Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Moaste
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 18.11.2014, 15:55:02
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Din Vietile Sfintilor

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Vor trece anii vieții
Și eu mă voi sfârși
Iar în pustia asta
Mai vrednici vor veni.

Văzând aici mormântul,
Mă vor cinsti cumva,
Necunoscându-mi viața
Și neputința mea.

Deci să cunoască frații
Că tot veleatul meu,
A fost lipsit de mirul
Plăcut lui Dumnezeu.

Căci cheltuind zădarnic
Vigoarea tinereții
Mi-am îngropat talentul
În toată vremea vieții.

De boale și necazuri
Fiind înconjurat,
Spre orizonturi nouă
Mereu am fost mânat.

Din plaiul țării mele
Ajuns-am la Iordan
Cu dorul de pustie,
În sufletul sărman.

Dar și acolo duhul
Era nemulțumit,
Din cauza aceasta
Retrasu-m-am la schit.

Cu multă trândăvie
Mereu am petrecut
Împovărând pe alții
Cu “sacul meu de lut”.

Să nu priviți cu cinste
La trupul meu potrivnic
Căci nu voia să rabde
Canonul cel de schimnic.

Ci faceți mai degrabă
O sfântă Rugăciune,
Ca Domnul Îndurării
Să-mi deie iertăciune! (Slove la mormantul meu, Sf. Ioan Iacob Hozevitul)



La înmormântarea Sf. Ioan Iacob, pe data de 7 august 1960, s-a petrecut următoarea minune, povestită de ucenicul sfântului, părintele Ioanichie:

„În ziua stabilită pentru înmormântare a venit starețul mănăstirii, Amfilohie, cu câțiva călugări și cu pustnicii care sihăstreau în peșterile din pustia Ruva din apropiere. S-au urcat pe scară, sus, în peșteră și la orele 10, sâmbătă, 7 august, starețul a început slujba prohodului. Deodată, însă, peștera s-a umplut de nenumărate păsărele de pustie, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeți să mănânce. Acum, însă, nu veniseră să primească hrană, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ioan, ca să-l jelească și să-l petreacă spre mormânt.”

Despre această minune vorbește și arhimandritul Amfilohie, starețul Mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul:

„Păsările ne incomodau în timpul slujbei, zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumânările, ne-au închis cărțile, băteau din aripi deasupra trupului cuviosului, se așezau și pe el, pe cap, pe piept, pe picioare și fiecare glăsuia după felul ei. Ele nu voiau mâncare, ci pe părintele lor, pe binefăcătorul lor pe care îl pierduseră. După săvârșirea slujbei, spune starețul, l-am pus în mormântul care era în peșteră și în care mai fuseseră îngropați și alți sihaștri, iar deasupra am pus un capac de scânduri. Abia atunci au plecat păsările și s-au împrăștiat.”

În felul acesta și-au luat rămas bun de la Sfântul Ioan Iacob micile sale prietene, iar mormântul a rămas închis până în august 1980 când, prin pronie dumnezeiască, au fost descoperite moaștele sale, întregi și nevătămate, răspândind un miros plăcut.
(http://www.doxologia.ro/puncte-de-ve...acob-hozevitul)

(viata) http://www.jerusalem.ro/iordan_iih.htm

(versurile sfantului si nu numai ..) http://sfioaniacobhozevitul.wordpres...oezii-cuprins/

(minuni, indemnuri ..) http://www.cuvantul-ortodox.ro/recom...uni-doxologia/

Last edited by crinrin; 29.01.2015 at 15:28:40.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 16.12.2014, 21:40:43
maria.15 maria.15 is offline
Member
 
Data înregistrării: 14.12.2014
Locație: Timisoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 38
Implicit

Am citit pe net(daca nu ma insel,chiar pe acest forum),ca Sfantul a plecat in TAra Sfanta datorita schimbarii calendarului si ca printr-o minune a Maicii Domnului a inteles ca stilul nou nu e o incalcare a unei dogme,atata timp cat se face ascultare de Biserica...stie cineva mai multe despre aceasta?in carti nu am gasit nimic ,chiar sunt curioasa sa aflu mai multe
Reply With Quote
  #3  
Vechi 29.01.2015, 15:33:54
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit viata Sfantei Cuvioase Teodora din Alexandria

Ochii Domnului, care privesc spre toate caile omenesti si cerceteaza chiar si lucrurile cele tainuite, sunt de mii si mii de ori mai luminosi decat soarele. Mai inainte de a se zidi, toate s-au stiut de El.

N-a stiut aceasta oarecare femeie de bun neam, anume Teodora, din cetatea Alexandriei, fiindca a ascultat pe vrajmasul cel ce a ispitit-o si i-a zis ca pacatul cel facut in intuneric, pe care nu-l vede soarele, nu-l stie Dumnezeu. Dar cand a cunoscut ca nu se tainuieste nimic inaintea lui Dumnezeu, o, cu cat de mare pocainta s-a indreptat! Pentru ca ea, vietuind cu cinste in insotirea barbatului sau, a cazut intr-o ispitire de acest fel: un oarecare om bogat, dar tanar cu anii si cu mintea, indemnat de diavolul, s-a ranit de frumusetea ei si in toate chipurile se sarguia sa o duca in desfranare. Ii trimetea ei daruri mari si lucruri multe si mai mari ii fagaduia si o amagea cu cuvintele. Dar neputand sa faca ceva singur, si-a gasit o unealta ca aceasta: s-a invoit cu o fermecatoare amagitoare sa insele pe Teodora cea curata, povatuind-o pe ea la acel fapt de neiertat al lui. Aceea, avand ajutor pe satana, a gasit vreme cu prilej si a grait Teodorei de tanarul acela.

Iar Teodora a zis: "O, de as scapa de omul acesta, care de multa vreme ma supara pe mine, caci de il voi asculta pe el, apoi daca nu altii, dar cel putin soarele care ne lumineaza pe noi tot va fi martor pacatului meu inaintea lui Dumnezeu!" Raspuns-a inselatoarea: "Dupa ce va apune soarele si va fi noapte intunecoasa, la un loc ascuns sa faci voia tanarului si nimeni nu va sti atunci fapta voastra, nici nu va fi cineva care sa marturiseasca inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca noaptea cea tacuta si intunecoasa pe toate le acopera". Iar Teodora a zis: "O, de n-ar sti Dumnezeu pacatul cel facut noaptea, bine ar fi!" Raspuns-a inselatoarea: "Asa este! ca numai pacatele pe care le lumineaza soarele le vede Dumnezeu, iar pe cele facute in intuneric, cum poate sa le vada?"

Aceste cuvinte ale amagitoarei le-a crezut Teodora, ca o femeie tanara si neinvatata, la care s-a mai adaugat inca si diavoleasca ispitire care putea mult, fiindca puterea diavolului este tare, iar firea si puterea noastra sunt patimase si slabe. Deci, s-a invoit Teodora cu sfatul vicleanului si, facand faradelegea in intunericul noptii, cu revarsarea luminii celei de dimineata, s-a suit lumina milostivirii celei grabnice a lui Dumnezeu peste inima ei. Caci, cunoscandu-si pacatul sau, se caia, isi batea fata, isi rupea parul, singura se rusina de sine si singura de sine ii era scarba. Asa milostivirea lui Dumnezeu care nu voieste moartea pacatosului, pentru curatia ei cea mai dinainte a desteptat-o pe ea spre grabnica pocainta si iertare. Pentru ca Dumnezeu indreapta uneori asupra omului vreo cadere ca, sculandu-se, sa se arate mai multa osteneala, indreptare si osardie spre Dumnezeul Care iarta pacatele.

