Vietile Sfintilor

[Ioan_Cezar]

Mai există o deznădejde, una ceva mai puţin accesibilă dar despre care se scrie mai mult în ultima vreme pentru ca noi să întrezărim drumul spre ea şi mai departe de ea şi să ne smulgem din trândăvie.
Este deznădejdea care vine după ce omul a cunoscut pe Dumnezeu, după ce a trăit simţit revărsarea Harului.
Din iconomie dumnezeiască (în scop pedagogic) harul se retrage, omul rămâne fără mângâiere şi tânjeşte după Dumnezeu. Acum însă nu mai crede din auzite, ci din experienţa Luminii. Acum cunoaşte deja pe Dumnezeu dar Acesta S-a retras, S-a ascuns parcă, şi sufletul se simte nenorocit şi părăsit.
În această experienţă cu totul aparte se dau lupte grele, luptele celor mari în iubire şi bărbăţie, rugăciunea devine o experienţă eroică, ascetul e la limita încordărilor şi adesea se prăbuşeşte. În acest moment, când sufletul pare cu totul prăbuşit, când chinul părăsirii (sau, cel puţin, aşa simte omul) de Dumnezeu a atins intensitatea culminantă, când conştientizarea nimicniciei proprii este deplină şi omul pare a fi cufundat în întunericul cel mai deplin - Harul se reîntoarce şi mângâie pe nevoitor, dîndu-i noi nădejdi, o nouă garanţie a Iubirii şi alte experienţe ale cunoaşterii lui Dumnezeu. Într-un astfel de context a primit Sfântul Siluan cuvânt dumnezeiesc "ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui".

Această deznădejde a fost cântată de David, mai apoi de Sfântul Simeon Noul Teolog etc. Probabil că o întâlnim şi în Iov. Iar mai aproape de zilele noastre au scris despre ea Sfântul Siluan, Cuviosul Sofronie Saharov etc.

Ferice de cei care ajung să o trăiască şi să o depăşească prin harul lui Dumnezeu.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Din iconomie dumnezeiască (în scop pedagogic) harul se retrage, omul rămâne fără mângâiere şi tânjeşte după Dumnezeu.

Eu nu as merge pana acolo incat sa afirm ca, in astfel de situatii, "harul se retrage". Tacerea lui Dumnezeu nu inseamna retractia harului. Pentru ca nimic din ce e omenesc sa nu-i fie strain, o astfel de experienta a avut si Domnul nostru, cand, pe cruce, striga acele cuvinte pe care Biblia le reproduce in aramaica: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit ?". Putem sa ne imaginam ca Isus a experiat, cel putin pe,tru o clipa, tacerea Tatalui, dar nu ne putem imagina ca Fiul a ramas fara har, chiar si pentru o clipa.


In cu totul alta ordine de idei: ce legatura e intre toate acestea si...regulamentul de functionare al forumului ?

[Ioan_Cezar]

A părăsi e totuna cu a tăcea?...

Când stai îmbrăţişat cu persoana iubită şi nu vorbeşti nimic înseamnă că... ai părăsit-o?
Eu cred că dimpotrivă - în anumite situaţii, tăcînd eşti mai aproape ca oricînd...

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu nu as merge pana acolo incat sa afirm ca, in astfel de situatii, "harul se retrage". Tacerea lui Dumnezeu nu inseamna retractia harului.

Uite Mihnea, ca să ai o referinţă clară, ce ne dezvăluie unul dintre nevoitori, unul dintre Sfinţi (Gheron Iosif Isihastul - din cartea "Stareţul meu Iosif Isihastul", pp. 192-194):

"Ca o altă maică, Harul îl ţine pe nevoitor ca pe un prunc şi îl exersează. Când maica noastră, Harul, vine, el saltă şi se bucură. Iar atunci când se retrage, acesta, necunoscînd înţelepciunea lui Dumnezeu plânge şi se tânguieşte şi începe să-l caute.
Şi cel care nu are experienţă în această privinţă crede că Harul l-a părăsit pentru totdeauna."


*
"... nu este ascultat, ci din nou dumnezeiasca mângâiere, după ce îl îndulceşte cu miere, se retrage şi vine absintul."

