|
#1
|
|||
|
|||
ASI Marea Ducesa Maria A rusia ramane extrem de apropiata de Biserica ortodoxa Rusa:
http://www.imperialhouse.ru/eng/dynastynews/news/2008/808.html |
#2
|
|||
|
|||
|
#3
|
|||
|
|||
Parinte PadreCory, tarul martir Nikolai Aleksandrovici Romanov a fost canonizat ca sfant de catre Biserica Ortodoxa Rusa (care tine de Patriarhia Moscovei) sau de Biserica Ortodoxa Rusa din Exil?
|
#4
|
|||
|
|||
Citat:
|
#5
|
|||
|
|||
Pai, a fost asasinat de bolsevici, dupa ce a fost luat prizonier.
Sau voi ce invatati pe la seminar, frate? Un fapt istoric pe care nu stiu cati dintre fratii ortodocsi il cunosc: pentru ca Rusia sa intre in primul razboi mondial, Tarul Nicolae al II-lea a fost "asistat" de doi parlamentari rusi, masoni, avand revolverele indreptate spre capul lui. Daca nu semna actul de intrare in razboi a Rusiei, aia doi nebuni i-ar fi zburat creierii imparatului. Daca stii ceva in plus , te rog, spune-mi, ca sa ma luminezi si pe mine, pacatosul, ca sa ma luminezi cugetul intunecat de povara multor si negre pacate. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii! ------------------------------------------------------------------ |
#6
|
|||
|
|||
Tarul Nicolae II este Sfant pentru ortodocsii rusi, la fel ca Tarina Alexandra Feodorovna, Tareviciul alexei,Marile Ducese Olga, Tatiana,Maria si Anastasia precum si Marea Ducesa (calugarita)Elisabeta Feodorovna.Am fost personal la mormantul Marii Ducese Elisabeta Feodorovna la Ierusalim si am cumparat biografia ei care e impresionanta.
|
#7
|
|||
|
|||
PREDICA A SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI DESPRE TARUL MUCENIC NICOLAE AL II-LEA
1. IN AMINTIREA MUCENICILOR (Cuvânt ținut înainte de slujba parastasului pentru suveranul Nikolai al II-lea și a celor uciși împreună cu el) În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Mâine (4/17 iulie), Sfânta Biserică îl proslăvește pe Preasfințitul Andrei, episcopul Cretei, autorul marelui Canon de pocăință, iar noi ne-am adunat aici ca să ne rugăm pentru împăcarea sufletelor țarului mucenic și a celor uciși împreună cu el. La fel se adunau și în Rusia în fiecare an oamenii în biserici, de ziua Sfântului Andrei Criteanul, dar nu a celui proslăvit mâine, ci a lui Andrei, Cuviosul Mucenic, martirizat pentru mărturisirea lui Hristos și a adevărului lui Hristos. În această zi a Cuviosului Mucenic Andrei, oamenii se adunau în Rusia cu simțăminte de bucurie ca să-i mulțumească Domnului pentru minunata salvare a suveranului Aleksandr al III-lea în Borki, pe 17 octombrie1888. În timpul călătoriei lui s-a petrecut o îngrozitoare catastrofă feroviară, toate vagoanele au fost distruse, în afara unuia singur, în care se afla țarul cu familia sa. Astfel, în ziua Cuviosului Mucenic Andrei Criteanul - martirizat de vrăjmașii lui Hristos și ai Bisericii Lui - a fost salvat moștenitorul, iar mai târziu suveranul Nikolai Aleksandrovici; tot așa, în ziua Sfântului Andrei Criteanul - cel care și-a sfârșit în mod pașnic zilele - suveranul a fost ucis de atei și de trădători. Tot în ziua Cuviosului Andrei Mucenicul, Rusia îl proslăvea și pe prăznuitul în aceeași zi, Proorocul Osia, care a prezis învierea lui Hristos. În cinstea lor s-au înălțat biserici, în care poporul rus îi mulțumea lui Dumnezeu pentru izbăvirea suveranului său. Iar peste treizeci de ani, în ziua Sfântului Andrei, învățătorul pocăinței, suveranul a fost ucis în fața întregului popor, care n-a făcut nici cea mai mică încercare de a-l salva. Aceasta este cu atât mai înfricoșător și de neînțeles cu cât suveranul Nikolai Aleksandrovici a întruchipat în sine cele mai bune calități ale țarilor cunoscuți, iubiți și cinstiți de poporul rus. Țarul mucenic s-a asemănat cel mai bine cu țarul Aleksei Mihailovici Tăcutul, dar l-a depășit prin blândețea lui de nezdruncinat. Rusia l-a cunoscut pe Aleksandr al II-lea Eliberatorul, dar țarul Nikolai al II-lea a eliberat și mai multe popoare-surori