Ma bucur

[florin.oltean75]

Ma bucur pentru ca nu stiu unde incepe si unde se termina Dumnezeu.

Ma bucur pentru ca nu stiu unde incepe si unde se termina sufletul.

[florin.oltean75]

Cunoscand natura ultima a lucrurilor si fiintelor,
ne putem misca intelegerea cu usurinta
atat de la diversitate catre simplitate,
cat si de la simplitate catre diversitate.

Ambele extreme, infinitatea expresiei si unicitatea,
pot fi intelese perfect numai din perspectiva adevarului ultim.

În prealabil postat de florin.oltean75

Ma bucur pentru ca nu stiu unde incepe si unde se termina Dumnezeu.

Ma bucur pentru ca nu stiu unde incepe si unde se termina sufletul.

Ma bucur, asadar, in clipa cand ma simt continut in Domnul,
in Palma Lui Buna cand respir,
bob de grau in lopata marii Lui arii...!

[alisima]

cand ii simt mana inaripata aici, pe umarul drept!

[florin.oltean75]

Sa urcam din icoane (adica simturi si vederi ale mintii) in intelesuri,
Sa urcam din intelesuri in simtiri,
Sa urcam din forma simtirii in neformele ei.
Sa urcam din "fara forma" in libertate.

Primele versete din Geneza sunt un manifest impotriva oricarei alte religii.Resping in totalitate cosmologia politeista ce exista in vremea autorului uman al scrierii,autor ce a insistat ca intregul Univers este creatia singurului Dumnezeu viu.Si asta pentru a afirma unitatea si eternitatea lui Dumnezeu,dar si pentru a sublinia ca noi traim intr-o lume a ordinii si nu a haosului.Din radacina iubirii Lui nimic rau nu putea iesi.

Purtatori ai imaginii lui Dumnezeu,noi purtam chipul maretului Creator,ceea ce ineamna ca a fi creatori la randul nostru este parte a demnitatii umane.Omul este o unitate psihosomatica.Sufletul si trupul nu sunt doua entitati straine si strainii,ci functioneaza in cea mai intima uniune posibila.Ni-se spune sa aducem trupurile ca jerfe vii inaintea lui Dumnezeu,iar aceste trupuri au propria lor natura biochimica.Sunt supuse legilor degradarii si imbatrinirii,si ne ofera acces la lumea fizica,cu toate frumusetile si pericolele ei.Nu exista nimic demn de a fi dispretuit in legatura cu trupul.Trupul are o demnitate pentru ca insusi Dumnezeu l-a creat iar la Intrupare Dumnezeu a luat trup iar in Cristos locuieste toata plinatatea dumnezeirii,acea unitate in diversitate a Dumnezeului triunic.Insa omul are si suflet,natura lui umana detinand o dimensiune psihologica conform careia el este in stare sa gandeasca,sa decida si sa simta.Omul este o faptura emotionala:o faptura a sentimentelor.Ne facem mult rau in ziua de azi prin negarea acestora.
A fi uman inseamna sa ai sentimente de bucurie,tristete,teama si neliniste,de speranta si dezamagire.A fi uman inseamna sa iubesti si sa ai nevoia sa fii iubit.Suntem meniti sa fim impreuna,nici Dumnezeu nu a fost un punct singur si izolat in univers,incapabil sa se raporteze la ceva,ci Cuvantul era cu Dumnezeu iar in EL era viata si viata era lumina oamenilor.

Cum ar fi putut altfel dragostea sa fie in plinatatea ei intr-o nesfarsita intindere a singuratatii unui demiurg sfant,drept dar singur?Noi nu suntem creati sa fim singuri,ne lipim ca doi poli ai iubirii Lui puse-n noi si formam un singur trup.Acestea nu sunt slabiciuni,reprezinta ceea ce ne-a conferit Dumnezeu cand ne-a facut suflete.Nu suntem meniti sa facem fata pierderii sau durerii cu indiferenta.Nu suntem meniti sa intimpinam condamnarea fara durere si rusine.Nu suntem conceputi sa auzim vesti bune fara bucurie.Dumnezeu a poruncit omului sa fie roditor si sa se inmulteasca,adica sa procreeze cu inteligenta,responsabilitate si credinta,punandu-si increderea in Dumnezeu pentru purtarea de grija.Ne-a spus sa umplem pamintul iar primii oameni au trebuit sa depaseasca orizonturi,sa treaca peste munti si dealuri,sa paseasca in necunoscut.Aveau sa fie creativi si sa cunoasca aventura dezvoltarii umane,nefiind in stare sa se multumeasca cu o eterna ignoranta.Dumnezeu a pus acest imbold in fiecare fiinta umana si in toata umanitatea.Nu trebuie sa fim descurajati sa experimentam,sa inovam,sa exploram.

