Sf. Ieromartir Isidor si cei 72 impreuna cu el

[pilgrim1]

La 8/21 ianuarie Biserica Ortodoxa ii cinsteste pe Sf. Ieromartir Isidor si pe cei 72 impreuna cu el ucisi de latini pentru credinta lor ortodoxa.

Partea I

In anul 1030 cucernicul print Yaroslavl cel Intelept (Gheorghe dupa numele de botez), fiul Sfintului Mare Print Vladimir, egal cu apostolii, a adus sub ascultare un trib strain ce vietuia in zona de coasta a Novgorodului si Pskovului. Dupa aceasta, el a intemeiat un oras pe riul Omovzha (sau Embakh), unde a construit o biserica inchinata Sfintului Gheorghe marele martir. Acest oras a primit numele de Yuriev. Incepind cu mijlocul anilor 1100 catolicii germani au inceput sa-si faca aparitia venind de pe mare in aceste tinuturi unde s-au si asezat. Crescind numarul lor, au devenit puternici si au luat pamintul sub controlul lor, profitind si de neintelegerile si luptele interne din Tara Ruseasca. Dupa ce i-au inrobit pe bastinasii pagini, germanii i-au adus si la credinta latina, mai mult cu forta decit de buna voie, si, in acelasi timp, au inceput sa-i persecute pe crestinii ortodocsi care traiau in mijlocul lor.

In zilele Marelui print Ivan al III-lea Vasilievici al Moscovei, crestinii ortodocsi supusi germanilor aveau 2 biserici in zona ruseasca a Yurievului. Doi preoti slujeau in aceste biserici, unul, cu numele Ivan, poreclit Shestnik (Strainul), care era from Muscovy, iar celalalt se numea Isidor. Cind germanii, mai intii cu promisiuni, apoi prin amenintari, au inceput sa-i atraga pe locuitorii ortodocsi la credinta latina, parintele Ivan, care locuise in Yuriev vreme de doi ani si jumatate, a parasite orasul si s-a mutat la Pskov. Nu mult dupa aceea a fost tuns calugar primind numele de Iona, dupa care a infiintat Manastirea Pskov – Pesteri, la granite dintre Pskov si Livonia. Dupa ce-a dus acolo viata in sfintenie, s-a invrednicit de odihna binecuvintata intru Domnul (cinstit la 29 martie). Dar Isidor a ramas in orasul Yuriev unde a avut multe altercatii cu germanii pe seama credintei ortodoxe. Nu de rare ori el i-a certat pe heterodocsi indemnindu-i sa imbratiseze sfinta ortodoxie.

In 1472, latinii s-au ridicat cu armele impotriva de Dumnezeu – pazitului oras Pskov si a populatiei ortodoxe care apartinea orasului ca sa planteze in mijlocul sau credinta latina in concordanta cu canoanele falsului Consiliu de la Florenta (1438 – 1439, care n-a fost niciodata acceptat de vreo Biserica ortodoxa) la care latinii hotarisera sa restabileasca asa numita unitate crestina prin forta. In aceasta vreme parintele Isidor slujea cu sfintenie la Biserica Sf. Nicolae Facatorul de Minuni, stralucind ca steaua in mijlocul crestinilor turmei sale. Atunci s-a intimplat ca inteleptul orasului Yuriev, un neamt cu numele Yuri Tryasigolov, sa se ridice impotriva parintelui Isidor si a crestinilor ortodocsi, plingindu-se episcopului latin Andrei, conducatorilor orasului, care erau si ei de influenta latina, si negustorilor din Tara Livoniei, zicind ca l-a auzit pe acel rus si turma sa blasfiemind credinta latina, folosirea piinilor nedospite si laudind numai credinta greaca. Cu aceasta i-a stirnit pe episcop si pe nobili care au cautat mai apoi sa-i pedepseasca pe crestinii ortodocsi din Yuriev.

[pilgrim1]

