Despre regimul comunist din Romania

[ioan67]

În prealabil postat de Florinvs

... mergeau de 1 Mai si 23 August la mici si bere...

http://adevarul.ro/locale/targu-jiu/...875/index.html
"A încercat din nou să fugă, ascunzându-se în haznaua unui veceu.
Toată ziua l-au căutat caraliii cu câinii lupi.
Băgat până în gât în groapa veceului, preotul Gheorghiţă aştepta să vie cât mai repede noaptea să evadeze.
Când soarele era spre asfinţit, şefului gardienilor i s-a şoptit să-l caute în veceu. Deodată s-au auzit înjurături şi lătratul câinilor de pază. Paşi grei, urmaţi de scheunatul câinilor lupi, se apropiau de el. Popa Gheorghiţă şi-a dat seama că totul s-a terminat.
Cu o rangă, gardianul a ridicat scândurile veceului. Răcnind şi lovindu-l cu ranga în cap fără milă, călăul parcă turbase, nu se mai oprea.
Când soarele trecea în partea cealaltă, un fâlfâit s-a auzit în aer. Sufletul preotului Gheorghiţă urca la ceruri. Nici astăzi nu se ştie pe unde-i putrezesc oasele."

La nenorocirile astea abominabile suntem partasi cu totii, tovarase. Macar putina decenta de am avea, macar putina decenta, daca mai mult nu putem face. Dar sa ii laudam, sa le gasim mereu scuze, sa le justificam faptele criminale la nesfarsit!... Cum e posibil asa ceva?
Macar putina decenta. Macar atat...

[Florinvs]

Citat- "„Comunismul fiind o experienta pur asiatica, este un regim politico-social ideal pentru sclavii innascuti, pentru lenesi, pentru lichele, pentru brute fara scrupul, pentru invidiosi, pentru lingai, pentru cinici, pentru cretini care se ambitioneaza sa ajunga cu tot dinadinsul sefi.
La fel pentru cei care considera ca instaurarea mizeriei generale, egala pentru toti, si definitiva, inseamna instaurarea dreptatii, a egalitatii si a fericirii absolute in lume.”
Teohar Mihadaş, „Pe muntele Ebal”.


Aici din pacate nu pot fi de acord cu dumneavoastra!

Cine era om harnic, cinstit si gospodar, si i placea meseria cu adevarat, isi facea meseria si datoria la locul de munca si inainte de 1989!

Incepand de la tractoristul care ara terenul agricol, la brigadierul sau inginerul agronom din CAP, la presedinti de CAP sau directorii de IAS (nimeni din Romania nu cred ca aveea vreun cuvant de repros pentru Florentin Carpanu- directorul Comtim Timisoara, pentru Ioan Neamtu directorul IAS Husi, etc), la muncitorii, maistri, tehnicienii si inginerii din industrie (cine isi respecta meseria se respecta pe el ca om isi facea meseria cu pasiune si seriozitate si inainte de 1989), la strungarul de la IMGB sau 23 August, la electricianul din cadrul IRE-ului , din statiile de transformare de inalta tensiune, care veghea ca un intreg oras sau municipiu sa aibe curent electric, la impiegatul de miscare , mecanicul de locomotiva sau ceferistul in general care aveea pe mana viata, siguranta si integritatea fizica a mii de calatori la un tren, pe care trebuia sa-i transporte in conditii de deplina siguranta a circulatiei, punctualitate si confort, la gestionarul cooperatiei de consum sau a ICSM-ului care servea clientii, la militianul de la ordine si liniste publica care patrulea noaptea pe strazi sa nu se intample batai, scandaluri, violuri, crime, etc!

A-ti face bine meseria si a fi OM nu are de-a face cu un anumit sistem politic, ci cu caracterul si calitatea umana a acelui OM!

Eu nu judec un om in functie de orientarea sa politica (poti fi social-democrat, liberal, taranist, comunist, conservator, etc), ci strict in functie de comportamentul, caracterul si faptele acelui om!


Inainte de 1989, inclusiv printre activistii de partid, erau multi oameni jos palaria, care meritau toata stima si tot respectul! Si asta nu pentru ca erau activisti de partid sau ca au avut anumite functii la un moment dat (lucru care in fata istoriei prea putin conteaza), ci pentru ca erau OAMENI in adevaratul sens al cuvantului!

Putea aveea cineva vreun cuvant de repros pentru Aneta Slivneanu (Dumnezeu sa o odihneasca in pace), prim-secretara a orasului Husi intre 1979-1987, care efectiv se certa inclusiv cu sefii de la judet cand venea vorba de obtinerea unor aprobari pentru investitii in oras, si care nu ezita sa se duca inclusiv pe santiere, sa vada daca muncitorii din constructii isi facea bine serviciul ?!

Putea aveea cineva vreun cuvant de repros pentru Ion Fratila, fostul prim-secretar al judetului Vaslui pana in 1987, om care lua apararea judetului de fiecare data in fata lui Ceausescu, om care se zbatea pentru acest judet, care colabora foarte bine cu toti directorii de intreprinderi, presedinti de CAP-uri, directori de IAS-uri ?!

Haideti sa nu judecam ideologii politice, ci oameni!

[Florinvs]

Ca sa analizam fara patima, pe baza de date si cifre concrete, sub aspect economic si social, regimul din Romania din perioada anilor 1964-1989

1. Agricultura

Desi procesul de cooperativizare a agriculturii s-a desfasurat cu multe abuzuri, crime, nedreptati in anii 50, totusi, pana la urma, s-a dovedit a fi benefic.

Astfel, s-a trecut de la practicarea unei agriculturi faramitate, pe mici suprafete, cu mijloace tehnice arhaice si rudimentare, la o agricultura practicata pe mari suprafete, compacte, cu irigatii, chimizare, mecanizare.

Astfel, in 1989, agricultura romaneasca era una moderna si competitiva, care dispunea de:

-Cca 2.500.000 hectare teren arabil irigat (in judetul Vaslui existau cca 30.000 ha teren arabil irigat)

-La un tractor reveneau cca 50 ha.

-Mijloacele tehnice de mecanizare a agriculturii erau administrate de IMA- SMA (cu binecunoscutele tractoare "Universal-650" si combine "Gloria").

Desi productiile la hectar nu erau cele raportate (stiti cele gluma cu purcica), totusi ele erau net superioare fata de perioada anterioara cooperativizarii agriculturii.

Ideea de asociere a taranilor in cooperative agricole nu era a comunistilor, ci era o idee larg raspandita inclusiv in tari precum Franta, Italia, RF Germana.
In perioada interbelica, in programul electoral al PNT, era propusa ideea de cooperative agricole.

Dar evident erau si aspecte negative in agricultura.

Desi conform statutului UNCAP, CAP-urile erau "proprietate privata de grup, asociativa" (iar pamantul din cadrul CAP-urilor apartinea tot taranilor, fiind doar lucrat impreuna), iar retribuirea membrilor cooperatori trebuia sa se faca conform hotararii adunarii generale din CAP, totusi- mai ales dupa 1980- acest statut nu era respectat.
Astfel, datorita faptului ca CAP-urilor li se solicita sa dea o canditate tot mai mare de produse la "fondul centralizat/fondul de stat", intai se dadea produsele la "fondul centralizat", apoi erau platite muncile SMA (tot in produse) si abia la urma erau retribuiti membri cooperatori (taranii).

Acesasta genera nemultumiri justificate din partea membrilor cooperatori, aparand furturile din recolte, care ingreunau si munca militienilor din mediul rural.

Apoi o alta parghie prin care statul controla activitatea CAP-urilor era faptul ca "Intreprinderea de mecanizare a agriculturii" se afla in subordinea statului. La un moment dat , Ceausescu ar fi acceptat ca idee de principiu ca utilajele de mecanizare a agriculturii sa treaca in proprietatea CAP-urilor.

Apoi in Romania (spre deosebire de ce am vazut in Basarabia chiar inainte de 1991), activitatea de prelucrarea a carnii si laptelui a fost concentrata in mediul urban, prin intermediul ICIL si IRIC.
In Basarabia, pe atunci RSS Moldoveneasca, statul sovietic a procedat intr-un mod mai inteligent in acest domeniu. Astfel, acesta a permis colhozurilor (echivalentul CAP-urilor) sa-si construiasca si sa-si dezvolte propriile sectii de prelucrare a laptelui si carnii, si astfel acele colhozuri sa se dezvolte, sa acumuleze capital, sa poata face anumite investitii, dar si sa stabilizeze forta de munca calificata in mediul rural, contribuind astfel la dezvoltarea localitatilor respective.

Un alt aspect negativ era birocratia stufoasa ("trei cu mapa doi cu sapa"), faptul ca unele hotarari erau luate din birourile directiilor agricole judetene, fara a fi consultati ingineri agronomi si presedintii din CAP-uri, moda "negatiilor", etc.

S-au incercat atunci diferite metode de a-i stimula pe tarani sa creasca sau sa adune tot felul de produse animale- de la melci, pana la broaste, puf si pene de gasca, sa creasca iepuri, etc! Insa rezultatele nu au fost pe masura , datorita mai multor factori.
Desi sistemul de achizitii din mediul rural era organizat prin cooperatia de consum, preturile oferite taranilor pentru aceste produse erau destul de mici, fapt care nu era de natura a-i stimula!

In concluzie, ideea de asociere a taranilor in cooperative/asociatii agricole , pentru a lucra pamantul in mod organizat, pe mari suprafete compacte, care sa permita aplicarea tehnologiilor moderne in agricultura (irigare, mecanizare, etc) nu este una rea, si nici macar nu a fost inventata de comunisti!

Nu putem uita ca inainte de 1989 s-au facut si mari investitii in zootehnie, construindu-se mari si moderne complexe zootehnice, in frunte cu Comtim Timisoara (unde in 1989 lucrau 15.000 de oameni).

De asemenea, s-a dezvoltat si cercetarea stiintifica in agricultura, statiunile de cercetari agricole si institutul de la Fundeni avand un renume international.

In concluzie, cu toate neajunsurile ei, agricultura romaneasca de dinainte de 1989 plasa Romania in pozitia de exportator net de produse alimentare.

Astazi importam masiv produse alimentare!

Spuneti dumneavoastra- cum e mai bine ?!

[Dalian]

În prealabil postat de Florinvs

Domnule, chiar nu va inteleg!

N-ai cum sa intelegi.

Savanta de renume mondial intelegea oare de ce o tara intreaga aproape ca a lesinat de bucurie cand ea era legata cu franghii si dusa spre a acapara incarcatoare intregi de gloante din puscoacele mitraliera ale celor ce-i puteau fi copii sau nepoti?

Copiii ghiftuiti ai mafiotilor, ai dictatorilor comunisti sau a slugilor lor de toate categoriile, ii pot intelege pe oamenii de rand care traiesc in teroare sub conducerea acestor iubiti fii ai popoarelor? Nu.

Tu nu-i poti intelege pe oamenii normali care resimt o scarba viscerala doar amintindu-si cum era sa traiesti permanent in frica, sa fii dus cu forta pentru a aplauda frenetic un saltimbanc analfabet bolnav de cultul personalitatii, stiind bine ca acest ipochimen era, impotriva vointei lor, Marele Conducator.

N-ai cum. Pentru ca nici nu vrei.
Dar chiar daca ai vrea sa intelegi, si chiar daca ai face eforturi supraomenesti, ai in cap tot felul de filtre colorate pe care viata imbelsugata traita in timpul foametei celor multi si a lipsurilor de tot felul, ti le-a fixat temeinic, odata pentru totdeauna.

[Dalian]

În prealabil postat de Florinvs

Putea aveea cineva vreun cuvant de repros pentru Aneta Slivneanu (Dumnezeu sa o odihneasca in pace), prim-secretara a orasului Husi?!

Putea aveea cineva vreun cuvant de repros pentru Ion Fratila, fostul prim-secretar al judetului Vaslui?

Au fost niste jigodii criminale care, in schimbul sustinerii neconditionate a unui regim dictatorial, au trait ca belferii pe spinarea celor multi care faceau foamea si frigul.

[Dalian]

În prealabil postat de Florinvs

Spuneti dumneavoastra- cum e mai bine ?!

Noi iti tot spunem, dar tu nu ne crezi: decat sa ne intoarcem in iadul comunist pe care l-am cunoscut prea bine dar pe care tu, fara urma de mustrari de constiinta, bucolic il evoci coafat si parfumat, de o suta de ori mai bine moartea.

[ioan67]

Tovarase Florin, ca sa nu credeti ca am ceva nu stiu cum cu dvs., iata: imi fac mie pomana si va fac si dvs. un dar, daca primiti - un text puternic, pe care l-am descoperit, prin Mila Domnului, aseara.
Il voi transcrie aici, partial (cartea are 171 de pagini, ma iertati...). Fac efortul asta de dragul Adevarului si totodata ca forma concreta de a va stimula increderea ca nu voiesc sa va mint sau sa va insult.
Cititi daca voiti! Veti vedea cum se intalnesc doua lumi: Biserica si comunismul. Veti zice, poate ca nu e vorba limpede pe text despre comunisti? Fiti cu bagare de seama! Nu se poate sa nu descoperiti aceeasi esenta sub forme aparent diferite. Parintele Virgil Gheorghiu sugereaza multe prin textul sau simplu si vibrant.
Cititi, simtiti, cumpaniti!.... Sub chipuri si nume diferite, in uniforme diferite sunt acelasi soi de oameni. Ii stim bine dupa faptele de mai tarziu. Si nu citim aici ca sa facem noi un proces al comunismului, cu intentie de condamnare. Ci va invit sa cititi ca sa intelegem... Ca sa pricepem cine suntem, de unde venim si ce prezent avem. Si ce viitor, daca nu pricepem acum...
Doamne ajuta!
P.S. Asemenea autorului cartii, voi sta si eu pana la ora cinci dimineata sa va transmit "ultimele stiri". Nu neaparat, insa, la fapte diverse, desi se poate zice si asa. E datoria mea, mi-a fost data si mi-o asum fara carteala. Nu sunteti, insa, dator sa cititi! M-as bucura, doar, s-o faceti.... Pentru ca e vorba despre un alt fel de tata! Nu ca al dvs., nici ca al meu, iertati sa fie tatii nostri! E vorba despre un tata care nu se batea pe burta cu politistii si cu securistii, care nu o tragea cu bere si cu mititei, care nu innopta la "Capsa"... E vorba despre un tata care a fost victima celor pomeniti de dvs. si pe care ii laudati peste poate!
Haideti, Florin, sa vedem cum poate fi un altfel de tata decat al nostru!
Haideti sa intelegem, astfel, de ce si noi doi suntem altfel decat preotul Gheorghiu!

*

Virgil Gheorghiu, preot
"Tatal meu, preotul care s-a urcat la cer/ amintiri dintr-o copilarie teologica"
Deisis, Sibiu, 2008
Traducere Maria-Cornelia Ica jr
Prefata diac. Ioan I. Ica jr

fragmente, pag. 130 si urm.

[ioan67]

Intr-o zi tatal meu a sosit in capitala.
A fost o mare surpriza pentru mine. Tata venea in capitala doar toamna, inainte de inceperea scolilor, pentru a face la casieria Ministerului Cultelor un imprumut din salariul sau, ca sa-i poata trimite pe fratii si surorile mele la scoala. Ca sa le cumpere carti si incaltaminte.
Nu era insa toamna. Si el era acolo! Am inteles deodata ca s-a intamplat ceva grav. Ceva foarte grav.

Tatal meu a sosit in micul meu apartament din centrul capitalei in jurul orelor cinci si jumatate dimineata. Era ora la care soseau in capitala trenurile din provincii indepartate.
M-am trezit cu greu. A trebuit sa sune mult timp inainte ca sa-i deschid usa. De-abia ma culcasem. Ora cinci si jumatate dimineata era ora la care de obicei mergeam la culcare. Pentru a-mi plati cursurile si taxele la Universitate, trebuia sa lucrez. Faceam la diferite ziare cronica faptelor diverse. Lucrul cel mai greu era ca trebuia sa stau treaz toata noaptea, pana cand ieseau primele editii, spre orele cinci dimineata...

Deschizind usa tatalui meu am fost foarte fericit dar imi era ingrozitor de somn. Mi-am spalat fata de multe ori cu apa rece. Apoi am revenit si l-am privit pe tata. L-am privit asa cum privesti o icoana. Cum l-am privit de la prima noastra intalnire, cand ma nascusem.
De data asta insa, in loc sa ma bucur, m-am intristat.
Tata era in uniforma de sfant, cu alte cuvinte era literalmente in zdrente.
Anteriul sau era ferfenita. Or, tatal meu n-a avut toata viata lui decat un singur anteriu - asa cum n-a avut decat o singura viata. A purtat un singur anteriu, asa cum porti o singura fata. Din timp in timp, noaptea, preoteasa spala anteriul, il petecea, il carpea. Dar acum, dupa douazeci de ani de slujire, singurul anteriu al tatalui meu nu mai tinea... Era o zdreanta. Nu era nici neagra, nici rosie, nici bej. Zdrentele nu mai au culoare. Si apoi avea bucati adaugate, petecite.
Vederea acestui sfant in zdrente m-a intristat intr-atat, incat mi-am coborat ochii. Era o imagine mult prea greu de suportat. Acest preot era, in plus, tatal meu si fiinta pe care o iubeam cel mai mult pe lume. Era insuportabil, nu mai puteam privi fata de mucenic si anteriul in zdrente al tatalui meu.
Dar chinurile mele abia incepusera. Coborind ochii, am vazut bocancii tatalui meu. Iar spectacolul bocancilor era inca si mai cumplit decat cel al anteriului.

[ioan67]

Tatal meu avea aceiasi bocanci ferecati in cuie mari, pe care i-a purtat intotdeauna. Era calul lui Hristos. Trebuia sa fie potcovit ca un cal. Cea mai mare parte a timpului isi slujea stapanul cu picioarele sale. Trebuia deci sa aiba bocanci mari. Bocancii erau esentiali pentru exercitarea preotiei sale in munti.
De data asta, insa, bocancii nu mai tineau. Erau gauriti peste tot. Prin gauri se vedeau sosetele din lana nevopsita, culoare naturala, tricotata gros de mama preoteasa. In unele locuri insa, soseta din lana era si ea gaurita. Tatei i se vedeau degetele inghetate, umflate de reumatism si de oboseala. Prin gaurile bocancilor si ale sosetelor se vedea pielea picioarelor, piele alba, de creta, piele aproape moarta.
Am inchis ochii... Pentru ca lacrimile sau strigatele sa ramana adunate in inima...
Tata a rosit. Si-a ascuns repede picioarele sub masa. Ii era rusine. Era stanjenit, rosu de stinghereala, pentru ca eu, fiul sau, am vazut cumplita sa mizerie. Si a spus pentru a se scuza: "Din pricina razboiului nu se mai face incaltaminte... La noi la Petrodava e interzis sa tabacesti pieile. Daca se descopera ca cineva a tabacit piei, e impuscat pe loc. Fara judecata, fara interogatoriu... Asa ca nu mai avem piele, in tot tinutul. Si daca nu mai e piele, nu se mai poate face incaltaminte."

"Am o pereche de bocanci de schi", am spus eu. ...
"Vei avea nevoie de bocancii tai", a spus tata.
"Nu", am raspuns eu. "Nu am nevoie. N-am timp nici macar sa dorm, tata.... Cum as avea timp sa merg la schi? Mi-e somn tot timpul..."
Tata privea bocancii cum privesti o comoara. In aceste incaltari picioarele sale vor fi ocrotite de frig, de apa, de ceata. Cu incaltarile mele va putea duce mai bine Trupul si Sangele lui Iisus. Va putea sa le duca mai repede si cu mai putina osteneala si durere.
"Spune-mi, chiar n-ai nevoie de ei?"
"Nu se poarta bocanci de schi in oras", am raspuns eu... "Ia bocancii, sunt ai tai! Dumnezeu mi i-a daruit, ca la randul meu sa ti-i dau tie. Acum spune-mi, de ce ai venit in capitala?"

Mi-era atat de mila de tatal meu! Mila de el si de tot poporul moldovean si romanesc. Tara mea e una din cele mai bogate. Suntem mai bogati decat toti vecinii nostri, suntem foarte bogati. Si toate aceste bogatii sunt in mainile oligarhiei, ale ciocoilor care, cu ajutorul navalitorilor succesivi s-au implantat in carnea tarii ca lipitorile... Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta! Raurile noastre curg pe nisip de aur iar noi murim de foame. Suntem douazeci de milioane de cersetori si robi. Cateva mii de ciocoi ne sug sangele si ne devora trupul. Suntem saraci ca animalele padurii. Si satrapii ciocoi, tinuti la putere de straini, organizati in bande numite partide politice si in haite, ca lupii, devoreaza poporul. Ca lupii. Se hranesc din carnea noastra si din sangele nostru. Stiam ca daca, din nenorocire, navalitorii din rasarit ne vor ocupa iarasi tara, ciocoii nu vor suferi nici o paguba. Dimpotriva! Vor prospera, cum au prosperat ei mereu in nenorocirile noastre. Ciocoii vor intra o parte in serviciul ocupantului venit dinspre rasarit. Ceilalti vor sluji Statele Unite, asa cum inainte slujeau Stambulul.
Si sufeream pentru ca nu vedeam nici un ajutor, nici o speranta de eliberare posibila. Poporul meu trebuie sa sufere. Mereu. Iar ajutorul nu-i putea veni decat de Sus. Din nici o alta parte, precum ni s-a spus: "Caci toata darea cea buna si tot harul desavarsit de Sus este, pogorind de la Tine, Parintele luminilor".

[ioan67]

Intorcindu-se din capitala, tata a ajuns in gara din Pascani inainte de zorii zilei. De la gara pana acasa erau vreo 40 de kilometri. A plecat de indata, pe jos. Cum avea incaltaminte noua, mergea foarte mandru... Fiecare pas pe care il facea il apropia de biserica sa, de parohia sa, de satul sau. Mergea voiniceste.
De-abia iesit din Pascani, a fost oprit de un baraj de politie militara. Un ofiter de rezerva, pomadat, cu corset si cravasa - un fiu de ciocoi, un satrap fanariot, ca toti tinerii ofiteri din serviciul auxiliar al statului major - comanda un grup de soldati care-i perchezitionau pe tarani. Era o scena des intalnita. De multi ani, pretutindeni pe drumuri puteau fi intalniti soldati care faceau controale, pentru a vedea daca sarmanii tarani nu aveau in sacii lor grau, paine, piele, lana, porumb, fasole. Caci totul era rationalizat. Totul era interzis. Pentru tarani. Mii de oameni au fost impuscati de oligarhii in uniforme parfumate pentru o camasa, pentru o paine, pentru un bat de chibrit sau pentru o anvelopa uzata de camion. Impuscati cu miile, la marginea drumurilor, ca niste caini. Fara nici o mila. De ciocoii in uniforme....
Cand a fost randul tatalui meu, ofiterul s-a infuriat. Striga cu ura:
"Dusmanul e la cativa kilometri de noi, pamantul sfant al patriei este amenintat si tu, un popa, furi incaltamintea soldatilor care-si dau viata pentru tine!... Vei fi impuscat pe loc, ca un caine. Apoi trupul iti va fi spanzurat. De stalpul de telegraf. Pentru a-i speria pe toti. Vei servi drept exemplu pentru toti taranii hoti."
"Fiul meu, poetul, mi i-a dat" a spus tata. "Nu sunt bocanci militari, sunt bocanci de schi. Puteti verifica."
Dar nimeni nu-l asculta. Ciocoiul se dezlantuise. Voia sa-l ucida pe tata. Voia sa-l ucida pe popa. I-a legat tatalui meu mainile la spate cu o funie de animale. L-a legat la ochi. A pus sase soldati in linie in fata tatalui meu. Totul s-a petrecut repede. Disciplinat. Erau obisnuiti cu astfel de operatiuni. Nu faceau decat sa controleze, sa loveasca, sa impuste.
Dar minunea lui Dumnezeu n-a intarziat. Dumnezeu n-a putut indura aceasta, era un lucru prea nedrept. Cand ofiterul a ordonat foc, nici un soldat n-a apsat pe tragaci. Ofiterul a repetat ordinul. In zadar. Nemiscati, cu armele la umar, soldatii refuzau sa apese pe tragaci. Impietrisera. Ofiterul turbase cu totul, spumega de furie. Cu revolverul scos ameninta ca doboara pe toata lumea, tarani si soldati la un loc. Cu propria sa mana. Auzind aceasta taranii s-au pus in genunchi. Se rugau. Mai intai in tacere, apoi cu voce tare.
"Puteti sa ne omorati", a spus caporalul, privind revolverul ofiterului indreptat asupra lui. "Puteti sa ne omorati pe toti. Dar noi nu-l vom omori pe parintele nostru, preotul. Suntem crestini. A impusca un preot e ca si cum L-ai impusca pe Dumnezeu."
Toate acestea au fost povestite de soldati se de tarani. Au fost scrise si semnate de fiecare dintre ei.
Deodata ofiterului i s-a facut frica. A ordonat ca tatal meu sa fie dezlegat. A ordonat taranilor sa plece. Toata lumea era libera.


Au fost totusi oameni carora nu le-a fost frica sa ii impuste pe preotii romani. Ba chiar, cum citim intr-o postare anterioara (431), nu s-au temut sa le sfarme capul cu ranga. Acestia au fost comunistii. Fara frica de Dumnezeu, bietii de ei au facut sa citim azi liste sumare ale terorii de atunci. Am postat doua astfel de liste mai sus. Din nefericire, listele continua sa creasca si azi... Martirii sunt altii, ciocoii sunt aceiasi: vechi si noi.