Raspunsuri duhovnicesti +

[reporif]

Frumos forum

[cristiboss56]

Sfântul Serafim de la Sarov, care a petrecut în genunchi pe o piatră 1000 de zile și nopți, avea o foarte mare îngăduință pentru neputințele altora. De exemplu, el le-a dat voie surorilor de la mănăstirea Diveevo să mănânce de patru ori pe zi, obicei care se păstrează și astăzi, ceea ce pentru greci este o sminteală. Sfântul nu numai că le-a permis patru mese pe zi, ci chiar le dădea voie să țină pesmeți sub pernă și să ronțăie și noaptea, dacă le e foame, numai „să nu se mâhnească”.
Acest „să nu se mâhnească” este o piatră de temelie în viața duhovnicească. Marii asceți știu că pentru o mâhnire, chiar și inconștientă, adusă cuiva, Dumnezeu nu mai primește rugăciunea. Grija de a nu mâhni e atât de mare la oamenii desăvârşiţi, încât, fiind întrebat odată de ucenici ce vor face dacă vor vedea pe un frate dormitând în biserică, Sfântul Pimen a răspuns: „Eu, cu adevărat, de voi vedea pe fratele că dormitează, pun capul lui pe genunchii mei şi-l odihnesc”.
(Ierodiacon Savatie Bastovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timișoara, 2002, pp. 59-60)

[cristiboss56]

"Toate încercările care vin în viaţa noastră trebuie să le primim cu răbdare, cu demnitate, dar și cu înțelepciune. RAIUL nu este clădit pe minciună, ură, bârfă și mândrie, ci are temelia puternică a smereniei, blândeţii, dragostei, răbdării și a faptelor bune." ~ Pr. Dumitru Păduraru

[cristiboss56]

"Cum ne putem gândi la orice lucru şi nu ne putem gândi la numele lui Hristos şi al Maicii Domnului?"
Rugăciunea dăruieşte oxigen duhovnicesc. Creştinul nu poate să trăiască creştineşte, cu nădejdea vieţii veşnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru şi nu ne putem gândi la numele lui Hristos şi al Maicii Domnului?
Putem, e de-ajuns să vrem. Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă şi deşartă. Vrea să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne împiedică intrarea către Hristos şi Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice preţ să comunicăm într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen.
Când avem scandaluri, necazuri, ispite, primejdii, să îngenunchem şi să ridicăm mâinile, rugându-ne cu căldură şi smerenie la Hristos şi la Maica Domnului, şi să lăsăm cererile noastre să fie rezolvate. Să nu lăsăm mintea şi gura noastră fără rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne pe noi.
Fără rugăciune, diavolul ne fugăreşte, prin cugete murdare, gânduri, cuvinte, trândăvie şi atâtea altele. Şi mai târziu ne înşeală cu totul. De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie cât se poate de fierbinte şi neîntreruptă.
Din Părintele Efrem Athonitul, Despre crdinţă şi mântuire

[cristiboss56]

"Încă mai poţi scăpa, dacă-L primeşti îndată şi fără întârziere pe Iisus Mântuitorul şi Biruitorul!"
Oh, ce lucru grozav este un om care a gustat odată din dulceaţa mântuirii sufleteşti şi pe urmă s-a întors iarăşi la patimi!
Când un om se hotărăşte la o viaţă nouă cu Domnul, când un om Îl primeşte pe Domnul şi pe Duhul Domnului în inima sa, diavolul umblă neîncetat să se poată iarăşi întoarce în „casa de unde a ieşit”, cum zice Mântuitorul.
Cu fel de fel de şoapte şi ispite viclene bate iarăşi vrăjmaşul la uşa inimii celui întors la Dumnezeu şi încearcă să deschidă uşa. De cazi ici şi colea în această luptă, ridică-te repede şi pleacă înainte.
Nu dispera! Încă mai poţi scăpa, dacă-L primeşti îndată şi fără întârziere pe Iisus Mântuitorul şi Biruitorul!
Preot Iosif Trifa

[cristiboss56]

