mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (IV)

De remarcat că restricţia operează exclusiv în familiile adepţilor sectei, care sunt numite aici "familii creştine" pentru a se face delimitarea de celelalte familii, zise "din lume".

Interzicerera căsătoriilor este aşadar o reacţie emoţională de represalii, luată "la supărare", şi nu un rezultatul unei necesităţi logice şi atent cântărite. "Dumnezeul" Pucios e nevoit să-şi recunoască înfrângerea şi faptul că măsura lui a fost luată la nervi, "la supărare". Reacţia generală a tinerilor faţă de această inovaţie nu a întârziat să apară, arătând lipsa ei de înţelegere şi de popularitate. Ei au respins energic această pretenţie năstruşnică, de a face monahi la normă, din fiecare familie, fără nici o cercetare asupra vocaţiei celor în cauză. "Dumnezeul" Pucioasei constată cu stupoare că fiicele pucioşilor îşi doresc în continuare să devină mămici, iar feciorii lor se întrec unii pe alţii în "neascultare" şi în îmbrăcarea "hainelor de păgâni":

"... Cât puteţi, căutaţi şi fiţi vrednici de ceea ce se pregăteşte pentru poporul Domnului care mai este astăzi pe pământ. Fiţi pregătiţi şi alungaţi de la voi orice poftă. Uitaţi-vă şi nu mai doriţi, fecioarelor, căsătorie, că Dumnezeu S-a supărat şi nu mai face căsătorii, că am luat pe mulţi tineri şi i-am băgat în grădină şi le-am poruncit să fie curaţi, nepătaţi, şi nu M-au ascultat, şi astăzi s-au îmbrăcat în haine de păgâni şi s-au repezit ca leul împotriva Mea. Sunteţi rugaţi, cu viaţă curată să Mă aşteptaţi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 10/23 februarie 1976)

Încet, încet, cu ingeniozitate, mesajele Verginicăi suprapun două planuri diferite pentru a crea acelaşi efect de respingere pentru amândouă. Pe primul plan se anunţă "căsătoria pământească" ca fiind intrată în dizgraţia Divinităţii, iar pe al doilea plan se sugerează şi motivul: desconsiderarea căsătoriei de către oameni, prin "părăsirea bărbaţilor de către unele femei, care s-au unit cu alţii". Cititorul mesajului ar trebui să-l înţeleagă de la coadă spre cap, anume că: dacă oamenii desconsideră darul căsătoriei, de ce le-ar mai da Dumnezeu acest dar, dacă ei tot îl nesocotesc? De aceea darul căsătoriei pământeşti se va lua de la ei (pregătindu-se în schimb "darul căsătoriei cereşti"):

"... Fiţi desăvârşiţi, că Domnul Iisus nu vă căsătoreşte pământeşte, că avem de luptat luptă crâncenă, că a înşelat milioane de femei care să poarte rochiţă de mireasă. Multe din ele au lăsat bărbaţii şi s-au unit cu alţii. Vai lor! că pentru unele ca acestea suferă tot poporul, suferă tot cerul, şi trâmbiţa Mea cu tot ce se petrece în ea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 mai/2 iunie 1976)

O altă motivaţie fabricată a "inutilităţii căsătoriei" este aceea că, oricum, fiindcă trăim vremurile de pe urmă, ea nu-şi mai are rostul nici măcar pentru cei care deja sunt căsătoriţi:

"Astăzi e vremea de pe urmă şi sunteţi rugaţi să fiţi ca şi cum nu aţi fi căsătoriţi. Fiţi pregătiţi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2/15 octombrie 1976)

Totuşi, în mintea Verginicăi se reactivează din când în când datoria de a puncta adevăratele motive care ar trebui să stârnească preocupare pentru cei căsătoriţi: nerespectarea făgăduinţelor reciproce făcute de către miri în faţa preotului şi a lui Dumnezeu, la căsătorie:

"Vai de tine, care ţi-ai lăsat bărbatul şi te-ai recăsătorit cu altul! Vai de tine, bărbat care te-ai recăsătorit cu altă femeie şi ţi-ai lăsat femeia ta! Vai de tine, că la ziua de judecată nu vei avea ce răspunde măcar o dată, că Domnul Iisus Hristos nu a scris niciodată ca omul să se despartă de femeia sa şi să ia alta. Feriţi-vă de acest păcat, că de ani de zile, de când M-am pogorât, am spus de vremea aceasta şi de lucrurile acestea." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 noiembrie 1976)

Sunt reconsiderate aşa zisele "căsătorii creştineşti" făcute doar între mebrii sectei. Acum ele sunt "de plâns" şi nu se mai recunoaşte motivaţia lor iniţială. Se instituie o atitudine falsă despre căsătorie, în care valorile tradiţionale, bazate pe respect, pe îngrijire şi ajutor reciproc sunt bagatelizate. "Dumnezeul" Pucioasei este ambiguu şi duplicitar, afirmând pe de o parte că nu a venit ca să-i căsătorească pe adepţii Lui, iar pe de alta că totuşi a venit ca să-i căsătorească după voia Lui, pentru a-i împiedica să se căsătorească strâmb, după voia lor, cu "fiicele Sodomei":

