Se poate tine "post partial?"

Nu te judeca nimeni Fallen, incercam sa ne dam seama de cauzele nefericirii tale si sa-ti dam cate un sfat, dupa cum ne pricepem (sau nu) si noi, ca sa-ti fie bine. Omul pe pamant este dator sa caute fericirea, dar sa accepte necazul ca un mijloc de indreptare de la Dumnezeu. Nu trebuie sa caute el necazul cu lumanarea.

Tu esti fericita cu omul asta care este din cand in cand "mai binevoitor"? Nu bunavointa tre' sa stea la baza unei relatii de casatorie, ci dragostea. Cum crezi tu ca el te iubeste daca se poarta urat cu tine si te bruscheaza verbal? Ori nu este admisa casatoria decat din dragoste reciproca.

Binecuvantarea casatoriei de care vorbesti vine doar in momentul in care TEMELIA casatoriei este bine pusa. Asta inseamna ca cei doi trebuie OBLIGATORIU sa aiba dragoste reciproca unul pentru altul. Dragostea reciproca este o CONDITIE de inceput nu o consecinta a casatoriei. Daca nu te iubeste dintru inceput nu te amagi ca te va iubi pe parcurs. Mai mult decat i-ai aratat cine esti, ce poti sa faci ca sa te iubeasca pentru cine esti cu adevarat TU, nu pentru cum ar vrea el sa fii. Nu vede si PACE.

Cine te iubeste, te iubeste si te accepta asa cum esti, cauta sa inteleaga gandurile tale, nevoile, aspiratiile, etc. Sa faca cele pe plac tie. El mi se pare un egoist lenes care nu vrea sa-l deranjezi cu PERSOANA ta adevarata. De ce sa miste el un pai, sa faca un mic efort si pentru tine, sa caute sa te inteleaga si sa te multumeasca? Nu cumva sa-l deranjezi cu prostiile tale ca se supara. Si zi bogdaproste cand mai este binevoitor din cand in cand.

Lasa-l pe "binevoitor" in lumea lui. Meriti sa fii iubita, si tratata ca o regina (ca de asta ni se pun cununi pe cap la casatorie, ambii nuntasi sunt regi), nu te multumi doar cu bunavointa!

Daca dragoste nu e, nimic nu e si nimic nu o poate inlocui, nici macar credinta! Tu intreaba-te si socoate daca el chiar te iubeste, daca asa este normal sa te comporti cu un om atunci cand il iubesti? Tu vad ca ai rabdare si compasiune pentru el, dar el pentru tine? Unde, unde este dragostea lui?

În prealabil postat de fallen

Si mai am o intrebare , dar care poate nu-si are locul aici: este permis sa mergi duminica la Sfanta Liturghie, daca nu ti-ai terminat acasa toate treburile casnice? Ce e mai rau, sa treci pe la biserica sa aprinzi lumanari si apoi sa fugi la piata sau acasa la smotru, sau sa nu mai mergi de loc si sa-ti vezi de treaba ta? Stiu ca ar trebui sa termin toate treburile de sambata, dar asta nu se poate intotdeauna, ca mai am si servici.
Va multumesc si ma scuzati ca sunt asa patetica. (Daca o sa mai discutam vreodata despre altceva, veti vedea ca am fost candva o persoana inteligenta)

Inainte de a cunoaste cuvantul Domnului referitor la Ziua de Duminca,m-a "instruit" bunica mea acum muuulti ani, cand eram mititica tare, ca niciodata sa nu lucrez NIMIC in zi de duminica sau de sarbatori, ca e mare pacat. Imi dadea mereu exemple de la ea din sat cu necazuri abatute asupra celora care isi continuau treburile "casnice" si in ziua de duminica. Atat de bine mi s-a "insurubat" in cap acest lucru, incat eu nu numai ca nu fac absolut nici o treaba casnica duminica( si in zi de sarbatoare) dar ma si sperii cand aud pe cineva ca face din duminica o zi obisnuita.

Aveam la un moment dat o colega care mereu facea curatenie in casa duminica , motivand ca in timpul saptamanii trebuie sa meraga la sat sa o ajute pe soacra-sa.Mereu am certat-o si i-am spus sa inceteze sa ma faca asta. Atunci cand i-a murit unicul copil in accident de masina, eu personal n-am putut sa nu ma ingrozesc si sa ma gandesc ca poate si din cauza asta s-a intmplat nenorocirea..

Deci sfatul meu din inima este sa nu mai lucrezi nimic duminica. Daca nu reusesti sa-ti termini treaba sambata, las-o pe luni.

