Ma simt trista

[Ioana.M]

În prealabil postat de ella81

Imi vine in minte un fragment citit in cartea "Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie" si anume: momentul in care autorul povesteste ca avea o problema la genunchiul drept, datorata unei lovituri. Duhovnicul sau ii recomanda sa-l roage pe Parintele Porfirie sa-i vindece piciorul. Si iata cum descrie:

"- Părinte, duhovnicul a zis să-mi vindecati piciorul!

- Ei, bine, dacă a zis duhovnicul...

Si-a ridicat mâna neputincioasă, asa cum era asezat pe pat, si mi-a binecuvântat genunchiul în chipul crucii. Am simtit atunci o putere lină pogorându-se peste genunchiul meu si invadându-mă apoi până în măduva oaselor. O nedumerire si o curiozitate îndrăzneată si-au făcut loc în mintea mea: „Bine, dar ce se va întâmpla cu moleculele de lichid? Oare chiar vor dispărea? Cum vor lucra energiile lui Dumnezeu?“. Acest interes „stiintific“ mă determina să-mi tin genunchiul permanent sub observatie. La fiecare pas pe care îl făceam, la fiecare cuvânt pe care îl rosteam, gândurile mele se îndreptau spre starea genunchiului. Voiam neapărat să „prind din zbor“, să „trăiesc integral“ clipa în care Dumnezeu va lucra. Au trecut în felul acesta trei zile, si genunchiul nu dădea semne de însănătosire. Am început să am gânduri de îndoială. îmi controlam obsesiv genunchiul, dar nimic... La un moment dat, cuprins de indignare fată de propria-mi atitudine, mi-am zis: „Măi, rătăcitule, acum vrei repede si minuni? Ai tu fată pentru astfel de lucruri?“. Putin câte putin, am încetat să mă mai preocup de piciorul meu.

Nu voi uita niciodată dimineata în care m-am trezit în dormitorul unitătii. Deschizând ochii, mi-am spus în gând: „Bre, piciorul o să te necăjească mult timp“. Am miscat piciorul, dar n-am simtit nici o durere. M-am sculat si am început să sar pe loc. în mod normal, piciorul m-ar fi necăjit cumplit după cel mult două-trei sărituri. Nimic, nici o stânjeneală. Am iesit în curte si am alergat vreo sută de metri, fără absolut nici o dificultate! M-a cuprins atunci o bucurie nesfârsită, si lacrimi de recunostintă mi-au mijit în ochi. Mi-am zis emotionat: <<Asadar, Dumnezeu m-a vindecat atunci când am încetat să mai cred că mă voi însănătosi. Iar aceasta, pentru a întelege foarte limpede că a fost darul lui Dumnezeu, si în nici un caz rezultatul credintei mele, cum ar fi pretins yoghinii!>>. în zilele următoare, dobândisem reflexul de a-mi urmări cu atentie piciorul la fiecare miscare. S-au scurs astfel săptămâni în sir, fără să mai acuz nici cea mai vagă urmă de durere. Mă făcusem bine cu desăvârsire! Fără operatie, fără zgomot, ci delicat si „pe ascuns“ - asa cum lucrează de obicei harul dumnezeiesc."

Asadar, Dumnezeu va trimite persoana potrivita atunci cand vom inceta sa ne mai dam cu parerea despre un barbat cunoscut si sa credem in alegerea noastra. Un bun partener de viata il poti gasi numai prin darul lui Dumnezeu...

f.dragut fragmentul si se potriveste cu ceea ce simt eu acum
multumesc

[Ioana.M]

În prealabil postat de AlinB

De ce n-ai placut pe cei care te-au placut?

Depinde unde cauti acea persoana..prin discoteci de ex. nu prea ai sa le gasesti.

am renuntat la a-i cauta prin discoteci acum ceva timp..iar cei care m-au placut am simtit ca nu sunt persoane comunicative, de care sa ma pot apropia

[Ioana.M]

