Pentru ce pleaca oamenii din Bisericile istorice

[Suzana]

În prealabil postat de grigoras gherase

Sa-ti raspund totusi la intrebare:militarul era de rgula,precum si doctorul,un om riguros,sever,neiertator,rigid,fara sentimente.Acestea erau "calitatile"atribuite noua.Astazi ele sau schimbat,sau diluat,sau chiar au disparut,insasi armata nemaifiind aceeasi.

militarul merge la razboi sa ucida, cum vrei sa fie? delicat si tandru? :)))

[sad story]

În prealabil postat de osutafaraunu

Dacă penticostalii ucid sau nu în război, las ca fraţii penticostali să răspundă.

ce sa mai raspunda...vai de capu' lor...

Ef. 6:12. Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.

acest verset spune foarte clar ca nu trebuie sa luptam contra carnii si sangelui ci contra duhurilor rele, asta nu intelegeti voi adventistii si nici penticostalii deoarece mergeti si omorati oameni, de multe ori contra cost (ca exemplu acei "crestini" care ca sa stranga bani de facultate s-au inrolat in armata US pentru a merge pe diferite fronturi de lupta)

,,Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!"(Apostolul Pavel)

In momentul cand Biserica supravietuieste perioadei martirilor si devine reprezentanta nu numai a unei religii recunoscute ci a unei religii statale,adoptata de puterea laica ca si componenta reprezentativa a societatii sale,in unele cazuri o acceptare inclusiv pe motive politice,era inevitabil sa nu fie tarata in confruntarile pur umane.Era inevitabil ca aplicarea mesajului ei sa nu fie o aplicare,in multe situatii, corupta,din punctul meu de vedere,prin alterarea sa cu ambitii pur umane,care s-au dovedit a fi trecatoare.Insa Dumnezeu a vegheat ca indiferent de derapajele umane survenite pe parcurs portile iadului sa nu o biruiasca si probabil asta ar trebui sa ne imbarbateze dar si sa ne atraga atentia,nu sa ne culcam pe o ureche si aia surda :)

Amestecarea Bisericii,si aici sunt multe opinii,in probleme politice si de alta natura era normal sa genereze efecte pe masura.Aici sunt multe aspecte extrem de complicate si care nu vizeaza numai credinta in sine ci si cum oameni din diverse culturi si medii sociale,cu diverse scopuri,s-au raportat la credinta,influentand,fie ca ne place sau nu,pe cei ce i-au luat drept modele.Cu tot ce a decurs din acest fapt.Probabil ca situatia se va perpetua pana la sfarsit intrucat, precum in cazul cutiei Pandorei,speranta nu moare dar ramine inevitabil la urma.

Eu continui sa cred ca rolul credintei si al Bisericii nu este de a lasa ,,lumea" sa intre in ea,cu tot ce are mai rau,la acest sens al ,,lumii"ma refer,ci ca ea sa intre in lume,transformatoare si aratand plina de speranta,in ciuda oricaror piedici,spre Parusie.Orice alta coabitare cu lumea,in afara transmiterii esentei mesajul hristic, nu va fi decat un compromis mai mic sau mai mare ce va afecta Biserica in primul rand pentru ca societatea este bolnava in esenta ei dar daca maladia intra si in locul unde trebuie sa fie vindecarea atunci mergem cu pasi repezi spre o situatia similara cu un loc al caderii numit Sardes.Prin compromis nu se intra-n Imparatia Cerului,sfintenia lui Dumnezeu nu permite asa ceva,trebuie o crancena nebunie omeneasca ca sa crezi ca in Cer se aplica modul omenesc de a trisa adevarul sau ca Dumnezeu priveste lucrurile in modul uman de impacare a raului cu binele.Daca credinta nu mai este dusa pana la marginile lumii iar Biserica nu mai reuseste sa indrepte omul spre mantuire atunci orice alta activitate pe care ar desfasura-o devine nerelevanta in opinia mea.