Doamne ajuta!

[fallen]

Pentru ca intamplator nu am gasit-o azi dimineata la 4. Daca o aveti mi-o puteti spune si mie ca chiar ma intrereseaza.
Si in alta ordine de idei, "omul" chiar se considera "omul meu" iar pe mine "femeia lui", lucru care oarecum ma cam sperie, pentru ca imi limiteaza putin libertatea personala.
El "considera" ca suntem ca si casatoriti si nu "considera " ca este necesara implicarea "lui Vanghelie" (citat Mircea Badea) in relatia noastra si nici sa "dea bani la popa" . Stiu, si pe mine ma seaca la matze aceste expresii stereotipe pe care incearca sa mi le inoculeze in creier, sti vorba aia, vin cu ideile mele si plec cu ideile lui.
Cine stie, poate e adevarat ce mi-a spus un alt mascul in trecut, si anume ca nu sunt facuta sa fiu nevasta, ca sunt prea "usuratica", asa s-a exprimat acel individ.
Eu n-as zice ca sunt o astfel de persoana, si mai ales nu dpdv sexual, dar intr-adevar pretuiesc foarte mult independenta personala si mi-e f greu sa ma "supun".
Dar "omul meu" sustine ca totusi ma iubeste si ca e dispus sa ma accepte asa cum sunt chiar daca nu sunt cum ar vrea el.
Eu acum ce sa fac, sa-i cer "totul sau nimic?" Sincer as prefera sa fie el cel care sa-mi ceara asta.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Eu acum ce sa fac, sa-i cer "totul sau nimic?"

De multe ori alegerile noastre sunt în termeni de "totul sau nimic". Mai ales în ceea ce priveşte alegerile noastre fundamentale, degradeurile nu îşi au rostul. Domnul nostru nu ne vrea căldicei. În faţa noastră este alegerea între totul sau nimic. Iar "totul" înseamnă Dumnezeu, în timp ce "nimic" este o viaţă departe de Dumnezeu. Departe de El în viaţa aceasta, departe de El în viaţa eternă.

Prin urmare, deşi dorinţa de a merge la slujba duminicală şi de a posti este lucru bun şi lăudabil, ceea ce dv aveţi de făcut acum este să ieşiţi din starea de păcat în care vă aflaţi. Fie vă căsătoriţi dacă el vrea şi dacă dv înşivă îl iubiţi şi vreţi acest lucru, fie nu numai că este absolut necesar să trăiţi în curăţie, dar ar fi foarte înţelept să nici nu mai locuiţi sub acelaşi acoperiş cu un bărbat cu care nu sunteţi căsătorită, fiindcă vă expuneţi la o ispită prea mare.
După ce veţi face acest lucru, alcătuiţi o listă cu alte eventuale păcate şi mergeţi la preot ca să primiţi absolvirea. Abia după aceea puteţi avea merit prin post şi rugăciune şi acestea vă vor întări. A proceda ca în prezent, adică a pune regulile de disciplină eclezială înaintea regulilor pe care le ştim de la Însuşi Domnul nostru, continuând a trăi în păcat şi a apăsa mai tare, astfel, pe Crucea Lui pe care o poartă, este o metodă de a aşeza carul înaintea boilor, după care vă miraţi că nu merge căruţa.

Sincer as prefera sa fie el cel care sa-mi ceara asta.

Adică ? Să vă ceară în căsătorie ? Singurul motiv pentru care un ateu s-ar căsători religios ar fi acela că aşa vor persoanele pe a căror stimă contează: femeia lui, mama lui, alte eventuale persoane. Altfel, într-adevăr nu are rost "să de bani la popa". Deci, spuneţi-i cât de mult contează pentru dv să fiţi căsătorită. Dacă ţine la dv, o va face. De atâtea ori a cheltuit câte trei milioane pentru tot felul de prostii: nu are niciun motiv să nu cheltuie trei milioane pentru liniştea "femeii lui".

[AlinB]

În prealabil postat de Melissa

Inainte de a cunoaste cuvantul Domnului referitor la Ziua de Duminca,m-a "instruit" bunica mea acum muuulti ani, cand eram mititica tare, ca niciodata sa nu lucrez NIMIC in zi de duminica sau de sarbatori, ca e mare pacat. Imi dadea mereu exemple de la ea din sat cu necazuri abatute asupra celora care isi continuau treburile "casnice" si in ziua de duminica. Atat de bine mi s-a "insurubat" in cap acest lucru, incat eu nu numai ca nu fac absolut nici o treaba casnica duminica( si in zi de sarbatoare) dar ma si sperii cand aud pe cineva ca face din duminica o zi obisnuita.