"... Copilul Meu, care eşti binecuvântat şi te-am ales! Că te-am căsătorit, e că am voit să împlinesc mai curând veacul, şi să te rogi şi să plângi de ceea ce am făcut Eu cu tine. Dar tu, creştine, nu vrei să asculţi, nu vrei să iei aminte la lucrarea sfântă pe care am făcut-o cu tine. Nu am venit ca să te căsătoresc, că dacă nu veneam Eu ca să te căsătoresc, şi aşa te căsătoreai tu cu fiicele Sodomei. Dar Domnul Iisus a venit şi te-a făcut ucenic şi ţi-a dat femeie din fiicele lui Israel. Că nu ştie femeia ta să te servească, nu-i nimic. Că nu ştie să te îngrijească, nu-i nimic. Dar nu aşa ca lumea, ci ca ai Mei creştini din vremurile de demult.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 aprilie 1977)

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (V)


"Necredinţa" sau "credinţa" adepţilor pucioşi se verifică acum prin propensiunea lor spre căsătorie, respectiv prin dispreţul faţă de ea. Cei "credincioşi nu mai doresc căsătorie" şi "nici naşterea de prunci", care nu mai este bine văzută pe motiv că pruncii vor ajunge automat şi inevitabil, fără excepţie, în solda lui Antihrist:

"... Dacă ai fi credincios, n-ai mai dori să te căsătoreşti, şi nici fii şi fiice n-ai mai dori, pentru că ţi-i ia vremea aceasta. Te-ai scrie în cartea unor fii feciori şi fecioare.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 10/23 iunie 1977)

"Dumnezeul" Pucioasei recunoaşte că nu ştie ce face: regretă faptul că le-a îngăduit adepţilor Lui să-şi ia servicii la stat bine plătite în loc să rămână ţărani liberi, dar săraci şi lipsiţi de toate cele, spunând că "nu trebuia să facă acest lucru". El se recunoaşte vinovat de faptul că noii salariaţi la stat s-au îmbogăţit şi nu mai merg duminica la biserică. (Remarcăm aici o deosebire esenţială faţă de timpurile de astăzi, când pucioşilor li se interzice exact contrariul de către "Dumnezeul" lor cel schimbăcios : ei nu mai au voie să mai meargă la "bisericile din lume"). Tinerii sunt îndemnaţi să nu se mai gândească nici la căsătorie sau la haine frumoase, deoarece nu vor mai avea timp ca să se bucure de ele (acest îndemn s-a dovedit a fi o minciună; dacă s-ar fi căsătorit atunci, tinerii ar avea acum peste 30 de ani de căsătorie, deci ar avea şi nepoţi, nu numai copii, în urma căsătoriei lor, iar hainele frumoase s-ar fi rupt de mult, de prea multă purtare):

"... V-am dat voie să vă luaţi serviciu, şi acest lucru nu trebuia să-l fac. Dar voi ce faceţi cu banii de la serviciu? Vă umpleţi hambarele cu haine şi camerele cu tronuri şi trupurile cu îmbuibare. Şi dacă ţi-am dat serviciu, lucrezi duminica şi sărbătorile, şi la biserică şi la rugăciune nu mai mergi, zici că eşti obosit. Cu ce poţi să ştergi acest păcat, creştine? Iată, au venit peste voi zile grele când duminica şi sărbătoarea mergi la serviciu. Şi iată, Eu sunt vinovatul tău, că te-am îngăduit să-ţi iei serviciu. ... Nu te mai căsători, fecioară, şi tu, fecior! Nu te mai îmbrăca frumos, nu, tată, nu mai e vremea. Am spus să nu vă mai faceţi haine multe, că vom fugi la munte. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 30 noiembrie/13 decembrie 1977)

Căsătoria şi naşterea de copii sunt bagatelizate, pe motiv că timpul rămas până la sfârşitul lumii este atât de scurt, încât se măsoară cu zilele, deci fiecare dintre ele ar fi un demers cel puţin inutil:

"... Nu mai doriţi căsătorie pentru o zi. Nu mai doriţi zămislire de copii pentru o zi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat10/23 februarie 1978)

Vorbind în numele "Dumnezeului" Pucioasei, Verginica recunoaşte că "a căsătorit" destule cupluri de tineri în trecut, ca să arate că şi ea se supune legii creştineşti. Cu atât mai de neînţeles este ce se întâmplă acum, pentru tinerii care provin din familiile adepţilor pucioşi şi care vor şi ei căsătorie, dar li se pun interdicţii sau oprelişti mascate sub forma unor alternative nedorite de ei. Ei nu înţeleg de ce pentru unii a fost posibilă căsătoria, iar ei sunt trimişi cu forţa la mănăstire, ca să sufere o viaţă ternă şi plină de suferinţe pe care n-o doresc. Li se răspunde că nu trebuie să fie invidioşi pe alţii, căci "Dumnezeul" Pucios va fi generos şi drept cu toţi cei care L-au urmat: nimeni dintre pucioşi nu va scăpa de suferinţă şi de lipsuri, dar cu condiţia să asculte de "Cuvântul lui Dumnezeu" de la Pucioasa; şi că suferinţele le va primi fiecare după meritul său:

"... Am căsătorit ca să nu ziceţi că am scos ceva din lege, şi n-am ţinut tineri necăsătoriţi. Ferice de cine a stat până la ziua păstrată şi şi-a păstrat fecioria. Vai de acela ce nu şi-a păstrat fecioria! Este cineva care aşteaptă să se căsătorească şi zice: „A căsătorit alţii mai mici, şi pe mine mă trimitea la mănăstire. A căsătorit, şi pe mine m-a trimis să mă pocăiesc“. Nu mai judecaţi, că vă veţi căi. Da. E numai şi numai îndoială în poporul Meu de ceea ce a făcut Dumnezeu: „că m-a dus de la oraş, la ţară; că m-a dus la mănăstire; că la unul i-a dat să trăiască aşa, şi la altul i-a dat să trăiască aşa...“. E numai îndoială în poporul Meu: „că unul suferă, şi altul nu suferă“. Dar Eu zic: fiecare va avea vreme de suferit şi nimeni nu va scăpa de suferinţă, dar să asculte de aceste cuvinte, oricum ar fi ele. Suferinţa vasului Meu nu a avut-o nici Lazăr şi nici Iov, şi nimeni nu a avut şi nu a suferit această suferinţă, că nici în casa ei nu este iubită. ... Mai e puţin şi vine ce e scris să vină să facă ordine în această lume. E scris să facă dreptate şi să împartă la fiecare după meritul său.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 1/14 iulie 1978)

Căsătoria albă este acceptată încă drept o alternativă pentru celibat, dar pentru cei căsătoriţi ea devine deja o obligaţie. Familiile monogame sunt reconsiderate, punându-se problema convieţuirii mai multor persoane de sex opus în aceeaşi cameră, o idee în stadiu de morulă pentru viitoarele "obşti" pucioşeşti:

"... Păstraţi căsătoria neîntinată, că la mulţi dintre voi căsătoria e ca o masă, când hrăneşte trupul cu bucate şi îl hrăneşte şi cu păcate. Cine are femeie, este rugat să fie ca un apostol, să fie ca un levit, să fie ca un ales sfinţit; seminţia lui să fie cu plăcere Domnului. Te-aş ruga, creştine, să nu stai tu în casă niciodată cu femeia ta singur, că te îndeamnă să faci păcat." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25 iulie/7 august 1978)

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (VI)

Deja se formulează o restricţie fermă pentru adepţii pucioşi din "poporul Verginicăi". Pentru ei căsătoria este interzisă! Rămâne însă valabilă (deocamdată) pentru cei din afara comunităţii eretice pucioşeşti; ei sunt (încă) liberi să se căsătorească:

"... Eu aş zice către poporul Meu: opriţi-vă de la căsătorie! Căsătoria din vremea de azi nu mai e duhovnicească. Cine vrea, să ia aminte aceste cuvinte. Cine nu vrea, e liber să se căsătorească. Cine nu vrea să asculte aceste cuvinte, este rugat să nu încurce ceea ce Domnul grăieşte.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 august 1978)
Argumentul principal al acelei perioade, folosit împotriva căsătoriei, este acela că pruncii ce vor fi născuţi de acum încolo vor ajunge cu toţii, fără excepţie, în solda diavolului. Exponentul acestuia se sugerează a fi şeful statului comunist, care ar beneficia pecuniar de pe urma pruncilor născuţi, lucru despre care se pretinde că e proorocit şi de Scriptură (dar nu se mai spune şi unde anume):

"... Eu să fiu ca tine, fecior sau fecioară, n-aş mai dori căsătorie, şi aş sta aşa, ca să nu se mai nască pentru Gog, să-i pună la numărătoarea lui. Voi ştiţi că omul acesta ridică de pe urma pruncilor voştri miliarde de lei? Ştiţi? Nu ştiţi, că în sfânta Scriptură scrie ascuns.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 septembrie 1978)

Tot şeful statului comunist este diabolizat ca nutrind intenţia ascunsă de a institui o căsătorie forţată pentru toţi tinerii şi tinerele, inclusiv pe cele aflate în mănăstiri, lucru care se pretinde că le va bucura pe unele dintre ele:

"... Creştine, vine împăratul cel cu botul de câine şi va face din sfinţenie grajd de vite şi vor trimite creştinele şi monahiile să se mărite. Ce vei face, monahie care ai depus lui Dumnezeu jurământ că stai până la moarte neprihănită? Ce vei face când te va obliga să te căsătoreşti nu cu creştin, ci cu păgân? Multe creştine şi multe monahii, la lucrul acesta se vor bucura. Să ştiţi că mulţi dintre moşii şi strămoşii voştri au fost în mănăstiri, care au avut soţi şi soţii, dar nu s-au dus în mănăstiri şi atât, ci s-au dus să se curăţească, să se sfinţească.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 decembrie 1978)

Inutil de precizat faptul, cunoscut de oricine, că această "proorocie" despre căsătoria forţată prin lege nu s-a mai împlinit vreodată.
Încet, încet, se conturează concepţia că taina căsătoriei trebuie înţelească exclusiv ca o convieţuire ascetică, exclusiv duhovnicească, în care apropierile trupeşti dintre soţi sunt de neimaginat:

