singuratatea

În prealabil postat de windorin

Singuratatea se infrunta cu virtutile opuse ei.
Comunicare cu oamenii de aproape, comunicare cu Dumnezeu (rugaciune), comunicare cu marii parinti (carti, pelerinaje).

In momentele de singuratate, Domnul este mai aproape decat duhurile necurate ale deznadejdii si ale lipsei de rost.

Ai pace si nu deznadajdui.

Ai dreptate in ceea ce scrii. Incercam sa fim in comuniune si sa comunicam cu semenii si cu Dumnezeu. Si totusi uneori nu ne gasim pe aceeasi lungime de unda cu cei de aproape (familie, colegi, prieteni). Rugaciunea ne salveaza, dar eu una nu pot sa o practic neincetat. Nu sunt la "nivelul" respectiv. Astfel ca singuratatea ramane o cruce, de care nu ma plang, dar pe care as vrea sa o port cu mai mare bucurie si folos.
Traiesc in lume si uneori ma tem sa nu "chiulesc" de la indatoririle cerute de lume (serviciu, familie). Caut oameni cu care sa comunic real, dar sunt rari (multumesc insa cu adevarat pentru momentele de comunicare reala, de care am parte, din cand in cand). Se pare ca e greu sa iesim (sa ies) din egoismul nostru (meu) pentru a fi impreuna cu celalalt.

În prealabil postat de sophia

Nu-i asa. Este de cele mai multe ori tocmai invers. Nu ai oamenii potriviti in jurul tau, nu te poti baza pe ei, nu este nimic reciproc. Si nu noi suntem egoisti, ci cei care cred ca au prea multi oameni jur si prea mult bine si nu se uita la noi.
Exista o singuratate de lume, deci sa nu ai pe nimeni. Si este si o singuratate in suflet, sa nu ai Om (ca cel de la Vitezda).

Mi-a plăcut acest răspuns. Refelctă realitatea în care trăim. Dificultatea de a fi pe aceiaşi lungime de undă cu cei apropiaţi şi lipsa unor duhovnici care să te asculte şi îndrume atunci când nu ai răspunsuri le problemele pe care ţi la rudică viaţa.

În prealabil postat de dorinastoica14

Mi-a plăcut acest răspuns. Refelctă realitatea în care trăim. Dificultatea de a fi pe aceiaşi lungime de undă cu cei apropiaţi şi lipsa unor duhovnici care să te asculte şi îndrume atunci când nu ai răspunsuri le problemele pe care ţi la rudică viaţa.

Ca sa nu las loc de interpretari, in cele ce m-am plans mai devreme, nu am inclus si lipsa unui duhovnic care sa ma asculte si sa ma indrume. Aici cred ca intervine insa si indelunga-rabdare, caci lucrurile se misca in mod minunat, dar... in timp.

[cristiboss56]