,,De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu."(Apostolul Pavel)

Trebuie sa fie activa in societate dar doar in deplina imbratisare cu menirea ei fundamentala,nu-l poti avea cap pe Hristos si sa lupti altfel decat cum a spus Hristos.Este ca si cum te-ai indoi de puterea Sa de a-si duce Biserica pana la capat.Dar intrucat nici credinta si nici Biserica nu sunt notiuni abstracte este cert ca fiecare avem o responsabilitate si nimeni nu poate sta pe margine indiferent.Nu ma refer nici la zelotism si nici la prozelitism ci la implinirea menirii credintei si Bisericii si cred ca la aceste doua aspecte Hristos a chemat la el,cum spunea Apostolul Petru, pe toti cei ce au fost inaintea noastra,pe cei ce suntem sau cei ce vor veni dupa noi,indiferent cati sunt sau cat de departe par de noi acum.Chemarea la sfintenie este adresata de Dumnezeu fiecaruia,nu este monopolul nimanui si intrucat Dumnezeu nu minte inseamna ca nu este un deziderat imposibil ci doar unul care cere, intradevar, jertfa.Drumul si modul de implinire a acestei chemari ceresti este o alta discutie dar adeseori parca ne-am dori sa cada pe altii jugul acesta,al lui Hristos,si restu sa ne strecuram cumva pe langa ei,aplaudand sfintenia lor dar rar dispusi sa luptam si noi pentru ea.

,,Iar Dumnezeul păcii, Cel ce, prin sângele unui testament veşnic, a sculat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus,Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!"(Apostolul Pavel)

O Biserica si o credinta curate in smerenia simplitatii,apostolice si pline de lumina vietii si invataturii lui Hristos si care sa cheme la o inchinare catre Dumnezeu asa cum a randuit EL.Mai ales cand paharul fiind adeseori murdar pe interior,ce ne mai ferim sa spunem asta, il mai impodobim putin pe exterior,poate nu se vede asa de bine prin el.Insa daca ne-am curati pe interior atunci chiar ca am putea sa fim noi marturii frumoase ale credintei,marturii ce nu ar avea nevoie de nici un adaos artificial si cumva compensator.Nimic nu poate impodobi mai frumos Biserica decat credinta si faptele credintei din partea credinciosilor.Asta ar fi o tamaie frumos mirositoare in fata Domnului,precum rugaciunea unei inimi smerite si ascultatoare.Eu totusi sunt increzator ca Biserica va trece cu bine prin furtunile istoriei pt ca ceea ce a promis Dumnezeu prin Hristos va fi dus pana la capat,indiferent cat de lipsiti de traire am parea.De multe ori de la flacara unei mici lumanari se aprind si cele mari si apoi intreaga Biserica canta tainic si frumos,plina de lumina, ,,Hristos a inviat".

,,După cum şi Hristos a iubit Biserica,şi S-a dat pe Sine pentru ea,Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi,Biserică slăvită,neavând pată sau zbârcitură,ori altceva de acest fel,ci ca să fie sfântă şi fără de prihană."(Apostolul Pavel)

Sunt opinii personale fara valoare,cu privire la ultima postare a lui sad story, asa ca nu va enervati inutil :) intrucat indiferent cat de aspru m-ati judecat pt prostiile spuse mai sus,si pe coji de nuca de m-ati pune,nimic nu se compara cu momentul cand voi da socoteala lui Dumnezeu pt cuvintele mele.

[grigoras gherase]

În prealabil postat de Suzana

militarul merge la razboi sa ucida, cum vrei sa fie? delicat si tandru? :)))

Chiar asa?Parerea ta este atat de transanta incat ,recunosc,m-ai surprins.Dar,nu ti se pare ca ar fi prea simplu sa fie asa?
In viziune dta ostasul este un killer si atat.Nu are constiinta,nu are sentimente,este o bruta pentru care gandeste altul si nicicum si el.Mi se pare sumara si nedreapta caracterizarea dta.
El merge la razboi in numele unei idei,iar daca acea idee nu face parte din conceptele sale despre viata nu va ucide.Preotul companiei,al regimentului ,ucide?Doctrii din spitalul de campanie ucid?Bucataria de campanie ucide?
Daca ideea pentru care a fost incorporat este ideea de aparae a tarii,a familiei sale,printre altele,lucrurile stau cu totul altfel.In timpul revolutiei din decembrie 1989,postul meu de lupta era sediul radio din Nuferilor,dar credeti-ma ca de pe teva armei mele nu a iesit nici un glont si ca atare am fost printre putinii care nu si-a curatat arma pentru ca nici nu aveam de ce!Gandind retrospectiv,ma declar un om fericit ca Dumnezeu m-a pastrat nevinovat,intrucat nci nu a existat vreun motiv pentru a face acest lucru.In acele momente nu eram atat de convins ca fac bine,dar nici nu gaseam un motiv solid sa fac acest lucru.
Langa mine colegii mei trageau cu multa convingere,eu nu am putut trage pe niste presupuneri,atunci nu existau certitudini ci mai mult indemnuri bezmetice.Toate acestea m-au facut sa ezit,dar azi am convingerea ca Dumnezeu m-a veghiat si m-a pastrat curat din acest punct de vedere.Multi dintre cei ce-mi cereau sa trag nu mai sunt.Unul din ei,sef pe scara ierarhica,mi-a fost omare perioada de timp si prieten,fost profesor in scoala militara, sfarsit in plina dorinta de viata in urma unui cancer la gat.Nu spun nimic mai mult!
Poti fi si militar,chiar daca ai constiinta morala.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Doriana