" ... Copilaşii Mei, mai sunt creştini ca voi, dar ei nu ştiu ce împărat mai e azi pe pământ. Sunt uscaţi, tată. Când vor ieşi, să nu vă speriaţi de ei că au trupurile uscate. Voi să-i primiţi şi să-i îmbrăţişaţi. Sunt familii, tată, femeie şi bărbat, care nu se întâlnesc prin păcat, ci duhovniceşte. Copilaşii Mei, Dumnezeu a interzis căsătoria cea pentru păcat.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 12/25 iunie 1979)

Unele procese de conştiinţă sunt însă inevitabile chiar şi pentru stricătorii de lege. Procedând (în numele lui Dumnezeu) la dezavuarea căsătoriei, Verginica se întreabă retoric dacă nu cumva în acest mod se "strică legea". De aici rezultă că ea era conştientă de consecinţele demersului său: nu mai era vorba aici de o împlinire a legii creştineşti, ci de o stricare a ei. Totuşi ea găseşte resurse ca să se liniştească şi pe sine, şi pe cei care o ascultă: Legea trebuie stricată din simplul motiv că Dumnezeu nu mai are cu ce să o împlinească. Caz de forţă majoră, aşadar: unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Deci stricarea legii căsătoriei este scuzabilă indiferent de consecinţele ei nenaturale şi nefaste:

"... Tată, sunt oameni de nouăzeci şi peste suta de ani,care se tăvălesc ca porcii în curvie până mor; şi după ce mor,le face preotul o slujbă, două şi s-a terminat. Fiilor, nu vorbim de păcatele acestora, dar feriţi-vă de acest păcat, că din pricina a ce este în lume astăzi, Dumnezeu S-a hotărât ca să nu mai fie căsătorie. Acum, ce facem? Stricăm legea? Dar cu ce să împlinim legea dacă n-am cu ce?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 19 iulie/1 august 1979)

În consecinţă, Verginica promovează un amendament: căsătoria se acceptă în continuare, cu condiţia să fie o "căsătorie albă": mirii "să se căsătorească în Domnul". Asta cu atât mai mult cu cât ea pretinde că monahismul (alternativa clasică pentru cei care aspiră la celibat) este imposibil de trăit în mânăstirile de astăzi, deoarece din cauza degradării vieţii monahiceşti, mânăstirile nu mai sunt mânăstiri:

"Dacă cineva vrea să se căsătorească, în Domnul să se căsătorească, şi să primească duhovniceasca viaţă. Pentru că nu mai sunt mănăstiri, nu veţi putea duce viaţa ca mirii. Cine vrea să-şi ţină viaţa sa, Domnul o primeşte cu bucurie, că mai bine să fii fecior decât să dai demonilor fii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27 iulie/9 august 1979)

[vsovivi]

Iar ție, bubulina trandafila îți pun din nou aceiași bandă... banda de tâlhari:

Citat:
Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Citat:
Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

„Marto, marto, pentru multe te îngrijidoliceștii dar un singur lucru trebuiește... oare cine este cea care bine L-a ales?”

Bubu-Bubulina ofofof clos a e mira... Bubu-Bubulina sive same trandafila... Maya-Daya...

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (VII)

După moartea Verginicăi a urmat la “proorocie” leliţa Maria. Nici discursul Mariei despre căsătorie nu s-a radicalizat. Căsătoria este în continuare “oprită” doar pentru cei care doresc să “aibă inimă pentru Domnul Pucios”, adică să adere la sectă, în care ei urmează să ducă o viaţă aparent “monahicească”. Aderenţii care acceptă “căsătoria albă” sunt avertizaţi că au printre ei vânzători, gata să-i “toarne” la autorităţile civile comuniste, pârându-i că “au făcut o căsătorie de formă, ca să le înşele vigilenţa lor revoluţionară, dar în realitate ei sunt mistici, habotnici şi obscurantişti”:

"... Cine are urechi de auzit, să audă, şi cine are inimă pentru Domnul, să înţeleagă. Domnul a oprit căsătoria pentru că nu mai e timp de întinare şi de pofte trupeşti, dar luaţi bine seama, că sunt între voi lupi îmbrăcaţi în piei de oi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 18 aprilie/1 mai 1982)

Oprirea căsătoriei numai pentru adepţii pucioşi (denumiţi aici "creştini", în mod îngâmfat şi selectiv, pentru a scoate în evidenţă faptul că ei sunt singurii creştini care au mai rămas pe pământ) este confirmată şi prin intenţia declarată ca prin această manevră aceştia să se deosebească şi mai bine de ceilalţi oameni, "cei din lume", lumea deşartă, care doar se consideră creştini, fără însă să mai şi fie:

"Am oprit căsătoria şi întinarea la creştini. Prin aceasta îi voi deosebi de lumea cea deşartă care se întinează până moare. Cine nu-şi spală hăinuţa, nu se poate strecura la Domnul. În lume nu se mai foloseşte nici postul, nici rugăciunea, ci numai curvia. Vor fi trupuri care vor zăcea, şi sufletul nu va ieşi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 octombrie/4 noiembrie 1984)