Nu te teme, nu esti singur. Singur este cel care nu stie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toti oamenii tovarasi. Unul ca acesta si intr-o tovarasie cat se poate de numeroasa va spune, cum spun si acum unii: "Ma plictisesc! Nu stiu ce sa mai fac. Toate ma plictisesc cumplit". Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenusa fara foc. Iar tu nu esti singur, fiindca stai cu Domnul, si Domnul e cu tine.
Asculta-l pe marele Pavel, apostolul neamurilor, care a fost dintr-o data parasit de toti si spune: "Nimeni n-a ramas cu mine, ci toti m-au parasit, iar Domnul a statut langa mine si m-a intarit." Si acum priveste ce nadejde vie are el in Domnul Cel viu: "Si ma va izbavi Domnul de tot lucrul rau, si ma va mantui la imparatia Sa cea cereasca" (II Timotei 4, 16-18).
Vezi cat de luminos gandea si vorbea sluga lui Hristos, Pavel, in acele zile de inceput, cand in intreaga lume nu se afla nicio biserica zidita si niciun domnitor crestin? Iar astazi tot pamantul este impodobit cu biserici crestine si crestinii se numara cu sute de milioane.
Asadar nu te intrista din pricina singuratatii pe care o ai de indurat acolo unde traiesti. Daca, asa cum scrii, te simti ca in pustie, sa stii ca foarte multi tocmai in pustie s-au mantuit. Dar toti acesti pustnici ai lui Dumnezeu s-au inaltat pana in preainalta tovarasie a lui Dumnezeu si a ingerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut indura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au vazut fata omeneasca, si totusi nu spuneau: "Suntem singuri! Ne plictisim!" Caci Dumnezeu era cu ei si ei erau cu Dumnezeu.
Omul poate trai fara orice si fara oricine, numai nu fara Dumnezeu. Aceasta este marturia lor, pe care au lasat-o Bisericii ca pe un capital. Insa nu se stie sa nu fie trait vreun ateu cincizeci de ani in deplina singuratate, in pustie. Un asemenea fapt n-a fost inregistrat in istoria neamului omenesc.
Ateul nu-i in stare de asa ceva. El simte plictis si in tovarasia oamenilor, plictis care devine cumplit de chinuitor, chiar de nesuferit in lipsa lor. El cauta oameni pentru a-i intepa cu acul veninos al ateismului sau si a se hrani cu durerea lor. Iar in pustie pe cine sa intepe afara de sine insusi? Si cu a cui durere sa se hraneasca, afara de durerea sa?
Ca atare, zboara neincetat cu gandurile la inaltimea duhovniceasca, unde salasluieste Cel a Carui tovarasie este mai insemnata si mai vrednica de iubit decat orice tovarasie de pe pamant. Lui slujeste-I, cu El intovaraseste-te; Lui tamaiaza-I, de El indulceste-te; Lui vorbeste-I, despre El graieste; pe El iubeste-L, si iubeste-L, si iubeste-L, cu toata inima, cu toata puterea, cu toata mintea ta. Si pentru dragostea ta El va afla un mijloc sa le deschida celor din preajma ta ochii si inimile si sa le insufle credinta vie in El, asemanatoare credintei tale.
Atunci la voi va canta slava lui Dumnezeu nu un solist, ca acum, ci un cor intreg.
Pace tie si sanatate de la Domnul.
Sfantul Nicolae Velimirovici

[Demetrius]

În prealabil postat de eudianaa

stiu ca aveti un suflet mare si ma puteti ajuta cu un sfat bun
ce faceti pentru a alunga singuratatea ?
ma simt tare singura ...... nu stiu ce sa fac sa inlatur acest sentiment
totul e ok cand ma rog ..... dar dupa vreo ora, doua ..... singuratatea ma copleseste din nou .

Chiar în întrebarea ta se află răspunsul pe care ți l-ai dat chiar tu, cu toate că nu l-ai conștientizat.

Pe de altă parte, de aceea îți găsești alinarea în rugăciune pentru că singurătatea copleșitoare pleacă de la orgoliul nesatisfăcut. Nu recomand satisfacerea orgoliului, nicidecum, ci ignorarea lui, iar rugăciunea exact asta este; pe lângă asta ar mai fi o soluție de alinare: o muncă în voluntariat.

P.S. Topicul a început acum doi ani și foarte probabil că vorbesc în plus.

În prealabil postat de Demetrius

Chiar în întrebarea ta se află răspunsul pe care ți l-ai dat chiar tu, cu toate că nu l-ai conștientizat.

Pe de altă parte, de aceea îți găsești alinarea în rugăciune pentru că singurătatea copleșitoare pleacă de la orgoliul nesatisfăcut. Nu recomand satisfacerea orgoliului, nicidecum, ci ignorarea lui, iar rugăciunea exact asta este; pe lângă asta ar mai fi o soluție de alinare: o muncă în voluntariat.

P.S. Topicul a început acum doi ani și foarte probabil că vorbesc în plus.

Nu contează cine a deschis topicul şi nici dacă persoana mai intră sau nu pe forum. Este un subiect interesant şi oricine se poate folosi dacă postările sunt pertinente şi în spirit creştin.