Milostenii facute de saraci

In ultimul timp ma framanta niste intrebari.Toti cei care putem face pomeni pentru cei dragi,milostenii etc,nu pregetam.Cu cat facem mai repede,cu atat mai bine si cu atat suntem mai impacati cat de cat cu noi.Insa cu oamenii saraci ce se intampla.Sunt oameni care nu au ce manca sau cersetori.Ei cum pot face milostenii pentru cei adormiti?De unde pot plati ei 40 de liturghii sau de unde pot da ei acatiste si pomelnice sau face pomenile traditionale etc?Cum tin ei pasul cu traditia Bisericii,cand nu au poate nici sa isi cumpere o lumanare la Liturghie?

[glykys]

Draga Alex, sunt pe fuga, asa ca nu iti scriu decat ce vad eu, aproape duminical, in biserica mea. Am mai scris si pe alt fir. Un handicapat (nu o spun peiorativ, e un om care a suferit probabil un accident cerebral si care a ramas cu grave sechele locomotorii, semipareza, in fine...), deci un om stramb si mut, care nu mai poate articula cuvintele, vine la slujba. Cum intra in biserica, roaga pe cineva prin semne sa ii scrie un pomelnic. Pe el il cheama Florin, o stiu toti. Pentru morti se sforteaza sa articuleze numele mamei sale, Maria. Cu hartia scrisa de cine se nimereste in mana, face un mic tur al bisericii, necerand nimic. Primeste 2-3-4 lei. Cu putina milostenie primita se duce la pangar si isi cumpara, prin semne, doua lumanari si o prescura. Si se duce la altar si da pomelnicul, cu banii pe care ii primeste de la oameni. Si daca prinde si cutia milei, neaparat tine sa puna acolo un leu, din ce a primit de la altii. Si e atata bucurie pe fata lui!

Si omul acela, handicapat, face milostenie si da liturghie pentru el si pentru mama sa. Din ce? Din banii primiti ca milostenie de la altii.

În prealabil postat de glykys

Draga Alex, sunt pe fuga, asa ca nu iti scriu decat ce vad eu, aproape duminical, in biserica mea. Am mai scris si pe alt fir. Un handicapat (nu o spun peiorativ, e un om care a suferit probabil un accident cerebral si care a ramas cu grave sechele locomotorii, semipareza, in fine...), deci un om stramb si mut, care nu mai poate articula cuvintele, vine la slujba. Cum intra in biserica, roaga pe cineva prin semne sa ii scrie un pomelnic. Pe el il cheama Florin, o stiu toti. Pentru morti se sforteaza sa articuleze numele mamei sale, Maria. Cu hartia scrisa de cine se nimereste in mana, face un mic tur al bisericii, necerand nimic. Primeste 2-3-4 lei. Cu putina milostenie primita se duce la pangar si isi cumpara, prin semne, doua lumanari si o prescura. Si se duce la altar si da pomelnicul, cu banii pe care ii primeste de la oameni. Si daca prinde si cutia milei, neaparat tine sa puna acolo un leu, din ce a primit de la altii. Si e atata bucurie pe fata lui!

Si omul acela, handicapat, face milostenie si da liturghie pentru el si pentru mama sa. Din ce? Din banii primiti ca milostenie de la altii.

Doamne Dumnezeule,bietul om!Dumnezeu sa il miluiasca si sa ii binecuvanteze pe toti care il ajuta!E un caz sfasietor!Dar sunt destul de multi oameni care au o aparenta normala si poate doar ei stiu ce lipsuri indura ei si copiii lor.Si poate nu au puterea de a cere de la ceilalti.Acestia oare cum se descurca?

[Adriana-Simona]

Poate ca Biserica ar putea sa faca o exceptie pentru cei care nu au bani si sunt sarmani, sa primeasca pomelnicele lor fara sa astepte bani... iar daca omul chiar vrea sa ofere ceva in schimb, sa ii dea ceva de lucru prin biserica (sa mature, sa stearga praful, etc) si astfel sa se poata revansa.
Sunt si locuri in tara unde preotii nu asteapta bani de la nimeni pt. cele 40 de Liturghii, ci le fac de drag, pentru a ajuta omul... deci se poate (desi stiu ca nu este peste tot asa, in general pentru orice slujba se asteapta "donatii" cu sume fixe, si si un bonus daca se poate).

