Este ingaduit crestinilor „sa minta pentru Dumnezeu”?

[Florin-Ionut]

Acceptarea unei acuzatii pe nedrept nu este o minciuna? Stiti acea povestire in care un batran este acuzat de catre cineva ca este lenes, desfranat samd si el confirma: da, asa este - desi nu era asa. La urma, este acuzat de erezie, iar el striga: NU sunt eretic!

Deci omul mintise de frica sa nu se mandreasca, dar totul pana la o limita, cand i s-a reprosat ca altereaza adevarul credintei ortodoxe.

[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

Este îngăduit creştinilor „să mintă pentru Dumnezeu”?

Ortodoxia originală a Bisericii „Noul Ierusalim” de la Pucioasa este caracterizată printr-o serie de inovaţii menite să netezească drumul creştinilor spre „înhristosire” şi „şfinţire”. Printre alte inovaţii năstruşnice, „Biblia” Pucioşilor (pe care ei o intitulează pompos „Cuvântul lui Dumnezeu”), promovează o ciudată permisivitate pentru minciună, pretinzând că „pentru Dumnezeu, creştinilor le-ar fi îngăduit să mintă”. Colac peste pupăză, ca şi când îngăduinţa n-ar fi o concesie mai mult decât discutabilă, ideologia pucioasă chiar îi îndeamnă făţiş pe creştini la minciună. Vorbind în anul 1991 din partea Virginiei Tudorache ( şi pretinzând că de fapt, duhul ei vorbeşte), liderii pucioşi îi îndemnau deschis pe supuşii lor să „mintă pentru Dumnezeu”, pe motiv că în acest caz, cu totul şi cu totul particular, minciuna este o „taină acoperită”:

“Biruiţi lumea, chiar de va trebui să minţiţi pentru Dumnezeu şi pentru calea Lui cea dreaptă şi cea adevărată. [...]
Nicuşor Zidaru, [...] De ar fi să minţi pentru Dumnezeu, minte, mămică, şi fă voia Lui, de acum, şi învaţă ce este taină acoperită.” (Citat după Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 2 iunie 1991)

Desigur că aici este vorba de „Dumnezeul” pucioşilor, pe care ei îl numesc tot „Hristos”, un „Iisus Hristos” (contra)făcut şi nu născut, care din Fecioara (Virginia) s-a făcut, mai înainte de toţi vecii care urmează veacului XX (mai precis, începând cu anul 1955); şi în pântecele ei a fost purtat (vreme de 25 de ani: 1955-1980†) şi de aici au ieşit izvoare de apă vie şi de Cuvânt Pucios, şi călare, şi pe jos (călare pe calul alb al Apocalipsei):

"O, popor venit la izvor, dacă ţi-e sete, vino şi bea, tată, dar nu numai să bei, ci să şi crezi dacă vrei să vezi minunea Duhului Sfânt. Fii ochi şi urechi la ce-ţi spun Eu, căci cel ce crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui, şi acesta este semnul celor ce cred în Mine, şi ei nu mai umblă în întuneric, ci au lumina vieţii." (Citat după Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 7 iunie 2009)

“Gătesc acum masă de cuvânt între Mine şi tine, poporul Meu. [...] şi este scrisă în Scripturi taina aceasta când cerul se deschide, iar Eu pe cal alb sunt numit Credincios şi Adevărat, judecând întru dreptate şi având nume scris, pe care nimeni nu-l ştie decât numai Eu, şi se cheamă numele Meu Cuvântul lui Dumnezeu, [...] şi nimeni nu ştie decât numai Eu taina cuvântului Meu când el se face pe masa Mea cu tine, poporul Meu.” (Citat după Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 7 iulie 2010)

Or, această doctrină creează o neobişnuită dilemă, deoarece Biblia spune limpede că “diavolul este tatăl minciunii”:

“Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan, 8,44)

Tot Biblia vine şi cu exemple concrete: cum se poate ajunge la abuz din interpretarea greşită a evlaviei către Dumnezeu. Iudeii ajunseseră să nesocotească chiar unele dintre cele zece porunci, dintr-o părută evlavie, ca să fie ei cu orice preţ „de folos lui Dumnezeu”:

Căci Moise a zis: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta", şi "cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârşească".
Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu,
Nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa.
Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea. (Marcu 7, 10-13)

Istoria Bisericii Universale consemnează o sumedenie de abuzuri făcute „în numele lui Dumnezeu” şi „pentru Dumnezeu”, unele ajungând chiar la crime. Să ne reamintim doar de anii negri ai Inchiziţiei, când mii de nevinovaţi au fost arşi pe rug pe baza unor vinovăţii închipuite sau pre-fabricate.