Deci, se tanguia Teodora de pacatul facut si, plangand, isi mangaia putin cugetul sau graind in sine: "Nu stie Dumnezeu pacatul meu, dar, desi nu-l stie, rusine-mi este mie si durere". Apoi strabatand printr-insa intristarea, s-a dus la o manastire de fecioare, la stareta, pentru cercetare, caci se cunostea cu dansa. Iar stareta, vazand-o mahnita la fata, a intrebat-o: "Ce mahnire ai tu, fiica mea? Au doara esti napastuita de barbat?" Iar ea a raspuns: "Nu, stapana! Alta este pricina de care mi s-a mahnit inima". Iara stareta vrand sa o mangaie pe dansa, miscandu-se de duhul lui Dumnezeu, a inceput a vorbi pentru folosul sufletului ei si a citi din carti. Citind ea un cuvant a ajuns pana la textul acesta din Evanghelie: "Nimic nu este acoperit care sa nu iasa la iveala si nimic ascuns care sa nu ajunga cunoscut. Ceea ce va graiesc la intuneric, spuneti la lumina si ceea ce auziti la ureche, propovaduiti de pe case" (Matei 10, 26-27).

Aceste cuvinte ale Evangheliei auzindu-le Teodora, s-a lovit in piept, zicand: "Vai mie, ticaloasa, cum m-am inselat, socotind ca nu stie Dumnezeu de pacatul meu". Si a inceput a se bate peste fata, tanguindu-se si plangand. Atunci stareta a cunoscut ca a avut o cadere in pacat si a inceput a o intreba ce i s-a intimplat ei. Iar ea, abia putand grai de plans, i-a spus staretei cu tot de-amanuntul, si a cazut la picioarele ei, zicand: "Miluieste-ma, stapana, pe mine cea pierita, si ma povatuieste ce sa fac! Oare se poate sa ma mantuiesc sau sunt pierduta in veci? Oare sa mai nadajduiesc spre mila lui Dumnezeu, sau sa ma deznadajduiesc?" Iar stareta a inceput a-i grai: "N-ai facut bine fiica mea, ascultand pe vrajmas. Nu ai inteles bine pe Dumnezeu socotind ca te vei tainui inaintea Celui ce cearca inimile si rarunchii, Care stie cugetele; chiar si cele nelucrate le vad ochii Lui si nici o noapte sau un loc ascuns si intunecos nu pot sa ascunda pe cel pacatos, dinaintea ochiului Lui cel atotvazator. N-ai facut bine, fiica mea, caci si pe Dumnezeu L-ai miniat si credinta barbatului nu ai pazit-o si trupul ti-ai spurcat si sufletul ti-ai vatamat. De ce nu mi-ai spus mie despre aceasta mai inainte, ca eu ti-as fi ajutat tie si te-as fi invatat sa te feresti de cursele vrajmasului? Dar de vreme ce asa ti s-a intamplat, de aici inainte sa te indrepti si sa cazi la milostivirea lui Dumnezeu, rugandu-te cu sarguinta ca sa-ti ierte pacatul. Sa nu te deznadajduiesti fiica mea, ca desi ai facut mare pacat, insa mai mare este mila lui Dumnezeu si nu este vreun pacat care sa biruiasca iubirea lui de oameni; scoala-te, pocaieste-te si te vei mantui".

Acestea si multe asemenea graindu-le stareta, a sfatuit-o pe ea si a invatat-o calea pocaintei. Apoi a mingiiat-o, spunindu-i de milostivirea lui Dumnezeu si de bunatatea Lui cea negraita ca este gata a primi pe cei ce se pocaiesc si a-i ierta pe cei ce gresesc. Inca i-a adus aminte si de femeia pacatoasa din Evanghelie, care cu lacrimi a spalat picioarele lui Hristos si cu perii capului ei le-a sters si a cistigat de la Dumnezeu iertare de pacatele sale.

Toate cuvintele acestea primindu-le Teodora de la acea buna povatuitoare si asezandu-le in inima sa, a zis: "Cred Dumnezeului meu, stapana, si de acum nu voi mai face un pacat ca acesta, ci si de cel facut, pe cat voi putea, ma voi pocai". Si primind oarecare racorire in inima, s-a intors la casa sa. Si se rusina a cauta in fata barbatului sau, avand mustrare in cugetul sau, si se gandea in ce fel ar ruga pe Dumnezeu; si dorea sa mearga in manastirea de fecioare, dar stia ca barbatul ei o va opri. De aceea, ca sa tainuiasca de barbatul sau si de toti cunoscutii, a gandit un lucru ca acesta: ducandu-se barbatul ei de acasa la oarecare lucru, ea, seara tarziu, tunzandu-si parul capului s-a imbracat in haine barbatesti si, punandu-si nadejdea sa in Dumnezeu, s-a tainuit de toti si a iesit incetisor din casa si alerga degraba ca o pasare zburand din cursa. Si ajungand la oarecare manastire pustniceasca care se numea Octodecat, care era departe de cetate ca la optsprezece stadii, a batut in poarta si, portarul deschizandu-i, a zis: "Fa bine, parinte si spune egumenului ca sa ma primeasca in manastire, ca sunt om pacatos, si vreau sa ma pocaiesc de faptele mele cele rele. Ca pentru aceea am venit aici, ca sa spal picioarele voastre cele sfinte si ca sa slujesc voua ziua si noaptea, la orice lucru imi veti porunci mie". Deci, mergand portarul, a spus egumenului, iar el a zis: "Se cade a-l ispiti pe acesta mai intai, daca a venit la noi fiind povatuit de Dumnezeu, deci sa nu-i dai raspuns pana dimineata si sa nu-l lasi sa intre in manastire, pana ce vom vedea daca nu se va duce suparat. Iar daca va rabda langa poarta manastirii, asteptand mila, atunci vom cunoaste cu adevarat ca a venit cu osardie la noi sa slujeasca lui Dumnezeu".
Reply With Quote
  #4  
Vechi 29.01.2015, 15:35:54
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit (continuare)

