Conferinte

[ortodoxia_e_Adevarul]

În prealabil postat de Copacel

de ce Sfintele Moaste(care au Duh Sfant) nu parasesc bisericile in care s-a savarsit Sfanta Liturghie de catre ierarhii banuiti ca fiind eretici.

Pot sta Sfintele Moaste(care au Duh Sfant) acolo unde este erezie sau apostazie ? NU BAH.

TRANSCRIPTUL Conferintei de la Bucuresti a MONAHILOR DIN ATHOS : http://cartearomaneasca.blogspot.ro/...erinta_28.html

Intrebarea 2:
Crestinul , indiferent de rangul sau ierarhic care persista in erezie dupa prima si a doua mustrare este sau nu este eretic inainte de condamnarea sinodala sau de excomunicarea oficiala a sa?

Pr Sava: Trebuie sa fim atenti la ce spune Biserica nu la ce spunem noi. Deci, omul care predica dogme eretice este eretic. Trebuie insa daca este preot sau este episcop sa fie caterisit de sinod sau de o judecata sinodala pentru ca sa-si piarda valabilitatea lucrarii Harului. Asta nu inseamna ca nu o sa fie condamnat de Mantuitorul Hristos si nu-i eretic. Este eretic in ceea ce face dar nu este caterisit. Trebuie Sinodul sa-l cateriseasca, noi nu-l putem caterisi, este problema Sinodului. Este o problema sinodala.


Intrebarea 5:
In ce moment Harul lui Dumnezeu ai paraseste pe eretici?

Pr Sava:
Harul lui Dumnezeu este o problema foarte fina. Noi vrem acuma ca Harul lui Dumnezeu sa-l precizam si sa-l explicam dupa masura noastra. Din momentul in care un om are o gandire eretica si crede in acest fel si chiar dupa ce i s-a explicat ca gandeste eretic, continua in aceeasi gandire si invatatura atunci Dumnezeu al paraseste. Asta are importanta. Pentru ca avem, pentru ca exista la mijloc parasirea lui Dumnezeu in acest caz. Dumneavoastra stiti ca se vorbeste despre Tainele Bisericii, asta este ceva dupa ce am mai spus mai inainte este o tema a Sinodului.

Si acum o sa ma intrebe cineva “desi avem Tainele, exista inca Tainele la cei care au devenit eretici de ce sa nu mergem la ei?” Nu mergem la ei pentru ca ei stiu ca gandesc eretic si daca mergem in bisericile in care exista acesti eretici acceptam linia pe care ei vor sa o impuna Bisericii. Asta trebuie sa intelegeti!

Canonul 15 de la Sinoadele 1si 2 ecumenice spune urmatoarele: atunci cand un episcop predica erezia cu capul descoperit in biserica, atunci, de catre unul ca acesta trebuie sa ne indepartam si sa intrerupem comuniunea cu el. De ce ? Pentru ca predica eresul cu capul descoperit in biserica, adica, pe fata, fara sa se mai fereasca. Daca analizam fiecare cuvant o sa ni se descopere rolul canonului. A predica in biserica inseamna ca impune aceasta linie in biserica, adica la intregul popor din Biserica … Asta vrea sa spuna ca predica in Biserica, ideile lui vrea sa le impuna Bisericii “cu capul descoperit” adica fara de rusine si pe fatza. De aceea, primul pas pe care trebuie sa-l facem este sa ne dezicem de el si asa cum spun Sfintii Parinti nu eu, daca nu se pocaieste, daca nu constientizeaza ce face atunci intrerupem si comuniunea cu dansul.

Carevasazica, noi incetam comuniunea cu el nu inseamna ca el a pierdut Harul pentru ca nu noi al judecam, nu condamnam noi, nu acceptam comuniunea cu el pt. ca exista infectie, exista boala la mijloc. Tainele Bisericii nu se infecteaza, noi ne infectam prin comuniunea cu un eretic, cu invatatura lui eretica pentru ca ar putea sa nu fie condamnat ca eretic, dar in fatza lui Dumnezeu el este eretic pt. pozitia pe care a adoptat-o. Si pentru noi este eretic de vreme ce este eretic. Tot ceea ce putem face noi si pana unde putem sa mergem este atat: incetarea comuniunii. Din aceasta cauza v-am explicat.