Aveam la un moment dat o colega care mereu facea curatenie in casa duminica , motivand ca in timpul saptamanii trebuie sa meraga la sat sa o ajute pe soacra-sa.Mereu am certat-o si i-am spus sa inceteze sa ma faca asta. Atunci cand i-a murit unicul copil in accident de masina, eu personal n-am putut sa nu ma ingrozesc si sa ma gandesc ca poate si din cauza asta s-a intmplat nenorocirea..

Genul asta de superstitie am intalnit-o la oameni care nu prea aveau de a face cu Biserica, mers la biserica nu prea, post nu prea deloc, spovedit nu, antipatie la preoti da, in schimb sa fereasca Dumnezeu sa lucreze duminica sau de sarbatori ca pica cerul pe ei.

Sau, sa luam cazul romanului la care dumnica e sfanta, in sensul ca de dimineata cu trusa de picnic si gratarel la iarba verde, dar biserica ba.

Sau al treilea caz, cel mai fericit, dimineata la biserica, dupaamiaza televizor plaja si mici.

Cred ca pana la urma s-a uitat ce este Duminica de fapt si ca nu e Sabatul evreilor si daca exista o exceptie de la munca este pentru a ne ocupa de cele spirituale asa ca din punctul asta de vedere, ori ca stai cu telecomanda in mana ori ca dai cu sapa in gradina tot pe acolo este.

Iar ispita asta de a incerca sa gasim cauzele ispitelor si incercarilor altora nu e un sport tocmai sanatos si se poate solda cu vatamari grave.

În prealabil postat de AlinB

Genul asta de superstitie am intalnit-o la oameni care nu prea aveau de a face cu Biserica, mers la biserica nu prea, post nu prea deloc, spovedit nu, antipatie la preoti da, in schimb sa fereasca Dumnezeu sa lucreze duminica sau de sarbatori ca pica cerul pe ei.

Sau, sa luam cazul romanului la care dumnica e sfanta, in sensul ca de dimineata cu trusa de picnic si gratarel la iarba verde, dar biserica ba.

Sau al treilea caz, cel mai fericit, dimineata la biserica, dupaamiaza televizor plaja si mici.

Cred ca pana la urma s-a uitat ce este Duminica de fapt si ca nu e Sabatul evreilor si daca exista o exceptie de la munca este pentru a ne ocupa de cele spirituale asa ca din punctul asta de vedere, ori ca stai cu telecomanda in mana ori ca dai cu sapa in gradina tot pe acolo este.

Iar ispita asta de a incerca sa gasim cauzele ispitelor si incercarilor altora nu e un sport tocmai sanatos si se poate solda cu vatamari grave.

Te simteai dator,nu? Acum te simti mai bine?:-)

[AlinB]

"fallen", in primul rand, poti sa ne spui numele de botez?
Ar putea fi persoane aici care sa simta nevoia sa te pomeneasca in rugaciunile lor.

In al doilea rand, am aflat nu fara o oarecare surprindere ca nu esti casatorita.
Surprindere dar si bucurie.

Suprindere pentru ca nu ma asteptam ca o persoana care incearca sa faca voia lui Dumnezeu si sa-si indrepte viata i-ar fi putut scapa un astfel de "detaliu" vizavi de sursa a ceea ce poate fi gresit in viata sa.

Bucurie, pentru ca si din ce ai mai scris dupa, problemele tale nu sunt nici atat de rele nici atat de complicate pe cat par.

Din primele postari am putut vedea lucruri frumoase la tine dar si o mare durere si durerea parea cu atat mai mare cu cat impresia de inceput a fost ca esti prinsa intr-o casatorie in care celalalt nu doar nu-ti impartaseste credinta, ci iti sta cu toate puterile impotriva iar copii au prea putine sanse la randul lor sa fie educati crestineste.

Dar chiar si fara copii, intr-o astfel de situatie divortul este foarte greu de justificat spiritual si crucea este una foarte, foarte grea si cu mult mai grea atunci cand vin si copii.

Dar uite ca nimic din toate acestea nu exista in realitate, solutia la problemele pe care le aveti este foarte simpla si foarte aproape, important este ca dvs. sa o constientizati si nadajduiesc ca o veti face asa cum ati avut recent si alte mici revelatii despre care vorbiti.

Probabil incepeti sa intelegeti ca ati facut niste compromisuri si calea pe care ati urmat-o va cere si mai multe compromisuri, unele devenit chiar ridicole: post fara post, mers la biserica cu permisiune sau pe ascuns, etc.