Si asa a facut portarul: n-a ingrijit de dansa, ci a trecut-o cu vederea ca pe un rob netrebnic, iar ea sedea plangand langa poarta. Apoi a innoptat si, iata, fiarele salbatice treceau pe langa dansa - pentru ca era pustiia aceea plina de fiare - insa, cu darul lui Dumnezeu, a ramas neatinsa, inarmandu-se, ca si cu o pavaza, cu rugaciunea si cu sfanta cruce. Iar a doua zi ivindu-se portarul prin ferestre a vazut-o sezand langa poarta si i-a zis: "De ce zabovesti aici omule? Nu te vom primi pe tine, caci nu ne trebuiesti." Iar ea a zis: "Chiar daca voi muri aici, langa poarta, nu ma voi duce pana ce nu va veti milostivi de mine si ma veti primi in manastire." Atunci portarul, vazand rabdarea si smerenia ei, i-a deschis usa si a dus-o la egumen, iar egumenul a intrebat-o de unde este, cum se numeste si la ce a venit. Iar ea a zis: "Din Alexandria sunt, parinte. Numele meu este Teodor. Plin sunt de pacate si de faradelegi. Cercetandu-mi cugetul si cunoscandu-mi pacatele am vrut sa ma pocaiesc si am venit la sfintia voastra sa ma primiti in randuiala voastra si sa ma mantuiti pe mine, pacatosul cel pierit. Deci, primeste-ma pe mine, parinte, precum Domnul a primit pe talharul, pe vamesul si pe fiul cel desfranat". Atunci egumenul a inceput a-i arata greutatile vietii manastiresti si nevointa cea mare si i-a zis: "Nu le vei putea purta acestea, fiule, ca te vad tanar si crescut in desfatari lumesti, iar manastirea noastra nu are nici o odihna, si randuiala noastra are viata aspra si vietuirea noastra impreuna are trebuinta de multa infranare si post. Fratii nostri poarta osteneli mari in ascultari, nelasand nici pravila bisericeasca, nici rugaciunea miezului noptii si Utrenia, precum si ceasurile si Vecernia si cele-lalte rugaciuni si inchinaciuni din chilie si privegherile cele de toata noaptea, adeseori. Iar tu te-ai obisnuit cu odihna trupeasca si nu-ti este cu putinta ca impreuna cu noi toti sa porti greutatea nevointei calugaresti, desi te vad ca alergi cu osardie. Ma tem insa sa nu-ti schimbi mai tarziu gandurile pentru ca multi oameni de multe ori incep un lucru bun cu osardie, apoi degraba, suparandu-se, inceteaza de la fapta cea buna si se fac mai lenesi. Deci, te sfatuiesc sa te intorci in lume si Dumnezeu sa-ti randuiasca mantuirea precum voieste".

Atunci Teodor, cazand la picioarele egumenului, plangand a zis: "Nu ma lepada pe mine, parinte, de la sfantul vostru lacas, nu ma lipsi pe mine de ingereasca voastra impreuna traire, nu ma izgoni pe mine la lumea din care scapand odata, ca din Egipt, iarasi la dansa nu ma voi intoarce niciodata. Sa nu te indoiesti parinte din cauza tineretii mele pentru ca prin sfintele voastre rugaciuni ma voi deprinde la toata infranarea, si ajutandu-mi Dumnezeu, voi purta toate ostenelile si orice imi veti porunci voi face cu osardie si cu sarguinta, numai sa ma primiti pe mine, cel ce voiesc sa-mi plang pacatele.

Rugat fiind egumenul astfel, l-a primit si i-a poruncit sa petreaca in toate ascultarile manastiresti. Si vietuia femeia intre barbati, in chip si cu nume barbatesc, nestiind nimeni aceasta taina, fara numai singur Dumnezeu. Dar cine va spune viata ei cea cu multe osteneli? Vedeau fratii ostenelile ei in ascultari, rabdare in infranare, smerenie in supunere, dar nevointele cele ascunse si tainuite ale ei, rugaciunile cele de toata noaptea, suspin inimii, lacrimile, plecarile genunchilor, ridicarile mainilor, numai singur Dumnezeu le vedea. Pentru ca ziua si noaptea cadea la indurarile Lui si, ca femeia desfranata, uda picioarele Domnului cu lacrimi. Mai mare era pocainta ei decat pacatul facut, caci cu totul s-a rastignit pe crucea patimirii, la toti s-a aruncat pe sine la picioare prin smerenie, toata voia sa a taiat-o prin lepadarea de sine si s-a facut inger in trup. Iar trupul ei cel mai inainte intinat, dupa aceea, prin ostenelile pocaintei si prin lacrimile cele fierbinti curatindu-l, s-a facut sfanta Biserica Dumnezeiasca Sfantului Duh Celui ce locuia intru dansa.

Dupa opt ani de vietuire aici, se facuse lipsa de untdelemn in manastire si a fost trimisa sfanta in cetatea Alexandriei, cu camilele, ca sa cumpere untdelemn. Iar barbatul ei, nestiind unde s-a dus femeia lui sau ce s-a facut ea o cauta mult si neafland-o, se tanguia ziua si noaptea si se ruga lui Dumnezeu cu sarguinta ca sa-i arate lui unde este sotia sa. Intr-o noapte, a vazut in vedenie pe un inger zicandu-i: "Nu te intrista pentru femeia ta, ca slujeste lui Dumnezeu in mijlocul alesilor Lui. Iar de voiesti sa o vezi, sa mergi dimineata si sa stai langa biserica Sfantului Petru si acolo o vei vedea. Acela care va merge pe langa biserica si se va inchina tie este femeia ta". Si s-a bucurat barbatul de vedenia cea ingereasca ce ii spusese despre femeia lui ca urma sa o vada si a alergat de dimineata la biserica Sfantului Petru. Stand acolo, privea in dreapta si in stanga, vrand sa vada pe cea dorita. Si stand el asa, iata, fericita Teodora mergea cu camilele. Barbatul ei, vazand-o, n-a cunoscut-o, pentru ca nu mai era cu putinta s-o mai cunoasca din pricina imbracamintii barbatesti si pentru ca se schimbase; inainte era cu fata luminoasa, si acum, nu numai de post, dar de ostenelile calugaresti, isi intunecase podoaba ei. Iar ea, cunoscandu-l pe el de departe a lacrimat in sine si a zis: "O, amar mie, pacatoasa, ca pentru pacatul cel impotriva barbatului meu m-am lipsit de mila lui Dumnezeu". Si mergand pe langa dansul, i s-a inchinat zicand: "Buna sa-ti fie tie, ziua, straine". Asijderea si el i s-a inchinat ei, zicand: "Sa mergi sanatos, parinte". Si asa s-au despartit. Stand omul acela putin acolo, s-a intors acasa mahnit, necastigandu-si dorinta, iar vedenia pe care vazuse o socotea ca este inselaciune si se ruga cu plangere, zicand: "Doamne, vezi necazul meu si auzi rugaciunea mea si spune-mi mie: oare este intre vii femeia mea sau nu?! Oare pe buna cale se afla, sau pe cea rea?!" In cealalta noapte a vazut iarasi in vedenie pe ingerul acela zicandu-i: "Ce plangi, omule? Ce, n-ai vazut-o pe femeia ta ieri, precum ti-am spus tie?" Iar el a zis: "N-am vazut-o, Doamne al meu". Iar ingerul i-a zis: "Au nu ti-am spus tie ca cela ce, trecand alaturea, se va inchina tie si-ti va da buna ziua, acela este femeia ta?" Atunci intelegand barbatul ca si-a vazut femeia, dar n-a cunoscut-o, a multumit lui Dumnezeu ca femeia lui este intre cei vii, si slujeste lui Dumnezeu si nadajduia ca si el sa se mantuiasca cu rugaciunile ei. Asemenea si fericita Teodora multumea lui Dumnezeu ca si-a vazut barbatul si ca n-a cunoscut-o. Si intorcandu-se la manastire lua aminte de mantuirea sa, postind mai intai o zi, dupa aceea doua, apoi trei si patru, iar uneori si saptamana intreaga traia nemancand, rugandu-se cu sarguinta pentru iertarea pacatului sau.