din seminția slavă. Rusia l-a cunoscut pe Aleksandr al III-lea Pacificatorul, dar suveranul Nikolai al II-lea nu s-a limitat doar la a avea grijă de liniștea zilelor sale, ci a făcut un pas major pentru ca toate popoarele Europei și ale întregii lumi să trăiască în bună înțelegere și să-și rezolve disensiunile pe cale pașnică. În acest scop, din inițiativa sa personală, dezinteresată și nobilă, a fost convocată Conferința de la Haga. Rusia a fost entuziasmată de Aleksandr I și l-a numit Binecuvântatul, pentru că a eliberat Europa de sub stăpânirea străină a unui om. Suveranul Nikolai al II-lea, în condiții de multe ori mai dificile, s-a ridicat împotriva unei încercări similare a altui om de a-și extinde stăpânirea asupra unui popor slav, care îi era străin după sânge și după credință și, în apărarea lui [a poporului], a dovedit o tărie neștiutoare de compromisuri. Rusia l-a cunoscut pe marele reformator Petru I, dar dacă ar fi să amintim toate reformele lui Nikolai al II-lea, nu vom ști cui să dăm întâietate, mai ales că reformele celui din urmă au fost făcute cu mai multă grijă, au fost mai bine gândite și au fost aplicate fără brutalitate. Pe Ioan Kalita și Ioan al III-lea, Rusia i-a cunoscut ca unificatori ai țării, dar lucrarea lor a fost dusă la bun sfârșit de suveranul Nikolai al II-lea când, în 1915, chiar dacă pentru scurtă vreme, acesta i-a reîntors Rusiei toți fiii. Suveran al întregii Rusii - a fost primul și singurul țar al întregii Rusii. Portretul său lăuntric, spiritual și moral a fost atât de minunat, încât chiar bolșevicii, dorind să-l urâțească, îi pot reproșa un singur lucru: evlavia. Știm, fără putință de tăgadă, că întotdeauna își începea și își sfârșea ziua cu rugăciune, întotdeauna la toate marile praznice bisericești se împărtășea și, în plus, uneori se amesteca în mulțimea care se apropia de Marea Taină, așa cum s-a întâmplat la descoperirea moaștelor Cuviosului Serafim. Era întruchiparea castității și capul unei familii ortodoxe exemplare, și-a educat copiii pentru a fi gata să slujească poporului rus și i-a pregătit cu severitate pentru muncile și nevoința care îi așteptau. Era profund sensibil față de nevoile supușilor săi, voind să le cunoască precis și îndeaproape activitatea și slujirea. Tuturor le este cunoscut cazul când a parcurs singur multe verste îmbrăcat în tot echipamentul militar, ca să înțeleagă mai îndeaproape condițiile slujirii soldățești. Drumul l-a făcut atunci de unul singur și astfel sunt vădit rușinați defăimătorii care susțineau că țarul s-ar fi temut pentru viața sa. Dacă Petru I a spus: „Iar despre Petru, știut să vă fie că viața nu-i e scumpă, ci Rusia de-ar trăi” - putem spune că suveranul Nikolai Aleksandrovici a împlinit cu adevărat acest cuvânt. Se zice că era încrezător. Dar marele părinte al Bisericii, Sfântul Grigorie cel Mare spunea că, cu cât inima e mai curată, cu atât e mai încrezătoare. Cum i-a răsplătit Rusia suveranului ei cel curat cu inima și care a iubit-o mai mult decât propria viață? Cu clevetiri. El a fost de o înaltă ținută morală - au început să se vorbească despre el lucruri imorale. El iubea Rusia - a început să se vorbească despre trădare. Chiar dintre apropiații suveranului erau mulți care repetau această calomnie, transmițând unul altuia zvonuri și vorbe defăimătoare. Sub influența relei intenții a unora, a desfrâului altora, zvonurile se întindeau și iubirea poporului față de țar a început să slăbească. Apoi a început să se vorbească despre pericolul care pândea Rusia și să fie dezbătute metodele de depășire a unui pericolul inexistent; se răspândea ideea că, pasămite, în numele salvgardării Rusiei, trebuia îndepărtat suveranul. Răutatea calculată își împlini lucrarea: ea despărți Rusia de țarul ei. Astfel, la Pskov, în clipa cea înfricoșătoare, el a rămas singur. Fără nici un fel de apropiați. Mai existau și supușii, dar nu au fost lăsați să vină la el. Groaznica