Unire din iubire,cofratietate si comuniune in unitate sau din interes?

[gabriela8]

În prealabil postat de Seraphim7

As intreba membri catolici,si nu numai, care sunt criteriile de sanctificare sau beatificare ale potentialiilor pretendenti ai acestei stari SFINTENIA.

Si eu as vrea sa stiu criteriile. As mai vrea sa stiu daca Papa dupa moarte este considerat sfant de vreme ce in timpul vietii este numit:" Sfantul Parinte".

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Clujul este un caz absolut excepţional, acolo tronând în scaun mitropolitan singurul arhiereu ortodox care a făcut opinie separată în cazul Corneanu şi în multe alte cazuri, înalt preasfinţia sa numind, la vremea respectivă, Sfânta Împărtăşanie din care s-a împărtăşit mai vârstnicul său coleg de rang: "borş". Din câte am observat, profilul psihologic "Bartolomeu Anania" nu este emblematic pentru sinodul şi clerul ortodox de azi. Din fericire.

Adica s-a referit, intr-un mod mai plastic, la faptul ca nu exista Sfinte Taine la catolici, deci nici Sfanta Impartasanie. Daca gasiti dvs. un ierarh in afara de IPS Corneanu care sa spuna ca exista Sfinte taine la catolici, si ortodocsii se pot impartasi si acolo la nevoie, atunci inseamna ca aveti dreptate (doar Par. Paraianu a mai afirmat unele lucruri).

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Să învăţăm ceva din trecut. Uniri au mai fost. Şi la Lyon, şi la Florenţa. Dar aceste uniri, semnate de întâistătătorii şi episcopii legiuiţi ortodocşi, nu au fost urmate de clerul de rând şi poporul credinicios, din motive cel mai adesea politice şi din duh de dezbinare şi frondă.

Acestea nu au fost urmate pentru ca erau false, acei ierarhi acceptand trecerea la catolicism din motive politice. Asadar isi insusisera niste erori dogmatice (erezii), iar Cel ce are grija de toate, Iisus, a spus ca pana la sfarsitul veacului va avea grija de Biserica Sa, nimeni neputand-o distruge.

[catalin2]

Monofizismul era (si este) o erezie care spunea ca Iisus a avut o singura fire, cea divina. Ii apartine unui calugar din Constantinopol, Eutihie.
Sever, Patriarh de Antiohia, a propus un monofizism moderat, o reconciliere intre ortodocsi si monofiziti, dar tot un fel de monofizism sustinea.
Iata o povestire din primul mileniu:



Ne povestea avva Anastasie preotul si paznicul odoareleor sfintei Biserici a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, ca a venit Cosmiana, femeia patricianului Gherman si a voit ca in una din noptile sfintei Duminici sa se inchine singura sfantului si de viata facatorului Mormant al Domnului nostru Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu. Cand a vrut sa se atinga de mormant a intampinat-o Stapana noastra, Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, fata catre fata, impreuna cu alte femei si i-a spus:

- Pentru ca nu esti de-a noastra, sa nu intri aici!

Ea apartinea ereziei lui Sever, acefalul. Cosmiana se ruga mult, ca sa-i dea voie sa intre. Sfanta Nascatoare de Dumnezeu insa, i-a raspuns zicandu-i:

- Crede-ma femeie, ca n-ai sa intri aici pana nu te vei impartasi cu noi in aceasta credinta.
Prin aceste cuvinte a cunoscut ca este impiedicata sa intre, pentru ca este eretica si ca daca nu trece la Sfanta sobornica si apostolica Biserica a lui Hristos, Dumnezeul nostru, n-are sa intre. A trimis indata dupa diacon. Cand acesta a venit cu sfantul potir, ea s-a impartasit cu Sfantul Trup si Sange al Marelui Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Si astfel a fost invrednicita sa se inchine sfantului si de viata facatorului mormant al Domnului nostru Iisus Hristos.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de gabriela8

Si eu as vrea sa stiu criteriile. As mai vrea sa stiu daca Papa dupa moarte este considerat sfant de vreme ce in timpul vietii este numit:" Sfantul Parinte".