Aproape de manastirea aceea era un iezer in care traia un crocodil care, iesind adeseori din iezer, ucidea pe oamenii si pe dobitoacele ce le intalnea in cale. Iar Grigorie eparhul, care era pus intre anii 476-475, 476-491 de imparatul Zinon peste Alexandria, a pus strajer pe calea care mergea langa iezer ca sa nu lase pe nimeni sa mearga pe cale, din cauza fiarei aceleia. Iar egumenul, vrand sa stie darul lui Dumnezeu cel ce era intru Teodor, l-a chemat si i-a zis: "Frate Teodore! Imi trebuie apa din iezer. Deci sa iei vasul cel de apa si sa mergi sa aduci". Iar ea, ca un bun ascultator, luand vasul, s-a dus. Strajerii i-au zis: "Sa nu vii aici, parinte, la apa, ca te va manca fiara!" Dar ea le-a zis: "Parintele meu, egumenul, m-a trimis pe mine, eu voi indeplini porunca". Cand a mers la malul iezerului iata crocodilul a venit si a luat-o pe ea pe spatele sale si a dus-o la mijlocul iezerului, iar ea, scotand apa, iarasi fiara a adus-o la mal. Apoi, intorcandu-se, a legat pe fiara ca din acea vreme sa nu mai vatame pe nimeni si indata fiara a murit. Strajerii, vazand acea minune, au spus egumenului si au instiintat si in cetate pe mai marele cetatii si toti au slavit pe Dumnezeu, iar fratii se minunau cum n-a vatamat fiara pe fericita si laudau puterea ascultarii.

Unii dintre frati, indemnati fiind de diavol, pentru ca nimeni nu este slobod de ispitele vrajmasului, nu credeau ceea ce se facuse si incepura a ura, zicand: "Iata noi atatia ani am petrecut in manastire si nu facem semne iar acesta a venit si face minuni. Oare vrea sa fie mai mare decat noi? Nu cumva cu oarecare farmece a omorat fiara aceea?"

Alta manastire era la cateva stadii departare de manastirea lor, in cea mai adanca pustie. Drept aceea, cei care o urau, scriind o scrisoare la manastirea aceea seara tarziu, ferindu-se de egumen, au mers la chilia fericitei si i-au zis ei: "Frate Teodor, iti porunceste tie egumenul sa iei scrisoarea aceasta si sa o duci degraba la manastirea aceea ca este de trebuinta". Iar Teodora, sculandu-se, a luat scrisoarea si a alergat noaptea la manastirea aceea. Acest lucru il facura zavistnicii pentru ca ea sa fie mancata de fiare pe cale, pentru ca erau acolo nenumarate fiare salbatice, incat nu putea cineva sa treaca pe calea aceea noaptea, de frica lor. Zavistnicii in sine ziceau asa: "Sa vedem sfantul acesta, caruia i se supun fiarele, oare se va intoarce teafar?"
Reply With Quote
  #5  
Vechi 29.01.2015, 15:41:36
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit (continuare)

Mergand Teodora pe cale, iata o fiara mare intampinind-o si inchinindu-i-se s-a intors si a mers inaintea ei, intovarasind-o pe ea pana la portile manastirii. Acolo a batut in poarta si, deschizandu-i portarul, a mers sfanta cu scrisoarea la egumen; iar portarul n-a inchis portile manastirii si a intrat fiara in manastire si, intalnind pe portar umbland, l-a apucat si a inceput a-l musca sfaramandu-l. Si striga portarul: "Vai, Vai ajutati-mi mie!" Si se desteptara toti la glasul acela, si cunoscand sfanta lucrul ce se petrecea, a alergat din chilie de la egumen la fratele pe care-l manca fiara si apucand fiara de grumaji a izbavit pe om din dintai ei si a zis: "De ce ai indraznit la chipul lui Dumnezeu si ai vrut sa il omori pe el?! Moarta sa fii!" Si indata a cazut fiara inaintea picioarelor ei si a murit, iar pe fratele cel ranit de fiara l-a uns cu untdelemn prin chemarea numelui lui Hristos si a insemnat cu sfanta cruce hainele lui si l-a facut sanatos si intreg. Toti vazand minunea ce se facuse, s-au inchinat fericitei si au preamarit pe Dumnezeu, Cel ce a supus fiarele cele salbatice robului sau Teodor.

Izbavind cu scrisoarea din manastirea aceea, s-a grabit sa ajunga la locasul sau foarte de dimineata si, venind, n-a spus nimanui unde a fost sau ce-a facut. Iar dimineata au sosit niste monahi de la manastirea aceea unde fusese Teodor cu scrisoarea aducand oarecare daruri si au spus staretului si tuturor fratilor cele ce se facuse si s-au inchinat egumenului multumindu-i ca Teodor, ucenicul lui, a izbavit pe portarul lor din dintai fiarei si l-a tamaduit pe el de rani iar pe fiara a omorat-o. Auzind aceasta egumenul si toti calugarii s-au minunat foarte tare si, dand binecuvantare fratilor celor ce venisera a adunat egumenul pe toti calugarii si i-a intrebat pe dinsii: "Cine a trimis pe fratele Teodor la manastirea aceea?" Si toti s-au lepadat zicand: "Nu stim". Apoi a intrebat egumenul pe Teodor zicand: "Cine te-a trimis, frate, in noaptea aceasta la manastirea aceea?" Iar ea, vrand sa tainuiasca pe raufacatorul sau, a zis egumenului: "Iarta-ma parinte! Dormitand in chilie, nu stiu cine a venit poruncindu-mi mie in numele tau sa duc degraba scrisoarea la egumenul acela; si m-am dus, savarsind ascultarea". Pismuitorii, cunoscand atunci darul lui Dumnezeu in fericita Teodora, se caiau de rautatea lor si, cazand la dansa, si-au cerut iertare. Iar ea, fiind fara rautate nu s-a suparat pe dansii, nici nu a spus despre dansii cuiva, ci se defaima pe sine ca pe o pacatoasa, nevrednica de dragostea fratilor.

Odata, indeletnicindu-se in ascultare, i s-a aratat ei diavolul zicandu-i cu manie: "Tu, spurcato, prea desfranato! Lasandu-ti barbatul ai venit aici ca sa te inarmezi asupra mea? Ma jur pe puterea mea ca iti voi sapa tie o groapa, ca nu numai de calugarie, dar si de cel rastignit sa te lepezi si vei fugi de la locul acesta. Si sa nu socotesti ca eu nu sunt aici, caci nu te voi lasa pana ce nu voi intinde cursa picioarelor tale si nu te voi arunca in groapa pe care tu nu o astepti". Iar ea, insemnandu-se cu semnul sfintei cruci, a zis: "Dumnezeu sa sfarme puterea ta, diavole!" Si diavolul s-a facut nevazut.

Dupa catava vreme, fiind lipsa in manastire, iarasi a fost trimisa cu camilele in cetate fericita Teodora ca sa cumpere grau pentru trebuinta manastirii. Si, cand isi lua drumul spre cetate, egumenul i-a zis: "Fiule, de vei insera pe cale, sa te abati la manastirea Enatului si sa ramai acolo cu camilele". Pentru ca era pe calea aceea, aproape de cetate, o manastire care se cheama Enat.

