Drumul spre calugarie

Nu inseamna neaparat ca o iubesti mai mult, dar daca nu ai in casa nici o fotografie cu persoana care zici ca ti-e iubita, sau ai doar o singura fotografie la care te uiti cand iti mai aduci aminte ca "trebuie" sa faci asta, atunci SIGUR nu iubesti persoana respectiva!

Chiar voiam sa revin asupra postului in sensul ca am intrat in casa si peste tot sunt puse icoane de diferite dimensiuni.Dar...majoritatea sunt sub forma de tablouri pt ca nimeni nu se roaga la ele.Si au singurul merit de a te duce cu gandul la Dumnezeu,dar ma rog e un merit ca iti aduce aminte ca nu esti singur.

Ok, ai icoane in casa pentru ca iubesti persoanele din ele; as zice ca important esa ne iubeasca persoana din icoana dar sfintii iubesc pe toata lumea.Dar poate pt o relatie mai ..personala e nevoie si de rugaciune, de a fi un bun crestin etc, de-aia ziceam ca nu ajung icoanele.

Eu am avut un prieten in liceu cu care nu am avut nicio fotografie...si am tinut foarte mult la el si nu l-am uitat multa vreme. Dar inainte de intruparea lui Iisus, oare Moise, David, Ilie, Maica Domnului care nu aveau icoane , nu Il iubeau pe Dumnezeu?


Cine te-a pus pe tine judecator peste ei??? Tu cu osanda (si rasplata) ta, ei cu a lor. Nu tu imparti osinda, nici rasplata. Ci Dumnezeu. Iar daca imparti tu osinda in locul Lui, tu cunocand poruncile... mai gandeste-te daca e bine ce faci!...

Nu am vrut sa ii judec, si chiar daca ii judec, oricum chiar daca as vrea nu am putere asupra vietii lor.Sugeram ca nu e bine,doar dupa parerea mea, ce fac. De exemplu, eu nu am vazut pe unde am fost calugari sau calugarite care sa isi faca pravila de la chilie in biserica.Sau preoti care sa citeasca in biserica rugaciuni personale.

Au sens acatistele in biserica si rostite de oricine?
Dau definita spusa de un preot, Farcasiu :

"Aşadar, Acatistul se referă în primul rând la o slujbă specială de laudă, alcătuită întru cinstirea Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfânt şi abia după aceea la pomelnicele în care sunt înşirate toate nevoile şi trebuinţele vieţii noastre personale."

Chiar dvs vorbiti de acatist ca medicament; ori el nu e asta...ce e ,santaj? il laud pe sfant ca sa ma ajute? de-asta zic ca mai bine se folosesc rugaciuni sincere, poate mai scurte...sau ma rog, mai lungi daca credinciosul simte nevoia, in care te rogi acelui sfant, si ii spui ce vrei de la el. Cred ca e mai corect asa decat sa insiri o lista de "Bucura-te".

Sau daca ma insel si acei oameni au fost ajutati de sfant si citesc acatistele pentru a-l lauda sau a-i multumi, asa cum e rostul lor, ma rog.

Cred ca ce mi se pare nepotrivit de fapt si asa se explica logic nemultumirea mea, e ca acatistele sunt destinate dupa definitie a fi slujbe..de asta sunt si asa lungi; la fel si paraclisele. Ori si eu am in cartea de rugaciuni scrisa Liturghia sf.Ioan Gura de Aur dar nu ma rog cu ea acasa, de fapt nici nu e rugaciune. Nu te opreste nimeni sa le citesti, dar sunt slujbe, nu rugaciuni.


Asta e chiar amuzanta! Ai vreo cunostiinta bolnava? Imagineaza-ti ca ai avea si i-ai zice: daca crezi ca medicamentele recomandate de medic ajuta, de ce nu desemnezi pe o singura (alta) persoana care sa ia medicamentele respective de mai multe ori pe saptamana pentru toti bolnavii (si pt cunoscutul tau bolnav si pt altii)!
Crezi ca s-ar insanatosi acel cunoscut al tau daca altul (desemnat) ar lua medicamentele in locul lui? Crezi ca persoanei desemnate sa ia medicamentele altora s-ar folosi de pe urma lor?


Nu cred ca e acelasi lucru, altfel ar trebui sa fim toti preoti ca sa facem sf maslu pt noi , sa ne spovedim singuri si sa ne iertam pacatele singuri. Rugaciunea preotului are valoare pt mai multi credinciosi, de asta se si face o singura molitfa la spovedanie nu una pt fiecare credincios.Oricum, ma refeream si la prezenta credinciosului la citirea acatistului de catre preot.De fapt,cum am spus, acatistul fiind slujba, cam preotul ar fi singurul caruia ii e destinata citirea textului.

Iar daca e vorba de medicament personal, rugaciunea si "pravila" noastra de rugaciune nu o poate face nimeni in locul nostru, intr-adevar, nu la ea ma refeream.