părăsire a țarului... Dar nu el este cel care părăsește Rusia, ci Rusia îl părăsește pe el, pe cel care o iubea mai mult decât propria viață. Văzând aceasta și nădăjduind că autoînjosirea sa va liniști și va împăca patimile dezlănțuite ale poporului, suveranul renunță la tron. Dar patima niciodată nu se liniștește când a atins ceea ce și-a dorit, ci se aprinde și mai tare. Și a sosit ceasul jubilării acelora care doriseră prăbușirea suveranului. Ceilalți tăceau. A urmat arestarea suveranului și evenimentele ulterioare au devenit inevitabile. Dacă lăsăm un om într-o cușcă cu fiare, mai devreme sau mai târziu acestea îl vor sfâșia. Suveranul era ucis și Rusia tăcea. Nu s-a auzit nici o indignare, nici un protest în timp ce avea loc această îngrozitoare ticăloșie; această tăcere este marele păcat al poporului rus, săvârșit în ziua Sfântului Andrei Criteanul, autorul marelui Canon de pocăință care se citește în Marele Post... Sub bolta beciului din Ekaterinburg a fost ucis Cârmuitorul Rusiei, prin meschinărie omenească, a fost lipsit de cununa imperială; dar, prin dreptatea dumnezeiască, nu și de sfânta mirungere. Toate regicidurile din istoria Rusiei au fost comise de o mică clică de oameni, iar nu de popor. Când a fost ucis Pavel I, poporul nici nu știa, iar după ce a aflat, mulți ani la rând și-a adus prinosul de compătimire și rugăciuni la mormântul lui. Uciderea lui Aleksandr al II - lea a stârnit în Rusia o furtună de indignări, care a însănătoșit starea morală a poporului, fapt care a avut urmări asupra domniei lui Aleksandr al III-lea. Poporul nu a fost pătat de sângele țarului-eliberator. Pe când acum tot poporul este vinovat în vărsarea sângelui țarului său. Unii l-au ucis, alții au încuviințat uciderea, săvârșind astfel un păcat la fel de mare, iar alții nu i-au împiedicat cu nimic pe ucigași. Cu toții suntem vinovați și, cu adevărat, trebuie să spunem: „Sângele lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!” (Matei 27, 25). Trădare, încălcare a jurământului de credință făcut țarului Mihail Feodorovici și urmașilor săi, pasivitate și împietrire, nesimțire - iată din ce a împletit poporul rus cununa cu care și-a încununat țarul. Astăzi este zi de întristare și de pocăință. De ce - vom întreba - Domnul l-a izbăvit pe țar în ziua Mucenicului Andrei, dar nu l-a izbăvit în ziua celuilalt Andrei, învățătorul pocăinței? Cu adâncă întristare vom răspunde: Da, Domnul l-ar fi putut izbăvi și în această zi, dar poporul rus nu a meritat-o. Acum suveranul și-a primit cununa mucenicească, dar aceasta nu ne este o scuză, nu este spre micșorarea vinovăției noastre, după cum nu sunt îndreptățiți, ci încă mai tare sunt învinuiți prin învierea lui Hristos, Iuda, Pilat și Caiafa și cei care i-au cerut lui Pilat uciderea lui Hristos. Este un mare păcat să ridici mâna asupra Unsului lui Dumnezeu. Când regele David a primit înștiințarea despre uciderea lui Saul, el a poruncit să fie omorât vestitorul, cu toate că nu luase parte la uciderea lui, ci doar s-a grăbit să aducă această veste și să-și atribuie sieși uciderea regelui. Nici cea mai mică părtășie cu acest păcat nu rămâne nepedepsită. Cu durere rostim: „Sângele lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!”. Dar să ținem minte că această nelegiuire a întregului popor a fost săvârșită în ziua Sfântului Andrei Criteanul, care ne cheamă la adâncă pocăință. Să ținem minte că nu există nici un păcat care să nu poată fi spălat prin pocăință. Dar pocăința noastră trebuie să fie deplină, fără nici o dezvinovățire, fără rezerve, osândindu-ne pe noi și toată nelegiuirea noastră, de la începutul ei. După salvarea familiei imperiale la Borki, a fost desenată o icoană reprezentându-i pe sfinții ai căror nume erau purtate de membrii familiei imperiale. Poate că va veni vremea când nu numai ocrotitorii lor cerești, ci înșiși mucenicii imperiali vor fi reprezentați în icoane, în amintirea evenimentului