Poezie cu autor necunoscut mie

[arwein]

Va rog, daca recunoasteti poezia, sa imi indicati autorul!

Baraba

Autor necunoscut (?)

Vuieşte ca volbura-n framăt nebun
Şi urlă mulţimea în stradă,
Turbată mugeşte ca apa-n cascadă,
Cu pumnii-ncleştaţi către bolţi ce răsun,
Sălbatecul cor din grămadă.
“La moarte, la moarte! E om blestemat!
Cuvintele lui sunt minciună.
Ne strică şi viaţa şi legea străbună;
Mai zice că-I Rege! Omoară-L, Pilat,
Să nu stea cu noi împreună!”
Şi valul de glasuri urcând patimaş,
De bolta înaltă se frânge…
Din mii de priviri de jăratec şi sânge
Ţâşneşte acelaşi potop uriaş
De ură şi patimi nătânge.
…Doar sus pe terasă, priveşte blajin
Şi tace un om în picioare;
Brăzdată de sânge e faţa pe care
Citeşti deznădejde, iubire si chin,
Topite-n dureri arzătoare.
Iar oamenii mai crâncen strigă furioşi:
“La moarte! Condamnă-L la moarte!
Vrea Rege sa fie? Coroana să-Şi poarte,
Dar nu printre noi, când avem din strămoşi
Ruina visurilor sparte!”
Pilat îi priveşte de sus cu dispreţ.
Nicicând n-a putut sa-nţeleagă
Poporul acesta ce regii şi-i leagă,
Îşi spulberă visuri, se poarta semeţ,
Şi plânge o viaţă întreagă.
N-au zei, doar altare spre-un alt dumnezeu,
Urăsc şi ucid, dar se roagă,
Nu cred în nimic, dar credinţa îi leagă,
Îşi spulberă visuri, se poartă semeţ
Şi plânge o viaţă întreagă.
Dar azi nu-i rascoală, n-au săbii la ei;
Îi cer doar atât – să-L ucidă
Pe unul de-al lor, cu privirea timidă,
Ce le-ar fi stricat nu-ştiu-ce obicei
Din legea lor strâmtă, aridă!

Îl cheamă Iisus! Auzise de El;
Făcuse mult bine prin ţară,
Şi multe minuni, iar privirea lui clară –
În inima celui mai mare mişel
Da pace, făcea să rasară
În piepturi fiorul iubirii adânci,
Iubirea sublimă de frate;
Răbdare-nvaţa El şi gânduri curate…
Iar azi ca o trestie ruptă ce-o frângi
El tace, o vorbă nu scoate.
Îi vine un gand lui Pilat:
“Ei, pe-aici, curând vor avea sărbatoare!
Ce-ar fi sa le scot pe unul din închisoare?!
Şi poate fiara se va potoli,
Luându-l pe altul în ghiare!
Vrea sânge poporul, o jertfă, omor?
Aleagă-şi el singur podoaba!
Să judec am vrut, sa fiu drept, si degeaba!”
Pilat se ridica, se uită-n pridvor,
Şi strigă: “Să vină Baraba!”
Apoi către Iisus se duce grăbit;
Speriată privirea lui rece
Rămâne-ncleştată… Se reculege…
Răcneste: “Eşti rege? Răspunde cinstit!”
Şi-aude: “Pilate, sunt Rege!”
………………………………………
Prin lungi coridoare se-aude cum vin
Pe lespezi soldaţii din garda;
Ecou din adâncuri se chamă să-şi piardă
Fiorul sinistru din lanţul străin
În care puteri se încoardă.
De-odată, apare cu ochii sticloşi
Şi faţa-ngrozită de moarte,
Tărându-se-un om cu priviri disperate;
Statura-i înaltă, cu umeri vânjoşi,
Imploră speriat libertate!
Mulţimea-ngrozită tăcu fără grai…
O clipă de grea înfruntare!
Şi-apoi, dintr-odată porneşte mai tare:

“Ce vrei cu Baraba? Pilate, ce ai?
Baraba e hoţul cel mare!”
« Eu ce vreau? Nimic, doar tăcere!
Cu gânduri mârşave aici mi-aţi adus
Legat ca pe-un miel la tăiere
Pe omul Iisus!
O, gloată nebună, flămândă?
Nu-I vrednic de moarte, strigaţi în zadar,
Nimic n-a facut de osândă,
E om plin de har!
De ce vreţi, călcând pe dreptate,
Urmaşii, copiii, să vi-i blestemaţi?
De ce-L daţi la moarte?
De ce vă-nşelaţi?
Ca voi El e demn sa trăiască,
Să-Şi poarte visarea spre zări-naripat,
Să cânte, mereu sa iubească;
E nevinovat!
Şi-aici v-am adus pe Baraba!
Un om de nimica, vă este duşman;
Îi ştiţi voi mai bine isprava,
Cum an dupa an,
Temutul Baraba, prin case
Umbla, jefuia îngrozindu-i pe toţi,
Şi-ntre hoţi el rămase –
Mai mare-ntre toți.
Şi nu demult, într-o răscoală,
L-am prins ucigând în norod. Şi socot
Că-i vremea să dea socoteală
Acuma de tot!
Vi-i pun astăzi faţă în faţă:
Un hoţ şi un Rege, un demon şi-un Sfânt!
Alegeţi sau moartea sau viaţa,
E-al vostru cuvânt!”
O clipă tăcere…
Pluteşte prin sfere
O grea adiere
Cu izul de fiere… tăcere…

Şi-apoi, ca un trăznet ce-adânc răscoleşte
Gunoiul si gloria lumii,
Puhoiul de glasuri de-odata zvâcneşte,
Şi creşte, şi creşte, tot creşte,
Cum creşte furia furtunii.
“Îl vrem pe Baraba! Îl vrem pe tâlharul!
Baraba! Baraba! Baraba!”
Şi-n rânjete crude se-aprinde coşmarul,
Se zguduie lumea! Pilat e ca varul,
Şi semne le face degeaba.
“Şi-atunci cu Iisus ce vreţi să fac?”
“Ce stai? Răstigneşte-L odată!
Şi sângele Lui să cadă în veac
Pe noi şi urmaşi ca rasplată.”
“Baraba, esti liber!” – ii zise Pilat
Şi trist, privirea-şi coboară.
Încet se ridică, şi-apoi – tulburat –
Suspină şi strigă cu glasul tăiat:
“Pe Iisus duceţi-L să moară!”
………………………………….
Departe, prin panza umbrită de vreme,
Abia-L mai zăresc pe Iisus;
Din ochii Lui mari văd lacrimi alene
Cum cad pe obrazul răpus.
Şi-l văd pe Pilat, cu privirea-nroşită,
Cu ochii de sânge, cu părul vâlvoi,
Se-ndreaptă spre gloata ce tace-ngrozită:
“Iata-vă Omul! Luaţi-vi-L voi!”
Iar langă Iisus, pe Baraba, cum plânge
Privindu-I cununa de spini,
Şi-n hohotul inimii glasu-i se frânge,
În lungul vieţii suspin.
Căci omul acela, zdrobit de păcate
Pe care l-ai scos de la chinul cel greu,
Primind Tu în locu-i pedeapsa la moarte,
Baraba acela, Iisuse, sunt EU!