Sintem datori sa ne rugam si pentru noi (pentru ca NIMIC nu putem face fara Dumnezeu! Iar sfintii prin rugaciunile lor mijlocesc pentru noi in fata Lui Dumnezeu) si sintem datori sa ne rugam si pentru semeni.

Pai...:)) Tatal Nostru..inseamna ca ma rog si pt semeni...dar nu am zis Tatal lor, sau Tatal vostru....normal ca ma includ si eu acolo.Sau Imparate ceresc care zice..si ne curateste..sau mantuieste bunule sufletele noastre. Sau cuvine-se cu adevarat sa te fericim. etc


Cand vei constientiza ca AI NEVOIE de Dumnezeu pentru ca NIMIC nu poti face fara El, atunci vei incepe sa te rogi si pentru tine.

Constientizez asta pe pielea mea de vreo...5 ani dar n-am mai crezut ca rugaciunea mea pt mine ma ajuta.Oricum am avut nevoie de rugaciunea cuiva specializat in asta. Dar acum consider ca e indispensabila si rugaciunea mea.(Maine voi avea niste carti de rugaciuni, nu acatiste, si sper sa incep un program cu rugaciuni de dimineata,seara etc)

Iar acatistele sint o (ocazie de) cateheza absolut minunata! Nu toti citesc Filocaliile sau scrierile Sfintii Parinti. Insa dintr-un acatist poate invata si intelege orice crestin.
Iata, ce cateheza minunata, din acatistul Sf Grigorie Decapolitul:

Dap, asta asa e, nu am zis nu.

Cati dintre noi cei ce sintem foarte preocupati de ce fac (dar mai ales ce nu fac! sau ce gresesc) ceilalti, care vestnic comentam si carcotim despre ce fac ceilalti, CATI dintre noi ne straduim in permanenta sa ne curatam prin rugaciune permanenta personala (referitoare la noi) spinii patimilor proprii?
Cati dintre cei preocupati de ce fac semenii, de ce fac sau nu fac preotii, oare cati dintre ei se nevoiesc spre infrinare, ca sa isi are pamantul sufletului propriu, precum ne invata acatistul Sfantului Grigorie? (macar de l-ar citii acestia ce strimba din nas la notiunea de acatist, mult s-ar folosi!)


Eu una n-o sa mai citesc acatiste la rugaciunea personala; ele sunt slujbe de lauda, poate sincer, sufletul meu nu simte nevoia sa laude un sfant, de-asta se si citesc de obicei de catre preot in ziua de praznuire a sfantului, nu mereu; si oricum sunt slujbe. Nu sunt destinate a fi rugaciuni personale.Punct.

Poate ce gresesc ceilalti ma induce si pe mine in eroare (daca ei citesc acatiste, eu de ce nu citesc? etc) sau poate ma intereseaza sa stiu daca e bine ce fac sau nu.




Ei sint marturisitori ai Lui Dumnezeu in felul lor pentru ca nu se rusineaza de El. Ei nu se rusineaza si nu se simt penibili sa stea de vorba cu El si o fac oricand si oriunde si, bineinteles, cu atat mai mult in casa Lui (biserica). Tu insa te rusinezi de El (de vorbirea cu El - pentru ca rugaciune inseamna vorbirea cu Dumnezeu) si consideri ca e penibil ca cineva sa vorbeasca Lui Dumnezeu in casa Lui.
Oare ti-ai pus vreodata problema cum crezi tu ca v-ar percepe Dumnezeu pe voi (pe aceia si pe tine) vazand diferenta de raportare la El? (nu mie sa imi raspunzi la aceasta intrebare, ci tie sa iti raspunzi in sinea ta)

Mrr..nu am zis ca e penibil ca cineva sa stea de vorba cu Dumnezeu in casa Lui...am zis ca mi se par penibili cei care se aseaza (apropo acatistul cica e o slujba care se face in picioare sau in genunchi, dar nu pe scaun ) si citesc sub forma unei rugaciuni vreun sfert de ora dintr-o carticica de rugaciuni,de obicei un acatist.

De exemplu , rugaciunea Tatal nostru din timpul sfintei Liturghii in care toti oamenii se roaga mi se pare aproape cel mai sublim moment al slujbei.

Ar putea sa se roage cu psalmi, rugaciuni compuse de ei dupa nevoile si sufletul lor sau rugaciuni destinate a fi rugaciuni personale. Si daca treptat le-ar si trai un pic, ar fi chiar perfect.Si m-ar face si pe mine sa merg mai des la biserica sa fac la fel.Altfel, sincer dupa ce i-am vazut si am ajuns acasa m-am tot intrebat ce tot fac ei acolo, ce sens are? Si nu prea are sens..pt ca ei se roaga..cu slujbe.

Si se roaga lung....pt ca ei nu se roaga cu rugaciuni (care nu tin niciodata 15 minute) ci cu slujbe.

