Este crestineste sa iei chirie?

[stoicadorina]

De obicei nu-mi dau cu părerea despre situații pe care nu le-am trăit sau experimentat. Am închiriat un timp un apartament cu trei camere în Giulești (sunt ceva ani de atunci) pentru o chirie simbolică de 100$ la studente (4). Nu știu dacă nesimțirea sau chiria prea mică le-a făcut să nu aibă nici un respect pentru acea casă! După un timp le-am sugerat să plece în altă parte. Deoarece nu au mai găsit așa un chilipir au vrut să revină dar eu nu am mai acceptat renunțând să mai închiriez.
Eu aș întreba e oare creștinește să distrugi o casă ce nu-ți aparține?
Și ca să răspund la întrebarea celui ce a inițiat topicul cred că este normal să plătești chirie când stai în casa cuiva.

[Dumitru73]

În prealabil postat de stoicadorina

De obicei nu-mi dau cu părerea despre situații pe care nu le-am trăit sau experimentat. Am închiriat un timp un apartament cu trei camere în Giulești (sunt ceva ani de atunci) pentru o chirie simbolică de 100$ la studente (4). Nu știu dacă nesimțirea sau chiria prea mică le-a făcut să nu aibă nici un respect pentru acea casă! După un timp le-am sugerat să plece în altă parte. Deoarece nu au mai găsit așa un chilipir au vrut să revină dar eu nu am mai acceptat renunțând să mai închiriez.
Eu aș întreba e oare creștinește să distrugi o casă ce nu-ți aparține?
Și ca să răspund la întrebarea celui ce a inițiat topicul cred că este normal să plătești chirie când stai în casa cuiva.

bine punctat. mereu avem tendinţa de a ne da cu părerea, fără să fim în cauza.
eu as nuanţa. aşa este creştineşte, să primeşti gratis în casa, nişte oameni care îţi distrug casa?

[AlinB]

În prealabil postat de Ekaterina

Alin, gasesti solutii pentru cazuri particulare, te referi la o singura persoana (de parca familiile nu stau in chirie), faci tot felul de combinatii ca sa imi demonstrezi ca nu este ceva imposibil sa stai cu chirie.

Pai ai propus un caz concret.
Si nu sunt "combinatii", sunt solutii concrete.

Solutii care vad ca le eviti, stii una si buna, ca proprietarul trebuie sa lase de la el iar chiriasul sa nu faca nimic.

Te muti in provincie, de parca acolo sunt locuri de munca vacante si gata, ce simplu, s-a rezolvat.

Cauti, nu? In Bucuresti nu se gasesc mai usor locuri de munca ci doar ca sunt mai bine platite si daca nu-ti cantaresti bine veniturile si cheltuielile te trezesti ca te costa mai mult decat face.

Dar e usor sa pretinzi ca altii sa faca bani in locul tau sau sa-ti puna pe tava solutii pe care tu nu vrei sa le cauti, invinuindu-i pe altii de ne-virtute.

Poate nu ai idee, dar si in provincie chiria este foarte mare.

Nu atat de mare ca in Bucuresti.
Daca in Bucuresti este 250 euro, in provincie gasesti sigur si cu 100Euro.
Desigur, confortul s-ar putea sa lase de dorit dar...

Nu este vorba ca vrei confort, in ideea asta te-ai blocat, ci ca nu gaseti cu 150 euro.

Sau poate te-ai blocat tu pe "NU"?

Ti-a dat Yasmina un exemplu mai sus, se poate si cu 200Euro intr-o zona nu tocmai rea, deci uite deja aproape 250ron mai putin.
Si daca asta e un minim gasit intamplator, sigur se poate si mai jos.

Ti-am dat si eu o solutie cu luatul in gazda pe cineva. Fapta crestineasca.
Tu de ce o respingi?

Daca tu incerci sa ma convingi ca pentru romani chiria nu este o problama grava si ca au variante sa stea cu mai putin si sa le ramana bani si de mancare si alte cheltuieli (intretinere, impozite catre stat) eu consider ca tu ai pierdut contactul cu realitatea.

Nicaieri in lume chiria nu este ieftina daca vrei sa stai intr-un oras mai mare.
De fapt nu e niciodata si nicaieri convenabila daca nu-ti adaptezi asteptarile la realitate.

[AlinB]

În prealabil postat de stoicadorina

Și ca să răspund la întrebarea celui ce a inițiat topicul cred că este normal să plătești chirie când stai în casa cuiva.

