Barbatul/femeia inainte si dupa casatorie

[caty_deea]

În prealabil postat de Mihailc

Până la mansardă trebuie să te asiguri că problema nu e la parter sau la etajele intermediare. (sau la subsol, adică sub brăcinar)
Dacă sunt creştini practicanţi atunci ei se găsesc într-o iscuşenie (ispită, pe româneşte). Fiecare e liber să facă ce doreşte, dar viaţa ne pune faţă în faţă cu limitele şi neputinţele celuilalt. Ce, noi nu avem?

Noi nu o să găsim nicio soluţie, putem discuta până poimâine, dacă persoana care încasează consecinţele crizei matrimoniale nu încercă măcar să pună în practică două, trei din posibilităţile expuse aici.

Aveti dreptate.Uneori mi se pare ca sunt eu absurda,exigenta.Nu stiu cat o s.o ajute pe ea sfaturile,dar macar poate inteleg si eu cum e posibil asa ceva.Si sa stiu la ce sa ma astept cand m.oi marita.Inainte eram frustrata,dar cand vad atatea asa.zise casatorii crestine imi dau seama ca nu e totul lapte si miere.Aviz si celor de pe alte thread.uri care nu se simt norocosi in dragoste.

[caty_deea]

În prealabil postat de ioanna

In spatele cuvintelor urate (proasto, handicapato), se poate ascunde si un adevar: el avea unele asteptari si a realizat ca ceea ce a "luat" e departe de ceea ce si-a imaginat, iar viata in doi nu e atat de idilica. Dupa cateva luni incepe sa aiba o privire deznadajduita, se refugiaza in vicii, afla crudul adevar - nu se merita mai nimic, devine lenes,se ingrasa etc. :) (glumesc). Probabil el, acum ca e casatorit, are senzatia ca sotia e proprietatea lui pentru totdeauna, si-i inghite toate nebuniile fara sa comenteze, deci orice frustrare pe care o acumuleaza (la servici, in familie etc) si-o revarsa asupra ei, descarcandu-se. Mai devreme sau mai tarziu se va trezi la realitate si-si va da seama de raul provocat, insa va fi tardiv pentru o reconciliere. Nu vreau sa par lipsita de consideratie, insa fuga la duhovnic dupa fiecare cearta nu mi se pare o solutie eficienta, ea trebuie odata si odata sa invete sa traiasca alaturi de acest om, sa-l modeleze, sa comunice cu el etc.

p.s n-am inteles daca el e agresiv fizic cu ea sau doar verbal. Daca e si fizic, atunci e clar, trebuie sa se distanteze de el pentru o perioada, ca sa nu spun definitiv.

Asa se si intampla.Dupa o criza din asta ea ii spune ca a gresit(alteori ii da dreptate,se invinovateste) el isi da seama si o ia in brate spunandu.i ca o iubeste si ca sa mai aiba rabdare cand il mai apuca nervii

O regula de baza e ca inainte de casatorie sa cunosti familia sotului/ sotiei. De acolo vin cam toate problemele. Ca daca in familia mea femeia zugraveste si barbatul spala vasele si matura prin casa (e real, nu mint) atunci sotul trebuie sa se astepte sa-l pun la astfel de "munci" caci eu urmaresc tiparul. Dar daca nu mi-a cunoscut familia inainte de casatorie are sa fie socat cand o sa am aceste pretentii de la el.

[Mihailc]

În prealabil postat de caty_deea

Asa se si intampla.Dupa o criza din asta ea ii spune ca a gresit(alteori ii da dreptate,se invinovateste) el isi da seama si o ia in brate spunandu.i ca o iubeste si ca sa mai aiba rabdare cand il mai apuca nervii

Problema e pe jumătate rezolvată. Poate fi o problemă de temperament combinată cu un stres cronic (profesional?). Temperamentul nu se ameliorează uşor, e aproape ca o fatalitate. Mai degrabă din cauza stresului fiincă niciun coleric din lumea asta nu se poate autocontrola pe o perioadă lungă de timp. Dacă ar reuşi să facă asta, s-ar vindeca.