Daca ma rusinez de El e bine sau rau? Se spune ca vamesul nici nu indraznea sa isi ridice ochii in templu.

Recunosc, nu prea imi place sa ma rog in biserica, personal, in vazul lumii; in rest, am mai fost cand nu era lume. De exemplu, in vazul lumii, acele situatii cand se face coada in fata unei icoane pentru a astepta randul in fata ei la rugaciune.

De fapt eu nu ma rusinez de Dumnezeu, de casa Lui, ci de faptul ca ceilalti ma vad. Daca as sti ce sa spun, daca as avea ce sa spun, daca ar exista o relatie vie si matura de rugaciune intre mine si Dumnezeu poate sau sigur nu m-ar deranja. Dar sa impartasesc ezitarile, nesiguranta, lipsa de indraznire sau de ganduri cu ceilalti , nu e neaparat rusinos dar nu are rost.

De-asta am zis ca ma apuc de un program cu rugaciuni simpe, din cartea de rugaciuni. Eu personal simt ca nu am ce-i spune lui Dumnezeu, ca nu mai vreau sa spun nimic.

De altfel, se spune ca noi il iubim pe Dumnezeu pt ca El ne-a iubit mai intai. Poate am nevoie de un raspuns de la El ca sa incep sa am si eu ce-i spune, din cuvintele mele.Pana atunci imi ramane ca datorie rugaciunea existenta in cati.

[zaharia_2009]

Iertat sa imi fie , iertati-ma mult fratilor pt asemenea pareri, dar cred ca pierdem timpul nu numai spre nici un folos ci chiar spre posibila smintire a vreunuia dintre noi !

Discutia este de mult prisos !

[leonte]

În prealabil postat de sophia

"Exista crestini pentru care lumea nu mai exista. Conteaza doar ei, persoana lor particulara si Dumnezeu. Toata munca lor asupra lor insisi, posturi, privegheri, rugaciuni sunt o afacere privata, cu care nimeni din afara n-are nimic de-a face. Astfel de oameni ar trece (si trec adesea, de fapt) pe langa cel cazut intre talhari (parabola samarineanului milostiv este spusa de Matuitorul la Luca 10, 30-36) cu cea mai mare indiferenta.

P.S. In semnatura mea am scris ideea mea, nu am copiat de la nimeni. Asta este credinta mea si de asta nu pot intelege anumite lucruri si oameni.

In ceea ce descrii tu, la mijloc este o gresita intelegere a expresiei "singur numai cu Dumnezeu". Pe de o parte, chiar exista astfel de domni gentili si cucoane care fac in biserica mai multe metanii decat evreii la zidul plagerii, dar tin si condica celor prezenti la fiecare sarbatoare : "dar cutare n-a venit, iar pe nevasta lu' cutare n-am mai vazut-o de mult la biserica; dar tu de ce nu te-ai impartasit azi?..."

Daca in aspectele de mai sus am fi straini de lume, cu siguranta nu ne-ar lasa inima sa trecem nepasatori pe langa cei ce se tanguiesc. Macar o vorba de incurajare le putem spune, ca nu ne costa nimic.

[leonte]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Nu inseamna neaparat ca o iubesti mai mult, dar daca nu ai in casa nici o fotografie cu persoana care zici ca ti-e iubita, sau ai doar o singura fotografie la care te uiti cand iti mai aduci aminte ca "trebuie" sa faci asta, atunci SIGUR nu iubesti persoana respectiva!

Chiar voiam sa revin asupra postului in sensul ca am intrat in casa si peste tot sunt puse icoane de diferite dimensiuni.Dar...majoritatea sunt sub forma de tablouri pt ca nimeni nu se roaga la ele.Si au singurul merit de a te duce cu gandul la Dumnezeu,dar ma rog e un merit ca iti aduce aminte ca nu esti singur.

Ok, ai icoane in casa pentru ca iubesti persoanele din ele; as zice ca important esa ne iubeasca persoana din icoana dar sfintii iubesc pe toata lumea.Dar poate pt o relatie mai ..personala e nevoie si de rugaciune, de a fi un bun crestin etc, de-aia ziceam ca nu ajung icoanele.

Treaba cu persoana iubita din "poze" este un concept al unei iubiri cazute, a iubirii unui chip. Eu nu-L iubesc pe Hristos pentru barba si pletele Sale, sau pe Arsenie de la Prislop pentru ochii sai albastri. Eu caut sa Il iubesc pe Hristos pentru dragostea cu care m-a iubit El pe mine; pentru plida de smerenie pe care mi-a lasat-o prin vietuirea Sa si pentru gestul Sau de a se pogora in iadul nostru ca sa ne arate drumul spre Lumina Tatalui ceresc.

