Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[Parascheva16]

Vindecarea uimitoare a unei fetiţe de către Maica Domnului.
Minunile în care sfinţii sau Maica Domnului intervin direct, prin arătare, ne dau mai multă îndrăzneală în rugăciune, mai mult curaj în a nădăjdui la mila şi ajutorul lui Dumnezeu, mai multă încredinţare că nu suntem singuri şi că-i avem pururea ocrotitori pe sfinţii Săi şi pe Preacurata Fecioară.

Astfel de minuni s-au întâmplat de veacuri, şi se mai întâmplă încă în zilele noastre. În cele ce urmează, Părintele Ion Vrăjitoru de la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Mogoşoaia şi soţia sa, Presvitera Silvia, dau mărturie despre chipul minunat în care Măicuţa Domnului a intervenit pentru Elena, fetiţa lor de 11 ani, aflată la pragul dintre viaţă şi moarte în urma unui cumplit accident de circulaţie…

Presvitera Silvia: – Accidentul a avut loc anul trecut, în ziua de 25 august, chiar pe trecerea de pietoni din apropierea casei parohiale. Elena traversa pe trecere şi şoferul care venea dinspre Buftea spre Bucureşti i-a dat prioritate, în mod regulamentar. Când se afla pe la jumătatea trecerii de pietoni, a venit un alt şofer care conducea cu viteză şi a izbit- o. Fetiţa a sărit în aer, el nu a frânat şi a lovit-o şi-a doua oară, aruncând-o pe Elena la aproape o sută de metri, într-o groapă. Eu eram în casă şi am auzit izbitura, care a fost destul de puternică. Atunci am ieşit afară, crezând că a explodat un cauciuc – atât de puternic a fost impactul. Văzând că Elena nu era afară, am alergat la un magazin unde ştiam că avea de gând să se ducă. Între timp, lumea se adunase în jurul ei. Cealaltă fată a noastră, cu care eram în casă, a ajuns mai repede acolo şi a strigat la mine: „Mama, e Elena!…”. Fata cea mare s-a întors imediat acasă şi a adus o sticlă cu aghiasmă mare şi o răcliţă cu moaştele sfinţilor mucenici de la Aiud. Elena deja intrase în comă şi suspina. A fost dusă de urgenţă la Spitalul Elias…

Părintele Ion: - În acel moment, eu eram la biserică şi slujeam slujba Cununiei. Cum am aflat, l-am lăsat să continue slujba pe Părintele care slujea împreună cu mine, iar eu am luat un taxi şi am plecat spre spital. Când am ajuns la Elias, fetiţa era pusă pe o targă. Mi-am dat seama că situaţia este foarte gravă. Medicii miau spus că urmează să o bage la tomograf, iar după ce a ieşit filmul de la tomograf, medicii s-au reunit într-o sală şi ne-au comunicat primele rezultate. Elena avea leziuni profunde în trunchiul cerebral, aici fiind lovitura cea mai gravă, plus nişte lovituri mai puţin importante, care nu-i puneau în pericol viaţa.

Hemoragia din trunchiul cerebral ne-a înspăimântat foarte tare, pentru că ni s-a spus că nicăieri, la nici un spital din lume, nu se putea interveni chirurgical. Ni s-a mai spus că primele 48-72 de ore sunt hotărâtoare pentru Elena. Atunci n-am avut altceva de făcut decât să ne rugăm. Am văzut acolo, în sala aceea, icoana Maicii Domnului şi icoana Sfântului Ierarh Calinic. Şi am îndreptat rugăciuni către Maica Domnului şi către Sfântul Ierarh Calinic. Situaţia era foarte gravă şi nu aveam altceva de făcut decât să ne lăsăm în grija lui Dumnezeu…

- Ce speranţe vă dădeau medicii?

Presvitera Silvia: - Elena nu avea nici o şansă de supravieţuire. Medicii ne-au spus că nu are nici o şansă, şi aşteptau din moment în moment să treacă la Domnul. I-au administrat treizeci şi două de medicamente, toate agresive pentru un copil de 11 ani. Luptau să o ţină în viaţă, dar din cauza acestor medicamente exista riscul să facă preinfarct sau comoţie cerebrală. Ne spuneau aşa: „Rugaţi-vă! Noi facem tot ce ne stă în putinţă ca medici, dar nu sunt şanse!”. Am început imediat să ne rugăm, şi i-am rugat şi pe cei apropiaţi nouă să o pomenească pe Elena. Rugăciunea era singura noastră speranţă, atât ne rămăsese…

„Ea, în tot timpul acesta, era într-o lumină şi strălucea”

Duminică, după accident, a venit Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul şi s-a rugat pentru ea, apoi, începând de luni, au venit şi alţi părinţi. Pe la patul ei s-au perindat mai mulţi preoţi, iar sâmbăta următoare a venit Părintele Onufrie de la Sihăstria Rarăului, cu icoana făcătoare-de-minuni a Sfântului Efrem cel Nou, icoană ce izvorăşte mir. S-a rugat mult pentru ea, a uns-o cu mir care a curs din icoană, apoi a venit la mine şi mi-a zis, cu chip luminat, că fata se va face bine şi se va juca din nou cu mingea prin curte şi-şi va plimba căţelul. Nouă nu ne-a venit să credem. Ne pierdusem orice speranţă.