Mai exista inca un motiv care este acela ca facem asta pentru a putea provoca un Sinod. A cere un Sinod in Biserica e pentru a putea intelege ca avem o problema in discutie; trebuie sa existe un adevarat motiv pentru a inceta omuniunea cu un episcop; pomenire episcopului este obligatorie; cine nu pomeneste un episcop are o problema, nu se permite asa ceva; numai intr-un singur caz se permite si nu doar ca se permite ci se si impune: atunci cand episcopul predica erezia cu capul descoperit, cum s-a spus mai inainte in biserica. Asa se explica Canonul al 15 lea, atunci cand face legatura intre acest canon si celelalte canoane cum ar fi Canonul al 13 lea si altele … precum si in Canonul 31 Apostolic.

Vasazica, noi nu vorbim de anularea Sfintelor Taine, insa, dupa cum ne spun Sfintii Parinti nu trebuie sa avem comuniune cu cei ce predica erezia, pentru ca erezia se intinde in Biserica si noi ne infectam cu ea, cu erezia."

[ortodoxia_e_Adevarul]

Un preot român cere ierarhiei BOR să se lepede de eresul din Creta: http://astradrom-filiala-bihor.blogs...bor-sa-se.html


"Vă rog, ca pe niște părinți ai noștri și apărători ai Ortodoxiei neamului românesc, așa cum ați jurat în momentul hirotoniei întru treapta de arhiereu, să nu ignorați strigătul de durere al acestui neam, care se simte împins cu o forță demonică în iad datorită batjocoririi eclesiologiei și a hristologiei ortodoxe prin sem-narea documentelor sincretiste ale Adunării din Creta, numită pe nedrept ”Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe.” (iunie 2016)

Lunile care au trecut de la încheierea acestei Adunări de tristă amintire, căreia însăși Maica Domnului îi stă împotrivă – dovada fiind minunea petrecută în insula Andros cu icoana Panaghia Myrovlitissa, care după terminarea Sinodului nu a mai izvorât mir, ci duhoare, fapt încheiat atunci când părinții acelei mănăstiri au întrerupt pomenirea Arhiepiscopului Ieronim al Atenei la Sfânta Liturghie .

această perioadă din iunie până în octombrie a fost marcată de două tendințe:

1. strădaniile clericilor, ale monahilor și ale mirenilor de a afla exact ce s-a semnat în Creta și dacă și cum a fost pângărită Ortodoxia de reprezentanții ei, lucru care poate să ne contamineze pe toți, ca mădulare ale aceluiași Trup al lui Hristos;

2. atitudinile și hotărârile arbitrare luate de unii ierarhi ortodocși români – cuprinși de ispita liniștirii, adică a celui de-al treilea tip de ateism (conform învățăturii Sfântului Grigorie Palama) – de a închide gurile celor care au cerut un singur lucru: să li se spună dacă păstorii turmei încă o apără sau au dat-o pe mâna lupilor.

Pentru că avem o singură viață și vom da seama de ea, nu ne temem de cei care folosesc toiagul pentru a ologi oile turmei lui Hristos, ci ne temem să nu ne încredințăm sufletele în grija celor care au pierdut succesiunea apostolică prin semnarea recunoașterii tuturor ereziilor ca biserici, la Adunarea din Creta.

O doamnă din Timișoara l-a întrebat pe Înaltpreasfințitul Ioan Selejan ce anume s-a semnat în Creta, iar răspunsul – surprins de camera video – a fost că acolo nu s-a schimbat nimic, iar recunoașterea ereticilor ca biserici a fost ”o soluție amiabilă.” Să ne ierte Dumnezeu, dar Ortodoxia nu înseamnă încheierea unei polițe de R.C.A. sau despăgubirea cuiva după un accident, adică rezolvarea amiabilă a situației. Ortodoxia este calea vie și veșnică spre îndumnezeire, nu este un neo-protestantism sentimental, care nu are nici un fundament biblic ori patristic.

Dacă la sfârșitul lui iunie 2016 erau câțiva oameni care au fost șocați de rezultatul Adunării din Creta, acum sunt de sute sau de mii de ori mai mulți, iar poporul credincios – adevăratul apărător și garant al credinței ortodoxe (conform Enciclicii Patriarhilor Răsăriteni din anul 1848) – nu mai acceptă să rămână la nivelul unei ascultări lipsite de Adevăr. De patru luni mă străduiesc să îi liniștesc pe cei care s-au smintit la culme datorită trădării Ortodoxiei din Creta, îi îndemn să rămână în Biserică, să se roage pentru ierarhii semnatari, să aibă o atitudine demnă în mărturisirea adevărului, să nu se lase biruiți de mâhnire sau de mânie, să nădăjduiască în posibilitatea ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să recepteze negativ hotărârile din Creta. Iar ca mine sunt din ce în ce mai mulți părinți, eu fiind ultimul și cel mai nevrednic dintre ei. Nu suntem oameni sfinți, dar nici Iude nu vrem să fim.