În Biserica Catolică există două trepte diferite şi succesive a ceea ce, în fond, este un singur proces: beatificarea şi sanctificarea.
Prin beatificare, cineva este declarat "fericit" şi, foarte probabil, în rai. Cultul său public este recomandat în Biserica Locală şi permis în Biserica Universală.
Prin canonizare (sanctificare), cineva este declarat "sfânt" şi, în mod sigur, în rai. Cultul său este obligatoriu şi generalizat în Biserica Universală.

Pentru ca cineva să fie beatificat este necesară probarea unui miracol săvârşit de acela după plecarea sa din trup. În cazul canonizării, sunt necesare două miracole. Moartea prin mucenicie, din ură faţă de Cristos şi Biserica Catolică, este considerată ea însăşi un miracol, deci, în principiu, un mucenic poate fi beatificat, dar nu canonizat, fără probarea nici unui (alt) miracol.

O etapă premergătoare beatificării este declararea respectivului "venerabil" prin recunoaşterea virtuţilor eroice ale aceluia.

Concret, procesul de beatificare (ca şi procesul unor miracole, aşa cum ar fi apariţiile) cunoaşte două faze: prima diecezană (eparhială), adică la nivelul Bisericii Particulare. Cineva: credincios sau grup de credincioşi consideră despre altcineva care a murit că sunt semne că a ajuns în rai. Face o petiţie către episcop, care numeşte o persoană: postulatorul cauzei. Acea persoană se deplasează la faţa locului, strânge câteva probe şi întocmeşte un prim dosar. Episcopul citeşte acest prim dosar şi decide dacă procesul continuă, este stopat sau amânat. Dacă procesul continuă, episcopul se implică personal: se deplasează el însuşi la faţa locului, strânge noi probe, decide dacă să se facă anumite analize de laborator, medico-legale, etc. Dacă există probe concludente, se întocmeşte un dosar mai amănunţit şi, cu decizia episcopală de "constat de supernaturalitate" se înaintează dosarul la Vatican. Acolo, în cadrul Curiei, există un dicaster special pentru asta. Practic, se reia dosarul, se face o primă anchetă referitoare nu la miracole, ci la viaţa respectivului şi, eventual, se înaintează papei recomandarea de a declara persoana respectivă "venerabilă". Papa admite (sau nu) decizia Congragaţiei pentru Cauza Sfinţilor, declară pe respectivul venerabil (adică îi recunoaşte virtuţile eroice). Venerabil este cineva care, dacă ar exista semne cereşti, ar putea fi declarat fericit şi ridicat la cinstea altarelor. Cineva declarat venerabil rămâne în această situaţie până se constată o minune. Mai departe, se analizează miracolul (miracolele) în mod independent de persoană, care a fost deja analizată. Dacă şi miracolul trece de probe, are loc faza finală: procesul de beatificare propriu-zis (până acum a fost munca cu dosarele). Până în urmă cu aproximativ 20 de ani era un proces adevărat, cu avocat al lui Dumnezeu, care se străduia să arate că acela merită cinstea altarelor, şi un avocat al diavolului, care se străduia să arate că este nevrednic. La fond judeca un cardinal care se ocupă cu asta, la recurs judeca papa, asistat de Consistoriul Permanent (plenul mic al Sfântului Colegiu). Papa Ioan Paul al II-lea a considerat că această ultimă parte, procesul propriu-zis, întârzie nejustificat drumul lung al beatificării şi a făcut unele modificări de scurtare a procedurii, modificări rămase până acum în vigoare şi sub actualul pontificat. În cazul în care cererea de betificare este admisă, apare decretul de beatificare şi se organizează slujba. Ca regulă generală, o slujbă de beatificare este în cadrul unei Liturghii Arhiereşti şi se face în ţara respectivă, fiind condusă de cardinalul care se ocupă cu sfinţii şi minunile.

