Calatoria spre Ortodoxie si dinspre Ortodoxie

[ioanna]

Lectiile convertitilor la Ortodoxie, cautarile spirituale ale acestora sunt importante pentru noi, pentru ca ne reamintesc mereu de privilegiul de a ne fi nascut in familii crestin-ortodoxe, fiind astfel “scutiti” de cautarea pe orizontala, insa in acelasi timp amintindu-ne ca si noi avem o calatorie, pe verticala, ascendenta, o cautare continua dupa plinatatea Adevarului lui Dumnezeu, in Biserica Ortodoxa. De asemenea, putem trage unele invataminte si din marturisirile celor care au ales sa paraseasca comunitatea crestin-ortodoxa (biserica), gasindu-si implinirea in alte comunitati religioase. Oamenii pe care ii cunosc si care au ales alte culte, n-au avut parte de educatie religioasa in familie, cunostintele lor despre Ortodoxie fiind lacunare, destul de multe preconceptii, iar coroborat cu atitudinea unor clerici, a dus la decizia lor de a parasi biserica. Insa situatiile pot fi diverse si din fiecare invata ceva. De aceea, topicul acesta e adresat in primul rand acelor oameni care pot sa ne marturiseasca experienta lor, calatoria spre Biserica Ortodoxa sau dinspre Biserica Ortodoxa spre alte culte.





I. Pentru cei nascuti in familii heterodoxe care au imbratisat Ortodoxia:

• Ce v-a determinat sa parasiti biserica (cultul) parintilor d-voastra?
• De ce ati ales Ortodoxia nu Catolicismul sau una din denominatiunile protestante?

II. Pentru cei nascuti in familii crestin-ortodoxe care au trecut la un alt cult religios:

• Ce v-a determinat sa parasiti Ortodoxia?
• De ce ati ales cultul respectiv si nu altul?

III. Cei care nu sunt inclusi in cele doua categorii, pot aduce si ei marturiile unor oameni care au ales Ortodoxia, marturii care i-au impresionat.

[catalin2]

Si eu am afirmat de mai multe ori ca cei ce se convertesc de la ortodoxie la alt cult de obicei nu au cunostinte teologice sau sunt chiar atei. Pot spune si eu ca sunt convertit, fiind la dupa perioada copilariei agnostic.

[ecaterina7]

cunosc un fost ortodox care a spus ca pana la x ani a fumat, a baut si ce-o mai fi facut si apoi s-a pocait, evident la alt cult, spun evident pentru ca prin reactia lui se subintelegea ca n-avea cum la ortodocsi. mie mi-ar fi rusine sa afirm ca m-am mutat de la o credinta pentru ca nu e buna, ce stiu eu daca e buna, cu ce drept judec eu o credinta de 2000 de ani ca nu e buna? prin aceasta judecata nu fac decat sa judec cuvantul Domnului si sa fiu slab in fata unor persoane care au facut 'bisericute' si care au atras atatia oameni in ele. ce inteleg acesti oameni prin erezie, prin secte?

majoritatea cred in 'multi chemati, putini alesi' adica ei, de la credinta y se mantuiesc pentru ca sunt cei putini alesi, nu poti parasi ortodoxia si sa spui ca ortodocsii se mantuiesc, ori o spui ca sa pari a fi bun, ori de ce ai mai plecat de la ea, ce-ti lipsea? cine nu te lasa sa faci bine, cine nu te lasa sa te rogi, cine nu te lasa ajuti pe altii sa fie credinciosi, de ce iti trebuie un alt botez, ce rost mai are sfanta impartasanie, ce rost mai are cainta? daca ai trecut de la ortodoxie la alta religie inseamna ca acum esti desavarsit pentru ca daca ai plecat si tot pacatos esti degeaba ai plecat si daca incalci o porunca le-ai incalcat pe toate, asa ca nu avem cum sa fim desavarsiti si atunci ma intreb eu care e rostul parasirii Dreptei Credinte? banuiesc ca cei care parasesc ortodoxia o fac pentru ca nu e 'buna', dar ce nu e bun? sau ce e mai bun acolo unde pleaca?

ma intreb eu ce crede un adventist ca se intampla cu copilul lui daca moare (Doamne fereste!) fara a fi botezat, unde merge sufletul lui? cum putem noi sa fim la o lalta cu cei credinciosi cand suntem nebotezati ca si credinciosi?

