de ce va e teama in lume ?

[Raoul]

N-am eu treaba de antihrist. Sa-si vada de pierzania lui! Eu sunt cu Hristos,din mila Lui...

[anna21]

În prealabil postat de Mirela0110

apropo de subiectul "Dumnezeu ,Tata grijuliu cu copiii Sai!", deschid alt subiect. de ce va este cel mai tare frica in lumea asta ? in afara faptului ca ne este la toti frica sa nu ne mantuim si sa ajungem in iad..... si stiu ca in mod normal trebuie sa mergem cu incredere in Dumnezeu, ca totul va fi bine, ca are grija de noi si ca ne protejeaza, dar banuiesc ca fiecare om are temerile lui, mai multe sau mai putine.

pe mine ma infioara cand vad atatea crime, batai, violente, furturi, violuri .... ma debusoleaza total.... mai ales cand vad ca au de suferit copii, batrani, atatia oameni nevinovati ... parca iti e frica sa iesi si din casa, ma gandesc cu groaza ca peste vreo cativa ani tre sa las copiii sa mearga singuri la scoala, sa se joace singuri afara, sau sa se duca cu colegii lor undeva la plimbare sau un suc, cand stiu atatea cazuri de disparitii, de furturi de copii, de accidente cauzate din teribilismul altora....

deci cel mai tare mi-e frica de :
(si sper sa nu se aplice ca de ceea ce te temi, de aia nu scapi) :

- pierderea (dispartie, moarte) vreunui copil.
- pierderea (disparitie, divort, moarte) sotului.
- daca stau bine si ma gandesc, cred ca e cam atat ... daca mai gasesc ceva am sa mai scriu si alte temeri.

adica Doamne fereste de tragedii precum de cutremure, inundatii, boli, accidente, astea se pot intampla oricui, mergem inainte cu speranta ca Dumnezeu are grija de noi si ne protejeaza. un om poate ramane, fara o mana, fara un picior, fara un ochi, paralizat, fara casa, fara bani, daca ne pastram speranta putem iesi si trece, mai greu sau mai usor, dar intotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu, si peste astfel de tragedii. dar sa ne fereasca Dumnezeu de moartea sau indepartarea celor dragi de langa noi, cred ca e cea mai grea si dureroasa experienta posibila. eu tin foarte mult la familia mea si vreau sa o mai maresc chiar, si imi doresc sa ii am pe toti alaturi toata viata, oricat de greu ne-ar incerca viata.

Draga Mirela, daca imi permiti si nu te superi, eu iti dau un sfat: nu mai spune public lucruri concrete de care te temi.

Pastreaza temerile pentru tine si spune-le lui Dumnezeu sau duhovnicului.

In al doilea rand, increde-te in Sfanta Maica a Domnului si cere-i ajutorul cand este vorba de copiii tai.

Uite o povestire a parintelui Cleopa (exista pe piata carti cu povestiri ale parintelui Cleopa, sunt f frumoase!):

Era o femeie văduvă, căreia îi murise soţul încă de când era tânără şi îi rămăseseră doi copilaşi. Şi biata femeie avea o gospodărie, dar era şi cinstitoare a lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, având în casa ei o icoană cu Maica Domnului purtând în braţe dumnezeiescul prunc. Şi ea i-a învăţat pe copii de mici să se închine, să zică Tată nostru, să zică Crezul şi, deocamdată, măcar rugăciunile cele mai scurte către Maica Domnului. Şi copiii întrebau, ca nişte prunci ce erau: „Mamă, dar cine e aceea de pe icoană?”. Şi ea le spunea: „Aceea e Mama voastră, adevărata voastră Mamă”. „Dar dumneata nu ne eşti mamă?”. Ea zicea: „Nu, Mama voastră cea adevărată este în ceruri şi o cheamă Maica Domnului”. „Dar cine e copilul acela pe care-l ţine ea în braţe?”, întrebau ei. „E Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a zidit pe noi şi Care a fost purtat în pântecele Maicii Domnului, pe Care L-a născut ea de la Duhul Sfânt şi a fost Dumnezeu şi om desăvârşit”.

Aşa îi învăţa biata mamă pe copii cine este Maica Domnului, şi-i învăţa pe dânşii din toată inima că Maica Domnului este adevărata Maică a lor. De aceea copiii, când se sculau dimineaţa, mai înainte de a vorbi cu mama lor, fugeau înaintea Maicii Domnului, făceau câteva metanii, ziceau Tatăl nostru şi apoi rugăciuni către Maica Domnului, cinstind-o pe dânsa, aşa mici cum erau, după puterea înţelegerii lor.

