Despre bioterapie

[laviniu]

Sper ca n-am peturbat dialogul dintre voi doi, imi cer scuzele de rigoare !

[catalin2]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Inchisoarea pacatelor.Mizera,intunecoasa,cu umbre mefistofelice napadind peretii.Vantul regretelor suiera amenintator prin geamul incadrat cu zabrele constiintei.Soarele aproape ca nu mai ajune pe paiele umede pe care Scotianul sta chircit.Se zbate,sufera,isi plange amarul.Amintirile il napadesc,il incoltesc.Isi da seama ca a gresit,ca a picat in erezie.Este un eretic,ce gand infricosator.Parca toti sfintii il privesc cu asprime.Scotianul tremura,isi infunda degetele in urechi,nu mai vrea sa auda acel glas care ii spune:

Draga Scotianule, scuze ca ma amestec in discutie, am vrut sa-ti dau o veste buna: avem posibilitatea de a alege.
Imaginea creata in acest pasaj mie imi pare ca un fel de inchisoare a lipsei libertatii de alegere. Poti alege tot ce vrei, nu suntem predestinati, pana la sfarsitul vietii avem de facut o sumedenie de alegeri. Nu esti eretic definitiv si nici noi mantuiti dinainte. Acum esti calvin, dar nu se stie ce se va intampla peste un an, peste cativa ani, etc.
De exemplu acum cativa ani eram agnostic (chiar ateu cateodata). Daca ne intalneam si tu imi aiceai ceva de Dumnezeu eu te priveam cu ingaduinta si poate iti puneam cateva intrebari de curiozitate si din politete, iti spuneam ceva de stiinta.
Dupa un timp eram pasionat de religiile orientale si paranormal, daca ne intalneam si discutam de religie iti vorbeam de cum leviteaza yoginii, ce minuni exista la altii, iar mai apoi dupa ce am fauct reiki iti spunema de reiki si te sfatuia sa mergi si tu (ca am sfatuit mai multi).
Daca ne intalneam acum nu mult timp, dupa ce am citit Vechiul Testament, eu credeam ca toate religiile crestine sunt la fel (combinate si cu ceva paranormal, adica new-age cu crestinism), ma uitam la emisiuni neoprotestante si ascultam chiar din cand in cand un radio neoprotestant. Daca discutam nu faceam diferenta ca esti calvin, important era ca nu esti ateu cum fusesem eu.
Dupa aceea daca ne intalneam nu mai credeam ca religiile neoprotestante sunt la fel de bune, ci doar ortodoxia si catolicismul.

Acum o sa-ti spun ca doar ortodoxia, nu mai am unde sa caut pentru ca am cautat peste tot, e ultima statie. Tu cunosti doar ce spun eu acum, nu cunosti parcursul de pana acum.
Asadar si tu, nu se stie peste cativa ani daca vei avea aceleasi conceptii si aceeasi religie. Deocamdata parerea mea (si sper sa nu te supere ca o dau, e parerea mea) e ca tu nu mai cauti, pentru ca acum crezi in niste idei care spun ca in toate cultele e bine, deci potem sta linistiti oriunde ne-am afla. Un fel de adormire a constiintei si taiere a alegerii si cautarii.
Dar noi avem posibilitatea alegerii, deci nu stim ce vom alege in viitor si daca peste un an, in urma unei revelatii, declic nu vei ajunge tu ortodox.

[laviniu]

Imi cer scuze ca am perturbat dialogul dvs.!

[catalin2]

În prealabil postat de laviniu

Domnule Catalin2, aceasta afirmatie a dvs. :"Acum o sa-ti spun ca doar ortodoxia, nu mai am unde sa caut pentru ca am cautat peste tot, e ultima statie."....UNDE gasesc eu in Biblie acest lucru (doresc versetele exacte)?!?

Daca frecventezi biserica o sa o spui chiar in Crez: "Cred intru Una, Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica."
Am subliniat Una.

[laviniu]

Multumesc ca nu m-ai injurat !

