Nu vor,nici in ruptul capului,sa-si controleze prin preoti cele auzite de la"duhul lo

Deschid acest topic spre folosul celor care interpreteza Sfanta Scriptura, rastalmacesc invataturile Sfintilor parinti si dau sfaturi despre "trairea ortodoxa" luandu-se dupa ceea ce le spune lor "duhul lor"/cugetul lor. Cei care pot si vor sa posteze din invataturile Sfintilor parinti pe aceasta tema sunt bineveniti! Doamne ajuta!

Nu vor, nici in ruptul capului, sa-si controleze prin preoti cele auzite de la “duhul” lor
Ascultarea si mandria

Parintele Arsenie Boca ne invata:
“Cu trecerea de vreme, satana s-a mai iscusit in rele. Pe cine poate sa-l intoarca impotriva lui Dumnezeu, o face, ranjind bucuros; pe cine iubeste pe Dumnezeu, dar calatoreste fara sfat si intrebare, il invata si el sa iubeasca pe Dumnezeu, si-l lauda ca bine face, fara sa priceapa acestia ca au cazut la lauda straina si ca in credinta lor s-a incalcit un fir subtire de putere vrajmasa. (…)
Deci nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca. Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti de iubirea de sine. Avand iubirea fara minte, pe care ar vrea sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit (II Tesaloniceni 2, 11), ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa peste oarecare, il cerceteaza satana, luand chipul mincinos al lui Hristos, si graindu-i cu mare blandete ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator, si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa “placeri duhovnicesti”. Iata-l cu momeala pe gat. De acum, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita prin potriviri de semne prevestite, ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.
Iata cum, “puiul de drac” al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca. Ba inca, omorand pe cei ce nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui “dumnezeu” (dumnezeul care l-a inselat pe el) (Numeri 25, 7-13).
Cand stai de vorba cu cate unii din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului sa-si de-a arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai multe ori, e caderea la lauda, cu care tatal minciunii si-a mangaiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atat osardie cel amagit de minte.
Si nu e mare mirarea, caci zice un filosof: e destul sa primesti in minte o singura prejudecata, ca apoi sa nu fie prapastenie la care sa nu ajungi in chipul cel mai logic posibil cu putinta. De aceea Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile. (…)
Cu ingaduirea lui Dumnezeu, satana ii cerne si ii culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar duhovnicesti, daca ii prinde ca inca nu s-au lepadat desavarsit de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii, dupa atata si atata propovaduire a Bisericii. Ca patimile acestea ii fac pe oameni sa cada loviti de sagetile laudei si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita de la locul ei (din socoteala smereniei).
Ca iata, pe cei ce nu aveau curatia vietii, lingaii de la curtea regelui Ahab, i-a dat inselaciunii desavarsite a duhului minciunii, si sfatul lor este ispita regelui iubitor de slava desarta, ispita in care trebuia sa cada si regele, ascultatorul lor, pentru pacatele sale. Ca si inselatii aceia, care l-au palmuit pe adevaratul prooroc al lui Dumnezeu, asa si proorocii mincinosi din zilele noastre sunt de o indrazneala nemaipomenita si palmuiesc smerenia, dandu-se pe sine de ceva mare (…)
Pe semnele urmatoare se pot cunoaste ca nu mai sunt intregi la minte:
1. Se dau pe sine de ceva mare, cum s-au dat de altfel toti ereticii (ratacitii) vremurilor, pe care insa i-a afurisit Biserica prin Sfintele Soboare.
2. Cad la lauda, avand o smerenie mincinoasa.
3. Se tin pe sine mai presus de Scriptura (unul chiar mi-a rupt-o), mai presus de Biserica si Sfinti.
4. Mor dupa a fi ascultati si crezuti de oameni.
5. Fierb de manie cand nu sunt luati in serios.
6. Adesea au “graire in duh”, cu “duhul” care-i poarta si-i invata.
7. Nu vor, nici in ruptul capului, sa-si controleze prin preoti cele auzite de la “duhul” lor.
8. Cate unii, cu toate acestea, arata o evlavie neobisnuita: marturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, facandu-si Sfanta Cruce, batand matanii, sarutand icoanele, ba si Sfanta Impartasanie luand si jurandu-se ca-s oamenii lui Dumnezeu, iar ei sunt inselati.
9. Fac pe proorocii si imprastie spaima in oameni. Multe proorocii li se implinesc, dar multe nu. Asta atarna de puterea de stravederea a ‘duhului’ care le spune ce le spune, ca unul ce n-are invelitoarea trupului si de aceea prinde cu oarecare vreme inainte cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie.
10. In numele “dumnezeului” lor sunt in stare sa omoare om, intemeindu-se pe Scriptura, ca si Avraam a fost in stare de o atare ascultare, iar Fineas a si facut aceasta, si i-a socotit acestuia ravna pentru Dumnezeul sau (Numeri 25, 7-13). Cu amagirea ascultarii pana la uciderea de om, a incercat vrajmasul pe multi, in toate vremurile, chiar si pe pustnici daramite pe oamenii lumii. Prin urmare, fiind asa de saritori cu ascultarea si credinta la povetele “duhului lor” pe care-l cred ca e Hristos, (si nu e), sunt intr-adevar o adevarata primejdie printre oameni; teroristi (pentru cei slab credinciosi).
11. Sar de la un lucru la altul si leaga lucrurile fara nici o legatura. Talcuiesc gresit, stramba adevarul si se propovaduiesc din Scripturi mai mult pe ei insisi decat pe Dumnezeu, mergand grabit spre cea mai de pe urma sfaramare si sarire a mintii.
12. In preajma lor simti tulburare si primejdie, caci multi dintre ei au fost pe la casa de nebuni, sau vor trebui sa se duca.