De aceea Vă rugăm ca la sesiunea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să luați în discuție ceea ce s-a petrecut în Creta și nădăjduim să hotărâți următoarele:
-Retragerea semnăturilor puse pe documentele din Creta.
-Ieșirea Bisericii Ortodoxe Române din panereticul Consiliu Mondial al Bisericilor (de fapt al ereziilor).
-Condamnarea clară și încetarea oricăror rugăciuni în comun cu eterodocșii.
-Scoaterea ecumenismului din planul de învățământ teologic liceal și universitar ortodox.
-Condamnarea și anatematizarea panereziei ecumenismului și a tuturor ramurilor ei.

Vrem ca această țară să rămână ortodoxă, nu ecumenistă. Reamintim faptul că hotărârile Adunării din Creta nu au fost semnate de 33 de ierarhi din cei 165 prezenți, că ele NU sunt recunoscute de peste 50% din toți ortodocșii din lumea aceasta și că teoria ramurilor și ecumenismul în general au fost anatematizate cu 33 de ani în urmă, adică în anul 1983, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din exil.

Știm că țara cea mai pervertită și mai adâncită în ecumenism la ora actuală este România; suntem un trist exemplu pentru toți ortodocșii. Însă lucrurile nu mai pot continua așa. Dumnezeu o cere, iar noi trebuie să facem voia Lui. Ecumenismul este panerezie, iar orice ortodox conștient îl va refuza din tot sufletul. Iubirea față de eterodocși nu trebuie amestecată cu minimalismul dogmatic și cu abaterile de la Ortodoxia Sfinților Părinți.

Ne rugăm pentru toți membri Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Dumnezeu să reverse har peste aleșii Lui, peste păstorii neamului, spre mântuirea noastră a tuturor !

Sf. Gheorghe,
26 octombrie 2016

Cu fiiască supunere
față de toți mărturisitorii Adevărului-Hristos,
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

[ortodoxia_e_Adevarul]

Răzvrătiții ortodocși
de Dinu Râmniceanu

Aproape Ierarhii toți
Ne consideră „zeloți”,
Pe cei ce cu acrivie
Stăm tari în Ortodoxie.

Cei de azi ecumeniști
Ne spun că suntem „stiliști”,
Că nu ne supunem lor.
Tâlhărescului Sobor.

Ierarhii cei „azimiți”
Ne-acuză de „răzvrătiți”,
Că nu facem „ascultare”
De un așa „Sinod Mare”.

Spun că Sfinții au greșit,
Căci eretici n-au iubit.
Dar prin al lor iubirism
Au căzut în sincretism.

Dar aceștia fac complot,
De Hristos zic ca-i „zelot”
Și de toți Sfinții Părinți
C-au fost niște „răzvrătiți”.

Dar îl va ierta Hristos
Pe tot omul păcătos,
Iar pe toți ce-L vor huli
Sigur îi va pedepsi.

[ioan67]

În prealabil postat de ortodoxia_e_Adevarul

Răzvrătiții ortodocși
de Dinu Râmniceanu

Aproape Ierarhii toți
Ne consideră „zeloți”,
Pe cei ce cu acrivie
Stăm tari în Ortodoxie.

Cei de azi ecumeniști
Ne spun că suntem „stiliști”,
Că nu ne supunem lor.
Tâlhărescului Sobor.

Ierarhii cei „azimiți”
Ne-acuză de „răzvrătiți”,
Că nu facem „ascultare”
De un așa „Sinod Mare”.

Spun că Sfinții au greșit,
Căci eretici n-au iubit.
Dar prin al lor iubirism
Au căzut în sincretism.

Dar aceștia fac complot,
De Hristos zic ca-i „zelot”
Și de toți Sfinții Părinți
C-au fost niște „răzvrătiți”.

Dar îl va ierta Hristos
Pe tot omul păcătos,
Iar pe toți ce-L vor huli
Sigur îi va pedepsi.

