Pacatul cu gandul

[cherub]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Cred ca are legatura cu judecarea/osandirea aproapelui, in gand. Bun exemplu a postat aici caliyo, cel cu pilda din Pateric. Majoritatea dintre noi facem aceasta - adica judecam pe altii, in gand - dar cel mai adesea, nici nu constientizam ca ar fi de fapt, un pacat (ca s-ar putea incadra in sfera a ceea ce ar putea fi considerat pacat) etc; atat de subtil este si il consideram ca facand parte din 'starea de normalitate' a mintilor noastre etc. Consider eu ca acest pacat este cel mai greu de 'tinut in frau' (de controlat) sau de 'dezbarat', de dezradacinat, eliminat din mintile noastre, fiindca mereu ne vine in mod natural, (si aproape) instantaneu etc. Idem cateodata, si injuraturile sau dracuielile etc, intra in 'reflexul' mintii unora, fiind apoi cam sau f. greu (dar nu imposibil) de scapat de ele!...

"Nimic necurat nu va intra în Împaratia cerurilor".

daca ar fi asa nu ar intra nimeni dar nimeni e f greu sa nu ai ganduri negative cand de ex vine unu si te bate sau mai stiu eu ce. pot sa pun pariu ca daca sa zicem iei o bataie sora cu moartea si te baga unu in spital tu vii sa ii spui doamne iarta-l nu stie ce face??? asta e diferenta intre noi si sfinti ...sa fim seriosi si nu absurzi insa dzeu stie acest lucru si daca te spovedesti te iarta.

În prealabil postat de costel

Pacatele considerate mici sunt periculoase, pentru ca ne conduc spre cele mari. Deci, cel ce va fi atent la pacatele mici, nu va fi biruit de cele mari. De aceea se recomanda sa ne pazim mai intai gandurile, ca sa nu ajungem la fapta.

Chiar daca nu am ajuns la faptuire, o minte care se insoteste cu ganduri pacatoase, nu mai este capabila de o rugaciune curata. Asa se face ca si pacatul din gand e un pacat, caci aduce despartire de Dumnezeu.

hai sa o lasam balta ca toti suntem mesteri la vorbe lasati-l pe dzeu sa judece ...vrei sa spui ca tu nu pacatuiesti cu gandul? daca te pun la incercare pici testul de fapt toti inclusiv eu.

În prealabil postat de annajanette

hai sa o lasam balta ca toti suntem mesteri la vorbe lasati-l pe dzeu sa judece ...vrei sa spui ca tu nu pacatuiesti cu gandul? daca te pun la incercare pici testul de fapt toti inclusiv eu.

Hm. Costel nu stiu ce rezultat va avea la test, dar tu l-ai si picat, fiindca i-ai si trimis gandurile tale negative!... Vezi, nici macar cand vorbim strict la obiect, nu ne putem stapani!
Dincolo de orice teorie mai mult sau mai putin religioasa, toata lumea este de acord cu un lucru: suntem intruchiparea propriilor noastre ganduri. Daca transmitem ura, ura vom primi. Daca invidiem, dispretuim etc, vom primi la fel. Daca dorim mereu si mereu altceva la cel de langa noi, vom trai o viata de lamentari cum ca meritam mai mult, dar Dumnezeu e... nedrept!...
Am mai auzit pe alte topicuri despre ideea ca nu poti iubi neconditionat... Oare asa este? Cu cat ne rugam mai mult si mai sincer, cu atat vom simti o intelegere mai mare pentru toti din jur, si o dorinta inexplicabila de a imbratisa cateodata pe cineva, si nu din ipocrizie!

Gandul bun este radacina tuturor implinirilor noastre!

[cristiboss56]

În prealabil postat de OmuBun

Hm. Costel nu stiu ce rezultat va avea la test, dar tu l-ai si picat, fiindca i-ai si trimis gandurile tale negative!... Vezi, nici macar cand vorbim strict la obiect, nu ne putem stapani!
Dincolo de orice teorie mai mult sau mai putin religioasa, toata lumea este de acord cu un lucru: suntem intruchiparea propriilor noastre ganduri. Daca transmitem ura, ura vom primi. Daca invidiem, dispretuim etc, vom primi la fel. Daca dorim mereu si mereu altceva la cel de langa noi, vom trai o viata de lamentari cum ca meritam mai mult, dar Dumnezeu e... nedrept!...
Am mai auzit pe alte topicuri despre ideea ca nu poti iubi neconditionat... Oare asa este? Cu cat ne rugam mai mult si mai sincer, cu atat vom simti o intelegere mai mare pentru toti din jur, si o dorinta inexplicabila de a imbratisa cateodata pe cineva, si nu din ipocrizie!

