buna ziua...

[militaru_diana]

Trec prin momente f grele...simt ca nu mai rezist. Se spune ca Dumnezeu nu iti da o cruce mai grea decat poti duce. In 23 de ani de cand ma stiu,mai mult m-am chinuit:am crescut intr-o fam dezbinata,lipsita de armonie si de caldura unui camin,in scandaluri,batai,injuraturi si blesteme din partea mamei,neavand o copilarie si o tinerete fericite. La varsta asta nu am prieteni,ma simt foarte singura si pustie,pribeaga...sunt precum uleiul:nimeni nu se lipeste de mine...eu nu am fost un copil dorit.
Si totusi Dumnezeu m-a trimis in lume desi au vrut sa ma avorteze. Dar mereu am simtit ca nu sunt dorita nicaieri de oameni,ca sunt in plus pe lumea asta,ca nu imi gasesc locul pe acest pamant. Iar cand am cunoscut cate un baiat m-am agatat de el ca de unicul motiv pt care traiesc,cautand in el un refugiu in care sa-mi gasesc alinare,caldura si afectiune. Dar poate felul cum am trait si traiesc m-a inrait si m-a facut greu de suportat,astfel ca fiecare dintre ei s-a indepartat si s-a racit de mine,chiar daca tineau la mine.
In momentul de fata am o relatie de 1,5 ani cu un baiat pe care cand l-am cunoscut am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior pt ca am aparut unul in viata celuilalt atunci cand aveam mai multa nevoie unul de celalalt. Dar in timp am inceput sa nu ne mai intelegem deloc,sa ne certam tot timpul,sa ne chinuim unul pe altul,sa ne vorbim f urat,sa nu mai existe respect si incredere intre noi. Doar frustrare,teama si nesiguranta. Dar nu putem renunta unul la celalalt,ceva ne leaga,tot unul in bratele celuilalt ajungem spunandu-ne cat ne iubim. Dar ne iubim cu frica.
El are personalitate dubla:ba constientizeaza ca nu e bine ce face si se uraste pe sine insusi,ba cu prima ocazie se intoarce la acel lucru si-l face din nou: jocurile de noroc+un anturaj prost,ii cam place sa si bea...ma ranste mult,ne facem rau unul altuia,nu mai merge deloc relatia...daca inainte isi dadea interesul pentru mine,acum a devenit pasiv,extrem de nervos,nu e om de cuvant,e foarte schimbator...tine in el raul,nu-l lasa in trecut,nu-l uita,nu trece peste el ca sa-i fie si sa ne fie bine. Imi face tot felul de faze dar nu suporta ca eu sa i le fac la randul meu,e nedrept cu mine,el imi interzice,dar eu nu am dreptul sa-i interzic nimic.
El e ratacit acum,dar are un fond bun. Stiu ca in adancul lui are o inima mare si un sange cald,imi vorbeste de Dumnezeu si de cat de aproape era de El...de multe ori a plans in fata mea,ii vedeam lacrimile curgandu-i pe obraz. Dar acum nu se mai recunoaste pe sine insusi,el la randul lui nu e langa mine cand plang. el banuieste ca i s-au facut farmece sa nu fie fericit,la fel cum banuiesc si eu despre el. Si mai cred ca si mie mi s-au facut. de ce ne facem sa suferim unul pe altul daca ne iubim? Sufletele noastre sunt pline de iubire,dar ne facem rau...Simt ca intre noi doi nu e Dumnezeu,ci diavolul. Totul ne sta impotriva,numai piedici avem,numai bariere...nimeni nu tine cu noi doi,sa ne ajute,dar impotriva ne sunt cei mai multi. Nici spatiu nu avem,stam ori pe o banca,ori in scara blocului la mine. Si nici acasa nu am trai cu mama care imi mananca zilele,inima si capul,traiesc doar in stress...va rog ajutati-ma...