O problemă "spinoasă" este aceea a căsătoriei preoţilor.
Se ştie că în Biserica Ortodoxă se aplică sfaturile apostolice ( “Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei...” - 1 Tim.3,2) care a dus la obiceiul (devenit între timp, regulă) ca preotul de mir să se căsătorească, pentru a rezista mai bine ispitei adulterului – în timp ce ieromonahii au rămas mai departe celibi, având în vedere opţiunea lor de a trăi izolaţi de societate.
Lelica Maria consideră însă că celibatul preoţilor trebuie neapărat generalizat: nu numai ieromonahii, dar şi preoţii de mir trebuie să renunţe la căsătorie. Lelica Maria nu scapă ocazia de a diaboliza însăşi instituţia preoţiei, folosind o asociere foarte dragă sectanţilor: "preoţimea este cea care L-a pus pe Hristos pe cruce!". Ea identifică astfel în mod intenţionat şi interesat ( dar ticălos şi fals) preoţia Legii Vechi şi preoţia cea nouă, cea creştină. În consecinţă, (spre deosebire de sora ei, Virginia, care-i îndemna stăruitor pe adepţii ei să nu părăsească sfânta Biserică) lelica Maria introduce o inovaţie importantă şi gravă prin consecinţele ei, atunci când susţine că adepţii ei pot foarte bine să nu mai meargă la slujbele preotului din biserică, ci să se adune în jurul ei, ca să-i asculte "cuvântul" , argumentând că "este mai importantă coborârea lui Hristos-Cuvântul", prin gura ei, la creştinii adepţi. Această "coborâre" a duhului vorbitor îi aşadar opreşte pe adepţi de la mersul în biserică, pe motiv că "duhul pucios este mai mare decât biserica" :

"... Astăzi sunt pline şcolile care pregătesc tineri să fie preoţi. De ce să fie preot? Pentru lume? Când iese preot, el trebuie să se căsătorească şi nu mai lucrează ce-i dau Eu. A ajuns la hop. Preot să te duci în lume? Preoţimea M-a pus pe cruce, că nu i-a plăcut cu ce am venit Eu. Chiar şi ucenicilor Mei nu le-a plăcut cu ce am venit Eu. Fiilor, nu vă îndoiţi că am coborât Eu şi n-aţi putut merge la biserică. Eu sunt mai mare decât biserica, şi tot biserică e şi când staţi de vorbă cu Mine." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25 noiembrie/8 decembrie 1985)

Atunci când fiii familiei Chivulescu, din cetatea Căprioru, cer de la lelica Maria să obţină pentru ei "de la Domnul" binecuvântare pentru a îmbrăca haina preoţiei, se izbesc de o condiţionare care nu-i prea încântă: obligaţia de a rămâne preoţi celibi. Adică, să îmbrace haina monahală doar de formă, dar nu cumva să primească şi tunderea în monahism şi să intre în mânăstire. Li se explică faptul că rejectarea căsătoriei este singura cale prin care un preot poate să rămână "în planul lui Dumnezeu":

"... Poţi să le împlineşti pe toate, dar trebuie să împlineşti şi curăţenia trupului. [...] Dacă vrei să îmbraci haina de preot, să îmbraci haina de monah. Nu în forma monahiei, dar vreau să te am ca un monah. Vrei? Nu prea vrei. Dar să te găsească venirea Mea acolo unde vrea Dumnezeu. Eu ţi-am dat cuvântul Meu dacă-l vrei. Nici unul dintre voi nu vreţi să îmbrăcaţi haina de monah? De ce nu vrei? Că vrei căsătorie. Dacă vrei căsătorie, înseamnă că ieşi din planul lui Dumnezeu." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 ianuarie/2 februarie 1989)

[vsovivi]

În prealabil postat de vsovivi

Iar ție, bubulina trandafila îți pun din nou aceiași bandă... banda de tâlchari:

„Marto, Marto, pentru multe te îngrijidoliceștii dar un singur lucru trebuiește... oare cine este cea care bine L-a ales?”

Bubu-Bubulina ofofof clos a e mira... Bubu-Bubulina sive same trandafila... Maya-Daya...

„Spuneam că nu-mi pasă de dragoste și dor... bububui bui bui bui...”,

iar tu Dalilah spuneai tot mereu, numai și numai ale tale... cântând buybuybuy,

așa că nu pot văzându-te cât persiști decât să-ți spun byebye blackbird, ca să nu o pățesc și eu ca Samson, căci s-a încrezut într-o femeie străină, străină de Dumnezeu, care l-a ras în cap ca să-l lege cu propriul păr. Și apoi l-a predat la dușmani... dușmanii care i-au scos ochii... dar el a cântat bububui bui bui... și a murit foarte fericit.

[vsovivi]

Adică bubuybuybuybuy:

„Bay Parkway wonder
You're such a success
Your pretty secretary, ha
She say you are the best

Your face always smiling
say you sure paid your dues
But I know inside
You've got the Bensonhurst blues

Those custom-made ciggies
that you offer to me pretend
and pretend to care about my family

And those pictures on your desk
All them lies that you abuse
Do they know you suffer
from the Bensonhurst blues

Your grandmother's accent
still embarrasses you
You're even ashamed
of the French you once knew

You're part of the chance now
They break you making the news
But I know inside
you've got the Bensonhurst blues

But thanks for the lesson
Cause the life that I choose
won't make me feel like living
with the Bensonhurst blues

And don't, don't try to write me
And don't bother to call
Cause I'll be in conference
Merry Christmas you all”

Și-ți spuneam Dalilah că nu-mi pasă de dragoste și dor...