Gandul bun este radacina tuturor implinirilor noastre!

hai să-ţi spun o poantă, de fapt nu-i chiar o poantă , ci are un sâmbure de adevăr , asta în legătură cu gândul, cu un simplu gând :- numai gândind că eşti bun, devii şi ajungi chiar foarte rău ! Înţelegi ?

[geo.nektarios]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Pacatul se naste intotdeauna in minte! Din minte el se imprima pe chipul omului, de pe chip el trece la limba, apoi se face in fapta! De aceea pacatul trebuie eliminat din start din minte!
Dar cum sa facem?
In Pateric se spune ca un frate s-a dus la un parinte vestit si i-a spus ca il doboara gandurile, si l-a intrebat cum sa le opreseasca. Parintele l-a luat pe frate si l-a scos din chilie si l-a pus sa isi intinda bratele si sa opreasca vantul. Fratele a spus ca nu poate. Parintele i-a spus atunci: asa sunt si gandurile, nu pot fi oprite, dar poti sa nu le bagi in seama si cum vin asa sa plece. Le poti ignora cu RUgaciune scurta si fiind atent la ea.

Mai este cunoscuta o povestire din cartile mai vechi, unde se spune ca o maica stareta si-a adus la manastirea sa pe nepoata ramasa orfana de ambii parinti. Asa a crescut in manastire si a deprins cele mai frumoase forme de vietuire bineplacuta lui Dumnezeu. Era smerita rugatoare si iubea biserica. Dar ea s-a intamplat de a murit. Acum Maica Stareta, matusa ei, se ruga la Dumnezeu sa ii descopere in ce loc frumos din gradina Raiului este nepoata ei. Dupa multa rugaciune, i-a descoperit Dumnezeu ca nepoata sa este in chinurile iadului. S-a uimit Maica si a intrebat pe ingerul ce venise sa ii spuna... Ingerul a luat-o si a dus-o la nepoata ei si Maica a intrebat-o: cum de esti aici? ca eu te stiam virtuasa si impodobita de fapte bune... Si a raspuns nepoata: Maica toate m-ai invatat dar paza mintii nu m-ai invatat. Si asa cu gandurile mele eu pacatuiam caci de cand il vazusem pe fiul guvernatorului eu pacatuiam in mintea mea cu el. Si uite asa Dumnezeu nu mi-a iertat pacatul acesta si sunt in iad.

Vedeti fratilor? Paza mintii aduce linistea si bucuria. Ocupata cu rugaciunea si nu cu lucururi urate, putem face locas Domnului gandul nostru cel Bun. Un gand rau se alunga cu unul Bun, spunea Pr.Teofil.

Gandurile ne pot aduce Raiul prin meditatie sfanta la cele sfinte, sau ne pot aduce iadul prin judecata sau risipirea mintii intru cele desarte si vatamatoare sufletului.

Rugaciunea lui Iisus este cea mai buna metoda de a-i da lucru mintii si a nu se rispi in a pacatui Domnului.

Dumnezeu sa ne ajute sa fim atenti numai la cele placute Lui!

[Carmen FUNIERU]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Gândul rău ştiu că devine păcat în momentul când l-am primit, dacă m-am învoit cu el.
Sfinţii Părinţi ne dau mai multe metode de a lupta cu gândurile rele. Dintre acestea eu am reţinut:
-chemarea numelui lui Hristos
-înlocuirea unui gând rău cu unul bun
-ignorarea anumitor gânduri
-spovedirea gândurilor cu care ne luptăm mai mult.

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de geo.nektarios

Pacatul se naste intotdeauna in minte! Din minte el se imprima pe chipul omului, de pe chip el trece la limba, apoi se face in fapta! De aceea pacatul trebuie eliminat din start din minte!
Dar cum sa facem?
In Pateric se spune ca un frate s-a dus la un parinte vestit si i-a spus ca il doboara gandurile, si l-a intrebat cum sa le opreseasca. Parintele l-a luat pe frate si l-a scos din chilie si l-a pus sa isi intinda bratele si sa opreasca vantul. Fratele a spus ca nu poate. Parintele i-a spus atunci: asa sunt si gandurile, nu pot fi oprite, dar poti sa nu le bagi in seama si cum vin asa sa plece. Le poti ignora cu RUgaciune scurta si fiind atent la ea.