[Marimira]

În prealabil postat de militaru_diana

Trec prin momente f grele...simt ca nu mai rezist. Se spune ca Dumnezeu nu iti da o cruce mai grea decat poti duce. In 23 de ani de cand ma stiu,mai mult m-am chinuit:am crescut intr-o fam dezbinata,lipsita de armonie si de caldura unui camin,in scandaluri,batai,injuraturi si blesteme din partea mamei,neavand o copilarie si o tinerete fericite. La varsta asta nu am prieteni,ma simt foarte singura si pustie,pribeaga...sunt precum uleiul:nimeni nu se lipeste de mine...eu nu am fost un copil dorit.
Si totusi Dumnezeu m-a trimis in lume desi au vrut sa ma avorteze. Dar mereu am simtit ca nu sunt dorita nicaieri de oameni,ca sunt in plus pe lumea asta,ca nu imi gasesc locul pe acest pamant. Iar cand am cunoscut cate un baiat m-am agatat de el ca de unicul motiv pt care traiesc,cautand in el un refugiu in care sa-mi gasesc alinare,caldura si afectiune. Dar poate felul cum am trait si traiesc m-a inrait si m-a facut greu de suportat,astfel ca fiecare dintre ei s-a indepartat si s-a racit de mine,chiar daca tineau la mine.
In momentul de fata am o relatie de 1,5 ani cu un baiat pe care cand l-am cunoscut am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior pt ca am aparut unul in viata celuilalt
atunci cand aveam mai multa nevoie unul de celalalt. Dar in timp am inceput sa nu ne mai intelegem deloc,sa ne certam tot timpul,sa ne chinuim unul pe altul,sa ne vorbim f urat,sa nu mai existe respect si incredere intre noi. Doar frustrare,teama si nesiguranta. Dar nu putem renunta unul la celalalt,ceva ne leaga,tot unul in bratele celuilalt ajungem spunandu-ne cat ne iubim. Dar ne iubim cu frica.
El are personalitate dubla:ba constientizeaza ca nu e bine ce face si se uraste pe sine insusi,ba cu prima ocazie se intoarce la acel lucru si-l face din nou: jocurile de noroc+un anturaj prost,ii cam place sa si bea...ma ranste mult,ne facem rau unul altuia,nu mai merge deloc relatia...daca inainte isi dadea interesul pentru mine,acum a devenit pasiv,extrem de nervos,nu e om de cuvant,e foarte schimbator...tine in el raul,nu-l lasa in trecut,nu-l uita,nu trece peste el ca sa-i fie si sa ne fie bine. Imi face tot felul de faze dar nu suporta ca eu sa i le fac la randul meu,e nedrept cu mine,el imi interzice,dar eu nu am dreptul sa-i interzic nimic.
El e ratacit acum,dar are un fond bun. Stiu ca in adancul lui are o inima mare si un sange cald,imi vorbeste de Dumnezeu si de cat de aproape era de El...de multe ori a plans in fata mea,ii vedeam lacrimile curgandu-i pe obraz. Dar acum nu se mai recunoaste pe sine insusi,el la randul lui nu e langa mine cand plang. el banuieste ca i s-au facut farmece sa nu fie fericit,la fel cum banuiesc si eu despre el. Si mai cred ca si mie mi s-au facut. de ce ne facem sa suferim unul pe altul daca ne iubim? Sufletele noastre sunt pline de iubire,dar ne facem rau...Simt ca intre noi doi nu e Dumnezeu,ci diavolul. Totul ne sta impotriva,numai piedici avem,numai bariere...nimeni nu tine cu noi doi,sa ne ajute,dar impotriva ne sunt cei mai multi. Nici spatiu nu avem,stam ori pe o banca,ori in scara blocului la mine. Si nici acasa nu am trai cu mama care imi mananca zilele,inima si capul,traiesc doar in stress...va rog ajutati-ma...

