterior, spunandu-se “iata ortodocsii!” (uneori si cu scopul de a justifica ratacirea), sunt sigur ca in Biserica nu acestia sunt reprezentantii, iar cei care totusi se folosesc de slabiciunea altora ca sa se sustina pe ei dau dovada de multa rautate!

In concluzie, darurile duhovnicesti, deci si vorbirea in limbi, sunt daruri nu necesitati esentiale; nu poti cladi Biserica lui Hristos, Cel care este esential si necesar prin excelenta, pe lucruri neesentiale. Daca vreau (solicit) ca Domnul sa foloseasca Biserica printr-un dar duhovnicesc, eu stiu asa: 1) nu cred ca darul imi va fi facut mie, fiindca eu nu merit; 2) darul va fi dat atunci cand Domnul stie ca este folositor, nu atunci cand cineva il va cere din dorinta de a fi altfel decat fratele lui.

Mi se tot spune de multi frati neoprotestanti, pe care ii respect cu adevarat ca pe niste frati, ca au credinta in lucrarea preotiei mele si ca sunt siguri ca Duhul lui Dumnezeu lucreaza in multi crestini ortodocsi. Eu nu cred ca sunt sinceri, fiindca daca Duhul lucreaza prin mine si astfel eu in dragostea Duhului ii spun “frate esti ratacit”, iar el nu asculta atunci fie este mincinos cand spune ca vede Duhul in mine, fie este fatarnic si vrasmas Bisericii. Ascultarea pe care o solicit atunci nu este spre mine ci spre Hristos Dumnezeu.

Eu nu vreau sa vorbesc in limbi intr-o adunare alaturi de fratele meu Iacob sau de sora mea Doriana (iertati-ma ca va folosesc, dar va am la inima!) ci vreau sa-i pot imbratisa in Duhul lui Dumnezeu, in Dragostea si in Smerenia lui Hristos. Vreau sa pot sa plang cu ei cand sunt tristi, sa ma bucur cu ei cand sunt bucurosi, sa cant cu ei lauda lui Dumnezeu... Adica “sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o Fiinta si nedespartita” (slujba Sf. Liturghii). Oare daca asta imi doresc si daca lupt pentru asta nu sunt suficient de “in Duhul lui Hristos”? Trebuie sa cer sa si vorbesc in limbi? Daca trebuie si aceasta sunt in mare pericol, fratilor! Sunt prea pacatos ca sa primesc daruri de la Domnul; de mi-ar darui Domnul zile si intelepciune sa pot sa-mi ispasesc aici greselile mele cele multe! Rugati-va si fratiile voastre pentru mine!

Last edited by Pr.Gheorghe; 16.09.2010 at 12:55:03.
  #310  
Vechi 16.09.2010, 13:36:19
Pr.Gheorghe
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de penticostalulmantuibil Vezi mesajul
24. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.
Nu credinta este aceasta, ci smerenia in urma marturisirii tocmai a necredintei! Smerenia care inalta! In ortodoxie chiar acest relativ non-sens face diferenta intre invatatura buna si cea gresita; adica sa te simti pe tine mic, mic de tot, mai mic decat toti ceilalti frati si poate Domnul te va vedea atunci ca pe staulul vitelor si se va naste in tine! Noi cautam azi sa ne aratam ca palate mari si minunate, plini de fapte zgomotoase si minuni, dar cu usile zavorate. Iar pentru ca Hristos nu poate intra (nu vrea) in acestea, atunci ne cladim idoli pe care-i cinstim! Orice este in afara iubirii propovaduite noua de Hristos este idol!

Last edited by Pr.Gheorghe; 16.09.2010 at 13:44:31.
Subiect închis



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Despre vorbirea cu mortii strajeru Secte si culte 2 09.04.2018 22:32:16
Vorbirea in limbi - ajutor Archangel Reguli generale de utilizare a forumului 37 03.01.2013 12:16:48
Vorbirea in limbi la penticostali... lacrimi Secte si culte 2217 03.04.2012 13:35:20
Vorbirea despre Dumnezeu George.m Spiritualitatea ortodoxa 28 02.02.2011 13:01:53
DESPRE VORBIREA IN LIMBI Ioan_Ciobota Generalitati 4 24.03.2010 17:09:10