As dori un sfat

[ioan67]

În prealabil postat de Ioana88

Mie imi place cand merg la duhovnic sau parinti, sa le dau vesti bune, sa fie multumiti de mine.

Aceasta arată nobleţe de suflet, recunoştinţă, dorinţa de a aduce bucurie, dărnicie şi altele asemenea. Foarte frumos şi, iarăşi revin la amintirile şi cunoştinţele mele din lumea animalelor: e lucru ştiut că majoritatea copiilor şi tinerilor care trăiesc printre animale deprind, curios lucru, însuşiri frumoase de caracter tocmai de la animale. Apoi, când trec de la societatea animală la cea umană are loc un straniu proces de urâţire, apar conflicte, tulburări sufleteşti etc.
Oricât ne displace nouă sau ne vine să nu credem, animalele sunt fiinţe cu mult mai bine aşezate înaintea Domnului, comparativ cu majoritatea oamenilor. De la animale poţi deprinde uşor blândeţea, ascultarea, gingăşia, răbdarea, hărnicia, întrajutorarea, tăcerea etc. De la oameni e mai greu... De obicei la oameni găseşti exact opusul acestor însuşiri.
Modele de la care copiii şi tinerii au mereu de învăţat ceva folositor sunt: furnica, albina, calul, oaia, peştele precum şi porcul, catârul, vulpea şi capra...:)

Totuşi, mersul la duhovnic e foarte asemănător cu mersul la doctor. Dacă inima noastră a rănită, tulburată etc., cred că mai întâi e folositor să mergem o vreme la tratament (poate dura ani buni, cu evoluţie oscilantă) şi să lăsăm pentru mai târziu triumful şi mulţumirile şi veştile bune. Mai întâi să ne facem bine! Şi cine e mai potrivit pentru asta dacă nu doctorul duhovnic, eventual doctorul psi?
Aşadar, să ne amintim din primele noastre lecţii despre suferinţă, de când eram copii: doctoria nu mai e cu/din plăcere, ci din necesitate. Plăcerea vine, poate, mai târziu. Acum nu e anotimpul lui "îmi place", cât mai degrabă al lui "trebuie!". Ca să ne facem bine...

În prealabil postat de Ioana88

... am sa incerc si experienta cu psihologul, sunt constienta ca ceva nu e in regula cu mine, dar simt ca o sa depasesc perioada, greu, dar o sa incerc.

Vă rog să nu daţi curs gândului înşelător de a vă lupta singură cu "ceva"-ul acela maladiv căruia îi simţiţi uneori prezenţa. Toţi care au încercat să facă singuri faţă unui proces morbid s-au îmbolnăvit grav şi uneori au pierit.
Cereţi degrabă ajutor profesionist!
Orice zi în care vă faceţi iluzia că vă veţi recupera/fortifica singură, prin voinţă şi bunăvoinţă, va face ca procesul de însănătoşire şi rodnicie sufletească să fie tot mai dificil, mai costisitor, mai îndelungat. E ca la dentist: întârzierea de a trata o carie duce doar la complicaţii.
Mergeţi degrabă, nu mai staţi pe gânduri!
(Dacă doriţi câteva recomandări în legătură cu alegerea unui psi potrivit, v-aş putea oferi câteva repere. Nu orice psi este potrivit, mare atenţie la asta! Să ştiţi că în unele ţări există un fel de "triaj" în care oamenii sunt orientaţi, în baza unui interviu, spre terapia şi terapeutul potrivit. Acest pas preliminar se face pentru a scurta procesul, implicit suferinţa şi alte costuri dar şi pentru a para cât mai mult riscul foarte dăunător al unui eventual eşec.)

[Demetrius]

În prealabil postat de ioan67

Măi Demetrius, originalitatea înţelegerii tale e remarcabilă! La o asemenea conexiune cu aer deductiv, cum văd că tocmai ai făcut, chiar nu mă aşteptam...:))

Dar nu mă mai mir de modul cu totul aparte în care îţi lucrează ţie gândirea, că tocmai dădeai nişte explicaţii cum e cu fecioria, cu minunea Dumnezeiască a zămislirii Pruncului etc.

Dacă mi-a stat mintea când am citit ce scriai tu acolo în contextul discuţiei despre Preasfânta Născătoare Pururea Fecioara, acuma îmi e mai uşor: poţi să-ţi imaginezi că şi Dumnezeu merge la psiholog, dacă asta te amuză.

