Modele de casnicie

[axios]

chiar daca am mai povestit candva o sa ma repet si imi cer iertare celor pe care ii voi plictisi...

nu cred in retete predefinite. e o prostie sa stai cu lista si sa bifezi in ea virtutile sau defectele jumatatii... dragostea vine. pur si simplu. in primul rand, e chimia aceea care trebuie sa existe neaparat... restul vine de la sine...

casnicia, familia e ca un cerc. e clar ca nu ai voie sa-l intrerupi... insa, e important sa nu lasi pe nimeni strain in interior. dupa formarea cercului prin sfanta taina a cununiei, nimeni, nici mama, nici tata, oricare din ei, nu mai au voie sa vina sa intervina... cercul e al nostru si el se roteste in sensul acelor de ceas. in interior sunt copiii. depinde de noi cum il facem sa se invarta. insa, pana la urma, trebuie sa se invarta. asta e menirea lui...

am vazut-o intr-o zi de toamna... avea un aer nobil... era...ca o printesa. am stiut ca va fi a mea. aveam 18 ani si ea 15. eram in acelasi liceu. am crescut impreuna, iar 10 ani mai tarziu ne casatoream. dupa 2 ani s-a imbolnavit si dupa alti 2... am pierdut-o...
si acum, dupa 3 ani de intalniri in cimitir, as vrea sa dau tot timpul inapoi si sa repar... sa imi musc limba pentru fiecare cuvant aiurea spus... sa-i ofer clipele irosite cu cine stie ce altceva... sa-i aduc toti trandafirii pe care m-am zgarcit sa-i cumpar... sa-i sorb privirea si sa nu treaca zi in care sa-i spun cat o iubesc si cat inseamna ea pentru mine... sa ma bucur de glasul ei, de mersul ei, de mangaierea ei, de respiratia ei, de impunsatura sanului ei in palma in diminetile pierdute... sa-i ascult bataile inimii atat de regulate ca si dragostea ei pentru mine... sa cert zilele urate si sa chem soarele sa rasara pentru ea... si n-am spus mai nimic din ce as vrea cu adevarat... ce sunt vorbele...?

uitati-va langa voi... e tot ce aveti mai scump pe lume. credeti-ma... altceva mai bun nu exista... abia cand pierzi pretuiesti cu adevarat... abia acum stiu... ce n-as da sa i-au totul de la inceput, sa pot face totul cum trebuie! sa pun inceput bun...

un singur lucru ma mangaie... ca prin suferinta ei, prin dragostea si rabdarea, prin jertfa ei, cu rugaciunile noastre, a celor care am iubit-o, Dumnezeu i-a daruit mantuirea iar Maica Domnului a luat-o sub sfant acoperamantul ei...
de aceasta traiesc.

asa ca fratiorilor si surioarelor... iubiti, ca si cum maine ar fi ultima zi. pretuiti, ca si cum maine ati pierde totul... luati-va in brate si taceti impreuna... nu lasati grijile sa va transforme in straini. si el si ea sufera sau se bucura. nu lasati greul doar pe unul singur. un cuvant bun face minuni. sa taci atunci cand esti calcat pe batatura e foarte intelept... si, cel mai important lucru, sa nu-L uitati pe Dumnezeu. pentru ca Dumnezeu este dragoste. si daca dragoste nu e... nimic nu suntem...

lacrimile mele de dor de luminita transformati-le in lacrimile voastre de fericire ca va aveti unul pe altul...

Domnul si Maica Domnului sa va binecuvanteze!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de axios

chiar daca am mai povestit candva o sa ma repet si imi cer iertare celor pe care ii voi plictisi...

nu cred in retete predefinite. e o prostie sa stai cu lista si sa bifezi in ea virtutile sau defectele jumatatii... dragostea vine. pur si simplu. in primul rand, e chimia aceea care trebuie sa existe neaparat... restul vine de la sine...

casnicia, familia e ca un cerc. e clar ca nu ai voie sa-l intrerupi... insa, e important sa nu lasi pe nimeni strain in interior. dupa formarea cercului prin sfanta taina a cununiei, nimeni, nici mama, nici tata, oricare din ei, nu mai au voie sa vina sa intervina... cercul e al nostru si el se roteste in sensul acelor de ceas. in interior sunt copiii. depinde de noi cum il facem sa se invarta. insa, pana la urma, trebuie sa se invarta. asta e menirea lui...