Nu vor, nici in ruptul capului, sa-si controleze prin preoti cele auzite de la "duhul lor"
Ascultarea si mandria

Din invataturile Parintelui Arsenie Boca (continuare :) Nu-i ocaram, ci ne pazim si invatam si pe altii sa se pazeasca si ne infricosam cat de groaznic si-au taiat mintea in Scripturi (II Petru 1, 20). Totusi, pe cat se poate, sa incercam sa-i intelegem, lamurind adevarul lucrurilor si mestesugirile vicleanului. E stiut ca facand omul gandurile si voile celui rau, intra acela in el. Sau, altfel zicand: iubind cele rele, pe firul acestei iubiri intra vrajmasul in cetate, adica prin cele de-a stanga, relele. Cand insa vede ca nu poate amagi pe om cu cele de-a stanga, sare in cealalta margine, de-a dreapta de tot, cautand acolo sa-l amageasca, ca sa-i dea omul crezare. (Firul iubirii omului are doua capete: de-a stanga iubirea celor rele si de-a dreapta iubirea virtutii; diavolul il cantareste atent pe cel ochit spre inselare spre ce inclina si-l sageteaza apoi fie cu laude pentru virtuti, fie cu indemnuri spre pacate. Extremele sunt ale diavolului si abia mijlocul, adica dreapta socoteala, e acela care-l duce pe crestin in bratele lui Dumnezeu.)Ii tranteste o lauda pentru multimea credintei in Dumnezeu si a iubirii virtutii, si-l indeamna ca fara masura si fara intrebare sa se sileasca in acestea. Pe unul il trezea la rugaciune, silindu-se sa-i strecoare in minte si in inima parere mare despre sine, precum ca pe el il trezesc Ingerii la pravila. Sau, daca cel ochit spre inselare nu e chiar asa de virtuos, ii imai ingaduie, ba sa fumeze, ba sa bea, zicandu-i prin gandurile lui ca-i trebuie putere si ca nu-i pacat. Pe unul l-a sagetat aratandu-i-se in chipul lui ‘Hristos’, si spunandu-i: ‘Pentru dumneata mai rasare soarele!’ Douazeci si cinci de ani pe urma l-a mai dascalit, ca sa ajunga sa se creada pe sine ca el este ‘Fiul Omului’ din Scriptura, care va desparti oile de capre si va intemeia Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, si ca in zilele lui va fi sfarsitul si judecat se va face prin el.Firul acestei iubiri, fie ca inclina spre pacate, fie ca inclina spre Dumnezeu, vrajmasul cauta sa-l prinda de capete, nesfiindu-se, ucigasul, sa se dea drept ‘Dumnezeu’, numai sa te prinda. De aceea au zis Parintii ca intotdeauna extremele sunt ale diavolului. Adica si prea mare iubire de Dumnezeu inainte de vreme poate fi pricina de cadere; o iubire oarecum pamanteasca, patimasa, nelinistita, nesenina, necurata si pironita. Grija la minte!, caci razboiul nevazut cearca pe toata lumea si n-a crutat nici iubirea de Dumnezeu a Apostolilor!”