Mai este cunoscuta o povestire din cartile mai vechi, unde se spune ca o maica stareta si-a adus la manastirea sa pe nepoata ramasa orfana de ambii parinti. Asa a crescut in manastire si a deprins cele mai frumoase forme de vietuire bineplacuta lui Dumnezeu. Era smerita rugatoare si iubea biserica. Dar ea s-a intamplat de a murit. Acum Maica Stareta, matusa ei, se ruga la Dumnezeu sa ii descopere in ce loc frumos din gradina Raiului este nepoata ei. Dupa multa rugaciune, i-a descoperit Dumnezeu ca nepoata sa este in chinurile iadului. S-a uimit Maica si a intrebat pe ingerul ce venise sa ii spuna... Ingerul a luat-o si a dus-o la nepoata ei si Maica a intrebat-o: cum de esti aici? ca eu te stiam virtuasa si impodobita de fapte bune... Si a raspuns nepoata: Maica toate m-ai invatat dar paza mintii nu m-ai invatat. Si asa cu gandurile mele eu pacatuiam caci de cand il vazusem pe fiul guvernatorului eu pacatuiam in mintea mea cu el. Si uite asa Dumnezeu nu mi-a iertat pacatul acesta si sunt in iad.

Vedeti fratilor? Paza mintii aduce linistea si bucuria. Ocupata cu rugaciunea si nu cu lucururi urate, putem face locas Domnului gandul nostru cel Bun. Un gand rau se alunga cu unul Bun, spunea Pr.Teofil.

Gandurile ne pot aduce Raiul prin meditatie sfanta la cele sfinte, sau ne pot aduce iadul prin judecata sau risipirea mintii intru cele desarte si vatamatoare sufletului.

Rugaciunea lui Iisus este cea mai buna metoda de a-i da lucru mintii si a nu se rispi in a pacatui Domnului.

Dumnezeu sa ne ajute sa fim atenti numai la cele placute Lui!

Multumim pentru intaritoarele cuvinte!
Treci mai des pe la noi cu invataturi tari ca acestea!

[Daniel777]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Daca ar gandi asa si Hristos,cate bete pe spinare ar trebui sa luam?!
Noi crestinii trebuie sa avem mintea si sufetul lui Hristos,adica sa iubim toti oamenii,chiar si pe vrajmasi.Sa nu le dorim raul,ci sa constientizam ca la faptele cele rele ii indeamna cel viclean.
Sa ne mai gandim si ca multi pacatosi,care meritau bataie,s-au mantuit.Sa gandesti despre acel om care greseste ca se poate indrepta si se poate mantui,iar tu nu.
Este bine ca te abtii sa treci la fapta sau sa nu spui nimic,insa asta nu e decat o treapta spre desavarsire.Adica ,cu ajutorul lui Dumnezeu,trebuie sa ajungi la un stadiu mai inalt,acel al nejudecarii aproapelui,a smerenie si a iubirii.
Daca il consideri pe un om mai jos decat tine,nu respecti ceea ce a spus Apostolul Pavel:"dintre toti oamenii,cel mai pacatos sunt eu"
Si iti dai seama cat de sus era cu mintea apostolul fata de ceilalti!

Ca sa ajungi la Hristos,trebuie sa ai mintea permanent la El ,sa te rogi neincetat.

[Marius22]

Intr-o frumoasa rugaciune din randuiala Pavecernitei rostim astfel: "Si ne daruieste, Dumnezeule, minte desteapta, cuget curat, inima treaza ..."

Mintea desteapta rodeste in noi dreapta socoteala si intelepciunea.

Cugetul curat rodeste nepatimirea.

Inima treaza este cea simtitoare, cea care este permanent aprinsa de focul iubirii dumnezeiesti.

Mintea desteapta, cugetul curat si inima treaza ne pazesc de pacat, fie el cu gandul sau cu fapta. De aceea, trebuie sa le cerem de la Dumnezeu necontenit in rugaciunile noastre.