Problema ridicata nu era daca sa platesti sau nu chirie ci daca ar trebui sa renunti la o parte din banii care ti se cuvin ca si chirie in favoarea chiriasului.

Adica pretul zonei este 250euro, vine unul si zice "ok, iti dau banii astia" si tu spui: "a, nu...nu-ti inchiriez tie, ii inchiriez lui cutarescu cu 150euro pentru ca nu-si permite 250 si vreau sa fac o fapta buna".

Parerea mea: cei care intind mana avand pretentia sa primeasca, invinovatind mai mult pe altii si mai putin punandu-si problema ce pot sa faca ei pentru ei insusi, nu sunt nici oameni cu care sa te intelegi intr-un final.

Realismul,fie ca vorbim de acesta notiune in viata,in relatiile cu ceilalti, sau cum este descris in Biblie,nu este deloc o notiune simpla,ci suporta mai multe nuante.Cu atat mai mult este greu de definit realismul in modul cum trebuie ajutati cei din jurul nostru pentru ca, fie ca vrem sau nu,actiunile noastre nu produc mereu efectul scontat ci de multe ori se intorc impotriva noastra facandu-ne sa ne intrebam daca am procedat corect,cum trebuia sa procedam si unde am gresit.Toti cunoastem, de exemplu, scena cu David si copilul sau nascut de Batseba.Pentru pacatul sau Domnul hotaraste ca acel copil sa moara.David coplesit de durere se arunca cu fata la pamant si posteste,cu disperare,sperand,desi stia ca pacatuise,ca durerea sa de tata sa-l induplece pe Dumnezeu si sa-l ierte.Batranii Israelului,socati de starea regelui lor insista ca acesta sa se ridice dar David,zdrobit de durere refuza,renunand sa se mai atinga de mancare.A saptea zi copilul moare iar slujitorii sunt paralizati la gandul ca trebuie sa-i dea lui David vestea, gandindu-se ca acesta,de durere,isi va pierde mintile.David ii observa vorbind in soapta,pe la colturi si cu frica si isi da seama.Atunci se scoala de la pamant,se spala,isi pune hainele regale,se duce in Casa Domnului si se inchina,se intoarce la palat,cere de mancare si apoi mananca.Curtenii sunt inmarmuriti intrucat,in mod logic,se asteptau ca regele sa tina doliu.Atat de mult i-a socat comportamentul lui incat,incalcand regulile etichetei la curtea regala,il intreaba direct cum de acum,cand i-a murit copilul,pare in regula si cand trai se tanguia.Raspunsul lui David este o lectie poate extrem de dura de realism in modul de a-I ajuta pe altii,fie si la granita dintre viata si moarte: "Cand traia copilul, posteam si plangeam, caci ziceam: "Cine stie daca nu Se va indura Domnul de mine si daca nu va trai copilul? Acum, cand a murit, pentru ce sa mai postesc? Pot sa-l intorc in viata? Eu ma voi duce la el, dar el nu se va intoarce la mine."(II Samuel 12:22-23). Daca doriti sa testati cum reactioneaza oamenii la acest tip de realism,desi sfatul meu ar putea parea cinic,incercati asta la moartea cuiva desi cred ca putina lume va dori sa il imite pe regele israelit.Poate acesta retinere a noastra in comparative cu reactia lui David ar trebuie sa ne determine la o profunda analiza interioara cu privire la cat de departe suntem dispusi sa mergem noi insine cu realismul cand durerea ne loveste pe noi sau pe cei dragi noua.

