Lume sau manastire?

[patinina34]

În prealabil postat de cristiboss56

Acum nu ştiu dacă este chiar inceputul sfârşitului, dar cu siguranţă voi cei din afară sunteţi mult mai vrednici ca noi, in sensul că , apreciaţi mult mai mult adevărata valoare a credinţei . Viaţa intre străini te face de multe ori să apreciezi la adevărata valoare, fiecare cuvânt, fiecare invăţâtură, fiecare dumicat creştin . Puţinul şi lipsa te face mult mai chibzuit şi calculat duhovniceşte. Inţelegi la ce puţin şi lipsă mă refer !

ADEVARAT, ADEVARAT, ADEVARAT!!!!
Uite cum este acuma: noi din afara sintem supusi unei reguli bine stiute si experimentate pe deplin=> cind pierzi ceva ( talmacire = esti departe, ai plecat) atunci ii simti lipsa(talmacire=adica ai lasat tara unde eru biserici si calugari si te-ai dus in loc pustiu - pentru ca sint putini sau inexistenti).

Deci ,eu am mai spus undeva, ma mira baietii asti si cei din secte, aveti acolo pomul cel ce da roade bune ( credinta ortodoxa la tot pasul), nu fiti orbi, nu fiti lenesi, intindeti mana si culegeti fructul( mergeti la Biserica, spovediti-va , postiti, cuminecati-va)...

Noi din afara, cred ca aprope toti din North America vad raul in plin, si putine biserici, unde sa te rogi, dar ceea ce vedem pe strada, in societate, nu se vede inca in Romania, nu s-a ajuns inca acolo, tineti strans fratilor de ceea ce aveti, ca nu stiti ce pierdeti.

D, Cristi, din nou iti dau dreptate, cind ai pierdut=lasat ceva, abia dupa un timp relizezi ce anume ai pierdut.
Se petrece in acel moment efectul opus: adica sa stii ca creste mult credint, multi care nu erau practicanti devin practicanti, l fel cum multi dau de multi bani, si uita de biserica.

Am cunoscut si de unii si de altii.
Lumea este pestrita.

Oricum, eu, de peste ocean, va MULTUMESC din tot sufletul, pentru acest minunat forum, care mi-a dat multa speranta.

În prealabil postat de patinina34

Noi din afara, cred ca aprope toti din North America vad raul in plin, si putine biserici, unde sa te rogi, dar ceea ce vedem pe strada, in societate, nu se vede inca in Romania, nu s-a ajuns inca acolo, tineti strans fratilor de ceea ce aveti, ca nu stiti ce pierdeti.

Chiar asa e, Nina. Am mai scris si eu despre raul mult potetat din vest, si mi s-a raspuns ca si in Romania e raul. Este, dar raul poate fi mult mai mare, iar aici raul e mult mai mare decat in Romania, desi si acolo exista. Si in plus in Romania sunt bisericile pline; manastirile sunt numeroase; se inalta zilnic rugaciuni, care mai tin raul in loc si nu afecteaza chiar pe toata lumea.

[patinina34]

Da, uneori oamenii cred ca iesi din tara si apoi ai numai bine si etc etc, nimeni nu stie de cite ori iti plnge sufletul in pumn, insa la urm urmei este o algere pe cre o facem in viata, poate ca sa mai propovaduim si noi cuvintul lui Dumnezeu si in alte parti, ca nimic fara voia Domnului nu este facut in viata cuiva.

Bnuiesc ca toti au trecut prin periode foarte grele prin strainatate, apoi au avut putina pace avind un loc al lor, insa nimenui - din experienta proprie spun asta - nu i-a fost usor.

O mangaiere, un cuvant bun de multe ori e foarte pretuit deoarece e greu de gasit.
Din aceste motive, multi care pleaca sint mai puternici in credinta, pentru ca se vad singuri, intr-un noian de sacali in jurul tau.

Oricum, repet, cine e acolo, in tara, sa aprecieze ce are, ca daca pleca ... nu stie ce pierde.