Mergand, deci, Teodora a inserat pe cale si, dupa porunca parintelui sau, s-a abatut la manastirea aceea si, inchinandu-se egumenului aceluia ce era acolo, a cerut binecuvantare ca sa odihneasca camilele in manastirea lor pana ce se va face ziua. Iar egumenul i-a dat ei loc in arhondaric care nu era departe de grajdul de camile.

Era acolo o fecioara, nu tanara de ani, fiica a egumenului aceluia, care venise sa se inchine tatalui sau si sa-l vada. Fecioara aceea vazand pe monahul cel tanar, pe fericita Teodora, s-a indragostit de la draceasca lucrare, si a mers noaptea la Teodora care se odihnea langa camile si nestiind ca este femeie, a inceput fara rusine a o ispiti si a o sili la pacat. Iar Teodora i-a zis: "Du-te de la mine, soro, ca nu m-am obisnuit la lucrul acesta si am in mine si un duh rau si ma tem ca sa nu te ucida pe tine". Iar aceea, ducandu-se rusinata, a aflat un alt oaspete cu care a facut faradelege si a zamislit in pantece. Facandu-se ziua, Teodora s-a dus in cetate si savarsindu-si ascultarea s-a intors la manastire. Si se nevoia pentru mantuirea sa. Dupa sase luni, a fost cunoscuta fecioara aceea ca este ingreunata si ai sai batand-o, intrebau cine a ingreunat-o. Iar ea, indemnata de diavol, a dat vina asupra fericitei Teodorei zicand: "Calugarul Teodor Octodecateanul, cand mergea din manastirea sa la cetate cu camilele s-a odihnit in casa de oaspeti. Acela a venit la mine noaptea si mi-a facut sila si am zamislit de la dansul". Auzind aceasta tatal ei, egumenul Enatului, a trimis pe calugarii sai in manastirea care se cheama Octodecat ca sa se certe cu egumenul acestei manastiri de ce calugarul sau a spurcat pe fecioara lor si a ingreunat-o. Si, ducandu-se calugarii, s-au certat cu egumenul Octodecatului, zicandu-i: "Calugarul tau, Teodor, a silit pe fecioara noastra si a ingreunat-o. Oare asa sunteti voi, calugarii?" Egumenul a chemat pe Teodora si intrebat-o: "Ce-ai facut, frate, in manastirea Enatului, cand ai fost acolo?" Iar ea le-a zis: "Nimic n-am facut, cinstite parinte". Iar egumenul i-a zis: "Au nu auzi ce graiesc oamenii acestia asupra ta, spunand ca pe fecioara lor ai silit-o si acum este ingreunata?" Iar Teodora a zis: "Iarta-ma, parinte. Dumnezeu este martor ca nu am facut aceasta". Nu voia egumenul sa creada cele ce spuneau calugarii cei ce venisera, stiind pe fratele Teodor curat cu viata si sfant, ca pe un inger al lui Dumnezeu. Dar cand a nascut fecioara prunc, parte barbateasca, calugarii Enatului au venit cu pruncul in manastirea Octodecatului si l-au aruncat in mijlocul manastirii, ocarand pe calugarii cei ce locuiau acolo si zicandu-le: "Hraniti pe acesta ce l-ati nascut". Atunci egumenul, vazand pe prunc, a crezut lucrul si s-a mahnit foarte tare asupra celei nevinovate si curate cu inima si cu trupul. Drept aceea, aducand pe frati si chemand pe Teodor l-a intrebat zicand: "Spune-ne noua, ticalosule, de ce-ai facut aceasta? Ai adus necinste asupra manastirii noastre si ocara asupra randuielii noastre celei calugaresti, netemandu-te de Dumnezeu. Noi te-am avut pe tine ca pe un inger, iar tu te-ai facut ca un diavol! Deci, spune-ne noua lucrul tau cel faradelege". Iar fericita Teodora, minunandu-se de napasta aceea, tacea negraind nimic decat: "Iertati-ma, parintilor sfinti, pacatos sunt!" Iar ei facand sfat au izgonit-o pe ea din manastire cu necinste si cu batai, dandu-i in brate pruncul.

O, minunata rabdare a fericitei! Pentru ca putea cu un cuvant sa-si arate nevinovatia dar n-a vrut sa arate aceasta taina, ca era femeie, vrand ca sub acoperamantul acestui pacat strain sa patimeasca pentru pacatul sau cel mai dinainte.

Luand pruncul, a sezut inaintea manastirii tanguindu-se ca Adam cel izgonit din rai. Si a facut inaintea manastirii o coliba mica pentru prunc si cerand lapte la pastori, a hranit pruncul sapte ani, in foame si in sete si in golatate, avandu-si bautura din mare si rabdand gerul si zaduful, cu buruieni salbatice hranindu-se.

Nesuferind diavolul o rabdare ca aceasta a ei, a vrut sa o insele in chipul acesta: s-a prefacut in chipul barbatului ei si, intrand in coliba unde sedea ea cu pruncul, i-a zis: "Aici sezi dar, stapana mea? Eu de atatia ani ma ostenesc plangand si cautandu-te si tu nu te grijesti de mine, stapana mea? Au nu stii ca pentru tine mi-am lasat tata si mama iar tu m-ai lasat pe mine? Cine te-a amagit ca sa vii la acest loc? Unde este culoarea fetii tale? Pentru ce te-ai uscat asa? Vino, iubita mea, sa mergem la casa noastra, pentru ca de vei voi sa-ti pazesti curatia, apoi si acasa vei putea, ca eu nu te voi supara pe tine de aceasta. Adu-ti aminte de dragostea mea, stapana, si vino cu mine la casa noastra."

Zicand diavolul acestea, fericita n-a cunoscut ca este diavolul, ci i se parea ca este cu adevarat barbatul ei si i-a zis: "Nu-mi este cu putinta sa ma intorc la tine in lumea din care am fugit pentru pacatul meu. Ma tem sa nu cad in alte pacate mai rele".
Reply With Quote
  #6  
Vechi 29.01.2015, 15:42:44
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit (continuare)

Si, cand si-a ridicat mainile sale cu semnul crucii in rugaciune, indata a pierit diavolul. Atunci fericita a cunoscut ca era diavolul si a zis: "Putin de nu m-ai inselat pe mine, diavole". Si se caia ca s-a dat la vorba cu diavolul. Si din acea vreme se pazea mai cu tarie de mestesugirile dracesti. Cu toate acestea n-a incetat diavolul a se intari asupra ei, pentru ca a adunat multime de diavoli care, inchipuindu-se in felurite fiare, au navalit asupra ei graind omeneste: "Sa mancam pe desfranata aceasta". Iar ea, insemnandu-se cu sfanta cruce, zicea: "Inconjurand m-au inconjurat si in numele Domnului i-am biruit pe ei". Si indata piereau. Dupa aceea diavolul, vrand sa o insele cu iubirea de argint, i-a aratat ei multime de aur si niste oameni adunandu-l, dar si acela tot din semnul crucii s-a stins. S-a facut apoi boier, si mergand inainte multi calareti treceau pe langa coliba ei si strigau: "Trece boierul, trece boierul!" Apoi zisera calaretii catre Teodora: "Inchina-te boierului !" Iar ea a raspuns: "Eu, unuia Dumnezeu ma inchin". Iar ei, tragand-o din coliba sa, o duceau cu sila la incepatorul intunericului, Dumnezeu dandu-le voie asa a se atinge de sfanta, ca sa fie ca aurul curatit in foc; o sileau ca sa se inchine boierului, iar ea n-a voit, zicand: "Eu Domnului Dumnezeului meu ma inchin si Aceluia unuia slujesc". Deci o batura pe ea vrajmasii fara de mila si, lasand-o vie, s-au dus. Iar pastorii venind la Teodora, o aflara zacand ca moarta si socotind ca a murit, o luara de o dusera si o pusera in coliba ei si au venit in manastire zicand: "Calugarul vostru, Teodor, a murit. Luati deci trupul lui si-l ingropati".