În cazul în care se constată al doilea miracol (constatare care e şi ea un proces cu cele două faze: la nivel de Biserică Particulară şi la nivel de Biserică Universală), acelaşi dicaster face papei recomandarea de a-l declara pe respectivul sfânt. De astă dată, implicarea personală a papei este mai accentuată, fiindcă o canonizare angajează infailibilitatea Bisericii, adică arată tuturor creştinilor că acela se află în mod sigur în rai şi îl oferă ca exemplu de viaţă în Cristos. Decretul de canonizare este publicat în monitorul numit Acta Apostolicae Sedis şi se pregăteşte slujba de canonizare, de regulă la Roma, condusă de însuşi Sfântul Părinte.

Referitor la a doua întrebare: toţi papii sunt sfinţiţi, adică sunt consacraţi. Dar numai unii sunt sfinţi. Adică numai despre unii ştim că se află în rai. Dintre papii secolului al XX-lea, sfânt este papa Pius al X-lea şi fericit este papa Ioan al XXIII-lea. Papii Pius al XII-lea şi Ioan Paul al II-lea au cauzele de beatificare deschise, fiind declaraţi venerabili. Se pare că dosarul papei Ioan Paul al II-lea s-a împotmolit, singurul său miracol susţinut de dosar fiind respins la proces. Nu e nimic oficial, astfel de lucruri nu sunt de domeniul public.

Lista completă a papilor, cu menţionarea celor sfinţi (saints) şi celor fericiţi (blessed) este aici: http://www.newadvent.org/cathen/12272b.htm

[Radu32]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Clujul este un caz absolut excepţional, acolo tronând în scaun mitropolitan singurul arhiereu ortodox care a făcut opinie separată în cazul Corneanu şi în multe alte cazuri, înalt preasfinţia sa numind, la vremea respectivă, Sfânta Împărtăşanie din care s-a împărtăşit mai vârstnicul său coleg de rang: "borş". Din câte am observat, profilul psihologic "Bartolomeu Anania" nu este emblematic pentru sinodul şi clerul ortodox de azi. Din fericire.

Adevărata problemă, deci, în calea ecumenismului nu este orientarea sinodului, nici episcopatul ortodox în ansamblu. Să învăţăm ceva din trecut. Uniri au mai fost. Şi la Lyon, şi la Florenţa. Dar aceste uniri, semnate de întâistătătorii şi episcopii legiuiţi ortodocşi, nu au fost urmate de clerul de rând şi poporul credinicios, din motive cel mai adesea politice şi din duh de dezbinare şi frondă. De aceea, părerea mea este că Unirea, dacă se va mai face vreodată, se va face numai printr-o intervenţie suprnaturală şi în forţă a Spiritului Sfânt, aşa cum ar fi, de exemplu, un şir de minuni mari, asemănătoare celor cu care El a dăruit Biserica în primele veacuri. Până atunci, cum spuneam, să facem ceea ce ţine de noi să facem: să fim alături de ierarhii noştri şi atenţi să nu dărâmăm, aici, jos, punţile care se construiesc la nivel înalt eclezial. Să îl ajutăm pe aproapele, mai ales pe cel aflat în nevoie, de care e plină lumea. Şi mai ales, să avem grijă să ne transformăm noi înşine înăuntrul nostru, înainte de a transforma Biserica şi lumea.

acest arhiereu ortodox, este in opinia mea o personalitate marcata de puternice lumini si umbre !
l-am apreciat foarte mult pentru atitudinea din anii 50, cand in cazul unei revolte a studentilor de la "caminul universitatii din cluj ",el a fost unul dintre lideri,apoi fiind incarcerat,si supus torturilor si privatiunilor inchisorilor comuniste carora a cedat (si poate fi inteles in aceasta cedare !)
ceea ce m-a dezamagit, este faptul ca dupa revolutia din 89, nu a venit sincer,in fata poporului pentru a marturisi aceasta cadere, foarte scuzabila in acel context carceral !
de ce acest impunator cap al bisericii ortodoxe,care exceleaza cu mult peste altii in ce priveste cultura,retorica si inteligenta,nu a avut puterea de a se smeri,prin spovedanie publica,in fata poporului,in fata cetatii,asa cum a facut singurul, Nicolae Corneanu ?!
M-a dezamagit profund, si nu inteleg absenta acestui gest esential !

