Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #311  
Vechi 08.06.2017, 01:58:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Maxim Kavsokalivitul avea multă sete de a dobândi Rugăciunea inimii și o ruga mereu pe Maica Domnului să-i dăruiască acest dar al rugăciunii. Și i-a dat Dumnezeu după inima lui și i-a împlinit dorința lui. Iată cum s-a întâmplat. I s-a arătat lui Maica Domnului și aceasta i-a spus: „Maxime, urcă în Vârful Athonului, pentru a primi darul rugăciunii inimii”. Și a urcat sfântul și a primit ceea ce dorea cu atâta ardoare.
A urcat, dar cum a urcat? A urcat însetat, a urcat înfometat, a urcat nedormit, chinuindu-și trupul, a urcat desculț, cu credință fierbinte, cu smerenie multă și cu nețărmurită evlavie. A urcat având inima curată și mintea curățită. A urcat cu nădejde vie și cu căldură în inimă. A urcat până în vârf și a udat pământul cu lacrimi fierbinți și multe. A urcat, dar nu a primit de îndată darul cel mult dorit. A coborât, deci, în Biserica Maicii Domnului întristat, dar nu dezamăgit. Și iarăși a urcat, cu mai multă credință, cu mai multă evlavie, cu mai multă smerenie, cu mai multă rugăciune, cu mai multă căldură, cu mai multă foame și cu îndoită sete a sufletului și a trupului, cu mai multe lacrimi și cu hotărârea că, dacă nu se va învrednici de darul mult râvnit, să nu mai plece din Vârful Athonului, nici să nu mănânce, nici să nu bea apă și nici să nu dea ochilor săi somn, nici amorțeală pleoapelor sale, după cum scrie: „Cuvioase părinte, nu ai dat somn ochilor tăi, nici amorțeală pleoapelor tale, până când n-ai eliberat de patimi sufletul și trupul tău. Venind, dar, Hristos împreună cu Tatăl, Și-au făcut în tine sălaș”.
Acestea erau luptele cele văzute ale cuviosului. Dar luptele cele nevăzute pe care le avea cu nevăzuți demoni, cine ar putea să le povestească? Deoarece demonii, când au observat că Sfântul Maxim râvnește să primească darul rugăciunii inimii, au ridicat aproape toate cetele diavolești, pentru a-l tulbura și a-l înfricoșa pe sfânt, pentru ca din cauza fricii sfântul să fugă fără a primi rodul stăruințelor sale. Demonii se năpusteau asupra lui în număr nesfârșit, cu strigăte și zgomote asurzitoare. Și alte nenumărate semne înfricoșătoare trimiteau demonii în mintea cuviosului, pentru a-l face să fugă de frică, dar acesta a rămas neclintit, până ce a primit ceea ce râvnea .
În Vârful Athonului a coborât Preasfânta Născătoare de Dumnezeu , ținând în brațele sale pe Pruncul Iisus , înconjurată de nenumărați
îngeri. Iar Vârful Athonului i se părea sfântului mai cuprinzător decât cerurile. Și pe bună dreptate i se părea astfel, deoarece coborâse acolo Împărăteasa Cerurilor, împreună cu Fiul ei și Dumnezeu Cel neîncăput de Ceruri. Iar sfântul, văzând cu ochii săi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a căzut la pământ și i s-a închinat de trei ori, spunând de fiecare dată: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce ești plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, pentru că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”. Și atunci Maica Domnului a dat cuviosului, cu preacuratele sale mâini, artos sfânt , pe care luându-l cu evlavie cuviosul, l-a mâncat.
Atunci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a făcut nevăzută de la fața sfântului, iar acesta ‒ în timp ce mânca pâinea sfântă ‒ a simțit în inima sa fierberea și clocotirea rugăciunii. Iar din acel ceas, și când dormea și când era treaz,
rugăciunea clocotea în inima lui, îndulcindu-i sufletul, încălzindu-i inima și luminându-i ochii minții, ajungând să fie luminat, astfel încât vedea cu ochii lui în întunericul nopții atât de bine, ca și când ar fi strălucit soarele în plină zi. Și de multe ori se ridica și era purtat prin aer cu trupul, ca un vultur. Iar tâlcuirea acestei istorioare ne arată că
darul rugăciunii neîncetate a inimii se dă celui care urcă în Vârful Athonului. Adică primește de la Dumnezeu măsura deplinătății rugăciunii inimii acela care petrece o viețuire înaltă, neprihănită și curată. Aceasta este o viețuire chinuitoare pentru trup, dar odihnitoare și mângâietoare pentru suflet. O viețuire care înalță mintea la cer , precum este înălțat Vârful Athonului între nori.