Apoi a mers egumenul cu fratii in coliba ei si cunoscand ca sufletul ei este intr-insa a zis: "Luati-l, ca este viu!" Si s-a intors la manastire. Iar in miezul noptii venindu-si in fire Teodora, a inceput a plange si a se bate in pieptul sau zicand: "Vai mie, pacatoasei! Amar mie, celei fara de ajutor! O, cum ma pedepseste pe mine Dumnezeu pentru pacatele mele!" Si ridicandu-si mainile spre cer, cu glas mare a strigat: "Dumnezeule milostiv! Izbaveste-ma pe mine din mainile diavolului si uita pacatele mele".

Iar pastorii cei ce ramaneau aproape acolo, auzind pe fericita rugandu-se, s-au mirat ca a inviat, pentru ca o socoteau pe ea moarta si dusa la Dumnezeu.

Dupa aceasta, a poruncit egumenul ca sa ia de la dansa copilul in manastire. De acest lucru s-a bucurat fericita ca a scapat de osteneala si de grija cea pentru hranirea pruncului. Si umbla prin pustie ratacindu-se. Si se innegrise trupul ei de zaduf si de frig si ochii ei se intunecasera si petrecea cu fiarele care i se supuneau ca oile si erau blande. Inca o data a incercat diavolul a o ispiti; vazand-o pe ea foarte flamanda, i s-a aratat in chip de ostas ducand intr-un vas niste bucate bune si i-a zis: "Boierul cel ce te-a batut, acum se caieste si ti-a trimis tie mancarea aceasta rugandu-se sa-l ierti si sa primesti acesta de la dansul". Iar ea, cunoscand inselaciunea cea diavoleasca, s-a insemnat pe sine cu sfanta cruce si a zis: "Dumnezeu sa te surpe si sa-ti strice mestesugul vrajmasule, pentru ca nu ma vei putea insela pe mine, ajutandu-mi Dumnezeu". Si din acea vreme a incetat diavolul a o mai ispiti.

Deci, savarsindu-se sapte ani dintr-o viata aspra ca aceasta, s-au umilit calugarii si au mers la egumenul zicand: "Miluieste, parinte, pe fratele Teodor ca iata, si-a savarsit pocainta pentru pacatul sau. Iarta-l si-l primeste in manastire". Iar egumenul a raspuns: "Cu adevarat, fratilor, intr-aceasta noapte mi-a vestit mie Dumnezeu; iertat este pacatul fratelui Teodor. Deci, duceti-va, cautati-l si sa-l aduceti aici.

Afland-o pe ea ratacindu-se in pustie, o adusera in manastire, si i-a zis ei egumenul: "Frate Teodore, ti-a iertat Dumnezeu pacatul pe care l-ai facut. Deci sa petreci cu noi in manastire si sa te nevoiesti, nemaiiesind de-acum nicaieri din manastire, ca sa nu te arunce iarasi pe tine diavolul in ispita. Sa-l inveti si pe fiul tau sa fie ravnitor al nevointelor tale." Si i-a dat ei chilie, nemaiindatorand-o la vreo slujba manastireasca, ca sa se roage lui Dumnezeu in pace, si sa se odihneasca dupa atatea osteneli. Si a petrecut in chilia aceea doi ani impreuna cu acel presupus fiu al sau, Teodor, invatandu-l carte si frica lui Dumnezeu, smerenie si ascultare si alte calugaresti fapte bune.

Intr-un an a fost seceta mare si s-au uscat in manastire puturile, chiar si iezerele au secat caci era lipsa mare de apa. Atunci a zis egumenul unor frati duhovnicesti: "Nimeni altul nu va indupleca pe Dumnezeu sa ne dea noua apa, fara numai Avva Teodor, pentru ca de mare dar dumnezeiesc este plin." Si, chemand la sine pe fericita, i-a zis egumenul: "Parinte Teodore! Sa iei vasul si sa ne scoti noua apa din put". Si era uscat putul, neavand nici o picatura de apa. Iar ea a zis: "Binecuvinteaza parinte!" Si a plecat la put in care, slobozind vasul, l-a scos plin de apa curata si l-a dus la egumen, care sedea cu fratii. Toti s-au minunat vazand acest lucru. Apoi mersera la putul in care demult secase apa si privind, l-au vazut plin de apa si au slavit pe Dumnezeu. Si a fost apa aceea din destul la toata trebuinta manastireasca, pana ce s-a pogorat ploaia si a umplut de apa toate cisternele cele uscate. Iar fericita, smerita fiind cu duhul, zicea catre frati: "Nu pentru mine s-a facut aceasta, ci pentru parintele, egumenul nostru care cu credinta pe care o are catre Dumnezeu, m-a trimis cu neindoire. Iar eu mi-am facut slujba mea, nadajduindu-ma spre rugaciunile parintelui nostru".

Si petrecea Teodora in chilia sa rugandu-se lui Dumnezeu si invatandu-l pe cel din nevinovatii fiu al sau.

Intr-o seara, luandu-si pruncul inaintea tuturor, s-a inchis cu dansul in chilie si a inceput a-l invata pe el. Iar egumenul, indemnat de duh, pornindu-se, a trimis pe unii frati sa asculte incetisor langa chilie ce vorbeste Teodor cu pruncul sau. Iar ea, luandu-si pruncul in brate si cuprinzandu-l, il saruta pe el zicandu-i: "Fiul meu iubit, vremea mea a sosit, sfarsitul meu s-a apropiat si de acum ma voi duce de la tine. Tu sa nu plangi pentru mine, si sa nu-ti zici: sarman sunt!, pentru ca ai tata pe Dumnezeu, Cel ce te acopera pe tine cu duhul Sau, pe care si eu, de voi afla indraznire inaintea Lui, Il voi ruga pentru tine! Deci, sa asculti cuvintele mele cele de la sfarsit si sa le scrii in inima ta. Sa iubesti pe Dumnezeu mai mult decat toata zidirea si mai mult decat pe tine insuti. De El cu toata inima sa te lipesti si sa nu incetezi, laudandu-l pe El si rugandu-L cu gura si cu inima, cu limba si cu mintea. Pravila cea soborniceasca niciodata sa nu o lasi si cu ceilalti frati sa intri in biserica la intaiul ceas, la al treilea, al saselea, la al noualea si la Vecernie, la rugaciunea miezului noptii si la Utrenie. Si toate rugaciunile tale sa le faci cu zdrobire de inima, cu lacrimi si cu suspine. Sa plangi inaintea lui Dumnezeu in toate zilele, ca sa te invrednicesti de vesnica mangaiere. Ascultator sa fii egumenului si fratilor, sa te lepezi de voia ta, sa pazesti nerautatea de-acum si pana la sfarsitul vietii tale. Sa-ti inchizi gura cu tacere. Fereste-te ca sa nu osandesti pe cineva, nici sa razi de pacat strain ci, vazand pe cel gresit, roaga-te pentru dansul lui Dumnezeu, Celui singur fara de pacat, ca sa-l indeparteze pe el si pe tine de caderile in pacate si de ispitirile vrajmasului sa te izbaveasca. Sa nu graiesti nici o desertaciune, spurcaciune sau hula; sa nu iasa din gura ta vreun cuvant ca acela de care ai avea tu sa dai raspuns in ziua judecatii. Sa fii bland si smerit cu inima, pe toti sa-i socotesti drept parinti si de bine facatori, iar pe tine sa te pretuiesti ca fiind sub picioarele tuturor.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 29.01.2015, 15:45:38
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit (continuare)