[deja-vu]

Parintele Cleopa recomanda (si bine zice) ca pe tanarul sau tanara atrasa de viata lumeasca sa o insoare din timp parintii, ca sa nu se strice; dar daca are chemare spre viata spirituala, sa o lase sa mai astepte si sa n-o zoreasca (pana va hotara pe ce drum se va indrepta). Din discutiile cu parinti contemporani pot repeta cateva sfaturi remarcabile (de folos celor ce nu s-au hotarat nici dupa multa deliberare):

Pr. Ioan (al Covasnei):"Biserica recomanda cele doua cai bine batatorite si clare: casatoria si calugaria. Dar Dumnezeu are oamenii Lui cu diferite lucrari in lume si exista uneori situatii speciale..."

Pr. Adrian Fageteanu: "Casa ta sa-ti fie manastire!"

Interesant ca toti au exprimat cam acelasi lucru cu duhovnicul, dar sub alta forma si au subliniat fiecare alt aspect al problemei. E adevarat ca fiind vazatori in duh si mari rugatori, care au efectiv un dialog cu Providenta, era de asteptat acest lucru - fiindca Dumnezeu le-a raspuns in linii mari la fel. De aceea inclin sa cred ca cea mai buna indrumare vine de la duhovnic, cu atat mai mult cand acesta e "vas ales".

Intre apropiatii care mi-au marcat viata au fost si mireni ajunsi la masura dragostei de aproapele pana aproape de sfintenie pe calea castitatii, altii care s-au sfintit prin daruire, smerenie si simplitate, iar in fine altii care au incercat sa se calugareasca fara a avea dragostea deplina si aceia fie au fost opriti la timp de duhovnic, fie au cazut dupa depunerea voturilor monahale. Un caz a fost chiar la Vladimiresti (manastirea de fecioare redeschisa de Maica Veronica dupa Revolutie) unde vizita unui fost prieten a determinat-o pe o tanara calugarita sa fuga cu el in lume (era cu masina si l-a ajutat necuratul sa o convinga), iar Maicii Veronica nu i-a ramas decat sa o afuriseasca. Sunt si caderi cu totul ingrozitoare, dar sa veghem mai mult asupra propriei persoane cum zice Sf.Pavel: "Luand aminte la tine insuti sa nu cazi..." Cu cat te apropii de Dumnezeu, cresc enorm ispitele - doar sta scris: "Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită" Insa e teribil ce se intampla cu raspopitii sau cei care abandoneaza la mijlocul drumului, prin ei se adevereste Scriptura: "Dar mai vai de cel prin care vine sminteala; acela mai bine si-ar lega o piatra de moara de grumaz si sa se arunce in adancul marii". Primul a fost chiar Iuda, iar mai recent Stalin; noi am avut cazul trist al lui Creanga, in Franta a fost Eliphas Levi (mentorul doctrinei luciferice), la rusi Rasputin (care totusi a ramas pana la capat crestin mistic, avand parte de un sfarsit ca de mucenic odata cu familia tarului). Noi mirenii ne plangem de ispite, dar in situatia calugarilor se ajunge si la posesiune in cazul neascultarii de duhovnic sau al lipsei spovedaniei. In razboiul nevazut nu se iau prizonieri! O cunoscuta imi povestea cum mama ei n-a crezut-o cand i-a marturisit ca fusese violata de un tanar calugar de la manastirea de langa sat (in Maramures) pt. ca nu avea nici 14 ani cand s-a intamplat asta; abia dupa cativa ani cand i-a amintit intamplarea a luat-o in serios... o fi sau nu adevarat, numai ea si Cel de Sus stiu; dar cu siguranta trebuie sa ne temem mai ales de "acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena". Se zice si de G.Vasai (sotul Maicii Veronica la un moment dat, dupa ce fusese in Oastea Domnului si apoi inchis de comunisti) ca sinuciderea lui a fost f. suspecta, peretii camerei ii avea plini de simboluri oculte. Exista si situatii de exceptie, cum a fost cea a unui calugar batran de la Petru Voda care dupa ce fugise din viata monahala s-a pocait si a primit moarte de mucenic, salvand-o pe cea a Pr.Iustin de inca care avem atata nevoie...