„Roadele durerilor tale vei mânca, fericit vei fi și îți va fi bine” ‒ adică prin suferințe, prin osteneli, prin strădanii și prin celelalte nevoințe în care te pui la încercare pe tine însuți, luptând zi și noapte cu patimile tale, până când le dezrădăcinezi din inima ta, pentru a se sădi de sus, în aceeași inimă, pomul rugăciunii duhovnicești și al cugetării duhovnicești. Prin toate acestea ți se pregătește în suflet rod ceresc, rod nestricăcios, rod duhovnicesc , mai dulce decât mierea. Cine gustă din acest rod este fericit cu adevărat, deoarece nu va flămânzi în veac, trăind el în Hristos și Hristos trăind în el.
Atunci va face numai voia lui Dumnezeu, care va fi și voia lui („Iubește și fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin”), va avea mintea lui Hristos („Noi, creștinii, avem mintea lui Hristos, iar mintea lui Hristos e Duhul Sfânt”, spune Sfântul Chiril din Alexandria) și va avea iubirea lui Hristos, căci Hristos trăiește în inima lui („Dacă mă iubiți, veți fi în Mine și Eu în voi”). Cine ajunge aici este realmente unit cu Hristos .
( Ierodiacon Cleopa Paraschiv, Arhimandrit Mina Dobzeu , Rugăciunea lui Iisus , Editura Agaton, Colectia „Rugul aprins”, Făgăraș, 2002)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #312  
Vechi 10.06.2017, 02:49:37
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Această întâmplare s-a petrecut în anul 1978, când aveam nouăsprezece ani. Într-o seară, am stat până târziu la o prietenă. La întoarcere, când am ajuns în cartierul meu, se făcuse deja unsprezece noaptea. În jur era întuneric și pustiu. Dintr-o nesocotință specifică tinereții, nu-mi era frică de nimic. Crezând ca nu poate să mi se întâmple nimic rău, nu am dat nicio importanță faptului că ușa de la o scară era întredechisă și de acolo mă urmărea un bărbat.
Când am trecut de ușă, el s-a luat după mine. Presimțind ceva rău, am vrut să fug, însă nu am reușit: o mână puternică m-a ținut strâns. Bărbatul mă trăgea spre scară. M-am împotrivit cât am putut, însă era în zadar. Am început să-l rog: „Dă-mi drumul!”, însă el mi-a răspuns: „Acum te omor!”. În jur, nici țipenie. Ajutor de nicăieri. Am ridicat ochii către cer și încet, dar
din toată inima, m-am rugat : „Doamne, Nicolae Făcătorule de minuni, ajutați-mă!” .
Și s-a întâmplat o minune. Degetele care mă țineau strâns au cedat. M-am simțit liberă. Bărbatul care mă amenințase cu moartea nu a mai scos niciun cuvânt și nici nu a încercat să mă urmărească. Stătea pe loc, de parcă înțepenise. Acasă am ajuns fără alte peripeții.
Au trecut mulți ani, însă nu am să uit acea seară de toamnă, când am simțit puterea mijlocirii minunate a lui Dumnezeu și a Sfântului Nicolae , Făcătorul de minuni. (Ludmila)
(Noi minuni ale Sfântului Nicolae , Editura Sophia, 2004, pp. 45-46)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #313  
Vechi 12.06.2017, 01:50:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfinții sunt Hristos prelungit în veacuri, spunea cu ani în urmă Sfântul Iustin Popovici. Ei nu fac minuni cu puterile lor proprii, ci Însuși Dumnezeu se preaslăvește în faptele minunate întâmplate la moaștele lor sau ca urmare a rugăciunii către ei.
Astfel, tămăduirea Lui se prelungește prin ei chiar și până astăzi, ei fiind crinii înfloriți ai pustiei contemporaneității noastre profund împătimite și secularizate. Una dintre verigile acestui lanț sfânt este Sfântul Luca al Crimeei, mare martir și mărturisitor ortodox, geniu providențial al Bisericii și medicinei vremii sale, unul dintre cele mai recente daruri făcute de Dumnezeu fiilor Lui de azi.
Una dintre mărturisirile personale legate de cele mai recente minuni ale acestui mare sfânt provine de la o elevă din Grecia, cititoare a publicației diakonima.gr, iar scrisoarea ei a fost publicată online pe același site, în 12 martie 2016:
Salutare! Sunt o fată de 19 ani și aș dori să vă povestesc ce se petrece cu Sfântul Luca, Doctorul Crimeei, pentru a afla despre aceasta cât mai mulți oameni. Anul acesta am avut examenele naționale și chiar în perioada examenului mi s-a ivit din păcate o problemă la gât, mai precis la ganglionii limfatici. Ne-am dus la un medic, însă mi-a dat din păcate un antibiotic greșit, încât am ajuns să nu mai pot sta în picioare din cauza durerii de stomac. Durerea creștea în fiecare zi..., până când bunica mea mi-a adus o iconiță cu Sfântul Luca. Nu îl cunoșteam pe Sfântul Luca și de aceea am citit toată viața lui. A doua zi, durerea ajunsese la cote extreme, până când am început să mă rog sfântului și să pun iconița în locul în care mă durea. La scurt timp după aceea, m-am ridicat și am putut să stau în picioare fără nici o problemă, după o săptămână întreagă de durere. Doar după câteva zile, am vizitat Mănăstirea Panaghia Dobra din Veria, unde se găsesc moaște ale sfântului. Apoi, totul a mers bine, ganglionii limfatici s-au retras și am trecut cu bine examenele mele naționale. Acum câteva zile însă, am simțit o jenă în locul în care erau ganglionii limfatici și m-am neliniștit. Se făcuse seară și eram întinsă; l-am rugat pe sfântul să nu se întâmple același episod ca atunci, și să nu o facă neapărat pentru mine, cât pentru mama mea, căci n-aș fi putut să o mai văd așa de speriată ca atunci pentru mine.