Apoi m-am dus în salon la Elena. Acolo era doctoriţa de la reanimare care mi-a zis: „Se cunoaşte o îmbunătăţire a stării fetei!”. Uitându-mă la aparate, am avut sentimentul că parcă trecuse furtuna. Aparatele funcţionau, se simţea că o monitorizează, dar nu mai piuiau, se liniştiseră. A doua zi, Elena a dat nişte semne că s-a mişcat, a mişcat mâinile, şi-a întins picioarele… Avea momente în care, chiar pentru fracţiuni de secundă, respira singură, fără ajutorul aparatelor, chiar dacă era intubată.
Între timp contactase şi un microb de la spital, făcuse o infecţie pulmonară din cauza tubului care l-a avut pe gât. Noi, în tot timpul acesta, nu încetam să o ungem cu mir, în primul rând cu ulei de la Sfântul Efrem. Părintele Onufrie i-a lăsat moaşte de la Sfântul Mucenic Sabin şi icoana făcătoare- de-minuni a Sfântului Efrem. Pe de altă parte, foarte mulţi credincioşi şi prieteni deai Elenei îi aduceau ulei sfinţit de la diferiţi sfinţi: Sfânta Parascheva, Sfântul Nectarie, Sfântul Pantelimon… Ea, în tot timpul acesta, era într-o lumină şi strălucea. Era cu un cearşaf până la baza gâtului şi chipul ei, din ce în ce mai mult, se lumina. Mulţi dintre cei care o priveau, de la infirmiere până la cunoscuţi şi prieteni, au observat asta.

[Parascheva16]

Părintele Ion: - Această vizită a Părintelui Onufrie a fost pentru noi ca o Înviere, ca o noapte a Sfintelor Paşti… Am crezut din acea seară că Bunul Dumnezeu nu ne va lăsa, deşi starea fetiţei se înrăutăţea, avea şi febră cu pulsul oscilant, şi toate acestea ne dădeau oarecum, aşa, o stare de sfârşire, de deznădejde. Dar peste toate a fost mila şi ajutorul Bunului Dumnezeu şi al Maicii Domnului şi al sfinţilor către care s-au îndreptat rugăciunile noastre.

La un moment dat, acolo, în rezerva în care se afla fetiţa, şi pulsul fluctua, acolo se afla icoana Maicii Domnului, şi eu, nevrednicul, atunci când ni s-a spus că fetiţa nu are şanse, atunci m-am rugat un pic mai stăruitor decât o făcusem până atunci în viaţa mea, aşa cum m-am priceput. Dar am făcut şi o făgăduinţă atunci înaintea icoanei Maicii Domnului, adică am încredinţat acest copil Maicii Domnului, ca Maica Domnului să facă ce vrea cu fetiţa noastră. Dacă ne-o dă înapoi, noi o făgăduim Maicii Domnului. Asta a fost rugăciunea pe care am pus-o la Maica Domnului…

- Deci medicii nu vă dădeau nici o şansă. Dar aveaţi cumva în suflet speranţa că totul va fi bine până la urmă?

- Da, sigur, noi am trăit cu această nădejde. Tot timpul aveam gândul că Dumnezeu este mare şi ştie ce are de făcut, indiferent ce se va întâmpla… Într-un fel, eram oarecum resemnaţi, să spunem, dar cu gândul la Dumnezeu.

M-am rugat ca Dumnezeu să ne ajute, să nu ne lase şi să ne dăruiască fetiţa sănătoasă, deşi lucrul acesta, mi-am dat eu seama, nu aveam dreptul să-L cer Bunului Dumnezeu – dar m-am legat cu toată fiinţa de bunătatea şi mila Celui de Sus. Şi Dumnezeu ne-a încercat credinţa. Am pus pe seama păcatelor mele tot ceea ce s-a întâmplat, toată această dramă… Şi m-am rugat la Dumnezeu să nu ţină cont de păcatele mele şi să ne ajute. Accidentul s-a întâmplat pe 25 august, de Sfântul Apostol Bartolomeu, şi de Naşterea Maicii Domnului, după-amiază, deci pe 8 septembrie, fetiţa a ieşit din comă. Până atunci a fost sedată, şi chiar în ajunul praznicului Naşterii Maicii Domnului ni s-a spus că nu sunt şanse de supravieţuire. Fetiţa între timp fusese mutată de la Elias la spitalul „Marie Curie”…

Presvitera Silvia: - Da, am transferat-o la „Marie Curie”, tot la terapie intensivă. Noi continuam rugăciunea la Maica Domnului şi la sfinţi. Toţi care eram la spital stăteam cu acatistele în mâini şi ne rugam pentru Elena. Era un lanţ de rugăciune. Aici, la „Marie Curie”, sâmbătă, de Naşterea Maicii Domnului, doctoriţa care era de gardă mi-a zis: „Doamnă, de ce-o mai chinuiţi? Haideţi să o deconectăm de la aparate!”. În urma ei a venit şi un medic rezident, care mi-a trântito: „Ocupă patul degeaba aici! Mai sunt şi alţi copii bolnavi care au nevoie de pat şi aşteaptă să fie internaţi!”. Ea, în timpul acesta, mai făcea mici mişcări, mai ridica câte un degeţel, mai clipea, deci nu stătea chiar lemn. Atunci i-am chemat pe toţi membrii familiei, iar doctoriţa aceasta de la terapie intensivă a încercat să ne convingă să o deconectăm. În seara aceea, Elena a început uşor să deschidă ochii. A început să-i scadă şi febra, pentru că de la infecţie făcuse şi febră. La un moment dat, băiatul meu s-a aplecat asupra ei şi i-a strigat: „Elena, Elena, scoală! Elena, haide că te aşteaptă şi Fiţa!” – Fiţa fiind căţeluşa ei. Ea atunci a deschis complet ochii şi a început să se foiască. Tot foindu-se, a realizat că are ceva în gură care o deranja.
Atunci a aruncat acel manşon şi şi-a tras sonda. Cât ne-am mai agitat noi pe-acolo, bucuroşi de cele întâmplate, Elena şi-a scos şi sonda nazală şi ne-o arăta în mâna ei, şi a început să ne zâmbească! I-am dat imediat ceva să mănânce.

Cei doi medici care cu puţin timp mai înainte ne recomandaseră să o deconectăm de la aparate priveau printr-un panou, şi de atunci nu au mai trecut pe la Elena. În schimb erau de faţă alţi medici pe care noi îi chemasem, şi tot repetau: „Dumnezeu face minuni! Dumnezeu face minuni!”. Nu credea nimeni că va scăpa. Şi alţi medici care au văzut-o mai apoi au exclamat: „Este un miracol!”. După asta a mai avut nişte episoade, medicii le numeau epileptice, adică se vedea că fata are o traumă, are o frică, pentru că se zguduia în pat.