În prealabil postat de catalin2

Draga Scotianule, scuze ca ma amestec in discutie, am vrut sa-ti dau o veste buna.Si tu, nu se stie peste cativa ani daca vei avea aceleasi conceptii si aceeasi religie. Deocamdata parerea mea (si sper sa nu te supere ca o dau, e parerea mea) e ca tu nu mai cauti, pentru ca acum crezi in niste idei care spun ca in toate cultele e bine, deci potem sta linistiti oriunde ne-am afla. Un fel de adormire a constiintei si taiere a alegerii si cautarii. Dar noi avem posibilitatea alegerii, deci nu stim ce vom alege in viitor si daca peste un an, in urma unei revelatii, declic nu vei ajunge tu ortodox.

,,A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”.El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”

În prealabil postat de Scotland The Brave

,,A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”.El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”

Sincer, frate, m-a zguduit, pana aproape de lacrimi. De unde o ai? Este extraordinara, pare o adaptare moderna a ceva din vreun Pateric. Catalin, tu esti un ortodox erudit si le ai cu Patericele, stii tu cumva daca in Patericul Egiptean sau cele slave este asa ceva? In cel Siriac sigur nu este. :) Cel putin in ce am eu...

(...) Era o postare mai ampla.Am realizat inutilitatea ei si am lasat doar melodia. Ploaia care va veni...

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Scotland The Brave

In Scotian lupta ajunge la paroxism.Demonii maniei si ingerii blandetii se lupta intr-o inclestare cosmica,apocaliptica.Bietul suflet este sfasiat,cusut la loc,taiat si peticit,ridicat la cer si zdrobit de pamint.

- "Mă gândeam la următorul epilog: inchizitorul a spus tot ce avea de spus şi aşteaptă acum răspunsul Ostaticului său. Tăcerea Lui îl apasă. L-a ascultat tot timpul cu luare-aminte, liniştit, privindu-l pătrunzător, drept în ochi, fără să-i obiecteze nimic. Bătrînul ar vrea totuşi să-I audă glasul, să-I spună ceva, orice, măcar un cuvînt, fie el cît de amar, cît de cutremurător. Ostaticul însă se apropie de el şi sărută blînd buzele ofilite ale bătrînului de nouăzeci de ani. E singurul Lui răspuns. Inchizitorul tresare. Ceva îi tremură în colţul gurii; se îndreaptă apoi spre uşă, o deschide şi spune: „Du-Te şi să nu mai vii... să nu mai vii... niciodată, niciodată!” Şi-L lasă să iasă „în noaptea ce învăluie piaţa oraşului” [18]. Iar Prizonierul [Hristos] pleacă."

(MARELE INCHIZITOR
DOSTOIEVSKI - LECTURI TEOLOGICE
Konstantin Leontiev, Vladimir Soloviov, Vasili Rozanov, Serghei Bulgakov, Nikolai Berdiaev, Semion Frank
Traducere, prefaţă şi note de Leonte Ivanov
POLIROM Iaşi, 1997
Pagina 24)



Sărmane suflete! Te iubesc.



PS. Vedeţi dragii mei şi plângeţi. Citiţi cu multă luare aminte şi dor cele scrise de Scoţian. Sunt spovedania publică a unui suflet aflat între viaţă şi moarte. La intersecţie, ca şi Ivan Karamazov. Să-l scape Dumnezeu de sfârşitul lui. Singur nu va putea. Dac-ar înţelege cum e cu adevărat Domnul Hristos... Singura fericire care aduce pace şi lămurire neclătinată, care ne scoate din iadul nostru, este numai Ortodoxia, Care e viaţa lui Hristos pe pământ. Dar ce greu e să ajungi la Ea...

Cu durere şi dragoste, Alexandru




Aici este veşmântul Maicii Domnului, decolorat (de la grena) de 2000 de ani...




Ps.44:11. Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată. [...]

Ps.44:15. Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi prea înfrumuseţată.

Esti un om bun Alexandru.Unul inantea ta,cu acelasi nume,avea falange de hopliti,alaturi de care a ajuns pana-n India,cautand gloria.Cand eram mic bunicul meu(RIP)imi desena pe harta drumul lui prin istorie.Apoi mi-a spus ca blandetea si dragostea ajung insa mai departe.Pana la Dumnezeu.Ma bucur ca fie si pentru moment incheiem in acest mod un dialog care asa ar fi trebuit sa incepa.Daca ti-am gresit sa ma ierti.Dumnezeu cu tine...prietene.