[ioanna]

În prealabil postat de caty_deea

Asa se si intampla.Dupa o criza din asta ea ii spune ca a gresit(alteori ii da dreptate,se invinovateste) el isi da seama si o ia in brate spunandu.i ca o iubeste si ca sa mai aiba rabdare cand il mai apuca nervii

mda ... o femeie iarta, dar nu uita niciodata. Totusi, din ce cauza se cearta? de la ce pornesc discutiile? Mi-ar fi greu sa stau alaturi de un asemenea om, as putea tolera certurile,divergentele de opinii, doar sunt o realitate, nu le poti evita, insa mai greu i-as tolera jignirile, lezarea demnitatii, injosirea.

[caty_deea]

În prealabil postat de ioanna

mda ... o femeie iarta, dar nu uita niciodata. Totusi, din ce cauza se cearta? de la ce pornesc discutiile? Mi-ar fi greu sa stau alaturi de un asemenea om, as putea tolera certurile,divergentele de opinii, doar sunt o realitate, nu le poti evita, insa mai greu i-as tolera jignirile, lezarea demnitatii, injosirea.

De la ce?Cele mai marunte si neinsemnate chestii din cotidian.Nimic serios.Gen...de ce nu ai pus zaharul la loc;hai mai repede;de ce ai facut asa si nu invers

[ioanna]

o nuuuu- barbat tipicar, ordonat si atent ...

În prealabil postat de LaReine

O regula de baza e ca inainte de casatorie sa cunosti familia sotului/ sotiei. De acolo vin cam toate problemele. Ca daca in familia mea femeia zugraveste si barbatul spala vasele si matura prin casa (e real, nu mint) atunci sotul trebuie sa se astepte sa-l pun la astfel de "munci" caci eu urmaresc tiparul. Dar daca nu mi-a cunoscut familia inainte de casatorie are sa fie socat cand o sa am aceste pretentii de la el.

bine ca nu ai spus sa cunoasca tot neamul , ca si de acolo vin probleme
gresit .... 1. nu se casatoreste cu mama , bunica si alti DIN EXTERIOR .... de asta se spune VA LASA MAMA SI TATA si se VA UNI cu .....
multa iubire

În prealabil postat de caty_deea

Asa se si intampla.Dupa o criza din asta ea ii spune ca a gresit(alteori ii da dreptate,se invinovateste) el isi da seama si o ia in brate spunandu.i ca o iubeste si ca sa mai aiba rabdare cand il mai apuca nervii

se inteleg de minune SUNT UN TRUP SI UN SUFLET ..... morrrrrr de rassssssssssssssssss
multa iubire

[Azzuurra]

În prealabil postat de caty_deea

Pai el nu cred ca spune asta duhovnicului pentru ca lui nu i se pare ca greseste.Zice ca mai are nervi si o roaga sa aiba rabdare.Ea e o fata f buna si lasa mult de la ea.Considera ca trebuie sa se jertfeasca.

E foarte bine daca spune ea duhovnicului ceea ce se intampla cu el, dar nu la spovedanie. Asa, atunci cand se spovedeste el, preotul il poate mustra pentru greselile lui fara sa fie legat de secretul spovedaniei fata de sotie si ii poate ajuta pe amandoi. Daca marturiesc fiecare intamplarile familie, lucrurile sunt si mai usoare pentru duhovnic.

"Am observat că unii duhovnici spun bărbaţilor care au probleme cu femeile lor: "Fă răbdare, căci aceasta este crucea ta. Ce să facem? Vei avea plată de la Dumnezeu". Merg apoi femeile şi le spun şi lor:

"Fă răbdare, ca să iei răsplată de la Dumnezeu". Adică se poate să fie amândoi vinovaţi şi la amândoi duhovnicul să le spună: "Fă răbdare!". Şi atunci cel care este vinovat îşi odihneşte gândul crezând că îl suportă pe celălalt, în timp ce în fiecare zi îl face să-şi iasă din fire.

.................................................. .................

Nici voi să nu îndreptăţiţi vreodată pe femeile care vin aici şi vi se plâng de bărbaţii lor. Eu nu îndreptăţesc nici pe bărbaţi, nici pe femei, ci numai îi fac să se pună pe gânduri. Să presupunem că femeia îmi spune: "Bărbatul meu bea, vine acasă noaptea târziu, înjură...". "Ascultă, îi spun, atunci când se întoarce noaptea acasă beat, să te porţi cu el cu bunătate.