Draga Diana,

imi pare rau pt.tine, este destul de greu de grav ceea ce ti se intampla dar nu trebuie sa disperi...si sa stai cu gandul mereu ca este cumplit ceea ce ti se intampla, te rog incearca sa gandesti constructiv..e ai putea sa faci ca sa imbunatatesi situatia...si poti face multe...
Ideea centrala de baza este sa te apropii cat poti de mult de D-zeu..tu nu vorbesti deloc despre acest lucru. Cum poti sa te apropii...numai si numai prin biserica si prin slujbele ei...participa la cat de multe slujbe poti, daca se poate la toate..mai ales nu lipsi duminica de la biserica...incearca sa tii post..obligatoriu miercurea si vinerea(miercurea pt.ca a fost arestat Mantuitorul iar vinerea pt. ca S-a rastignit ca sa ne fie iertate noua pacatele si sa ne mantuim!, celor care se caiesc)...apoi cauta sa-ti constientizezi pacatele personale(te poti ajuta de un indreptar de spovedanie)..cauta un duhovnic si spovedeste-te...in felul acesta intri sub ocrotirea unui parinte duhovnicesc..rugaciunile lui te vor scoate din multe rele...si el te va indruma ce sa faci in continuare....roaga-te cum poti si cat poti...de preferabil cat de des cu putinta..sunt rugaciuni si simple si foarte puternice...(Doamne IIsuse Hristoase Fiul lui D-zeu miluieste-ma pe mine pacatoasa!...si oricand iti este foarte greu sa ai un gand catre D-zeu.."Doamne scapa-ma, .." .."Doamne ajuta-ma!".."Doamne nu ma lasa!".."Doamne fii cu mine!"...Tatal nostru..Nascatoare de D-zeu Fecioara..orice rugaciune spusa din suflet agatandu-te cu nadejde de D-zeu te va ajuta si te va indruma spre D-zeu.Alta cale nu ai...decat sa te apropii de D-zeu ..altfel nu vei scapa de rau...
Si inca ceva...relatia voastra este cumva in afara legilor lui D-zeu?..poate nu am inteles eu ce fel de relatie aveti...in orice caz in incercarile tale de a te apropia de D-zeu ia-l si pe el cu tine...amandoi trebuie sa va mantuiti sufletele...amandoi aveti nevoie de mila si ajutorul lui D-zeu...dar crede-ma pe cuvant fara D-zeu nimic bun nu este cu putinta.
Maicuta Domnului nostru Iisus Hristos si Mantuitorul sa va lumineze, sa va ocroteasca si sa va indrume pasii spre calea mantuirii.
Doamne ajuta!

[pacatoasa]

Diana, postez ca sa te incurajez..nu trebuie sa-ti pierzi nadejdea ca va fi bine.
Eu am trecut din vina mea prin niste probleme sa zicem de natura sentimentala, insa constientizand ca nu e bine si nefiind in stare sa fac nimic...m-am rugat mult la Maica Domnului eu nevrednica, iar ea mi-a calauzit pasii si m-a ajutat, pe mine nerecunoscatoarea. Am primit ceva la care nici nu visam si in mod sigur nu meritam...un suflet bun alaturi de mine...sufletul sotului meu. Acum iti scriu cu lacrimi in ochi...atat de mult m-a ajutat(nu vreau sa intru in detalii ca e poveste lunga).

Eram intr o situatie foarte urata si nu se vedea nicio scapare, dar am stiut cine este salvarea mea: Maica Domnului ! Si m-am rugat cu sufletul zdrobit( din cauza consecintelor pacatelor mele), si Maica Domnului m-a ajutat! Uff iar m-am intins mult ideea este scurta: Roaga te si ai sa vezi ca o sa ti gasesti linistea!

[cherub]

Diana, incearca sa citesti, in mod regulat (zilnic, daca este posibil, si la orice ora, cand iti poti gasi putin timp), 'Paraclisul Maicii Domnului' sau 'Acatistul Sf. Acoperamant al Maicii Domnului' (sau orice acatist/rugaciune catre Maica Domnului, sau cate o catisma din 'Psaltirea Maicii Domnului'), caci ajuta enorm de mult, in multe situatii si imprejurari din cele mai dificile/neplacute ale vietii! Citirea nici nu dureaza asa mult (in jur de 15-20 de minute, hai sa zicem jumatate de ora, poate), si oricum, merita, in comparatie cu ajutorul primit ulterior!...

De asemenea, mergi pe la bis. si manastiri, si roaga-te pt. tine si pt. prietenul tau, plateste si pomelnice. Incearca sa-ti gasesti si un duhovnic la care sa te spovedesti, si caruia sa-i explici prin ce treci si sa-i ceri sfatul; convinge-l si pe prieten sa mearga la spovedit. De ex., daca esti din Bucuresti, mergi la bis. Zlatari (pe undeva pe Calea Victoriei, vis-a-vis de cladirea Cecului Mare) si cauta-l pe parintele Ioan Stancu (poate fi gasit, de obicei, joia dupa-amiaza, dar poate si in alte zile) - este un parinte f. de treaba si intelegator, stie cum sa indrume pers. care ajung sa discute cu dansul. Tot acolo se fac si slujbe de dezlegari, in fiecare vineri dupa-amiaza, incepand cu orele 17.00 - ar fi bine daca amandoi (tu si prietenul tau) v-ati putea da silintza si daca ati putea merge acolo, la astfel de slujbe, mai mereu. Sau daca nu-l vei putea convinge si pe el, incearca sa mergi macar tu, si roaga-te si pt. el, pt. amandoi (cat si pt. familie, sa te impaci/intelegi mai bine cu mama ta si cu toata lumea, cu toti ceilalti etc).