Chiar în clipa aceea, am simțit o atingere ușoară, dinăuntrul meu, chiar în locul care mă durea, iar durerea s-a diminuat în câteva secunde. Știam și simțeam că a fost sfântul!
Apoi, după câteva zile, tatăl meu s-a îmbolnăvit ușor; era însă prima dată când îl vedeam să nu poată merge din cauza amețelilor. Înainte să adorm, am izbucnit în lacrimi în camera mea, rugându-l din nou pe sfântul, ca să aud apoi, în dimineața următoare, că tatăl meu este chiar un pic mai bine. Chiar așa s-a și întâmplat, m-am trezit repede, cu gândul să-l întreb cum se simte și l-am auzit chiar pe el spunând-mi zâmbind: „Mă simt mai bine”.
Vă doresc ca acest sfânt să vă ajute și pe voi, așa cum ne-a ajutat mie și familiei mele, și cu siguranță altor mii de oameni.
Vindecarea minunată a unui polițist
Istorisirea unei alte minuni recente, preluată din lucrarea arhimandritului Dionisie Anthopoulos, „Povestește ce ți-a făcut ție sfântul...” (Editura Mănăstirii Panaghia Dobra, Atena, 2010, 304 p.), a fost publicată pe site-ul grecesc newsbomb.gr, în 6 septembrie 2016:
Domnul Gheorghe A., din Salonic, polițist de profesie, s-a îmbolnăvit de cancer la cap. Tumoarea malignă îi provoca dureri mari, și cei care cunosc despre ce este vorba știu că tumoarea localizată în cap provoacă dureri mai mult decât îngrozitoare, tulburări psihologice, precum și un comportament haotic în cele mai multe cazuri. Așadar, nu este greu să înțelegem în ce situație ajunsese domnul Gheorghe.
Sfintele moaște ale Sfântului Luca Doctorul se află adăpostite în sfânta Mănăstire Panaghia Dobra, Veria. Analizele deja sumbre trebuiau să înceapă și să continue în stadiile următoare. Atunci însă, ca urmare a îndemnurilor mătușii sale, sora Teodora, s-a hotărât să viziteze cu întreaga familie sfânta Mănăstire Panaghia Dobra din Veria, pentru a se închina la moaștele Sfântului Luca și a-i cere ajutorul. La mănăstire i-a așteptat starețul, care cunoștea familia A. încă din timpul anilor slujirii sale preoțești la Salonic. Cu toții împreună au cântat Paraclisul Sfântului Luca Doctorul, iar după ce s-au închinat la sfintele moaște, i-au dat și puțin din untdelemnul candelei sfântului. Cu multă durere și credință s-au rugat cu toții dragului sfânt doctor și au plecat cu nădejdea ajutorului său. Această credință și punerea încrederii în Dumnezeu au fost ceea ce aștepta harul tămăduitor al sfântului pentru „a se activa” și a oferi vindecarea încercatului bolnav și a familiei sale.
Când s-au întors în Salonic pentru a continua analizele privind evoluția cancerului, s-a constatat, spre surprinderea tuturor, dispariția totală a tumorii. Sfântul oferise încă o dată bucuria și zâmbetul unui om suferind, la fel cum făcuse și în timpul vieții cu toți acei fericiți bolnavi care s-au învrednicit să primească din mâinile lui vindecătoare îngrijire și tămăduire.
Micuțul Ilie și tămăduirea neputinței lui
Mărturia unei alte minuni a Sfântului Luca Doctorul a apărut în presa digitală pe pronews.gr, în 23 iulie 2016: Micuțul Ilie a fost diagnosticat că suferă de leucemie. Părintele Sosipatru, unchiul micuțului băiat, se afla deja de mai multe luni lângă nepotul său, într-un spital din Atena, avându-l alături pe coslujitorul său, părintele Grigorie. Starea sănătății pruncului a fost luni de-a rândul critică, iar medicii nu le dădeau prea multe speranțe celor din familie. Părintele Sosipatru și cei din familia lui și-au pus toată nădejdea lor în Sfântul Luca Doctorul. Cântau în fiecare zi paraclisul sfântului, în speranța unei minuni.