Apoi a fost transferată la Centrul de Recuperare „Robănescu”, unde a făcut kinetoterapie. A progresat uşor, uşor, a reuşit să stea la început puţin înclinată, apoi în şezut, apoi în cărucior cu rotile. A făcut trei săptămâni kinetoterapie şi făcea zilnic exerciţii. Noi însă nu am încetat rugăciunea. I-am făcut Maslu şi, pentru că putea să înghită, s-a împărtăşit foarte des, ea cerând. La început nu vorbea, ne înţelegeam prin clipitul din ochi, „da” era un clipit, „nu” două clipituri.

După vreo două săptămâni de stat la Centrul de Recuperare „Robănescu”, primul semn de revenire a început cu o transpiraţie, părul era ud ca şi cum ar fi ieşit din duş, apoi era pe faţă, pe abdomen, pe picioare avea broboane de transpiraţie şi zicea: „Acum pleacă Maica Domnului de la mine!”…

[Parascheva16]

- Până la acel moment mai vorbise, mai spusese ceva?

- Nu. Acum tot repeta: „Pleacă Maica Domnului de la mine… Este îmbrăcată în alb, şi are şi puţin roşu, şi acum pleacă, se urcă sus, în cer. Îl văd şi pe Mântuitorul… Gata, m-a operat şi acum pleacă”. Profesorul de gimnastică, care era de faţă, a întrebat-o: „Dar unde te-a operat?”. Şi ea a arătat la spate, în trunchiul cerebral. Dar ea în spital nu a fost operată deloc – pentru că, aşa cum a spus şi Părintele, la problemele pe care le avea, nicăieri în lume nu putea fi operată. După asta nu a mai spus nimic, nici măcar şoptit. A venit apoi Părintele şi a împărtăşit- o. Dar a întrebat-o înainte dacă doreşte acest lucru, şi ea a clipit şi-a dat şi din bărbie.

Părintele Ion: - Am această convingere că Maica Domnului a fost cu noi, în acele zile hotărâtoare, când din punct de vedere medical pentru fetiţă nu mai erau şanse. Noi am înţeles gravitatea situaţiei în care se afla copilul, şi atunci ne-am spus că numai o intervenţie divină şi ajutorul Maicii Domnului ne mai pot reda copilul. Sigur că nu noi i-am dat viaţă, ci Dumnezeu, şi tot El dispune de viaţa şi de sufletul omului. De aceea Maica Domnului a fost cea care a mijlocit, am această mare credinţă că a mijlocit la Fiul ei şi Dumnezeul nostru pentru tămăduirea fetiţei noastre. Într-adevăr, Maica Domnului a operat-o – aşa cum a spus şi fetiţa, i s-a arătat Maica Domnului în două rânduri. Avem această mare bucurie, dar ne simţim şi acum nevrednici de ajutorul acesta foarte mare pe care l-am primit de la Maica Domnului…

Presvitera Silvia: - Cam la şapte zile, tot sâmbăta, iarăşi a început să transpire, doctorii ziceau că face criză epileptică, deşi nu era în nici un caz criză epileptică. Acum zicea: „Icoanele mari mi le ia sus, în cer, Maica Domnului!”. Şi arăta icoanele din jurul ei. Aceasta au consemnat- o şi medicii care au filmat-o. O doctoriţă a spus: „Este o minune, Tatăl ceresc te-a vindecat!”. După aceasta, Elena a început să vorbească şoptit. Dacă te uitai la ea vedeai că vorbeşte, dar nu avea putere.

- Părinte, cum v-a schimbat pe sfinţia voastră şi pe cei din familie această minune?

Părintele Ion: - Această minune, într-adevăr, ne-a cutremurat şi ne-a dat încă o dată semn că Maica Domnului este atât de iubitoare, şi atât de mult ne poartă de grijă, cum noi nici acum nu realizăm – deşi după această slăvită minune nici acum nu putem să conştientizăm puterea, ajutorul, harul şi acoperământul Maicii Domnului. Atât de mare este, atât de mare, încât nu putem în cuvinte să spunem!… Ne-au ajutat şi ceilalţi sfinţi, am această încredinţare, dar mai presus de toţi sfinţii au fost rugăciunile Preacuratei, pentru că această slăvită minune s-a petrecut, iată, de Naşterea Maicii Domnului. Ne-am rugat şi la sfinţii taumaturgi: Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Efrem cel Nou şi la alţi sfinţi – care sigur au intervenit, au mijlocit pentru noi, păcătoşii, dar mai presus de toate a fost şi este Maica Domnului.

- Credeţi că acei medici care v-au sugerat să o decuplaţi de la aparate au înţeles minunea?

- Da. Ne-am bucurat că au înţeles minunea chiar şi cei mai sceptici, sau mai neîncrezători, sau, cum să spunem, că eu nu pot să zic că sunt oameni necredincioşi, dar cei mai rezervaţi. Au fost unii, nu le venea să creadă… Chiar un medic de la Budimex, ca să fie convins că fetiţa şi-a revenit, nici n-a mai mers să se schimbe din gardă şi a venit direct la clinică, să vadă dacă aşa este, dacă fetiţa şi-a revenit. Toţi medicii care au aflat de cazul ei au zis că este într-adevăr o minune, chiar lucrul acesta a fost spus şi la o conferinţă a medicilor în Statele Unite – şi, într-un fel, minunea aceasta a Maicii Domnului a făcut înconjurul lumii.

„Se vedea clar că cineva mai presus de fire a intervenit acolo, în trunchiul cerebral”

- Cum este acum Elena?