O alta lectie vine din timpurile Mantuitorului si aici lucrurile sunt mult mai complicate si pentru a le simplifica ma voi servi,prin parafrazare, de doua studii interesante apartinand lui NT Wright si BD Chilton.Pe timpul cand pasii Mantuitorului sfinteau pamantul Palestinei evreii,in marea lor majoritate, aveau o cu totul alta conceptie decat noi cu privire la sensul expresiei de ,,Imparatia lui Dumnezeu”.Atunci cand oamenii tanjeau dupa acest lucru ei nu intelegeau prin ea un loc in cer dupa moarte ci intelegeau acesta expresie aici si acum, in acesta lume, la domnia cerului adusa in existenta pe pamant,in acesta lume a noastra.Dumnezeu urma sa-si manifeste iar puterea in sprijinul poporului ales de catre EL,sa intervina in istorie si sa-I scape de toti opresorii lor reabilitandu-I si inaugurand aici,pe pamant,domnia mesianica.Un om neutru ar putea spune ca erau mai pragmatici in asteptari decat urmasii lor prin istorie. Practic ei doreau un ajutor de la Dumnezeu in acesta lume, vizibil, concret, triumfator, total, nu prea ii incalzea cu nimic ideea unei Imparatii idealizate undeva dincolo de nori in timp ce pe pamant,in istoria palpabila, ar fi avut de indurat o perioada nedeterminata de mizerie si durere. Aproape ca i-ar fi ingrozit o asemenea idee si tocmai cu ea urmau sa se confrunte. Viziunea lor avea radacini adanci in trecutul lor si dezvoltarea credintei si traditiilor iudaice dar nu acesta este aspectul,extrem de complicat in esenta lui,pe care sa-l abordam acum in detaliu. Contemporanii lui Isus din Nazaret stiau ca Dumnezeu Creatorul a intentionat sa ofere ajutor si dreptate in acesta lume,aici si acum.Intrebarea era:cum,unde si prin cine? Simplificand lucrurile se poate afirma ca in etapa de pluralizare radicala religioasa a lumii iudaice contemporane cu Mantuitorul existau trei optiuni si la acestea ma voi opri.Oricine va calatori in Tara Sfanta de la Ierihon spre Masada va vedea cu ochii lui concretizarea celor trei optiuni in istorie.Sau ce a mai ramas din cele trei optiuni.

Prima ar fi optiunea autorilor manuscriselor de la Marea Moarta,esenienii: izoleaza-te de acesta lume rea,fie si in pustiu,pastreaza-ti puritatea,ajuta-i doar pe fratii tai si asteapta ca Dumnezeu sa intervina in istorie pentru a solutiona conflictul final si cataclismic dintre bine si rau.Ajutarea cuiva care nu face parte din comunitatea ta ar fi fost nu numai condamnabila dar si inutila pentru ca toti restul in afara de ai tai sunt sortiti pieirii si sunt niste pacatosi irecuperabili.As numi-o abordarea sectara a ajutorului si dreptatii.

A doua optiune ar fi fost optiunea fariseilor,a lui Irod,a saducheilor.O solutie pe care as numi-o solutia de compromis a abililor zilei.Construieste-ti fortarete si palate,vegheaza la traditiile tale pana la obsesie dar incearca si sa pastrezi relatii bune cu sefii tai politici,fie si asupritori din lipsa de altceva,profita cat poti de pe urma unor astfel de relatii si spera ca Dumnezeu,fie si pentru moment,iti va valida cumva acesta solutie de compromis.Acesti oameni te-ar fi ajutat in masura in care serveai intereselor lor,dupa cum judecau ei ca este corect,chiar daca nu erai neaparat unul de-al lor si desi ei toti erau dusmani intre ei pentru o cauza profitabila comuna s-ar fi unit fie si pentru moment. Situatia s-a perpetuat de multe ori in istorie, in clipele de condamnabila unire dintre lumescul avid de putere si aparenta credinta a celor ce trebuiau sa fie pastorii si nu lupii.Se va perpetua pana la final.

A treia solutie era solutia zelota,eu as numi-o solutia radicala,acceptata de gruparea evreilor sicari care au cucerit fortareata Masada in timpul razboiului iudeo-roman.Rosteste-ti rugaciunile,ascute sabia,sfinteste-te pentru a lupta intr-un razboi sfant si Dumnezeu iti va da biruinta pe campul de lupta iar acesta biruinta va fi,de asemenea,si una teologica,a binelui impotriva raului,a lui Dumnezeu impotriva hoardelor intunericului si a lui Mesia impotriva unor bestii.Orice speranta,chiar si cele mai demente, ce nu este concretizata intr-o actiune directa,imediata,cu rezultate observabile, nu este numai inutila dar este si dezonoranta,lasa vorbarie goala.Este inutil de a mai arata ce concretizari intunecate a mai nascut acesta abordare in istorie.Probabil ca acestia te-ar fi ajutat si fara pretentii materiale cat timp ii sprijineai in demersul lor sau li-te alaturai.

