De ce a fost necesara jertfa lui Hristos.

[FlorinT]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Putem noi ierta pe servitorul altuia ?

Desigur, cel mai simplu raspuns ar fi afirmativ. Servitorul altuia ne-a aruncat cafeaua fierbinte in fata si atunci il iertam. Dar cam ce valoare ar avea, pentru el, aceasta iertare a noastra ? Sa inseamne ea ca, din acel moment, acela nu mai e servitorul altuia ? Evident, nu: acela va continua sa fie servitorul stapanului sau, va fi in continuare in puterea lui. Pana cand ? Pana cand cineva il va rascumpara, platind un pret pentru el.

Dar de ce trebuie să existe un răscumpărător? Iertarea este iertare, nu plata. De ce inca o vărsare de sânge (si inca una Neprihanita) și suferință cand Dumnezeu poate aplica direct iertarea cui vrea? De ce ar vrea El o plată? Că aici este dilema si asta roade mintile multora. Dacă Dumnezeu judecă sufletele și le găsește pe unele iubitoare, smerite și pocăite pe altele dimpotrivă, ce Îl opreste să facă judecata fără să mai sacrifice pe Unicul Fiu bun? Că neștiutorul, agnotic sau ateu, care intreaba bine intentionat dar nu poate inghiti nemestecat, tot știe el ceva... Dumnezeu este Atotputernic deci, poate face ce vrea...

Cum cred eu...
Creatorul are nevoie de umanitate si o iubeste dar cu o anume calitate, aceea de creatură supusă și recunoscatoare Creatorului ei, ascultătoare pentru că se increde in Creatorul ei, nu din teamă, nu impus. Dumnezeu este dragoste deci nu obligă și nu vrea teama ca fiind altceva decat un instrument intemediar menit să ajute la castigarea intelepciunii, a iluminării. Dar Dumnezeu mai este și Judecătorul suprem si drept. El nu poate decide ca un dictator, El insusi respecta regulile si juridicitatea unui proces, ale unei Judecăți cum a fost mai intai în Cer și va urma și pentru Pământ.
Ceea ce se realizează prin sacrificiul lui Hristos este deci un act juridic menit să rezolve problema omului pacatos deci condamnat de faptele sale. Doar ca Dumnezeu urmareste reabilitarea nu pedepsirea, asa ca a cautat sa îl "răscumpere" din fața pretentiilor Acuzatotorului. Adica era nevoie de o "acoperire" juridica la decizia de a ierta, de a trece peste faptele imputate atat timp cat Dumnezeu putea patrunde in cugetul pacatosului pe care il descopera pocait deci, reabilitat.

Am pomenit de pretentiile acuzatorului...
Știm că Satan invoca faptele păcătoase ale oamenilor drept probe. Prin manifestarea duhului sarpelui omul ar demonstra chipurile pozitionarea de partea lui, a principiilor și valorilor opuse celor la care cheama Dumnezeu. Faptele lor sunt deci proba care "dovedește" asta.
De partea cealaltă, Dumnezeu care nu și-a părăsit niciodată fii rătăciți, știe și înțelege cauza caderii: omul "necrescut" (nehranit din harurile edenice recomandate) ignorant deci la momentul căderii. Dumnezeu invocă la randu-I în acest proces deci adevărata cauza (nu sustine deci pretentiile lui Satan). Faptele din dreptul multor fii sunt doar consecinta înrobirii umanității, omul nelucrand pacatul întotdeauna în conformitate cu încredințările și voia din cuget. Doar că nu mai are puterea de a se opune egoismului și egocentrismului înrădăcinat în el. Inerțial omul împlinește pornirile firii pervertite, dar cu mintea transcende și ajunge să își renege aceste fapte care rămân în acest caz doar cu statutul de slăbiciuni, neputințe, vicii/dependențe Cum spune și Pavel in Romani 7:

19. Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.
20. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21. Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine.
22. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu;
23. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
24. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?
Faptele deci nu oglindesc si intentiile sau încredințările reale ci poate doar rezultatul unei înrobiri.
Și cum se poate dovedi asta, că este nevoie de probă juridică și în acest sens, nu? Satan cere "dreptate".
Așa este trimis noul Adam, cel desăvârșit în har de această dată, ispitibil ca și primul însă capabil de a discerne între opțiunea de a rămâne în ascultare animat de Duhul Dragostei sau a trece de partea egoismului, a dragostei de sine și a celui care o alimentează. Rămâne ascultător, fără de păcat dar pe nedrept înghițit de moarte a cărui stăpân este Diavolul. Dar tocmai această nedreptate, rupe lanțul. Moartea nu mai este justificată în dreptul celor ce mărturisesc și cred în Etalonul Iisus Hristos. Ei nu au facut ce au vrut păcătuind. Vina acestora rămâne deci, deasupra capului țapului din pustie, a lui Azazel.

Concluzia mea deci:
Hristos a dovedit juridic că:
1. faptele omului nu oglindesc încredințarea acestuia.
2. omul iluminat (poate) alege Calea lui Dumnezeu deci nu toți aprobă si se identifica in cuget cu alegerea lui Adam si a Evei.
3. Moartea nu este îndreptățită peste toate sufletele pe care le-a înghițit și care o locuiesc, atât timp cât, credința multora dintre aceste suflete au renegat principiile lui satan și păcatele obținute de duhul acestuia prin ele.
4. Pomul Tămăduirii va reabilita firea omului în baza alegerii acestuia de a se hrăni din el pentru a se curăți și sfinți doar cu Duhul Dragostei ce lucrează în Casa Tatalui.
5. Vina rămâne asupra uzurpatorului și aliatilor lui care, au ales constient și benevol să lucreze și să indemne spre calea nedreaptă și aducatoare de suferință.