Partea a II-a

Botezul Domnului a cazut pe 6 ianuarie 1472. Parintele Isidor, impreuna cu toti dreptcredinciosii, s-au dus cum se cuvenea cu Preascumpa Cruce sa sfinteasca apele riului Omovzha. Acolo, germanii trimisi de episcopul lor Andrei si de Inteleptul mai sus pomenit i-au oprit pe Isidor, invatatorul crestin, si pe toti barbatii si femeile care il insoteau, iar apoi ca lupii nemilosi i-au tirit in fata episcopului si a judecatorilor civili. Mult au avut de indurat puternicii luptatori ai lui Hristos in salile tribunalului pentru credinta lor, la care germanii cautau sa ii forteze sa renunte. Cu toate acestea, Sf. Isidor si toti marturisitorii ortodocsi care i-au stat alaturi le-au raspuns intr-un glas mai intii episcopului, dupa care tuturor judecatorilor: “Fereasca Dumnezeu, o, voi, dusmani ai Adevarului , sa se intimple ca noi, ortodocsii, sa ne lepadam de Adevaratul Hristos si de credinta ortodoxa! N-o sa ne crutam trupurile pentru Hristos Dumnezeu oricit ne-ati tortura! Va imploram, prapaditilor: crutati-va sufletele pentru numele Domnului, pentru ca sinteti creatia lui Dumnezeu!”.

Apoi, cu multa indrazneala, Sf. Isidor a demascat falsa intelepciune a latinilor si apostazia lor de la adevaratul crestinism. Episcopul latin, infuriat, a dispus ca ortodocsii sa fie aruncati in temnita si i-a convocat pe toti conducatorii locali din castelele inconjuratoare ca sa-i supuna pe ortodocsi la judecata. In momentul in care toti crestinii ortodocsi s-au aflat intr-un loc, Sf. Isidor si-a instruit turma in temnita asa:

“Frati si copii, a spus el, Domnul ne-a adunat la un loc pentru aceasta sarbatoare spirituala fiindca El vrea sa va incoroneze cu coroane nepieritoare chiar din Mina Sa cea Atotputernica. Indurati cu bine caznele nelegiuitilor, fara umbra de necredinta si siguranta? Sa nu va infricoseze aceste cazne si nici sa nu va slabeasca vointa pentru ca adversarul vostru, diavolul, sta pe-aproape ca un leu care rage, pindindu-i pe cei care i-ar putea inghiti, adica pe cei pe care i-ar putea indeparta de la Credinta Ortodoxa. Sa stam neclintiti, ca luptatorii cei buni impotriva inselaciunilor sale pentru ca chiar Domnul a spus: 20: Aduceti-va aminte de cuvantul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decat stapanul sau. Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni; daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi. 21: Iar toate acestea le vor face voua din cauza numelui Meu, fiindca ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. 26: Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine. 27: Si voi marturisiti, pentru ca de la inceput sunteti cu Mine.. Asa, fratilor, le-a vorbit Hristos discipolilor sai, si toate acele sint valabile si pentru noi daca induram pentru numele Sau fara sa ne precupetim singele, adica pina la moarte. Iar voi, iubiti frati, sa nu va departati de mine, ci indurati alaturi de mine, nu va lasati inselati de voile acestei lumi, ci fiti mari martiri pentru Hristos in aceasta generatie.”

Dupa aceasta Sf Isidor si insotitorii sai s-au intors catre est si au inceput sa cinte si sa se roage cu lacrimi oftind adinc. Apoi el a luat din Sfintele Daruri puse deoparte, din Tainele Datatoare de Viata, dupa care i-a impartasit pe toti barbatii, femeile si copiii care se aflau alaturi de el. Cu totii s-au umplut de bucurie duhovniceasca, iar cucernicul parinte i-a invatat din nou despre rasplata binecuvintarii vesnice pentru faptele bune si despre osinda vesnica pentru faptele intunecate.

“Sa nu ne lasam”, le-a spus el celor de alaturi, “de la cel mai mic pina la cel mai batrin, infricosati de amenintari sau de caznele insasi. Daca vom indura pina la capat pentru Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, atunci ne vom lua rasplata pentru suferintele noastre la Ziua Judecatii.”

Apoi, intr-un singur suflet si glas au cintat un imn in cinstea martirilor: “Sfinti Martiri care ati indurat cazne si ati fost incoronati, implorati pe Domnul sa se indure de sufletele noastre.”

Trimisii episcopului latin si ai judecatorilor civili au ajuns apoi la temnita de unde i-au dus pe crestinii ortodocsi la locul de judecata de la primarie, pentru a fi judecati pe scurt in fata episcopului si a latinilor care se adunasera pentru spectacol. Ca si soarele intre stele, asa a stat Sfintul Marturisitor Isidor si insotitorii sai in fata acelora. La inceput episcopul s-a straduit cu vorbe mieroase sa-i indemne pe marturisitorii ortodocsi catre propria-i credinta. Intorcindu-se episcopul catre Sf. Isidor, ca si conducator si indrumator al turmei sale, dar dupa aceea catre toti cei pe care Sf Isisdor ii pastorea, le-a zis: “Nu trebuie decit sa va supuneti mie si guvernatorilor acestui oras in prezenta acestor atitia germani care s-au adunat din imprejurimi de la castelele diocezei mele. Acceptati scumpa noastra credinta (care este cu adevarat una cu a voastra) si folosirea piinii nedospite si nu va sortiti pieirii. Fiti fratii nostri cu adevarat si beneficiati de bogatiile noastre. Daca vreti, puteti sa va pastrati din nou credinta, doar admiteti-va vina acum si in prezenta judecatorilor si a germanilor.”

