Îmi pasă...

[marina31]

Iti pasa de cineva atunci cand il simti. Cand ii simti bucuria, suferinta, nadejdea, ca fiind chiar ale tale, te identitifci parca cu fiinta aceea, in sensul ca simti miscarile sufletului lui ca fiind acelea pe care si sufletul tau le are. Si cred ca e vorba despre acel punct al fiintei noastre in care ne intersectam cu fiecare, acel loc in care avem imprimat chipul lui Hristos in noi si prin care ne inrudim noi oamenii intre noi.
Iti pasa de cineva atunci cand il intelegi. Ii intelegi durerea si ii intelegi bucuria. Te doare si te bucura. Si iti devin dragi amandoua si ai vrea parca sa ai grija de amandoua, pe una sa o alini si pe alta sa o sporesti, pentru ca asa, parca si durerea ta se alina si bucuria ta sporeste. Si intervine un fel de implicare de care, parca nu esti doar tu “responsabil”
Si iti pasa daca fiinta aceea e in suferinta sau e in bucurie, pentru ca vrei si tu iei parte la ele. Sa nu il lasi singur in suferinta, pentru ca stii ca ii poti purta si tu putin din ea. Si sa nu lipsesti la bucurie, pentru ca esti multumit de binele lui. Mai mult decat atat, vrei sa fii si tu un bine pentru el.
Intelegerea vine din simtire. Simtirea vine cred ca numai de la Dumnezeu. Ca ne face Dumnezeu mai sensibili la un lucru anume la care crede ca putem participa, ne inmoaie inima, ne deschide ochii sa il intelegem ca sa facem o lucrare frumoasa cu el si sa primeasca toti cei implicati daruri de la Dumnezeu.
Zicea un parinte ca un lucru de mare pret e sa caute omul sa vada lucrurile asa cum le vede Dumnezeu. Si sa se raporteze la ele asa cum se raporteaza Dumnezeu. Si sunt oameni care primesc darul asta.
Si cred ca in cazul in care “ne pasa“, Dumnezeu ne deschide ochii launtrici ca sa putem vedea o situatie, un lucru, un om, asa cum le vede El. Adica cu iubire. Vezi un om cu ochii iubirii. Si atunci sigur ca iti pasa.
Si asa cred ca e o cale prin care Dumnezeu trimite oamenilor daruri prin alti oameni. Prin oameni la care le pasa.
Nu am simit eu atatea, am simitit ca altii le au fata de mine