P.S. Dar dacă tot ai adus vorba, ei bine cred că într-adevăr Dumnezeu e mai mereu în cabinetul psihologului. La fel şi dracii, dau buluc acolo, oho...
Aştept să îmi spui tu, într-o zi când ai vreme, unde e locul acela cu oameni unde lipsesc Dumnezeu şi dracii. Să-mi zici şi mie adresa, ca să văz cu ochii mei cum arată, bine?

Locul acela unde lipsesc oamenii, dar si dracii, nu exista nicaieri; oare nu ti se pare clar ca lumina zilei ca daca n-ar exista omul, n-ar exista nici dracii?
E cat se poate de logic din moment ce nimeni nu este fara de pacat.

Dpmdv este o copilarie(ca sa nu-i spun...) cand afirmi tu:
"Psihoterapia nu poate fi înlocuită cu discursul altuia, oricine ar fi acesta şi oricât de impecabil ar fi discursul. Nici Dumnezeu nu înlocuieşte psihoterapia unui om" ???????????????????????????

De aceea am raspuns cu intrebarea aceea mai prosteasca (imi cer scuze!) si cu ha,ha,ha.

Psihiatrul e bun pentru cine-L refuza pe Dumnezeu, dar nici pe acela psihiatrul nu-l poate salva tocmai fiindca Dumnezeu nu poate fi inlocuit.

Tu spui invers!
I-auzi!
Iti vine-a crede?

[ioan67]

Demetrius, am afirmat că psihoterapia nu o înlocuieşte nici Dumnezeu cu sensul că e o treabă a omului, pe care o face persoana respectivă, chiar dacă e ajutat de Dumnezeu. Nu poate face nimeni psihoterapie în locul tău, dacă te apuci de treaba asta. E un proces personal.
Asta am vrut să spun,
pentru a sublinia printre altele că psihoterapia nu e ca pastila - o iei şi apoi îţi vezi de treburi, eventual te culci. Nu, nu e aşa, ci e participare amplă la propria vindecare. E ca iubirea, atârnă de cât şi cum participi la ea.
Nu e nici alifia magică pe care cred unii credincioşi superstiţioşi că o primesc prin simpla intrare în biserică. Mai ales în biserică totul atârnă de participare (cu credinţă, cu inima înfrântă şi smerită etc.).
Acesta a fost sensul, mă mir că nu s-a înţeles din prima.

[AlinB]

În prealabil postat de ioan67

Psihoterapia nu are nici o legătură cu afirmaţiile tale sale ale oricărui om despre Ioana.
Psihoterapia nu poate fi înlocuită cu discursul altuia, oricine ar fi acesta şi oricât de impecabil ar fi discursul. Nici Dumnezeu nu înlocuieşte psihoterapia unui om, aceasta fiind lucrarea acelui om, o lucrare personală. Care, da, poate fi asistată şi sprijinită şi de Dumnezeu.

Nimeni nu poate înlocui devenirea unui om, pentru că acest proces face parte din viaţa aceluia. Nu putem trăi viaţa altuia.

Ba o inlocuieste bine mersi, atunci cand ofera vindecare.
Cand omul o cauta, si-o doreste, cu multa rugaciune, inima smerita, etc.

Acum nu stiu ce definitie a "psihoterapiei" incerci sa folosesti mai sus.
Cea facuta de omul cu diploma de "psiho"? De preot? Cineva care da un sfat bun? etc.

[Demetrius]

În prealabil postat de ioan67

Demetrius, am afirmat că psihoterapia nu o înlocuieşte nici Dumnezeu cu sensul că e o treabă a omului, pe care o face persoana respectivă, chiar dacă e ajutat de Dumnezeu. Nu poate face nimeni psihoterapie în locul tău, dacă te apuci de treaba asta. E un proces personal.
Asta am vrut să spun,
pentru a sublinia printre altele că psihoterapia nu e ca pastila - o iei şi apoi îţi vezi de treburi, eventual te culci. Nu, nu e aşa, ci e participare amplă la propria vindecare. E ca iubirea, atârnă de cât şi cum participi la ea.
Nu e nici alifia magică pe care cred unii credincioşi superstiţioşi că o primesc prin simpla intrare în biserică. Mai ales în biserică totul atârnă de participare (cu credinţă, cu inima înfrântă şi smerită etc.).
Acesta a fost sensul, mă mir că nu s-a înţeles din prima.