Iar odată biata femeie trebuia să se ducă să secere în ţarină şi nu avea cu cine să lase copiii. Dar avea obiceiul să lase copiii încuiaţi singuri în casa lor. Şi aşa a chemat copiii, le-a lăsat de mâncare şi le-a spus: „Voi rămâneţi acasă; eu mă duc la lucru, că am mult de secerat”. Iar copiii au întrebat: „Dar noi cu cine rămânem?”. „Iată, rămâneţi cu Mama voastră” – şi le-a arătat icoana Maicii Domnului, înaintea căreia ardea candela. Şi le-a mai spus: „Mama voastră rămâne cu voi şi o să vă apere, dar voi să fiţi cuminţi şi să vă rugaţi când o să fiţi la nevoie, să strigaţi la ea, că ea vă apără!”.

Copiii s-au încredinţat de la maica lor că nu rămân singuri, ci rămân cu Mama lor cea din ceruri. Şi s-a dus biata femeie degrabă la treburile ei, pe ţarină. Dar copiii rugându-se, mintea lor pururea se mişca şi nu sta într-un singur gând. Deci au uitat de sfaturile mamei. S-au rugat ei un timp, apoi s-au apucat de jucării şi au început să umble cu focul. Mama lor am spus că îi încuiase în casă, ca să nu iasă afară şi să nu plece de acasă, ştiind că abia peste o jumătate de zi se va întoarce înapoi. Şi copiii, umblând cu focul, casa a luat foc. Şi ei, când au văzut că au luat foc hainele din casă, covoarele şi ce mai era în ea, şi când au văzut că toată casa a luat foc şi nimeni nu putea sări să-l stingă, că era vară şi oamenii erau plecaţi la lucru, au fugit la icoana Maicii Domnului, s-au prins cu mâinile de icoană şi strigau: „Mamă, nu ne lăsa!”. Şi – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – casa a ars toată, dar focul nu s-a atins de peretele pe care era icoana Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu împreună cu aceşti doi copilaşi!

Femeia a auzit în ţarină, că i-a adus vestea cineva: Măi femeie, să ştii că ţi-a ars casa! Iar ea, săraca, zice: „Vai de mine, că am lăsat copiii în casă!”. Dar acela nu ştia să-i spună de minunea ce s-a întâmplat cu copiii, ci-i spuse numai atâta: Du-te, că am auzit că este scrum casa ta! Ea când a auzit, biata, ştiind că a încuiat copiii în casă, a luat-o la fugă, că-i ieşea inima de alergare şi de spaimă. Şi când a ajuns la marginea satului, a întrebat: „Mi-a ars casa?”. Da, i se spuse, ţi-a ars casa, s-a văzut la dumneata foc mare şi s-au dus oamenii să-l stingă, dar casa a ars. Iar ea a strigat: „Maica Domnului, cum de ai lăsat copii mei, că eu în seama ta i-am lăsat!”. Şi văitându-se şi plângând, alerga aproape ca nebună. Şi când a ajuns, văzu cum se uita toată lumea la o minune preaslăvită: casa arsese, dar peretele cu icoana Maicii Domnului era neatins şi copilaşii se ţineau cu mâinile de icoană şi strigau: „Mamă, mamă!”. Şi văzând aceasta biata femeie, s-a aruncat prin foc la icoana Maicii Domnului şi cu mare recunoştinţă a mulţumit Maicii Domnului că pe acei prunci, pe care îi încredinţase ei, i-a păzit sănătoşi.

Aceasta v-am spus-o ca să vă arăt că cine are mamă şi ocrotitoare pe Maica Domnului, ea îl va apăra şi pe el, şi pe copiii lui, şi vitele lui, şi toată agoniseala lui. Să aveţi această credinţă întotdeauna, să nu vă lipsească acatistul şi cinstitul paraclis al Maicii Domnului din casă, şi ori la ce scârbă veţi ajunge, ori la ce necaz, chemaţi pe Maica Domnului din toată inima şi negreşit pururea va fi de faţă, cu grabnicul ei ajutor, cu preasfintele şi preaputernicele ei rugăciuni.

Să ştiţi că nu există suflet sub cer care şi-a pus nădejdea în Maica Domnului şi să rămâie ruşinat până la urmă. Prin rugăciunile ei va avea în veacul de acum linişte, alinare, acoperire şi sprijinire, iar în vremea morţii mila Maicii Domnului nu îl va lăsa; şi în ziua judecăţii, Maica Prea Sfântă va sta în genunchi înaintea Prea Sfântului şi Prea Dulcelui ei Fiu şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi va zice: „Doamne Dumnezeule şi Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar dacă a greşit, dar pururea mi-a cerut să mă rog Ţie. Iartă-l, miluieşte-l şi fă cu dânsul milă”. Şi aşa vom câştiga prin rugăciunile Maicii Domnului milă şi în veacul de acum, şi în vremea morţii, şi în ziua judecăţii. Amin!

