Rabdarea necazurilor

[Rodica50]

ŢO randuiala inteleapta carmuieste destinul fiecaruia dintre noi. Bucuria ne poate face mai putin atenti la datoriile noastre, deci trebuie stropita cu dusul rece al necazurilor, ca sa nu ne slabim eforturile. Dar necazurile nu trebuie sa dureze prea mult, ca sa nu se incuibeze in noi indoiala ca mai e cineva care ne poarta de grija. De pe dealurile bucuriilor - in vaile necazurilor, asa decurge viata omului duhovnicesc; dar ea inscrie un real progres chiar in aceste alternante. Bucuriile pentru rabdare sunt tot ma curate, mai spiritualizate, mai nepatate de multumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm rabdate. Propriu-zis, bucuriile sunt domolite de siguranta necazurilor ce vor veni, iar necazurile, rabdate cu un amestec de seninatate, de ras interior, cum zice Ioan Scararul, pentru siguranta bucuriilor ce vor urma. Deci fie cat de schimbatoare imprejurarile externe in care se desfasoara viata omului duhovnicesc, launtric ea a ajuns la un fel de nivelare, care ii da o statornica liniste. E taria spiritului in fata valurilor lumii.

Daca in goana dupa placeri si in fuga de dureri se manifesta nestatornicia si caracterul lunecos al firii, care sunt urmare a pacatului si semnul stricaciunii ei, in statornicia si neschimbarea manifestate in infranare si rabdare, se arata fermitatea si arvuna nestricaciunii, pe care a redobandit-o dupa pilda firii omenesti a lui Iisus Hristos si prin ajutorul Lui. Exercitiile de rabdare sunt asadar necesare firii noastre si deci si necazurile care le prilejuiesc, fie ca sunt ... urmarea unor pacate, fie ca nu. Iar lumea este astfel oranduita, ca sa ne fie nu numai revelatie a providentei dumnezeiesti, a Datatorului de bunatati, ci si a Judecatorului, a Celui ce vrea sa ne intareasca, printr-o pedagogie mai aspra din cand in cand. Firea noastra insasi cere aceasta asprime, ca sa nu se moleseasca; o cere pana la intarirea deplina din viata viitoare. Ne-o cere permanent, pentru ca nu e in stare sa o suporte, ci in alternare cu semnele de afectiune. Dumnezeu foloseste lumea si timpul ca gratie si judecata pentru noi. Si sub amandoua aspectele ne este de folos.Ţ

Parintele Dumitru Staniloae

[George.m]

Prin faptul ca suntem prea putin rabdatori in necazuri, dovedim slaba noastra credinta, instrainarea de Dumnezeu.
Sfintii pot fi pentru noi modele de urmat in rabdarea necazurilor. Ei au aflat, prin Iisus Hristos, puterea de a rabda orice fel de scarbe.

Imi vin acum in minte cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fara una.
De trei ori am fost batut cu vergi; o data am fost batut cu pietre; de trei ori s-a sfaramat corabia cu mine; o noapte si o zi am petrecut in largul marii.
In calatorii, adeseori, in primejdii de rauri, in primejdii de la talhari, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la pagani; in primejdii in cetati, in primejdii in pustie, in primejdii pe mare, in primejdii intre fratii cei mincinosi.
In osteneala si in truda, in privegheri adeseori, in foame si in sete, in posturi de multe ori, in frig si in lipsa de haine".

In completarea celor spuse de domnul George,din capitolul 11 din II Corinteni, as adauga si cele spuse de Apostolul Pavel in II Timotei 1:11-12: ,,Propovaduitorul si apostolul ei am fost pus eu si invatator al Neamurilor.Si din pricina aceasta sufar aceste lucruri; dar nu mi-e rusine, caci stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat pana in ziua aceea". Ar fi interesant de analizat la ce se refera Apostolul cand spune ,,sa pazeasca ce I-am incredintat".Ca sa fiu si mai precis ce anume i-a incredintat Celui de Sus si la care zi se refera.Eu cred exista o stransa legatura cu o puternica motivatie in a indura necazurile.

[AndreiM]

Pomeniti-ma fratilor, pe mine cel slab intru credinta!
Iar Domnul Dumnezeul nostru si Maica Lui sa ne pomeneasca pe toti intru Imparatia Cereasca!