[tzuculina1027]

În prealabil postat de militaru_diana

Trec prin momente f grele...simt ca nu mai rezist. Se spune ca Dumnezeu nu iti da o cruce mai grea decat poti duce. In 23 de ani de cand ma stiu,mai mult m-am chinuit:am crescut intr-o fam dezbinata,lipsita de armonie si de caldura unui camin,in scandaluri,batai,injuraturi si blesteme din partea mamei,neavand o copilarie si o tinerete fericite. La varsta asta nu am prieteni,ma simt foarte singura si pustie,pribeaga...sunt precum uleiul:nimeni nu se lipeste de mine...eu nu am fost un copil dorit.
Si totusi Dumnezeu m-a trimis in lume desi au vrut sa ma avorteze. Dar mereu am simtit ca nu sunt dorita nicaieri de oameni,ca sunt in plus pe lumea asta,ca nu imi gasesc locul pe acest pamant. Iar cand am cunoscut cate un baiat m-am agatat de el ca de unicul motiv pt care traiesc,cautand in el un refugiu in care sa-mi gasesc alinare,caldura si afectiune. Dar poate felul cum am trait si traiesc m-a inrait si m-a facut greu de suportat,astfel ca fiecare dintre ei s-a indepartat si s-a racit de mine,chiar daca tineau la mine.
In momentul de fata am o relatie de 1,5 ani cu un baiat pe care cand l-am cunoscut am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior pt ca am aparut unul in viata celuilalt atunci cand aveam mai multa nevoie unul de celalalt. Dar in timp am inceput sa nu ne mai intelegem deloc,sa ne certam tot timpul,sa ne chinuim unul pe altul,sa ne vorbim f urat,sa nu mai existe respect si incredere intre noi. Doar frustrare,teama si nesiguranta. Dar nu putem renunta unul la celalalt,ceva ne leaga,tot unul in bratele celuilalt ajungem spunandu-ne cat ne iubim. Dar ne iubim cu frica.
El are personalitate dubla:ba constientizeaza ca nu e bine ce face si se uraste pe sine insusi,ba cu prima ocazie se intoarce la acel lucru si-l face din nou: jocurile de noroc+un anturaj prost,ii cam place sa si bea...ma ranste mult,ne facem rau unul altuia,nu mai merge deloc relatia...daca inainte isi dadea interesul pentru mine,acum a devenit pasiv,extrem de nervos,nu e om de cuvant,e foarte schimbator...tine in el raul,nu-l lasa in trecut,nu-l uita,nu trece peste el ca sa-i fie si sa ne fie bine. Imi face tot felul de faze dar nu suporta ca eu sa i le fac la randul meu,e nedrept cu mine,el imi interzice,dar eu nu am dreptul sa-i interzic nimic.
El e ratacit acum,dar are un fond bun. Stiu ca in adancul lui are o inima mare si un sange cald,imi vorbeste de Dumnezeu si de cat de aproape era de El...de multe ori a plans in fata mea,ii vedeam lacrimile curgandu-i pe obraz. Dar acum nu se mai recunoaste pe sine insusi,el la randul lui nu e langa mine cand plang. el banuieste ca i s-au facut farmece sa nu fie fericit,la fel cum banuiesc si eu despre el. Si mai cred ca si mie mi s-au facut. de ce ne facem sa suferim unul pe altul daca ne iubim? Sufletele noastre sunt pline de iubire,dar ne facem rau...Simt ca intre noi doi nu e Dumnezeu,ci diavolul. Totul ne sta impotriva,numai piedici avem,numai bariere...nimeni nu tine cu noi doi,sa ne ajute,dar impotriva ne sunt cei mai multi. Nici spatiu nu avem,stam ori pe o banca,ori in scara blocului la mine. Si nici acasa nu am trai cu mama care imi mananca zilele,inima si capul,traiesc doar in stress...va rog ajutati-ma...