am vazut-o intr-o zi de toamna... avea un aer nobil... era...ca o printesa. am stiut ca va fi a mea. aveam 18 ani si ea 15. eram in acelasi liceu. am crescut impreuna, iar 10 ani mai tarziu ne casatoream. dupa 2 ani s-a imbolnavit si dupa alti 2... am pierdut-o...
si acum, dupa 3 ani de intalniri in cimitir, as vrea sa dau tot timpul inapoi si sa repar... sa imi musc limba pentru fiecare cuvant aiurea spus... sa-i ofer clipele irosite cu cine stie ce altceva... sa-i aduc toti trandafirii pe care m-am zgarcit sa-i cumpar... sa-i sorb privirea si sa nu treaca zi in care sa-i spun cat o iubesc si cat inseamna ea pentru mine... sa ma bucur de glasul ei, de mersul ei, de mangaierea ei, de respiratia ei, de impunsatura sanului ei in palma in diminetile pierdute... sa-i ascult bataile inimii atat de regulate ca si dragostea ei pentru mine... sa cert zilele urate si sa chem soarele sa rasara pentru ea... si n-am spus mai nimic din ce as vrea cu adevarat... ce sunt vorbele...?

uitati-va langa voi... e tot ce aveti mai scump pe lume. credeti-ma... altceva mai bun nu exista... abia cand pierzi pretuiesti cu adevarat... abia acum stiu... ce n-as da sa i-au totul de la inceput, sa pot face totul cum trebuie! sa pun inceput bun...

un singur lucru ma mangaie... ca prin suferinta ei, prin dragostea si rabdarea, prin jertfa ei, cu rugaciunile noastre, a celor care am iubit-o, Dumnezeu i-a daruit mantuirea iar Maica Domnului a luat-o sub sfant acoperamantul ei...
de aceasta traiesc.

asa ca fratiorilor si surioarelor... iubiti, ca si cum maine ar fi ultima zi. pretuiti, ca si cum maine ati pierde totul... luati-va in brate si taceti impreuna... nu lasati grijile sa va transforme in straini. si el si ea sufera sau se bucura. nu lasati greul doar pe unul singur. un cuvant bun face minuni. sa taci atunci cand esti calcat pe batatura e foarte intelept... si, cel mai important lucru, sa nu-L uitati pe Dumnezeu. pentru ca Dumnezeu este dragoste. si daca dragoste nu e... nimic nu suntem...

lacrimile mele de dor de luminita transformati-le in lacrimile voastre de fericire ca va aveti unul pe altul...

Domnul si Maica Domnului sa va binecuvanteze!

Am citit, am plans de frumos...si intr-adevar, "ce sunt vorbele"????!!!!

[axios]

"ce n-as da sa i-au totul de la inceput..." iau totul
imi lacrimau ochii si am facut o greseala de ortografie de incepator in postarea anterioara... iertare...

[Anna]

E foarte trist axios, dar macar ai avut-o 2 ani si poti sa spui ca a fost sotia ta, si inca mai este, v-ati unit pt eternitate. Iubitul meu locuieste foarte departe si in fiecare zi traiesc cu teama ca am sa-l pierd fara sa-l fi avut vreodata.

[axios]

În prealabil postat de Anna

E foarte trist axios, dar macar ai avut-o 2 ani si poti sa spui ca a fost sotia ta, si inca mai este, v-ati unit pt eternitate. Iubitul meu locuieste foarte departe si in fiecare zi traiesc cu teama ca am sa-l pierd fara sa-l fi avut vreodata.

...am avut-o mai bine de 14 ani langa mine anna...