Din fericire pentru mine, am avut ocazia sa rasfoiesc o carte despre iconografia bizantina, si sa discut cu preoti pictori care mi-au explicat diferenta dintre o icoana si un portret (pictat sa fotografie). Portretul cauta sa redea cu fidelitate tresaturile fetei, ridurile, lungimea nasului, conturul buzelor, forma si culoarea ochilor, ....
In schimb, icoana face abstractie de exactitatea chipului si cauta sa exprime o traire duhovniceasca, astfel incat cel ce o priveste sa simta ceva suprafiresc si sa-si faca o idee despre ce inseamna trairea interioara a unui cuvios. Cu alte cuvinte, icoana bizantina este un stimul pozitiv pentru psihic, la fel cum ispitele sunt stimuli care ne indeamna spre destrabalare. Icoana joaca un rol foarte practic si foarte rational in nevointa crestinului.

Daca veti rasfoi filocaliile, veti observa ca nici unul dintre marii asceti nu erau precum magicienii sau precum babele superstitioase, ci mai degraba precum matematicienii, foarte rationali si cu dreapta socoteala intru toate. Icoana nu este un artefact cu puteri magice si nici sfintele moaste nu sunt ele in sine facatoare de minuni. Singura Putere facatoare de minuni este Sfata Treime, iar toate celelate sunt "cadouri" facute de Dumnezeu pentru evlavia celui ce se roaga si pentru pilda de buna vietuire a celui cinstit.

Din acest motiv noi nu ne inchinam la icoane si nici macar la sfinti, ci la Dumnezeul cel nevazut de ochiul trupesc. Sfintilor le cinstim vietuirea si le "ascultam" invataturile, iar la icoane luam aminte. Orice alta interpretare eu o socotesc idolatrie.

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Nu inseamna neaparat ca o iubesti mai mult, dar daca nu ai in casa nici o fotografie cu persoana care zici ca ti-e iubita, sau ai doar o singura fotografie la care te uiti cand iti mai aduci aminte ca "trebuie" sa faci asta, atunci SIGUR nu iubesti persoana respectiva!

Chiar voiam sa revin asupra postului in sensul ca am intrat in casa si peste tot sunt puse icoane de diferite dimensiuni.Dar...majoritatea sunt sub forma de tablouri pt ca nimeni nu se roaga la ele.Si au singurul merit de a te duce cu gandul la Dumnezeu,dar ma rog e un merit ca iti aduce aminte ca nu esti singur.

Ok, ai icoane in casa pentru ca iubesti persoanele din ele; as zice ca important esa ne iubeasca persoana din icoana dar sfintii iubesc pe toata lumea.Dar poate pt o relatie mai ..personala e nevoie si de rugaciune, de a fi un bun crestin etc, de-aia ziceam ca nu ajung icoanele.

Eu am avut un prieten in liceu cu care nu am avut nicio fotografie...si am tinut foarte mult la el si nu l-am uitat multa vreme. Dar inainte de intruparea lui Iisus, oare Moise, David, Ilie, Maica Domnului care nu aveau icoane , nu Il iubeau pe Dumnezeu?


Cine te-a pus pe tine judecator peste ei??? Tu cu osanda (si rasplata) ta, ei cu a lor. Nu tu imparti osinda, nici rasplata. Ci Dumnezeu. Iar daca imparti tu osinda in locul Lui, tu cunocand poruncile... mai gandeste-te daca e bine ce faci!...

Nu am vrut sa ii judec, si chiar daca ii judec, oricum chiar daca as vrea nu am putere asupra vietii lor.Sugeram ca nu e bine,doar dupa parerea mea, ce fac. De exemplu, eu nu am vazut pe unde am fost calugari sau calugarite care sa isi faca pravila de la chilie in biserica.Sau preoti care sa citeasca in biserica rugaciuni personale.

Au sens acatistele in biserica si rostite de oricine?
Dau definita spusa de un preot, Farcasiu :

"Aşadar, Acatistul se referă în primul rând la o slujbă specială de laudă, alcătuită întru cinstirea Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfânt şi abia după aceea la pomelnicele în care sunt înşirate toate nevoile şi trebuinţele vieţii noastre personale."

Chiar dvs vorbiti de acatist ca medicament; ori el nu e asta...ce e ,santaj? il laud pe sfant ca sa ma ajute? de-asta zic ca mai bine se folosesc rugaciuni sincere, poate mai scurte...sau ma rog, mai lungi daca credinciosul simte nevoia, in care te rogi acelui sfant, si ii spui ce vrei de la el. Cred ca e mai corect asa decat sa insiri o lista de "Bucura-te".

Sau daca ma insel si acei oameni au fost ajutati de sfant si citesc acatistele pentru a-l lauda sau a-i multumi, asa cum e rostul lor, ma rog.

Cred ca ce mi se pare nepotrivit de fapt si asa se explica logic nemultumirea mea, e ca acatistele sunt destinate dupa definitie a fi slujbe..de asta sunt si asa lungi; la fel si paraclisele. Ori si eu am in cartea de rugaciuni scrisa Liturghia sf.Ioan Gura de Aur dar nu ma rog cu ea acasa, de fapt nici nu e rugaciune. Nu te opreste nimeni sa le citesti, dar sunt slujbe, nu rugaciuni.


Asta e chiar amuzanta! Ai vreo cunostiinta bolnava? Imagineaza-ti ca ai avea si i-ai zice: daca crezi ca medicamentele recomandate de medic ajuta, de ce nu desemnezi pe o singura (alta) persoana care sa ia medicamentele respective de mai multe ori pe saptamana pentru toti bolnavii (si pt cunoscutul tau bolnav si pt altii)!
Crezi ca s-ar insanatosi acel cunoscut al tau daca altul (desemnat) ar lua medicamentele in locul lui? Crezi ca persoanei desemnate sa ia medicamentele altora s-ar folosi de pe urma lor?


Nu cred ca e acelasi lucru, altfel ar trebui sa fim toti preoti ca sa facem sf maslu pt noi , sa ne spovedim singuri si sa ne iertam pacatele singuri. Rugaciunea preotului are valoare pt mai multi credinciosi, de asta se si face o singura molitfa la spovedanie nu una pt fiecare credincios.Oricum, ma refeream si la prezenta credinciosului la citirea acatistului de catre preot.De fapt,cum am spus, acatistul fiind slujba, cam preotul ar fi singurul caruia ii e destinata citirea textului.

Iar daca e vorba de medicament personal, rugaciunea si "pravila" noastra de rugaciune nu o poate face nimeni in locul nostru, intr-adevar, nu la ea ma refeream.

Sintem datori sa ne rugam si pentru noi (pentru ca NIMIC nu putem face fara Dumnezeu! Iar sfintii prin rugaciunile lor mijlocesc pentru noi in fata Lui Dumnezeu) si sintem datori sa ne rugam si pentru semeni.

Pai...:)) Tatal Nostru..inseamna ca ma rog si pt semeni...dar nu am zis Tatal lor, sau Tatal vostru....normal ca ma includ si eu acolo.Sau Imparate ceresc care zice..si ne curateste..sau mantuieste bunule sufletele noastre. Sau cuvine-se cu adevarat sa te fericim. etc


Cand vei constientiza ca AI NEVOIE de Dumnezeu pentru ca NIMIC nu poti face fara El, atunci vei incepe sa te rogi si pentru tine.

Constientizez asta pe pielea mea de vreo...5 ani dar n-am mai crezut ca rugaciunea mea pt mine ma ajuta.Oricum am avut nevoie de rugaciunea cuiva specializat in asta. Dar acum consider ca e indispensabila si rugaciunea mea.(Maine voi avea niste carti de rugaciuni, nu acatiste, si sper sa incep un program cu rugaciuni de dimineata,seara etc)

Iar acatistele sint o (ocazie de) cateheza absolut minunata! Nu toti citesc Filocaliile sau scrierile Sfintii Parinti. Insa dintr-un acatist poate invata si intelege orice crestin.
Iata, ce cateheza minunata, din acatistul Sf Grigorie Decapolitul:

Dap, asta asa e, nu am zis nu.

Cati dintre noi cei ce sintem foarte preocupati de ce fac (dar mai ales ce nu fac! sau ce gresesc) ceilalti, care vestnic comentam si carcotim despre ce fac ceilalti, CATI dintre noi ne straduim in permanenta sa ne curatam prin rugaciune permanenta personala (referitoare la noi) spinii patimilor proprii?
Cati dintre cei preocupati de ce fac semenii, de ce fac sau nu fac preotii, oare cati dintre ei se nevoiesc spre infrinare, ca sa isi are pamantul sufletului propriu, precum ne invata acatistul Sfantului Grigorie? (macar de l-ar citii acestia ce strimba din nas la notiunea de acatist, mult s-ar folosi!)


Eu una n-o sa mai citesc acatiste la rugaciunea personala; ele sunt slujbe de lauda, poate sincer, sufletul meu nu simte nevoia sa laude un sfant, de-asta se si citesc de obicei de catre preot in ziua de praznuire a sfantului, nu mereu; si oricum sunt slujbe. Nu sunt destinate a fi rugaciuni personale.Punct.

Poate ce gresesc ceilalti ma induce si pe mine in eroare (daca ei citesc acatiste, eu de ce nu citesc? etc) sau poate ma intereseaza sa stiu daca e bine ce fac sau nu.




Ei sint marturisitori ai Lui Dumnezeu in felul lor pentru ca nu se rusineaza de El. Ei nu se rusineaza si nu se simt penibili sa stea de vorba cu El si o fac oricand si oriunde si, bineinteles, cu atat mai mult in casa Lui (biserica). Tu insa te rusinezi de El (de vorbirea cu El - pentru ca rugaciune inseamna vorbirea cu Dumnezeu) si consideri ca e penibil ca cineva sa vorbeasca Lui Dumnezeu in casa Lui.
Oare ti-ai pus vreodata problema cum crezi tu ca v-ar percepe Dumnezeu pe voi (pe aceia si pe tine) vazand diferenta de raportare la El? (nu mie sa imi raspunzi la aceasta intrebare, ci tie sa iti raspunzi in sinea ta)

Mrr..nu am zis ca e penibil ca cineva sa stea de vorba cu Dumnezeu in casa Lui...am zis ca mi se par penibili cei care se aseaza (apropo acatistul cica e o slujba care se face in picioare sau in genunchi, dar nu pe scaun ) si citesc sub forma unei rugaciuni vreun sfert de ora dintr-o carticica de rugaciuni,de obicei un acatist.

