singuratatea

În prealabil postat de windorin

Singuratatea se infrunta cu virtutile opuse ei.
Comunicare cu oamenii de aproape, comunicare cu Dumnezeu (rugaciune), comunicare cu marii parinti (carti, pelerinaje).

In momentele de singuratate, Domnul este mai aproape decat duhurile necurate ale deznadejdii si ale lipsei de rost.

Ai pace si nu deznadajdui.

Ai dreptate in ceea ce scrii. Incercam sa fim in comuniune si sa comunicam cu semenii si cu Dumnezeu. Si totusi uneori nu ne gasim pe aceeasi lungime de unda cu cei de aproape (familie, colegi, prieteni). Rugaciunea ne salveaza, dar eu una nu pot sa o practic neincetat. Nu sunt la "nivelul" respectiv. Astfel ca singuratatea ramane o cruce, de care nu ma plang, dar pe care as vrea sa o port cu mai mare bucurie si folos.
Traiesc in lume si uneori ma tem sa nu "chiulesc" de la indatoririle cerute de lume (serviciu, familie). Caut oameni cu care sa comunic real, dar sunt rari (multumesc insa cu adevarat pentru momentele de comunicare reala, de care am parte, din cand in cand). Se pare ca e greu sa iesim (sa ies) din egoismul nostru (meu) pentru a fi impreuna cu celalalt.