În prealabil postat de emiliabirgau

Draga Ioana, uita toata tulburarea si intristarea ta ca ,,maritatul n-are varsta", asa imi zicea parintele Iustin Parvu acum cativa ani. Stiu ca ai sa-mi zici ca e greu si asa e! Si asta pt ca Dumnezeu a pus in firea noastra, a fetelor, a femeilor, dorinta de a fi mame, de a avea o familie( nu ai vazut ca fetitele oricat de mici ar fi se joaca cu papusile si isi inchipuie ca sunt mame?). Ai sa-mi zici ca te simti singura si ca doresti sa umpli golul afectiv pe care il ai sau din contra sa daruiesti tot ce ai mai frumos in suflet sau poate ai sa-mi zici ca e varsta, ca prietenele tale au prieteni, soti, da, asa e, dar daca te nelinistesti crezi ca se va schimba ceva sau daca esti trista??? scumpa mea, intristarea e un pacat, iar mesajul lui Hristos cand a venit in lume a fost: Bucurati-va! In toata problema ta e vorba de acceptare, nu poti sa accepti viata pe care o ai si te tulburi si asta e un lucru care nu iti face niciun bine. Eu tot ce iti spun, iti spun din experienta si lupta mea cu mine si nu pt a o face pe desteapta, ci pt ca te inteleg si ma doare tristetea ta. Nu ai de ce sa fii trista! Spune-i duhovnicului durerea ta, spovedeste-te cat mai curat, impartaseste-te si spune-mi daca in clipa in care Hristos se salasluieste in tine mai poti fi trista? Gandeste-te, draga mea, ca Dumnezeu le randuieste pe toate spre binele nostru, cine stie de cate rele nu te-a ferit prin singuratate? Bucura-te de tot ce ti-a dat Dumnezeu si nu deznadajdi! Smereste-te si nu te considera mai buna ca cei din jur!Da-i fiecarui om o sansa, ca s-ar putea sa ai mari surprize! sa nu zici niciodata ca vrei un baiat cu urmatoarele calitati, de exemplu :frumos, inalt, blond sau brunet, cu nu stiu ce studii etc., lasa preconceptiile! poate baiatul pe care il vrei tu nu e bun pt tine! smereste-te sa vezi frumosul din fiecare! Nu cauta nimic in mod special, in afara de prezenta lui Dumnezeu in sufletul si in viata ta! Uita de prieten, lasa-L pe Dumnezeu sa-ti mangaie sufletelul si toate cele de folos se vor adauga tie! Roaga-te cum mi-a zis un parinte: ,,Da-mi Doamne ce-mi este de folos pt mantuire!" si Dumnezeu iti va lumina viata. Bucurie sa ai! Hristos a inviat!

Adevarat a inviat! intr-adevar ai surprins in randurile scrise framantarile mele sufletesti si imi doresc pur si simplu sa nu ma mai gandesc la nimic, ca imi dau seama cat de rau ma intristeaza..iti multumesc mult emilia pt.sfaturi, imi sunt de folos si am sa incerc sa le aplic

[Mihai C 2010]

Nu esti singura aflata in situatia aceasta.
Hristos a inviat!

Deschidem o rubrica de matrimoniale?

[andreibravo]

Hristos a inviat! Trebuie sa fii tare si sa ai incredere in bunul Dumnezeu,si vei vedea ca va fi bine. Asteptarea are si ea o semnificatie: intareste rabdarea , ascute ascultarea si te pregateste pentru peripetiile vietii. Intr-adevar uneori asteptarea e dureroasa, dar rezultatul asteptarii este o bucurie nemarginita. Gandestete cum e cu un pom: trebuie sa ai rabdare multa cu dansul, sa il ingrijesti in acest timp, pt ca dupa un anumit timp, cand nici nu te astepti sa gusti din roadele sale.
Toti am trecut candva prin acest moment prin care treci si tu, dar rabdarea e cea mai importanta, si ea te ajuta sa birui mereu.

[Hionia]

Am si eu o intrebare,nu radeti de mine va rog.Daca sunt bolnava, poate nu prea departe de moarte si nu pot sa am copii, eu am voie sa iubesc un baiat si sa fiu iubita, am voie sa ma gandesc la casatorie? In general incerc sa vad dorinta de iubire ca pe o ispita, dar de multe ori mi-e greu sa suport singuratatea...

[unpaharcuapa]

În prealabil postat de Ioana.M

am stat putin pe ganduri inainte de a scrie, dar cred ca oricand o idee sau un sfat pot fi de ajutor. am incercat sa-mi gasesc pe cineva si de fiecare data patesc la fel-daca plac pe cineva niciodata sentimentul nu e reciproc; in plus, de fiecare data ma place cineva care mie nu-mi place deloc.povestea asta se repeta destul de des si nu stiu de ce. si in plus simt ca as cauta "acul in carul cu fan".mi-e f.greu sa intalnesc o persoana care sa mearga si la biserica.inca mai sper, dar timpul trece repede.mai e cineva in situatia mea?