[sophia]

De oameni in primul rand, din pacate.
Dumnezeu si cei ai Lui ne ajuta, sunt cu noi. Dar oamenii (ne) fac atat rau...
Apoi de deruta, nestiinta si neputinta de a schimba ceva (lumea)...

Motto: ,,Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ioan 16:33)

Ma tem ca oamenii sa nu inlocuiasca bucuria cu nebunia,diversitatea cu garduri de sarma ghimpata,cultura cu demagogia,binele cu intunericul,viata cu un sir de circuite ale unui robot.Ma tem sa nu vad ziua in care sa nu mai ai cui sa-i spui ,,cele doua cuvinte" intrucat vor fi demodate,mi-e teama de ziua cand zgarie-norii ne vor strapunge si sufletul, mi-e teama ca indiferenta, rautatea,extremismul vor ajunge materii obligatorii de studiat la venirea pe lume a unui suflet.Mi-e teama sa nu se implineasca cele spuse de Ioan Ianolide:

,,In acest secol eroismul a fost invins de lasitate, calitatea coplesita de cantitate, omul dominat de tehnica; duhul a fost subordonat materiei, adevarul rastalmacit dialectic, bi­nele uitat de atata rautate, iar crestinii prigo­niti de anticrestini.

Lumea actuala este in plina invalmaseala, caci coordonatele ei principale fac viata insuportabila.Bogatii nu se mai satura de bogatii si vor sa stapaneasca pamantul, iar puternicii nu mai au limita in putere si reteaza orice opozitie din lume.Tehnica ne copleseste si pe noi si natura, devenind un cosmar. Nu vrem sa mai murim, din care cauza ca ucidem pruncii ce-si anunta aparitia la portile vietii. Ne uram intre noi, incat am devenit insensibili la suferinta reciproca ce ne-o cauzam. Simturile declansate, epuizate, denaturate au pus stapanire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorasc din egoism, materialism.Oare asa a procedat Mantuitorul? Oare asta e invatatura crestina? Oare asa se ajunge in imparatia lui Dumnezeu?

Discutii aprige se poarta privind folosirea unor prepozitii - "pe", "din" sau "la" - in diverse definitii teologice, in timp ce oamenii nu mai au un ideal, nu mai au nadejde in lu­mea asta si o pierd si pe cea vesnica, fiindca lumea e cotropita de egoism, tiranie, exploa­tare, robie, saracie si mizerie. Facem rugaciune pentru saraci, bolnavi, intemnitati, slabi, dar practic nu intreprindem nimic pentru ei.

O lume fara Dumnezeu si fara suflet

[costel]

La mine temerea vine mai degraba atunci cand imi spun ca sunt stapan pe situatie. Cunosc foarte bine pasii pe care trebuie sa-i parcurg si imi scapa esentialul. Asa cum i se poate intampla unui preot care stie rugaciunile, tipicul, dar pierde din vedere ca ia parte la jerta Domnului. Deci imi este teama uneori sa nu treaca viata pe langa mine.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de costel

La mine temerea vine mai degraba atunci cand imi spun ca sunt stapan pe situatie. Cunosc foarte bine pasii pe care trebuie sa-i parcurg si imi scapa esentialul. Asa cum i se poate intampla unui preot care stie rugaciunile, tipicul, dar pierde din vedere ca ia parte la jerta Domnului. Deci imi este teama uneori sa nu treaca viata pe langa mine.

Oricât de bine ştie preotul rugăciunile şi tipicul, el este legat să ţină Liturghierul (sau, după caz, Orologhion-ul sau Moltivelnicul) deschise. Încălcarea acestei reguli este abatere liturgică gravă.
Tot aşa şi noi: oricât de bine ştim care este esenţialul, cartea sufletului nostru trebuie să fie mereu deschisă acolo.

[bairstow]

Cea mai mare teama este aceea a ignorantei si a infumurarii!

Mie nu imi este teama de moarte ci sa nu fiu prins cu pacate

[calator prin ploaie]

Mi-este teama sa nu mor traind pierderea credintei in iubirea Lui si risipirea puterii de a iubi fara tipare, pumnul de lut insufletit, OMUL....

[ory]

Daca este sa-mi fie teama de ceva in viata, atunci imi este teama de mine insami. Oamenii iti pot face rau, dar raul devine desavarsit atunci cand ti-l faci tu insuti, atunci cand devii propriul rival si nu-ti mai poti gestiona pornirile, sentimentele si neputinta.
Nu intotdeauna vindecarea poate fi la indemana, insa controlul acestor neputinte poate face minuni si poate echilibra situatia.
Controlul il putem dobandi pornind de la constiinta a ceea ce este, a fost, poate fi sau va fi, in rationamentul aplicat intr-un mod cat mai benefic asupra situatiei.
Adevarata fericire pamanteana nu este decat constientizarea formei de nefericire de dincolo de noi.