De exemplu , rugaciunea Tatal nostru din timpul sfintei Liturghii in care toti oamenii se roaga mi se pare aproape cel mai sublim moment al slujbei.

Ar putea sa se roage cu psalmi, rugaciuni compuse de ei dupa nevoile si sufletul lor sau rugaciuni destinate a fi rugaciuni personale. Si daca treptat le-ar si trai un pic, ar fi chiar perfect.Si m-ar face si pe mine sa merg mai des la biserica sa fac la fel.Altfel, sincer dupa ce i-am vazut si am ajuns acasa m-am tot intrebat ce tot fac ei acolo, ce sens are? Si nu prea are sens..pt ca ei se roaga..cu slujbe.

Si se roaga lung....pt ca ei nu se roaga cu rugaciuni (care nu tin niciodata 15 minute) ci cu slujbe.

Daca ma rusinez de El e bine sau rau? Se spune ca vamesul nici nu indraznea sa isi ridice ochii in templu.

Recunosc, nu prea imi place sa ma rog in biserica, personal, in vazul lumii; in rest, am mai fost cand nu era lume. De exemplu, in vazul lumii, acele situatii cand se face coada in fata unei icoane pentru a astepta randul in fata ei la rugaciune.

De fapt eu nu ma rusinez de Dumnezeu, de casa Lui, ci de faptul ca ceilalti ma vad. Daca as sti ce sa spun, daca as avea ce sa spun, daca ar exista o relatie vie si matura de rugaciune intre mine si Dumnezeu poate sau sigur nu m-ar deranja. Dar sa impartasesc ezitarile, nesiguranta, lipsa de indraznire sau de ganduri cu ceilalti , nu e neaparat rusinos dar nu are rost.

De-asta am zis ca ma apuc de un program cu rugaciuni simpe, din cartea de rugaciuni. Eu personal simt ca nu am ce-i spune lui Dumnezeu, ca nu mai vreau sa spun nimic.

De altfel, se spune ca noi il iubim pe Dumnezeu pt ca El ne-a iubit mai intai. Poate am nevoie de un raspuns de la El ca sa incep sa am si eu ce-i spune, din cuvintele mele.Pana atunci imi ramane ca datorie rugaciunea existenta in cati.

Ce legatura au aceste pareri cu titlul topicului? Ar fi bine sa precizezi carei confesiuni ii apartii, ca sa stim cum sa interpretam corect atitudinea fata de sfinti si fata de icoane. Acest topic nu a fost creat pentru polemici interconfesionale. Este destinat ortodocsilor care sunt preocupati de aspecte premergatoare vietii monahale. Punct.

În prealabil postat de zaharia_2009

Iertat sa imi fie , iertati-ma mult fratilor pt asemenea pareri, dar cred ca pierdem timpul nu numai spre nici un folos ci chiar spre posibila smintire a vreunuia dintre noi !

Discutia este de mult prisos !

Buna observatie. Multumim.

[ioanna]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Ar putea sa se roage cu psalmi, rugaciuni compuse de ei dupa nevoile si sufletul lor sau rugaciuni destinate a fi rugaciuni personale. Si daca treptat le-ar si trai un pic, ar fi chiar perfect. Si m-ar face si pe mine sa merg mai des la biserica sa fac la fel. Altfel, sincer dupa ce i-am vazut si am ajuns acasa m-am tot intrebat ce tot fac ei acolo, ce sens are? Si nu prea are sens..pt ca ei se roaga..cu slujbe.
Si se roaga lung....pt ca ei nu se roaga cu rugaciuni (care nu tin niciodata 15 minute) ci cu slujbe.
(...)
Sau revenind la problema mea principala..acatistele sunt rugaciuni ajutatoare..rugaciunea de baza, o rugaciune simpla e Tatal Nostru, mai exista Imparate ceresc, Cuvine-se cu adevarat..acatistele sunt rugaciuni lungi..dar oamenii le spun de parca ar fi fost scrise cu mana lui Dumnezeu. Adica fiecare se roaga cum il taie capul. N-ar putea in biserica, unde vine toata lumea, sa se roage cu ce au pe suflet si cu o rugaciune mai scurta, si sa lase povestile mai lungi pt camera lor, unde surpriza...Dumnezeu si sfintii ii vad si ii apreciaza?