imi pare rau sa aud o poveste ca asta trista.In viata ispitele sunt mari din partea celui rau....dar iubirea ce va leaga in clipa asta e o sansa in plus ca relatia voastra sa mearga mai departe...din spusele tale crezi ca ai rele facute...adica vraji...te sfatuiesc sa fii mai aproape de Dumnezeu prin rugaciune:''sileste-te sa faci multe rugaciuni caci rugaciunea este lumina sufeltului tau''(Cuviosul Isaia Pustnicul),multa rugaciune stai in genunchi si roaga-te la Maica Domnului sa te ajute...citeste in fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului,si cum spuneai tu in mesajul tau este corect citeste 40 de zile si roaga-te la Maica Domnului asa:"Maicuta lumineaza tu mintea sotului sau prietenului meu"..nu ai specificat daca esti sau nu casatorita.Mergi pe calea credintei in Dumnezeu...dar te rog cand faci rugaciuni sa crezi cu adevarat in Dumnezeu...nu cu inima indoita..crezi ca El este singurul care ne poate ajuta in viata asta plina de rele.OOOO daca ai stii cat mi-a ajutat mie Domnul facand rugaciune cate minuni a facut cu mine..am crezut si cred cu tarie in El...si in fiecare zi ma rog si El imi ajuta,ori de cate ori ai o problema roaga-te caci rugaciunea este cheia sufletului.Tine post luni,miercuri si vineri.AI DUHOVNIC? daca da mergi si te spovedeste si spune-i care e problema ta..si el te va indrepta bine.Pentru vraji iti recomand sa citesti Acatistul Sfantului Ciprian..care el insusi a fost cel mai mare vrajitor si a renuntat la vraji si la slujirea celui rau pentru credinta in Domnul.De asemeni mergi la Sfanta Liturghie in fiecare duminica negresit sa nu lipsesti.Si te rog sa nu apelezi la ghicitore sau alte prostii ca e mare pacat...vei plati mult in lumea cealalta...mergi cu Domnul caci el insusi are puterea de a-l invinge pe cel rau.Daca mai ai nevoie de sfaturi te rog scrie-mi aici pe forum si te voi ajuta cu ce voi putea te voi indruma spre Domnul.Caci acum asta e solutia ta.Parerea mea.

Doamne ajuta!

[marysa]

ne ai pe noi prieteni , si trebuie sa ai nadejde

[militaru_diana]

am citit cu lacrimi in ochi tot ce mi-ati scris...ideea este ca am avut mai multi duhovnici. in momentul de fata il am pe al treilea. i-am spus tot necazul meu si el el m-a povatuit sa postesc si sa ma rog,sa vin la bis vinerea si duminica,dar si la praznicele Sfintilor. problema este ca ma simt cuprinsa de multa nevolnicie,nu am tragere de inima sa fac cu sarg tot ce mi-a spus sa fac,ca si cum m-as auto-abandona delasarii. parca ma simt dominata de o forta mai presus de mine care imi adoarme vointa,ma lupta foarte mult si ma oboseste pana cand de multe ori nu mai vreau sa-mi dau interesul sa ajung la bis tocmai in cele mai importante zile de sarbatoare,tocmai pe acelea le ocolesc ba chiar si mai abitir pacatuiesc. iar daca ma duc,sunt cu gandurile aiurea,n-am stare,ma uit mereu la ceas,n-am rabdare,dar trag de mine sa stau pana la sfarsit. o data,intr-o duminica,n-am mai rezistat sa stau la slujba si am plecat,am intrat in alta biserica si am ramas pana la finalul slujbei. nu pot sa ma abtin de la multe,ceea ce ma impiedica sa postesc,nu sunt perseverenta,ma las cu usurinta prada celor lumesti. iar prietenul meu,daca inainte simtea el insusi nevoia sa mearga la bis ori singur ori cu mine,acum mai am putin si-l rog in genunchi sa mergem de urgenta. cu cat il solicit mai mult,cu atat mai inapoi se da,desi din gura spune "da,da,mergem,facem,dregem...". alteori imi spune "daca e sa ma duc vreau sa merg singur,fara tine". in fine,cert este ca acum nu mai lupta deloc,nu se straduieste sa lupte impreuna cu mine sa ne fie bine. ceva ne vlaguieste si ne face sa lasam mereu lucrurile in voia sortii. si nu e numai asta. parca nu ne putem controla in greselile pe care le facem unul fata de altul,ne aducem la limita rabdarii unul pe altul,dar tot la "te iubesc" ajungem intr-um final. la un moment dat,duhovnicul meu mi-a spus ca este depasit de situatie si m-a trimis la manastirea Radu Voda din Buc,la parintele Onufrie. m-am rugat de Claudiu de nenumarate ori sa mergem,parea ca isi doreste cu adevarat,insa a lasat-o moale imediat. stiu ca nu a uitat,sufletul lui e viu,ca si al meu si amandoi suferim de raul si de neintelegerea dintre noi,tanjim ca iubirea noastra sa fie implinita,dar e ceva ce ne tine legati de maini si de picioare. iar la ghicitoare am avut multe tentatii in dreapta si in stanga sa merg,dar m-am tinut departe cat am putut,macar ca nu mai puteam de chin si de suferinta

