Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 02.10.2009, 04:06:40
MarinaAlca's Avatar
MarinaAlca MarinaAlca is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.07.2008
Locație: The Land from Down Under
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.048
Exclamation Sfantul Sfintitul Mucenic Ciprian si sfanta mucenita Iustina

In aceasta luna(octombrie) în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic Ciprian vrajitorul si a sfintei Iustina fecioara.
Acesta era din Antiohia Siriei în vremea împaratului Deciu (catre 250), de bun neam si bogat, filozof si vrajitor cumplit. Si a fost câstigat la credinta cea întru Hristos de catre Iustina fecioara si crestina, care pe toate demonicele lui lucrari ca pe o pânza de paianjen le-a sfarâmat, fiind si ea din Antiohia. Caci un barbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumusetii ei ranindu-se si neajungându-si scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimitând demonii catre tânara, n-a izbutit nimic. Deci dupa ce a cunoscut ca mestesugul sau este neputincios, s-a botezat si, arzând vrajitorestile sale carti, a crezut în Domnul. Apoi a fost facut episcop si pe multi povatuindu-i la credinta lui Hristos, a fost prins împreuna cu Iustina de catre stapânitorul Damascului, si strujindu-li-se coastele au fost bagati în cazan de fier; si fiind trimisi la Nicomidia li s-au taiat capetele.





In sfanta Biserica Zlatari(Sf Ciprian si Iustina) din Bucuresti( pe Calea Victoriei, vis-a vis de CEC-ul mare)se afla o parte din moastele Sf Ciprian (mana).
In fiecare miercuri dupa amiaza se oficiaza Vecernie cu Litie, se citeste Acatistul Sfantului Ciprian, se sfinteste apa si se citesc rugaciuni de dezlegari, iar in fiecare dupa amiza de vineri se oficiaza Vecernie cu Litie, se citesc Acatistul Maicii Domnului si Molitfele Sfantului Vasile cel Mare si se fac rugaciuni de dezlegari.

Racla cu mana Sf Mucenic Ciprian(biserica Zlatari-Bucuresti)







"O, prea Sfintite Cipriane, ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, imreuna cu Sfanta mucenita Iustina si Sfantul mucenic Teoctist, roaga-te lui Hristos Dumnezeul pentru cei ce pururea te cinstesc si cu cantari maresc sfanta pomenirea ta si cu rugaciunile tale, imblanzeste pe Stapanul Hristos, pentru toti mijlocind iertare de gresale si izbavire de toate cursele si ispitele diavolesti, ca mantuindu-ne sa-i cantam imrepuna cu tine, in vecii nesfarsiti, cantarea ingereasca:ALILUIA!"

Last edited by MarinaAlca; 02.10.2009 at 04:09:11.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 02.10.2009, 16:02:59
Simona-Marilena's Avatar
Simona-Marilena Simona-Marilena is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.08.2009
Locație: Ilfov
Religia: Ortodox
Mesaje: 185
Implicit

Sfantul Ciprian m-a ajutat imediat si foarte foarte mult. V-am spus ca eram foarte trista. Imediat ce am citit primul condac si icos din acatist inainte de culcare, m-am simtit foarte linistita. In aceea noapte am dormit cel mai bine..de atunci ma simt in siguranta, simt ca este alaturi de mine mereu si ca ma protejaza atat Sfantul Ciprian cat si Maica Domnului...Marire si slava le aduc Sfantului Ciprian si Fecioarei Iustina! M-au ajutat atat de mult... Domnul si toti Sfintii sa fie alaturi de noi in orice greutate, in orice clipa de fericire sau de tristete!
Reply With Quote
  #3  
Vechi 02.10.2009, 16:37:43
catalinabalhui's Avatar
catalinabalhui catalinabalhui is offline
Member
 
Data înregistrării: 17.02.2009
Locație: Zimnicea(Jud.Teleorman)
Mesaje: 54
Implicit acatist

Va rog daca aveti sa postati acatistul sfintilor CIPRIAN SI IUSTINA. Eu am gasit numai acatistul Sf Ciprian.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 02.10.2009, 22:10:21
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Va multumesc, Marina Alca, pentru aceasta postare.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 02.10.2010, 22:11:16
icamilin's Avatar
icamilin icamilin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.05.2007
Locație: Timisoara Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 737
Implicit Rugaciune catre Sf.Ciprian

Condacul 13:acatistul sfantului Ciprian

" O, Prea Sfintite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, impreuna cu Sfanta mucenita Iustina si Sfantul mucenic Teoctist, roaga-te lui Hristos Dumnezeul pentru cei ce pururea te cinstesc si cu cantari maresc sfanta pomenirea ta si cu rugaciunile tale, imblanzeste pe Stapanul Hristos, pentru toti mijlocind iertare de gresale si izbavire de toate cursele si ispitrile diavolesti, ca mantuindu-ne sa-I cantam impreuna cu tine, in vecii nesfarsiti, cantare ingereasca:ALILUIA! "