Cand il plasam pe Mantuitor in acest context intelegem cat de extraordinara si cat de dramatica a fost vocatia,trairea si mesajul Sau in acesta lume.El nu a fost nici un separatist intunecat,nici un om inclinat spre compromis pentru pastrarea puterii si nici un zelot violent.Motivat de o profunda constiinta a prezentei Celui pe care l-a numit ,,Abba, Tata”,intr-un spirit de credinta,dragoste si rugaciune Isus a deschis scripturile evreiesti pentru a gasi acolo si a arata lumii un model de Imparatie cu mult mai evreiesc decat cele mentionate mai sus,dar un model evreiesc in sensul de implinire a promisiunilor lui Dumnezeu si a profetiilor intr-o modalitate care nu numai ca a surprins dar a dat o lovitura finala tuturor sistemelor de mai sus in lume sa, pentru ca dupa EL nimic nu a mai fost la fel.Spiritul lor pamantesc a fost dinamitat complet de ridicarea privirii omului de la o intelegere orizontala,limitata si meschina la adevaratul sens,profund,transcendental si transformator.Un asemenea demers,desi nu este singura cauza din multitudinea de cause complexe care au concurat la dramaticul sfarsit, nu putea genera decat o profunda si teribila ura din partea celor care isi legau sperantele doar de acesta lume si de concretizarea ajutorului doar in ea.Ramine deci in discutie,ca singura viabila,solutia Mantuitorului,din Evanghelia Sa,data celor ce merg spre Imparatia Cerurilor, solutie cu privire la ajutorarea celui de langa tine.Cum anume a inteles Hristos asta este datoria fiecarui credincios sa caute in paginile Scripturii si sa aplice in viata sa,cu dreapta socotiinta si echilibru,dar fara ca asta sa fie un motiv de fariseica protejare de sine sau ignorare a altor oameni.

Se poate spune fara teama ca Mantuitorul a fost cel mai realist dintre noi toti,nu a servit comoditati si solutii de moment dar nici nu a stins lumanarea ce abia mai palpaia.Calea Crucii fost si ramine insa o nebunie pentru lume. Dumnezeu,drept si sfant, cere fiecaruia ceea ce stie ca poate face nu mai mult de atat (Pilda polilor din Luca 19:12-26) si fiecare isi va primi judecata atat pentru ceea ce a facut cat si pentru ceea ce putea face si nu a facut.Ramine ca in constiinta fiecaruia,prin invatatura dvs de credinta,sa se dea raspunsul sincer in fata lui Dumnezeu despre ceea ce cerem,ce oferim,ce putem si ce nu putem stiind,mai presus de orice indoiala,faptul ca Tata mai drept si milostiv nu exista.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

sa incepem cu inceputul: smerenie, smerenie, smerenie, smerenie..

După Dumneavoastră, poftiţi vă rog, Doctore!....

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Se poate spune fara teama ca Mantuitorul a fost cel mai realist dintre noi toti...

A fost şi este,
precum orice creştin adevărat este realist, ba chiar pragmatic, cel mai pragmatic dintre toţi oamenii, oricât s-ar oftica americanii, cu tot cu filosofii şi economiştii lor.

Eu zic mereu asta, pentru că aşa mi s-a descoperit în ciobul meu de viaţă.
Şi toată lumea mă ia peste picior şi se uită la mine ca la un nebun, aşa de intens încât chiar am şi început să arăt astfel...

Mă consolez de-acum cu gândul că, iată, mai e un scrântit ca mine pe lume, Pelerinule...:)

Ioane,mie,in nebunia mea pur umana,mi-a ramas in minte un sfat mai dur pe care mi l-a dat cineva de la noi,care a obsevat cat de caldicel spre rece sunt.Mi-a spus ,,Baiete,in fiecare zi ii ceri atat de multe lui Dumnezeu si EL tot ia toporul de la radacina ta,in mila Lui,dar in fiecare seara sa te intrebi ce i-ai oferit tu Lui in ziua care a trecut,cum l-ai slujit.Acum esti inca tanar si plin de putere,cand vrei sa-L slujesti,cand vei fi ca mine un batran cu un picior in groapa?Timpul tau este mereu acum."Cuvintele lui m-au urmarit mereu.Dumnezeu sa te aiba mereu in paza Lui.

[Mihailc]

Pelerinule, nu-ţi mai citez toată postarea că e prea lungă, doar precizez că la ea am să mă refer.