[vsovi]

poi daca atzi crede ca Dumnezeu e bun shi ca pacatul e rau v-atzi mantui... sigur v-atzi mantui shi daca atzi crede ca Dumnezeu e bun lasand pacatul... shi nu e mare lucru sa crezi asta ca doar chiar e bun... Dumnezeu... dar omul crede mai degraba in farmece shi merge la ghicitoare decat sa asculte lucruri elementare ca doar nu i se cere imposibilul ci sa nu mai bea, sa nu mai curveasca, sa nu mai umble dupa bani nemuncitzi, sa nu mai fumeze, sa nu se mai drogheze, sa nu se uite la poze porno, sa nu fure, sa nu se lacomeasca shi sa fie nesimtzit shi gretzos la masa, sa nu-shi arate goliciunile, sa nu tradeze, sa nu minta shi celelalte, deci sa iubeasca shi sa nu traiasca in minciuna i se cere... dar voi vretzi mereu lucururi... shi daca tzi-ai agonisit lucruri s-ar putea sa te ingroape cu ele candva shi legat de ele fiind or sa te traga in iad, in pisma shi nemultzumire caci acolo unde itzi este comoara acolo va fi shi inima ta... deci daca itzi e mereu sufletul la griji, pofte shi placeri, atunci acolo o sa-tzi-o manace moliile, rugina shi cariile... ca mintea sufletului va fi o falsa conshtiintza a unui om pervers...

deci daca atzi crede macar ca Dumnezeu e bun v-atzi mantui, dar voi credetzi ca e rau... shi asha este, e rau... cu pacatul... care va durea in trup... o durere mai mare shi mai chinuitoare ca durerea de dintzi... e durerea patimashe a vrerii sa mai pacatuieshti... sa strangi shi sa acuzi, mai mai, shi shi ca averea dar de ce credetzi voi ca e rau Domnul cu pacatul?

ca orice pacat prima data cand il faci se arata nevinovat shi placut, bland, dar orice lucru placut va dori sa refiefacut, se doreshte a fi repetat ca sa te inghita inghitzind shi atunci ai sa vezi cat e de neplacut sa fi sclav celui ce vrea mereu sa refaca ceva ce nu mai e placut shi nu te lasa pana nu il repetzi... e furios pana ii devi sclav, pana devi shi tu un patimash... shi inceputul e fie la cafea fie la tzigara... ca apoi e gargara... cu pacura sau cu spirt.

[Marimira]