Pucioşii acutizează aşadar prin doctrina lor această întrebare: avem voie „să minţim pentru Dumnezeu”?

Şi de aici, nedumeririle subsecvente: „este oare posibil să fie nevoie să minţim pentru Dumnezeu”? „Are nevoie Dumnezeu să minţim pentru El”?

Desigur că vor fi tentante răspunsuri de genul... „Da, dacă în felul acesta se salvează viaţa unui om... poate că merită chiar să minţi! Aşa a făcut, de exemplu, călugăriţa integră din „Mizerabilii” lui Hugo: a minţit (pentru prima dată în viaţa ei) ca să prevină situaţia ingrată ca Fantine să ajungă pe mâna nemilosului Javert”.
La un asemenea raţionament, exemplificat cu pasaje alese din literatura universală, replica este simplă: Nu Dumnezeu, ci omul (Fantine) a fost beneficiarul minciunii omului (călugăriţa). Nu s-a minţit pentru Dumnezeu, ci pentru om!

Un lucru este cert: pucioşii au luat în serios acest îndemn. De aceea, nu puţine au fost cazurile când ei au fost prinşi că mint fără să clipească, fiind convinşi că, în acele situaţii fără ieşire în care se aflau, numai minţind puteau salva aparenţele, şi că astfel ei I-au adus prin minciună "servicii" lui Dumnezeu.

Aşadar, să minţim, sau nu, pentru numele lui Dumnezeu?!!

Pentru ce tot mereu minţi ''pentru Mine''... uită-te la tine în sac mai înainte ca să păcăleşti pe alţii cu sectarismul, si vezi că acolo ai ascuns ispisisikaa cu care te-ai autoîntronat ''dreptcredincioasă''...

Păi nu te-ai săturat cât ai întinat pe Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos în oameni? Şi nu ţi-am răspuns aici destul? Ce tot obligi pe alţii ca să lepede pe Dumnezeu pentru... zici tu pentru... Dumnezeu...

Şi nu ai priceput că adminul a închis discuţia ce o ţineai în absurd, ca orbul de bâtă, că s-a săturat şi el să tot citească ''argumentele'' tale, injecţii cu slănină în puişorii de găină!

Defapt dumneata faci munca deşartă pentru nenia şi pentru tanti grijania ca să credem cu toţii în superstiţul înfricoşător ce vine din zaţul de cafia, că v-aţi ghicit voi între voi cum o să vă fie norocul. Tu chiar vrei să ajungi direct în iad? N-ai decât... e liber săniuşul şi topogănitul... e poleit pe acolo cu bune intenţii şi cazi la final ca'n tr-o blaştină dulce, ca peştii într-un compot al frumuseţilor şi curiozităţilor... aşa au căzut pentru că erau frumoase ficele babilonului şi toate s-au făcut asemenea ei, a ficei gomorei. Şi prin poftă ajungi să fi slugă la Creiatină...

''Pârtie!''

Nu te-ai săturat? Nu crezi şi pace... treaba ta dacă te-ai luat cu gLumea, dar lasă oamenii să creadă şi să se mântuiască! Lasă-i să urce pe muntele Sion! Şi nu mai fă dumneata pe Cerber.

[Raoul]

In copilarie,in clasele I-IV il intrebasem pe profesorul de religie daca in cazul in care cineva ar face un rau (ar sparge un geam - asta retin ca a fost exemplu meu atunci) si as spune ca eu am savarsit fapta,sa o iau deci asupra mea si sa suport consecintele (in esenta facandu-i respectivului un bine),s-ar socoti minciuna sau nu? Si mi-a raspuns doar atat: "Raoul,tot minciuna e!"

Acum nu stiu ce sa zic,probabil sunt taine ale lui Dumnezeu,un exemplu de acest gen intalnindu-l si in filmul Mizerabilii daca nu ma insel ( ),cand acel talhar l-a jefuit pe preot,si cand l-a adus politia (vrand sa-l aresteze) preotul a zis ca nu a furat,ca el i le-a dat,si mai ales ca uitase sa ia ceva. Deci judecata e la Dumnezeu,noi sa ne vedem de ale noastre.

