Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

În prealabil postat de Cornel Urs

exista o diferenta intre abstinenta si castitate sau cei doi termeni sunt perfect sinonimi? ce parere aveti?

Perfect sinonimi nu, in nici un caz.
Castitatea e feciorie, virginitate, inocenta, nepatat.
Abstinenta nu implica feciorie ci abtinere de la ceva pe care l-ai practicat. De fapt accentul principal in cazul abstinentei imi pare ca este CUMPATAREA, iar nu neaparat retragerea totala a unui comportament (aceasta fiind ipostaza extrema, forma radicala a abstinentei). E control a ceva ce AI CUNOSCUT deja.

Abstinenta e un demers voluntar in ipostaza vointei de frana, de retinere, de blocare/reprimare a unui impuls pe termen mai scurt sau mai lung.
Castitatea aduce nuanta inocentei, a necunoasterii/neexperimentarii prealabile.

Asadar, pot spune despre o fecioara ca este casta, iar despre o femeie care a fost maritata afirmam ca este eventual abstinenta, iar nu casta...
Vaduva nu e casta, ci abstinenta.


Aha!
Esti abstinent cand te abtii sa nu reiei (cel putin o vreme) practica unui comportament experimentat anterior.
Esti cast cand te retii sa nu incepi practica unui comportament neexperimentat inca.

În prealabil postat de lore86

De unde pana unde ideea ca trebuie practicata abstinata si ai drept la relatiile conjugale doar cand vrei copii?

Lore, Lore...de la tine chiar aşteptam mai mult. Părintele Arsenie ne spune: Nu vreţi copii, trăiţi ca fraţii! Ce e rău în a te abţine de la relaţia conjugală, dacă nu vrei copii? Sau mai corect e să nu te abţii şi să te fereşti prin diferite metode de a nu avea copii? Asta e cumva soluţia?

În prealabil postat de lore86

De abstinenta atunci cand nu mai doresti sa ai copii...am auzit.Dar de abstinenta in toate perioadele, cu dezlegare doar cand vrei sa faci copii...ba.

Bravo...accepţi abstineţa când nu doreşti copii, dar nu accepţi relaţia conjugală când vrei să ai copii. Te contrazici...

În prealabil postat de lore86

E pacat sa separi unirea conjugala de nasterea de prunci.Dar relatia conjugala intre soti e binecuvantata de biserica, chiar in cadru taine cununiei vedem lucrul asta, cand se roaga ptr miri sa aibe pat neintinat.

Numai atât e nunta binecuvântată de Biserică, cât e spre naştere de prunci, cât e comuniunea de iubire dintre părinţi şi copiii care vor veni – restul e numai desfrânare.

În prealabil postat de lore86

O vad ca si cum am apela la un prieten doar atunci cand urmaresti un scop.

Şi care a fi scopul firesc lăsat de Dumnezeu pentru care se unesc doi soţi? Pentru plăcere sau pentru naşterea de prunci? Despărţirea rostului instinctului perpetuării vieţii de plăcerea ce-l însoţeşte, alegând plăcerea şi refuzându-i rostul, nu este altceva decât păcat. Dumnezeu ne-a înzestrat cu atâtea daruri nu pentru a căuta plăcerea şi pentru a da viaţă.

În prealabil postat de lore86

Pana la urma prietenul se va intrista, simtind ca profiti de el. Asa si aici: daca te atingi de sot/sotie doar cand vrei copii atunci in mod sigur o vei rani.

Şi cine este de vină, cel care nu se atinge sau cel care este atins de sinele lui? Rănile de cele mai multe ori nu ni le provoacă alţii, ci chiar noi, fiind atinşi de sinele nostru, căci viaţa pleacă dinlăuntrul nostru, adică din sentimentele, din voinţa şi din cunoştiinţa noastră.

Astăzi tot mai des vorbim de iubire, de iubirea de Dumnezeu, de iubirea faţă e aproapele. Eu însă nu aş îndrăzni să vorbesc de iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de apropele, căci eu le consider trepte mult mai înalte. Ne amăgim de multe ori cu aceste sintagme spunând că noi Îl iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele căci noi mergem la Biserică, ne rugăm, postim, facem milostenie, într-un cuvânt suntem oameni buni, dar acestea nu sunt altceva decât cuvinte goale până când noi nu vom reuşi să ne golim de sinele nostru şi de orice plăcere.