Credința că până la urmă Sfântul Luca va interveni încă o dată în mod miraculos și-a dovedit eficacitatea, iar sfântul a arătat în mod minunat că este prezent și că o să-l tămăduiască pe micuțul Ilie.
Minunatul eveniment ne-a fost povestit de părintele Sosipatru: „Micuțul Ilie era bolnav de câteva luni, iar medicii l-au diagnosticat cu leucemie. Eu, împreună cu părintele Grigorie, făceam cu schimbul la spitalul unde se afla. În ajunul adormirii Sfântului Luca, adică în 10 iunie, părintele Grigorie a plecat seara târziu din spital pentru a se odihni, lăsându-mă pe mine în postul lui... După ce m-am așezat lângă micuțul Ilie, privindu-l, am început pentru încă o seară să mă rog Sfântului Luca.
- Sfinte Luca, tămăduiește-l pe robul tău Ilie... Sfinte Luca, tămăduiește-l pe robul tău Ilie... Sfinte Luca, tămăduiește-l pe robul tău Ilie...
Nu am terminat bine să-mi închei rugăciunea și mi-a sunat telefonul... Era părintele Grigorie, care, cu o voce înspăimântată, emoționată, tremurândă și în același timp veselă, îmi spune:
- Părinte Sosipatru..., Sfântul Luca a mai făcut o minune!
Ce se întâmplase? După ce a plecat din spital, părintele Grigorie a luat un taxi ca să ajungă acasă... Cu puțin înainte de a ajunge la destinație, taximetristul necunoscut l-a întrebat:
- Părinte, toate bune?
Părintele Grigorie răspunde mecanic:
- Toate bune...
Taximetristul, insistând, l-a întrebat din nou:
- Părinte, toate bune?
Părintele Grigorie, nedorind să continue conversația cu necunoscutul șofer de taxi și crezând că din obișnuință pune această întrebare, mai ales că l-a văzut îngrijorat, a răspuns din nou tăios:
- Toate bune...
Atunci, taximetristul îi spune:
- Părinte Grigorie, acest copil de care vă îngrijiți și care nu este al dumneavoastră o să se facă bine.
Buimăcit pentru o clipă, părintele Grigorie îi răspunde acestui necunoscut întrebându-l:
- De unde știți despre copil, despre mine și despre toate acestea?
Iar taximetristul îi răspunde:
- Părinte, nu întreba prea multe... Aceasta să știți, că acest copil de care vă îngrijiți și care nu este al dumneavoastră o să se facă bine.
La aceste cuvinte, taxiul s-a oprit, iar părintele Grigorie, de-a dreptul șocat, i-a dat contravaloarea călătoriei necunoscutului care știa totul. Taximetristul luă banii, dădu restul și dispăru.
Nu știu dacă acest taximetrist a fost Sfântul Luca sau dacă sfântul a vorbit prin intermediul acestui om; ceea ce știu însă este că micuțul Ilie, din acea seară, de la acea oră, a început să fie din ce în ce mai bine... Sfântul Luca Doctorul l-a tămăduit.”
Micuțul Ilie este încă o minune vie de-a Sfântului Luca, Arhiepiscopul Simferopolului, Doctorul și Tămăduitorul care atinge și cutremură orice inimă. (Traducere și adaptare din neogreacă de Ionuț Aurelian Marinescu)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #314  
Vechi 17.06.2017, 01:33:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Din minunile Sfintei Cuviosei Parascheva

A stăzi a venit fotograful Eriæ să ne rоаgе pentru fratele său Marko, ca să fie primit în Școala monahală. „Deși Marko al meu – ne spuse – a fost totdeauna evlavios, anul acesta a păcătuit în Vinerea Mare și s-a apucat să repare un drum. Imediat după aceea i s-a anchilozat mâna stângă, de nu a mai putut s-o miște. Asta a durat timp de trei luni. A mers la medic și medicul i-a spus că în știința medicinei nu există nici un leac și nici o modalitate să fie ajutat ca mâna să i se îndrepte. Marko era în mare necaz. A început să se roage fără încetare lui Dumnezeu. În somn i s-a arătat un om, i-a spus de unde i se trage aceasta, și i-a spus că la oameni nu poate afla leac. Tocmai în ziua Sfântului Petru am mers eu cu Marko la biserica RuŸica, iar după Liturghie – la apa Sfintei Parascheva . A băut Marko din apa aceea și și-a stropit mâna anchilozată. Imediat anchilozarea a cedat, iar a doua zi a putut să miște mâna liber. Iată-l, acum este teafăr de tot. A făgăduit că nu va mai lucra niciodată în zi de sărbătoare.”