[tabitha]

Biserica nu a condiționat niciodată primirea pomelnicelor, cu bani. Mie mi s-a întâmplat des atât în România, cât mai ales aici în State, să dau pomelnice la Altar, fără bani. Banii se dau la sfârșitul slujbei, în coșul care trece prin Biserică din mână în mâna și în care fiecare pune cât crede de cuviință, pentru ajutorarea bisericii.

Am citit și despre cineva care era în Italia (un user mai vechi: Va_iubesc), și zicea că preotul lor nu primește la altar decât prescuri și vin. Banii se dădeau în alta parte, cum am zis. Sau direct în cutia milelor.

Concluzie: și cei saraci pot da liturghii, numai să vrea.
Nu e nimeni atât de sărac încât să nu poată cumpăra măcar o lumânare. Și la o adică, merge și fără.

[Ekaterina]

Cei extrem de saraci nu au aceasta datorie de a da milostenie, de a plati pomelnic, etc. deoarece nu au de unde si Dumnezeu stie acest lucru. Pot insa sa mearga la Biserica si sa-i scrie pe cei dragi (vii si morti) pe un biletel pe care sa il duca apoi la Altar fara bani. Vazand dragostea lor pentru cei dragi, Dumnezeu ii va pomeni si se va milostivi de ei, iar aceasta fapta nu va ramane fara raspuns. Lucrurile nu sunt atat de batute in cuie cum ni le imaginam, exista o solutie in orice situatie, conteaza dorinta noastra de a face binele, de a ajuta, si dragostea cu care facem un anumit lucru.

[glykys]

În prealabil postat de Adriana-Simona

Poate ca Biserica ar putea sa faca o exceptie pentru cei care nu au bani si sunt sarmani, sa primeasca pomelnicele lor fara sa astepte bani... iar daca omul chiar vrea sa ofere ceva in schimb, sa ii dea ceva de lucru prin biserica (sa mature, sa stearga praful, etc) si astfel sa se poata revansa.
Sunt si locuri in tara unde preotii nu asteapta bani de la nimeni pt. cele 40 de Liturghii, ci le fac de drag, pentru a ajuta omul... deci se poate (desi stiu ca nu este peste tot asa, in general pentru orice slujba se asteapta "donatii" cu sume fixe, si si un bonus daca se poate).

Asa e, nici la noi nu se cer bani, preotii de la biserica mea adesea nu vor sa primeasca bani nici la rugaciunile speciale cerute de credinciosi, nici la unele parastase, nici la spovedanie... Am mai povestit pe alt fir cum am cerut sa imi citeasca preotul o rugaciune speciala, la sfarsitul slujbei si, stand la coada, am observat ca nimeni din cei 3-4 care mai solicitasera asa ceva, nu platea deloc. Am vrut sa platesc, dar preotul nu a primit. La sfarsit insa, a venit o femeie care a vrut cu tot dinadinsul sa ofere un ban, iar contributia aceleia a fost cam cat ar fi donat, in alte conditii, persoanele acelea in total.


Fireste ca nici omului aceluia nu ii cer bani, dar el are DRAGOSTE sa dea un banut acolo. Cand vezi insa preotul cum se roaga, nu te induri sa il lasi nemiluit, acolo. Lasi bacsis chelnerului la restaurant, frizeritei la coafor si preotului la biserica nu ii dai nimic?! Dar deja sunt offtopic cu asta.


