Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VOINŢĂ, ENERGIE, CARACTER, PERSEVERENŢĂ

- I -

Era în anul 271 d.H..
Roma părăsise Dacia lăsând-o în mâinile barbarilor.
Ce vor face năvălitorii? Se întrebau neliniştiţi înaintaşii noştri.
Invazia ameninţa bazele întregii lor existenţe: credinţă, limbă, cultură.
Roma plecase, nu se mai putea conta pe ea.
Poporul rămas, format din daci romanizaţi, coloni romani şi veterani ai legiunilor care au apărat Dacia, era roman prin afinitate sau origini.
Şi atunci, ca şi acum scepticii, defetiştii, partizanii lui „la ce bun” repetau mereu ca o moară stricată: „La ce bun să rezistăm?”.

Adepţii lui „la ce bun” nu au fost ascultaţi.
Mândri de originile lor, strămoşii au acceptat fără ezitare costul eforturilor şi sacrificiilor pe care trebuiau să le facă pentru a-şi păstra identitatea.
Credinţa, limba şi cultura au fost apărate.
Aşa cum am procedat atunci aşa vom proceda mereu timp de două mii de ani.
Spre dezamăgirea defetiştilor noştri din toate timpurile am decis că vom rămâne ce-am fost şi că vom fi ce eram.

Un fiu nu-şi poate renega părinţii.
Românii de azi nu pot privi pericolele care le ameninţă Ţara şi Neamul fără o strângere de inimă.
Românii de ieri nu puteau renunţa la originile lor, la ce erau fără durere în suflet.
E de ordin sentimental.
Aşa a fost mereu, oriunde şi are pentru comportamentul Popoarelor o mare valoare pasională.
Toate acestea se gândesc mai puţin, se simt mai mult şi au un rol considerabil în viaţă.

Hotărârea eroică a strămoşilor de a rezista se poate rezuma în două propoziţii.
Să rămână români din mândrie de Neam şi de istorie.
Să rămână români ca să rămână creştini.

- II -

Trăim de două mii de ani o istorie unică în lume.
Efortul nostru de a ne apăra viaţa, sufletul, drumul pe care l-am parcurs spre libertate politică şi naţională, spre unitate, munca tenace pentru a ne crea instituţiile necesare existenţei noastre ca popor o confirmă.

Succesul în viaţă al unui om depinde mai mult de voinţă, de energie, de caracter şi de perseverenţă decât de inteligenţă şi de noroc.
Vedem zilnic cât de mult ne poate afecta viitorul un „da” sau un „nu” spus muncii, disciplinei şi moralei. Depinde de un act de voinţă, acordat sau refuzat, ca să ne realizăm ca oameni şi creştini.
La fel şi cu un popor.
Istoria ne învaţă că existenţa unei Naţiuni depinde de Dumnezeu şi de voinţa ei.
Pentru o Naţiune de oameni hotărâţi nu există obstacole.
Un Popor îşi clădeşte istoria cum un om îşi clădeşte viaţa.
Popoare puternice, popoare de caracter sunt popoarele care au trebuit să lupte pentru viaţa lor. Dacă Naţiunea noastră mai are încă un admirabil capital de energie şi de sănătate morală, ea îl datorează grelelor încercări prin care a trecut şi suferinţelor îndurate.

E totuşi necesar să ne întărim motivele de a fi.
Pentru aceasta s-ar impune un sistem social de solidaritate naţională.
Statul nostru nu trebuie să mai lăse niciun român în voia soartei.

Să nu căutăm vinovaţi.
Să încercăm mai degrabă să învăţăm să ne iubim creştineşte şi să ne întrajutorăm. E mai practic.
Să ne bazăm mai puţin pe sprijinul altora şi mai mult pe noi înşine.
Un copac nu trăieşte din proptelele care i se pun, ci din vigoarea sevei sale.
Un Popor există pentru că a ştiut să-şi dea o structura psihică, morală, pentru că-şi păstrează intactă voinţa de a trăi şi pentru că-şi foloseşte viaţa pentru a-şi organiza existenţa.