Te rog sa ma ierti de la bun inceput pentru ca n-o sa mai continui sa dezbat si sa dau viata unei erezii pe care o dovedesti chiar si in citatul de mai sus cand spui ca pacientul are o "participare ampla la propria vindecare".
Ce-i aia "participare ampla"?
E aceea pe care o descrii in biserica, dar o supralicitezi pentru tine/psihiatru.
Eu am inteles participarea ca primordiala in biserica, dar tu o deviezi ca primordiala pentru lucrul pe simptom, nu pe cauza.
E ca si cum te-ai duce cu copilul sa-i cumperi "cadou surpriza" de Mos Gerila, in loc sa-l astepti pe Mos Craciun.

Nu eu n-am inteles, tu "te prefaci" ca eu n-am inteles.

[ioan67]

Orice om participă la transformările din viaţa şi sufletul lui, nu-i aşa Demetrius?
Nu toţi oamenii sunt absenţi din propria viaţă.
Nu toţi sunt trândavi, năuci, străini de sine, puturoşi etc.
P.S. În vocabularul ortodox, mai ales în cel monastic, sunt frecvenţi termenii care evidenţiază activismul omului în şlefuirea de sine. De exemplu, se spune "fac răbdare" şi "fac ascultare", iar nu "am răbdare" sau "am ascultare". Se mai zice şi că orice om îşi poartă crucea etc. Sunt expresii lămuritoare pentru cel care vrea să înţeleagă ce înseamnă participare amplă.
În rest, alifie magică, pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă, Dumnezeu îţi bagă-n traistă şi altele asemenea.

[Emanuel971]

Psihologul este pentru cei slabi in credinta.Totul si toate pot fi suportate prin credinta in Dumnezeu si viata vesnica.Prin venirea lui in lume,Mantuitorul a ridicat bariera mortii care il infricosa pe om,astfel ca oricine crede in el,moartea nu mai este o tragedie,este intalnirea nesfarsita cu Dumnezeul Dreptatii,cea mai scumpa nunta dintre nunti.Daca moartea a fost omorata cu atat mai mult nu vor fi depasite toate celelalte ale lumii?Fa ce iti spune inima,lasa parerile celorlalti,doar sa nu faci contra lui Dumnezeu,urmareste mai intai mantuirea si toate celelalte le vei primi de la Domnul

[ioan67]

Aveţi dreptate.
Iar pentru că tot mai puţini oameni primesc darul credinţei (presupun că ştiţi că credinţa e dar de la Dumnezeu, pe care o primim sau nu şi pe care o lucrăm sau nu), din pricina păcatelor omenirii mai ales în secolul trecut - războaiele mondiale, comunismul etc.) se înmulţesc tot mai mult psihologii. Prin pogorământ, Domnul lasă şi această alternativă mai slăbuţă, care e psihologia.
Aşa a fost şi cu medicii. În Biserica Primară oamenii primeau tămăduire prin rugăciune şi ulei sfinţit. Astăzi medicii fac şi ei ce pot, tot prin Mila Domnului, că noi nu mai suntem capabili să ne vindecăm cu rugăciune şi ulei sfinţit.
Vedeţi aşadar cum s-au schimbat oamenii, vremurile, profesiile etc.

Iar a nu merge la medic şi/sau la psiholog este, desigur, lipsă de smerită cugetare mai întâi.
Sănătate!

[simpllu]

Aşa este, prin pogorământ Dumnezeu îngăduie omului, care nu vrea să audă de preot, varianta de a merge la psiholog.

[ioan67]

În prealabil postat de simpllu

Aşa este, prin pogorământ Dumnezeu îngăduie omului, care nu vrea să audă de preot, varianta de a merge la psiholog.

Nu numai.
Sunt şi creştini vrednici care merg la psiholog (eu personal cunosc câţiva oameni cu adevărat vrednici de toată preţuirea, care sunt fii duhovniceşti admirabili dar care suferă de boli severe cum ar fi schizofrenie şi care merg nu doar la psiholog ci şi la psihiatru şi fac tratament de ani buni cu o evoluţie excelentă), sunt şi preoţi care merg la psiholog şi la doctori.
Sunt şi preoţi (chiar ierarhi) care sunt şi psihologi şi psihiatri. Ca profesionişti în aceste domenii, vă asigur că au trecut ei înşişi prin diverse forme de consiliere şi psihoterapie - altfel nu primeau diplomele şi dreptul de practică.

Vă rog, nu mai simplificaţi lucrurile scoţîndu-le abuziv din realitatea lor, aşa cum se prezintă ea astăzi!