Dar marturisitorii i-au raspuns episcopului “De ce incerci sa ne convingi cu vorbe neadevarate si mincinoase? Tu nu poti sa ne faci sa ne rupem de la adevarata credinta crestina. Fa cu no ice vrei, pentru ca uita, stam in fata ta si zicem ceea ce ti-am mai spus si mai inainte.”

Atunci, ca serpii, fripti de furie impotriva ortodocsilor, severul episcop si ceialalti judecatori au ordonat ca toti sa fie bagati in riul Omovzha asa cum erau imbracati. Sf. Isidor, inca imbracat ca preot, a fost aruncat chiar in copca facuta in gheata prin care ortodocsii sfintisera apa la Boboteaza. Asa s-au purtat cu ei, ca si cu criminalii, executindu-i cu cruzie pentru credinta lor ortodoxa in Hristos. 73 care l-au avut pe Sf. Isidor de invatator au avut aceeasi soarta. Acestia si-a dat sufletele curate in miinile Dumnezeului Celui Viu si au primit coroanele cele nepieritoare.

La vremea martiriului lor s-a intimplat si minune mare. Printre ortodocsi se afla si o tinara mama care tinea in brate un copilas de trei ani, tare frumos si placut. Germanii cei rai au smuls copilul din bratele mamei inainte de a o arunca in riu. Vazindu-si mama cum se inneaca impreuna cu ceialalti martiri, copilasul a inceput sa plinga in bratele calailor si cu cit incercau ei mai mult sa il linisteasca, cu atit el se zbatea mai mult zgiriindu-le fetele. Atunci calaii cei cruzi au dat cu el de pamint linga copca. Copilasul s-a tirit pina la copca, s-a inchinat de trei ori si cu fata spre oameni le-a zis: “Si eu sint crestin. Cred in Domnul si vreau sa mor asa cum au murit invatatorul Isidor si mama.” Si spunind acestea s-a aruncat in copca. Asa a indurat acest copil pentru Adevar, ca si Cyricus (cinstit la 15 iulie), copilasul martir din vechime care l-a marturisit pe Domnul de pe genunchii calaului privindu-si mama Iulita care era martirizata si pentru care si-a primit coroana de martir odata cu aceasta.

Primavara a venit si riul Omovzha si-a iesit din matca. Atunci au fost aflate trupurile marturisitorilor pentru Hristos, aproape 3 mile in afara orasului Yuriev si in susul riului, sub un copac, in apropierea unui munte. Toate erau neputrezite si indreptate inspre est de parca ar fi fost aranjate asa cu miinile. Sf. Parinte Isidor se afla in mijlocul lor in toata tinuta preoteasca. Asa si-a slavit Domnul sfintii Sai. Apoi negustorii ortodocsi din Yuriev au luat trupurile celor care au indurat si le-au ingropat in oras in jurul Bisericii Sf. Nicolae Facatorul de Minuni unde se vor odihni pina la cea de-a doua venire a lui Hristos.

Crestinii ortodocsi au inceput sa-l cinsteasca pe Sf. Ieromartir Isidor si pe cei 72 impreuna cu el nu mult dupa aceea, nu mai tirziu de mijlocul anilor 1500. Biserica, insa, nu i-a ridicat la rang de sfinti pina in anul 1897. Atunci, cu binecuvintarea Sfintului Sinod, s-a hotarit sa se sarbatoreasca amintirea lor – prima asemenea sarbatoare s-a tinut la 8 ianuarie 1898.

Prima relatare despre Sf. Isidor si ceialalti martiri care l-au insotit a fost scrisa de ieromonahul Varlaam de la manastirea Krypetsky in jurul anului 1560, cu binecuvintarea lui Macarie, mitropolitul Moscovei. Aceasta traducere a fost facuta dupa ”Vietile Sfintilor”, volumul II al Apendixului la lucrarea Sf. Dimitrie al Rostovului, Moscova, p. 19 – 24.

(Orthodox Life, Manastirea Sfinta Treime, Jordanville, NY, 13361, vol. 28, nr. 1 ianuarie – februarie, 1978, p. 3 – 7)