Dacă începi să cârteşti, zicând: «De ce ai întârziat? Cum de vii la această oră? O să te mai schimbi vreodată? Uită-te în ce hal ai ajuns. Lucrul acesta nu se întâmplă de o zi sau două. Câtă răbdare să mai fac?» şi mai faci şi o mutră acră, atunci diavolul îi va spune: «Mă, de ce mai stai cu proasta asta? Du-te şi te distrează cu alta!».

Se poate să ai dreptate, însă diavolul îl va încurca în altă parte dacă procedezi astfel. Iar dacă tu te porţi cu el cu bunătate şi faci puţină răbdare şi rugăciune, fără să te plângi de ceea ce face acela, va vedea puţină însorire, se va pune pe gânduri şi se va îndrepta". După aceea vine bărbatul şi-mi spune: "Femeia mea cârteşte, strigă". "Măi omule, îi spun atunci, copiii şi biata ta femeie te aşteaptă cu nerăbdare până la miezul nopţii, iar tu te întorci acasă beat şi începi să înjuri? Ruşine! Te-ai căsătorit să-ţi chinuieşti familia?".

Există cazuri în care se poate să aibă dreptate şi unul şi celălalt. Odată spuneam unui grup de creştini cât de curat a fost Makriyanis10. Avea curăţie trupească şi sufletească. Atunci sare unul din grup şi spune: "Părinte, hai să nu-1 scoatem acum şi pe Makriyanis sfânt!". "Şi de ce nu?" îl întreb.

"Pentru că o bătea pe femeia lui", îmi răspunde. Stai să-ţi spun cum se petreceau lucrurile. Makriyanis, atunci când se întâmpla să aibă vreun ban şi venea la el vreo văduvă care avea copii, i-1 dădea. însă femeia lui, sărmana, cârtea, spunându-i: «Dar şi tu ai copii, de ce ai dat banul?». Atunci acela îi dădea una şi-i spunea: «Tu îl ai pe bărbatul tău, care te va ajuta. însă aceea, sărmana, nu are pe nimeni. Cine să poarte grijă de ea?». Adică amândoi aveau dreptate".

Apoi, dacă unul din soţi trăieşte duhovniceşte, şi are dreptate, totuşi nu trebuie să ceară dreptate, deoarece, ca un om duhovnicesc ce este, trebuie să înfrunte în chip duhovnicesc nedreptatea. Adică să le înfrunte pe toate potrivit dreptăţii dumnezeieşti, căutând să-1 odihnească pe celălalt.

Căci, dacă un suflet este slab şi greşeşte, are oarecum circumstanţe atenuante. însă celălalt, care este într-o stare duhovnicească mai bună, dar nu arată înţelegere, greşeşte mult mai mult. Dacă şi oamenii duhovniceşti înfruntă lucrurile lumeşti cu dreptatea lumească, ce se va întâmpla după aceea? Trebuie să meargă mereu la judecătoriile lumeşti. De aceea se chinuiesc oamenii."

"Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui.

Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină “rindeluire”. Ia două scânduri nerindeluite, una care are un nod într-un loc, iar cealaltă în alt loc, încearcă să le uneşti, şi vei vedea că rămâne un gol între ele. Dacă însă rindeluieşti puţin una dintr-o parte, iar cealaltă din partea opusă, dar cu aceeaşi rindea, îndată se vor uni[2].

Unii bărbaţi îmi spun: “Nu mă înţeleg cu femeia mea. Avem caractere deosebite. Cum poate face Dumnezeu astfel de lucruri ciudate? Nu putea, oare, rândui nişte situaţii astfel încât să se potrivească soţii, ca să poată trăi duhovniceşte?”.

“Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, dacă aţi avea acelaşi caracter! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-aţi mânia repede. Aţi fi dărâmat casa. Sau, dacă amândoi aţi fi cu caractere blânde. Aţi fi dormit în picioare. Dacă aţi fi fost zgârciţi, v-aţi fi potrivit, dar aţi fi mers amândoi în iad. Iar dacă aţi fi fost amândoi cu dare de mână, aţi fi putut ţine casa? Aţi fi distrus-o şi copiii voştri ar fi umblat pe drumuri. Dacă un lemn strâmb ia tot un lemn strâmb, nu-i aşa că nu se vor potrivi între ele? Ci se vor omorî într-o zi. Dar ia ascultaţi ce se întâmplă. Dumnezeu rânduieşte ca unul bun să ia un lemn strâmb, ca să-l ajute, pentru că se poate ca acela să aibă intenţie bună, dar să nu fi fost ajutat de mic."