Sigur, tu, de pedepsire
Ai facut proasta graire.
Multi din cei ce L-au hulit
Ca si Pavel au primit.

Nu cunosti mata masura
Nici cu mintea nici cu gura
La ce pocainta trec
Cei ce cu Domnul petrec!

Nu cunosti nimic, se vede,
Dar il spurci pe cel ce crede!
Te consideri ortodox
Ca lingura din inox.

Totusi, in bucatarie,
E o alta ierarhie.
Gospodina pretuieste,
Adesea, ce nu luceste!

Pe cei ce cu acrivie
Stati tari in Ortodoxie
Eu va zic sa ascultati
Si pe fratii cei patati.

Ca nu stiti, in acrivie,
Ce-i noroi si-i apa vie!
Ca nu sunteti Dumnezeu
Sa distingeti om de zmeu...

Scrieti mai cu socoteala
Si uitati de-asa sminteala!

[ortodoxia_e_Adevarul]

SCRISOAREA teologului MIHAI SILVIU CHIRILA adresata SFANTULUI SINOD BOR cu privire la SINODUL DIN CRETA
https://saccsiv.wordpress.com/2016/1...dul-din-creta/

"Înaltpreasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi şi Arhiepiscopi,
Preasfinţiţi Părinţi Episcopi,

Respectuos Vă aduc la cunoştinţă câteva obiecţii faţă de documentele sinodului din Creta, cu rugămintea de a le analiza în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române convocate pentru a dezbate şi hotărî cu privire la aprobarea sau nu a acestor documente.

Cele mai multe obiecţii sunt faţă de documentul “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” (numit în continuare Documentul 6).

1.Acest sinod s-a deosebit de toate celelalte prin faptul cănu a statornicit un hotar clar între erezie şi ortodoxie, dimpotrivă, a şters distincţii stabilite de sinoade anterioare. S-a spus de multe ori că acest sinod nu a dat dogme noi, în schimb este evident căa adus atingere unor dogme vechi.

2.Spre deosebire de alte sinoade generale ale Bisericii Ortodoxe (ecumenice sau panortodoxe), acest sinod nu a anatemizat nici o erezie apărută în lume de la ultimul sinod ecumenic încoace, nici nu a întărit hotărârile sinoadelor anterioare prin care diverse erezii şi schisme au fost anatemizate. Sinodul avea obligaţia să dea unele răspunsuri concrete la preocupările şi provocările pe care au creştinii ortodocşi contemporani, vieţuitori într-o lume profund ostilă lor şi Bisericii lui Hristos.

3.Este legiferată la cel mai înalt nivel participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, în ciuda faptului că această organizaţie a fost catalogată de mai multe personalităţi teologice (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Serafim Rose, Cuviosul Părinte Iustin Pârvu, Cuviosul Părinte Ilie Cleopa, pr. acad. prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii) şi de sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, Biserica Ortodoxă Georgiană) drept erezie sau chiar panerezie eclesiologică

4.Relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină este concepută exclusiv prin participarea la Mişcarea Ecumenică, ceea ce anulează aspiraţiile Bisericii de readucere a celor “de aproape sau de departe” la Biserica lui Hristos cea ortodoxă, întrucât, în cadrul Mişcării Ecumenice, “nicio Biserică nu este obligată să-şi modifice eclesiologia după accederea în Consiliu…

După includerea în Consiliu nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19 al Documentului 6, citat dinDeclaraţia de la TorontoII). Aceasta înseamnă că proclamarea în articolul 1 a Bisericii Ortodoxe ca “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” nu produce niciun efect la nivelul dialogului ecumenic, de vreme ce nici una dintre membrele CMB nu este obligată să recunoască faptul că Biserica Ortodoxă este cu adevărat Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostoleascăşi nici să îşi modifice propria eclesiologie pentru a accepta că Ortodoxia este adevărata Biserică. Mai mult, în cadrul CMB, vocea Bisericilor Ortodoxe reprezintă o minoritate şi nu poate influenţa în mod clar deciziile care se iau acolo.

5.În articolul 1 al Documentului 6 se spune că “Biserica Ortodoxă ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană”. Ideea unităţii creştine promovate de Mişcarea Ecumenică este extrem de controversată, deoarece din punct de vedere ortodox unitatea creştinăse manifestă deplin în interiorul Bisericii Ortodoxe, între cei ce mărturisesc ortodox pe Hristos, după cum o concepe Sfântul Simeon Noul Teolog: “Biserică sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care mărturisesc credinţa ortodoxă” [1]; “adevărata Biserică este unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată lumea” [2].