Ne trebuie conducători buni.
Niciun Popor nu poate trăi fără ei.
Dar un conducător e înainte de toate om.
Să fim deci oameni întregi, nu jumătăţi de oameni.

Virtutea nu apare de la sine. Ea nu se crează într-o clipă, ea nu e de vânzare la piaţă. O făurim încet, greu noi înşine.
Să avem cultul disciplinei, al voinţei, al înfrânării.
Să fim mai presus de orice creştini.
Dacă vreodată cele mai rele decepţii ne vor asalta, dacă vom fi ispitiţi să lăsăm totul baltă, unde vom găsi forţa de a merge mai departe dacă nu în credinţă?
Vom afla astfel că putem să ne privim cu încredere viitorul de români şi de ortodocşi pentru că Dumnezeu îi ajută pe cei cred în El.

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

Regionalizarea şi descentralizarea crează state în stat.
România: DA!
Regionalizare şi descentralizare: NU!

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

Regionalizarea şi descentralizarea crează state în stat.

Un fel de Statele Unite ale Romaniei? Hmm, nu suna rau.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

SĂ ALEGEM CURAJUL DE A TRĂI!

-I-

Problema naţională va exista cât timp va exista şi Poporul nostru.
Ne-am confruntat mereu cu adversari mai puternici ca noi.
A fi sau a nu fi a fost, în concizia ei tragică, formula vieţii noastre.
Un mod bun de abordare a problemei naţionale e apărarea fermă a tot ce e românesc.

În ultimii douăzeci şi trei de ani problema naţională a fost ignorată.
Ideea românească, sentimentul românesc sunt în regres.
Martori sunt Ţara şi sufletele noastre.
Un Neam care se neglijează pe sine nu imprimă Ţării pecetea sufletului său.
Ce am făcut cu chipul blând al României?

La sate obiceiurile care încep să apară în stilul caselor, în îmbrăcăminte, în viaţa de familie sunt străine de tradiţiile noastre.
La oraşe aspectul şi limbajul comerţului, reclamele, clădirile noi nu au nimic românesc.

Ne rămâne, e adevărat, reduta sufletelor noastre dar şi ea se clatină.
Sunt tot mai mulţi cei care nu mai păstrează în inimile lor decât urme vagi ale ideii naţionale, ale idealului românesc, ale datoriei de român.
Într-o zi am pus o întrebare simplă elevilor mei: „Ce e un român?” şi ei mi-au răspuns: „E o persoană care nu ştie cine e.”
Elevii mei mi-au relevat imprecizia, confuzia noastră în chestiuni vitale.
Şi câte atitudini, câte slăbiciuni nu ne arată ce suflet şovăielnic avem!

-II-

Principalul barometru al vieţii noastre naţionale e starea limbii române, legătura ei cu inimile noastre.
A crescut numărul celor care vorbesc şi scriu mai bine româneşte, dar a crescut şi numărul celor care nu se mai simt ataşaţi de română.
Ar trebui să luăm în serios acest avertisment.
Se pare că limba noastră maternă e impinsă pe un loc secund.

Avem o viaţă economică anapoda.
De douăzeci şi trei de ani repercusiuni teribile au adus în aproape fiecare cămin suferinţă şi chiar mai mult decât suferinţă, umilinţă.
Ignorarea fenomenală a raporturilor dintre economic şi naţional ne afectează nu doar viaţa materială, ci şi demnitatea şi libertatea.

Răul nostru are un nume: disoluţia sentimentului naţional.
E uluitor că s-au găsit unii care să spună că dăm dovadă de „naţionalism excesiv” când de fapt ne-am abandonat idealurile şi am frânt aripile aspiraţiilor noastre.
Ideea de Naţiune, ideea de Stat românesc, de Ţară nu mai sunt un imperativ viu pentru o parte dintre noi.
Am devenit un Popor care nu mai ştie ce vrea şi încotro se îndreaptă.
Şi niciun Popor care şi-a pierdut busola nu a putut să-şi dea o viaţă coerentă, dreaptă şi viguroasă.