„I saw the light on the night that I passed by her window
I saw the flickering shadow of love on her blind
She was my woman
As she decieved me I watched and went out of my mind

My my my Delilah
Why why why Delilah
I could see, that girl was no good for me
But I was lost like a slave that no man could free

At break of day when that man drove away I was waiting
I crossed the street to her house and she opened the door
She stood there laughing
I felt the knife in my hand and she laughed no more

My my my Delilah
Why why why Delilah
So before they come to break down the door
Forgive me Delilah I just couldn't take any more
Forgive me Delilah I just couldn't take any more”

...bububui bui bui bui...

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (VIII)

La presiunile de buldozer ale noului outsider ( leliţa Mihaela Tărcuţă) care ţintea la obţinerea excusivităţii în a exercita demnitatea de "proorociţă" pentru poporul pucioşesc, lelica Maria se retrage în anul 1994 de la lucrarea "proorociei". Rămasă singura stăpână în ţara orbilor, Mihaela începe să minimizeze toată lucrarea înaintaşelor sale, Verginica şi Maria. Ea se lamentează că propovăduirea lor împotriva "jugului căsătoriei" n-a dat deloc roade în "popor". Adepţii pucioşi nu s-au limitat nici măcar la "naşterea de prunci", darămite să practice "căsătoria albă". Cu toţii s-au dedulcit la plăcerile trupeşti ale căsătoriei, şi nicio "căsătorie curată" nu poate fi contorizată, nici la răbojul "poporului lelicăi", nici la cel al "poporului Verginicăi". Până şi "cei mari din popor" (aluzie la Verginica şi Maria, care au fost şi ele căsătorite, iar Maria a avut şi vreo trei copii) au trecut prin căsătorie nu pentru sfinţenie, ci doar ca să fie apăsate şi umilite sub jugul bărbaţilor lor:

"Căsătoria celor mari din poporul Meu trebuia să fie taină sfântă şi nu jug pentru cel ce şi-a ales căsătorie, că nimeni din poporul Meu ales nu şi-a ales altceva, tată. Şi dacă cei mari nu şi-au ales altceva şi dacă nici căsătoria nu şi-au păstrat-o în toată legea cea rânduită căsătoriei, iată, Domnul lucrează cu darul înţelepciunii peste poporul Său, peste cei mici şi peste cei mari. […] O, Israele, n-am şi Eu în mijlocul tău o căsătorie curată,tată. Ce durere grea, măi Israele! O, cum n-ai înţeles tu cele cereşti! Cum n-ai avut tu dragoste de sfinţenie, aşa cum au avut atâtea trupuri în a căror inimă a bătut dragostea lui Dumnezeu! Nici măcar legea n-ai împlinit-o, tată, nici măcar atât. Nu ţi-a ajuns, tată, să fi născut fii dacă ai ales căsătorie, dar să mai fi avut în tine căsătorii curate, tată! ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 februarie/6 martie 1994)

După moartea lelicăi Maria (1997), leliţa Mihaela Tărcuţă devine tot mai agresivă în limbajul care vizează căsătoria, ajungând să transforme cu de la sine putere libertatea Scripturii în lege. Acolo unde apostolii făceau recomandări pentru cei mai slabi, ca să evite "jugul căsătoriei" care aduce cu el multe responsabilităţi, leliţa Mihaela instituie ca lege oprirea de la acest "jug" pe motiv că el îngrădeşte libertatea omului şi-l face "plin de griji". Ea recunoaşte o tactică fariseică, şi anume că "poporului" pucios i s-a ascuns multă vreme această nouă "lege", ca să nu fugă de ea şi să poată fi atras şi amăgit cu convingerea că această sectă a "Noului Ierusalim" este însăşi Ortodoxia, când de fapt ea era o clonă perfectă a ortodoxiei. Leliţa Mihaela dă o interpretare vulgară a versetului biblic (vezi Rom.12,10) care îndeamnă la iubire, precizând că nu era vorba de o iubire trupească, ci de una duhovnicească. Ea însăşi îşi rejecteză propriul soţ (Emilian Tărcuţă care, în calitate de soţ, pretindea dreptul la "iubirea unul cu altul") şi îl pune pe linie moartă, înlocuindu-l cu Nicolae Nedelcu cu care, în calitate de "frate de cruce", putea să practice "iubirea unul pe altul":