*

"Fiindcă este absolut necesar ca Harul lui Dumnezeu, după ce nevoitorul începător îl gustă bine la început, să se retragă pentru a-l căli şi a-l face un luptător încercat al lui Hristos. Fără aceste ispite nimeni nu a ajuns la desăvârşire. În acest stadiu, când Harul lui Dumnezeu se retrage, mulţi au căzut în înşelare. Iar aceasta se întâmplă pentru a ne face luptători încercaţi în război, iar nu să rămânem mereu prunci. Domnul vrea să devenim bărbaţi vrednici şi luptători curajoşi, în stare a păzi bogăţia Lui. Pentru aceasta ne lasă să fim ispitiţi."

*

Pe de altă parte,
"... cînd vine Harul lui Dumnezeu, atunci rugăciunea se rosteşte de la sine". (pag. 273)
"Datorită învăţăturii şi supravegherii aspre a Stareţului petreceam o viaţă cu multă trezvie, avînd ca scop dobândirea şi păstrarea Harului dumnezeiesc." (pag. 277)

[Mihnea Dragomir]

Imi pare evident ca citatele de mai sus se refera la haruri lucratoare si nu la harul sfintitor. Sau, in terminologie scolastica, la gratiile actuale si nu la gratia habituala. Numai gratiile actuale se pot retrage, adica sa nu mai fie date, ocazional, pentru mai multa intarire (ca sa vada Dumnezeu cum omul lopateaza singur contra curentului). Gratia habituala nu se retrage, ca de aia e habituala. Se poate pierde prin pacat, asta e altceva.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Imi pare evident ca citatele de mai sus se refera la haruri lucratoare si nu la harul sfintitor. Sau, in terminologie scolastica, la gratiile actuale si nu la gratia habituala. Numai gratiile actuale se pot retrage, adica sa nu mai fie date, ocazional, pentru mai multa intarire (ca sa vada Dumnezeu cum omul lopateaza singur contra curentului). Gratia habituala nu se retrage, ca de aia e habituala. Se poate pierde prin pacat, asta e altceva.

Precum stim, invatatura catolica e diferita de cea ortodoxa, adevarata, harul creat fiind inca de pe vremea Sfantului Grigorie Palama o invatatura condamnata ca eretica (la greco-catolici nu stiu cum e, ca unii il cinstesc pe Sf. Grigorie).
In scrierile sfintilor harul se retrage, cateodata datorita pacatelor, alteori ca o incercare. Botezul da harul, care insa trebuie activat, asa numita sinergie, conlucrare intre om si har. La fel ca si Botezul, nici Mirungerea nu se repeta si nu se pierde, doar in cazul trecerii la alta credinta, cult.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Imi pare evident ca citatele de mai sus se refera la haruri lucratoare si nu la harul sfintitor. Sau, in terminologie scolastica, la gratiile actuale si nu la gratia habituala. Numai gratiile actuale se pot retrage, adica sa nu mai fie date, ocazional, pentru mai multa intarire (ca sa vada Dumnezeu cum omul lopateaza singur contra curentului). Gratia habituala nu se retrage, ca de aia e habituala. Se poate pierde prin pacat, asta e altceva.

Nu ştiu dacă e chiar aşa, cum că Domnul ar "sta să vadă". E drept că Hristos şade la uşă, dar nu cred că se uită pe gaura cheii...
Mai degrabă Domnul îl lasă pe om să lucreze şi singur, îi favorizează lucrarea de întărire a sufletului prin nevoinţă, ca luptătorul să se oţelească. Domnul nu ne cocoloşeşte, nu ne învaţă leneşi, nu ne moleşeşte. Ci, ca un înţelept părinte, îi dă şi copilului să facă treburile lui de copil, ca să crească prin efort propriu, să se dezvolte, să experimenteze, să descopere, să se lămurească.

Altfel nici nu am mai vorbi despre împreună-lucrare (sau sinergie, cum spune Cătălin) ci despre pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă... Despre cum dă Dumnezeu şi cum bagă-n sac.

Nu există dezvoltare fără implicare în activitate.
Nici un atlet (cu atât mai puţin atleţii lui Hristos) nu îşi câştigă laurii stînd, ci antrenîndu-se.
Cu toate acestea, intervenţia antrenorului este utilă, când şi când (mai ales în momentele-cheie, pentru progres).

Domnul nu ne ia propria participare la travaliul sfinţirii, la travaliul naşterii şi devenirii. Dumnezeu nu se substituie omului.
După cum nici omul (care vrea să crească în Hristos) nu Îl respinge pe Dumnezeu. Altminteri, n-ar mai face nimic bun.

E o conclucrare, o cooperare, ca în orice treabă de echipă.
Împreună-lucrare, teandrie, sinergie.