[mariamargareta]

Minciuna nu poate coexista cu adevărul, deoarece se exclud reciproc. Dar... poate coexista ea cu binele? Sunt exemplele livreşti, ca cele din Mizerabilii, un dreptar sănătos pentru creştini?

Chiar dacă aparent şi cu minciuna se poate face binele, totuşi nici o minciună nu vine de la adevăr:

V-am scris vouă, nu pentru că nu ştiţi adevărul, ci pentru că îl ştiţi şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr.(Ioan 2,21)

Atunci de unde vine minciuna?

Un lucru sigur este : ea nu vine de la Hristos, căci Hristos este Adevărul. Hristos este Dumnezeu. A minţi pentru Dumnezeu este aşadar sinonim cu a-L face pe Dumnezeu mincinos şi neputincios, cerând în neputinţa Lui ajutor de omul care-l “ajută” prin minciuna lui.

Nu Dumnezeu are nevoie de ajutor de la om, aşa cum învaţă ereticii pucioşi, ci omul are nevoie necontenit de ajutorul Lui.

[mariamargareta]

În prealabil postat de Raoul

[...]
Acum nu stiu ce sa zic,probabil sunt taine ale lui Dumnezeu,un exemplu de acest gen intalnindu-l si in filmul Mizerabilii daca nu ma insel ( ),cand acel talhar l-a jefuit pe preot,si cand l-a adus politia (vrand sa-l aresteze) preotul a zis ca nu a furat,ca el i le-a dat,si mai ales ca uitase sa ia ceva. Deci judecata e la Dumnezeu,noi sa ne vedem de ale noastre.

În romanul Mizerabilii sunt câteva exemple de minciună aparent motivată, pusă în folosul semenilor. Preotul (monsieur Bienvenu) îi minte cu seninătate pe jandarmi (spunându-le că el este acela care i-a dat lui Jean Valjean argintăria, pe care acesta tocmai i-o furase), şi face acest gest ca să-l salveze de ocnă pe învinuit. Sora Simplice îl minte (se întâmpla asta pentru prima dată în viaţa ei) pe inspectorul de poliţie Javert, pentru a salva de la prăbuşire speranţa disperată a muribundei Fantine. Acelaşi roman aduce însă şi exemple de adevăr aparent nemotivat, pus tot în folosul semenilor. Monsieur Madeleine, primarul, vine şi se recunoaşte pe sine a fi adevăratul Jean Valjean, cu riscul de a fi arestat imediat şi readus la ocnă, doar ca nu cumva un semen de-al său (Champmathieu) să nu fie condamnat pe nedrept, prin confuzie de persoană, deci printr-o eroare judiciară. Toate exemplele au însă un numitor comun: ele evidenţiază exemple livreşti de situaţii rezolvate – fie prin minciună, fie prin adevăr – în folosul semenilor.

Problema propusă de pucioşi este cu totul alta. Ei nu pun problema de minţi în folosul semenilor, dar pretind că dacă este în joc folosul lui Dumnezeu, atunci este vorba de un scop nobil, de excepţie, deci nu mai este de ajuns adevărul ci, în mod necondiţionat orice metodă este permisă, orice mijloc folosit este scuzabil şi onorabil, căci scopul scuză mijloacele, nu-i aşa?

Explicaţia acestei opţiuni este simplă. Pucioşii promovează un alt “Dumnezeu”, un Dumnezeu privat care vine numai la ei, în duh şi în cuvânt, şi ale cărui însuşiri sunt oarecum diferite de cele ale Dumnezeului care a făcut cerul şi pământul. “Dumnezeul” Pucios nu este atotputernic, deoarece strigă adesea spre liderii pucioşi, aşteptând de la ei după ajutor omenesc, şi spune că nu poate face nimic fără ei, ci numai cu ei şi prin ei. “Dumnezeul” Pucios nu este atotştiitor, deoarece îi scapă multe din evenimentele trecute şi viitoare (adică uită, apoi îşi aduce aminte de lucruri care ţin de trecut; iar în ceea ce priveşte viitorul, multe dintre “proorociile” lui nu s-au împlinit şi unele nici nu mai au şanse reale de a se împlini vreodată). “Dumnezeul” Pucios pretinde că El este cel care Îşi lucrează a doua venire întru slavă a lui Hristos, dar în acelaşi timp spune că venirea Lui pe pământ din anul 1955 s-a făcut în ascuns şi în mare umilinţă, în trupul umil şi bolnăvicios al Fecioarei Verginica, asemenea întrupării lui Hristos în peştera Betleemului, din Fecioara Maria. “Dumnezeul” Pucios este lipsit de virtutea elementară a bărbăţiei, deoarece plânge uşor şi des, cade în deznădejde şi apoi iar se remontează (atunci când este confirmat de către liderii pucioşi, prin declaraţiile şi faptele lor de sprijin de pe pământ). În aceste condiţii, pucioşii au promovat o derogare de la doctrina imuabilă a adevărului, stabilind că “pentru Dumnezeul lor, în mod excepţional, chiar şi minciuna este permisă, dacă-i poate fi Lui de folos cu ceva.