Acest articol al Documentului 6 indică o acceptare la nivelul cel mai înalt al Bisericii Ortodoxe a unei doctrine de tip occidental cu privire la catolicitatea (universalitatea, sobornicitatea) Bisericii.Biserica Ortodoxă concepe catolicitatea ca fiind deplinătatea prezenţei harului divin şi a trăirii ortodoxe în unire şi libertate [3]a tuturor membrilor săi oriunde s-ar afla în lume, pe când romano-catolicismul concepe catolicitatea exclusiv ca pe o extensie spaţială a Bisericii peste întreaga lume, iar protestanţii, ca pe o unire pur umană şi fragilă între cei mărturisesc aceeaşi credinţă şi aceeaşi interpretare a Scripturilor [4].

În vreme ce în Ortodoxie catolicitatea este realizată prin natura comună a Bisericilor locale (catolicitatea se manifestă prin sinodalitate), catolicitatea de tip occidental este concepută ca o unire jurisdicţională a tuturor sub aceeaşi conducere spirituală (papa roman sau, mai nou, CMB).În măsura în care are ortodoxia doctrinei, a slujirii şi a vieţuirii, fiecare Biserică ortodoxă locală din lume are deplinătatea harului, fiind, în virtutea catolicităţii (universalităţii, sobornicităţii), Biserica Ortodoxă deplină, manifestată în acel loc, nu o părticică a unui întreg care există ca întreg doar prin unirea cu celelalte părticele.

Or, articolul 1 ne vorbeşte despre o “unitate a creştinilor din lumea contemporană”, incluzându-i pe cei ce nu au mărturisire, slujire şi trăire ortodoxe, ceea ce ne face să credem că de fapt acest sinod îşi însuşeşte concepţia occidentală despre catolicitate, renunţând la catolicitatea (sobornicitatea) ortodoxă a comunităţilor deplin ortodoxe care se unesc firesc încomunitatea (oicumene) ortodoxă, în favoarea unei extensii a Bisericii la toţi cei ce se numesc creştini, indiferent că au ortodoxia mărturisirii şi trăirii sau nu. Această idee este sprijinită şi de alte formulări din acest document: “refacerea unităţii pierdute a creştinilor”, “unitatea pierdută a creştinilor” (art. 5).

[ortodoxia_e_Adevarul]

6.Afirmaţia din articolul 4: “Biserica a cultivat întotdeauna dialogul cu cei ce s-au separat de ea” nu are nicio bază istorică, fiind contrară postulatului biblic enunţat de către Sfântul Apostol Pavel, care spune: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10). Din această poruncă biblică vedem cămodul “dialogului” cu cei ce se separă de Biserică este mustrarea, nicidecum negocierea teologică. Despre dialogul ecumenic, sfântul Iustin Popovici afirmă că “«dialogul» contemporan al «dragostei», care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism găunos este în realitate refuzul, pornit din puţinătatea de credinţă,sfinţirii Duhului şi credinţei adevărului(2Tesaloniceni 2,18), adică refuzul singureiiubiri de adevăr(2 Tes. 2,10) mântuitoare” [5].

Condamnând distincţia umanistă între dragoste şi adevăr, sfântul sârb canonizat pe 29 aprilie 2010 şi serbat de către Biserica Sârbă pe 1 iunie, avertiza: “există şi un«dialog al minciunii», atunci când cei ce dialoghează se înşală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolului… Nu există «dialog al dragostei» fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog este nefiresc şi mincinos” [6].Relaţia dintre Biserică şi schismatici şi eretici este descrisă şi de sfintele canoane ca oprimire a celor rătăciţi la Biserica Ortodoxă, nu ca o refacere în manieră sincretistă a unei unităţi creştine exterioare, deoarece unitatea creştinilor dreptslăvitori există şi este garantată în Biserica Ortodoxă aşa cum este ea acum. Astfel, canonul 45 apostolic spune: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul împreună cu ereticii rugându-se să se afurisească numai. Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească” [7]. Acest canon arată clar limitele “dialogului cu cei înstrăinaţi de Biserică”. Canonul 46 apostolic prevede că dreptcredinciosul şi ereticul nu pot avea niciun fel de conglăsuire: “episcopul sau prezbiterul ereticesc botez primind sau jertfă a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?”.

Canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic este referenţial pentru modul în care trebuie condusă revenirea la Ortodoxie a ereticilor. Prima parte a canonului spune: “Pe cei ce din eretici se adaug la Ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se mântuiesc îi primim, după spusa urmare şi obicei. …îi primim dându-şi libele (adică mărturisirea credinţei) şi anatematisind pe tot eresul care nu cugetă cum cugetă Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu. […]” [8]. Această hotărâre sinodală este reluată, întărită şi completată de către canonul 95 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, care reia aproapeverbatimtextul sinodului al II-lea. Din aceste canoane desprindem ideea devenire a ereticilor la Ortodoxie, de reprimire a lor în rândul dreptslăvitorilor care ţin dreapta credinţă, nicidecum de împreună participare a ortodocşilor cu ereticii la opera de redescoperire a unei unităţi creştine care să însemne altceva decât venirea la Ortodoxie a celor ce au plecat din ea.

7.Există o confuzie indusă în expresia “unitatea creştinilor”, reluată şi sub alte forme în text “refacerea unităţii pierdute a creştinilor” etc. Prin această expresie se încearcă transmiterea ideii că Biserica Ortodoxă participă la refacerea unităţii creştinilor, nu a “bisericilor” creştine. În felul acesta, se sugerează că mesajul Bisericii Ortodoxe se adresează membrilor celorlalte comunităţi creştine, nu comunităţilor în sine sau conducerii acestora. În realitate însă, relaţia Bisericii Ortodoxe, aşa cum o concepe acest document, este între conducerea Bisericilor Ortodoxe şi conducătorii acelor comunităţi eretice, nu între Biserica Ortodoxă şi cei ce vieţuiesc în interiorul acelor comunităţi.Declaraţia de la Toronto şi Constituţia CMB vorbesc despre dialoguri între “bisericile membre”, nicidecum între vreuna dintre ele şi membrii direcţi ai acelor “biserici membre”. Dialogul cu conducătorii acestor comunităţi eretice este zădărnicit de modul în care sunt concepute relaţiile ecumenice în cadrul CMB, şansele ca mesajul mântuitor al Biserici Ortodoxe să ajungă la credincioşii acelor comunităţi fiind nule. Mai mult, relativizarea la care este supusă Biserica Ortodoxă în cadrul Mişcării Ecumenice, unde este asimilată tuturor celorlalte comunităţi creştine, face ca niciuna dintre comunităţile eretice să nu mai poată să o vadă ca Biserică mântuitoare, ci doar ca pe încă o comunitate creştină oarecare.

8.Articolele 3 şi 5 ale Documentului 6 introduc o confuzie periculoasă între Sfintele Sinoade Ecumenice şi Mişcarea Ecumenică, lăsând să se înţeleagă faptul că Mişcarea Ecumenică ar fi cumva continuatoarea Sfintelor Sinoade Ecumenice, sau măcar că participarea ortodoxă la această mişcare s-ar face în spiritul degajat de aceste sinoade,ceea ce este fals. Articolul 3 spune că “responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice”, ceea ce este adevărat, aplicat la unitatea Bisericii Ortodoxe şi la misiunea ei universală de a ţine Ortodoxia şi a o împărtăşi celor ce o caută. Când însă aceste cuvinte sunt folosite pentru a justifica participarea ortodoxă la Mişcarea Ecumenică, atunci ele sunt folosite într-un scop greşit.

9.Articolul 4 afirmă că “Biserica s-a străduit întotdeauna pentru refacerea unităţii creştine”, lăsând să se înţeleagă că s-a străduit pentru refacerea unităţii creştine aşa cum este ea concepută în general de Mişcarea Ecumenică,ceea ce este fals. Chiar şi cuvintele ecteniei “pentru pacea de sus şi pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor” par a fi folosite de către acest document în sens ecumenist, deoarece Biserica nu se roagă pentru unirea Bisericii Ortodoxe cu alte comunităţi eretice, ci pentru unirea tuturor oamenilor în cadrul Bisericii Ortodoxe, prin (re)descoperirea de către aceştia a adevărului de credinţă ortodox.