Rugăciunea unelteşte iubirea de oameni, o ţine vie, o sporeşte şi o arată. Rugăciunea îţi deschide ochii, ca să-l vezi pe cel de lângă tine şi să-i cunoşti nevoia.
Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila.
Îndoit folos ai pururea din rugăciunea pentru frate; pe tine te blagosloveşte cu sporul de iubire, pe celălalt, cu mângâierea celor cerute pentru el. Şi nu-i mai mare dar ca darul rugăciunii. Dă-l mai întâi celui ce-i ştii nevoia şi necazul. Dar ţine minte că nu e om să n-aibă trebuinţă de rugăciunea şi de iubirea ta.
Iar nevoia pe care o are fiecare, ţi-o arată rugăciunea. Ea îţi şopteşte şi de-i bine să-i vorbeşti şi cum, ori de-i mai bine să păstrezi tăcerea şi să stai deoparte.
Rugăciunea leagă sufletul de suflet; îl face simţitor la suferinţă şi durere. De nu e rugăciune ori de-i puţină, n-ajungi la inima celui de lângă tine şi nu i-o ştii. Că numai rugăciunea te face în chip minunat văzător al tainei lui. Departe de ai săi, Sfântul Serafim de Sarov în toată viaţa sa cu rugăciune primea înştiinţare de la ei.
Iubeşte-i încă şi te roagă şi pentru cei plecaţi de aici, la Domnul. E un chip înalt al iubirii, ce n-aşteaptă răsplată.
Cât priveşte pe cei vii, după cum am mai spus, numai prin rugăciune putem ajunge la iubirea lor, lipsită de orice egoism, sădită în Dumnezeu, lucrând prin El şi pentru El, iar nu prin noi şi pentru noi.
Jean-Claude Larchet

[cristiboss56]

„Cum să-l iubesc pe cel care mă vrăjmășește și îmi face rău?”

De va spune cineva: „Cum să-l iubesc pe cel care mă vrăjmășește și îmi face rău?” – îi voi răspunde:

1.Să urăști vrajba, nu pe om; să nimicești ura lui, care prin răbdare și dragoste se nimicește.
2.Să te gândești la el nu ca la vrăjmașul tău, ci să cugeți că el este fratele tău, făptura lui Dumnezeu, om creat după chipul lui Dumnezeu, răscumpărat prin Sângele Fiului lui Dumnezeu și, totodată, chemat la fericirea veșnică; dacă te prigonește, nu te prigonește de unul singur, ci este ațâțat de diavolul; așadar, pe vrăjmașul acesta să dai vina.
3.Nu cugeta la ce îți face el, ci la ceea ce trebuie să faci tu cu el și la ceea ce poruncește legea lui Hristos, gândindu-te cum să te împaci cu el.
4.Roagă-te Celui Care ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmași, ca să-ți dea duhul dragostei și al blândeții – să biruiești răutatea cea firească.
5.Adu-ți aminte motivele mai sus pomenite atunci când răutatea te îndeamnă la ură și la răzbunare.

Sfântul Tihon de Zadonsk, Lupta între carne și duh

[cristiboss56]

"O cinstim pe Maica Domnului ca pe cea mai înaltă dintre toţi sfinţii, ca pe cea mai aleasă, ca pe aceea ce este unică în lumea aceasta."

Maica Domnului, ea însăşi este Sfântă a sfinţilor, Sfântă mai înaltă decât toţi sfinţii. La măsurile Maicii Domnului nu există nici un sfânt. Noi aşa o cinstim pe Maica Domnului ca pe cea mai înaltă dintre toţi sfinţii, ca pe cea mai aleasă, ca pe aceea ce este unică în lumea aceasta. Dacă ea a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, de încăperea aceea din Templul din Ierusalim în care nu putea să intre decât o dată pe an singur arhiereul, dacă a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, atunci este ea însăşi Sfântă a Sfintelor.

Biserica noastră ne-o prezintă ca fiind un „sicriu însufleţit”, un chivot: „Ca de un sicriu însufleţit, ca de un chivot însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredincioşilor, iar buzele credincioşilor, fără tăcere glasul îngerului strigând, cu bucurie să zică: «Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine!»”. Aşa a zis îngerul, aşa zicem şi noi, de aceea avem bucurie de a fi cinstitori ai Maicii Domnului.