Cum putem vorbi noi de dragostea faţă de Dumnezeu şi de dragostea de aproapele, când noi nici măcar primele trepte nu le-am urcat spre înalta treaptă a iubirii adevărate, desăvârşite? Ne amăgim! Vorbim de o falsă iubire, mereu motivată de sinele nostru, de plăcerea noastră, de neputinţa noastră.

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie”.. Câţi dintre noi ne lăpădăm de noi înşine, adică ne lepădăm de patimi şi plăceri, apoi ne luăm crucea de zi cu zi, adică răbdăm şi ne jertfim pentru Dumnezeu şi aproapele, apoi câţi dintre noi Îi urmăm Lui Hristos? Şi când amintesc de acestea mă refer la fapte, nu la simple vorbe. A vorbi frumos şi a alege cuvinte frumoase e simplu, cu fapta e mai greu. Sfântul Nicodim Aghioritul spunea că după ce ne împărtăşim să stăm închişi în noi cu Hristos. Câţi dintre noi facem lucrul acesta, stând mai multe ore sau o zi numai cu Hristos? Câţi dintre noi simţim dulceaţa împărtăşirii cu Hristos? Păi dacă o facem numai din politeţe sau ca pe un canon sau că ştim că e bine, vă spun că nu avem cum să simţim acea dulceaţă, iar dacă nu o simţim e clar că nu putem rămâne cu Hristos, ci ne întoarcem imediat după împărtăşanie la cele lumeşti şi trecătoare, dar plăcute nouă. Este normal dacă nu simţim dulceaţa să nu rămânem, la fel şi cum ai sta cu cineva de vorbă. Dacă îţi face plăcere să vorbeşti cu cineva, vei sta ore în şir la dicuţii, dar dacă nu îţi face plăcere, atunci vei sta câteva minute din politeţe şi apoi vei pleca. Şi cum vom simţi noi dulceaţa împărtăşirii cu Hristos dacă noi nu ne golim de sinele nostru şi de orice plăcere? Vedeţi cum stăm noi fraţilor? Ne amăgim cu vorbe goale, dar fapte ba.

Pentru a vorbi de o dragoste adevărată, pură ar trebui să ne întoarcem la starea lui Adam în Rai, înainte de cădere, când pe toate le vedea curate. Adam traia într-o simplitate deplină, el contempla, Îl iubea pe Dumenzeu şi întreaga Lui Creaţie. Şi cum ne întoacem noi la acea stare înainte de cădere din Rai? Prin vorbe sau prin fapte?

În prealabil postat de lore86

Si o vei priva de un drept legitim dobandit prin taina cununiei.

Şi care ar fi acest drept legitm? Că să ne iubim soţul mai întâi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu. Şi ca să-L iubim pe Dumnezeu cu adevărat trebuie să trecem la fapte, nu la vorbe - eu Îl iubesc, eu îmi iubesc soţul/soţia şi am dreptul să fiu iubit/iubită de soţ. Iar faptele sunt împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Apoi împlinirea învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, care nu au făcut altceva, decât să-L urmeze pe Hristos. A iubi un Sfânt înseamnă a-i urma învăţăturile pe care ni le-a lăsat. Astfel noi îl cinstim pe Sfânt.

În prealabil postat de lore86

Plus ca mai e si ispita de a ne crede "mai autentici", asa cum zicea cineva mai inainte, niste mici sfintisori.

În mintea noastră stâmbă şi lucrurile drepte se strâmbă. Păi dacă noi nu facem ceva, cum să ne sfinţim? Sfinţii nu s-au născut sfinţi, ci s-au sfinţit prin faptele şi trăirea lor. Fără fapte vorbele sunt goale...aşa că ispita de care spui s-ar putea să fie în sânul aceleuia pe care chipurile o vede...dar inspita din sânul lui unde este? A pus-o în sacul din spate şi o vede doar la vecinul?

Ovidiu, iar incepem sa ne bagam bocancii in sufletul celuilalt si sa ne consideram mai ortodocsi decat se pare ca suntem... Un crestin ortodox e o persoana cu respect si delicatete pentru aproapele. Nu e critic normativ cu barda-n mana. Nu face legea tuturor dupa masura ta! Ca nici Domnul nu o face...
Intruzivitatea/obraznicia nu sunt virtuti.

În prealabil postat de ioan cezar

Ovidiu, iar incepem sa ne bagam bocancii in sufletul celuilalt si sa ne consideram mai ortodocsi decat se pare ca suntem... Un crestin ortodox e o persoana cu respect si delicatete pentru aproapele. Nu e critic normativ cu barda-n mana. Nu face legea tuturor dupa masura ta! Ca nici Domnul nu o face...
Intruzivitatea/obraznicia nu sunt virtuti.