[Marinescu]

În prealabil postat de ecaterina7

cunosc un fost ortodox care a spus ca pana la x ani a fumat, a baut si ce-o mai fi facut si apoi s-a pocait, evident la alt cult, spun evident pentru ca prin reactia lui se subintelegea ca n-avea cum la ortodocsi. mie mi-ar fi rusine sa afirm ca m-am mutat de la o credinta pentru ca nu e buna, ce stiu eu daca e buna, cu ce drept judec eu o credinta de 2000 de ani ca nu e buna? prin aceasta judecata nu fac decat sa judec cuvantul Domnului si sa fiu slab in fata unor persoane care au facut 'bisericute' si care au atras atatia oameni in ele. ce inteleg acesti oameni prin erezie, prin secte?

majoritatea cred in 'multi chemati, putini alesi' adica ei, de la credinta y se mantuiesc pentru ca sunt cei putini alesi, nu poti parasi ortodoxia si sa spui ca ortodocsii se mantuiesc, ori o spui ca sa pari a fi bun, ori de ce ai mai plecat de la ea, ce-ti lipsea? cine nu te lasa sa faci bine, cine nu te lasa sa te rogi, cine nu te lasa ajuti pe altii sa fie credinciosi, de ce iti trebuie un alt botez, ce rost mai are sfanta impartasanie, ce rost mai are cainta? daca ai trecut de la ortodoxie la alta religie inseamna ca acum esti desavarsit pentru ca daca ai plecat si tot pacatos esti degeaba ai plecat si daca incalci o porunca le-ai incalcat pe toate, asa ca nu avem cum sa fim desavarsiti si atunci ma intreb eu care e rostul parasirii Dreptei Credinte? banuiesc ca cei care parasesc ortodoxia o fac pentru ca nu e 'buna', dar ce nu e bun? sau ce e mai bun acolo unde pleaca?

ma intreb eu ce crede un adventist ca se intampla cu copilul lui daca moare (Doamne fereste!) fara a fi botezat, unde merge sufletul lui? cum putem noi sa fim la o lalta cu cei credinciosi cand suntem nebotezati ca si credinciosi?

Sunt mai multe motice pentru care cineva isi paraseste Biserica:

1. E atras de "cele lumesti"
2. Acolo nu mai simte atractie, placere, vede numai lucruri negative
3. Descopera, prin studiu sau revelatie o alta Biserica, sau adevar
4.

In principiu, vreau sa vorbesc de punctul nr. 3 dupa parerea mea. Cand te apuci sa studiezi Sfanta Scriptura descoperi un univers de invataturi divine care, de cele mai multe ori contrazic pe cele primite pana atunci. Si incepi sa-ti pui intrebari, sa cauti raspunsuri. Te rogi la Dumnezeu pentru clarificare, cauti un preot sa te lamureasca, si, in final, dilemele raman, intrucat nu poate nimeni sa rastoarne invatatura Scripturilor in mintea celui care deja a gustat cu nesat din ea. Nu mai poate fi "amagit" asa usor. Scriptura imi da dreptul sa aleg, sa aleg intre bine si rau, intre o invatatura si alta, dar, imi arata si consecintele. Asadar, ea imi prezinta o credinta bazata pe invatatura lui Hristos, o Biserica, una singura care respecta aceste invataturi , un model pe care trebuie sal urmez in viata pentru a fi fericit, si o schimbare totala a vietii...Daca ea imi prezinta aceste alternative sfinte, inspirate de Dumnezeu, cine poate contesta ca ele sunt gresite? Daca Dumnezeu descopera adevarul, cine esti tu , omule sau cine ai fi sa contesti acest adevar? Nu te temi ca Dumnezeu iti va lua dreptul la pomul vietii?
Asadar, nu schimbarea credintei e problema , ci , faptul ca nu cumva acea credinta sa nu fie dupa voia lui Dumnezeu. Trebuie verificata, sa nu ma trezesc ca am trait si crezit o viata si, la sfarsit, Dumnezeu sami spuna , nu te cunosc...Aici e problema cea mai grava!
Daca viata mea spirituala, credinta are la baza invatatura lui Hristos, si nu contrazice Sfanta Scriptura (asa cum zicea si arhimandritul Cleopa Ilie), atunci stau bine, daca nu...sunt iin mare pericol...si, degeaba fac matanii, inalt rugaciuni,,,ma inchin////
Nu ne putem juca cu adevarul, cu Dumnezeu. Ori sunt cu totul de partea Lui, ori nu!