(Din Parintele Arsenie Boca, “Fericirea de a cunoaste calea“, Editura Credinta stramoseasca, 2006)

Nu vor, nici in ruptul capului, sa-si controleze prin preoti cele auzite de la “duhul” lor/cugetul lor

Din invataturile Parintelui Ilie Cleopa:

Dreapta socoteala

Dreapta socoteală, sau darul deosebirilor, este podoaba faptelor bune, precum zice Sfântul Isaac Sirul: „Pe tot lucrul îl împodobeste măsura”. Fără această sare duhovnicească, toate cele bune se strică si întru vătămare se mută. (…)
Trupului nostru să-i dăm hrană si îmbrăcăminte atât cât îi trebuie. Însă nevointa să se dea după măsura fiecăruia. Auzi ce spune Sfântul Marcu Ascetul: „Precum se deosebeste arama de fier si fierul de găteje (vreascuri), atâta deosebire este între un trup si altul”. Unul din fire este sănătos si poate să postească si să nu mănânce până seara si altul, săracul, dacă nu mănâncă de două-trei ori, cade jos si moare.
Dar de nevoie este să stim că dreapta socoteală ne va păzi nevătămati de întinderea peste măsură spre amândouă părtile. Căci este vătămare si în săturarea pântecelui; atât în priveghere peste măsură, cât si în somn mult. În toate, în toate trebuie să avem dreaptă socoteală, pentru că dreapta socoteală este împărăteasa faptelor bune. Pentru că dacă o ia unul repede-repede si nu are povătuitor, îndată cade.
Vine aici la mine unul, un viteaz, si zice: „Părinte, să-mi dai voie să citesc Molitfele Sfântului Vasile?” El de-abia a venit în mănăstire, si să-i dau voie să citească Molitfele Sfântului Vasile, că el are ciudă pe draci! „Vai de capul tău! Câtă ciudă are dracul pe tine si cât vrea să râdă el de tine!”
S-a dus la Sfântul Varsanufie cel Mare, marele staret al Palestinei, un călugăr si i-a zis:
– Îmi dai voie să blestem pe draci si să citesc Molitfele Sfântului Vasile?
– Nu-i blestema, că mare batjocură ai să iei de la dânsii! Smereste-te si zi „iartă-mă” la toti fratii! Asa-i biruiesti pe demoni!
Că diavolul toate le face, numai „iartă-mă” nu zice, căci a căzut din mândrie. Diavolul posteste, că nu mănâncă niciodată; el trăieste în feciorie, că nu se însoară, nu se mărită; el priveghează. Doarme el vreodată? Tu faci treabă, dar el stă degeaba? Nu poate sta. Tu crezi că pe diavol îl întreci în fugă, dacă ai fugi tu? El într-o clipă e la marginea pământului. Numai cu una îl întreci tu pe el; dacă ai socoti că: „Eu sunt praf si cenusă, si sunt păcătos, si nu pot nimica, si sunt nevrednic să trăiesc pe pământ!”
Numai de smerenie se teme diavolul. De alta nu se teme el; poti să fii tu nevoitor cât este lumea! Dacă nu stii că ceri iertare, esti batjocorit de ei; esti măturoiul dracilor. Dreaptă socoteală trebuie să avem si în vorbire, la metanii, la priveghere si în tăcere si în înfrânare la mâncare, la băutură, la somn si la toate ostenelile trupesti.
De aceea, fratilor, să ne ajute mila Domnului să câstigăm oleacă de dreapta socoteală, fiindcă în lumea asta sunt curse si ispite fel de fel si nedumeriri în cele duhovnicesti. Dar să tinem dreapta socoteală, măsura în toate.
Pădurea nu se teme de cel care încarcă o dată mult căruta, că stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare calul, că nu mai poate. De acela se teme diavolul, care ia câte un lemnisor din pădure în fiecare zi si-l duce acasă. Asa-i si vrăjmasul; nu se teme de cel care o ia lată, că rămâne negrăpată. Câte oleacă, asa. Câte oleacă, încet, încet! Sfântul Teodor Studitul spune: „Câte putin, câte putin se îmbogăteste cineva, si la cele trupesti si la cele duhovnicesti”. Câte oleacă. Asa să luati fapta bună, câte oleacă, si să vă pară rău că n-ati făcut mai mult."