Părintele Teofil Părăian

[cristiboss56]

De ce se duceDomnul în munte? Pentru ca să ne învețe că singurătatea și pustia sunt bune atunci când vrem să ne rugăm lui Dumnezeu. Și-L vedem continuu retrăgându-Se în pustie, petrecându-Și adesea nopțile în rugăciune ca să ne învețe cu toată tăria să căutăm liniște ca să ne rugăm, dacă timpul și locul ne permit. Pentru că pustia este mama liniștii, un port al liniștii în care scăpăm de toate necazurile.
Între timp, corabia cu ucenicii în ea, adică Biserica, se lovește și se clatină în mijlocul furtunii ispitelor, în timp ce vântul vuiește potrivnic. Cu alte cuvinte, dușmanul diavol se luptă să oprească vântul de a se liniști. Dar mai puternic este Cel care stă de partea noastră, pentru că în mijlocul schimbărilor din viața noastră, El este cel care ne dă încredere. El vine și ne întărește ca să nu ne lovim de corabie și să fim aruncați peste bord. Pentru că, deși corabia este aruncată în ape tulburi, rămâne corabie. Singură duce pe ucenici și primește pe Hristos. Pe apă se află într-adevăr în primejdie, dar fără ea, nu ar mai rămâne decât moartea. De aceea, stai în corabie și cheamă-L pe Dumnezeu. Când tot sfatul cel bun cade, când cârma nu mai este de folos și când pânzele duc mai spre primejdie decât să ajute, când nu mai există nici un ajutor și nici o putere omenească, singura scăpare pentru corăbieri rămâne să strige la Dumnezeu. Așadar, va lăsa El, Cel care ajută celor ce sunt pe mare să ajungă în port, pe Biserica Sa și o va împiedica să ajungă în pace și liniște?
Să ne îndreptăm atenția către înțelesul celei de-a patra străji din noaptea în care Domnul vine la ucenicii Săi prinși de furtună.
Straja a patra reprezintă vremea de la nașterea Fiului lui Dumnezeu în trup și în care a pătimit, vremea despre care a promis ucenicilor și Bisericii Sale că va priveghea după ce va învia, spunând: iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Mt. 28, 20).
Prin furtună, Domnul a urcat în corabie și vântul a încetat, iar cei care erau acolo au venit și I s-au închinat. Aceasta înseamnă că Domnul și Mântuitorul nostru, după ce va trece furtuna prigonirilor, va veni din nou la ucenici și la Biserica Sa. Pentru aceasta l-a învrednicit pe Petru, pe cel dintâi dintre apostoli și i-a încredințat turma Sa, spunându-i: Paşte oile Mele (In. 21, 17). Atunci când apostolii au văzut slava învierii Domnului, adunați fiind în Biserica celor credincioși ca să I se închine și așezați în corabie așa cum apucaseră să fie, au mărturisit oamenilor că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.
Talcuiri dupa Sfântul Ioan Gură de Aur

[cristiboss56]

Iubirea şi Adevărul sunt deofiinţă; cresc una prin cealaltă, se întrepătrund în infiniturile nesfârşite. Iubirea trăieşte prin Adevăr, iar Adevărul trăieşte prin Iubire. Dacă Iubirea are un limbaj, acesta e Adevărul; şi iarăşi, dacă Adevărul are o limbă, aceasta-i Iubirea. Cel ce are Adevărul are Iubirea. Adevărul nu poate trăi într-un suflet în care nu este sălăşluită Iubirea, fiindcă Iubirea este viaţa Adevărului, suflarea Adevărului şi inima Adevărului. Iubirea e cea care vădeşte ce-i din Adevăr în om: acolo unde nu e Adevărul, nu e Iubirea. Fără Adevăr, Iubirea şi-ar pierde vederea, s-ar afunda în întuneric şi ar ajunge oarbă; fără Iubire, Adevărul s-ar veşteji şi ar muri pentru totdeauna. Adevărul şi Iubirea sunt vasele sfinte de nesfărâmat ale harului, milei şi păcii lui Dumnezeu. Sufletul care le are, se umple îndată de harul dumnezeiesc. Fiindcă doar datorită Iubirii şi Adevărului ce sunt înlăuntrul omului, acestea trei sunt unite armonios. Iar darul acesta vine de la Preasfânta Treime. Dragostea crede totul, iartă totul, dar se bucură numai de Adevăr.
Cuviosul Iustin Popovici