În prealabil postat de catalin2

Pot spune si eu ca sunt convertit, fiind la dupa perioada copilariei agnostic.

Ha!
Eu sunt un pic mai in urma ta, insa ma straduiesc sa recuperez, prin Mila Domnului...
Socotesc ca ma aflu in curs de convertire, desi sunt botezat din pruncie si nu am facut altceva decat sa ignor Botezul si Biserica, pana la 40 de ani... Faceam abstractie de fapt de mine insumi... Ovipui al nu stiu cui...:)
Ateu si agnostic am fost mai mereu, incepind cu clasa a VII-a cand m-a luminat proful de mate, la un curs pentru copii - de materialism dialectic si darwinism, ca Dumnezeu nu exista, ca e o inventie, un opiu pentru popor etc....
Insa am trait printre crestini, in familie mai intai. Si am fost oaia neagra.

Cum a inceput convertirea mea? Greu sa spun cu precizie. In orice caz, m-am surprins ca incepusem sa privesc altfel cerul si marea si stelele, oamenii, persoana mea, candva...
Domnul fie laudat!

[ucenic]

Inainte...

Sunt casatorit si am doi copii. Am fost botezat de prunc in biserica ortodoxa. Ateu pana la varsta de 18 ani (1990) cand am vazut pentru prima oara filmul Iisus din Nazaret al lui Zeffirelli. Atunci Dumnezeu mi-a cucerit inima pentru prima oara. Insa asta nu a schimbat nimic in viata mea. Acelasi om vechi, prins in pacat. M-am casatorit in 1992 si in timp am devenit mai aproape de biserica. Eram nelipsit de la slujbe, incepusem sa cant si pe la strana si eram prins si in treburile obstei parohiale. Citeam in cartile bisericesti. Devenisem foarte zelos in credinta mea, vroiam sa fac foarte multe penru Dumnezeu. Chiar imi venise ideea nebuna ca sa imi parasesc familia si sa ma calugaresc. Am si facut astfel numai ca atunci cand am ajuns la un schit, staretul lacasului mi-a explicat si am inteles ca, atata vreme cat nu exista o buna invoiala intre mine si sotia mea, faceam un pacat inaintea Domnului. M-am intors rusinat de isprava mea insa in timp, usor, usor, inima mea de crestin s-a racit... Asa am ajuns si am parasit si viata din biserica..

In prezent...
Au trecut anii. Din 2006 lucrez intr-un sistem militar – la pompieri. Totul (convertirea mea) a inceput in anul 2009 cand am cunoscut doi colegi de alta confesiune. Alta decat ortodoxa si alta decat cea in care sunt acum. Sunt o fire foarte sociabila, iar intr-un grup am tendinta de a fi lider (recunosc acest defect si ma rog Domnului sa lucreze smerenie la caracterul meu). Aveam mereu tendinta de a-i coontrazice, de a-i provoca insa ei imi raspundeau doar cu versete din Biblie... un teren necunoscut de mine. Iar ceea ce imi repetau mereu era ca nu vor ca sa fac ca ei nici sa merg dupa ei. Doar sa citesc, pentru ca argumentatiile mele aveau un suport subred, nefondat, nascut din dorinta de a-i arata pe ei gresiti in "sectarismul" lor.

Asa am ajuns sa citesc Biblia - bineinteles ortodoxa. Numai ca ceea ce citeam acolo se regasea mai mult in expunerile lor pasnice decat in argumentatiile mele vehemente. Apoi am inceput sa ma rog si sa cer de la Dumnezeu sprijin, lumina, intelepciune. Asa a devenit cititul Sf.Scripturi o placere... O nevoie launtrica ma impingea sa citesc mai mult si mai mult in Noul Testament iar intalnirile noastre se transfosmasera din discutii aprinse si ironice in sfaturi pline de intelepciune Biblica. Ca si confirmare aveam aceasta certitudine - Biblia ortodoxa cu care verificam in detaliu orice subiect.