-III-

Evoluţia actuală a Europei şi a lumii e neliniştitoare.
Niciodată sufletul şi viaţa nu ne-au fost mai ameninţate. Dar cu ameninţări mari ne-am confruntat mereu.
Lupta strămoşilor noştri cu puhoiul migrator, după părăsirea Daciei de către romani, a fost dură.
Cine, în 271 d.H., ar fi pariat pe viitorul nostru? Şi totuşi nu am pierit.

Se fac simţite în exterior o dictatură economică şi o atmosferă politică puţin favorabile. Dar trebuie să considerăm asta o fatalitate mai presus de virtutea defensivă a unui Popor dârz, decis să reziste? Nu! În faţa acestor agenţi ai disoluţiei ceea ce se poate vedea sunt forţe de reacţie inactive, funcţii de veghe pe care conducătorii noştri nu le exercită şi sentimente naţionale care nu sunt cultivate.

Suntem în posesia unor comori inestimabile: o cultură originală şi o religie capabilă prin debordanta sa bogăţie spirituală să formeze oameni virtuoşi, familii puternice şi un Neam omogen.
Ce ne împiedică să le cerem legal, paşnic conducătorilor noştri să-şi facă datoria faţă de Neam şi de Ţară?
Ce ne împiedică să luăm din cultura noastră, din credinţa noastră creştin ortodoxă tot ce ne pot oferi?

-IV-

Nu e practic să rămânem români, nu merită osteneala, se vor grăbi să spună unii.
Dintre miracolele trecutului, miracolul românesc nu e cel mai răsunător, dar e neîndoielnic cel mai emoţionant şi nu există oameni generoşi pe care să nu-i impresioneze.
Nu se poate contesta frumuseţea morală a unui Popor care prin dârzenie, statornicie şi voinţă şi-a refăcut Statul şi unitatea după două mii de ani de istorie vitregă.

Să rămânem români ne e realmente util din punct de vedere material.
Ce mai păstrează Ţăra noastră din originalitatea sa românească reprezintă un capital turistic considerabil.
Prin refacerea specificului nostru naţional va creşte şi capitalul turistic.
Turismul nu e singurul domeniu pe care refacerea specificului nostru naţional îl poate ajuta să se dezvolte.
Români profund, români până în străfundul sufletului, ni s-ar întâmpla ce i se întâmplă oricărui Popor care îşi păstrează identitatea, am deveni creatori de produse industriale şi artistice originale cu mare căutare pe piaţă.
Calculaţi locurile de muncă şi sumele enorme pe care le-am pierdut pentru că nu ne-am condus afacerile cu simţ patriotic sau măcar cu bun-simţ!
Dacă trăim greu, nu e din cauză că am fost prea români, ci pentru că nu am fost destul de români.

-V-

Nu nu ne putem în schimba destinul în bine fără o doctrină organică.
Trebuie să ştim care e sensul efortului nostru în istorie.
Trebuie să ştim cum să ne consolidăm Statul şi cum să ne asigurăm viitorul.
Trebuie să ştim ce să vrem şi ce să facem.
După ce ne-am creat doctrina va fi necesar să ne-o înfăţişăm clară, imperativă, entuziasmantă.
Cuvântul nostru de ordine să fie: români în România.

-VI-

E un fenomen social curent într-o Ţără dominată ca o parte a populaţiei să pactizeze cu străinii.
Se pare că un astfel de rol a fost atât de dorit de unii că nici nu vor să mai audă de altceva.
Îi rugăm pe aceşti oameni să ni se alăture într-un efort general de propăşire.

O mare responsabilitate le revine gânditorilor, scriitorilor, publiciştilor, artiştilor.
Nu pledăm pentru înregimentărea intelectualităţii sub drapelul naţional, deşi e de dorit. Ar fi însă excesiv dacă am dori ca unii intelectuali să nu mai susţină cosmopolitismul, laicizarea şi imoralitatea?
În momente grele, ca acum, nu ar fi de datoria intelectualilor noştri ca, uneori, să coboare în for pentru a ajuta Poporul să-şi rezolve problemele de viaţă colectivă?