Pentru cel care a intiat topicul (cum ar fi trebuit sa incep):

1. Mantuirea nu se castiga cu bani, ca atunci toti bogatii s-ar gasi in rai, or, noi stim ca, din pacate, lucrurile nu stau asa.
2. Milostenia este si trupeasca, dar si sufleteasca. Oricine, oricat de sarac ar fi, poate inalta o rugaciune, poate face o fapta buna, poate da un sfat bun, spre pomenirea celui adormit.
3. Omul, cat traieste, trebuie sa se straduiasca sa isi castige mantuirea, nu sa stea sa astepte sa ii faca pomana rudele - de parerea asta era si bunica mea, Dumnezeu sa o ierte! Fac si rudele ce fac, care fac, e bine si crestineste, dar nimeni sa nu se culce pe o ureche gandindu-se la asta!
4. De la cei care au mult si multe, se cer multe, de la cei care au putin, se cere putin. Vezi insa ca sunt unii, precum Florin, care dau si ce nu e al lor. Si nu dau pentru ca le cere preotul sau pentru ca simt obligati intr-un fel , ci pentru ca doresc sa ofere un prinos Domnului. Acesta este adevaratul sens al milosteniei: sa dai sau sa faci ceva omului cu gandul ca ii faci sau ca ii dai Domnului, iar acela care primeste sa primeasca milostenia ca si cum ar veni de la Domnul.

Dumnezeu sa ii ierte pe toti care au adormit si sa primeasca rugaciunile si milosteniile care se fac pentru sufletele lor!

Dumnezeu sa ii ierte

Imparatul Nichifor Votaniatul, al Constantinopolului ( 1078-1081 ), a facut o catedrala mare, aproape cat Sfanta Sofia. A venit patriarhul Ierusalimului, al Constantinopolului si al Alexandriei, ma rog, ca atunci cand se sfinteste o biserica imparateasca.

Cand a terminat-o, a anuntat sfintirea . Sfintirea bisericii se anuntase cu cateva luni inainte, ca sa aiba lumea timp sa vina. Ca atunci nu erau masini, avioane, sau trenuri. Tractiunea se tacea cu boii, caii si magarii, iar pe mare veneau cu corabiile.

La sfintirea bisericii imparatului Nichifor au venit patriarhi, 40 de mitropoliti, mii de preoti, ca la o biserica imparateasca.

Au inceput a veni la sfintire mii de care. Unii aduceau covoare, altii butoaie cu vin, cu untdelemn, altii aduceau faina, altii lumanari. Fiecare aducea ce putea.

Atunci traia o vaduva in Constantinopol, pe care o chema Anastasia.Aceasta vaduva, de 50 de ani se ducea la biserica si se ruga lui Dumnezeu. Ea statea in marginea orasului, tocmai langa drumul acela pe care treceau carutele la sfintire.

Dar era tare necajita. Avea o cocioaba de casuta, n-avea bani, n-avea untdelemn, n-avea faina, n-avea ce sa duca si ea. Cand a vazut ca trec atatea perechi de boi la sfintire, s-a gandit si ea sa duca un brat de iarba.

Atat avea ea, o secera si o furca de tors.

Vaduva saraca material, dar bogata in credinta. Iarna torcea canepa si lana pe la oameni, iar vara se ducea cu secera pe lan si aduna spicele de pe urma seceratorilor, le punea pe un tol, le batea si facea oleaca de grau. Si asa, cate putin cate putin, facea si ea un sac de grau pentru dansa.

Asa de saraca era vaduva Anastasia !

Ea, daca a vazut ca trec atatea care cu boi, incarcate cu poveri grele cu alimente pentru praznic la sfintire, ce s-a gandit saraca ? " Bani n-am, covoare n-am, untdelemn n-am, n-am nimic. Ma duc sa duc si eu un brat de iarba acolo !" Dar se temea, ca n-avea pamant. De unde sa taie iarba ca sa nu faca rau ?

A luat un tolisor si s-a dus pe un hat unde creste un fel de iarba, numita pir. A luat pir, ca sa nu strice cumva din ogorul cuiva. A taiat pirul si l-a pus intr-o sarcinuta. Ce s-a gandit ea ? " Voi da si eu la niste boi un brat de iarba, macar ca nu-i de la mine de pe hat ".