"- Părinte, cum poţi face faţă unuia care este nervos?

- Prin răbdare.

- Şi dacă nu ai?

- Mergi şi cumpără! Se vinde la super-market…

Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare până ce va îndrepta vremea.

- Părinte, cui se datorează nerăbdarea oamenilor?

- Multei lor păci lăuntrice… Dumnezeu a legat mântuirea oamenilor de răbdare. “Cel care va răbda până în sfârşit acela se va mântui”- Mt. 10, 22, spune Evanghelia. De aceea Dumnezeu îngăduie greutăţi şi diferite încercări pentru ca oamenii să se exerseze în răbdare.

Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să te doară pentru el. Şi văd că numai prin răbdare se menţine familia. Am văzut fiare care au devenit mieluşei. Prin încredere în Dumnezeu lucrurile evoluează duhovniceşte cu multă uşurinţă.

Odată, atunci când eram la mănăstirea Stomiu, am văzut în Koniţa o femeie a cărei faţă strălucea. Era mamă a cinci copii. După aceea mi-am adus aminte cine era. Bărbatul ei era tâmplar şi de multe ori lua lucrări împreună cu meşterul meu. Numai un cuvânt dacă îi spuneau sătenii la care lucra, ca de pildă, “Meştere, oare n-ar fi bine să facem lucrul acesta aşa?”, el se înfuria. “Cu mine o faci pe dascălul?”, le spunea. Rupea sculele, le arunca şi pleca. Dacă la case străine lăsa treaba neterminată şi pe toate le spărgea, închipuieşte-ţi ce făcea acasă. Un astfel de bărbat avea acea femeie. Cu acest om nu puteai sta nici măcar o singură zi, iar ea trăia cu el de ani de zile. Fiecare zi era pentru sărmana femeie mucenicie, însă ea pe toate le suporta cu multă bunătate şi făcea răbdare. Şi fiindcă ştiam situaţia din casa lor, atunci când o întâlneam, o întrebam: “Ce face meşterul? Lucrează?”. “Ei, când mai lucrează, când mai stă puţintel”. “Cum o duceţi?”. Toarte bine. Părinte!”, îmi răspundea aceea. Şi aceasta o spunea din toată inima ei. Nu punea la socoteală nici faptul că bărbatul ei strica sculele – şi scule de valoare – nici că era nevoită, sărmana, să lucreze pe la străini, ca să se poată descurca. Vedeţi cu câtă răbdare, cu câtă bunătate şi cu câtă nobleţe sufletească le înfrunta pe toate?! Şi nici măcar nu clevetise vreodată. De aceea Dumnezeu îi dăruia mereu harul Său, încât fata îi strălucea. A reuşit să-şi crească şi pe cei cinci copii ai ei, care apoi au devenit nişte oameni foarte buni.

- Părinte, cum de a reuşit acea femeie să nu-şi osândească bărbatul?

- Printr-un gând bun: “Este bărbatul meu. O fi spus şi el vreun cuvânt. Eu dacă aş fi fost în locul lui, poate aş fi făcut la fel”. Punea în lucrare Evanghelia şi de aceea Dumnezeu îi trimitea harul Său. Şi dacă oamenii din lume fac răbdare şi se umplu de har, cu cât mai mult trebuie să facem răbdare noi monahii, care avem toate condiţiile şi toate posibilităţile pentru o viată duhovnicească.

După cum am înţeles, cele mai mari scandaluri, nu numai în familii, ci şi în state, se fac de la lucruri de nimic. În familie unul trebuie să se smerească înaintea celuilalt, să-i imite virtuţile, dar să-i suporte şi capriciile. Pentru o astfel de înfruntare a lucrurilor, foarte mult îl ajută pe cineva atunci când se gândeşte că Hristos S-a jertfit pentru păcatele noastre şi ne rabdă pe toţi, miliarde de oameni, deşi este fără de păcat, în timp ce noi, atunci când suntem chinuiţi de capriciile altora, ne plătim păcatele. Bunul Dumnezeu le rânduieşte astfel încât unul, cu harisma cu care este înzestrat, să-l ajute pe celălalt şi, prin cusurul pe care îl are, să se smerească înaintea aceluia. Pentru că fiecare om are harismele sale, dar are şi câteva cusururi pe care trebuie să se nevoiască să le taie."