Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Slujbele Bisericii Ortodoxe > Reguli in Biserica
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 30.03.2017, 00:40:32
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.951
Implicit

Părintele Paisie Aghioritul spunea că e bine ca un copil să alerge, să se joace, să fie energic, deci e sănătos ce face la vârsta lui, am văzut chiar copil de preot care se mai juca în timpul Liturghiei pe covor cu jucării aduse de acasă.

Mai bine te-ai gândi la cel din burtă, dacă spui că e sarcină cu risc și ai cere dezlegare să stai acasă până naști, decât să riști să pierzi sarcina. La o femeie însărcinată ar fi din binecuvântate pricini să stea acasă până naște dacă are risc de a pierde sarcina.

Cât privește Liturghia pusă acasă și altele s-ar putea să-l sufoci mai mult pe copil, sunt oameni mari care nu suportă să audă o Liturghie înregistrată și să reaudă slujbe la care au fost peste săptămână sau peste zi, la un copil ar fi ceva normal să nu aibă răbdare.

Părintele Necula spunea că postul la copil mai poate avea câteodată gust de frișcă și înghețată iar după mersul la Biserică copilul poate fi dus și la o cofetărie pentru o prăjitură bună.

Nu trebuie forțat de mic, creierul oricum nu poate percepe toată informația iar la supraîncărcare nu va face progrese, efectul va fi contrar, copilul învață mai mult din naturalețea credinței pe care o vede la mamă.
A asculta Liturghii și slujbe înregistrate nu cred că ar duce la o induhovnicire chiar dacă un om ar asculta numai asta zi și noapte.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote
 

Thread Tools
Moduri de afișare