-VII-

Nu ne poate fi indiferent nouă, ca ortodocşi, că suntem un Popor mare sau un Popor mic, un Popor sclerozat, demn de dispreţ sau un Popor robust şi mândru.
Când ne lăsăm viaţa publică să se degradeze, când părem că nu putem face din Ţara noastră un Stat puternic, când în faţa adversităţilor luăm o atitudine resemnată dezminţim vitalitatea şi demnitatea ortodoxismului nostru.

Credinţa noastră creştin ortodoxă ne învaţă smerenia faţă de Dumnezeu şi supunerea faţă de autorităţile legitime, nu slugărnicia, servitutea, închinarea la arginţi, imoralitatea abjectă, tăcerea laşă.
Nicio altă credinţă nu a arătat omului, ca ortodoxia, măreţia lui de purtător al chipului lui Dumnezeu.
Să nu trăim în genunchi, să ne ridicăm, să ne apărăm paşnic, dârz, perseverent fiinţa naţională şi sufletul.
Între a dispărea resemnaţi şi a trăi curajos să alegem curajul de a trăi.

Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

LEGEA VIEŢII NOASTRE

-I-

Aparţinem pământului Ţării la fel cum el ne aparţine nouă.
Suntem douăzeci şi unu de milioane de suflete unite de aceeaşi istorie, de aceeaşi credinţă, de aceeaşi limbă.
Nu suntem aici de ieri de alaltăieri. Ne curge prin vine sângele a două Popoare mari şi vechi: dacii şi romanii.

Trei fermenţi spirituali ne-au dat o fizionomie morală aparte: religia creştin ortodoxă, limba română şi tradiţiile noastre. Sub elanul lor vital ne-am creat o cultură de o originalitate robustă.

Pentru a ne păstra credinţa, limba şi tradiţiile şi pentru a ne clădi viaţa conform dinamismului lor a trebuit să ne batem.
Nu suntem un Popor prea mare, dar puţini sunt aceia care au dat dovadă de mai multă fidelitate faţă de ei înşişi, care au suferit mai mult ca noi pentru idealul lor şi viaţa lor.
Evoluţia ascendentă spre libertate naţională şi unitate statală a fost şi trebuie să rămână o constantă a istoriei noastre.
Nu vom putea admira niciodată îndeajuns dârzenia strămoşilor noştri care nu au încetat să-şi apere fiinţa, sufletul şi Pământul nici în cele mai teribile împrejurări.

Dreptul de a ne păstra moştenirea pe care ne-au lăsat-o strămoşii e un drept inviolabil.
Un popor nu poate exista fără resursele Ţării sale şi ale mediului său naţional.
Folosirea a tot ce ne oferă Ţara şi Naţiunea nu ni se poate contesta.

-II-

Apreciem efortul care a făcut din om stăpânul naturii şi i-a asigurat confortul material.
Dar e oare o impertinenţă că ne preocupă consecinţele acestei evoluţii?
Ce se va întâmpla dacă se va rămâne la noţiunea de homo economicus, la producţie, la câştigarea de bani, la concepţia pur materială a fericirii?
Unde ne duc lăcomia şi dispreţul pentru viaţă şi morală?
În aceste condiţii un popor creştin va putea rămâne creştin?

Cenzorii ne cataloghează credinţa drept misticism..
E misticism în faptul că nu ne uităm originile creştine şi cei două mii de ani de istorie în care Biserica ne-a format sufletul şi mediul social?
Să negi caracterul sau esenţa creştină a Naţiunii şi a culturii noastre e pentru un român o dovadă de ingratitudine şi o renegare.

Nu ne putem rupe de trecut.
În situaţia noastră niciun scut nu e de prisos şi niciun risc nu se justifică.
Românismul e un mijloc de apărare a religiei noastre.

-III-

Omenirea nu a fost clădită uniform.
Dumnezeu a făcut Neamurile şi Patriile diferite pentru diversitatea aptitudinilor şi pentru schimbul de servicii.
A crescut în prezent acţiunea agenţilor de nivelare şi de uniformizare, dar rămân în om structuri sufleteşti pe care nimic nu le va clinti şi spectacolul lumii actuale cu reacţiile sale naţionale, cu redeşteptarea spontaneităţilor umane, nu anunţă o omenire pe cale de a renunţa la diversitate.