" Stapane Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule si Chivernisitorule a toate, Sfant si slavit esti; imparatul imparatilor si Domnul domnilor, slava Tie! Tu cel ce locuiesti in lumina cea nepatrunsa si neapropiata, pentru rugaciunea mea, a smeritului si nevrednicului robului Tau, departeaza demonii si stinge viclenia lor de la robii Tai; revarsa ploaie la buna vreme peste tot pamantul si fa-l sa-si dea roadele lui; copacii si viile sa-si dea deplin rodul lor; femeile sa fie dezlegate si eliberate de nerodirea pantecelui; acestea si toata lumea mai intai fiind dezlegate, dezleaga si toata zidirea de toate legaturile diavolesti. Si dezleaga pe robul Tau ( numele ) impreuna cu toate ale casei lui de toate legaturile satanei, ale magiei, ale farmecelor si ale puterilor potrivnice. Impiedica Tu, Doamne Dumnezeul parintilor nostri toata lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vraji si de toate lucrarile satanicesti si de toate legaturile lui, si distruge toata lucrarea vicleana prin pomenirea Prea Sfantului Tau nume. "
__________________
" Fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua in Hristos "

Last edited by icamilin; 02.10.2010 at 22:13:58.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 02.10.2013, 13:12:56
Dumitru Mona Dumitru Mona is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 06.08.2013
Mesaje: 1
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalinabalhui Vezi mesajul
Va rog daca aveti sa postati acatistul sfintilor CIPRIAN SI IUSTINA. Eu am gasit numai acatistul Sf Ciprian.
Dati-mi o adresa de mail sa va trimit acatistul dorit.Eu il am dintr-un acatistier manastiresc.
adresa mea este: gabrielad85@yahoo.com

Sa va fie de folos!
Reply With Quote
  #7  
Vechi 02.10.2013, 19:16:31
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Acatistul sfintilor Ciprian si Iustina

Rugaciunile incepatoare, apoi:

Condacul 1
Pe cel ce din întunericul înșelăciunii ca o stea a răsărit, pe Ciprian cugetătorul de Dumnezeu să-l cinstim; si împreună cu dânsul pe fecioara Iustina să o fericim. Pe cei ce au surpat înșelăciunea diavolească și lui Hristos jertfă bine-primită s-au adus, care si de la noi aud: Bucurati-vă alesilor ostasi ai lui Hristos.

Icosul 1
Lepădând întunericul slujirii diavolești, te-ai îmbrăcat în veșmântul cel luminos al lui Hristos, și ca un înger petrecând pe pământ de cele ceresti te-ai învrednicit; pentru care si noi minunându-ne, îți cântăm:
Bucură-te, prin care Hristos S-a arătat;
Bucură-te, prin care diavolul a suspinat;
Bucură-te, îndreptătorul celor căzuți în rătăcire;
Bucură-te, surpătorul dogmelor înșelăciunii;
Bucură-te, adâncime a cunoașterii dumnezeiești;
Bucură-te, înălțimea petrecerii creștinești;
Bucură-te, văditorul înșelăciunii diavolești;
Bucură-te, arătătorul dragostei dumnezeiești;
Bucură-te, stea aleasă a crugului ceresc;
Bucură-te, făclie luminoasă a celor ce rătăcesc;
Bucură-te, prin care Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, prin care diavolul s-a biruit;
Bucură-te, Cipriane fericite!

Condacul 2
Deschisu-ți-a Hristos ochii sufletului tău și ai văzut lumina cea adevărată și la cunoașterea Lui te-a tras, cântându-I cu credință: Aliluia!

Icosul 2
Luminându-te cu adevărata credință, ai lepădat deșertăciunea idolească si te-ai arătat fecioară aleasă, Iustina fericită; pentru care te lăudăm cu acestea:
Bucură-te, floarea fecioriei;
Bucură-te, crinul curăției;
Bucură-te, alabastru ce păstrezi mirul sfințeniei;
Bucură-te, cădelniță ce împrăștii mireasma smeremei;
Bucură-te, vistieria dragostei dumnezeiești;
Bucură-te, diamantul răbdării mucenicești;
Bucură-te, cămara faptelor bune;
Bucură-te, candelă nestinsă de rugăciune;
Bucură-te, pământul cel bun, care ai rodit sământa credintei;
Bucură-te, ceea ce ai cules cu-mbelșugare roadele nevoinței;
Bucură-te, disprețuitoarea celor pământești;
Bucură-te, doritoarea celor cerești;
Bucură-te, Iustina, fecioară preaslăvită!
Reply With Quote
  #8  
Vechi 02.10.2013, 19:17:58
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Acatistul sfintilor Ciprian si Iustina

Condacul 3
Cu putere de sus fiind îmbrăcată, ai depărtat de la tine toată lucrarea vrăjmașului și toate măiestriile lui întru nimic le-ai socotit, Iustina fericită cântând cu credintă: Aliluia!