Deschid primul meu topic pe acest forum pentru a raspunde unei intrebari ce pare sincera. Deci:

Despre motivatia celor care au apartinut de bisericile istorice si le-au "parasit". Celor mai multi nici nu le-ar fi trecut prin cap ca ar parasi ceva. Au facut parte numai cu numele din aceste biserici. Nimeni nu le-a facut vreodata cateheza, nu li s-a spus ca au onoarea sa faca parte din cea mai faina biserica posibila, si unica pe deasupra. Au cautat mantuirea si nu au gasit-o, caci nu a avut cine sa le spuna despre ea. "Tatal nostru" invatat de la bunica nu se pune. Il au si altii, iar un copil nu intelege mare lucru din aceasta rugaciune, care, la prima vedere, pentru un ochi nedeprins cu invataturile sfinte, pare ca nu spune nimic despre mantuire.

Atunci a aparut un np, care le-a prezentat clar acest mesaj al mantuirii. Omul respectiv a inteles ca exista si pentru el o mantuire si s-a intors cu toata inima catre Dumnezeu. Mai tarziu au aparuti si ortodocsii/ catolicii sa ii spuna ca e pe o cale gresita, dar era deja prea tarziu, caci omul experimentase dovezi practice ale eficacitatii caii pe care merge, asa cum experimentase si golul sufletesc in timp ce apartinea bisericilor istorice. Iar o tona de teorie nu face cat un gram de practica. De aceea, dincolo de vorbele frumoase despre bisericile istorice, omul stie unde a fost si unde a ajuns...

"1. Multi socotesc felurite si multe pricini pentru caderea lui Adam: unii - necredinta, altii neascultarea, altii - mandria si iubirea de slava, altii insa alte si alte pricini. Noi insa pe nici una din acestea o socotim cea dintai, afara de nechibzuinta si necunoasterea tuturor lucrurilor.

2. Cea dintai porunca data lui Adam in rai a fost sa savarseasca si sa pazeasca, adica sa savarseasca cu cugetare, pentru ca sa priceapa bine, si sa pazeasca porunca, ca sa nu o calce. Dar asa cum el nu a lucrat cu judecata, astfel nici porunca nu a pazit-o, caci din nelucrarea cugetului, mai intai de toate, in Adam a luat nastere necredinta - necredinta catre Dumnezeu, Care a spus si a poruncit; iar din necredinta s-a nascut neascultarea, iar din neascultare - calcarea poruncii, iar din calcarea poruncii s-a facut caderea de la harul Domnului si instrainarea de dragostea Lui dumnezeiasca." Sf. Dimitrie al Rostovului

Cea dintai pricina a lepadarii credintei celei adevarate a unor oameni este nechibzuinta, necunoasterea de sine si nestiinta. Din nechibzuinta - pentru ca nechibzuit a fost cand nu a avut rabdare sa intalneasca cu adevarat omul care sa ii arate care este cu adevarat calea spre mantuire.
Necunoastere de sine, pentru ca inconstient fiind de cufundarea in marea pacatului in ce se afla, vroia raiul. Nu isi cunostea neputintele, pacatele, si nu isi cunostea limitele dar vroia dintr-o data binele si sfarsitul suferintei.
Nestiinta, adica nestiinta Legii celei adevarate.