Pentru noi suprema grijă să fie acceptarea moralei creştine.
Cel mai bun mod de a ne apăra e de a trăi normal, curat şi cu nobleţe.
Cât timp o să rezistăm influenţelor negative externe?
Cât vrem noi.

Ne datorăm nenorocirile înclinaţiei noastre leneşe pentru soluţii superficiale, de azi pe mâine.
Aşteptăm totul de la bunul Dumnezeu.
Dumnezeu ne ajută, dar mai trebuie să facem şi noi câte ceva.
Bătutul pasului pe loc e nefolositor şi trebuie să scăpăm de ezitări.

Am mai spus-o şi-o repetăm, avem nevoie de o doctrină românească.
Va trebui să facem un efort extraordinar pentru a fi iar ce am fost.
Acest efort nu-l vom putea face în numele unui ideal confuz fără legătură cu realitatea.
Avem nevoie de un ideal clar, întemeiat pe trecutul nostru şi pe misiunea noastră, de un crez spiritual care să cuprindă în formule atrăgătoare toate motivele noastre de a fi.

-IV-

Vom fi ortodocşi sau nu vom fi.
Cele mai bune elemente pe care le avem în cultură ne vin din ortodoxism.
Dacă am renunţa la credinţa noastră, am renuţa şi la partea cea mai bogată a avuţiei noastre culturale.
Dacă nu am mai fi ortodocşi nu am mai fi nici români.

Unde vom găsi sursa vieţii?
În trecutul nostru.
Fără cunoaşterea trecutului nu vom putea continua lucrarea strămoşilor.
Doar acţionând, creând, clădind, aşa cum au făcut înaintaşii, ne vom putea justifica dreptul la viaţă.

Avem încă un viitor.
Pentru el va trebui să ducem o luptă dură care nu se va termina niciodată.
Vom dăinui doar prin voinţă, prin statornicie şi prin eroism.
Ce pierdem dacă facem legea vieţii noastre dintr-un astfel de efort?

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

Ce-ar fi dacă am reveni la judeţele înfiinţate după Marea Unire şi la constituţia din 1923?

[TINERI PENTRU ROMANIA]

„Fereşte-te de acel duşman care vrea să te câştige şi pe tine împotriva ta.” - Nicolae Iorga

„Temniţa cea mai de temut e aceea în care te simţi mai bine.” - Nicolae Iorga

[Dumitru73]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

Ce-ar fi dacă am reveni la judeţele înfiinţate după Marea Unire şi la constituţia din 1923?

de ce? acea organizare era mai bună?

[stefan florin]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

Ce-ar fi dacă am reveni la judeţele înfiinţate după Marea Unire şi la constituţia din 1923?

Romania nu mai este cea din 1923. Cea din 2013 este cu totul alta

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CE-I AL NOSTRU RĂMÂNE AL NOSTRU!

-I-

Anul 2013 ne-a găsit mai dezbinaţi şi mai dezorientaţi decât eram în 1989.
Nu ne mai dezbină ideologiile, în care nu mai credem, ci un negativism deplorabil şi un scepticism uşuratic.

Ne-a cuprins această stare de spirit la un început neliniştitor de secol.
Suntem ţinta asalturilor centralismului mondial şi ale unor civilizaţii decadente.
Nu e cruţat nimic: Stat, economie, societate, Religie, morală.

-II-

Problema noastră nu e de ordin politic.
Mai important decât orice e să rămânem noi înşine.
Riscul de a ajunge popor pervertit, metisat, subprodus al unor civilizaţii străine, e real.

Cadrul politic contează mai puţin dacă avem dorinţa de a exista.
Strămoşii noştri, mult mai slabi ca noi, au rezistat într-un mediu ostil pentru că au purtat în suflet o neclintită hotărâre de a trăi. Au trăit în ciuda năvălitorilor şi cotropitorilor, au trăit în ciuda laşităţilor, necinstei sau trădărilor unora dintre ei, au trăit greu, dar au trăit.