10.Există o confuzie în termeni în a doua parte a art. 4 şi în art. 5, unde se vorbeşte despre “participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, care nu este în contradicţie cu conştiinţa Bisericii Ortodoxe, şi respectiv despre “scopul de a căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare şi a celor Şapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creştinilor”. În aceste expresii se pare că asistăm la o dedublare a conştiinţei ortodoxe a celor care le-au conceput,deoarece,fie textul afirmă că mişcarea (Mişcarea Ecumenică) pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini are ca scop readucerea tuturor comunităţilor eretice la Biserica Ortodoxă, definită mai sus ca Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, fie autorii folosesc aici subtil concepţia ecumenistă potrivit căreia Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică (numită de Declaraţia de la Toronto “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”) este “Biserica primară”, care s-ar fi pierdut în mileniul al II-lea şi pe care Mişcarea Ecumenică încearcă să o regăsească.

Nu există nicio menţiune în vreun document al Mişcării Ecumenice din care să rezulte că această mişcare ar considera Biserica Ortodoxă drept Biserica lui Hristos, în care să se înfăptuiască “unitatea pierdută a creştinilor” prin revenirea acelora la Ortodoxie. De asemenea, surprinde faptul că se vorbeşte cu o stranie detaşare despre Biserica primară a celor Şapte Sinoade, de ca şi când aceasta nu ar fi însăşi Biserica Ortodoxă actuală. Peste tot în documentul 6 apare un limbaj dublu, de ca şi când acesta ar avea doi adresanţi: ortodocşii, pe de o parte, cărora li se adresează un mesaj în aparenţă ortodox, şi partenerii din Mişcarea Ecumenică, pe de altă parte, cărora li se transmite mesajul că Biserica Ortodoxă şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în CMB.

[ortodoxia_e_Adevarul]

11.Articolul 6 al Documentului 6 a stârnit cele mai multe controverse, deoarece în acest articol se face o recunoaştere oficială a “denumirii istorice a bisericilor şi confesiunilor creştine heterodoxe”, cu care Biserica Ortodoxă nu se află în comuniune. Cei ce au încercat să explice acest document au afirmat că, deşi li se recunoaşte denumirea istorică acestor comunităţi, nu li se recunoaşte statutul teologic de “biserici”. Astfel de abordare este o transpunere în practică a premisei eclesiologice a Declaraţiei de la Torontocare prevede că “nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (TorontoII, citat în art. 19, Documentul 6) [9].O asemenea doctrină este inexistentă în cugetarea Sfinţilor Părinţi, în legiuirile bisericeşti şi în tradiţia Bisericii Ortodoxe, care concepe existenţa unei singure Biserici a lui Hristos, Biserica Ortodoxă, continuatoarea Bisericii Apostolilor, a Bisericii celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice.Recunoaşterea statutului de “biserici” pentru confesiunile creştine eretice înseamnă recunoaşterea ca întemeiate a motivelor pentru care acestea s-au autodenumit sau au fost denumite în istorie “biserici”.

Formularea unei astfel de doctrine poate fi înţeleasă şi din perspectiva altei premise eclesiologice a Declaraţiei de la Toronto, care stipulează că „bisericile membre recunosc în celelalte biserici elemente ale Bisericii adevărate” (Toronto IV.5). Acceptarea faptului că aproape toate confesiunile creştine eretice se numesc “biserici” reprezintă de fapt o acceptare avestigia Ecclesiae, pe care acestea le-ar avea. Recunoaşterea “denumirii istorice de biserică” ereticilor şi schismaticilor este contestatăavant la lettrede către Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Bisericăîn care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»” [10](s.n.).

Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare”. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.

12.În continuarea art. 6 se spune că “relaţiile Bisericii Ortodoxe cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, preoţie, har şi succesiune apostolică”. Ce înseamnă mai precis “clarificarea” eclesiologiei, când celelalte membre participante la CMB au impus deja propria eclesiologie mişcării ecumenice înseşi?