Are într-adevăr Dumnezeu nevoie de ajutorul omului? Are nevoie Dumnezeu de ceva? Este Dumnezeu vreodată în necazuri, sau în lipsă, sau în slăbiciune, sau la ananghie, sau în primejdie? Pucioşii sugerează că da, iar liderii lor de la “Noul Ierusalim” ar fi “sculele” lui Dumnezeu de pe pământ care Îi rezolvă Lui toate neîmplinirile şi toate neajunsurile şi toate ghinioanele şi toate angaralele. Mai mult, pucioşii sugerează că ajutorul de la om, făcut prin simpla susţinere a adevărului, nu este întotdeauna de ajuns, minciuna fiind cea care vine şi completează de minune raţionamentele şi faptele omeneşti care-L “ajută” în mod curent pe Dumnezeu.

Or, atât Vechiul cât şi Noul Testament includ păstrarea şi apărarea adevărului în practicile obligatorii ale celor care Îl respectă pe Adevăratul Dumnezeu cel Atotputernic. Vechiul Testament include printre cele zece porunci o interdicţie netă de a depune vreo mărturie mincinoasă (fără a preciza că ar fi vorba neapărat de săvârşirea faptei respective într-o instanţă oficială, sau un tribunal suprem, sau vreo judecătorie de judeţ sau de plasă – deci interdicţia de minţi se referă la orice ocazie, orice loc şi orice situaţie în care ar putea avea loc distorsionarea adevărului). Creştinii sunt învăţaţi în Noul Testament că Domnul lor este Adevărul, care nu lucrează nici cu măsură calpă, nici cu jumătăţi de măsură (deci nu va amesteca niciodată adevărul cu minciuna), iar domnul minciunii este un domn străin, căruia nu trebuie să i se închine cu nici un chip. Pucioşii îl ridică însă pe domnul minciunii lor la rangul de “Dumnezeu” şi i se închină într-un ritual idolatru, privat şi eretic, tăinuit cu străşnicie de ochii lumii.

În orice caz, nu romanele (fie ele cât de celebre) sunt cele care ar trebui să stea la baza educaţiei creştinilor.

[mariamargareta]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Sunt situatii cand poti minti cu un scop bun [...]

Poveştile care povestesc despre asemenea "situaţii" intră în contradicţie cu mesajul biblic, iar Biblia nu mai este o poveste pentru cei care o folosesc spre a lor zidire:

"Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui,
Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit" (Col. 3,9-10)

[camy_d]

Minciuna înseamnă şi ascunderea adevărului. Unii martiri ai comunismului au fost închişi pentru că nu voiau să dea declaraţii (care uneori ar fi fost adevărate) împotriva anumitor persoane. Spuneţi voi că această minciună n-a fost bună!

[mariamargareta]

În prealabil postat de camy_d

Minciuna înseamnă şi ascunderea adevărului. Unii martiri ai comunismului au fost închişi pentru că nu voiau să dea declaraţii (care uneori ar fi fost adevărate) împotriva anumitor persoane. Spuneţi voi că această minciună n-a fost bună!

Minciuna nu înseamnă ascunderea adevărului, ci pervertirea sau distrugerea lui. Dacă ascunzi o comoară, ca să nu cadă pe mâna năvălitorilor, nu înseamnă că ai distrus comoara, ci ai proteguit-o. Magii nu l-au minţit pe Irod, atunci când i-au ascuns ceea ce ştiau; dar, ca să nu-l mintă, au ales o altă cale de întoarcere, ascunzând adevărul de faţa lui Irod. Ar fi putut foarte bine să treacă pe la Irod şi să-l mintă, spunând că n-au găsit nimic deosebit. Ei nu pot fi acuzaţi aşadar de minciună, căci ei nu erau supuşii lui Irod, deci nu erau obligaţi ca să-i dea lui socoteală de ceea ce aflaseră de la Bethleem.