Presvitera Silvia: - Ea şi-a revenit treptat. La început a fost evaluată ca un copil de două-trei luni. Veneau colegii de la şcoală, o plimbau cu căruciorul. Acum e aproape ca înainte. Merge, dar nu poate alerga. La şcoală încă nu merge, citeşte, scrie, dar foarte puţin, că nu poate fi supusă la efort intelectual. A fost o traumă foarte mare, prea rău a fost zguduită…

Am întâlnit un renumit doctor, Teodor Horvat, o somitate, care a studiat toate filmele, radiografiile şi analizele ei din momentul internării şi a spus că s-a petrecut o mare minune. Din câte am înţeles eu din explicaţia acestui doctor, acolo, în trunchiul cerebral s-a format o supapă care nu a mai permis sângelui să ajungă în cutia craniană şi să irige creierul. Atunci am înţeles de ce fata ne arăta că acolo, la spate, a intervenit Maica Domnului. Numai Dumnezeu a săvârşit minunea, nici un medicament, nici o intervenţie medicală nu o puteau salva… Se vedea clar că cineva mai presus de fire a intervenit acolo, în trunchiul cerebral, şi a salvat-o.

[Parascheva16]

- Consideraţi că după această minune Elena s-a schimbat duhovniceşte, i-a folosit cumva această experienţă?

- Ea şi înainte era foarte credincioasă. Postea, îi plăcea să se roage, să participe la Sfânta Liturghie… Acum se vede că are o evlavie aparte faţă de Maica Domnului. Caută să o aibă permanent în preajmă, chiar şi când doarme vrea lângă ea icoana Maicii Domnului. După ce nu a mai avut nevoie de căruţ, am fost într-un pelerinaj în Moldova. La Mănăstirea Petru-Vodă a stat de vorbă cu Părintele Iustin: „Părinte, Maica Domnului a avut grijă de mine. M-a salvat!” „Ştiu!” „Chiar m-a operat!” „Da, ştiu!” „Dar să ştiţi că icoanele mari mi le-a luat!” „Ei, lasă, nu te necăji, atunci când ai să mori ai să le găseşti din nou!”…

Apoi am ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Diaconeşti. Maicile au copleşit-o pe Elena cu dragostea lor şi nu ştiau ce bunătăţi să-i mai ofere. Iar Elena a început să le povestească: „Am văzut-o pe Maica Domnului! A fost la mine cât timp am fost internată. Şi m-a operat, şi mi-a zis că va fi bine. Ştiţi cum era Maica Domnului îmbrăcată? Era îmbrăcată în alb, nu în roşu şi albastru cum o vedem noi în icoane. La mine a venit îmbrăcată în alb, dar avea şi puţin roşu pe margine…”. În acel moment, o maică a plecat şi s-a întors cu o icoană în care Maica Domnului era aşa cum o descrisese Elena. Măicuţa i-a zis: „Elena, eu am pictat icoana cât tu erai în spital şi aş fi vrut să fie în veşminte albe, dar nu-mi ieşea deloc, şi de aceea am mai pus puţin roşu pe margine!”.

- Părinte, dincolo de vindecarea trupească, pentru fiecare dintre noi mai importantă este vindecarea sufletească. Câţi oare dintre noi punem accent pe acest lucru, pe vindecarea sufletului?

Părintele Ion: - Aici este problema noastră, pe vindecarea sufletelor noastre trebuie să insistăm foarte mult. Datorită acestei slăvite minuni care s-a petrecut cu fetiţa noastră, eu ar trebui mai mult să mă schimb şi să mă îndrept către pocăinţă, către Dumnezeu – că acest lucru presupune pocăinţa: îndreptarea noastră către Hristos, către Dumnezeu şi către Împărăţia Cerurilor. Şi familia trebuie să înţeleagă că această slăvită minune s-a făcut tocmai pentru întărirea noastră în credinţă şi pentru a ne schimba viaţa, a merge cu mai multă râvnă şi dragoste pe calea poruncilor lui Dumnezeu.

- Părinte, în încheiere vă rog să adresaţi un cuvânt de întărire pentru cei care trec prin încercări grele, sunt deznădăjduiţi şi nu mai au nici o speranţă că lucrurile se vor îndrepta…

- Niciodată să nu ne pierdem nădejdea în mila lui Dumnezeu! Cât de mari şi grave ar fi problemele, necazurile, bolile, suferinţele, ispitele – cât de mari ar fi, să nu deznădăjduim, că Dumnezeu este lângă noi, Maica Domnului ne apără, ne ajută să nu cădem pradă deznădejdii… Şi să avem această încredere că Dumnezeu este mai prezent în momentele acestea de cumpănă, este mai aproape de noi decât atunci când nu avem o suferinţă, o durere, o ispită sau un necaz. Atunci se arată mila lui Dumnezeu, harul Său preasfânt – dacă şi noi, cât de puţin, ne deschidem acestui har prin rugăciune şi prin lepădare de tot ceea ce este rău în viaţa noastră. Să nu ne pierdem nădejdea! Maica Domnului este maică iubitoare de fii şi ştie necazul şi durerea fiecăruia, şi ea vine şi ne ajută şi ne ridică din această stare, ne pune pe calea cea bună…

Material realizat de Raluca Tănăseanu

Articol publicat în Revista Familia Ortodoxă nr. 52 (Mai 2013)

[cristiboss56]

Minunea Macii Domnului pentru bătrânul bolnav care s-a împuternicit şi în tărie de voinic a venit




Atunci, întorcându-se către icoana Preasfintei, a lăcrimat şi a zis către dânsa, cu credinţă: "Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!"