[delia31]

În prealabil postat de Radu32

acest arhiereu ortodox, este in opinia mea o personalitate marcata de puternice lumini si umbre !
l-am apreciat foarte mult pentru atitudinea din anii 50, cand in cazul unei revolte a studentilor de la "caminul universitatii din cluj ",el a fost unul dintre lideri,apoi fiind incarcerat,si supus torturilor si privatiunilor inchisorilor comuniste carora a cedat (si poate fi inteles in aceasta cedare !)
ceea ce m-a dezamagit, este faptul ca dupa revolutia din 89, nu a venit sincer,in fata poporului pentru a marturisi aceasta cadere, foarte scuzabila in acel context carceral !
de ce acest impunator cap al bisericii ortodoxe,care exceleaza cu mult peste altii in ce priveste cultura,retorica si inteligenta,nu a avut puterea de a se smeri,prin spovedanie publica,in fata poporului,in fata cetatii,asa cum a facut singurul, Nicolae Corneanu ?!
M-a dezamagit profund, si nu inteleg absenta acestui gest esential !

draga Radu, mizez pe gandirea ta nuantata si pe faptul ca intelegi ca orice am zice din necunoastere, riscam sa gresim. Iti recomand sa nu treci cu vederea si volumul lui de Memorii aparut la Editura Polirom in 2008 care nu e altceva decat o spovedanie publica de 700 de pagini -daca tot vroiai gesturi esentiale.

poate o scurta recenzie a lui Theodor Baconski o sa te ajute sa nu te grabesti inca cu concluziile si tendinta de a pune o eticheta definitiva pe un personaj complex si prin esenta greu de definit.

Scrise cu remarcabil talent de povestitor, Memoriile lui Valeriu Anania acopera o lunga perioada, din anii ’30 ai epocii interbelice, cind, adolescent fiind, frecventa cursurile Seminarului Teologic Central din Bucuresti, si pina in 1993, cind este ales arhiepiscop. Avem astfel panorama unor epoci si regimuri politice diverse din istoria Romaniei, odata cu imaginea completa a biografiei autorului, de la adolescenta si tentatiile legionare conjuncturale la rolul jucat in tentativa de retragere din functie a Prea Fericitului Teoctist si alegerea lui Daniel ca mitropolit al Moldovei, in 1990. Memoriile au inserturi de jurnal si sint redactate in doua etape: o prima parte pina la intoarcerea din SUA, in 1976, iar o a doua parte dupa 2001, cind autorul recupereaza mai vechiul manuscris.

„Tragismul vietii sale este refluxul vointei de a reuni contrariile, in pofida unei istorii care absolutizeaza partialitatea si partizanatul. Nu e de mirare ca atitudinea respectiva, ostila oricaror incadrari definitive, a provocat animozitati, acuzatii virulente sau, dupa caz, nedumeriri. Unii au interpretat-o ca pe un riscant proiect polifonic, invecinat cu spiritul faustic al modernitatii. Altii au vazut in ea proba unor ezitari esentiale. In ce ma priveste, cred ca adevarul se afla aiurea. Parintele Anania este prin excelenta un om liber, un om care a refuzat sa-si sacrifice inzestrarile pe seama modelelor ideologice, a imperativelor previzibile sau a obligatiilor circumstantiale. Vor fi fiind toate acestea semnele unui parcurs contradictoriu? Nicidecum. Descifrez in ele, dimpotriva, vocatia unei coerente paradoxale, care face din demnitate o suprema valoare si cultiva neatirnarea ca pe un superlativ al smereniei.”

daca vrei, iti recomand si articolul lui Stefan Cazimir din Romania Literara- ,,Ce straniu poate fi destinul unui om,,
http://www.romlit.ro/ce_straniu_poat...stinul_unui_om

[valentin.viliga]

În prealabil postat de Erethorn

Dumneavoastra, credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane, nu trebie sa va supuneti Patriarhului ?