"Iată, acum, la sfârşitul veacului, pot să spun cu libertate de cuvânt, că nu mai am pe cezarul, nici pe Anna şi Caiafa de care să Mă furişez; pot să spun că e greu de omul care se căsătoreşte, greu de tot, că un astfel de om este legat, este rob, şi nu este liber, este plin de griji, este greu de el. Iată, nu este de folos omului să se căsătorească, dar pe cine mai vezi că înţelege această Scriptură a Mea pe care am lăsat-o prin apostolii Mei? Nici un folos nu vine de la această lege, că lege este, măi copii. Nimic nu iese bun din legea aceasta, decât oameni din oameni, robi din robi, oameni fără libertate pe pământ, şi nu poate omul căsătorit să fie robul Meu, nu poate, că are multe piedici, multe de dus pe calea sa. Chiar şi tu, poporul Meu, ai crezut că se poate [...] N-ai înţeles nici tu, poporul Meu, şi Eu n-am avut cum să te aduc să înţelegi, că dacă Eu nu căutam la inima ta pe care o vedeam că nu poate fără căsătorie, Eu n-aş mai fi avut acum cu cine să vorbesc pe pământ, n-ai mai fi stat să asculţi cuvântul Meu şi să-l scrii ca să rămână înfiinţată orbirea Mea de azi. N-ai mai fi stat să Mă asculţi ce vorbesc Eu din cer, ca să rămână mărturie că am vorbit pe pământ şi că nimeni n-a înţeles vorbirea Mea, că nici tu n-ai înţeles planul Meu şi vorbirea Mea, Israele. [...] Eu am spus: „Iubiţi-vă unul pe altul“, n-am spus „Iubiţi-vă unul cu altul“. Am spus să fie iubire între cei ce sunt ai lui Hristos. Eu pentru aceia vorbeam. N-am spus lumii aşa ceva, ci am spus celor ce nu sunt din lumea aceasta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 iunie 1994)

Totuşi, leliţa Mihaela recunoaşte că pentru "omul din lume" nu se pot pune restricţii, deci pentru el "căsătoria merge până la sfârşit" (libertate care va fi încălcată curând, atunci când se va interzice căsătoria tuturor oamenilor); restricţia va opera deocamdată doar pentru toţi adepţii sectei "Noul Ierusalim", adică "poporul" care se consideră "mireasa de azi" a duhului de la Pucioasa:

"Am scos apă dulce şi am dat la mulţimi şi am spus mulţimilor că Eu am un popor, şi de aceea vin la tine, poporul Meu, şi mereu te rog să fii tare cu Mine şi să fii ca Mine, căci precum căsătoria va merge pe pământ până la sfârşitul de acum, tot aşa cuvântul Meu cel dulce şi cel amar va merge până la sfârşit, până la pragul celor ce sunt nesfârşite. […]Un mire şi o mireasă sunt curaţi câtă vreme sunt miri. Aşa iubire să fie între Mine şi tine, Ierusalime, mireasa Mea de azi, şi să nu doreşti căsătorie, tată, adică pofte, adică idoli, adică voie după voia ta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2/15 februarie 1995)

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (IX)

Intenţia ascunsă a Mihaelei de a generaliza oprirea de la căsătorie şi stoparea naşterilor naturale este resimţită şi de "omul din lume", care reacţionează cu fermitate, denunţând intenţiile "poporului" pucios de a-şi impune cu forţa propriile precepte eretice. Leliţa Mihaela inventează teoria că a existat în rai o intenţie neîmplinită a lui Dumnezeu de a lăsa rânduiala ca oamenii să se înmulţească nu prin naştere, ci prin scamatorie de cuvânt, omul reproducându-se "prin cuvânt de om", şi imitând astfel actul creaţiei lumii prin Cuvânt de către Dumnezeu:

Se bate lumea cu tine, poporul Meu, şi se teme să nu o molipseşti de curăţenie şi de feciorie, se teme că opreşti căsătoriile şi naşterea cea de la om, că lumea nu ştie ce vreau Eu să aduc prin tine pe pământ. Eu prin tine aduc cerul pe pământ, şi omul se teme de cer, că omul vrea să rămână cu poftă până în veac, până la venirea Mea. E vreme de pregătire mare, tată, şi omul nu ia aminte prin tine, şi se uită omul la trup şi nu la cer ca să vin după cum este scris. Dar Eu îi spun prin tine omului că nu aşa am voit să-l fac Eu pe om când am spus "Creşteţi şi vă înmulţiţi". Eu am vrut să înmulţesc pe om din cuvânt, dar omul n-a vrut, şi a zis să se înmulţească prin poftă, prin trup, prin om, nu prin Dumnezeu. De aceea am lăsat botezul în numele Meu, ca să-l înfiez pe om prin botez, căci omul din păcate omeneşti se naşte.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 iunie 1995)