Poate că ai dreptate în felul tău şi înţeleg unde vrei să baţi. În mesajul meu însă, nu mă adresez "vouă" ci "nouă" adică e valabil şi pentru urechile mele. Înţelegi?
Eu te întreb: ce ne facem? Căci de dreapta credinţă nu se mai prea vorbeşte. Dacă devenim tot mai căldicei şi spunem "lasă că vorbim despre asta altădată, e prea complicat să vorbim acum"...ce facem frate Ioane, încotro ne îndreptăm? Poate greşesc, te rog să mă ierţi!

[Demetrius]

În prealabil postat de lore86

neortodox ar fi daca scopurile casatoriei ar fi doar nasterea de prunci!

Dar ce altceva isi propune casatoria?

[stefan florin]

În prealabil postat de andreicosmovici

Eu cred ca subiectul este foarte clar. Nu am o bază scriptică pentru ceea ce spun, dar cred că aceasta există, din ce rezultă din discuţiile pe care le am cu unii, cu alţii. Dar vă întreb: cum să procedeze o familie care îşi doreşte un copil, dar ar fi prudent să aştepte, să spunem, două luni de zile până ce mama trebuie să termine un tratament care ar fi foarte toxic pentru făt? Să ignore orice risc medical şi să aibă relaţii conjugale? Sau să se abţină total, şi să reia relaţiile conjugale după terminarea tratamentului?

amice, in primul rand trebuie sa te gandesti daca Dumnezeu a dat o astfel de porunca si anume cea a abstinentei.
Dumnezeu nu a dat în Biblie o astfel de poruncă. Nicaieri in Biblie NU gasim asa ceva.
Când Dumnezeu vorbeşte despre datoria soţilor de a întreţine relaţii sexuale cu partenerul sau partenera de căsătorie, spune:
Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre. Lucrul acesta îl spun ca o îngăduinţă; nu fac din el o poruncă. (1 Corinteni 7:3-6)
Când spune Apostolul Pavel că este o îngăduinţă şi nu o poruncă, se referă la decizia de a întrerupe pentru o perioadă hotărâtă de ambii soţi raporturile sexuale pentru a se îndeletnici cu postul şi cu rugăciunea. Atenţie, aceasta este o îngăduinţă şi nu o poruncă. Dacă soţul şi soţia sunt de acord şi doresc să se abţină de la relaţii intime pentru perioada postului şi a rugăciunii pot să o facă, dar dacă cel puţin unul din ei nu se simte confortabil să ia această hotărâre, celălalt nu o poate impune ci trebuie să-şi îndeplinească datoria de soţi şi în timpul postului şi al rugăciunii.
Abstinenţa de la relaţii sexuale cu soţul sau soţia nu este înfrânare a poftelor pentru că întreţinerea unei relaţii sexuale sănătoase cu soţul sau soţia este o datorie, lăsată de Dumnezeu

În prealabil postat de stefan florin

Dacă soţul şi soţia sunt de acord şi doresc să se abţină de la relaţii intime pentru perioada postului şi a rugăciunii pot să o facă, dar dacă cel puţin unul din ei nu se simte confortabil să ia această hotărâre, celălalt nu o poate impune ci trebuie să-şi îndeplinească datoria de soţi şi în timpul postului şi al rugăciunii.

Mai nou vorbim de confort în ortodoxie. Păi frate postul e post nu CONFORT. Dacă zămislirea de prunci în zilele de post nu e permisă, cu atât mai mult este împreunarea având drept scuză "confortul soţului". “Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului, dar când capul lui e păcatul şi „dumnezeul lui e stomacul”, n-are ce sfat e mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să nu aveţi teamă. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici voi să nu aveţi teamă. Toată teama să vă fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi Sfinţii”.

Şi ca să înţelegi şi mai bine Mântuitorul a spus: "Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine". Bineînţeles că nu este vorba de sabie împotriva aproapelui, ci de sabie împotriva păcatului. Cât de folos ne-ar fi să înţelegem acest cuvânt.

Sf Apostol Pavel spune: "Pe pământ, toate sunt îngăduite de Dumnezeu, dar nu toate ne zidesc: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de acestea”. (1 Corinteni 6, 12). Dacă nu toate sunt de folos, atunci de ce mi-ar fi de folos păcatul înaintea lui Dumnezeu pentru a îndeplini dragostea faţă de soţ? Vezi cum ne punem noi pe primul loc înaintea lui Dumnezeu?

[stefan florin]

În prealabil postat de ovidiu b.