Am fost si la ei in adunare si cu ei impreuna la evanghelizari insa inima mea a ramas intr-o bisericuta, dintr-o alta confesiune, unde m-am si botezat, repet: conform convingerilor mele biblice.

Nu fac aici nici un fel de lobby, de prozelitism. Sub nici o forma. Sunt dintre putinii din confesiunile heterodoxe care considera ca in biserica ortodoxa este mantuire si am convingerea ca sunt asemenea celor putini la numar dintre ortodcsi care considera ca nu numai in biserica ortodoxa exista mantuirea. Crezul meu este ca da, mantuirea este numai in Biserica lui Hristos, Biserica de pe fata intregului pamant, indiferent de denominatiune, Biserica tuturor vremurilor de 2000 de ani incoace.

Eu stiu ceea ce cred. Eu stiu in Cine ma incred. Cred cu tarie in tot ceea ce fac inaintea lui Dumnezeu. Studiez foarte mult. Biblia? Nu o stiu pe de rost cum gresit am lasat sa se inteleaga. O am la dispozitie electronic in trei versiuni ortodoxe, in peste cinci in engleza, precum si originalele in ebraica, respectiv in greaca. Nu ma mandresc cu asta. Subliniez faptul ca nu sunt "purtat" de vant. Citesc din Sfintii Bisericii Rasaritene: Origen, Sf.Ioan Gura de Aur, Sf.Vasile Cel Mare, Sf.Antonie in plus m-am abonat si la newsletter-ele acestei comunitati ortodoxe. Insa in paralel citesc mari evanghelisti si misionari ai lumii, prin care s-au increstinat locuri de pe acest Pamant.

Acum... la sfarsitul marturiei mele... declar sustinut si fara tagada, inaintea lui Dumnezeu si a voastra a tuturor ca Il iubesc pe Dumnezeu si il iubesc pe om. Marturisesc pe Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu si, dupa cum El a spus, Singurul in care este mantuire. Biserica Lui este trupul Lui, al carui Cap El este. Pentru a fi copilul lui Dumnezeu trebuie sa te nasti din nou. Toti cei nascuti din nou -din Apa si din Duh- sunt copiii lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. El va reveni sa isi ia biserica, mireasa Lui care va fi gasita fara pata, fara zbarcitura, fara cusur. Si pe aceia pe care ii va mantui ii va si proslavi. Binecuvantat sa fie Mielul lui Dumnezeu, care S-a jertfit pentru iertarea pacatelor noastre, care a murit si care a inviat, singurul prin care Dumnezeu ne socoteste drepti inaintea Sa.

Ma opresc aici. Am spus cine sunt in Hristos. Am marturisit ceea ce cred din toata inima mea. Daca are cineva a ma judeca, poate sa o faca, insa va rog, numai cu Biblia in mana.

Ma rog Domnului nostru Iisus Hristos sa aduca lumina, intelepciune si dragoste in inimile noastre, sa Il vedem si sa Il iubim pe El mai intai si mai apoi sa ne vedem si sa ne iubim unii pe altii.

Si harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi cu toti. Amin.

Iti multumesc, frate, pentru emotionanta, curata ta marturisire.
Dumnezeu sa te binecuvinteze, frate!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

P.S. Tendinta de a fi lider... De ce nu? E un dar al Domnului. Poti fi lider in fapte bune, in smerenie... Asa sa te lumineze si sa te sprijine Bunul Dumnezeu!

În prealabil postat de ucenic

sa Il vedem si sa Il iubim pe El mai intai si mai apoi sa ne vedem si sa ne iubim unii pe altii.

Te rog sa primesti o intrebare: oare e voia Domnului in acest fel? (m-a frapat "mai apoi"...)