În prealabil postat de militaru_diana

am citit cu lacrimi in ochi tot ce mi-ati scris...ideea este ca am avut mai multi duhovnici. in momentul de fata il am pe al treilea. i-am spus tot necazul meu si el el m-a povatuit sa postesc si sa ma rog,sa vin la bis vinerea si duminica,dar si la praznicele Sfintilor. problema este ca ma simt cuprinsa de multa nevolnicie,nu am tragere de inima sa fac cu sarg tot ce mi-a spus sa fac,ca si cum m-as auto-abandona delasarii. parca ma simt dominata de o forta mai presus de mine care imi adoarme vointa,ma lupta foarte mult si ma oboseste pana cand de multe ori nu mai vreau sa-mi dau interesul sa ajung la bis tocmai in cele mai importante zile de sarbatoare,tocmai pe acelea le ocolesc ba chiar si mai abitir pacatuiesc. iar daca ma duc,sunt cu gandurile aiurea,n-am stare,ma uit mereu la ceas,n-am rabdare,dar trag de mine sa stau pana la sfarsit. o data,intr-o duminica,n-am mai rezistat sa stau la slujba si am plecat,am intrat in alta biserica si am ramas pana la finalul slujbei. nu pot sa ma abtin de la multe,ceea ce ma impiedica sa postesc,nu sunt perseverenta,ma las cu usurinta prada celor lumesti. iar prietenul meu,daca inainte simtea el insusi nevoia sa mearga la bis ori singur ori cu mine,acum mai am putin si-l rog in genunchi sa mergem de urgenta. cu cat il solicit mai mult,cu atat mai inapoi se da,desi din gura spune "da,da,mergem,facem,dregem...". alteori imi spune "daca e sa ma duc vreau sa merg singur,fara tine". in fine,cert este ca acum nu mai lupta deloc,nu se straduieste sa lupte impreuna cu mine sa ne fie bine. ceva ne vlaguieste si ne face sa lasam mereu lucrurile in voia sortii. si nu e numai asta. parca nu ne putem controla in greselile pe care le facem unul fata de altul,ne aducem la limita rabdarii unul pe altul,dar tot la "te iubesc" ajungem intr-um final. la un moment dat,duhovnicul meu mi-a spus ca este depasit de situatie si m-a trimis la manastirea Radu Voda din Buc,la parintele Onufrie. m-am rugat de Claudiu de nenumarate ori sa mergem,parea ca isi doreste cu adevarat,insa a lasat-o moale imediat. stiu ca nu a uitat,sufletul lui e viu,ca si al meu si amandoi suferim de raul si de neintelegerea dintre noi,tanjim ca iubirea noastra sa fie implinita,dar e ceva ce ne tine legati de maini si de picioare. iar la ghicitoare am avut multe tentatii in dreapta si in stanga sa merg,dar m-am tinut departe cat am putut,macar ca nu mai puteam de chin si de suferinta

Draga mea,
din ce ne-ai povestit se intelege mai mult ca mergi la biserica , si celalalte mai mult pt. ca ti s-a spus la un moment dat ca trebuie, decat din convingerea ca alta cale nu e demna de urmat...gandeste-te putin ...D-zeu este viu si prezent in viata oricui doreste sa-L vada..dar ca sa Il vezi...trebuie sa vrei sa-L vezi si sa crezi ca de la El si numai de la El vine binele...Calea, Adevarul si Viata...si sa crezi ca fara El nimic bun nu este cu putinta!
Daca intelegi aceste lucruri nu poti sa traiesti fara sa te gandesti , fara sa te raportezi permanent la D-zeu, fara sa gandesti la consecinta actiunilor tale daca l-ar putea supara sau nu..
Daca vei incerca sa Il asezi pe D-zeu in prim plan in inima ta toate celelalte se vor aseza si ele...treptat si cu rabdare si sarguinta.
ucrurile bune, valoroase cu adevarat se agonisesc cu multa truda...deci te rog draga mea, trudeste-te asa incat sa-L ai permanent pe D-zeu in fata ta...si sa gandesti clipa de clipa ce doreste El de la tine...si daca te va preocupa acest gand...va fi usor sa implinesti poruncile...nu pt. ca trebuie ci pt. ca vei realiza ce bine este langa El!
Referitor la faptul ca prietenul tau nu merge cu tine la biserica si tu insisti..mi se pare cam gresit...nu-l mai invita ..dar tu urmeaza-ti drumul spre biserica pt. ca eu cred ca el vazand ca tu faci permanent acest lucru ..te va urma fara sa-l inviti..numai daca vei reusi sa faci acest lucru din convingere si nu pt. ca ti s-a spus ca asa trebuie.
D-zeu sa va lumineze, sa va ocroteasca si sa va ajute sa urmati calea mantuirii!
Doamne ajuta!>:D<

[E_my]