Există şi o excepţie: dacă ascunzi ceea ce din datorie eşti obligat să-i spui stăpânului sau tutorelui tău, abia atunci ascunderea poate fi asimilată cu minciuna.

Dumnezeu nu este autor al minciunii, după cum nu este autor al răului. El le îngăduie eventual, atunci când diavolul voieşte să le săvârşească, jucând rolul de "împărţitor al dreptăţii". Aşa cum s-a întâmplat cu Iov, care a primit multe rele de la diavol, tot aşa s-a întâmplat şi cu proorocii lui Ahab, care au fost minţiţi de către diavol:

“Atunci a ieşit un duh şi a stat înaintea feţei Domnului şi a zis: "Eu îl voi ademeni". Domnul a zis: "Cum?"
Iar acela a zis: "Mă duc şi mă fac duh mincinos în gura tuturor proorocilor lui". Domnul a zis: "Tu îl vei ademeni şi vei face aceasta; du-te şi fă cum ai zis! Şi iată cum a îngăduit Domnul duhului celui mincinos să fie în gura tuturor acestor prooroci [...]" (3Regi, 22,23)

Dumnezeu ascunde multe taine de cunoaşterea omului, fie că nu-i sunt acestuia de folos, fie că omului ar putea să-i facă rău cunoaşterea lor; şi cu toate acestea, El nu poate fi făcut mincinos faţă de om, căci nu are nici o datorie înaintea lui.

[camy_d]

În prealabil postat de mariamargareta

Minciuna nu înseamnă ascunderea adevărului, ci pervertirea sau distrugerea lui. Dacă ascunzi o comoară, ca să nu cadă pe mâna năvălitorilor, nu înseamnă că ai distrus comoara, ci ai proteguit-o. Magii nu l-au minţit pe Irod, atunci când i-au ascuns ceea ce ştiau; dar, ca să nu-l mintă, au ales o altă cale de întoarcere, ascunzând adevărul de faţa lui Irod. Ar fi putut foarte bine să treacă pe la Irod şi să-l mintă, spunând că n-au găsit nimic deosebit. Ei nu pot fi acuzaţi aşadar de minciună, căci ei nu erau supuşii lui Irod, deci nu erau obligaţi ca să-i dea lui socoteală de ceea ce aflaseră de la Bethleem.

Există şi o excepţie: dacă ascunzi ceea ce din datorie eşti obligat să-i spui stăpânului sau tutorelui tău, abia atunci ascunderea poate fi asimilată cu minciuna.

Dumnezeu nu este autor al minciunii, după cum nu este autor al răului. El le îngăduie eventual, atunci când diavolul voieşte să le săvârşească, jucând rolul de "împărţitor al dreptăţii". Aşa cum s-a întâmplat cu Iov, care a primit multe rele de la diavol, tot aşa s-a întâmplat şi cu proorocii lui Ahab, care au fost minţiţi de către diavol:

“Atunci a ieşit un duh şi a stat înaintea feţei Domnului şi a zis: "Eu îl voi ademeni". Domnul a zis: "Cum?"
Iar acela a zis: "Mă duc şi mă fac duh mincinos în gura tuturor proorocilor lui". Domnul a zis: "Tu îl vei ademeni şi vei face aceasta; du-te şi fă cum ai zis! Şi iată cum a îngăduit Domnul duhului celui mincinos să fie în gura tuturor acestor prooroci [...]" (3Regi, 22,23)

Dumnezeu ascunde multe taine de cunoaşterea omului, fie că nu-i sunt acestuia de folos, fie că omului ar putea să-i facă rău cunoaşterea lor; şi cu toate acestea, El nu poate fi făcut mincinos faţă de om, căci nu are nici o datorie înaintea lui.

Într-adevăr.

[medusa]

Intai sa definim ceea ce este minciuna !

Curva Rahav ascunzandu-i pe slujitorii Domnului, a mintit pentru ei deoarece nu a spus unde sunt?
Eu zic ca nu a mintit.
Minciuna este atunci cand spui ceva deformat pentru a avea un castig rusinos. Dar cand ascunzi niste informatii, cu un scop pozitiv, nu este minciuna.