Fiind nechibzuit, necunoscator de sine si fara cunostiinta legii celei adevarate , si pe deasupra si vlaguit de suferinta si necaz a fost vulnerabil in fata primului propovaduitor ce i-a iesit in cale. Acesta i-a aratat o cale impodobita cu flori, si a spus uite aceasta este calea. Insa cand alegi calea fiind nechibzuit, necunoscastor de sine si fara cunostiinta legii ai toata probabilitatea sa alegi gresit. Sigur, ca aceasta cale asigurandu-i confort fata de suferinta si necazul trait in urma cu ceva timp, usor este inselat in simturi si spune: iata calea, doar mi-e bine.

O cale este eficace doar daca te duce la dobandirea Duhului Sfant. Duhul Sfant trebuie simtit cu adevarat , iar convorbirea cu Dumnezeu trebuie sa fie adevarata ca de la persoana la Persoana. Alte inchipuiri, cu Hristos purtat in inimi, atata timp cat inima este egoista, mandra si necuratita de pacate sunt doar inchipuiri. Aceste inchipuiri asigura confort temporar aici in acest veac, dar atat.

[Doriana]

Sunt sigura ca daca ortodocsii ar sti aceste lucruri nu ar mai merge prin alte locuri. Dvs, celor ce le stiti, va revine sarcina sa ii invatati si pe cei ce nu stiu. Forumul este si el o metoda, dar cea mai eficienta este interactionarea directa. Sa dea Dumnezeu sa se mantuiasca cat mai multi ortodocsi!

[dobrin7m]

În prealabil postat de Doriana

Sunt sigura ca daca ortodocsii ar sti aceste lucruri nu ar mai merge prin alte locuri. Dvs, celor ce le stiti, va revine sarcina sa ii invatati si pe cei ce nu stiu. Forumul este si el o metoda, dar cea mai eficienta este interactionarea directa. Sa dea Dumnezeu sa se mantuiasca cat mai multi ortodocsi!

Sa dea Dumnezeu sa se mantuiasca cat mai multi oameni!

[beniamin777]

În prealabil postat de Suzana

militarul merge la razboi sa ucida, cum vrei sa fie? delicat si tandru? :)))

Crestinul nu ucide chiar daca este implicat intr-un razboi. Dar, nici nu sta cu mainile in san. Iata exemplul unui militar crestin, decorat (de catre presedintele statului) cu cea mai inalta distinctie militara. Acest militar a luptat, fara arma, in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial. Si a fost un erou (nu a stat pitit ca un sobolan).
Vedeti aici un documentar istoric despre acest soldat crestin. O sa vi se faca scarba de eroi de genul Rambo.
http://floricaromanesti.blogspot.ro/...storicflv.html

Atitudinea acestui militar crestin nu este singulara.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de beniamin777

Crestinul nu ucide chiar daca este implicat intr-un razboi. Dar, nici nu sta cu mainile in san. Iata exemplul unui militar crestin, decorat (de catre presedintele statului) cu cea mai inalta distinctie militara. Acest militar a luptat, fara arma, in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial. Si a fost un erou (nu a stat pitit ca un sobolan).
Vedeti aici un documentar istoric despre acest soldat crestin. O sa vi se faca scarba de eroi de genul Rambo.
http://floricaromanesti.blogspot.ro/...storicflv.html

Atitudinea acestui militar crestin nu este singulara.

pai ori una ori alta, ori esti implicat in razboi si atunci ucizi, ori nu te implici.
(ca dupa aia, sa mai ai pretentii ca ai fost erou de razboi !!!)

[beniamin777]

În prealabil postat de Cornel Urs

pai ori una ori alta, ori esti implicat in razboi si atunci ucizi, ori nu te implici.
(ca dupa aia, sa mai ai pretentii ca ai fost erou de razboi !!!)

Crestinul are o alta mentalitate. Se poate implica intr-un razboi (nascocit de necrestini) pentru a salva cat mai multe vieti, riscandu-si propria viata, in mod repetat (zilnic). Asta a facut acel militar crestin. De aceea a fost decorat, ca un erou. Nu a fost pretentia lui ci a fost recunostinta tuturor (cred ca si inamicii japonezi l-ar fi decorat). In plus, actele de eroism ale acelui militar crestin nu au insemnat ceva ocazional (cum a fost cazul celorlati 14 militari decorati cu inalta distinctie). A fost vorba de un mod de viata curajos, cu credinta in Dumnezeu.