Relatarea despre tămăduire la apa Sfintei Parascheva a Ohridei . În Ohrida este bine cunoscută casa familiei Fortomanoviæ. Răposata Efimija Fortomanoviæ a născut mai mulți copii, băieți și fete. Ea a murit în anul 1927. Fiicele sale ne-au povestit cum mama lor, Efimija, fusese odată grav bolnavă cu nervii. S-au străduit s-o ajute toți din jurul ei, și fiii, și ginerii. Au cheltuit, au tratat-o, dar nu era de folos. Odată, când s-a vorbit în prezența ei de locurile sfinte de la Ohrida, s-a hotărât Efimija să meargă până la Sfânta Parascheva de lângă Ohrida. Acolo există Apa sfântă (aghiasmă), de la care mulți au dobândit ajutor ceresc. Cum Efimija nu putea merge pe picioare, au pus-o pe cal. Și pentru că o apuca des amețeala, au legat-o la ochi, și așa, sprijinită de băieți de ambele părți, a venit călare până la Apa sfântă de sub Mănăstirea Sfintei Parascheva . Acolo a băut apă și s-a spălat pe față. A stat până spre seară, a băut de câteva ori apă și s-a spălat pe față. Spre seară a călărit pe cal fără să se lege la ochi. Amețeala i-a trecut, iar apoi și nervozitatea a dispărut de tot. Acestea ni le-a relatat, în prezența și a altora, doamna Hrizija Æirkoviæ, fiica răposatei Efimii, care – după cum spunea – o însoțise pe mama bolnavă la Sfânta Parascheva și la întoarcere.
Minunea Sfintei Parascheva în Cetatea Belgradului. Cele ce urmează ni le-a relatat renumitul medic doctor Kolesnikov (a absolvit Medicina și a fost medic la Belgrad):
Într-o zi a venit la consultație o femeie și mi-a arătat ambele mâini acoperite de negi de mărimea bobului de fasole. Îngrozitor, niciodată nu văzusem boala aceea într-un asemenea hal. Cugetam ce să-i propun ca leac. Iar ea m-a întrebat: cred, oare, că ar fi bine să meargă la
aghiasma Sfintei Parascheva din cetate? I-am răspuns că este bine, dacă are credință puternică. Ea s-a dus. După numai cinci zile, a venit din nou și mi-a arătat ambele mâini complet curate, fără nici un neg; mai mult, fără cea mai mică cicatrice sau urmă de negi. După aceea, a venit un coleg de-al meu mai tânăr și mi s-a plâns cum l-au năpădit negii. I-am relatat, în treacăt, cazul femeii aceleia. El zise că ar vrea și el să încerce. I-am spus că pentru aceasta este nevoie de credință. El nu a zis nimic și a plecat. Când ne-am revăzut, mi-a relatat că a fost în Cetate, dar că nu i-a fost de nici un folos. Desigur, neavând credință, a rămas nevindecat.
Din scrisoarea către Cercul Surorilor Sârboaice din Duluth (Minnesota) . S-au scris cărți despre minunile Sfintei Parascheva și nimeni dintre muritori nu le-ar putea enumera și reda în scris. Dar eu voi menționa aici două sau trei minuni care s-au petrecut în vremea noastră.
În Cetatea Belgradului există biserica Sfintei Parascheva (Sfânta Vineri), în care cândva s-a aflat chivotul cu trupul ei. Trupul a fost strămutat în România, dar a rămas biserica și izvorul Apei sfinte în biserică. În fiecare vineri, acolo se adună belgrădenii și se aduc bolnavii pentru vindecarea cu ajutorul acelei Ape sfinte. Într-o vineri am văzut acolo în fața bisericii o evreică din Panciova. Multe femei stăteau în juru-i și o întrebau. Și ea povestea cum orbise de tot, cum medicii nu au putut-o ajuta de fel; și la sfatul unei creștine din vecini, a fost adusă la biserica Sfintei Parascheva . De îndată ce s-a spălat cu Apă sfântă, a început să zărească puțin. După trei vineri, a redobândit vederea complet. Când am văzut-o eu, ochii îi erau deschiși, doar la marginea albului din ochi se vedeau rotocoale roșii subțiri. Atunci a spus ea de față cu toți: „Eu am făgăduit Sfintei Parascheva că mă voi boteza imediat ce mă voi însănătoși de tot, și am s-o fac zilele acestea”.
Un colonel de aviație din Kraljevo m-a invitat de ziua Sfântului, ocrotitor al casei, ziua Sfintei Parascheva, și mi-a relatat cazul său:
În Primul Război Mondial fusesem încercuit de trupele austriece. M-am apărat până am putut. La urmă am căzut la pământ, și zăceam pe spate, rănit. Un ofițer austriac s-a apropiat furios ca o fiară, ridică cuțitul și mă prinse de grumaz ca să mă înjunghie. Eu strigai doar: „Sfântă Paraschevo, scapă-mă!”. Și în momentul acela mi-am pierdut cunoștiința. Când mi-am revenit, eram la spital. Am aflat că acel ofițer care vroia să mă înjunghie s-a speriat deodată de vocea cuiva care a zis: „Zurück!“ (Înapoi!). Și astfel, el a fugit, iar pe mine m-a lăsat în viață. De atunci eu serbez ca sfânt ocrotitor al casei pe Sfânta Parascheva, mult mai festiv și mai bucuros, decât o făcusem vreodată până atunci .
