Schimbarea la Fata a Domnului

[costel]

In predica de astazi, patriarhul Daniel a spus ca cele trei colibe pe care dorea sa le faca Petru pe Tabor simbolizeaza cele trei parti din Biserica: altarul, naosul si pronaosul. Sa inteleg ca nu i-a permis sa faca trei colibe pentru ca deja se impartaseau de cele din imparatia cerurilor (li s-a aratat slava Sa pe cat li se putea), in timp ce noi suntem prin Biserica spre impartasirea de cele din imparatia vesnica?

Parintele nostru ne-a talmacit astfel:
Petru, un om, doar un om pana la urma, uimit si inmarmurit de cele ce i se aratasera, si nevoind sa se desparta de acelea- de acea stare de bine mai presusus de fire- ar fi dorit sa ramana acolo si in acea stare pentru totdeauna, de aceea dorea sa faca cele trei colibe acolo: pentru a ramane pentru totdeauna acolo, cu Domnul Iisus, cu Moise si Ilie Proorocul.

Sunt curios ce explicaţii mai aduc cei care cred în reîncarnare...susţinând de fapt că Iisus Hristos este o reîncarnare a lui Ilie proorocul. Cum explică că Domnul Iisus Hristos era împreună cu proorocul Ilie şi Moise.

În prealabil postat de ovidiu b.

Sunt curios ce explicaţii mai aduc cei care cred în reîncarnare...susţinând de fapt că Iisus Hristos este o reîncarnare a lui Ilie proorocul. Cum explică că Domnul Iisus Hristos era împreună cu proorocul Ilie şi Moise.

Dacă sunteţi împotriva unei asemenea interpretări, de ce o mai aduceţi în discuţie?

Iertare!

În prealabil postat de Annyta

Dacă sunteţi împotriva unei asemenea interpretări, de ce o mai aduceţi în discuţie?

Tocmai am găsit un răspuns împotriva acestei interpretări eronate...poate mai sunt alţii care vor să-l ştie.

[cristiboss56]

Dacă denumirea în limba greacă a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numește foarte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos.
Potrivit unei vechi tradiții, evenimentul istoric al Schimbării la Față a Domnului a avut loc cu 40 de zile înaintea Pătimirii Sale. Dar Sfinții Părinți au strămutat Sărbătoarea după Paști, în data de 6 august, cu 40 de zile înaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, pentru a evidenția semnificația eshatologică a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului care încheie salba praznicelor împărătești dintr-un an liturgic.
Dacă la început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite în anul 326 de mama împăratului Constantin cel Mare, Sfânta Elena, pe muntele Taborului, în a doua jumătate a secolului al IV-lea aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul marilor praznice bisericești. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi de la Leon cel Mare, episcopul Romei. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din secolul al VII-lea, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice (manuscrise greceşti), apare pe la începutul secolului al VIII-lea. Tradiţia consemnează că generalizarea ei ca praznic împărătesc în Imperiul Bizantin a avut loc abia acum, în secolul VIII. În această perioadă, Sfântul Andrei Criteanul a rostit o frumoasă predică festivă la acest mare praznic. Cu alte cuvinte, sărbătoarea era deja generalizată în tot Răsăritul creștin până în secolul al VIII-lea, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnurile pentru slujba zilei.
Dacă denumirea în limba greacă a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numește foarte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos.
În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, care se binecuvintează şi se împart (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului II Trulan). În unele părţi (Biserica Rusă) în această zi se face în biserici şi la cimitire pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor căzuți pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe.
(Mărturiile icoanei SCHIMBAREA LA FAȚĂ, broșură editată de Arhimandrit Mihail Stanciu,Sfânta Mănăstire Antim, București, 2009)

[Decebal]

Reiau citatele pe care deja le-am dat de la Grigorie Palama, în legătură cu lumina Schimbării la faţă a Domnului Hristos:

După Sf. Grigorie Palama, „marea vedere a Schimbării la Faţă a Domnului este taina zilei a opta, adică a veacului ce va să fie, care se arată după crearea lumii acesteia în şase zile şi după trecerea celor ce sunt simţirii noastre de aici, care lucrează după şase simţuri, adăugând la cele cinci pe care le avem şi simţul cuvântului rostit. Şi asta, deorece nu numai dincolo de simţire, ci şi dincolo de orice cuvânt este împărăţia lui Dumnezeu, cea făgăduită celor vrednici. Astfel, după încetarea cea bună a celor ce se săvârşesc prin cele şase simţuri, se face roditoare din valoarea lor în ziua a şaptea, şi apoi, cu puterea lucrării de sus, în ziua a opta se face arătată împărăţia lui Dumnezeu. (...) Prin urmare, nici nu devine, nici nu se termină, nici nu se descrie şi nici nu cade sub simţuri lumina Schimbării la Faţă a Domnului, chiar dacă a fost văzută cu ochii trupeşti, pentru scurt timp. Prin schimbarea simţurilor care a lucrat-o în ei Duhul, cei îmbunătăţiţi ai Domnului au fost mutaţi din cele ale trupului în Duh, adică pe acea tainică lumină, pe care nu o înţeleg cei care zic cuvinte necuviincioase despre ea.”

Tot după Sf. Grigorie Palama, „Zice deci „ca soarele” pentru ca nu cumva după simţire să înţeleagă cineva lumina aceea; departe să fie de noi nebăgarea de seamă a minţii acelora care, în afară de cele ce cad sub simţuri, nu poate produce nimic mai înalt. Şi a zis aceasta, pentru ca să cunoaştem că, precum este soarele pentru cei ce trăiesc şi văd după simţire, tot aşa este Hristos Dumnezeu pentru cei ce trăiesc şi văd după Duhul şi nu au nevoie de o altă lumină aceia care prin vedere dumnezeiască au ajuns să fie chipuri dumnezeieşti, căci El şi nu altul le este lumină. Ar mai avea ei nevoie de o altă lumină, de vreme ce au dobândit-o pe cea mai mare? Şi pe când Se ruga aşa a strălucit acea lumină negrăită şi s-a arătat în chip negrăit apostolilor chemaţi, în timp ce erau prezenţi corifeii profeţilor, ca să se arate rugăciunea ca fiind pricinuitoarea acelei fericite vederi şi să învăţăm că prin apropierea de Dumnezeu cea prin virtute şi cea prin unirea minţii cu El prin rugăciune, se săvârşeşte şi se face arătată acea strălucire. O strălucire care se dă la toţi şi este văzută de toţi aceia care tind fără încetare spre Dumnezeu, prin binefacere şi rugăciune curată. Căci zice, frumuseţea cea adevărată şi binevoitoare, văzută numai de cel curat la minte, este după dumnezeiasca şi fericita fire, iar de se va întâlni cineva cu strălucirile şi harurile ei, se împărtăşeşte cu ceva din ea, ca şi când s-ar topi pe faţa lui o strălucire înfloritoare.”

[Decebal]

Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama

[...]nu suntem în neştiinţă cu privire la raţiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe faţă şi ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind iniţiaţi în ele prin experienţă -- şi anume câţi pentru viaţa evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuţiilor, de slava oamenilor şi de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea faţă de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-şi printr-o isihie fără împrăştiere răgaz pentru ei înşişi şi pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înşişi şi, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost iniţiaţi în cele mai presus de minte --, iar ceilalţi prin respectul, credinţa şi afecţiunea faţă de unii ca aceştia. (Tomosul Aghioritic, prolog)

Oricine afirmă că unirea desăvârşită cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin imitare şi relaţie, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleaşi purtări şi se iubesc unii pe alţii, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raţionale care vine doar prin imitaţie, şi nu o strălucire suprafirească şi negrăită şi o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici şi înţeleasă în chip neînţeles, acesta să ştie că a căzut, fără să o ştie, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea şi imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putinţă îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârşeşte însăşi această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2)

Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă şi un simbol care se face şi desface, dar nu există propriu-zis şi nu este o energie/lucrare dincolo de orice înţelegere a minţii, ci e inferioară intelecţiei minţii, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinţilor. Fiindcă atât în cântările cât şi în scrierile lor, aceştia o numesc negrăită, necreată, veşnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri şi oameni, frumuseţe arhetipală şi neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii şi altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4)

Dar atunci când se împărtăşesc cu simţirea şi cu mintea de un har şi de o putere duhovnicească şi supranaturală, cei învredniciţi văd cele mai presus de orice simţire şi orice minte ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum ştie singur Dumnezeu şi cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6)

sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163

[cristiboss56]

„Fiul lui Dumnezeu devine un singur Trup cu noi şi face din noi un Templu al dumnezeirii. Cum să nu îi lumineze pe aceia care sunt vrednici să se împărtăşească din raza dumnezeiască a Trupului Său care este în noi, luminându-le sufletul, aşa cum El a luminat trupurile ucenicilor Săi pe Muntele Taborului? Căci atunci acest Trup, izvor al luminii Duhului, nu era încă unit cu trupurile noastre: El îi lumina din afară pe aceia care se apropiau cu vrednicie şi trimitea lumina sufletului prin mijlocirea ochilor trupului; dar astăzi - spune Sfântul Grigorie -, pentru că El S-a unit cu noi şi trăieşte în noi, El luminează sufletul chiar din lăuntrul nostru“

[cristiboss56]

SCHIMBAREA LA FATA A DOMNULUI - Omilia Sfantului Teofan Zavoratul (fragment)

Prin schimbarea Sa la faţă, Domnul arată la ce slavă ridică El în sine firea omenească.
Schimbarea la faţă a omului lăuntric este însă cu neputinţă fără harul dumnezeiesc, care se dă prin Sfintele Taine

“Prăznuind Schimbarea la Faţă a Domnului, suntem datori să ne însuşim însemnătatea ei şi să dăm chip în noi înţelesului ei. Nu pentru Sine însuşi a arătat Domnul, prin Schimbarea la Faţă, slava Dumnezeirii Sale în omenitate, ca Cel slăvit dinainte de veci. El a vrut să arate la ce slavă înalţă El în Sine firea omenească, iar prin aceasta pe orice om: slava Schimbării Lui la Faţă este slava noastră în Domnul Iisus Hristos. El parcă ne-ar spune: „Iată cum o să fiţi!”

Adevărat e cuvântul Domnului! Fără îndoială, asa sunt meniţi să fie toţi cei ce cred în numele Lui – însă aşa ne vom arăta de-abia după cea de-a Doua Venire a lui Hristos, după învierea tuturor şi după reorânduirea a toate; ne vom arăta când vom fi vrednici de aceasta.

Acum se pune întrebarea: cum să ne facem vrednici de asta?! Trebuie să ne schimbăm la faţă lăuntric în această viaţă, ca în cea viitoare să primim slava în care a arătat Domnul omenitatea Sa când S-a schimbat la faţă.

Iată spre ce trebuie, prin urmare, să se îndrepte toată grija noastră: să ne zidim după omul lăuntric (Rom. 7, 22), schimbându-ne la faţă în el din slavă în slavă de la Domnul Duhului (II Cor. 3, 18).



Din lucrarea SPRE TABOR de marele teolog si martir marturisitor in inchisorile comuniste , Preot Ilarion Felea (lucrare considerata una din capodoperele literaturii teologice romanesti, dupa cum afirma si parintele Iustin Parvu.

Redau continutul acestei mari lucrari, exprimat cu o mare putere de sinteza in doar cateva cuvinte de catre parintele Ilarion, autorul cartii:

” Desavarsirea, calea si urcarea spre Tabor, ca si Schimbarea la Fata, nu cere omului o schimbare a sufletului in alta fata, ci aratarea sufletului in adevarata lui fata, in frumusetea si in stralucirea lui dumnezeiasca.
Taborul nu schimba, ci descopera, dezvaluie fata cea adevarata: curata, luminoasa, divina, a sufletului. Taborul e culmea curatirii, luminarii si desavarsirii sufletului, iar cartea de fata vrea sa fie calauza noastra spre culmile lui de lumina si bucurie sfanta; ghidul, tipicul, dreptarul dupa care se face pregatirea de calatorie, curatirea, luminarea, si sfintirea sufletului pentru a ajunge la inaltimea culmilor vietii duhovnicesti, la unirea si trairea fericita cu Dumnezeu.”

semnat, Preot Ilarion Felea

Sa ne ajute Dumnezeu noua, celor care credem in El, ca sa parcurgem acest drum ce presupune un urcus anevoios, iar la capatul lui, pe “culmea Taborului”, sufletul nostru sa fie cel adevarat, cel daruit noua de Creator: luminos si pur, curat si sfant, asa precum Mantuitorul nostru S-a aratat in adevarata Lui Fata, cea Divina, ucenicilor Sai acolo pe Muntele Sfant. AMIN