Icosul 3
Ars-ai cu râvnă înflăcărată toate cărțile vrăjitorești, cele pricinuitoare de pierzare și ai primit înăuntrul sufletului tău strălucirea Mângâietorului, Cipriane strălucite, prin care ai luminat pe cei ce strigă:
Bucură-te, surpătorul înșelăciunii;
Bucură-te, izgonitorul minciunii;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut a vrăjmașului răutate;
Bucură-te, cel ce te-ai îndulcit de a lui Hristos bunătate;
Bucură-te, vas ales al bunei prefaceri;
Bucură-te, bogăție neîmpuținată a dumnezeieștii cunoașteri;
Bucură-te, cel ce te-ai umplut de lumină cerească;
Bucură-te, cel ce te-ai ridicat de la cugetarea pământească;
Bucură-te, cel ce ți-ai omorât a patimilor pornire;
Bucură-te, cel ce te-ai însuflețit cu dumnezeiasca dorire;
Bucură-te, al sărăciei lui Hristos următor;
Bucură-te, al slavei celei deșarte urâtor;
Bucură-te, Cipriane fericite!

Condacul 4
Râvna spre cele rele ți-ai schimbat-o, Părinte, în dorirea și setea de cele dumnezeiești, slujitor râvnitor al Domnului făcându-te. Și umplându-te de înțelepciune și har, cu vrednicie ai strigat: Aliluia!

Icosul 4
Suitu-te-ai la înălțimea faptelor bune prin viața ta cea minunată, fericită Iustina, și ai tras din adâncul pierzării pe vrăjitorul Ciprian si multime de popor; pentru care, cinstindu-te, îți cântăm:
Bucură-te, a fecioriei păzitoare;
Bucură-te, a harului lucrătoare;
Bucură-te, ceea ce pe Hristos l-ai dorit;
Bucură-te, ceea ce pe diavolul l-ai urât;
Bucură-te, chip nepătat de viață curată;
Bucură-te, pildă însuflețită de petrecere înaltă;
Bucură-te, că ai înfrânt a vrăjmașului pornire;
Bucură-te, că ai arătat a Domnului putere;
Bucură-te, mielușeaua cea frumoasă a lui Hristos;
Bucură-te, al fecioriei neprihănit prinos;
Bucură-te, prin care răutatea s-a alungat;
Bucură-te, prin care Veliar s-a rușinat;
Bucură-te, Iustina, fecioară preaslăvită!
Reply With Quote
  #9  
Vechi 02.10.2013, 19:19:54
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Acatistul sfintilor Ciprian si Iustina

Condacul 5
Lui Hristos ai urmat cu inimă arzând de dragoste dumnezeiască și bine te-ai nevoit în stadionul nevoințelor, Iustina fecioară; iar acum în sălasurile ceresti strigi neîncetat: Aliluia!

Icosul 5
Ierarh însuflat de Dumnezeu si iconom credincios al tainelor dumnezeiești te-ai arătat, Cipriane fericite, și lui Hristos ai adus, prin cuvânt și prin faptă, pe cei ce-ți strigă unele ca acestea:
Bucură-te, păstorul oilor cuvântătoare;
Bucură-te, izvorul apelor tămăduitoare;
Bucură-te, cel ce ai urmat bunătatea lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai dovedit iconom credincios;
Bucură-te, ierarh cuvios în dogme iscusit;
Bucură-te, cuvântător ales și ritor nebiruit;
Bucură-te, că-ți păstorești turma cu credincioșie;
Bucură-te, că alungi de la ea negura ereziei;
Bucură-te, semănătorul dogmelor credinței;
Bucură-te, plivitorul relelor seminte;
Bucură-te, povățuitorul cel bun al sufletelor;
Bucură-te, tămăduitorul cel milostiv al trupurilor;
Bucură-te, Cipriane fericite!

Condacul 6
Propovăduitorul adevărului, luminătorul Bisericii si trâmbita milostivirii dumnezeiești te-a arătat pe tine, Părinte Cipriane, Cel ce te-a împodobit cu veșmântul virtuților, Căruia Îi strigi neîncetat: Aliluia!