Sfatul bun

Cei ce nu au cârmuire, cad ca frunzele! Si mântuirea stă întru mult sfat, zice Sfânta Scriptură. Întotdeauna, când vrem să facem ceva, să întrebăm. Oare când mergem pe un drum pe care nu-l cunoastem, nu întrebăm? „Măi, dacă eu o iau la stânga sau la dreapta, nu mă rătăcesc? Încotro să apuc?” Si nu greseste omul, că întreabă. Iar dacă nu întreabă, atunci mai ales se rătăceste, că nu nimereste. Cu atât mai mult la cele duhovnicesti. Sfântul Efrem Sirul spune:
„Din cele sapte lucrări ale monahului si ale crestinismului, cea din urmă este si aceasta, să întrebe pe bărbati iscusiti când nu stie un lucru; ca nu cumva altele în loc de altele întelegând, să se rătăcească”.
De aceea este bine ca la anumite nedumeriri să întrebe. Dacă întreabă, nu greseste. Si să stiti un lucru. Unde veti merge, să aveti pe Dumnezeu înaintea ochilor. Că Dumnezeu nu-i numai aici. El este si la voi acasă si în târg si în Bucuresti si în Africa si în Asia si în lună si în stele, în toate este prezent. În toate. Că zice acolo: Eu sunt Care umplu cerul si pământul si cele dedesubt. Nu este loc unde nu este prezenta Lui. (…)
Că puterea drăcească este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că zice la Isaia: Se luptă cel puternic cu Cel atotputernic. Are el putere, dar nu este atotputernic, că Dumnezeu îl tine în frâu! Toată puterea drăcească este circumscrisă împrejur; este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că altfel, ai văzut când i-a dat voie să-l ispitească pe Iov, ce-a făcut într-un ceas? I-a ars turmele, i-a sfărâmat toate si i-a omorât fiii! Are mare putere satana, dacă Dumnezeu îi dă voie.
La Sfântul Serafim de Sarov a venit un boier mare, Motovilov. Si Sfântul Serafim de multă vreme îi spunea despre rugăciunea mintii, că el avea rugăciunea asta în mare grad, rugăciunea inimii – cea mai înaltă rugăciune din lume –, ca să se învete a se ruga omul, nu cu buzele, ci cu inima lui Dumnezeu. Si Motovilov cerea să-i dea darul acesta:
– Dă-mi, părinte, să învăt si eu rugăciunea mintii si a inimii!
Si spunea sfântul:
– Prea devreme pentru tine, că ai să te mândresti! Întâi trebuie să câstigi lucrarea Duhului Sfânt.

Din invataturile Parintelui Arsenie Boca - "Margaritare duhovnicesti":

Trebuie sa ne invatam mai intai a tacea: "Cine nu stie sa taca, nu stie nici sa vorbeasca"

Cuvantul pentru care se poate parasi tacerea, trebuie sa fie foarte ziditor de suflet. Numai convorbirea duhovniceasca este folositoare, iar tacerea este mai preferabila decat toate. Un cuvant bun si numai cel bun este asemenea argintului, iar tacerea este asemenea aurului curat.

Limba e un mic madular, dar pricinuieste multe si mari nenorociri, ea este ingradita cu doua garduri, adica cu dintii si cu buzele, dar foarte lesne le rupe si scapa.

Gandeste-te bine daca cuvantul pe care il raspandesti in lume va fi spre binele tau si al altora, cuvant care, oricat de mic si neinsemnat s-ar parea, va trai pana la Judecata din urma, unde ne va sta inainte spre marturie, pentru tine ori impotriva ta.

Daca omul va tine minte textul Sfintei Scripturi:"din cuvintele tale te vei indrepta si din cuvintele tale te vei osandi", atunci se va hotari ca mai bine sa taca. E buna tacerea, in timpul ei ea nu e nimic altceva decat mama gandurilor celor mai intelepte.