pomenit. Dar acum ne vom ruga pentru împăcarea sufletelor lor și să-i cerem Domnului adâncă pocăință cu lacrimi și iertare pentru noi și pentru întregul popor rus. Cuvânt înaintea slujbei de parastas pentru țarul mucenic Cu patruzeci de ani în urmă, într-o singură zi s-a prăbușit măreția și slava împărăției rusești, reazemul păcii din întreaga lume. Semnătura împăratului suveran Nikolai Aleksandrovici pe actul de renunțare la tron este granița istorică care desparte trecutul măreț și glorios al Rusiei de starea ei întunecată și chinuitoare de azi. Tot greul răului actualei puteri și organizări a vieții este îndreptat împotriva oamenilor cinstiți, bine intenționați și evlavioși și întregul popor este subjugat și se află într-o permanentă stare de teamă. Oamenii se tem de propriul lor gând, nedivulgat nimănui, se tem ca gândul să nu li se citească pe față. Ce s-a întâmplat în ziua aceea, cu patruzeci de ani în urmă? Poporul s-a despărțit de Unsul lui Dumnezeu, s-a despărțit de stăpânirea supusă lui Dumnezeu, s-a despărțit de jurământul de credință față de suveran, Unsul lui Dumnezeu, făcut în fața lui Dumnezeu, și l-a condamnat pe acesta la moarte. Acela care, în numele lui Dumnezeu, și-a folosit toată puterea spre slujirea Rusiei a fost lipsit de putere, iar apoi și de libertate. Decenii întregi forțele întunecate ale răului au dus lupta împotriva Unsului lui Dumnezeu, împotriva puterii de stat credincioase lui Dumnezeu. Aceleași forțe l-au ucis și pe împăratul suveran Aleksandr Nikolaevici, țarul-eliberator. Acea crimă a trezit poporul, a scuturat întreaga țară, și acea revenire morală a dat posibilitatea împăratului suveran Aleksandr al III-lea Pacificatorul să conducă Rusia cu o mână puternică. Au trecut două decenii de viață pașnică și de dezvoltare în Rusia și s-a urzit un nou complot împotriva tronului imperial. Era complotul dușmanilor Rusiei. Chiar în Rusia se desfășura lupta împotriva propriei ei ființe și, după ce au distrus tronul, vrăjmașii Rusiei i-au nimicit până și numele. Acum toată lumea poate vedea cât sunt de legate între ele puterea imperială credincioasă lui Dumnezeu și Rusia. A dispărut țarul, a dispărut și Rusia. Lupta împotriva țarului și a Rusiei era dusă de ateismul ascuns, care apoi și-a arătat fața în mod deschis. Aceasta este esența luptei împotriva țarului și a Rusiei, împotriva temeliei vieții ei și a progresului istoric. Acestea sunt sensul și țelul acelei lupte, care poate că nu au fost conștientizate de toți complicii ei. Împotriva țarului și a Rusiei a fost ațâțat tot ce este murdar, nemernic și păcătos în sufletul omenesc. Toate acestea se ridicau din toate puterile la luptă Predici și îndrumări duhovnicești 53 împotriva coroanei imperiale încununate de Cruce, căci slujirea împărătească este purtare de Cruce. Întotdeauna oamenii sunt ridicați împotriva Crucii prin clevetire și minciună, făcând lucrarea diavolului, căci, după cuvântul Domnului Iisus Hristos: El este minciună și tatăl minciunii și când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale (In. 8, 44). Toate au fost asmuțite împotriva celui mai blând, mai curat și mai plin de iubire dintre țari, pentru ca în ceasul cumplit al luptei împotriva lui, el să rămână singur. În prealabil au fost răspândite zvonuri murdare despre țar și familia sa, pentru ca poporul să se răcească față de el. Aliații necredincioși au luat parte la complot. Atunci când suveranul a avut nevoie de susținere morală, colaboratorii săi cei mai apropiați nu i-au oferit-o și astfel și-au încălcat jurământul. Unii, luând parte la complot, alții, din slăbiciune, sfătuindu-l să abdice. Suveranul a rămas cu desăvârșire singur, iar în jurul său era doar „trădare, mârșăvie și lașitate”. Din ziua abdicării toate au început să se surpe, una după alta. Altminteri nici nu putea fi. A fost dat jos cel care unea totul, stând în apărarea dreptății. A fost săvârșit păcatul și s-a deschis calea