Noi credinciosii BOR trebuie sa ne supunem patriarhului BOR atata timp cat el pastreaza invatatura ortodoxa nealterata, cand insa cand acesta incalca invatatura ortodoxa poporul numai este dator sa-i dea ascultare, ba mai mult trebuie sa ia atitudine si sa corecteze deviatiile patriarhului/episcopului.

[catalin2]

În prealabil postat de Radu32

acest arhiereu ortodox, este in opinia mea o personalitate marcata de puternice lumini si umbre !
l-am apreciat foarte mult pentru atitudinea din anii 50, cand in cazul unei revolte a studentilor de la "caminul universitatii din cluj ",el a fost unul dintre lideri,apoi fiind incarcerat,si supus torturilor si privatiunilor inchisorilor comuniste carora a cedat (si poate fi inteles in aceasta cedare !)
ceea ce m-a dezamagit, este faptul ca dupa revolutia din 89, nu a venit sincer,in fata poporului pentru a marturisi aceasta cadere, foarte scuzabila in acel context carceral !
de ce acest impunator cap al bisericii ortodoxe,care exceleaza cu mult peste altii in ce priveste cultura,retorica si inteligenta,nu a avut puterea de a se smeri,prin spovedanie publica,in fata poporului,in fata cetatii,asa cum a facut singurul, Nicolae Corneanu ?!
M-a dezamagit profund, si nu inteleg absenta acestui gest esential !

Draga Radu, iti dau o veste buna, nu mai e nevoie sa fii dezamagit. Nu stiu despre ce cadere scrii, IPS Bartolomeu s-a dezis in inchisoare doar de miscarea legionara. De aceea au parut marturii ale unor legionari mai zelosi (unu sau doi, sau al doilea a preluat de la primul) care au scris niste neadevaruri suparati de aceasat dezicere. Dintr-un articol: "În apărarea sa, mitropolitul Bartolomeu Anania invocă declaraţiile celorlalţi deţinuţi de la Aiud, dintre care mulţi au semnat scrisoarea de susţinere pentru candidatura sa la funcţia de Patriarh.
"Sunt vreo 30 de foşti deţinuţi politici care nu spun acelaşi lucru. Nu-l cunosc pe acest domn Caraza dar ei ar şti mai bine dacă am făcut ceva necuviincios sau nu. Este o minciună ceea ce spune acest domn", a declarat Bartolomeu Anania. "
Sunt date si semnaturile celor 30 de detinuti.
Mitropolitul a declarat ca nu a colaborat cu serviciile secrete „nici in detentie, nici in libertate; nici in tara, nici in strainatate; nici cu angajament, nici fara angajament; nici cu nume conspirativ, nici cu numele propriu".
De asemenea, un ziar scria de ceva din dosar, dar acelea erau niste declaratii date in inchisoare, deci cu mult inainte de data la care se spuen ca ar fi inceput vreo colaborare. Cel mai probabil au fost luate de un securist si trecut un nume de cod, pentru a dovedi o activitate. Chiar IPS detaliaza intalnirea cu securistul din acea perioada, de dupa iesirea din inchisoare.
Daca nu va este suficienta marturia ierarhului, avem aici spusele unui cunoscut dizident, Parintele Calciu-Dumitreasa: http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...olomeu-anania/

IPS Corneanu nu poate fi comparat cu alti ierarhi in privinta colaborarii. Daca mai exista cateva cazuri in care 2-3 ierarhi au semant o adeziune sau au dat o declaratie (de exemplu IPS Andreicut, acuzat de luare de mita, a fost constrans sa semneze o adeziune si a dat o declaratie, dar una singura!), IPS Corneanu a colaborat pe aproape toata perioada comunista, luand si sume de bani de la securitate. Puteti citi de pe internet dosarul de securitate.