N-am inteles ce ati vrut sa spuneti. Toata slujba e un timp petrecut in rugaciune ( adica o inaltare a mintii spre Dumnezeu, ce iese din inima pentru a-l slavi, a-i multumi, a-i cere harurile necesare pentru suflet si trup). Cred ca n-ati fost niciodata atenta la slujba de puteti spune "ar putea sa se roage cu psalmi". Pana sa ajungeti sa traiti rugaciunea comunitara, ar fi bine sa fiti macar atenta la ce se spune, nu la ce face unul sau altul in biserica, daca citeste sau nu acatiste. Nu uitati ca biserica e spatiu public, dar si cel mai privat loc cu putinta.

[glykys]

Buna, Alecsandra. Cred ca tu ai intrebat despre bucuria vs. obligativitatea rugaciunii. Uite ce zic eu, sa nu mai bagi atat in seama oamenii din biserica sau pe cei care se roaga in metro, fiecare dintre ei e pe un drum al credintei, se plaseaza pe o anumita scala in raportarea lui la Dumnezeu. Daca tu doresti sa afli anumite lucruri si sa iti imbunatatesti viata spirituala, cred ca, in primul rand, ar trebui sa iti cauti un duhovnic, cu care sa te sfatuiesti si sa ii spui tot ce ne-ai spus si noua. El va sti ce sa iti raspunda si ce sa iti recomande tie personal la acest nivel. Dar pentru asta iti e necesara dorinta aceasta, pe care mie mi se pare ca o ai, sa cunosti si sa te conduci dupa spiritualitatea ortodoxa.
In al doilea rand, poate ar fi bine sa citesti niste carti de spiritualitate ortodoxa, pentru ca, adesea, asa cum ai observat si tu, ce fac oamenii care se considera ortodocsi nu prea coincide cu invatatura bisericii. Nici nu e bine sa te bazezi prea multe pe propriile impresii.
E minunat ca doresti sa incepi cu rugaciunile de dimineata si de seara. Numai citeste-le cu atentie sa le intelegi!
Si nu te descuraja daca nu inteleg ceva sau daca ai impresii negative! perseverenta si rabdarea sunt instrumente de baza si in viata spirituala, si in cea concreta!

[adam000]

Iertati-ma fratilor pentru ca am deviat atat de mult discutia offtopic! Aveti dreptate.

Alexandra, Glykis ti-a dat cel mai bun raspuns: cauta-ti un duhovnic si urmeaza-i indrumarile - duhovnicul te va invata mai bine decat am putea-o noi face vreodata.

Pe subiect, citat dintr-un interviu cu Parintele Teofil Paraian:

- Pãrinte, multi tineri sunt chinuiti de întrebãri în legãturã cu drumul pe care îl au de ales si de multe ori consultã diferiti duhovnici, care le explicã faptul cã importantã este apropierea de Dumnezeu, privitor la cãlugãrie sau cãsãtorie. Ei le recomandã rugãciunea, zicând: lasã sã se facã voia lui Dumnezeu. Deci, am putea deduce cã existã o voie a lui Dumnezeu ca unii, cãsãtorindu*se, sã facã copii, iar altii sã se facã monahi?

- Da, s*-ar putea sã fie, pentru cã Dumnezeu are nevoie si de oameni cãsãtoriti, are nevoie si de oameni dezlipiti de lumea aceasta. Important este sã*ti gãsesti tu locul, sã simti tu ce vrea Dumnezeu cu tine. În momentul în care te*ai hotãrât pentru o cale, sã nu mai consideri cã mai existã pentru tine si o altã cale, iar calea pe care ti*o alegi, sã o alegi cu entuziasmul cuvenit, adicã sã nu te cãsãtoresti cu probabilitate, nici sã te faci cãlugãr cu probabilitate, ci sã fii sigur cã asta ti*e calea si atunci nu se mai discutã posibilitatea unei alte cãi sau cã Dumnezeu ar fi avut un alt plan pentru tine. Noi nu stim sigur ce vrea Dumnezeu cu noi, dar stim ce putem face noi într*o conditie sau alta.

- Pãrinte, pentru o persoanã care se hotãrãste sincer sã facã voia lui Dumnezeu, apare necesarã cunoasterea acestei voi. Deci, aflându*se în lume, el trebuie sã discearnã între ispite de tot felul si pãrelnice lucruri bune si, în dorinta de a cunoaste dintre atâtea lucruri, voia mântuitoare a lui Dumnezeu, mai întâi va trebui sã se debaraseze de patimi. Adicã sã se supunã, printre altele, unei lucrãri pe care Pãrintii Bisericii o recomandã în special monahilor. Deci, practic, drumul ar trece prin cãlugãrie...