Icosul 6
Petrecere cuvioasă si sfântă ai adus, Iustino vrednică de laudă, ca o zestre Domnului și nevoindu-te cu suflet bărbătesc ți-ai vărsat sângele pentru dragostea Mirelui tău; pentru care cu îndrăzneală îți cântăm:
Bucură-te, făclie a dragostei dumnezeiești;
Bucură-te, sabie omorâtoare a înșelăciunii diavolești;
Bucură-te, ceea ce ai suferit durerile muceniciei;
Bucură-te, ceea ce ai biruit a tiranului măiestrie;
Bucură-te, căci cu trup neputincios pe satana l-ai zdrobit;
Bucură-te, căci în stadionul nevoinței pe Hristos L-ai slăvit;
Bucură-te, căci pentru Cel iubit capul ți l-ai pus;
Bucură-te, că întru slavă te-ai suit spre cele de sus;
Bucură-te, a strălucirii lui Hristos văzătoare;
Bucură-te, a sufletelor omorâte de păcat însuflețitoare;
Bucură-te, ceea ce ai dobândit viața cea fericită;
Bucură-te, ceea ce te-ai sălășluit în bucuria cea nesfârșită;
Bucură-te, Iustina, fecioară preaslăvită!
Reply With Quote
  #10  
Vechi 02.10.2013, 19:21:10
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Acatistul sfintilor Ciprian si Iustina

Condacul 7
Calea muceniciei ai săvârșit-o cu cuget viteaz, Iustina, cugetătoare de Dumnezeu, și te-ai învrednicit de slava cea mai presus de ceruri, alungând pornirile diavolilor de la cei ce cântă: Aliluia!

Icosul 7
Omorându-te față de cele lumești, ierarhe Cipriane, ai urmat lui Hristos și te-ai nevoit ca un fără de trup, stricând, cu rugăciunile tale, măiestriile diavolești de la cei ce-ți strigă:
Bucură-te, vestitorul credinței creștinești;
Bucură-te, surpătorul rătăcirii idolești;
Bucură-te, ierarh și mucenic nebiruit;
Bucură-te, că în cele cerești te-ai sălășluit;
Bucură-te, sabie cu două tăișuri ce tai a vrăjilor legătură;
Bucură-te, bici usturător ce desfaci a farmecelor țesătură;
Bucură-te, cel ce ai mustrat vătămarea idolească;
Bucură-te, cel ce ai apucat pe calea cerească;
Bucură-te, cel ce ai propovăduit a lui Hristos pogorâre;
Bucură-te, cel ce ai surpat a lui Veliar înălțare;
Bucură-te, izvorul cel neîmpuținat al tămăduirilor;
Bucură-te, rază strălucitoare a minunilor;
Bucură-te, Cipriane fericite!

Condacul 8
Străină viață petrecând pe pământ, Părinte Cipriane, ți-ai săvârșit alergarea în stadionul nevointei si ai fost încununat ca un biruitor, Sfințite Mucenice, cântând neîncetat Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 8
Toată viața ta a fost o rugăciune și o nevoință întru smerenie, Iustina fericită, pentru care Hristos, Mirele tău, te-a încununat cu cununa muceniciei, îndemnând pe toți să-ți cânte:
Bucură-te, mireasa lui Hristos;
Bucură-te, că Lui te-ai adus prinos;
Bucură-te, mireasma dumnezeiască a fecioriei;
Bucură-te, nectarul cel dulce al înțelepciunii;
Bucură-te, organul cel tainic al Duhului;
Bucură-te, sălasul cel sfintit al harului;
Bucură-te, că te-ai aprins de dragostea Ziditorului;
Bucură-te, că ai stins aprinderea pătimașă a trupului;
Bucură-te, podoaba fecioarelor smerite;
Bucură-te, frumusețea sfintelor mucenițe;
Bucură-te, dezrădăcinătoarea sadurilor idolești;
Bucură-te, săditoarea cuvintelor dumnezeiesti;
Bucură-te, Iustina, fecioară preaslăvită!
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Sfanta Mucenita Ecaterina dorinastoica14 Diverse Sarbatori 7 25.11.2011 01:38:26
Sfanta Cuvioasa Parascheva si Sfanta Mucenita Paraschevi VLAHOPOL Intrebari utilizatori 5 17.02.2011 19:02:09
Sfanta Mucenita Iraida ramona-elena Diverse Sarbatori 1 26.08.2009 09:37:33
Sfantul sfintitul Mucenic Haralambie dorinastoica14 Diverse Sarbatori 6 10.02.2009 18:12:26
SFANTA MUCENITA ECATERINA icamilin Moaste 3 25.11.2007 15:32:26