Pe timpul când Britania era dreptcredincioasă, se afla într-o chinovie un preacuvios monah, care avea multă evlavie către Preasfânta Fecioară. Şi aşa de mult o cinstea că, dacă s-ar fi întîmplat să audă numai de numele ei cel prealăudat, adică dacă ar fi zis cineva Maria ori Născătoare de Dumnezeu, sau chiar el singur citind undeva asemenea cuvinte, pleca genunchii şi făcea închinăciune până la pământ. Şi aşa a făcut acel îmbunătăţit monah şi credincios prieten al Preasfintei Fecioare Maicii lui Dumnezeu toată viaţa lui. Şi ajungând la adânci bătrâneţi s-a îmbolnăvit; şi slăbise aşa de mult că nu mai putea să se ridice din patul său, din care pricină egumenul i-a dat spre ascultare un ucenic să-i gătească cele de trebuinţă. Însă odată s-a întâmplat că ucenicul nu era acolo, iar bătrânul avea nevoie să se scoale. Deci, după ce a făcut rugăciune după obiceiul lui, a încercat de mai multe ori să se ridice, dar n-a putut. Atunci, întorcându-se către icoana Preasfintei, a lăcrimat şi a zis către dânsa, cu credinţă: "Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!" Şi îndată - o! grabnică auzire - s-a aflat în faţa lui Împărăteasa a toate, care i-a zis: "Pentru multa ta evlavie şi pentru dragostea pe care o ai către mine, iată că-ţi adaug încă treizeci de ani de viaţă în această lume şi-ţi dăruiesc să ai putere ca pe timpul când erai de treizeci de ani. Iar aceasta ţi-o fac pentru că-mi place vieţuirea ta şi pentru că cinsteşti atâta numelui meu." Şi, zicând Preasfânta acestea, s-a înălţat la ceruri. Iar monahul mergea veselindu-se şi umbla sănătos şi puternic cu trupul. Şi toţi fraţii, auzind de minunea făcută cu dânsul, s-au înspăimântat şi au prins multă evlavie către el. Iar el, aducându-şi totdeauna aminte de Făcătoarea lui de bine, o lăuda necurmat şi o slăvea pe Prealăudata cu posturi, cu provigheri şi cu altefaceri de bine, până când s-a odihnit întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

[cristiboss56]

Strig-o ca un micuţ copilaş pe maica noastră: „Măicuţa mea, ajută-mă, dă-mi ceea ce-mi este de folos sufletului, precum ştii!

Puterea întregului suflet stă în rugăciune. Şi după cum trupul se împuterniceşte prin mâncăruri şi prin diferitele îngrijiri pe care i le dăm, tot astfel şi sufletul vrea mai întâi de toate rugăciune, citire, cuvânt duhovnicesc, pildă duhovnicească să vadă, şi astfel, încetul cu încetul se deşteaptă. Pentru că dacă îl vei lăsa să doarmă, atunci îl va stăpâni uitarea şi nesimţirea.
După cum atunci când facem focul, suflăm în el ca să-l aprindem, tot aşa are nevoie şi sufletul. Pildele sunt suflările de aer care alungă cenuşa, care este uitarea, şi aceste suflări aprind cărbunii care nasc căldura. Astfel, pleacă nesimţirea care naşte rătăcirea, încât omul crede că este bine, fără să fie însă aşa.
Aşadar tu, micul meu copilaş, acum că ai vreme, plânge, ca să te umpli de bucurie, străpunge-te, strigă, îmbrăţişează icoana Preasfintei, ca şi cum ai îmbrăţişa-o pe însăşi mămica ta, şi strig-o ca un micuţ copilaş pe maica noastră: „Măicuţa mea, ajută-mă, dă-mi ceea ce-mi este de folos sufletului, precum ştii!”
Spune-i multe alte cuvinte şi vei atrage harul mângâietor asupra ta de fiecare dată când o vei chema în rugăciune. Vei dobândi astfel iubirea.
Ea îţi va dărui şi rugăciunea, ea va aprinde flacăra şi iubirea pentru Hristos, pentru că mijloceşte către Fiul ei, şi toate cererile ei El le împlineşte, pentru că este Maica Lui, şi nu îi trece cu vederea nici o dorinţă. Aşadar, ceea ce vrei de la ea, să ceri ca un copilaş care cere de la mama lui ceea ce doreşte şi se agaţă de fusta mamei, îi sărută poalele, o îmbrăţişează, o umple de lacrimi.
Fă aşadar precum îţi scriu şi, în scurt timp, vei vedea câtă iubire vei afla de la dulcea noastră Măicuţă. Cu multă simplitate să mergi înaintea ei, ca să afli curăţia sufletului. Simplitatea este reuşita mare a sufletului.
(Cuviosul Iosif Vatopedinul, Trăiri ale dumnezeiescului har, Editura Sf. Nectarie, p. 125-126)

[cristiboss56]

Calendarul Bisericii Ortodoxe consemnează, pe 12 iulie, Cinstirea Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos. Printre puţinele lăcaşuri de cult din Patriarhia Română care poartă acest hram se numără şi Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Este singurul sfânt lăcaş din Capitală care adăpostește o copie, adusă din Sfântul Munte, a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Prodromiţa, sub al cărei acoperământ sălăşluiesc moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.

La 24 octombrie 2011, în cadrul slujbei de sfinţire a Paraclisului viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului, Patriarhul României a sfinţit şi Icoana Maicii Domnului – Prodoromiţa, copie a celei de la Muntele Athos.

Istoria icoanei Maicii Domnului Prodromiţa o aflăm din Sinaxarul zilei de 12 iulie desprins din Mineiul din anul 1910. Redăm textul mai jos aşa cum este prezentat în această ediţie a Mineiului fără a ştirbi nimic din farmecul arhaic al limbii române de la începutul sec. XX:

SINAXAR

'Stih: Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare.
A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeeşti.
Celor ce te roagă să le fii acoperemânt şi păzitoare.
De toate ispitele şi de nevoi să-i mântueşti.
Dându-le dar şi vindecare de toate boalele.
Şi a dobândi prin tine toate cererile.

În 12 zile ale lunii iulie prăznuim pomenirea minunii sfintei Icoane celei cu dumnezeească minune zugrăvită-, numai singure dumnezeeştile Feţe, adică: a prea sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măriei, şi a dumnezeescului său Fiu Iisus Hristos, ce prin dumnezeească iconomie, cu minune s'a închipuit în capitala Moldovei Iaşi, în anul dela întruparea lui Dumnezeu Cuvântului, 1863, luna Iunie 28 de zile. Căreia pentru praznicul sfinţilor apostoli, ce cade a doua zi, i s'a aşezat prăznuirea în 12 zile ale lui Iulie; care făcătoare de minuni Icoană, întru acelaş an s'a adus în sfântul Munte Athos; şi se află în Chinoviul Român în sfânta biserică Catedrală ce are hramul Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, şi a prea curatei Maicei sale pururea Fecioarei Măriei. Cu ale căreia sfinte şi prea puternice rugăciuni Hristoase Dumnezeule milueşte-ne, şi cu judecăţile care ştii, mântueşte-ne pre noi, ca un bun şi de oameni iubitor, Amin.

POVESTIRE

Pentru-făcătoarea de minuni Icoană a Prea Sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, şi pururea Fecioarei Maria, cea cu dumnezeească minune săvârşită, numită Prodromiţa.

Plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, şi de toată lauda, este prăznuirea noastră care o săvârşim astăzi, fraţilor creştini, întru pomenirea minunei ce s'a făcut cu această prea slăvită Icoană a Maicii lui Dumnezeu, a căreia' istorie se începe întru acest fel, după cum urmează, cuvântul.

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele 'îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de' minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu. Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s'a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s'au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare. În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s'a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroshimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din sf. Munte Atos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s'a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit şi s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

[cristiboss56]

Din întâmplare s'au dus în ziua aceia pe la dânsul părinţii Nifon şi Nectarie, ca să vază cum urmează cu zugrăvirea sfintei Icoane; şi când au văzut'o şi ei întru acea stare nepotrivită, foarte s'au mâhnit şi s'au scârbit până la suflet, socotindu-se nevrednici darului şi voinţei Maicii lui Dumnezeu, după care a început şi tristul zugrav a le povesti întâmplarea ce a pătimit. Acestea auzind părinţii mai mult s'au mâhnit şi s'au amărît, zicând: Că nu voeşte Maica Domnului la dorinţa şi evlavia lor, însă părinţii nu s'au împuţinat cu totul, ci au lăsat lucrul la buna voinţa Maicii lui Dumnezeu, şi mângâind încă cât au putut şi pe tristul zugrav, i-au zis să nu se împuţi-neze, ci să se apuce şi să isprăvească icoana pre cât îi va fi cu putinţă, fiind că ei tot o vor lua, ori şi cum va fi, şi plata ostenelei lui îi vor da-o deplin, după cum s'au tocmit cu dânşii.

Întru acea vreme s'a întâmplat de eră acolo cu părinţii, şi părintele ieromonahul grecul Grigorie Esfigmenitul, în sinodiea părintelui Arhiereu Nill Pentapoleos, carele şi el văzând Icoana într'acest fel, a zis părinţilor Nifon şi Nectarie: Păcat de cheltuelile ce faceţi sfinţia voastră, vă rog nu mai duceţi astfel de icoană în sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi cu mult mai buni, carii pot cu adevărat să vă facă o icoană cum se cade, după dorinţa sfinţiilor voastre. Părinţii i-au răspuns: Că poate vor dărui-o acolo în ţară la vre-o biserică mai săracă.

Apoi părinţii au plecat şi s'au dus la metohul lor, iară bătrânul zugrav a acoperit Icoana, cu o pânză curată, şi încuind cu cheia uşa odăii unde lucră Icoana, a rămas foarte scârbit nemân- când nimica în ziua aceia, ci numai tot se ruga şi se închină până la obosire, şi aşa s'a culcat fiind acum seară. A doua zi sculându-se mai de dimineaţă, şi luând cheia, a deschis uşa odăii unde lucră, şi a început a'şi găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi evlavie ca să se apuce de lucru; şi făcând câteva metanii, se închină şi se rugă Maicii lui Dumnezeu, ca să-i lumineze mintea şi să-i ajute ca să nu pătimească ca ieri. Şi aşa mergând la Icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pre faţa Icoanei; atunci O! Minunile Maicii lui Dumnezeu! Vede cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeească minune îndreptate, încuviinţate şi de sineşi săvârşite, şi pline de dumnezeesc Dar şi Har după cum se vede chiar şi acum, sfânta aceasta de faţă Icoană a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Această prea slăvită minune, văzându-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, foarte se minunau şi proslăviau pre Maica lui Dumnezeu, că ea singură cu minune dumnezeească şi-a proslăvit sfânta sa faţă, şi a Fiului său, pre care minune spre mai bună adeverire, cu înscris şi punerea peceţii şi a iscăliturii lui, a dat părinţilor Nifon şi Nectarie, care mărturie s'a pus să se păstreze în archiva acelui schit. Iar coprinderea ei este într'acest fel:

[cristiboss56]

«Eu Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această sfântă «Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însuşi mâna mea, la care a urmat o «minune prea slăvită în modul următor: Dupăce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăviei mele, m'am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri cu totul au ieşit din potrivă, pentru care foarte mult m'am mâhnit, socotind că mi-am uitat meştejugul; şi aşa fiind, seara m'am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceia, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul. Dupăce m'am sculat a doua zi, mai întâiu am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi «umineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei Icoană; şi când m'am dus să mă «puc de lucru, o! prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S'au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede, şi eu văzând această minune n'am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşală am făcut aceasta ca să dau lustru la o asemenea minune.

Aceasta este povestirea acestei sfinte «Icoane».

Minunea aceasta s'a întâmplat noaptea spre 28 Iunie şi pentru viitoarea prăznuire a sfinţilor Apostoli, s'a mutat slujba Icoanei astăzi la 12 Iulie; care minune dupre cum am zis vâzându-o zugravul de mai sus numit, s'a minunat şi cu spaimă privind nu se pricepea cum s'a făcut aceasta. Asemenea şi ucenicii lui văzând s'au spăimântat, şi au început a chema prietenii şi vecinii de prin prejur ca să vază, şi îndată s'a umplut casa zugravului de norod, care se minuna de proslăvirea acestei sfinte Icoane, şi toţi se închinau aprinzând lumânări, îndulcindu-se duhovniceşte de privirea dumnezeeştilor feţe aşa de bine încuviinţate şi minunate. Părinţii Nifon şi Nectarie, fiind la metohul schitului, dintru acel oraş Iaşi, îngrijaţi şi întristaţi, neştiind nimica de această minune, văd de năprasnă că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede şi obosit, spuind în gura mare: Să trimeteţi curând să ia sfânta Icoană, fiindcă, în noaptea aceasta singură s'a zugrăvit, şi acum poporul nu mai încape privind acea minune. Deocamdată părinţii nu credeau cele grăite de ucenic, şi cu ideia aceasta au trimis pre părintele Dosifteiu shimonahul carele avea ascultarea de mitocariu în Iaşi; şi ajungând părintele Dosifteiu la casa zugravului, nu putea intră să vază sfânta Icoană, de îmbulzeala poporului; deci îndată luând o trăsură, şi învelind sfânta Icoană cu o pânză curată, a adus'o la metoh urmând şi poporul. Iară în metoh venind, au închis porţile şi n'au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ca ce este de făcut. Grabnic părinţii au făcut cunoscut sfintei Mitropolii de această minune. Şi venind însuşi Prea Sfinţitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu tot clirosul său, au văzut sfânta Icoană, şi crezând i s'au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zicând: « Cu adevărat mare Dar ne-a dăruit Maica lui Dumnezeu prin această minunată şi proslăvită Icoană a sa».

Apoi dând binecuvântare de sfinţirea apei, au năvălit poporul la metoh spre închinarea sfintei Icoane, şi cerând a le citi paraclise, şi a face aghiasmă, cu care stropindu-se a început Darul Mai-cii lui Dumnezeu a lucră prin această sfântă Icoană, şi a face minuni, pre care din cele multe, puţine vom spune aicea, spre slava lui Dumnezeu şi a Prea Curatei Maicii Sale; şi pentru ca să nu mâniem pre Dumnezeu tăcând adevărul, că pre unele le-au văzut cu ochii lor părinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi cari erau la metoh; iar altele s'au văzut când s'a adus această sfântă Icoană: «Un om avea albeaţă pre amândoi ochi, în cât se vedeau luminile ochilor lui ca laptele de albe, şi aducându-l cei ce-l purtau, s'a închinat la sfânta Icoană, stropindu-se şi spălându-şi ochii cu aghiasmă, dându-i de a şi băut, luând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spuindu-i să aibă credinţă la Maica Domnului; şi aşa făcând, peste trei zile, a venit ca să mulţumească Maicii lui Dumnezeu, arătându-şi ochii că s'au curăţit şi văd luminat.

Altul avea lepră, preste tot trupul lui erau numai bube; carele închinându-se cu credinţă şi stropindu-se cu aghiasmă, a căzut lepra de pre trupul său ca nişte solzi şi s'a curăţit.

Un boer a venit şi a spus, că un fiu al lui acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu; iar altmintrelea este cu totul mort; şi rugându-se la această sfântă Icoană a Maicii Domnului, a luat aghiasmă şi s'a dus de l-a stropit, dându-i şi în gură puţină ca să bea. Şi îndată s'a trezit copilul cu totul sănătos, pre carele l-a adus tatăl său de s'a închinat la sfânta Icoană, şi a mulţumit Maicii lui Dumnezeu.

[cristiboss56]

Acestea şi altele multe: Bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, şi alte feluri de boale, sfânta această Icoană a tămăduit, pre care părinţii dela metoh nu le-au însemnat, fiind obosiţi de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a le ceti paraclise şi aghiesme, în cât nu puteau să ţie socoteală de cine cu ce se foloseşte, şi mai ales că erau ameninţaţi de orăşeni de a le opri Icoana acolo, zicând că a lor este, fiindcă în Iaşi s'a făcut minunea, cu zugrăvirea dumnezeeştilor ei feţe. Acestea înţelegând părinţii Nifon şi Nectarie, şi văzând că se înmulţeşte poporul neîncetat, au ridicat cu grăbire sfânta Icoană, şi au plecat spre sfântul Munte.

Deci plecând din Iaşi, au venit cu sfânta Icoană în oraşul Huşi. Dar şi aci, mult s'au mirat, cum a simţit poporul, fiind că seara târziu au sosit la Episcopie, şi a doua zi când s'a luminat, tot oraşul a simţit ca şi cum le-ar fi vestit cineva, şi îndată s'a umplut Episcopia de popor. Însă părinţii îndată au plecat, temându-se nu cumva să-i urmărească dela Mitropolie, că acum se înştiinţase şi Vodă Cuza şi zicea: să se oprească sfânta Icoană, fiindcă s'a făcut minunea în Ţară.