- Da, eu asa si zic. Cineva care vrea sã devinã cãlugãr este bine sã trãiascã acolo unde se gãseste, cãlugãria, pânã când ajunge sã se ducã la mãnãstire, adicã sã fie cãlugãr. Dacã esti student, sã fii cum ar fi un cãlugãr - student, dacã esti muncitor, sã fii cum ar fi un cãlugãr - muncitor, adicã sã*ti faci datoria în conditiile cãlugãriei, iar dacã va fi sã ajungi la cãlugãrie, ti*ai pregãtit cãlugãria, iar dacã va fi sã ajungi la cãsãtorie, ti*ai pregãtit si cãsãtoria - prin viata superioarã pe care ai dus*o înainte de cãsãtorie. Important este sã ajungi tu personal sã simti care*ti este rostul, adicã pânã nu esti hotãrât ce ai de fãcut, faci ce poti în conditiile tale.



- Pãrinte, este verosimil ca Dumnezeu, luminând pe omul curãtit de patimi, acesta sã ocroteascã în inima lui dorinta de a se cãsãtori?

- Da. De ce nu? Cãsãtoria, de fapt, este o chestiune a firii si omul nu se leapãdã de fire nici când se face cãlugãr, ci are posibilitatea sã depãseascã firea. Dar firea rãmâne fire si atunci poti sã doresti sã te cãsãtoresti si sã alegi între cãsãtorie si cãlugãrie. Poti sã ai numai o directie, sã alegi cãlugãria pentru cã nu poti alege cãsãtoria, asta depinde de om. Nu se stie niciodatã ce anume are în sine omul care se hotãrãste pentru una sau alta. Important este - când ai de ales, sã alegi - si când ai ales, sã stii de ce ai ales si sã nu mai alegi altceva.
.................................................. .................................................. .....................

- Dar nu putem privi alegerea cãsãtoriei cu bunã stiintã cã ar fi o osândire la nedesãvârsire?

- Nu, nu este, pentru cã existã si o desãvârsire în cãsãtorie, nu existã o exclusivitate când e vorba de desãvârsire. Se desãvârsesc si cãlugãrii si mirenii, fiecare în calea lui, numai cã unii au mai multe obstacole si altii au o cale mai linã în urcusul duhovnicesc. Dar adevãrat este cã în viata cãlugãreascã existã foarte multi improvizati. De ce? Pentru cã multi nici nu stiu ce fac atunci când se fac cãlugãri, ci încearcã un amestec între cãlugãrie si mirenie. Ei cred cã pot sã*si completeze lipsurile duhovnicesti - cu împliniri materiale, cã pot sã gãseascã modalitatea - fiind în mãnãstire - sã mai caute si ceva din lumea asta si, în cazul acesta, este o improvizatie, iar improvizatiile nu duc unde trebuie, asa cã rãmân improvizati toatã viata si numai Dumnezeu stie cum, în cele din urmã, va hotãrî asupra unora ca acestia.

În afarã de asta, sunt oameni care se duc de la cãsãtorie la mãnãstire pe motivul cã nu s*au împlinit în cãsãtorie, cã si*au pierdut linistea prin cãsãtorie, cãsãtorindu*se cu persoane care nu i*au odihnit, care nu i*-au ridicat, ci i-*au scãzut. Sunt cazuri în care elementele sot si sotie nu reusesc sã ajungã la un numitor comun, se ceartã, se bruscheazã, se bat si atunci zice: Dã*o*ncolo de lume, mã duc la mãnãstire si vã las pe toti. Unul ca acesta a realizat ceva pentru Dumnezeu? Nu a realizat nimic pentru Dumnezeu, a realizat ceva pentru sine. Aici, la noi la mãnãstire, au fost cazuri din acestea si sunt si acum cazuri de oameni care s*au plictisit de lumea aceasta si au venit la mãnãstire. Ei, ce i*a dat unul ca acela lui Dumnezeu?

- Revenind la alt subiect, pãrinte, spuneti cã în cãlugãrie sunt cei mai multi ratati si cã în cãlugãrie trebuie sã intre oameni de exceptie. Ce înseamnã om de exceptie?

-Înseamnã un om care nu se joacã cu viata lui, un om care stie ce*i cãlugãria, stie ce*a lãsat si ce*a gãsit si care nu mai poate fi clintit din calea cãlugãriei. Adicã, nu oameni cu lipsuri, pentru cã în mãnãstiri sunt foarte multi oameni cu lipsuri, lipsuri fizice, psihice, oameni fãrã culturã, oameni care nu s*ar fi descurcat în viata comunã. Or, acestia niciodatã nu vor fi niste cãlugãri buni, vor fi niste domiciliati si niste improvizati la mânãstire. Dacã te duci prin mânãstiri si cercetezi, poti constata multi din acestia, care nu sunt nici de cãsãtorie, nici de cãlugãrie. Acestia nu înainteazã, nu fac parte din rândul oamenilor de exceptie. Un om de exceptie este un om care ar fi putut face fatã si în cãsãtorie si care nu e refugiat la mãnãstire.

Intreg interviul, aici: http://www.nistea.com/tin07.html
Mie personal mi-a placut foarte mult ce am citit.