Intr-adevar, si-a luat betisoruI, s-a dus acolo unde era sfintirea cu acea lume multa, si tocmai atunci a vazut o pereche de boi, care gatisera mancarea dinaintea jugului. Se uitau plavanii; ar mai fi mancat ei ceva, dar nu mai era.

Matusa Anastasia a dezlegat si ea sarcinuta ei de iarba, a pus-o inaintea boilor si a zis : " Doamne, primeste bratul acesta de iarba, ca n-am ce aduce la sfintirea acestei biserici si sa ma ierti, ca nu-i de pe ogorui meu !" Si plangand s-a dus de acolo la biserica, dupa ce-a dat iarba la boi.

Cand a vazut atata lume si atatea podoabe, caci biscrica era pregatita ca o mireasa de nunta cu toate podoabele gata de sfintire, atunci ea s-a dus la icoanele din urma, unde se inchina femeile. Batrana, nacajita, cu fata zbarcita de batranete, cu un tulpan vechi pe ochi, incaltata cu opinci, cu o catrinta rea, a ingenuncheat si se ruga Domnului : " Doamne, iarta-ma ca n-am adus nici un dar la biserica ! N-am nimic. Imparatul este imparat si pe pamant si va fi si in cer ! Dar eu saraca de mine, n-am avut bani, n-am avut nimic...", se ruga ea cu lacrimi.

A venit si imparatul Nichifor Votaniat, cu dregatorii lui, cu spatarii lui, cu tot. Cand a intrat in biserica, spatarul lui, pe care-l chema Petru, i-a aratat inscriptia. ( La biserici, la manastiri, la monumentele istorice, inscriptia este scrisa deasupra usii ).

Era o placa mare de marmura, scrisa cu slove de aur : " Intru slava Preasfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu, imparatul Nichifor Votaniat ". I-a placut tare inscriptia, ca el daduse ordin.

Si au intrat in biserica imparatul, imparateasa si generali multi, sa vada cum este pregatita biserica pentru sfintire, ca a doua zi era sfintirea. Picturi frumoase, icoane lucrate in aur, perdele frumoase, vesminte aurite, policandre, chivote, potire pe sfanta masa, Evanghelia, tot ce trebuia.

In timpul acela, matusa Anastasia, care a dat un brat de iarba, plangea la icoanele din urma. Avea multi ani. In timpul acesta ingerul Domnului a schimbat inscriptia imparatului.

Era scris mai frumos : " Intru slava Preasfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu, vaduva Anastasia ".

Oamenii au incremenit. Mai inainte citeau numele imparatului, dar era lume, schela era luata de la biserica, nimeni nu putea sa spuna ca ar mai fi putut cineva schimba ceva.

În prealabil postat de glykys

Draga Alex, sunt pe fuga, asa ca nu iti scriu decat ce vad eu, aproape duminical, in biserica mea. Am mai scris si pe alt fir. Un handicapat (nu o spun peiorativ, e un om care a suferit probabil un accident cerebral si care a ramas cu grave sechele locomotorii, semipareza, in fine...), deci un om stramb si mut, care nu mai poate articula cuvintele, vine la slujba. Cum intra in biserica, roaga pe cineva prin semne sa ii scrie un pomelnic. Pe el il cheama Florin, o stiu toti. Pentru morti se sforteaza sa articuleze numele mamei sale, Maria. Cu hartia scrisa de cine se nimereste in mana, face un mic tur al bisericii, necerand nimic. Primeste 2-3-4 lei. Cu putina milostenie primita se duce la pangar si isi cumpara, prin semne, doua lumanari si o prescura. Si se duce la altar si da pomelnicul, cu banii pe care ii primeste de la oameni. Si daca prinde si cutia milei, neaparat tine sa puna acolo un leu, din ce a primit de la altii. Si e atata bucurie pe fata lui!

Si omul acela, handicapat, face milostenie si da liturghie pentru el si pentru mama sa. Din ce? Din banii primiti ca milostenie de la altii.

o vorba romaneasca spune:dar din dar se face raiul.