Parerea mea personala e ca in viata de familie si in orice iubire adevarata si curata exista atatea ispite, incercari, in definitiv atata jertfa, incat o casatorie dusa asa cum se cuvine in vremurile de azi e mucenicie curata; cred ca orice dragoste MARE (pentru cineva de sex opus sau chiar frateasca) e o cruce si un drum al Golgotei care da celui ce se incumeta la ea ocazii sa guste cat de putin din tradarea lui Iuda, lepadarea lui Petru si incredintarea sufletului in mainile Parintele Ceresc (atunci cand toate sperantele lumesti sunt rastignite). Cei mai mari apostoli, Ioan si Pavel, au numit dragostea calea suprema si esenta insasi a lui Dumnezeu - dar pe cat e de inalta si de frumoasa, pe atat e de grea! Mai ales in vremile de apoi (sau de acum), cand dragostea multora se va raci. De aceea se si zice in Pateric: "In manastirile cu viata de obste de mantuiesc cu miile, in cele cu viata de sine, cate unul dintr-o mie". Rostul vietii monahale e desavarsirea iubirii, dupa cum a spus extraordinar Sf.Ioan Gura de Aur: "Iubirea si virtutea sunt unite, nu poate dainui una fara cealalta; iar avand una, sporeste si cealalta". Un ucigas devine si sfant prin puterea dragostei (cazul lui Pavel), iar un sfant fara dragoste se prabuseste. Unora singuratatea le impietreste inima (si atunci casatoria e unic remediu), altii au atata dragoste incat o desavarsesc in sihastrie. Chiar zicea un filozof: "Ascetul fuge de lume ca s-o iubeasca cu si mai multa patima".

In America de N nu cred ca e tot asa grava treaba ca in UE, inca mai exista crestini si viata religioasa (in special in Mexic, dar chiar si prin SUA); in schimb in Europa de Vest e un dezastru moral si spiritual total, mai mult ca sigur va fi primul loc unde se va introduce taxa pe aerul respirat (pentru dioxidul de carbon expirat, care contribuie la incalzirea globala). Istoria ne invata ca crestinii cazuti ajung mai rai decat paganii (cum e scris ca celor care se intorc in necuratie "li se vor face lor cele de pe urma mai rele decat cele dintai")... iar Europa a fost chiar leaganul crestinismului. In Ro bisericile sunt pline duminica pentru ca 1% din romanii de la oras merg la liturghie saptamanal; cam aceeasi proportie este si la romanii ajunsi peste ocean, cu exceptia ca sunt mai putin ravnitori (in general credinciosii nu prea emigreaza, sau daca o fac nu se simt deloc in largul lor in N. America, unde e mult individualism si putina dragoste - asta cu cat esti mai la nord). Diferenta esentiala intre Ro si America e pamantul romanesc, care e atat de binecuvantat si are atatea ramasite ale dreptilor incat totul e un adevarat altar, cum bine zice Miorita. In schimb oamenii... Vorba parintelui Ioan (de la Recea): "Pai cum vrei tu, vierme, sa vezi jertfa lui Hristos?" Un lucru insa e sigur: in Romania se joaca cu cartile pe fata, nu trebuie sa faci eforturi sa distingi binele de rau, credinciosul de apostat; e locul unde nu poti fi caldicel: ori te sfintesti, ori te indracesti. E destul ca un roman sa deschida gura si stii ce e cu el...

Doamne ajuta! Iulian

Frumoase si intelepte cuvinte, Iulian. Si sa avem grija de noi insine, sa nu cadem, dupa cum si tu spui.

[Anomisimona]

Doamne ajuta.
Cred ca atunci cand iti gasesti cale in lume, nu mai ai intrebari daca sa iei calea manastirii, dar in cazul in care nu ai o familie si prea putin te pasioneaza se pierzi vremea prin oras sau mai stiu eu pe unde , te gadesti ce e mai bine pentru tine.
Si atunci incepi sa te rogi, si te rogi, si te rogi, si raspunsul nu vine si e din ce in ce mai greu, dar, dar tot simti ca Dumnezeu e cu tine.Si atunci trebuie sa avem rabdare. Stiu ca e foarte greu, dar trece si speram sa treaca spre folosul duhovnicesc.
Cu dragoste in Hristos.

[adr1an]

În prealabil postat de goldfinger17

Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

cam asa ceva simt si eu...si e k un fel...de....atractie...puternica...si mai ales cand sunt intr-o Manastire,,,sau in preajma unui preot sau calugar,,, si cand sunt asa,,,,uit de tot,,,de lume,,,parinti,,,frati,,,prieteni,,,parca as fi si eu un calugar,,,si 1... nici parintele duhovnic nu ma lasa...adik nu imi da binecuvantare sa plec la Manastire,,,k ii e teama sa nu ma smintesc,,,si eu citit multe,,,si cam stiu la ce sa ma astept,,,cu toate k imi e greu sunt mereu gata,,,sa le,,,implinesc sa zic asa pe toate....si 2...nici parinti nu ma lasa sa plec...si le-am dat de inteles k am sa plec,,,da nu cand...si deja cam imi planuiesc,.,,cum o sa plec,,,ce o sa fac,,,la ce Manastire,,,etc...da ai dreptate poate sa fie si o ispita de la diavol...dar acum sa fie doar voia Domnului,,,noi sa tinem scanteia asta de a pleca la Manastire,,,stii cum e vb aia,,,bate fierul cat e incins,,,da nici prea tare,,,k se indoaie,,,ee,, noi sa il mentinem asa,,cald,,,si atunci cand ardeee cel mai tare,,,adik dorinta noastra de a pleca,,,atunci sa plecam,,,si sa uitam de cele lumesti,,,cum erea un monah...avea tot asa aprinderi din astea sa plece la Manastire...si isi..vanduse casa,,,lucrurile le-a impartit la saraci,,,si a plecat doar cu o traista dupa el...in drum spre Manastire,,,ii da in gand satana k a uitat ceva acasa,,,k mai trebuia sa faca ceva...asa sa intamplat de 3 ori,,,in 3 zile,,,si atunci el a stat putin pe ganduri,,si si-a dat seama k e ispitit de diavol,,,si ce crezi k a facut,,,??...sa dezbracat de hainele si a lasat traisa jos,,,si a fugit pana la Manastire,,,si de atunci ii zice Atletul lui Hristos...ehhh....ce nu ar face satana sa ne intoarca din drum...ar rasturna lumea pe dos.,..el ar putea si mai multe....da nu il lasa Prea Bunul Dumnezeu,,,
Doamne ajuta...Sanatate...si iarta-ma si pe mine pacatosul...dak te-am deranjat cu ceva,,,sau nu ai inteles ce am vrut sa iti explic

[cristiboss56]

Îţi poate veni gândul să pleci la mănăstire ca să fugi de lupta pe care ţi-o dă lumea aici ?
Păi, nici nu te primeşte mănăstirea. După ce ai biruit totul, vii la mănăstire. Dacă nu ai reuşit acolo, aici , la mănăstire, cum poţi să birui ? Spune Mântuitorul : " Dacă Eu vă spun nişte lucruri omeneşti , şi nu le pricepeţi, cum o să pricepeţi dacă v-aş spune lucruri cereşti ? ". . . . Dacă tu nu ştii să slujeşti lui Dumnezeu, Care e veşnic, ai să te împotmoleşti. Trebuie să fi atent : "Stai că asta nu ţine de veşnicie. Asta nu o fac . " Dacă vii la mănăstire, puţin lucru este ? Bucuri pe Dumnezeu cu poziţia ta toată viaţa ! N-avem noi motive să fim bucuroşi ? Că zice Sfântul Ioan Carpatinul : "Să nu mai fericiţi pe nimeni , călugărilor , numai pe voi să vă fericiţi ! " . Şi dacă intri la mănăstire, ferească Dumnezeu să nu mai stai ! Cazi în anatema ! Intrarea la mânăstire este intrarea în rai, şi ieşirea de la mănăstire este plecarea din rai.

[costel]

Faptul ca un monah poate sta la masa cu un mirean, ca isi pot vorbi, ca se bucura unul de altul, ... inseamna ca nu trebuie sa ne mai intrebam: lume sau manastire? Trebuie sa retinem doar atat: buna vietuire in ambele.

[ory]

În prealabil postat de costel

Faptul ca un monah poate sta la masa cu un mirean, ca isi pot vorbi, ca se bucura unul de altul, ... inseamna ca nu trebuie sa ne mai intrebam: lume sau manastire? Trebuie sa retinem doar atat: buna vietuire in ambele.

Costel...tare iti admir echilibrul!,aceasta credinta ce implica teologia(aprofundarea si definirea credintei),nu doar "crezul" pur si simplu.