Viaţa înseamnă luptă.
Strămoşii au ales viaţa.
Le vom urma exemplul?

-III-

E esenţial pentru noi să ne administrăm singuri.
Un Popor hotărât să-şi apere fiinţa trebuie să fie stăpân la el în Ţară.

Dreptul de a ne administra singuri a fost obiectivul nostru suprem încă de la înfiinţarea primelor state româneşti.
Greu de crezut că atâtea generaţii s-au înşelat văzând în aceasta o necesitate vitală pentru Naţiune.

-IV-

Factorii economici nu fac integral istoria şi nu condiţionează singuri viaţa Popoarelor.
Dar văzând crâncena competiţie pentru resurse naturale şi conflictele sociale generate de criză putem nega denaturarea vieţii noastre de către economie?

Evaluăm progresul economic după numărul fabricilor, după cantitatea de materii prime scoase din sol, după recoltele din agricultură, după valoarea investiţiilor străine.
Suntem creştini, ar trebui să evaluăm progresul economic pornind de la om, de la ceea ce-i oferă acest progres omului pentru a-l face mai om, pentru a-i permite să trăiască frumos, normal, curat.

Cea mai rea proletarizare nu e cea provocată de sărăcie, ci proletarizarea interioară, convingerea populaţiei că nu mai are niciun orizont, că e condamnată la dispariţie treptată şi că speranţa îi e interzisă.

-V-

Primul apostolat, în prezent, e cel al gândirii.
Un popor ca al nostru, trăind în condiţii geopolitice dificile, nu se poate lipsi de orientare continuă şi de îndrumători.

Orientare şi îndrumători ne poate oferi şi elita noastră intelectuală.
Sunt unii din această elită care îşi proclamă zgomotos ataşamentul pasionat pentru cosmopolitism. Foarte bine! Lumea există însă prin Ţări şi Naţiuni.
Intelectualii noştri cosmopoliţi contribuind la dezvoltarea Ţării şi Naţiunii vor contribui şi la dezvoltarea lumii.

-VI-

Auzim spunându-se mereu că învăţământul e o dramă.
Vor realiza cei care ne conduc învăţământul că menirea lor e de a servi Naţiunea?

Nu se vede că un sistem de învăţământ, care ar trebui să dea României cetăţeni patrioţi, produce doar defetişti?
Ne va fi greu să avem un viitor cu generaţii de tineri dezrădăcinaţi, crescuţi în cel mai dezolant neutralism naţional.

-VII-

Suntem fii Bisericii.
Biserica e Hristos.
Divină ca Întemeietorul său, Biserica e umană ca şi El. Prin această latură Biserica se încarnează în istoria omenirii.

Avem nevoie de Biserică pentru a ne apăra de răul din noi şi din jurul nostru.
Biserica are nevoie de noi pentru a creşte, pentru a se consolida şi pentru a-şi împlini menirea.

Alegerea ne aparţine.
Putem întoarce spatele Credinţei şi Bisericii, ne putem deschide tuturor otrăvurilor şi miasmelor nesănătoase care încearcă să ne distrugă sau putem rămâne credincioşi şi apropiaţi de Biserică.
Rămânând credincioşi şi apropiaţi de Biserică vom avea o înţelegere superioară a ceea ce e familia, o anumită calitate a moravurilor, un anumit nivel al ordinii sociale şi chiar dacă nu suntem un Popor mare vom dăinui.

-VIII-

Dragostea de Religie, de Naţiune şi de Ţară a strămoşilor noştri ne e întipărită în inimi şi nimeni nu ne poate lipsi de ea.
România e ortodoxă şi românească şi va rămâne ortodoxă şi românească.

Adversităţile descurajează Popoarele slabe şi oamenii fără convingeri, dar ele însufleţesc curajul inimilor viteze.
Acelora care vor să ne ia ce-i al nostru le vom spune cu mândrie şi hotărâre românească: ce-i al nostru rămâne al nostru!

Nu suntem destul de puternici, vor replica unii.
Poate, dar contăm pe ce suntem şi avem dreptul să trăim.

Popescu Angela