păcatului. Degeaba vor unii să despartă evenimentele din februarie de cele din octombrie: unul a fost consecința directă a celuilalt. În acele zile din martie, Pskovul a fost Ghetsimani pentru suveran, iar Ekaterinburgul a devenit Golgota sa. Suveranul Nikolai Aleksandrovici și-a dat sfârșitul ca un mucenic, cu credință nezdruncinată și cu răbdare, înghițind paharul suferinței până la fund. Păcatul împotriva lui și a Rusiei a fost săvârșit de toți cei care, într-un fel sau altul, au acționat împotriva lui, nu s-au împotrivit celor întâmplate sau chiar numai au simpatizat cu evenimentele petrecute cu patruzeci de ani în urmă. Acest păcat apasă asupra tuturor, câtă vreme nu va fi spălat prin sinceră pocăință. Înălțând rugăciuni pentru împăcarea sufletului său, ne rugăm și pentru țarii Pavel Petrovici și Aleksandr Nikolaevici, uciși tot în zilele lui martie. Și ne rugăm ca să-i fie iertate poporului rus grelele păcate ale trădării și al regicidului. Vai celor care numesc răul bine și binele rău. Pentru noi, pentru poporul rus, calea renașterii este calea recunoașterii păcatului și a pocăinței. Pentru renașterea Rusiei sunt inutile toate alianțele politice și uniunile de programe: Rusia are nevoie de înnoirea morală a poporului rus. Trebuie să ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre și pentru miluirea Patriei noastre, la fel cum Domnul Dumnezeu, după ce a eliberat Israelul din robia babiloneană, a refăcut și dărâmată cetate a Ierusalimului. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii! --------------------------------------------------------------------------------------- Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste toata faradelegea mea. (Psalm 50, 1) |
#8
|
|||
|
|||
Este stiut ca Patriarhul Alexei II sprijina mult atat pe ASI Marea Ducesa Maria cat si pe Tareviciul George.
|
#9
|
|||
|
|||
Rugaciunea Tarinei Alexandra Romanova, scrisa in arestul bolsevic de la Tobolsk, 11 ianuarie 1918:
O, Dumnezeule, da-ne noua rabdare In timpul acestor intunecate, tumultuoase zile Pentru a suporta persecutia lumii Si torturile calailor nostri. Da-ne noua tarie, O Stapane prea drept Pentru a ierta rautatile semenilor nostri Si sa ne ducem crucea insangerata, grea Cu mila Ta . In aceste zile de rebela tulburare Cand dusmanii nostri ne rapesc, Hristoase Mantuitorule, ajuta-ne Sa suportam insulta si dizgratia. Stapane al lumii, Dumnezeule a toate Binecuvanteaza-ne cu rugaciune Si da pacea Ta unui suflet umil In aceasta insuportabila si inspaimantatoare ora. Si la pragul mormantului Insufla o putere care este dupa barbatul Ale carui buze sunt roabele Tale Pentru a se ruga cu umilinta pentru dusmanii sai. Tsarina Alexandra 11 January 1918 P.S. Pur si simplu imi dau lacrimile citind aceasta rugaciune de impacare cu Domnul si cu sine, Tarina stiind ce o va astepta mai devreme sau mai tarziu: gloantele bolsevicilor. Si s-a intamplat... la 17 iulie 1918, bolsevicii asasinad intreaga familie a ultimului Romanov, ei spun ca de frica apropierii armatelor albe de Ekaterinburg, insa ei (aproape toti) erau evrei khazari si aveau in sange microbul uciderii, mostenit de la strabunii lor huni... Domnul s-o odihneasca pe Tarina si pe toti Sfintii Mucenici Romanovi si sa ne ajute pe noi, pacatosii, prin rugaciunile lor! --------------------------------------------------------------------------------------- Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! |
#10
|
|||
|
|||
Citat:
|
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ortodoxia si Ispasirea | Pestisorul de Aur | Dogmatica | 20 | 18.12.2011 02:46:06 |
Ortodoxia | dobrin7m | Dogmatica | 64 | 25.09.2011 20:23:28 |
Ortodoxia si modernitate | Noesisaa | Despre Biserica Ortodoxa in general | 15 | 17.12.2009 12:26:23 |
ORTODOXIA | cosmin_lovin | Despre Biserica Ortodoxa in general | 73 | 14.08.2008 13:43:58 |
Ortodoxia | danyel | Despre Biserica Ortodoxa in general | 33 | 03.11.2007 14:59:22 |
|