Căsătoria nu este întodeauna rodul unei iubiri desăvârşite.Nu toţi oamenii sunt frumoşi,nu toţi îşi găsesc jumătatea,nu toţi au parte de iubiri de vis.
Fiind o persoană credincioasă sau ascultătoare de părinţii cei după trup când vine vremea (dacă ai şansa să-ţi găseşti un tovarâş de viaţă) mergi în faţa sfântului altar şi primeşti cununia ca pe un dar sau ca pe un jug.
Dacă ai răbdare,credinţă,dacă eşti în ascultare unul faţă de altul Dumnezeu îţi va dărui copii buni care vor cimenta relaţia dintre soţi şi le va da putere să meargă până la capăt împreună.
Căsătoria este ceva foarte complex iar viaţa în doi un drum anevoios presărat adeseori cu spini,cu lacrimi,cu trădări şi chiar cu perioade luuuungi de singurătate în doi.Dar dacă pe acest drum v-aţi îngăduit unul pe altul,dacă ai voştri copii sunt la casa lor la fel ca voi sau mai fericiţi,dacă sunteţi alături atunci când bolile şi lipsurile apar în fiecare zi, ei bine; înseamnă că aveţi o căsnicie bună.
Şi în căsnicie la fel ca şi în călugărie este foarte importantă ascultarea şi frica de Dumnezeu a celor doi căci dragostea oricât de mare ar fi de cele mai multe ori,cu timpul se transformă în obişnuinţă şi mai ales, ca măcar unul din cei doi soţi să aibă credinţă tare pentru a se ruga pentru toată casa şi pentru acei mai puţin credincioşi.

[glykys]

Ce frumos ati scris cu totii! M-ati facut si pe mine sa plang! mai ales Axios!

[anna21]

În prealabil postat de axios

chiar daca am mai povestit candva o sa ma repet si imi cer iertare celor pe care ii voi plictisi...
....................................

Apreciez sinceritatea ta.. ai mult curaj in a povesti despre tine (eu nu zic nici surorii mele despre ceea ce cred, ceea ce simt, ceea ce regret.. poate doar aici pe forum, unde sunt anonima).
Chiar ma intrebam daca barbatii regreta vreodata vorbele spuse.. Dar cred ca tu esti atipic. Cred ca un barbat tipic intai spune o vorba grea, apoi o crede (ca nu cumva sa ajunga sa o regrete! mai bine o crede adevar!).

Poate par grosolana, dar cred ca exista ceva mult mai rau decat a suferi din dragoste: a nu avea habar ce inseamna sa suferi din dragoste. Sa nu iubesti mi se pare mai cumplit decat sa suferi (desi nu te doare nimic, ti se pare ca esti foarte bine).
Cineva imi spunea ca iubirea este doar un cuvant (nu este o replica din matrix?).

[axios]

În prealabil postat de anna21

Poate par grosolana, dar cred ca exista ceva mult mai rau decat a suferi din dragoste: a nu avea habar ce inseamna sa suferi din dragoste. Sa nu iubesti mi se pare mai cumplit decat sa suferi (desi nu te doare nimic, ti se pare ca esti foarte bine).
Cineva imi spunea ca iubirea este doar un cuvant (nu este o replica din matrix?).

sunt mult mai multe lucruri care sunt mai rele decat suferinta din dragoste. iar unul dintre ele, poate cel mai periculos, este indiferenta...

P.S. nu povestesc despre mine. eu sunt cel mai putin important in povestea noastra. mai degraba incerc sa deschid ochii altora care dau cu piciorul la ceea ce le-a daruit Dumnezeu... as vrea sa le strig durerea mea pentru ei. pentru ce sunt dispusi sa piarda... si cat de usor abandoneaza in lupta cu viata...

[anna21]

În prealabil postat de axios

sunt mult mai multe lucruri care sunt mai rele decat suferinta din dragoste. iar unul dintre ele, poate cel mai periculos, este indiferenta...

Off, spune-i asta si celui pe care-l iubesc eu.
Ca ne-a trecut juma de viata si 30% a fost dormita, 30%-50% am strans amintiri de la birou, stress, ne-am crezut importanti prin ce facem.. iar in rest, putinul timp ramas, l-am petrecut privind televizorul, in trafic, la sala de sport (sotul meu merge zilnic... asa ca merg si eu sa nu creada ca sunt lenesa/delasatoare/nu ma intereseaza cum arat..bla,bla... mergem pe rand ca cineva trebuie sa stea cu copiii.. deci din putinul timp petrecut acasa, 3 ore zilnic stam separati).. sunt chiar curioasa cat timp petrec efectiv cu sotul.. cred ca nici macar o ora zilnic.
Si ii repet (dar crede ca sunt deprimata daca ma gandesc atat la moarte!) ca o singura certitudine avem in viata: ca vom muri! Si cu asta in minte trebuie sa traim... Bleah, nu se prinde nimic!