Hristos a Inviat!

Nu trebuie sa te necajesti.Eu mi-am gasit un sot,un prieten,un om bun dar nici el nu era la inceput asa cum iti doresti si tu.Cu timpul m-a vazut pe mine ce fac,cum ma rog,cum ne-a ajutat de atatea ori Bunul Dumnezeu si incet incet a invatat si el ca fara nu se poate.Rabdare,multa intelegere si un om cu suflet mare iti doresc.

[anaana2004]

Hristos a inviat! Numele meu este Ana si am 29 de ani. Am o problema si m-am gandit ca ma puteti ajuta. Acum un an si jumatate am cunoscut un baiat de care m-am indragostit. Mai tarziu am simtit acelasi lucru si din partea lui si ne-am si marturisit dragostea. Era minunat. Uneori era tacut de tot dar eram indragostita pana peste urechi si nu-i vedeam nimic rau.
Cand mai aveam o luna pana sa aniversam un an de prietenie, m-a cerut in casatorie si am acceptat. Din acel moment au inceput perioadele grele.
Intr-una din conversatiile noastre la telefon a inceput sa tipe din senin spunandu-mi ca el este barbatul in casa si multe alte lucruri care nu se legau deloc cu ceea ce discutam noi la acel moment. Urmau perioade in care nimic rau nu se mai intampla, dar urmate de altele mai rele. Tin minte ca timp de o luna de zile m-a sunat si imi spunea la inceputul sau catre sfarsitul conversatiei ca noi doi vom face un copil si doar un copil, ca doi copii ar aduce saracie, nu am avea cu ce-i creste. ( desi amandoi avem servici).Vorbeam cu el minute intregi si se mai domolea.
Vazand insa ca starile de nervozitate se indeseau am discutat serios cu el si mi-a marturisit ca el e putin mai nervos, ca e asa din facultate cand a avut un soc puternic. De atunci simte ca este urmarit ca oamenii ii citesc gndurile, ca a fost urmarit de o blonda. M-a socat si pe mine, m-a zguduit chiar dar i-am spus ca oricum ii voi fi alaturi si-l voi sprijini. Mi-a spus mai tarziu ca el merge regulat, de 5 ani, la un medic specialist psihiatru.
Am vrut sa consultam si alti medici si a vrut. A fost si internat. Diagnosticul a fost schizofrenie.
Intre timp iesire lui erau tot mai dese si necontrolate. Ceea mai grea criza( pentru mine) a fost de 8 martie cand a tipat la mine, m-a jignit pe mine si pe familia mea, fara niciun motiv. Imi dadeam seama ca era total gresita premisa de la care incepuse. Si m-a durut cum nu ma mai duruse nicio criza de-ale lui. Aceea criza de pe 8 martie m-a pus pe ganduri si m-a adus intr-o asa tulburare sufleteasca incat,atunci cand trebuia sa ne intalnim aveam o frica. Nu mai voiam sa ma mai intalnesc cu el.Nu mai vedeam in ele siguranta de altadata. Imi aparea din ce in ce mai clar gandul ca voi suferi foarte mult daca ma voi casatori cu el. Ceea ce fusese odata o iubire frumoasa, devenise, pentru mine, o povara. In cele din urma, i-am spus ca nu e posibil sa ne casatorim. In prima zi de Paste am rupt de tot relatia, nemaisuportand tensiunea si insistentele lui. Acum stiu ca el sufera.Iar eu ma simt vinovata. Oare trebuia sa mai fiu cu el? Oare trebuia sa stau cu el? Am facut bine ce am facut? Oare e posiil sa intemeiez o familie cu un om bolnav de o asemenea boala? Oare sunt eu prea mandra?

[Sanduu]

Va spun sincer ma aflu si eu in aceasta situatie am adesea o tristete in inima si as vrea asa de taaaaaaaaaaaareeeeee sa iubesc si sa fiu iubit de cineva (am in vedere de o fata) macar o prietena de as avea cu care sa i-mi petrec timpul sa ma primblu sa comunic insa nu am pe nimeni...Cauza cred ca eu sint, insa traiesc mai departe ma starui sa ma tin de Dumnezeu sa implinesc dupa putinta poruncile si mai departe va fi cum va vrea El. Stiu precis si cred cu toata taria scumpa sora Dumnezeu le rinduieste pe toate dupa cum trebuie :)