Cum se poate face această clarificare când niciuna dintre membrele CMB nu este ţinută de obligaţia de a-şi revizui propria eclesiologie?Ce anume ar putea fi acceptabil în relaţia dintre Bisericile Ortodoxe şi aceste comunităţi în privinţa eclesiologiei, când, în realitate,ele ar trebui să renunţe la propria viziune eclesiologică şi să revină la eclesiologia ortodoxă, sau, ca să folosim exprimarea documentului, ar trebui să îşi clarifice eclesiologia în aşa măsură încât ea să devină deplin ortodoxă, pentru ca între ele şi Bisericile Ortodoxe să existe o relaţie reală? Ce fel de clarificare poate exista în privinţa Tainelor, harului, preoţiei şi succesiunii apostolice, când aceste comunităţi au o învăţătură total opusă celei pe care o are despre aceste doctrine Biserica Ortodoxă? Cum rămâne cu celelalte aspecte fundamentale ale învăţăturii dogmatice a Bisericii, care despart Biserica Ortodoxă de toate aceste confesiuni eretice (mariologia, cinstirea Sfintei Cruci, cinstirea moaştelor şi a sfinţilor, acceptarea Tradiţiei, acceptarea faptelor bune ca necesare mântuirii etc.)?

13.Articolul 8 lasă impresia că acţiunea de participare la Mişcarea Ecumenică a Bisericilor Ortodoxe se află sub directa binecuvântare a Duhului Sfânt. Ba mai mult, impresia este că Duhul Sfânt este implicat direct în lucrarea de dialog din cadrul Mişcării Ecumenice: “Duhul Sfânt, Care constituie întreagă instituţia Bisericii va plini cele cu lipsă”. Dat fiind faptul că există un adevărat curent de gândire în interiorul Bisericii Ortodoxe, susţinut de sfinţi canonizaţi, teologi de renume mondial, duhovnici de mare trăire spirituală şi de foarte mulţi credincioşi de rând, care consideră ecumenismul ca erezie, putem spune că această afirmaţie care sugerează participarea Duhului Sfânt la procesul de dialog din cadrul MEpoate fi considerată o hulă împotriva Duhului Sfânt(cf. Mt. 12,28, 31-32).

14.În articolul 11 al Documentului se spune că metodologia dialogurilor ecumenice “presupune informarea corespunzătoare a întregii Biserici (plerome) despre evoluţia diferitelor dialoguri”. În realitate, această informare nu a existat până acum la nivelul pleromei, ea fiind restrânsă la un grup select de teologi, studenţi în teologie etc., cărora li s-a făcut o prelucrare favorabilă a acestor evoluţii ale dialogurilor. Acest lucru se verifică cel mai bine în răspunsul foarte hotărât pe care pleroma îl dă în zilele acestea, pe măsură ce ia cunoştinţă de adevărul implicării Bisericilor Ortodoxe în Mişcarea Ecumenică.[...]

[ortodoxia_e_Adevarul]

nu tin cont ierarhii de nimeni,de teologi,preoti,popor...

Astăzi Sinodul BOR a aprobat ''sinodul din Creta'' și a ''semnalat existența și activitatea unor grupări schismatice''
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/...2016-10-29-198

''În urma discuțiilor purtate în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 29.10.2016, ședință prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod au formulat și exprimat următoarele concluzii cu privire la desfășurarea și hotărârile Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016):
S-a luat act cu apreciere de participarea și implicarea substanțială a Patriarhului României și a altor membri ai delegației Bisericii Ortodoxe Române la lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

S-a luat act de conținutul documentelor în forma aprobată în cadrul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod din Creta, respectiv, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă; Autonomia și modul proclamării acesteia; Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta; Importanța postului și respectarea lui astăzi; Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, la care se adaugă Enciclica și Mesajul Sinodului. Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos.

De asemenea, s-a luat act de faptul că textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române''

Concluzie:

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat participarea și implicarea delegației române în frunte cu Patriarhul Daniel la ''sinodul'' din Creta, aprobând astfel și documentele în forma lor finală, considerându-le ortodoxe. Astfel L-au vândut DEFINITIV pe Hristos, exact așa cum spunea IPS Iustinian Chira, într-un cerc restrâns de cunoscuți, pe la începutul lunii septembrie.

Lupta cu anti-ecumeniștii a trecut la un alt nivel, întrucât Sinodul BOR ne-a numit ''grupări schismatice'' in mod OFICIAL

– Au fost semnalate existența și activitatea unor grupări schismatice, pretins ortodoxe, care produc tulburări în parohii. S-a hotărât ca centrele eparhiale să ia pe plan local măsuri de informare a credincioșilor.

[simpllu]

Dragule, există un topic dedicat temei care te frământă.

[ortodoxia_e_Adevarul]

În prealabil postat de simpllu

Dragule, există un topic dedicat temei care te frământă.

unde e topicul, nu s-a inchis?

-nu e tragic ca ma framanta numai pe mine?