Mai nou vorbim de confort în ortodoxie. Păi frate postul e post nu CONFORT. Dacă zămislirea de prunci în zilele de post nu e permisă, cu atât mai mult este împreunarea având drept scuză "confortul soţului". “Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului, dar când capul lui e păcatul şi „dumnezeul lui e stomacul”, n-are ce sfat e mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să nu aveţi teamă. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici voi să nu aveţi teamă. Toată teama să vă fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi Sfinţii”.

Şi ca să înţelegi şi mai bine Mântuitorul a spus: "Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine".

Sf Apostol Pavel spune: "Pe pământ, toate sunt îngăduite de Dumnezeu, dar nu toate ne zidesc: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de acestea”. (1 Corinteni 6, 12)

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine; credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. (Galateni 5:22-23) si NU abstinenta

În prealabil postat de ovidiu b.

Poate că ai dreptate în felul tău şi înţeleg unde vrei să baţi. În mesajul meu însă, nu mă adresez "vouă" ci "nouă" adică e valabil şi pentru urechile mele. Înţelegi?
Eu te întreb: ce ne facem? Căci de dreapta credinţă nu se mai prea vorbeşte. Dacă devenim tot mai căldicei şi spunem "lasă că vorbim despre asta altădată, e prea complicat să vorbim acum"...ce facem frate Ioane, încotro ne îndreptăm? Poate greşesc, te rog să mă ierţi!

De acord, frate Ovidiu, sa tinem de dreapta credinta. Insa, vezi tu, aici pe forum se vede ca noi avem un mod certaret de a ne sustine unii pe altii... Scopul nostru e de fapt sa fim o familie mare in care fiecare poarta slabiciunile celuilalt, intr-un fel... O familie in care toti se suspicioneaza si se cearta ca nu respecta regulile... cum vine asta? Este pace acolo? E ragaz si pentru altceva decat pentru cearta? Si atunci cum sa mai creasca pruncii daca nu e pace si securitate emotionala mai intai?
Nu facem reprosuri atunci cand vrem sa sustinem pe aproapele... Nici noua nu ne prieste cand vrem sa crestem si suntem apostrofati sistematic... Asta e dresaj, nu dragoste frateasca...
Deci dreapta credinta ne-o insusim impreuna, fiind atenti la unele nuante, intrucat fiecare detine o anumita modalitate subiectiva de a cauta virtutea. Nu merge cu norma. In cele sufletesti nimic nu merge cu norma... Parintele normativ din noi poate deveni daunator atunci cand e prea categoric.
In VT Dumnezeu era foarte normativ, asa scrie acolo...
Evanghelia muta accentul, dupa cum stim, pe blandete si jertfa. Lucrarea Mantuitorului a fost una a dragostei jertfelnice si asta cred ca e invitatia si pentru noi. Asa ne e Modelul, asa sa ne silim si noi a cauta sa facem si sa fim. Domnul spunea Adevarul, intrucat Este Adeavrul. Dar ai vazut ce Adevar bland avem? Vezi tu ce Dumnezeu avem? Cate duce El, cu Dragostea Lui de nespus... Nu cu cearta si apostrofarea le duce, ci, asa cum ne-au tot invatat Parintii, cu Duhul Dragostei. Puterea lui Hristos nu e dreptatea iudeilor ci Dragostea Jetfei de Sine. Domnul a fost aspru cu Sine, fara asemanare de aspru, in sensul ca si-a taiat intru totul Sfanta Voie, ascultind de Tatal. Nu cu altii a fost aspru, ci cu Sine mai intai. Celorlalti le-a vazut neputinta si le-a purtat-o. Acesta a fost si scopul Intruparii, intrucat boala si moartea (iata neputintele noastre!) stapaneau pamantul. Modul cum El a indreptat omenitatea a fost Dragostea jertfelnica. Noi nu putem face la fel, insa putem sa tindem la aceasta, dupa masura si in ritmul fiecaruia.
Toate cele bune, frate si iarta-ma ca te-am necajit!
Domnul fie cu noi! AMIN+

[Demetrius]

În prealabil postat de stefan florin

amice, in primul rand trebuie sa te gandesti daca Dumnezeu a dat o astfel de porunca si anume cea a abstinentei.

Da, a dat: abstinenta=infranare.
--------------------------------------------

În prealabil postat de stefan florin;

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine; credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. (Galateni 5:22-23) si NU abstinenta

Ca sa fie corect, in citatul de mai sus trebuie sa folosesti muulte ghilimele.