Leliţa Mihaela se disculpă de acuzaţia ce i se aduce că opreşte căsătoriile, pretinzând că sunt două feluri de căsătorii: căsătorie pentru Dumnezeu (care nu se opreşte, ci merge înainte) şi căsătorie pentru om (care se opreşte, pentru că "a ajuns lege a desfrâului şi a adulterului pe pământ"). Monologul Mihaelei este pur retoric. Ea se întreabă în mod repetat (şi întreabă, totodată) "Ce înseamnă căsătorie?" , dar nu dă şi un răspuns la această întrebare. În schimb, tâlmăceşte ce este căsătoria pentru om şi ce este căsătoria pentru Dumnezeu: naştere de fii ai oamenilor, şi respectiv naştere de fii ai lui Dumnezeu. Mihaela propune o lume absurdă şi imposibilă, în care nu se mai nasc deloc fii trupeşti, ci numai fii duhovniceşti. Ea ignoră deliberat că nu ar fi existat pe pământ nici o naştere de fiu duhovnicesc (fiu al lui Dumnezeu), dacă n-ar fi existat în prealabil o naştere de fiu trupesc (fiu al omului). Pentru că întâi se naşte fiul omului, apoi, prin botez, are loc naşterea din nou a lui şi devenirea lui ca fiu al lui Dumnezeu. Însuşi Fiul lui Dumnezeu a trecut prin aceste experienţa, a naşterii şi a botezului, ca să ne arate şi nouă calea. De altfel, toţi adepţii pucioşi au trecut mai întâi prin experienţa naşterii trupeşti şi apoi, prin taina Botezului, prin experienţa naşterii duhovniceşti. Dar ei au uitat această experienţă a botezului şi în ce Biserică s-au botezat, sau se prefac doar că au uitat-o. De aceea afirmă cu seninătate că această biserică nu mai este a lor, căci ei şi-au zidit o altă biserică, Biserica "Noul Ierusalim", o biserică în care nu se botează nimeni pentru că în ea nici nu se cunună nimeni:

"O, omule al bisericii, zici că fiii cuvântului Meu sunt mincinoşii despre care scrie în Scripturi că vor fi şi vor opri căsătoriile şi folosirea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut să se ia cu mulţumire. Dar de ce zici tu aşa? De ce nu te uiţi bine care sunt cei ce seamănă cu această Scriptură? Cine este cel ce opreşte căsătoriile? Ce înseamnă căsătorie? Oare, tu eşti cel ce împlineşti legea căsătoriei de-l pui pe om să se căsătorească şi apoi să-l faci preot slujitor pentru cele sfinte ale Mele şi să-l pui păstor peste oameni? Ce înseamnă căsătorie? Oare, legea căsătoriei este pentru ca omul să se supună poftei trupului aşa cum este astăzi căsătoria care a ajuns lege a desfrâului şi a adulterului pe pământ? Oare, prin legea căsătoriei puteţi să-L înşelaţi pe Dumnezeu, Care a spus: "Fiţi sfinţi, precum Eu sunt sfânt."? Oare, toţi oamenii sfinţi care au lăsat familii şi pe femeile lor şi s-au dat legii sfinţeniei au oprit ei căsătoriile? Şi dacă nu le-au oprit, de ce ziceţi voi că fiii cuvântului Meu opresc căsătoriile? [...] Dar ce înseamnă căsătoria pentru om? Dar ce înseamnă căsătoria pentru Dumnezeu? Căsătoria pentru om e una, şi căsătoria pentru Dumnezeu e alta. Pentru om, căsătoria este naştere de fii ai oamenilor, iar pentru Dumnezeu este naştere de fii ai lui Dumnezeu. [...] Ba mai mult vă spun vouă: cel ce opreşte azi căsătoria, este acela care calcă peste legea ei. Şi cine nu calcă azi peste această lege? Nici un om nu mai este curat în căsătoria lui. Nici măcar preoţii n-au voit să nu calce peste legea căsătoriei lor. Ba, mai mult, prin căsătoria lor calcă legea lui Dumnezeu, legea sfinţeniei unui slujitor al cerului. Şi iată că biserica ta, omule al bisericii, nu este biserica Mea, ci este a ta; nu este turma Mea, ci este a ta, că dacă ar fi a Mea, ar face voia Mea, nu a ta. Eu nu i-am despărţit pe cei căsătoriţi, dar i-am unit pe amândoi cu Mine, i-am făcut un trup cu Mine pe cei doi, şi le-am spus să nu fie despărţiţi de Trupul şi Sângele Meu, căci scris este: "Cine nu mănâncă şi nu bea Trupul şi Sângele Meu, nu are viaţă în el".” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 mai 1997)

[vsovivi]

Am impresia că e vorba mai mult că omul nu e lămurit și nici hotărât de ceea ce vrea: dragoste sau bogăție...

Și el, omul rău și necredincios, defapt nu vrea nici una nici alta ci vrea să fie adulterin și viclean că așa i-a băgat gLumea în cap că cică așa e cel mai cool, așa cică ești puternic, și iată că poți să și hulești pe Dumnezeu fără să pățești nimic. Și dacă omul simte și se vede că poate atunci devine shjmecher și răzbunător și caută modalitățile cele mai viclene de a se băga în funcție și a-și face partia... că planul ticălos și mîrșav îți vine cât ai clipi, și-l aplici că e mai ușor să te dai victimă supărată care-și strivește sânul și-și sfârtecă hainele, și cine-mparte parte-și face, cu necuratul, Jack Spintecătorul, așa din pură lăudăroșelenie... aia a faptelor bune și multe și foarte „serioase”.

Deci e greu de tot, și e plin de suferință... căci durerea e grea.

Așa că hit the road Jack... că „mă iubește un țigan frumos” și de aia eu beau de trei zile... la bir-t, nonstop.

Și dacă ploaia s-ar opri...

...atunci tre' să spun, tre' să spun.