Toate popoarele ortodoxe serbează pe Sfânta Parascheva ca pe o mare sfântă. Iar pentru sârbi ea este și slavă, și fală, și mândrie, căci este din sângele și din neamul lor. Și este mai ales pentru femeile sârboaice, căci Sfânta Parascheva este cea mai mare povățuitoare a poporului sârb dinaintea Sfântului Sava. De aceea este foarte de înțeles că sârboaicele din Duluth au luat ca patron al Cercului lor pe Sfânta Parascheva. Fie-le de ajutor tuturor, și lor și musafirilor lor. Amin.
În Sinaxarul grecesc este consemnat și cazul ajutorului miraculos al Sfintei Parascheva dat insulei Hios în anul 1442. Un călugăr pe nume Amvrosie oficia slujba vecerniei în biserica Sfintei Parascheva. În biserică nu era nimeni. Spre sfârșit se puse o ploaie strașnică, cu vuiet mare, și a plouat toată noaptea. Amvrosie nu putea să iasă din biserică. Gândind că insula toată se va prăpădi de potop, el începu să se roage Sfintei Parascheva să salveze țara lui și să mijlocească milostivirea lui Dumnezeu cel mâniat cu dreptate. Spre dimineață îl apucă somnul și văzu acoperișul de pe biserică parcă dispărut, iar în înaltul cerului un nor luminos și în nor o femeie frumoasă la chip stătea la rugăciune către Dumnezeu. După isprăvirea rugăciunii, ea îi spuse ieromonahului: „Amvrosie, nu te înfrica, îți este salvată țara” . Și ploaia imediat conteni. De atunci, pe insula Hios se prăznuiește foarte festiv ziua Sfintei Parascheva.
(texte preluate din ediția de Opere, vol. VII, Belgrad, 1961, pp. 818-819; vol. X, Himestier, 1983, p. 496; vol. XIII, Himestier, 1986, p. 152-Sfântul Nicolae Velimirovici )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #315  
Vechi 18.06.2017, 22:19:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

O tânără deznădăjduită a mers la Părintele Sofronie Saharov și i-a cerut cu durere: “Părinte, rugați-vă pentru mine, că sunt în noroi!” Părintele i-a răspuns cu blândețe: “Nu-i nimic, soră, din noroi cresc nuferii!”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #316  
Vechi 21.06.2017, 05:29:15
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Deșertul egiptean nu a fost monocrom, ci destul de mozaicat din perspectiva convingerilor teologice ale asceților. Marea dispută care a divizat lumea monahilor a fost cea între origeniști și antropomorfiști, cu variațiile și cu nuanțele ei. Ereticii menționați cel mai des în apoftegme sunt tocmai acești origeniști, despre a căror doctrină nu ni se spune prea mult. Adesea ei ar putea fi socotiți imaginea generică pentru doctrinele eterodoxe, iar bătrânii în câteva apoftegme ne oferă un mic cod al comportamentului față de cei care gândesc și cred altfel decât noi.
O istorisire de acest tip se găsește la Avva Lot (pe care Biserica îl pomenește la 22 octombrie), care asemenea multor părinți ai deșertului este de o rară gentilețe și atenție. La acesta vine un bătrân, care îi cere o chilie, iar avva i-o dă și îl lasă să se odihnească în ea. Apoi, când primește vizitatori, îi trimite și la bătrânul nou venit. Atunci însă află că bătrânul vizitator predică învățătura lui Origen. Dintr-o dată, Avva Lot se vede prins într-un conflict interior: pe de o parte, datoria de a împlini porunca dragostei, iar pe de altă parte, fidelitatea față de credința pe care o profesează. De aceea nu putea să îl alunge, pentru că asta ar fi însemnat o încălcare flagrantă a cuvântului lui Hristos, a cărui poruncă nu e diferențiată, dragostea nu se împarte în funcție de confesiune. În același timp nu putea să stea alături de el, pentru că asta ar fi presupus o confirmare implicită a credinței lui eretice.
Mai mult decât atât, acceptarea bătrânului origenist ar fi produs sminteală, de aceea „Avva Lot se întrista și zicea: «Să nu creadă părinții că și noi suntem așa»”. În mijlocul acestei tulburări, ascetul nu încearcă să își rezolve problema singur, autonom, ci merge să caute sfatul unui alt monah, Avva Arsenie, care este foarte practic: „Să nu-l gonești, ci spune-i: «Uite, mănâncă și bea ce vrei dintr-ale Domnului, dar nu mai vorbi aceste lucruri», și dacă vrea, se îndreaptă. Iar dacă nu va vrea să se îndrepte, el însuși va cere să plece de acolo, nu va trebui să-l silești tu”. Pus în practică, gândul acesta a avut consecințe neașteptate. Expus la dragostea comunității, care nu i-a negat suportul material, adică nu a rupt legăturile cu el, bătrânul a cerut în cele din urmă să plece, pentru că nu a mai putut suporta pustiul. Atunci bătrânii l-au condus cu toată dragostea, fără acuze și conflicte inutile.
