|
#31
|
|||
|
|||
ispita sau pacat?
cum trebuie sa ne purtam dupa Sf Impartasanie?
Last edited by gigidracea; 15.08.2011 at 13:31:14. |
#32
|
|||
|
|||
Citat:
Eu i-as spune Duhovnicului ce cred, cu toata ca mi-ar fi jena. Sau as incerca, si din nou iti spun ca mi-ar fi jena. Adica daca mi-ar spune sa ma mpartasesc, nu i-as spune :"Eu cred ca n-ar trebui sa ma impartasesc acum.", i-as spune :"Parinte, eu cred ca nu sunt demna de impartasanie, credeti ca ar trebui sa ma impartasesc? Sau credeti ca asta este doar o ispita?". Ca sa-ti mai exact, cred ca cel mai mult mi-as face curaj sa-i spun daca mi-ar spune sa ma impartasesc si n-as crede ca merit doar :"Parinte, eu nu ma grabesc". Dar, bineinteles ca poate fi si ispita si ca parintele stie de ce ti-a dat voie, dar nu-ti va face rau sa-i spui, chiar daca iti va spune dupa sa te Impartasesti, ai scapa de o piatra de pe inima. "Sau sa ne consideram curati( datorita Spovedaniei) sa nu ne mai gandim la nici un pacat facut si sa mergem cu inima deschisa... " M-am dus sa ma spovedesc. I-am zis toate ale mele si a trecut timpu'. Urmatoarea data i-am spus Parintelui ca mi-am mai pierdut pacea sufleteasca si ca m-am mai gandit....Si la sfarsit, dupa Spovedenie, Parintele mi-a zis, printe altele:"Acum esti curata."Sa nu-ti imaginezi ca e vorba de intelesul la propiu, Parintele probabil a vrut sa-mi dea de inteles ca m-am curatit prin Spovedanie si n-are rost sa ma mai gandesc sau sa ma consum pentru ele, si sa-mi fac griji sa pun inceput bun. "163. Din cate parti este ispitit crestinul ? Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de diavolul din opt parti, si anume : De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura a trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune la care abia ajung cei desavarsiti. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca. Din stanga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul si fiecare isi da usor seama de cursele celui viclean. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt : mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu, cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria etc. Aceste patimi, avand la temelie mandria din care a cazut Lucifer in adanc, sunt foarte cu anevoie de cunoscut si tamaduit. Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra altora si in osteneli trupesti peste puteri pentru " ziua de maine " , ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se tem cá nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii, spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti. Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor si patimilor care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in care am gresit, de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu care am fost certati, de cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou a-i uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am facut, de fetele care ne-au smintit, de betii si alte rautati din trecut, imboldindu-ne vointa sa cadem in aceleasi pacate de care cu greu ne-am izbavit. Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate patimile care stapanesc inima, precum : mania, rautatea, pofta, razbunarea, impietrirea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul : " Iar ce iese din gura, iese din inima, si acestea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele... " ( Matei 15, 18-19 ) . De aceea si proorocul David se ruga, zicand : " Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele " ( Psalm 50, 11 ) . Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia, zicand : ' " Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre " . Despre ochi zice Mantuitorul : " Cela ce cauta spre femeie spre a o pofti pe ea, iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa " ( Matei 5, 28 ) . Iar despre limba auzim pe apostolul Iacob, zicand : " De nu greseste cineva in cuvant acesta este barbat desavarsit, putemic a-si infrana si tot trupul " ( Iacob 3, 2 ) . Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga in pierzare : Noi, insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic si sa alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu smerenia, cu pazirea mintii si cu citirea cartilor sfinte. Iar daca, totusi, sagetile ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile patimilor sunt vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat gandurile si a odraslit pacatul in noi. In acest caz este nevoie de mai fierbinte rugaciune, cu lacrimi si post, pana nu pune pacatul stapanire pe noi. ( Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82 ) ." Parintele Cleopa, Convorbiri duhovnicesti http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri7.htm http://www.scribd.com/doc/25298458/N...eopa-volumul-6 pag 13 |
#33
|
|||
|
|||
Citat:
Ce bine ar fi ca toti sa putem sa ne spovedim si sa ne impartasim in fiecare saptamana. Off topic: S-ar putea sa vezi o persoana cu broboada pe cap, nemachiata, cu fusta lunga si complet acoperita si sa te miri si sa crezi ce mare credinta are si sa nu fie asa. Si s-o vezi pe alta, aparent banala, care nu-ti spune tie ca are prea multa evlavie si sa nu-i cunosti adevarata credinta. Doar Dumnezeu stie ce "ascundem" fiecare. |
#34
|
||||
|
||||
Citat:
Sa ne ajute Dumnezeu !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#35
|
||||
|
||||
Iertare pentru îndrăzneală
Iertați-mă, frățiorilor, dar am dat și eu mai jos un citat dintr-o carte minunată, din care Dumnezeu m-a învrednicit să citesc doar câteva păginuțe. M-a impresionat foarte tare acest sfânt părinte rus, și m-am gândit, și eu nevrednicul și păcătosul, că poate vă este de folos chiar și un cuvânt sau două d-ale dânsului.
"Prețuiește după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cea care se vădește în împărtășirea cu Dumnezeieștile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace și înzdrăvenire inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtășire, primită după ce ai trăit un timp în neliniște și moarte spirituală. Să nu reduci împărtășania la o deprindere oarecare, la ceva obișnuit și fără importanță. Dacă vei gândi așa, dacă vei înclina către o asemenea concepție, îți vei atrage mânia lui Dumnezeu și nu vei mai simți după cuminecare că ai gustat pace și viață. Purtând o vie recunoștință, pornită din adâncul inimii, acestor daruri dătătoare de viață, vei dobândi de la Domnul viață, iar credința îți va spori mereu și mereu. Spaimele și neliniștile vin din necredință. După ceea ce simți în timp ce primești Sfânta împărtășanie, poți fi sigur că necredința te face să rămâi departe de acea viață care îți stă înainte în Sfântul Potir. Caută să nu le iei în considerație. O, credință! Tu însăți ești minunea noastră, mântuirea noastră! „Credința ta te-a mântuit” (Marcu 5, 34). Credința vie în adevărul lui Dumnezeu ne face să plecăm întotdeauna de la Domnul în pace. Și, dimpotrivă, necredința nu ne aduce niciodată pace. Și – vai! – Satana își face deseori apariția după o nevrednică împărtășire cu Sfintele Taine, încercând în tot chipul să ne semene în inimă minciuna sa, adică necredința, fiindcă necredința este tot una cu minciuna. Ucigaș de oameni fiind de când lumea, diavolul caută și acum prin orice mijloace să-l ucidă pe om, cu minciuna și cu tot felul de uneltiri. Când se strecoară în inimă sub forma necredinței sau a vreunei patimi, nu va înceta să-și descopere mai târziu adevărata față și anume prin neîndurare și răutate. Atunci când ți-ai dat seama că a intrat în tine, de cele mai multe ori nu vei reuși să-l scoți dintr-o dată. Aceasta fiindcă diavolul caută să blocheze toate căile prin care ar putea fi scos din inimă și face aceasta cu ajutorul necredinței, al cruzimii și al altor mijioace care îi stau la îndemână. Zadarnic te zvârcolești în mine, arhanghele căzut! Eu sunt robul Domnului meu Iisus Hristos. Tu, cel ce te-ai înălțat cândva cu trufie, te înjosești acum luptându-te atât de cumplit cu mine, cel slab! Așa să-i spui în gând duhului celui rău, care îți stă ca un pietroi pe inimă și care te îndeamnă la tot răul. Duhului celui trufaș aceste cuvinte îi cad ca un bici de foc; rușinat de tăria și de înțelepciunea ta duhovnicească, el va fugi de tine. Îți vei da seama îndată de aceasta, vei vedea și simți săvârșindu-se în tine schimbări minunate; nu vei mai simți apăsându-ți inima povara ucigătoare de suflet; ți se va părea că ai devenit ușor ca fulgul și te vei convinge, din proprie experiență, că există duhuri ale răului, cele de sub cer, care caută mereu să ne ducă spre pierzare, folosindu-se de otrava gândurilor negre și ticăloase, cele care ne înveninează inima, căznindu-se să nimicească dragostea de oameni și dorința de a intra în comuniune unii cu alții." (Sfântul Ioan de Kronstadt - Viața mea în Hristos)
__________________
"A fost întrebat avva Ammona ce este calea cea strâmtă și îngustă, și a zis: calea strâmtă și îngustă înseamnă a-ți struni gândurile, și a-ți nimici voia ta, de dragul lui Dumnezeu. Asta înseamnă „iată noi am lăsat toate și ți-am urmat Ție“ (Matei, XIX, 27.)." (Despre avva Ammona, Patericul Egiptean) |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sensul profund al impartasaniei | florin.oltean75 | Generalitati | 22 | 31.01.2012 22:00:24 |
Reformatorii de dinaintea Reformei | Theodor_de_Mopsuestia | Biserici Protestante | 106 | 12.10.2011 17:03:59 |
Taina sfintei impartasaniei | DAMIAN | Impartasania (Taina Euharistiei) | 4 | 18.12.2010 16:32:23 |
RUSINEA DE DINAINTEA SPOVEDANIEI. CUM SA O IN- | razvan_m | Despre Biserica Ortodoxa in general | 6 | 18.07.2010 00:26:11 |
Rusinea de dinaintea spovedaniei | marianamara72 | Intrebari utilizatori | 7 | 21.06.2010 23:08:21 |
|