Solutia care cred ca devine tot mai evidenta este sa cautati sursa compromisului si sa taiati raul de la radacina.

Incercati sa nu va mai tratati partenerul ca un sot virtual. Nu este si probabil nu va fi niciodata. Nici macar ca "aproapele". Nu se comporta ca atare si probabil nici nu va intelege vreodata sa va trateze macar ca atare desi fara doar si poate ii oferiti destule servicii din moment ce, vezi Doamne, cu toate ca nu corespundeti mai deloc, va tolereaza prezenta.

Ceea ce la inceput parea o crestineasca si autentica smerenie la dvs. acum pare de fapt un complex.
Ce complexe aveti incat nu puteti spera la o relatie decenta si renunta una la care sunteti intr-un evident dezavantaj pe multiple planuri?

Ce fel de speranta sau sentimente sau inertie va fac sa mai sperati ca intr-o zi v-ar putea cere in casatorie si daca ar face-o pentru el ar insemna mai mult decat o formalitate care asa cum are o formala legare (din punctul lui de vedere) poate avea si o rapida dezlegare ?

Sa nu va para rau ca nu v-ati adresat exclusiv duhovnicului si ati mai cerut si alte pareri.
Nu stiu in ce masura duhovnicul dvs cunoaste toate situatia si ce sfaturi v-a v-a spus ceva despre aceste lucruri, e posibil sa o fi facut dar la modul mai putin..imperativ.
Aici oamenii vorbesc mai dezlegat si in plus puteti vedea si mai multe pareri.

Dupa cum stau lucrurile, cred ca va dati seama ca in mod cert nimeni nu va sfatui sa continuati aceasta relatie.
Dar poate reusiti dvs. sa ne faceti sa intelegem de ce credeti ca merita aceasta relatie si de ce credeti dvs. ca nu meritati ceva mai bun de atat.

In ceea ce priveste cununia, ea se aseamana oarecum cu permisul de conducere. Inseamna ca aveti o baza pentru a conduce o masina dar unde ajungeti cu masina e decizia celor de la volan (se conduce la dublu :)

Da, va considera "femeia lui", dar asa cum probabil are si "casa lui" si "masina lui", adica practic lucruri de care el dispune dupa bunul lui plac, dar nu persoane inzestrate cu drepturi, mai ales dreptul la respect.

Bineneles ca el "considera" ca sunteti casatoriti pentru ca alta implicare mai profunda ar fi costisitoare pentru el ca timp si bani, prefera o relatie in care il controleaza pe celalalt, in care celalalt daca isi apara drepturile este "afurisit", in care celalat munceste si la serviciu si acasa si el nici nici, etc.
In plus, daca va inseala, nici macar nu s-ar putea numi adulter.

Cum sa nu fie fericit, de ce n-ar fi relatia perfecta pentru el?

De ce spuneti ca va este greu sa va supuneti?
Mi se pare ca o faceti la perfectiune intr-un mod care tinde sa va transforme credinta intr-o formalitate iar cu timpul ar putea fi chiar mai rau.
Sigur ca va iubeste, dar asa cum ziceam mai sus, ca o suma de avantaje, ca om, nu prea cred ca apreciaza mare lucru la dvs.

Daca ar fi sa o iei de la capat cu omul acesta, in aceleasi conditii, ai mai lua-o?

[fallen]

Mersi ca vreti sa va rugati pt mine.
Din pacate s-ar putea sa mai fie un rau de taiat de la radacina in viata mea ...Nu stiu dac-o s-o fac pana l aurma dar macar n-o sa mai am remuscari pentru atitudinea nagativa pe care o am vizavi de aceste persoane, dupa ce am auzit si Evanghelia de azi :
("De-ti va gresi tie fratele tau, mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau.
Iar de nu te va asculta, ia cu tine inca unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca tot cuvantul.
Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames. ")
Sa ne ierte Dumnezeu pe toti!

[fallen]

Apropos, credeti ca e posibil (sau cunoasteti pe cineva care a facut-o si a supravietuit) sa-ti lasi in acelasi timp si serviciul si barbatul si sa supravietuiesti?
Nu e echivalent cu sinuciderea?
(nu ma bagati neaparat in seama, sunt furioasa acum, o sa-mi treaca. Mi s-a mai intamplat sa ma enervez si sa ma gandesc sa-mi las serviciul si m-am razgandit de dragul unor clienti...sau nu)
Si inca ceva, am mai intrebat si nu m-a lamurit nimeni : de ce vamesii erau considerati pacatosi?