Modelul Avvei Lot este cât se poate de potrivit pentru a exemplifica funcționarea practică a relațiilor cu cei de alte credințe. Porunca iubirii pe care o dă Hristos nu are granițe confesionale sau de alt tip (ba, mai mult, Domnul pune și un accent cu totul aparte: dragostea de vrăjmași). În același timp, conviețuirea cu eterodocșii nu este o confirmare și nici o acceptare a credinței lor.
Singurul pericol ține de posibilitatea smintelii, dar nu altceva. Nu frica unei contaminări a purității credinței îl face pe Avva Lot să se delimiteze de bătrân, ci precauția față de alți părinți care ar putea crede eronat că a primit credința celuilalt. Erezia este în primul o formă de autoexcluziune, iar în urma rugăciunii lucrurile se aleg de la sine, fără să fie nevoie de vreo acțiune brutală care să contravină legii dragostei. Ba chiar atunci când se produce separarea dragostea nu încetează, pentru că judecata este a Domnului, iar al nostru doar efortul de a iubi după porunca Lui.
( Siladi Paul)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #317  
Vechi 03.07.2017, 02:22:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

„Este vara anului 2011. Într-o seară, am un vis straniu. Eram la o mănăstire ce avea și o bisericuță, iar aici urmăream un botez. Le vedeam pe toate acestea stând sub un măslin, pentru a nu mă bate soarele. Era amiază. Am observat cum preotul a scos din cristelniță un băiețel, însă bebelușul nu era dezbrăcat, ci deja îmbrăcat în haine întru totul albe. Cum l-a scos preotul din cristelniță afară, a spus: «Și numele acestuia, Rafail!». În vis știam că acest copil era al meu. Eu însă pe atunci aveam doar o fetiță în vârstă de doi ani și nu citisem nimic despre
Sfântul Rafail, nici nu vizitasem vreo mănăstire care să semene cu cea pe care o văzusem în vis.
În luna februarie 2012, soția mea a rămas însărcinată. Înainte de a afla acest lucru, i s-a întâmplat ceva straniu. Pe atunci lucra într-o cofetărie. Într-o dimineață, a intrat în magazin o femeie bătrână, necunoscută, și, fără să premeargă vreo discuție sau să salute, femeia i-a zis: «Crezi?». Soția mea i-a răspuns atunci: «Ce să cred? Nu vă înțeleg». «Au fost aduse Sfintele Moaște ale Sfântului Rafail. Vei merge să te închini pentru a-ți da un copil sănătos», a completat femeia. Soția mea se afla în prima lună a sarcinii, dar nu știa acest lucru încă. Nu mai știa ce să zică și nu i-a răspuns nimic. Bătrâna a plecat, iar soția mea, după două zile, a mers și s-a închinat Sfintelor Moaște . În continuare, când mi-a spus despre cele întâmplate la cofetărie, mi-am adus aminte de visul pe care-l avusesem vara trecută. Puțin mai târziu, am aflat că soția era însărcinată.
Pe durata sarcinii, soția mea a avut multe probleme, mai ales psihologice. În noiembrie 2012 a născut un băiețel. Știam ce gen va avea copilul din primul moment al aflării veștii sarcinii. Știam că era băiat, înainte de a ne descoperi acest lucru și doctorul. Bebelușul a suferit o infecție și a rămas în incubator pentru 22 de zile, dar toate au mers bine.
În concluzie, visul pe care-l avusesem s-a transformat în realitate. Botezul copilașului s-a săvârșit la Mănăstirea «Sfântului Rafail» de la Ano Suli Maraton, în curtea mănăstirii, între mulți măslini. Băiatul a primit numele de Rafail și a purtat haine întru totul albe. Cristelnița a fost așezată exact în locul unde o văzusem în vis. Prin harul Sfântului Rafail, avem astăzi un băiețel sănătos”. (Nikos și Fotini N., Grecia)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #318  
Vechi 06.07.2017, 00:04:50
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Se povestește în Pateric că în Egipt era un păcătos care după spovedanie și Sfânta Împărtășanie nu se păzea defel, ci îndată ce se ivea prilejul cădea din nou în păcatele dinainte. De vreme, însă, ce nu păcătuia din răutate, ci îl biruia neputința, Domnul S-a milostivit de el și, pentru a-l învăța minte, i-a trimis vedenia următoare:
Pe când mergea undeva de unul singur, a văzut că se apropia de el o arătare grozavă, asemenea unui om foarte înalt, păroasă, slută, necurată, cu ochii de văpaie. Aceasta s-a apropiat și, bătându-l pe piept, i-a zis: „De ce te temi? Noi doi suntem prieteni, vom fi împreună în același loc!”. Păcătosul s-a speriat cumplit, dar a găsit putere să întrebe: „Cine ești tu?”, iar acela a răspuns: „Eu sunt cel care L-am lovit peste obraz pe Iisus Hristos; însă și cei care păcătuiesc din nou după spovedanie și Sfânta Împărtășanie se află în rând cu Iuda și cu ceilalți chinuitori și răstignitori ai Domnului”. Spunând aceasta, a plecat. Vedenia l-a izbit atât de tare pe păcătos, că, lăsând toate, îndată a plecat în pustie și acolo și-a plâns păcatele sale până la sfârșitul vieții, în nevoințe aspre.