Este parte a fiintei noastre si spre interior si spre exterior.Sa inaintam si sa ne depasim limitele este destinul pe care Dumnezeu l-a randuit pentru noi.Ni s-a spus sa stapinim mediul inconjurator,sa cercetam si sa strunim fortele universului,chiar prin stiinta si tehnologie,marturii ale creativitatii umane si a samintei potentialului pus in noi.Cu bucurie a asezat Dumnezeu prima pereche intr-o gradina,iar ei trebuiau sa manifeste imaginea purtarii divine prin sapare si explorare,prin imbinarea operatiunilor de pastrare si imbunatatire.Si acum,nu trebuie doar sa pastram ci sa si cultivam,nu doar sa conservam ci sa si imbunatim ceea ce ne-a fost dat,istoria nu sta pe loc ci se misca alaturi de noi,martor a izbanzilor sau esecurilor noastre de a ne regasi menirea pe care parca am pierdut-o.Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El.O lume facuta prin Hristos,Cel ce a intiparit in ea toate caracteristicile Lui:intelepciunea,dragostea si adevarul.Insa exista ceva si mai maret:lumea facuta in Hristos,curba spatiu-timp avand forma lui Hristos.Gloria materiei exista:Dumnezeu a gasit potrivit sa si-o insuseasca si chiar sa devina ea,in trupul Fiului Sau.Dincolo de acestea incepe relizarea suprema a Facatorului,punctul Omega dincolo de Omega:Invierea Mantuitorului si a noastra intr-o zi,atunci cand toti vom calca pe urmele primului dntre noi care a invins moartea.Din taraina pamintului nostru Dumnezeu va face trup de slava si vom reflecta si noi gloria lui Dumnezeu prin Cel care ne-a chemat sa ne unim cu EL,implinindu-ne destinul.

Va veni insa o zi cand cerurile si lumea noastra vor trece cu trosnet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura, si pamantul, cu tot ce este pe el, va arde insa noi oamenii asteptam,dupa cum spunea Apostolul Petru, dupa fagaduinta Lui, ceruri noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea.Omul dintai este din pamant, pamantesc; Omul al doilea este din cer. Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; cum este Cel ceresc, asa sunt si cei ceresti. Si, dupa cum am purtat chipul celui pamantesc, tot asa vom purta si chipul Celui ceresc. Pana cand trupul acesta, supus putrezirii, sa se imbrace in neputrezire, si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire,suntem chemati sa purtam cu bucurie ceea ce Domnul a pus in noi si in jurul nostru si sa intelegem chemarea la care am fost chemati:

,,Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatal slavei, sa va dea un duh de intelepciune si de descoperire, in cunoasterea Lui,si sa va lumineze ochii inimii ca sa pricepeti care este nadejdea chemarii Lui, care este bogatia slavei mostenirii Lui in sfinti si care este fata de noi, credinciosii, nemarginita marime a puterii Sale, dupa lucrarea puterii tariei Lui, pe care a desfasurat-o in Hristos."

(Acesta postare contine parafrazari din Biblie si din doi autori)

[AlinB]

Nu incerca sa-i explici unui budhist crestinismul..

El se considera oricum deasupra si prin asta mai apropiat de Dumnezeu, ce pacat ca este un fals Dumnezeu..

În prealabil postat de florin.oltean75

Sa urcam din icoane (adica simturi si vederi ale mintii) in intelesuri,
Sa urcam din intelesuri in simtiri,
Sa urcam din forma simtirii in neformele ei.
Sa urcam din "fara forma" in libertate.

Florin, icoanele sunt vii!
Unde urcam, asadar?...

Libertatea, piscul suprem spre care vad ca tragi, nu fara temei
O vad atunci cand rugatorul simte, resimte, traieste energia icoanei.
In acest sens, precum posibil si in altele, icoana este vie.
Cum viu e Domnul Insusi - "cand rugatorul simte, resimte, traieste energia icoanei" Lui. Viu este rugatorul cand Domnul poposeste cu Viata, lumina din Lumina, mladita din Ram. AMIN+

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Florin, icoanele sunt vii!
Unde urcam, asadar?...

"Icoanele" sunt in esenta intipariri ale mintii si inimii cu forme sub infinite aspecte,
derivate din simturi si puterea de conceptualizare a mintii.

Deci si iconoclastii in esenta "se inchina" la propriile lor "icoane" --> impresii si pareri ale mintii.

Dumnezeu este viu,
dar nu poate fi "inchis" in nicio "icoana", pentru ca este dincolo de orice impresie a mintii.

El poate fi insa cunoscut, progresiv, prin perceptia unor "icoane" (intipariri ceresti) din ce in ce mai subtile, pana cand mintea ajunge in "vastul taram fara forma",
unde cunoaste acea "pace coplesitoare" de care vorbesc Sfintii Pariniti.

Deci, ca sa-ti raspund la intrebare,
"urcam" in aceasta pace infinita,
dincolo de orice adieri ale formelor.

Aceasta este adevaratul chip al sufletului facut aidoma Lui Dumnezeu.

Ma bucur pentru ca nu stiu unde incepe si unde se termina Dumnezeu.
Ma bucur pentru ca nu stiu unde incepe si unde se termina sufletul.