cat de departe merge datoria fata de parinti?

[eodor nastasa]

Hm, ratiunea iti spune una, da' inima, bre, inima ce-ti spune ?
In alta ordine de idei s-ar parea ca deja ai luat o decizie, asa ca, fii barbatul(care te crezi a fi) si asuma-ti raspunderea deciziel luate.
In rest, ii doar lalaiala de dragu' lalaielii...

Indiferent de decizia pe care o vei lua, informeaza-te din timp, pentru a nu repeta si tu aceleasi greseli pe care le-ai vazut la parintii tai.




Capcanele in care cad parintii in relatia cu copiii


De asemenea, trebuie sa stii ca, daca rezolvam duhovniceste incercarile vietii, castigam un aliat mai puternic decat toti imparatii pamantului: pe Dumnezeu. Incercarile vietii nu i-au convins pe parintii tai sa alerge la Dumnezeu. Ai putea sa fii tu acela care face acest lucru. Chiar daca la inceput iti va fi greu, merita.

Mai intai roaga-te pentru tine, pentru iertarea pacatelor tale. Apoi cauta un duhovnic si, dupa ce ti-ai notat toate pacatele mari si mici, dupa Indreptarul de spovedanie, spovedeste-te. Daca poti sa petreci catva timp la o manastire, e mai bine. Pune in viata ta bazele unei vietuiri crestine si atunci vei reusi sa faci altceva decat ceea ce ai vazut la parintii tai. S-ar putea sa te imite ei pe tine.

[anisoara]

Nu pleca suparat si fara sa spui nimic ,nu te gandi doar la tine. Si ei au nevoie de ajutorul tau.Parintii nu ii alegem ii avem pe cei care ni i-a dat Dumnezeu.Fara ajutorul lui Dumnezeu nu facem nimic.Roagate mult,mergi la duhovnic(cauta daca inca nu-l ai),spovedestete si Dumnezeu are grija sa le aseze pe toate in viata noastra.

[Tomita]

Parerea mea este ca nu trebuie sa iti parasesti complet parintii chiar daca locuiesti in alta parte. Sa pastrezi legatura prin telefon sau vizite (depinde de deschiderea si energia ta de a depasi conflictele) si daca se imbolnavesc sau au nevoie de tine sa fii langa ei.
Faptul ce esti ceea ce esti se datoreaza in mare parte lor si chiar daca nu datorezi nimic (in cazul unui strain) tot e frumos sa fii alaturi.
Ca sa nu mai spun ca viata are un mod ironic de a ne intoarce serviciile sau deserviciile realizate.

Părinţii nu trebuie să fie o povară pentru copii. Dacă te simţi înstare să te întreţii singur şi să câştigi suficient pentru a-ţi plăti o gazdă şi tot ce este necesar traiului tău nu văd de ce nu ţi-ai lua viaţa în propriile mâini. Dacă legătura cu părinţii este momentan deficitară încearcă să ai o relaţie cu Dumnezeu prin biserică şi duhovnic, roagă-te pentru ei şi dacă poţi (dar numai dacă ai în plus) ajută-i şi material.
Ei se vor descurca oricum. Tu ai viaţa înainte şi se pare că vrei să trăieşti altfel ceea ce nu este rău.
Părinţii rămân părinţi oricum ar fi ei buni sau răi şi fac parte din viaţa ta. Sunt ca rădăcinle unui copac. Fără rădăcini copacul se usucă.
Îţi doaresc DRUM DREPT sngur printre străini sau lângă părinţii tăi aşa cum sunt ei.
Nici una dintre cele două căi nu este uşoară dar tinereţea este un atu serios.
Dumnezeu să te ajute şi să te lumineze.

[Demetrius]

Cred sincer că încă ești un copil, iar prin dilema pe care necuratul ți-a strecurat-o în minte, el(necuratul) vrea ca tu să ai impresia că ești matur și astfel să vă distrugă pe toți.
Tu vrei să pleci din revoltă, nu pentru că ești nevoit, nu pentru că ai fost chemat, nu pentru că ai o nouă slujbă mai plătită; din ură.

Atenție!
Asta e viața pe care ți-a pus-o Dumnezeu în față ca s-o trăiești, iar revolta ta se adresează astfel lui Dumnezeu; mai mult: considerația ta către părinți ar trebui să fie similară cu cea a fiecărui om față de Creator, pentru că de la părinți avem lumina ochilor și de la Dumnezeu.

Din cuvintele tale se vede foarte clar că ai o instrucție beton și ești inteligent, iar pentru asta eu nu cred că părinții tăi nu au merite, însă din cauza asta s-ar putea ca tu să găsești încurajare în măsuri raționale mai mult decât în ajutorul lui Dumnezeu; copil fiind însă, cauți să nu te acuze nimeni și de aceea cauți aici sprijin pentru măsurile raționale pe care ești tentat să le iei împotriva sufletului tău.
Adevărat îți spun: de ceea ce te ferești te va urmări mereu; ceea ce te revoltă la ei te va caracteriza mai târziu, iar cel mai nimerit ar fi să te împaci cu situația ta și să-i ajuți așa cum ei nu te-au ajutat. Asta îți dă Dumnezeu să trăiești; ăsta e destinul tău.
Părerea mea= sfatul meu.


P.S. Ai un vocabular ales și eu simt că tu exagerezi ”pictându-i” pe ei în culori negre.

[kikyo_ea]

Parerea mea este ca trebuie intai sa te impaci cu tine insuti... Trebuie sa iti gasesti un duhovnic si sa discuti problema, sa te curatesti prin spovedanie si Impartasanie si abia apoi sa iei o decizie... Trebuie sa vezi lucrurile si duhovniceste... nu doar rational. Sunt parintii tai, dar daca acestia de departeaza de Dumnezeu lucrurile se schimba. Nu ma simt in masura sa iti dau eu sfaturi dar cel mai bine este sa te analizezi pe tine, sa te speli de greseli si abia apoi sa vezi greselile lor... Trebuie mai intai sa vedem barna din ochiul nostru si abia apoi pe a celor de langa noi...
O sa vezi ca daca procedezi asa, Dumnezeu o sa aiba grija sa se rezolve toate problemele.
Posteste, roaga-te si curateste-te iar restul vin de la sine.
Domnul fie cu tine!

[andra_v]

1. Cauta-ti urgent un duhovnic si sfatuieste-te cu el.

2. Indatoririle copiilor fata de parinti sunt complexe si nu depind de modul in care parintii au gestionat relatia cu proprii copii (respectul fata de parinti este neconditionat, indiferent daca sunt cei mai mari criminali, parintii raman tot parinti). DAR, in anumite circumstante, dupa o convorbire cu duhovnicul, esti indreptatit sa iei, fizic, i distanta fata de ei, FARA insa a pierde legatura.

In tot cazul, nu uita ca principala noastra datorie este sa ne rugam, INAINTE DE ORICE (proetenta, casatorie, serviciu, plata facturilor etc) pentru mantuirea si sanatatea parintilor nostri.

[arthur_clennam]

Apreciez incadrarea in tiparul "adolescentului rebel", dar intentia mea, care este mai degraba urmarea unei nevoi de autoconservare a sanatatii mele mentale, nu pleaca din ura. Ura e un sentiment foarte puternic. Admit prezenta unei mari dezamagiri si a dispretului, dar nici ele nu constituie motivatia mea. Referitor la instructia mea si rolul parintilor, pot spune ca insusi tatal meu a recunoscut zilele trecute ca nu stie la ce facultate sunt, desi nu am tinut informatia secreta. E doar un exemplu ilustrativ.
Pe langa toate acestea, trebuie spus ca intentia mea nu e aceea de a-mi abandona familia. Nu sunt nerecunoscator, doar ca nu vreau sa fiu nevoit sa repar o viata traita in greseli. Nici macar nu sunt cununati la biserica(desi eu am sprijinit ideea de a o face in prezent), deci in termeni religiosi nici nu suntem o familie.
Nu sunt matur, nu stiu ce voi face exact(nu am sustinut altceva), si nu simt ca necuratul ma controleaza- as prefera sa renuntam la imaginile socante in prezentarea situatiei. Nu suntem la pro tv aici. Tot ce vreau in viata asta e putina liniste. O merit, mi-am castigat dreptul la ea. Iar familia mea nu o sa-mi ofere asta niciodata.

[arthur_clennam]

În prealabil postat de dorinastoica14

Părinţii nu trebuie să fie o povară pentru copii. Dacă te simţi înstare să te întreţii singur şi să câştigi suficient pentru a-ţi plăti o gazdă şi tot ce este necesar traiului tău nu văd de ce nu ţi-ai lua viaţa în propriile mâini. Dacă legătura cu părinţii este momentan deficitară încearcă să ai o relaţie cu Dumnezeu prin biserică şi duhovnic, roagă-te pentru ei şi dacă poţi (dar numai dacă ai în plus) ajută-i şi material.
Ei se vor descurca oricum. Tu ai viaţa înainte şi se pare că vrei să trăieşti altfel ceea ce nu este rău.
Părinţii rămân părinţi oricum ar fi ei buni sau răi şi fac parte din viaţa ta. Sunt ca rădăcinle unui copac. Fără rădăcini copacul se usucă.
Îţi doaresc DRUM DREPT sngur printre străini sau lângă părinţii tăi aşa cum sunt ei.
Nici una dintre cele două căi nu este uşoară dar tinereţea este un atu serios.
Dumnezeu să te ajute şi să te lumineze.

Un mesaj ca o mangaiere. Iti multumesc.