De vei auzi ca boleste cineva din parinti, sa nu te lenevesti a-l cerceta si a-i sluji cu osirdie, iar toata slujba care ti se porunceste sa o savarsesti fara cartire. Saracia si neagoniseala sa le iubesti ca pe o comoara de mult pret. Sa-ti aduci aminte de viata mea, cand m-am nevoit cu tine. Ce am agonisit in coliba mea, inaintea ograzii manastirii?! Oare bucate, sau haine, sau vase, sau vreo comoara?! Nimic altceva n-am agonisit, fara numai pe Dumnezeu. Pentru ca ce este mai de trebuinta omului decat Dumnezeu si decat dragostea Lui cea Dumnezeiasca? El este comoara noastra, bogatia, hrana si bautura, El haina si acoperamantul, El sanatatea si puterea noastra, El veselia si bucuria, El nadejdea si asteptarea noastra. Pe Acesta sa te ostenesti sa-L castigi fiul meu, pentru ca de vei castiga pe Dumnezeu destul este tie si mai mult de El te vei veseli, decat de a fi castigat toata lumea. Sa te ingrijesti sa-ti pazesti curatia ta; precum acum esti curat cu trupul si cu duhul, asa sa fii pana la sfarsit. Pazeste-te, fiul meu, sa nu mahnesti Duhul lui Dumnezeu Cel ce vietuieste intru tine si sa nu-l gonesti pe El de la tine, prin iubirea si placerea trupului. Infraneaza-ti madularele tale, sa nu dai odihna si molesire trupului tau, smereste-l pe el ca pe un catar zbenguitor, supunandu-l cu foamea, cu setea, cu slujba si cu rugaciunea pana ce-ti vei pune sufletul tau inaintea lui Hristos, ca pe o mireasa curata. Inca pazeste-te cu staruinta si de mestesugirile diavolesti. Trezeste-te si privegheaza, pentru ca diavolul nu inceteaza, cautand sa inghita pe tot cel ce slujeste lui Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu sa te apere pe tine impotriva lui. Fiul meu, sa faci pomenire si pentru mine, ca sa aflu mila la Dreptul judecator, care nu numai pacatele ci si dreptatile le va judeca, la care acum ma duc sa stau de fata". Iar pruncul, priceput fiind, a zis: "Tata al meu, acum, te duci de la mine, lasandu-ma pe mine sarman? Ce ma voi face dar, fara de tine? Vai mie, primejduitul! Vai mie, sarmanul, ca ma lipsesc de tine, parintele meu cel bun!" Iar ea, mangaindu-l, i-a zis: "Ti-am spus sa nu zici sarman, ca ai pe Dumnezeu, Cel ce te pazeste si se ingrijeste de tine. El iti va fi tie tata si mama, invatator si poruncitor, acoperitor si indrumator spre mantuire".

Apoi, s-a sculat si a inceput a se ruga plangand si zicand: "Dumnezeule! Cel ce stii pacatele mele si pocainta mea, Tu stii durerea inimii mele, prin care n-am incetat a plange, pentru ca te-am maniat pe tine, Doamne. Tu stii ostenelile mele prin care mi-am smerit pacatosul trup, pentru ca am indraznit de am facut faradelege si am mahnit bunatatea Ta. Tu stii mahnirea sufletului meu, care de cand am cunoscut pacatul, n-a incetat in toata vremea a se intrista si cu amar a se tangui, ca a maniat milostivirea Ta. Acum asculta suspinul meu, ia aminte rugaciunea mea, vezi inima mea care se topeste ca ceara, cerceteaza rarunchii mei, vezi lacrimile mele si miluieste sufletul meu. Lasa faradelegile mele, iarta pacatele mele, nu pomeni lucrurile mele cele rele, despre mila ta pomeneste-ma, pentru bunatatea ta, Doamne. Primeste pocainta mea, primeste rugaciunea si tanguirea mea si primeste si sufletul meu".

Asa se ruga mult, dar nu se puteau auzi toate cele graite in rugaciune, se auzea numai plangerea ei si lovirea in piept. Plangea impreuna cu dansa si pruncul, tanguindu-se de saracia sa. Si dupa aceea iarasi il mangaia si iarasi se ruga. Iar la sfarsit cu bucurie a grait: "Multumesc Tie, prea milostive facatorul meu, ca m-ai auzit si m-ai miluit si ai izbavit sufletul meu din moarte si ochii mei din lacrimi". Si graind si alte cuvinte de multumire, in veselia sufletului a tacut, pentru ca si-a dat in acea vreme sufletul sau cel sfant in mainile Domnului sau. Nu s-a mai auzit decat plangerea pruncului. In acel ceas incepu a toca de utrenie, iar acei ce in taina au ascultat, au mers la egumen si i-au spus toate. El, ascultandu-i pe dansii a inceput a grai plangand: "Eu, fiii mei, in noaptea aceasta am adormit si am fost in vedenie. Si, iata, venind doi barbati purtatori de lumina, m-au dus la inaltimea cerului de unde a venit la mine un glas zicandu-mi: "Vino si vezi bunatatile cele ce le-am gatit miresei mele, Teodora". Si am vazut Raiul cel purtator de lumina a carui frumusete si podoaba nu este cu putinta a o spune. Apoi, ducandu-ma pe mine inlauntru, mi-a aratat o camara si intr-insa asternut un pat de aur si ingerul stand il pazea. Am intrebat pe cei ce ma duceau pe mine: "Cui este gatita camara aceasta si patul?" Si-mi zisera mie: "Asteapta putin si vei vedea slava lui Dumnezeu." Si dupa putin am vazut cetele ingerilor, ale mucenicilor si ale cuviosilor venind spre acea camara cu cantari frumoase a caror dulceata de glas nu este cu putinta a o spune. Iar in mijlocul lor am vazut o femeie foarte frumoasa, in slava mare, pe care, ducand-o la camara, au pus-o pe pat cantand cantari dulci. Iar eu m-am inchinat cu frica acelei cinstite femei. Deci, mi-a zis mie ingerul: "Oare stii cine este acesta?" Am raspuns eu: "Nu, Domnul meu". Iar el mi-a zis: "Acesta este calugarul tau, Teodor, pentru ca femeie era cu firea, iar barbat cu chipul. Aceasta, in insotire petrecand putin, a lasat lumea pentru Dumnezeu si s-a ostenit in manastirea voastra. Fiind clevetita pentru fecioara care a nascut pruncul, n-a spus ca nu este barbat; ci s-a tainuit, femeie fiind. Si ea a primit pruncul ca un firesc tata si l-a hranit. Si, izgonita din manastirea voastra, a patimit mult, mancand buruieni si band apa din mare, rabdand frigul si zaduful si golatatea si suferind multe suparari de la diavoli. Pentru toate acestea asa a cinstit-o pe ea milostivul Dumnezeu, pentru ca a iubit-o ca pe o mireasa a Sa si mostenitoare a imparatiei Sale cu toti sfintii a facut-o. Auzind, am inceput a plange, ca nu am stiut taina aceasta si crezand minciuna, am chinuit pe sfanta izgonind-o cu necinste pe ea din manastire. Si in aceasta plangere m-am desteptat din somn. Si acum dar, fiii mei, inima mea este plina de bucurie si de durere. Ma bucur ca m-am invrednicit sa vad aceasta vedenie prea slavita, pe care ochiul nu a vazut-o, si sa aud glasurile dulcilor cantari ale sfintilor, pe care urechea nu le-a auzit, dar ma doare si plang pentru ca n-am stiut pe roaba lui Dumnezeu si pe mireasa Lui cea iubita, care intre noi, pacatosii, a petrecut. Si, nestiind-o, am chinuit-o pe ea foarte multa vreme".

Dupa aceea, adunand egumenul pe frati, au mers la chilia fericitei si au batut in usa zicand: "Parinte Teodore, binecuvinteaza!" Si n-a dat raspuns, pentru ca se mutase la Domnul. Iar pruncul, plangand, adormise deasupra ei si abia au putut de l-au desteptat ca sa deschida usa. Si, intrand in chilie, au aflat-o pe ea zacand la pamant avandu-si mainile strinse la piept si ochii inchisi, iar fata stralucita cu podoaba, ca o fata de inger. Infasurand sfantul trup, egumenul a descoperit pieptul ei cel uscat de mult post si din aceasta toti s-au minunat cunoscand ca era femeie si au plans. Apoi, a poruncit egumenul sa nu spuna nimanui taina aceasta pana ce nu se vor chema aceia ce au pus clevetirea asupra cuvioasei pentru fecioara si pentru prunc.

A trimis egumenul niste frati la egumenul Enatului, zicand: "Ne rugam dragostei tale, parinte, sa vii la noi cu fratii tai ca un praznic mare este la noi astazi si dorim ca sa praznuiesti cu noi".

A venit egumenul Enatului, luand cu sine pe calugarii sai. Si ii dusera pe ei la sfantul trup al Fericitei Teodorei zicand: "Parinte, barbatul fiicei tale a murit". Si ii aratara lui trupul cuvioasei si i-au zis: "Au nu este acesta Teodor?" A zis egumenul Enatului: "Acesta este cu adevarat". Apoi intreba pe calugarii cei ce venise cu dansul, zicandu-le: "Oare-l stiti pe el?" Iar ei zisera: "Bine-l stim. Acesta este mincinosul calugar Teodor, cel ce a necinstit pe fecioara noastra, sa-i plateasca Dumnezeu dupa faptele lui". Atunci, egumenul Octodecatului a descoperit pieptul ei si le-a aratat lor pieptul ei cel femeiesc si le-a zis: "Oare barbatesc este trupul acesta? Cu adevarat, parintilor, ne-am inselat socotind ca este barbat, dar este cu firea femeie; schimbandu-si numele si chipul, traia ca un inger intre noi, pacatosii, nestiind noi taina aceasta. Si multe ispite a luat de la noi, iar acum sfarsitul ei ne-a aratat ce era si ce este. Ca este dreapta si cuvioasa si iubita lui Hristos, Dumnezeul nostru. Pentru ca am vazut-o pe ea in camara cea cereasca. In slava si in lumina mare, cu cetele ingeresti si cu toti sfintii veselindu-se".

Atunci toti cei ce stau de fata s-au spaimantat, si s-au minunat de o taina mare ca aceea si s-au rusinat foarte tare cei ce o clevetisera pe ea pentru pacatul de care nu era vinovata, si plangeau toti mult, zicand: "Amar noua ca am scarbit, multa vreme, pe roaba lui Dumnezeu". Si cazand cu lacrimi la sfintele ei moaste, ziceau: "Iarta-ne pe noi, roaba lui Dumnezeu, ca in nestiinta am gresit tie".

Dupa aceasta, s-a aratat ingerul lui Dumnezeu egumenului manastirii aceleia, zicandu-i: "Sa iei un cal si sa mergi la cetate si pe care om il vei vedea mai intai intampinandu-te pe tine pe acela sa-l iei si sa-l aduci aici".

A iesit egumenul degraba precum i se poruncise si vazand un om pe cale, inaintea lui venind, l-a intrebat pe el: "Unde mergi omule?" Iar el a zis: "Am auzit ca femeia mea a murit in manastire si merg ca sa o caut si sa o vad". Apoi egumenul a luat pe omul acela cu sine si, punandu-l pe cal, au mers la manastire. Si l-a dus pe el la sfantul trup al Cuvioasei pe care, vazandu-l barbatul, a inceput a se tangui cu amar si a se bate deasupra moastelor ei, incat a-l mangaia nu era cu putinta.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 29.01.2015, 15:46:17
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit (final)

Auzind cei dimprejurul manastirii toate acestea, s-a adunat multime fara de numar de calugari cu lumanari si cu tamaie si, ridicand trupul ei cel sfant, l-au ingropat cu cinste in manastirea aceea in care s-a nevoit mult. Si au facut praznic mare multe zile, slavind pe Hristos Dumnezeu si marind pe acea femeie iubita Lui, pe cuvioasa Teodora. Iar barbatul, dupa ingroparea ei, a cerut chilia aceea in care a vietuit femeia lui, dar mai ales mireasa lui Hristos pentru sine si acolo, calugarindu-se, s-a nevoit in post, in rugaciuni si in lacrimi, aducandu-si aminte de ostenelile cuvioasei Teodora. Si nu dupa multa vreme, sfarsindu-se, a trecut la Domnul. Iar copilul acela, anume Teodor, pe care cuvioasa l-a avut in loc de fiu, a mostenit obiceiurile, ostenelile, nevointele si toata viata cea imbunatatita a acelui nevinovat tata al sau, mai bine spus a maicei sale, cuvioasa Teodora, si a ajuns in atata desavarsire, incat, dupa moartea egumenului manastirii aceleia, a fost ales egumen de toti calugarii si a fost parinte bun, povatuindu-i pe fiii sai la calea mantuirii pe care si el insusi a mers in lacasurile ceresti unde acum se salasluieste.

Pentru rugaciunile sfintilor tai Doamne, nu ne lipsi si pe noi de cereasca Ta Imparatie. Amin!

sursa: http://www.crestinortodox.ro/calenda...rul-36423.html
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare