gandurile de dinaintea Impartasaniei

[gigidracea]

cum trebuie sa ne purtam dupa Sf Impartasanie?

[Azzuurra]

În prealabil postat de ana ana

Ma tot framanta un gand, incerc sa aflu un raspuns si m-am gandit sa deschid un topic in speranta ca voi afla cateva pareri referitoare la felul in care trebuie sa gandim inainte de primirea Sfintei Impartasanii!..
Cu totii stim ca Taina Sfintei Spovedanii este de un real folos tuturor crestinilor, este considerata "al doilea Botez", si singura posibilitate prin care ne putem curata de pacate si mantui!
Tot la fel de bine se stie si faptul ca e pacat impotriva Duhului Sfant sa crezi ca pacatele spovedite cu parere de rau (urmarea canonului dat si nerepetarea lor) nu se iarta prin dragostea lui Dumnezeu care cheama toti pacatosii la pocainta.
Impartasirea cu nevrednicie este iar un pacat foarte mare, dar si refuzarea Impartasaniei cand pacatosul a marturisit pacate mari(chiar daca s-a spovedit si i s-a dat dezlegare de catre duhovnic in urma pocaintei lui), fiindca aceste ganduri vin de la diavol si te determina sa stai departe de Trupul si Sangele Mantuitorului.

Deci fratilor, cum credeti voi ca trebuie sa gandim in momentul in care trebuie sa mergem la Sfanta Impartasanie?
Evident, "cu frica si cu cutremur", dar e bine sa ne amintim in continuare toate pacatele facute? Sau sa ne consideram curati( datorita Spovedaniei) sa nu ne mai gandim la nici un pacat facut si sa mergem cu inima deschisa...
E normal sa ne ma gandim la toate relele facute daca ne-am spovedit si ne-am cait pentru ele si am primit dezlegare?
Astept parerile voastre. MULTUMESC!

Buna.

Eu i-as spune Duhovnicului ce cred, cu toata ca mi-ar fi jena. Sau as incerca, si din nou iti spun ca mi-ar fi jena. Adica daca mi-ar spune sa ma mpartasesc, nu i-as spune :"Eu cred ca n-ar trebui sa ma impartasesc acum.", i-as spune :"Parinte, eu cred ca nu sunt demna de impartasanie, credeti ca ar trebui sa ma impartasesc? Sau credeti ca asta este doar o ispita?". Ca sa-ti mai exact, cred ca cel mai mult mi-as face curaj sa-i spun daca mi-ar spune sa ma impartasesc si n-as crede ca merit doar :"Parinte, eu nu ma grabesc". Dar, bineinteles ca poate fi si ispita si ca parintele stie de ce ti-a dat voie, dar nu-ti va face rau sa-i spui, chiar daca iti va spune dupa sa te Impartasesti, ai scapa de o piatra de pe inima.

"Sau sa ne consideram curati( datorita Spovedaniei) sa nu ne mai gandim la nici un pacat facut si sa mergem cu inima deschisa... " M-am dus sa ma spovedesc. I-am zis toate ale mele si a trecut timpu'. Urmatoarea data i-am spus Parintelui ca mi-am mai pierdut pacea sufleteasca si ca m-am mai gandit....Si la sfarsit, dupa Spovedenie, Parintele mi-a zis, printe altele:"Acum esti curata."Sa nu-ti imaginezi ca e vorba de intelesul la propiu, Parintele probabil a vrut sa-mi dea de inteles ca m-am curatit prin Spovedanie si n-are rost sa ma mai gandesc sau sa ma consum pentru ele, si sa-mi fac griji sa pun inceput bun.

"163. Din cate parti este ispitit crestinul ?

Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de diavolul din opt parti, si anume :

De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura a trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune la care abia ajung cei desavarsiti. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca. Din stanga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul si fiecare isi da usor seama de cursele celui viclean. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt : mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu, cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria etc. Aceste patimi, avand la temelie mandria din care a cazut Lucifer in adanc, sunt foarte cu anevoie de cunoscut si tamaduit.

Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra altora si in osteneli trupesti peste puteri pentru " ziua de maine " , ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se tem cá nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii, spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.

Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor si patimilor care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in care am gresit, de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu care am fost certati, de cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou a-i uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am facut, de fetele care ne-au smintit, de betii si alte rautati din trecut, imboldindu-ne vointa sa cadem in aceleasi pacate de care cu greu ne-am izbavit.

Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate patimile care stapanesc inima, precum : mania, rautatea, pofta, razbunarea, impietrirea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul : " Iar ce iese din gura, iese din inima, si acestea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele... " ( Matei 15, 18-19 ) . De aceea si proorocul David se ruga, zicand : " Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele " ( Psalm 50, 11 ) .

Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia, zicand : ' " Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre " . Despre ochi zice Mantuitorul : " Cela ce cauta spre femeie spre a o pofti pe ea, iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa " ( Matei 5, 28 ) . Iar despre limba auzim pe apostolul Iacob, zicand : " De nu greseste cineva in cuvant acesta este barbat desavarsit, putemic a-si infrana si tot trupul " ( Iacob 3, 2 ) .

Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga in pierzare : Noi, insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic si sa alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu smerenia, cu pazirea mintii si cu citirea cartilor sfinte. Iar daca, totusi, sagetile ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile patimilor sunt vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat gandurile si a odraslit pacatul in noi. In acest caz este nevoie de mai fierbinte rugaciune, cu lacrimi si post, pana nu pune pacatul stapanire pe noi. ( Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82 ) ." Parintele Cleopa, Convorbiri duhovnicesti

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri7.htm

http://www.scribd.com/doc/25298458/N...eopa-volumul-6 pag 13

[Azzuurra]

În prealabil postat de Melissa

In sfarsit cineva vorbeste despre asta.:-) Asa cum spuneti, exista preoti care spovedesc sambata si impartasesc duminica. Si mama mea merge la un astfel de preot si eu tot ii spun ca nu-i normal sa fie asa, si ea nu ma crede, si o face saptamanal, pentru ca asa zice duhovnicul. Pe mine ma intriga tocmai faptul pe care l-ati specificat: impartasirea cu pacate nemarturisite. M-am gandit ca poate mama fiind in varsta, se gandeste preotul ca nu face pacate.Desi e absurd.Si oricum sunt si persoane tinere cu care procedeaza la fel.Eu cred ca numai stanca sa fii sa nu pacatuiesti macar 1 data cu gandul, pana a doua zi.

Sincer, pe mine ma deruteaza aceasta practica..:-(

Off topic: Multi preoti iti fac la o anumita perioada spovedania totala si dupa te roaga sa spui ce-ai facut de la ultima spovedanie. Cu gandurile, vorbele, cred ca intra in anumite categorii. Un exemplu care n-are legatura cu mama ta: sa zicem ca o persoana a facut-o pe o alta proasta si nesimtita. La spovedanie va zice am jignit si nu inseamna ca a a uitat sa spuna ca a facut-o si nesimtita.

Ce bine ar fi ca toti sa putem sa ne spovedim si sa ne impartasim in fiecare saptamana.

Off topic: S-ar putea sa vezi o persoana cu broboada pe cap, nemachiata, cu fusta lunga si complet acoperita si sa te miri si sa crezi ce mare credinta are si sa nu fie asa. Si s-o vezi pe alta, aparent banala, care nu-ti spune tie ca are prea multa evlavie si sa nu-i cunosti adevarata credinta. Doar Dumnezeu stie ce "ascundem" fiecare.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Azzuurra

Ce bine ar fi ca toti sa putem sa ne spovedim si sa ne impartasim in fiecare saptamana.

Ar fi ideal !
Sa ne ajute Dumnezeu !

[CelMandru]

Iertaţi-mă, frăţiorilor, dar am dat şi eu mai jos un citat dintr-o carte minunată, din care Dumnezeu m-a învrednicit să citesc doar câteva păginuţe. M-a impresionat foarte tare acest sfânt părinte rus, şi m-am gândit, şi eu nevrednicul şi păcătosul, că poate vă este de folos chiar şi un cuvânt sau două d-ale dânsului.

"Preţuieşte după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cea care se vădeşte în împărtăşirea cu Dumnezeieştile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace şi înzdrăvenire inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtăşire, primită după ce ai trăit un timp în nelinişte şi moarte spirituală.

Să nu reduci împărtăşania la o deprindere oarecare, la ceva obişnuit şi fără importanţă. Dacă vei gândi aşa, dacă vei înclina către o asemenea concepţie, îţi vei atrage mânia lui Dumnezeu şi nu vei mai simţi după cuminecare că ai gustat pace şi viaţă.

Purtând o vie recunoştinţă, pornită din adâncul inimii, acestor daruri dătătoare de viaţă, vei dobândi de la Domnul viaţă, iar credinţa îţi va spori mereu şi mereu. Spaimele şi neliniştile vin din necredinţă. După ceea ce simţi în timp ce primeşti Sfânta împărtăşanie, poţi fi sigur că necredinţa te face să rămâi departe de acea viaţă care îţi stă înainte în Sfântul Potir. Caută să nu le iei în consideraţie. O, credinţă! Tu însăţi eşti minunea noastră, mântuirea noastră! „Credinţa ta te-a mântuit” (Marcu 5, 34). Credinţa vie în adevărul lui Dumnezeu ne face să plecăm întotdeauna de la Domnul în pace. Şi, dimpotrivă, necredinţa nu ne aduce niciodată pace. Şi – vai! – Satana îşi face deseori apariţia după o nevrednică împărtăşire cu Sfintele Taine, încercând în tot chipul să ne semene în inimă minciuna sa, adică necredinţa, fiindcă necredinţa este tot una cu minciuna.

Ucigaş de oameni fiind de când lumea, diavolul caută şi acum prin orice mijloace să-l ucidă pe om, cu minciuna şi cu tot felul de uneltiri. Când se strecoară în inimă sub forma necredinţei sau a vreunei patimi, nu va înceta să-şi descopere mai târziu adevărata faţă şi anume prin neîndurare şi răutate.

Atunci când ţi-ai dat seama că a intrat în tine, de cele mai multe ori nu vei reuşi să-l scoţi dintr-o dată. Aceasta fiindcă diavolul caută să blocheze toate căile prin care ar putea fi scos din inimă şi face aceasta cu ajutorul necredinţei, al cruzimii şi al altor mijioace care îi stau la îndemână. Zadarnic te zvârcoleşti în mine, arhanghele căzut! Eu sunt robul Domnului meu Iisus Hristos. Tu, cel ce te-ai înălţat cândva cu trufie, te înjoseşti acum luptându-te atât de cumplit cu mine, cel slab! Aşa să-i spui în gând duhului celui rău, care îţi stă ca un pietroi pe inimă şi care te îndeamnă la tot răul.

Duhului celui trufaş aceste cuvinte îi cad ca un bici de foc; ruşinat de tăria şi de înţelepciunea ta duhovnicească, el va fugi de tine. Îţi vei da seama îndată de aceasta, vei vedea şi simţi săvârşindu-se în tine schimbări minunate; nu vei mai simţi apăsându-ţi inima povara ucigătoare de suflet; ţi se va părea că ai devenit uşor ca fulgul şi te vei convinge, din proprie experienţă, că există duhuri ale răului, cele de sub cer, care caută mereu să ne ducă spre pierzare, folosindu-se de otrava gândurilor negre şi ticăloase, cele care ne înveninează inima, căznindu-se să nimicească dragostea de oameni şi dorinţa de a intra în comuniune unii cu alţii."

(Sfântul Ioan de Kronstadt - Viaţa mea în Hristos)