Din această întâmplare ia încredințare că cei ce păcătuiesc din nou după pocăință și primirea Sfintei Împărtășanii se pun în rând cu răstignitorii Domnului – și prin această încredințare sperie-ți sufletul ca să îndepărtezi de la el orișice aplecare spre păcat, care apare în poftele inimii și tulbură hotărârea ta cea bună de a te păzi curat și fără de căderi.
( Sfântul Teofan Zăvorâtul , Pregătirea pentru Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, Editura Sophia, 2002, pp. 196-197)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #319  
Vechi 15.07.2017, 01:05:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În urmă cu mai multe zile, o prietenă mi-a adus o icoană a Sfântului Efrem la mine acasă. Am primit-o din politețe, deși întru mine gândeam s-o arunc pentru că, de când eram tânără, nu credeam în nimic. În final am așezat-o provizoriu pe masa din sufrageria mea. După puține zile, pe la 12 noaptea am văzut speriată dintr-o dată o lumină roșie stând în fața icoanei Sfântului. La în*ceput m-am înfricoșat. Apoi însă am simțit
bucurie . Toată noaptea am văzut la icoană acea lumină roșie, care lumina ca o candelă.
În ziua următoare am spus minunea vecinelor mele și toate s-au uitat mirate la mine pentru că știau că sunt necredincioasă. Au trecut câteva zile. Nu am mai văzut lumina roșie lângă icoană. Nu îndrăzneam însă să mă apropii de ea de teamă. Mi-am pus însă în minte să dau icoana ca să n-o mai văd. Îmi era teamă. În aceeași seară l-am văzut în somn pe Sfânt foarte înalt și aspru. Purta un veșmânt până la pământ. Îmi amintesc în amănunt sandalele lui bizantine și foarte vechi. Nu am putut eu păcătoasa să-i văd fața. Atunci mi-a vorbit cu glas impunător: „Nu vei mai vedea lumina pentru că ai vorbit despre ea. Ia aminte! Chiar și dacă vei scoate icoana mea, eu aici voi fi ”. Îmi amintesc că avea la gât la mijloc șiragul de metanii și un ciucure atârna lângă șirag, până la picioare. Îi mulțumesc Sfântului pentru că prin harul lui cred și eu, cea care am fost necredincioasă!
Ecaterina Kalogheratu
Neos Kosmos-Athena
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #320  
Vechi 17.07.2017, 00:36:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

"O minune recentă a Sfântului Paisie Aghioritul în Argolida – Grecia"

Vasileios Vathis din Drepano, Navplios, un tânăr de 27 de ani, rezervist din forțele speciale și combatant în forțele Sistemelor Interbancare, a avut acum câteva zile, pe 3 octombrie dimineața, un accident cu o motocicletă de mare capacitate cilindrică, în regiunea Navplios (localitatea Ag. Eleousa), provocat de starea proastă a drumului.

Motocicleta s-a făcut bucăți, fiarele s-au îndoit, dar Vasilis a scăpat doar cu un mic traumatism. „În momentul în care am căzut – după cum ne-a mărturisit – spuneam în gând Acatistul Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu și mă aflam, din câte îmi amintesc, la locul în care se spune „Vrând Împodobitorul tuturor să mântuiască lumea”…”

Este însă și mai cutremurător faptul că în seara de dinaintea accidentului, mama lui a văzut în vis că Vasilis a fost ucis cu motocicleta, dar mai apoi a venit Starețul Paisie și l-a readus la viață.

Într-adevăr, Vasilis purta asupra lui în momentul accidentului, deodată cu evlavia pentru Starețul Paisie, și o cruciuliță dăruită de mâinile acestuia cu trei zile înainte de a adormi în Sfânta Mănăstire Suroti.

Iată că sfinții sunt cei mai buni prieteni ai noștri, purtători de grijă și ocrotitori prin harul Domnului nostru Iisus Hristos.

Să avem binecuvântarea și ocrotirea Starețului Paisie.

Pr. Dionisios Tambakis. Sfânta Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Navplios (traducere: Frăția Ortodoxă Misionară „Sfinții Trei Noi Ierarhi”

Sursa: Pelerin Ortodox
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare