Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1051  
Vechi 03.05.2017, 00:16:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit Părintele Dumitru Stăniloae

Mintea curățită se boltește ca un cer peste suflet. Pe cerul acesta luminează Soarele dumnezeiesc, sau el e mediul străveziu al acestui Soare. Mintea sufletului nu mai e închisă, căci nu mai e umplută de lucruri mărginite, ci e deschisă lui Dumnezeu cel infinit și atotluminos.

Dar e deschisă când e curată. Prin aceasta, mintea vede și mai bine care este adâncimea și înălțimea și lărgimea nesfârșită a lui Dumnezeu. Pe acestea le face apoi cunoscute, prin cuvânt, tuturor celor ce au și ei duh și sunt dispuși să le primească.

Cel ce reușește să facă din trup un slujitor al minții aduce la unitate, prin mintea lucrătoare în trup, toată lumea.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1052  
Vechi 03.05.2017, 03:06:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit

Mamele creștine!

Mamele ajung în Rai crescând copii buni. Ce mare rol au mamele! Însă acum s-a luat moda asta cu un copil, doi. (...) Tata era și el foarte credincios. Ah! Ce om! Tata era considerat aici, la Hârlău, prost, de cinstit ce era! Dar mama se ruga mai frumos! Cu mai multă afecțiune.

Așa ridica mâinile, se uita într-o parte, punea mâinile pe capetele a doi copii și spunea ce avea de spus lui Dumnezeu, în afară de rugăciunile obișnuite spunea: „Doamne, băiatul ăsta al meu este cam bolnav. Ai grijă de el. Ăstălalt este cam obraznic, Doamne! Ce mă fac cu el?”.

Spunea așa, ca și cum ar fi stat de vorbă cu un bunic, cu cineva! Și dădea din cap și spunea. Eu sunt sigur că Dumnezeu o asculta și-i răspundea! Ea vorbea. Era în dialog cu Domnul!

(Preot Dimitrie Bejan)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1053  
Vechi 05.05.2017, 00:37:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit

Pentru o viitoare mamă, Sfânta Euharistie este hrana duhovnicească, ce își manifestă efectele sale asupra întregii ei ființe, dar și asupra pruncului pe care femeia îl poartă în pântece. Sfânta Euharistie o întărește sufletește și trupește pe femeia însărci*nată, cu atât mai mult cu cât este primită în curăție și cu vrednicie și, în același timp, îl hrănește spiri*tual și pe pruncul căreia aceasta îi va da viață.

De aici și recomandarea Bisericii, adresată acesteia, de a se împărtăși cât mai des, spre a sa sănătate și spre „sporirea” cu trupul și cu duhul a pruncului său.

(Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, Familia contemporană, între ideal și criză, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 194)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1054  
Vechi 05.05.2017, 03:54:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit

Iubirea creează o unitate a celor doi care se iubesc. Fiecare privește la celălalt, are nevoie de celălalt, nu poate trăi fără celălalt. Tu devii centrul meu de interes, subiectul meu de slujire, îți răspund la toate cerințele pentru că le cunosc fiind ale mele, căci înlocuiesc grija de mine cu grija de tine. Eu te slujesc pe tine, tu mă slujești pe mine, în acest mod suntem două ființe autonome care-și cunosc nevoile și rămân libere pentru că s-au dăruit total și nu le mai este necesară independența egocentrică. „E o substituire de euri”. Îndreptate mereu una spre alta, sorbind din energia ce li se comunică, transmițând propria energie, cei care se iubesc trăiesc o bucurie deplină, o fericire nemărginită, o beție divină – erosul divin. Astfel, cei uniți în dragoste sunt puși în legătură cu infinitul, cu „adevăratul” infinit dumnezeiesc, care este de o natură deosebită de cea umană. Erosul divin ni se împărtășește ca dar.

Când doi oameni se iubesc, este prezent și Dumnezeu, dar acest lucru nu înseamnă că iubirea pentru semen anticipează întâlnirea cu Dumnezeu. De aici sentimentul de bucurie deplină, de fericire și extaz. „Iubirea divină este extatică – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Ea nu permite celor ce se iubesc să fie ai lor înșiși, ci ai celor pe care-i iubesc... De aici vine că marele Pavel, cuprins de iubirea dumnezeiască și de puterea ei extatică, a rostit aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (Galateni 3, 20). Prin iubire este afară de el însuși și pierdut în Dumnezeu, după propria sa expresie, nemaitrăind propria sa viață, ci viața suveran scumpă a celui iubit”. Renunțarea la dorințele proprii și disponibilitatea permanentă de a satisface nevoile celuilalt transformă pe iubitor într-o persoană smerită. Iubitorul vede în celălalt tot ce el nu are, însușiri, valori și ajutor, încât simte că nu poate trăi fără el, căci ființa iubită este sursa lui de viață. Singur, iubitorul pare lipsit de însemnătate, e gol, nu are nici un preț. Iubirea aceasta se realizează cu adevărat atunci când două ființe își deschid sufletul unul spre altul pentru a se sonda și a se trăi unul pe altul. Iubirea unește și promovează totodată persoana celuilalt, dar este o taină atât pentru cei implicați, cât și pentru cei de dinafară. Cei care se iubesc nu-și pot argumenta alegerea. Ei știu doar că nu pot trăi unul fără altul, că numai în comuniune fiecare se simte mai bine plasat în interiorul celuilalt și în interiorul propriu.

(Rodica Pop, Sensul căsătoriei la Platon și la Sfinții Părinți, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 239-240)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1055  
Vechi 05.05.2017, 16:44:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit

In virtutea iubirii pe care și-o poartă și și-o împărtășesc reciproc, soții fac numeroase concesii personale, din dorința de a se armoniza și de a-l vedea fericit pe celălalt.

Lucrurile cel mai im*portante în relația dintre a primi și a oferi, a dărui și a renunța, le constituie luciditatea și discernămân*tul, puterea de persuasiune sinceră și dezinteresată, în baza căreia cei doi soți, prin sfătuire și consimță*mânt, vor reuși să păstreze lucrurile și experien*țele, opiniile și convingerile care îi apropie reciproc, le dau amândurora împlinire, ceea ce demonstrează că dinamica acomodării maritale presupune și corecții, concesii și tolerări mutuale, care pot dezvolta în etapele inițiale unele tensiuni și confruntări, ce pot fi depășite în beneficiul cuplului.

(Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teșu, Familia contemporană, între ideal și criză, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 289-290)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1056  
Vechi 05.05.2017, 16:48:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit

Cu ani în urmă, un monah mi-a spus: „Simt că întreaga mea viață este un pumn în stomacul lui Dumnezeu, iar Acela o răsfață și o mângâie”. Își urâse orice faptă potrivnică lui Dumnezeu din viața lui. Păcatul nu-l mai ademenea. Nu mai era același om ce fusese înainte. Ajunsese că nu-și mai putea recunoaște vechiul său sine. Îi părea rău pentru timpul pe care l-a pierdut fără nici o noimă ici și colo. De amânările deșarte, de tristețile fără rost, de pierderea curăției și a simplității. Se simțea nevrednic să fie iubit, să fie cinstit și să se ia aminte la el.

„Dacă ar ști oamenii cine sunt în realitate, zicea, toți s-ar scârbi de mine”. Nu cred că păcatele lui erau așa de înfricoșătoare, totuși așa le simțea, fiindcă era cu adevărat pocăit fericitul. Își plivise bine grădina inimii lui și o cultivase cu înmiresmatele flori ale virtuților.

De fiecare dată când și noi ne plivim grădina inimii, ar trebui să fim în mod special grijulii. Nu doar să ne amintim păcatele noastre ca să ne mărturisim regulat, după tipic, ci să și vedem dacă mai iubim încă acele păcatele și le mai facem cu ușurință. Merită să vedem cum le-am lăsat să prindă rădăcini și să se aprindă.

Spunând aceasta înțelegem o adâncă cercetare lăuntrică. Să găsim persoana noastră cea adevărată, identitatea noastră reală, chipul nostru, icoana noastră lăuntrică fără nici o spoială. Să nu luăm aminte la a părea, ci la a fi. Fără mască, șiretenie, ipocrizie, zâmbet fals, falsă politețe și false împăcări. Faptele nobile, nefățarnice, depline, naturale, curate, sincere. Nu cele nenorocite, evazive, improvizate și superficiale. Merită să ne cunoaștem și să ne împăcăm cu sinele nostru real, astfel încât pe acesta să-l transformăm și nu înfățișarea noastră exterioară, ca să-i facem pe cei buni și să ne cinstească. Această luptă cere voință, răbdare, insistență, grijă, cunoștință și, în mod necesar, ajutor de la Dumnezeu.

Fără El nimic nu putem împlini cum se cuvine. Rugăciunea noastră este aliat, ajutor și putere. Iar cea mai bună întăritură a rugăciunii este smerenia. Să mă prezint înaintea lui Dumnezeu gol, mut, neînvățat, neputincios. Și nu începe cu cei pe care nu-i iubești, cu care nu ești în relații bune și cu care ești certat. Du-te în grădina Ghetsimani și pe Golgotha. Amintește-ți marea dragoste a lui Hristos, multele Lui binefaceri, puternicele și mântuitoarele rugăciuni ale Născătoarei de Dumnezeu și ale sfinților iubitori. Amintește-ți de dragostea prietenilor, a cunoscuților, a rudelor. Astfel se va înmuia inima ta și se va îndulci și va lăcrima. Atunci cu ușurință și cu iertăciune multă îți vei aminti și de cei care te-au rănit, care te-au nedreptățit, te-au îndurerat și te-au prigonit. Cu o asmenea rugăciune străpunsă, smerită și iertătoare, va veni sigur un somn dulce care ne va odihni cu adevărat.

În ciuda neputinței și a oboselii datorate trecerii anilor, Sfântul Apostol Petru zice în întâia lui Epistolă că „omul cel ascuns al inimii” rămâne viu până la sfârșit. Dorința de a iubi este o dorință naturală a inimii. Dacă nu ne împlinim această dorință, suferim. Iar dacă tânjim mult după ea, ne luptăm cu tărie, împrăștiind toate piedicile pe care le găsim în calea noastră, ne întărim și mai mult voința noastră, ca să ne atingem scopul. Această mare dragoste i-a caracterizat pe eroi și pe martiri. Este nevoie de cultivarea inimii pentru jertfelnicie.

În cei mai frumoși psalmi ai profetului David cerem de la Dumnezeu: „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele”[1]. Îl rugăm străruitor pe Dumnezeu să avem o inimă pe care să o caracterizeze lumina, strălucirea, transparența și curăția. Dar altceva cerem și altceva facem. Este o sciziune între cuvintele și faptele noastre, o opoziție, o bolnavă și obositoare antiteză. Trebuie să depunem toți toate puterile noastre, ca să cultivăm inima noastră care suferă și să o facem dreaptă, iar nu strâmbă și pervertită.

(Moise Aghioritul, Omorârea patimilor, Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

[1] Ps. 50, 12.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1057  
Vechi 06.05.2017, 12:30:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit

Amăgirea și dez-amăgirea în relațiile de iubire

Se întâmplă însă ca omul să-și născocească o dragoste idealizându-l pe celălalt. Mai ales fetele suferă de această boală; ele încep să fie fascinate de o imagine pe care și-o „zugrăvesc” singure în minte, atribuindu-i celui „zugrăvit” calități inexistente - și ajung foarte des la starea de fascinație, dar fără a primi răspuns, fiindcă nu au de-a face cu un om real, ci cu o imagine fantomatică.

Pentru a ieșit din relațiile inventate, false, trebuie neapărat să privim lucrurile cu luciditate, duhovnicește. Omul care-i deprins să chibzuiască, să gândească, să analizeze, va înțelege că în cazul respectiv nu trebuie să alerge după cel cu pricina, să-l chinuie cu gelozia, cu bănuielile, cu reproșurile, fiindcă acela nu i-a promis nimic. Fiecare om este o persoană, și fiecare persoană posedă darul libertății. „Dragoste cu de-a sila nu se poate” - această vorbă cuprinde un înțeles adânc. Trebuie neapărat să găsim puterea de a recunoaște noi înșine falsul și de a ieși din starea bolnăvicioasă, de a ne elibera pe noi înșine, cât și pe celălalt din robia în care am căzut din pricina propriei închipuiri.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, pp. 54-55)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1058  
Vechi 30.05.2017, 00:27:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit

Părinte Iustin, după experiența dvs. de viață, de „îngropare în oameni”, ce credeți, omul trebuie înțeles sau trebuie iubit?
Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubești trebuie să-l înțelegi. Dacă îl vezi căzut acolo, neapărat trebuie să gândești că trebuie să-i dai o mână de ajutor. Iubirea aproapelui este o lecție de iubire față de Dumnezeu. Dacă nu-l iubești pe cel de alături, dacă nu-l ajuți, nu ești capabil nici să-L iubești pe Dumnezeu. Iubirea aproapelui este prima treaptă spre mântuire, pe treapta asta trebuie să repeți pentru marea iubire de Dumnezeu.
În perioada comunistă am fost intoxicați cu marota „omului nou”. Credeți că am ajuns să avem „omul nou”?
În sensul în care merge materialismul? Poate doar așa, cum l-au gândit materialiștii, ca om ieșit de sub influența bisericii, a duhului sfânt...! Dar omul nou, ca o valoare morală înnoită, e departe. Eu vreau să vorbesc despre omul nou născut întru Hristos, omul care lipsește, însă, din păcate, României noastre. Înnoirea omului și a lumii se face prin Înviere, prin înțelegerea acestei profunde Învieri întru Hristos. Acesta este omul nou, cel pe care trebuie să-l viseze fiecare mamă care se pregătește să aducă prunci pe lume.
Numai într-un suflet împăcat încape toată lumea deodată
Einstein considera că „progresul făcut de om, în comparație cu dezvoltarea caracterului său, este îndeajuns pentru a îngrozi"…
Da, da… Îmi povestea un părinte care a fost în pelerinaj la Ierusalim ce l-a impresionat mai mult a fost că tineretul, copiii de acolo, atunci când vedeau o uniformă din asta, de călugăr, erau cu bolovanii pe el. L-a apucat așa o revoltă, că de unde am plecat și unde am ajuns. Adică tu care porți cuvântul Mântuitorului, cel care a plecat din Ierusalim, când te duci acolo, la origini, acasă într-un fel, ești luat cu pietre. Dacă ne uităm în pildele lui Iisus și ne gândim la ceea ce ni s-a păstrat și cum a evoluat lumea, cred că acolo găsim și acest lucru, acest comportament destul de bizar de altfel.
Tot el îmi spunea că la altă vizită a lăsat așa cam la sfârșit să intre în Biserica Sfântului Ioan. Ei, bine, a stat acolo oră, s-a rugat și după această ședere acolo nu mai simțea dacă există în realitate sau el însuși e doar o închipuire pe pământ. Simțea așa o bucurie și o dragoste desăvârșită încât nu mai privea lumea asta decât într-o dragoste deplină, ca după un voal cu care o îmbrățișa și chiar pe cei de ieri care îl alungaseră cu pietre îi venea să-i îmbrățișeze. Toată lumea era învăluită în bucuria lui. Câștigase toată lumea prin bucurie. Numai într-un suflet împăcat încape toată lumea deodată, în sufletul încrâncenat, acrit, tulburat nu încape nimic.
Cum definiți omul, așa cum l-ați închipuit dumneavoastră?
Omul este – sau ar trebui să fie! - jumătate dragoste și jumătate luptă, jertfă pentru a păstra dragostea intactă, neatinsă de rău.
Un mare gânditor al veacului trecut, Carl Gustav Jung, spune: „Pentru omul tânăr este aproape un păcat sau cel puțin un pericol să se ocupe prea mult de sine însuși, pentru omul care îmbătrânește însă, este o datorie și o necesitate să se dedice unui studiu cât mai serios al sinelui său…". Cum vedeți dvs acest lucru?
La capătul acestei căutări omul trebuie să-l găsească pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, de asta în fiecare om sălășluiește Dumnezeu. Tânăr sau bătrân, omul trebuie să facă curățenie în interiorul său, niciodată nu știe omul când vine sfârșitul…
Spunea cineva că „în creierul gol își găsește sălaș diavolul”…
Aici este vorba de omul care se găsește mereu cu coșul plin pentru că are grijă de grâul care trebuie măcinat. Iar grâul care trebuie măcinat este rugăciunea permanentă: „Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”. Dacă vrăjmașul te găsește rătăcind cu mintea în lucruri nefolositoare, în lucruri necuviincioase, atunci se așază diavolul în mintea ta și te mână aiurea (…)
Există vreo întrebare la care omul este condamnat să nu afle niciodată răspunsul?
Depinde ce vrea să afle fiecare. Omul are toate răspunsurile în sine însuși. Despre naștere, despre viață, despre sensul mântuirii sale. Dacă vrea să afle răspunsuri la întrebări fără sens, va fi un nefericit. Dacă vrea să afle răspunsuri la întrebări care țin de credința sa, de profesia sa, va găsi lesne fericirea.
Îndoiala creștinului este un păcat?
Da. Dar există și îndoiala permisă, care nu e păcat. Îndoiește-te că mai exiști tu însuți, după o rugăciune fierbinte. Atunci te transformi tu însuți în rugăciune. Îndoiala asta e permisă oricui.
Spune, la un moment dat, Petre Țuțea: „Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea este singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creștin, rugăciunea ne arată că umilința înalță, iar nu coboară pe om”. Ce este umilința?
Umilința e o auto-evaluare corectă a dimensiunii omului în acest univers. Umilința asociată cu răbdarea răstoarnă muntele, așa de puternică devine pentru oricare creștin…
Care e Golgota creștinului de azi?
Necredința face o Golgotă din fiecare zi.
Omul de azi e mai sceptic decât cel de acum cincizeci de ani? Cum îl puteți încuraja ca să meargă mai departe, să reziste în fața viscisitudinilor vieții?
Omul de azi pune prea mare bază pe fleacuri și amănunte, este asediat de o mulțime de lucruri false și nu știe să aleagă. Dacă știi să alegi bine, lucrurile devin ușoare, viața este frumoasă. Dacă alegi rău, te chinui. Dacă ai îndoială că ai ales bine, iarăși te chinui. Omul a devenit prea materialist, se supune prea mult tiraniei banului. Peste tot auzi că banul este totul, că banul este stăpânul lumii. Cine pune banul drept stăpân al lumii, se bagă el singur slugă la diavol.
Mulțumirea pentru ceea ce are este, până la urmă, măsura credinței fiecăruia
Banul e important în măsura în care faci ceva cu el. Banul în sine nu are nici o valoare.
Da, da… Dramele lumii se stârnesc nu de la o luptă de idei, ci de la o luptă pentru bani, pentru tot ce e material. Omul cumpărat cu bani nu are valoare, își pierde valoarea și credința, rămâne ca o monedă calpă.
Cum vedeți fericirea azi? Dumneavoastră sunteți fericit? Ce sfaturi le dați creștinilor care vin la dumneavoastră și care spun că sunt nefericiți?
Fericirea e atunci când Hristos răspunde cu dragoste rugăciunii tale. Oamenii înțeleg fericirea în mod diferit. Unii vor mult și nu primesc și se simt nefericiți. Alții vor puțin și primesc și se simt fericiți.
Spunea cineva: Fericirea nu-i mai presus de om, nu-i mai prejos, ea este pe măsura omului.
Da, fericirea e credința din om. N-ați văzut câți oameni au de toate, au poziție în societate dar se simt nefericiți pentru că sunt lipsiți de credință…?
Cred că merită amintită aici o pildă din Patericul Egiptean, demnă de luat în seamă. Cică era un bătrân mare și văzător cu mintea, și s-a întâmplat ca el, odată, să șadă cu mai mulți frați la masă și, când mâncau ei, lua aminte bătrânul cu duhul și vedea că unii mănâncă miere, altii pâine, iar alții baligă. Și se minuna și se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că aceleași bucate fiind puse pe masă înaintea tuturor, când mănâncă se văd așa schimbate". Și i-a venit lui glas de sus, zicând: „Cei ce mănâncă miere sunt cei ce cu frică, cu cutremur și cu bucurie duhovnicească șed la masă și neîncetat se roagă și rugăciunea lor ca tămâia se suie la Dumnezeu. Cei ce mănâncă pâine sunt cei ce mulțumesc pentru împărtășirea celor dăruite de la Dumnezeu, iar cei ce mănâncă baligă sunt cei ce cârtesc și zic: „Aceasta este bună, aceasta este putredă"…. (21-281)
Mulțumirea pentru ceea ce are este, până la urmă, măsura credinței fiecăruia.
( Acesta este un fragment dintr-unul din interviurile realizate, în anii 2005-2007, de scriitorul Adrian Alui Gheorghe cu vrednicul de pomenire părintele arhimandrit Iustin Pârvu. Interviurile vor apărea într-un volum aflat în pregătire pentru tipar, la Editura Doxologia. )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1059  
Vechi 05.06.2017, 13:33:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit

"Tatăl este Iubirea care răstignește, Fiul este Iubirea răstignită, Duhul Sfânt este puterea biruitoare a Crucii."

Sfântul Filaret al Moscovei
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1060  
Vechi 05.06.2017, 23:24:15
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.977
Implicit

Oh, binecuvântare de mamă! Binecuvântarea care iese din străfundurile inimii mamei, adăpată de harul lui lui Dumnezeu, este o putere creatoare în viața copiilor ei. Binecuvântarea mamei ne este necesară pentru reușita în lucrările noastre și pentru dobândirea fericirii în viață.
De aceea, mulți se grăbesc, vin chiar din străinătate, fără să ia seama la osteneli și cheltuieli ca s-o apuce pe mama lor înainte să-și dea sufletul, să primească binecuvântarea ei, să-i închidă ochii, s-o înmormânteze și s-o îngroape. Și consideră acest lucru o îndatorire și o necesitate, o cinste și o binecuvântare.
Mamelor, dăruiți, trimiteți binecuvântarea voastră asupra copiilor, fie că viețuiți aici pe pământ, fie că vă aflați în Ceruri! Binecuvântați-i pe copiii voștri!
( Atanasie I. Skarmoghiani)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare