Despre slăbiciunea umană....

[Seraphim7]

Revenind pe forum după o pauză de câteva luni, observ tot mai multe persoane care suferă mai ales din cauza eșecului de a-și găsi un rost,un țel sau credința.Pe fondul acestor neputințe însăși viața în sine devine fără sens.Izolati de lumea dinafară ei se găsesc față în față cu sinele lor și debusolați nu mai știu ce să facă,pe ce drum să o apuce,nevazand decât eșecul și incapacitatea de a fi cu e lumea,respectiv în rând cu ea.De ce sufăr?De ce nu pot avea credință?Ce povățuitor sa caut?

Lumea spirituală....Cam acolo duce ușa asta pe care nu vor,nu știu,sau le este frică să o deschidă aceia care trec prin asemenea stări sau situații.Chiar daca de cele mai multe ori multi se aruncă în neștire pe ea,din categoria asta fac parte și eu,nu prea este alta cale.

Fiindcă tocmai de asta suntem pusi in fata acestor încercări, probleme,și situații nefaste....Tocmai pentru a întoarce fața lumii acesteia, trebuind să intrăm în zona spirituală care este exact inversul celei materiale.

Bineînțeles,este greu și tocmai de asta ne plângem,și suferim,și nu înțelegem și căutăm răspunsuri...

Dar atâta timp cât rămânem ancorați in iureșul acestei lumi cu așteptări de la ea și oamenii lumii....Nu vom găsi nimic

Decât frustrare, tristețe, dezamăgire și înșelare....

Lumea spirituală nu are echivalent în lumea materială,

Decât sufletul....

Religia nu a făcut decât să ia Sufletele eliberate încă de pe pământ și să le întineze cu materie, fiindcă altfel nu le puteau da un sens pe pământ

Însă acele Suflete altceva voiau de fapt

Ele au vrut să curețe sufletul de pământ

Însă oamenii nu au vrut asta

Cert este că încă Chemarea există, indiferent de religie, rasă,neam

Dar este dureroasă pentru mai toți

Fiindcă încă suntem legați de Pământ

Și cât timp nu ne dezlegăm de robia lui blestemul lui Dumnezeu rămâne....