În prealabil postat de militaru_diana

problema este ca ma simt cuprinsa de multa nevolnicie,nu am tragere de inima sa fac cu sarg tot ce mi-a spus sa fac,ca si cum m-as auto-abandona delasarii. parca ma simt dominata de o forta mai presus de mine care imi adoarme vointa,ma lupta foarte mult si ma oboseste pana cand de multe ori nu mai vreau sa-mi dau interesul sa ajung la bis tocmai in cele mai importante zile de sarbatoare,tocmai pe acelea le ocolesc ba chiar si mai abitir pacatuiesc. iar daca ma duc,sunt cu gandurile aiurea,n-am stare,ma uit mereu la ceas,n-am rabdare,dar trag de mine sa stau pana la sfarsit. o data,intr-o duminica,n-am mai rezistat sa stau la slujba si am plecat,am intrat in alta biserica si am ramas pana la finalul slujbei. nu pot sa ma abtin de la multe,ceea ce ma impiedica sa postesc,nu sunt perseverenta,ma las cu usurinta prada celor lumesti. iar prietenul meu,daca inainte simtea el insusi nevoia sa mearga la bis ori singur ori cu mine,acum mai am putin si-l rog in genunchi sa mergem de urgenta. cu cat il solicit mai mult,cu atat mai inapoi se da,desi din gura spune "da,da,mergem,facem,dregem...". alteori imi spune "daca e sa ma duc vreau sa merg singur,fara tine"... ceva ne vlaguieste si ne face sa lasam mereu lucrurile in voia sortii. si nu e numai asta. parca nu ne putem controla in greselile pe care le facem unul fata de altul,ne aducem la limita rabdarii unul pe altul,dar tot la "te iubesc" ajungem intr-um final.

Draga Diana, zambesc amar citind gandurile tale...

Care dintre cei ce vor sa se apropie de Domnul crezi ca nu trece prin starile pe care ti le descrii? Crezi ca exista biruinta fara lupta?

Nu exista. Inca de la primul pas pe care un om il face pentru a se apropia de Domnul si de Sfintii Sai vine diavolul si incearca sa ii fure lucrarea. Atata timp cat cineva pacatuieste, diavolul il lasa in pace, fara sa il lupte, pentru ca face voia sa. Iar firea omului este si ea de vina, pentru ca o data invatat sa pacatuiasca, pe urma omul merge singurel spre pacate mai mari, ca un miel la junghiere.

Cand omul vrea sa se roage, sa mearga la biserica, la spovedit, la Slujba, diavolul ii da alte ganduri: somnolenta, treburi urgente, lene, indiferenta. Daca il convinge sa nu se roage/ mearga la biserica, urmeaza etapa in care diavolul ii da resentimente si deznadejde: ce crestin sunt eu daca nu ma rog, daca nu merg la biserica si duminica pacatuiesc uite cat de mult, cum ma mai pot intoarce la Domnul daca eu nu pastrez legatura cu El prin rugaciune, etc. Din deznadejde, un pas mai e pana la abandonarea treptata a luptei pentru mantuire, si atunci incepi un nou drum, cel larg al placerilor ( a se citi calea cea larga a pacatelor )

Daca totusi ajungi sa te rogi/ mergi la biserica, nu crede ca vrajmasul sta infrant de o parte. NU, el iti va da ganduri murdare, diverse, ura in suflet, ganduri de hula, de necredinta, etc, tocmai ca sa nu te lase sa iti duci lucrarea la capat.

Toate cele pe care le povestesti tu sunt firesti, a fi crestin este o lupta continua, calea spre mantuire este ingusta. Sa nu crezi ca in noi nu se da o lupta, este o lupta continua. Si cine biruieste aceasta prima ispita si ajunge sa se roage zilnic, sa mearga la Sfanta Liturghie saptamanal, primeste el alte ispite, mult mai subtile (se roaga din obisnuinta si nu cu dragoste, merge la biserica dar nu patrunde Sfanta Jertfa care se aduce,etc). Aceste ispite subtile sunt mai greu de descoperita, nu sunt atat de evidente. Cum spuneai si tu, Iisus ne masoara bine crucea inainte de a ne-o da, si fiecare avem crucea pe masura.

Te inteleg si iti inteleg suferinta pentru ca si eu trec printr-o situatie similara, deci iarta-ma daca am vorbit cu superioritate, nu am de ce. Mie Domnul mi-a dat multe, mi-a descoperit multe, dar tot in etapa asta am ramas, cea a luptei fatise cu vrajmasul..Si eu acum ma pregatesc pentru lupta duhovniceasca

Cu multa dragoste

Emi