Din Huşi au mers în oraşul Bârlad, şi ducând sfânta Icoană, la casa doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dragoste şi cucernicie a priimit venirea sfintei Icoane, cu părinţii. Unde aflând protoereul din Bârlad, a poftit pre părinţi, să aducă sfânta Icoană în Catedrala oraşului, ca să se închine tot poporul de acolo. Şi începând a se închină mulţimea din acel oraş, iarăşi sfânta Icoană a săvârşit şi acolo multe minuni, dintre cari vom spune pre una mai însemnată:

In oraşul Bârlad era un dascăl foarte procopsit la învăţătură şi înţelept, carele avea la şcoala lui pre fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spunea pentru dânsul bârlădenii, că este foarte de treabă şi cinstit, decât numai la biserică nu merge, fără numai la sfintele Paşti. Acela auzind de venirea sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pre părinţi să facă osteneală să meargă cu sfânta Icoană la casa lui; dar părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns: Că mai cuviincios este să vie el la sfânta Icoană, şi astfel el a trimis trăsura în trei rânduri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el. Apoi s'au rugat mulţi oameni, şi au îndemnat pre părinţi a merge cu Icoana la 'dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci părinţii când au voit să ia sfânta Icoană şi să o pue în trăsură, aşa de grea s'a făcut, în cât abia patru inşi cu mare greutate o au dus până la trăsură, şi când au voit să o pue în trăsură a trosnit aşa de tare sfânta Icoană, în cât toţi s'au spăimântat, şi caii dela trăsură au tresărit, iară tocul Icoanei s'a desfăcut din toate încheeturile lui. Atunci au cunoscut toţi că nu voeşte Maica lui Dumnezeu să meargă acolo; iară înapoi întorcându-o doi oameni, o au adus foarte uşor.

Asemenea o doamnă evlavioasă, foarte mult bolnavă, fiind afară la moşie, se temea să se sue în trăsură, ca să nu moară pe drum până în oraş; i s'a arătat această sfântă Icoană în vedenia visului, poruncindu-i să se scoale curând şi să vie la Bârlad ca să se binecuvinteze dela sfânta Icoană; şi cum s'a suit în trăsură, îndată s'a cunoscut desăvârşit sănătoasă; şi venind la părinţi, a mărturisit, zicând: Cu adevărat, pre această sfântă Icoană, o am văzut astănoapte în vis, care mi-a zis, să viu cât mai în grabă la Bârlad, să apuc închinarea ei, şi acum iată sunt sănătoasă.
Din Bârlad, au venit părinţii cu sfânta Icoană la Galaţi, şi o au pus în biserica sfinţilor împăraţi. La această biserică un zugrav lucra meşteşugul său; şi văzând îmbulzeala poporului la sfânta Icoană, s'a mirat foarte, şi a început a ocări pre oameni făcându-i înşelaţi şi proşti, cari nu cunosc nimica, au doară credeţi voi, basmelor călugăreşti? Nu vă amăgiţi, că greşiţi; şi altele mai multe zicea. Acestea bârfind şi însuşi se uită cu obrăznicie în faţa sfintei Icoane, ocărând pre popor în gura mare; atuncea deodată Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţii sale, atât la îngrozit, în cât s'a înfricoşat cu totul, şi apoi el singur s'a făcut propoveduitor poporului, zicând: Să crează că cu adevărat sfânta Icoană, cu minune dumnezeească este zugrăvită.


După plecarea sfintei Icoane din Iaşi, în urmă au urmat o prea slăvită minune, si de mare mirare în acel ţinut.

Într'un han la drum, eră un evreu cu soţia sa şi cu copii; acel evreu ducându-se după negoţul său, a lăsat în han pre soţia sa cu copiii şi o slugă. S'a întâmplat însă şi a murit unde s'a dus, şi un alt prieten al lui, evreu asemenea, îngropându-1 a luat marfa şi paralele rămase, aducându-le evreicii, soţiei mortului, spuindu-i de întâmplarea morţii bărbatului ei. Iară după ce s'a dus evreul acela strein, vrăjmaşul a pus în mintea slugii, ca să omoare pre evreică şi luându-i averea să se ducă de acolo; deci pândind o noapte când eră singură numai evreica cu copiii, a intrat la dânsa pe când dormea, şi a început a o ameninţă că o va omorî de nu-i va da banii. Iară ea văzând primejdia, şi după toate rugămintele nefolosind nimica, a scos tot ce a avut, şi i-a dat, numai să-şi scape vieaţa. Şi luând sluga aceea banii şi lucrurile date, a intrat în altă grije socotind, că evreica are să spue ori la cine va veni în han, şi va fi vădit. Deci ca să fie fără de grije, s'a plecat în gândul său, să o spânzure; şi gătind spânzurătoarea, evreica plângând se rugă către dânsul, ca să o lase cu vieaţă, dar el îşi căută de planul său. Intre acestea şi-a adus aminte evreica de zugrăvirea cu dumnezeească minune a sfintei Icoane, fiindcă străbătuse această veste pretutindenea; şi la acea nevoie a început cu lacrămi a se rugă ca o creştină, zicând: Maica Domnului! dacă cu adevărat chipul tău s'a zugrăvit cu dumnezeească minune precum am auzit, izbăveşte-mă de această primejdie, că atunci voiu crede, şi mă voiu boteză eu, şi toată casamea. Acestea şi alte mai multe zicând evreica cu mare plângere, sluga s'a apropiat la evreică să o pue în laţ; dar socotind el că este prea sus şi nu o va putea ridică, a pus un scaun subt el, şi laţul în gât, să vadă de este potrivit; şi cum a călcat el nu se ştie, că a sărit scaun'ul de subt picioarele lui, şi a rămas singur spânzurat. Iară evreica văzând această minune, a crezut cu toată casa sa, şi s'a botezat dupre cum se făgăduise.

La plecarea părinţilor Nifon şi Nectarie din Galaţi cu sfânta Icoană aproape de pornire fiind, s'a făcut faţa sfintei Icoane, «ca ghermesit» adică valuri de-a curmezişul obrazului ca asudată, apoi intrând în vaporul austriac, Loid, se mirau toţi de acest chip minunat al sfintei Icoane, câţi se aflau în vapor, nu numai călătorii creştini ortodocşi, dar şi austriacii matrozi, cinstindu-1 şi închinându-i-se, după care ajungând părinţii cu sfânta Icoană în sfântul Munte, la arsanaoa schitului, au trimis veste sus la schit, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări, şi tămâeri, spre întâmpinarea sfintei Icoane, şi aşa dusă fiind sfânta Icoană, cu mare pompă, în sunetul clopotelor, s'a aşezat în sfânta această biserică, unde se vede de toţi, şi I se face astăzi această obştească prăznuire.