Interesant este faptul că Iisus a avut ucenici din toate cele trei orientări mari (au fost chiar mai multe, dar asimilabile, cu aproximaţiile de rigoare, celor amintite), situaţie care trimite în mod evident la sobornicitatea creştinismului şi darul său, unic în istorie, de a avea un mesaj puternic pentru oricine, în pofida diferenţelor culturale, politice, metafizice şamd. Acestă observaţie poate avea consecinţe importante asupra modului cum înţelegem credinţa şi relaţiile ţesute în jurul ei, fiindcă deschide orizontul unei împăcări în sânul Creaţiei fără precedent în istoria post-edenică, arătată prefetic în cartea Isaia:

Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie; pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mâna. (Isaia 11: 6-8)

[simona]

În prealabil postat de Ekaterina

Ca sa dau un exemplu concret, sa ne ferim in felul acesta de comparatiile cu alte tari, unde si salariile sunt mult mai mari, o sa vorbesc de cazul unei colege de munca. Castiga 1500ron, platea chirie 250 euro (proprietarul nu ii voia in lei ci in eruro). Ca sa ii ajunga cat de cat banii, mai statea cu o prietena ca sa imparta chiria dar fara ajutorul parintilor nu se descurca.

Voi ce credeti despre acest lucru. Poti sa fii un bun crestin luand unui om o mare parte din salariu doar pentru ca il lasi sa stea in casa ta?

Stiu ca astea sunt preturile si inchirierea apartamentului este doar o afacere, dar daca ne gandim la salariile din Romania, credeti ca este bine sa te bucuri de acesti bani? Un om fara frica de Dumnezeu nu isi pune astfel de probleme, dar cineva care doreste sa traiasca altfel, sa fie un crestin practicant, poate sa atraga harul lui Dumnezeu facand tot ce fac si ceilalti?

De multe ori platesti chirie tot atat cat platesti lunar la banca daca iti iei casa ta, dar nu toti reusesc sa faca credit din cauza salariilor mici. O familie care castiga 3000ron si plateste chirie 250euro plus intretinere si alte cheltuieli, nu se poate descurca. Nimeni nu face nimic, ma refer la clasa politica, dar nici crestinii nu privesc mai uman si cu mai multa intelegere realitatea, bucurandu-se de acesti bani, fara sa se gandeasca ca cei care ii dau (de nevoie) nu au suficient ca sa se descurce.

Buna seara,incep prin a va povesti problemele mele legate de inchiriatul casei.In 2007 am venit in Italia cu familia sa muncim.Aici platim chirie 300 de euro(locuim intr-un satuc)am inchiriat ap. care il am in Bucuresti la 3 baieti,dupa 2 ani am aruncat un camion de mobila au distrus aproape tot in casa,ap, arata exact ca in emisiunea curat murdar.am decis sa nu mai inchiriez dar am cedat nevoilor si am inchiriat din nou la 3 baieti proaspat politisti,saracii imi era mila de ei nu aveau unde sa stea se chinuiau pe la neamuri.unul dintre ei a stat cu noi in casa pana ni sa terminat concediul,parintiii lor erau foarte fericiti,toate buna pana cand dupa 2 ani sau hotarat sa plece fiecare pe strada lui( deja baietii aveau relatii)la terminarea contractului am fost la circa financiara sa verificam daca si-au achitat partea lor de impozit si........... aveam de plata 40 de milioane.Am uitat sa va zic ei plecase din ap. cu 1 luna inainte sa venim noi in tara.A trebuit sa ii caut pe la sectiile de politie unde lucrau sa pot recupera banii pt plata taxelor,am reusit sa recuperex cam 20 si ceva de milioane,restul pauza.Baietii nu numai ca au uitat cum i.am primit,ajutat .ca au avut un pret bun zic eu 250 de euro 3 persoane in ap. de 3 camere etc.dar de abea am reusit sa ne recuperam cheile casei.Acum in casa am primit o fata cuminte cu fratele ei imi platesc 200 de euro stau de 2 ani si ii multumesc BUNULUI DUMNEZEU ,sunt seriosi amandoi.Poate va intrebati dupa atatea peripetii de ce am inchiriat in continuare,am inchiriat pt. ca noi venim o data pe an in tara si nu pot deranja pe nimeni sa se duca sa aeriseasca sa deschida caldura iarna sa plateasca facturi etc.Asa ca sunt oameni care inchiriaza sa supravietuiasaca,oameni care se imbogatesc si oameni care sunt nevoiti.O seara buna tuturor,DOAMNE AJUTA!