Eu presupun, frate drag al meu in Domnul Hristos, ca "smecheria" e tocmai alta: sa iubim pe Dumnezeu, pe aproapele, inclusiv pe vrajmasi, pe noi insine concomitent. Cu polul cel mai arzator, desigur, in Domnul. Insa mereu simultan. Nu pot sa iubesc acum pe Domnul, apoi (sa zic peste vreo ora) pe Ion, apoi pe dusmanul meu x, apoi, de imi mai ramane putin timp liber sa ma iubesc in sfarsit si pe amaratul de mine...:)
Capacitatea de a iubi creste in noi simultan in toate directiile.
La inceput ne iubim doar pe noi (centrare pe Eu). Apoi incepem decentrarea si dezvrajirea: sa iubim, prin lucrarea harului, si pe aproapele si pe Domnul si pe vrajmasi. Se extinde cercul iubirii.
Cu vremea, prin incercari, prin nevointa umilita si har, pe primul loc trece (ca valoare, ca importanta, ca grad) dragostea de Dumnezeu iar aceasta inseamna ca, cu cat sunt mai aproape de Domnul sunt mai aproape simultan de intreaga Lui zidire. Nu cred ca e posibil pe rand, alternativ ori succesiv, ci simultan. Problema imi pare de intensitate (prin curatie, prin dezvrajire, prin despatimire), iar nu de succesivitate.
Cum se muta intensitatea si ierarhia dragostei in noi? E o problema de grad, prin har si prin participarea personala (deschiderea inimii, despietrirea, inmuierea cerbiciei, umilinta - decentrarea smerita de pe sine, depasirea dureroasa pentru Eu a egofiliei) insa dragostea se exprima simultan in toate directiile, dupa cum Soarele isi trimite razele in absolut toate directiile, intrucat iubirea din noi e ca natura una singura (dar noi o despartim analitic, datorita mintii, in variate forme de iubire, ajungind sa punem conflict in insasi natura iubirii, dar asta e doar o facatura a mintii, o schisma grava, o fractura adinca), inima e una, Este Unul Dumnezeu, lucreaza in inima noastra Insusi Duhul Sfant, Unul in Multiplicitatea manifestarii Sale.
Cum iti pare acceptiunea mea?

Ati remarcat cum pun unii conflict intre iubirea de natura si dragostea de Dumnezeu? Intre dragostea naturala si dragostea duhovniceasca?
Ati sesizat cate topicuri pe aceasta falsa tema?
Eu cred ca inca nu sesizam ca dragostea e una, diferite sunt insa constructiile noastre mintale si atasamentele personale.
Exista insa o problema de grad, de ierarhie.
Dumnezeu ne cere sa Il iubim pe El in varful ierarhiei, deoarece El este polul suprem al piramidei dragostei si Insusi Izvorul ei.
Pacat este a iubi un element al ierarhiei, de pilda a iubi pe omul cutarescu (copilul, mama, tata, sotia etc.) mai mult decat pe Domnul.
Nu e decat in mintea noastra necuratita un conflict intre dragostea de Dumnezeu si dragostea pentru o furnica. In realitate, eu cred cu tarie ca intre aceste doua continuturi ale iubirii omenesti este o continuitate. Totul curge si decurge din dragostea de Dumnezeu. Din dragostea noastra pentru El si din dragostea Lui pentru noi, mai intai...
Dar noi suntem scindati in adinc, deci conflictuali in noi insine si intre noi. Mintea si inima nu ne sunt in contact intim... De aici atatea certuri exclusiviste, toate ale mintii rupte de inima; ori cu Domnul ori cu omul etc. Dar oare, cine e cu Domnul nu e si cu omul? Deoarece Domnul Este astfel.
Iubirea este numele Domnului.

Sinteza prin care toate formele dragostei devin una singura, Multiplul devine Unul, nu e posibil sa fie operata de mintea noastra. Iar cand o facem in vreun fel, asta e artificial si mereu deficitar, efemer, supus dezamagirii si tuturor nepotrivirilor.

A vedea pe Unul este lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului.

[ucenic]

În prealabil postat de ioan cezar

Te rog sa primesti o intrebare: oare e voia Domnului in acest fel? (m-a frapat "mai apoi"...)

Fratele Ioan Cezar se refera la expresia mea: "sa Il vedem si sa Il iubim pe El mai intai si mai apoi sa ne vedem si sa ne iubim unii pe altii" pe care vreau sa o explicitez in cele ce urmeaza.

Exprimarea "mai apoi" este aici cu sensul de "mai intai de toate", "mai presus de" asa cum deriva din porunca domnului Iisus, din Sf.Evanghelie. Chiar acum cand scriu aceste randuri constat ca termenul folosit de mine este cel mai nepotrivit din toate. Obiectiunea fratelui meu este corecta si avenita, iar postarea lui ulterioara defineste mai bine acest lucru.

"Invatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege?
Iisus i-a raspuns: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau.
Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.
Iar a doua, asemenea ei, este: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." (Matei22:36-39)