Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Câtă trudă pun oamenii aceia care caută să afle şi să scoată aurul din pământ? Multă, foarte multă! Astfel, precum căutăm copilul pierdut, bolnav greu, aurul din pământ şi alte lucruri trebuincioase vieţii pământeşti, tot aşa – ba încă şi mai mult – trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu , Care este Izvorul vieţii şi fericirii noastre. Pentru aflarea copilului, soţiei, aurului, averii şi a celor trebuincioase existenţei sale, omul întâmpină multe piedici, primejdii şi obstacole necunoscute minţii lui, iar a căuta şi a afla pe Dumnezeu e cu mult mai uşor.
( Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune , Editura Agapis, București, 2008, p. 24)

[cristiboss56]

Exista un Sfânt nebun pentru Hristos, care l-a potolit odată pe Ivan cel Groaznic. Acesta ridica probleme pentru că fusese servit cu o bucată de carne în post: „Mă crezi așa păgân, ca să mănânc eu carne în post?”, iar Sfântul i-a zis:
„Tu nu mănânci carne de vită, dar mănânci carne de om!”.
Și nouă ne-ar trebui preoți care să aibă curajul să spună că e important să postim de păcate mai mult decât de bucate, iar postul de bucate să fie numai un acces spre plinătatea postului de păcate . Făcând așa, nu vom mai mânca nici „carne de om” . Clevetirea se consideră mâncare de carne de om. Omul se abține de la carnea animalelor și de la altele, dar totuși clevetește. Când enumerăm cele 24 de vămi ale văzduhului, clevetirea este primul păcat de care trebuie să dăm seama.
( Părintele Nicolae Tănase , De la prietenie la iubire. Căsătoria – taina iubirii creștine , Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 182)

[cristiboss56]

În cele mai multe familii, fiecare membru trăieşte parcă după un alt program, stă în camera lui, la televizorul lui, şi urmăreşte programului lui preferat. În opinia mea, toate aceste obiceiuri erodează sentimentul apartenenţei la o familie, legăturile dintre membrii ei şi efectele încă nici nu pot fi pe deplin evaluate.
Când ajungi să comunici mai mult la telefon cu copilul tău minor, chiar dacă are bonă, e semn că, pe lista ta de priorităţi, el nu e pe primul loc. Ştiu că protestezi - „tot ce fac, pentru el fac, să avem bani şi să ne meargă bine ”. Banii sunt importanţi - în fiecare zi avem nevoie de atâtea lucruri, dar copilul nu are nevoie numai de haine, mâncare şi şcoală.
Sufletul lui se hrăneşte cu dragoste ori, pentru aceasta, are nevoie să fie cu tine. Educaţia copilului nu presupune numai şcoala - aceasta este numai partea formală, instituţională, a educaţiei lui. Educaţie înseamnă tot ce învaţă şi,
de la tine, părintele său, copilul poate învăţa cel mai mult or, pentru aceasta, are nevoie să fie cu tine !
( Irina Petrea )

[cristiboss56]

"În zilele noastre, oamenii aspiră să fie iubiți și de aceea esuează. Corect este să nu te intereseze dacă alții te iubesc sau nu, ci dacă tu îl iubești pe Hristos și pe oameni. În felul acesta îți va fi plin sufletul."
_________________
Porfirie Kafsokalivitul

[cristiboss56]

PREOTUL CONSTANTIN NECULA conferentiaza la SECTARII PENTICOSTALI DIN BEIUS in Duminica Ortodoxiei, sub semnul
”depasirii barierelor confesionale”
ne-a fost impartasita urmatoarea marturie:
cristina:
“
Provin dintr-o familie penticostala in sanul careia am crescut pana aproape de maturitate. Cu ani in urma, totusi, prin harul lui Dumnezeu am primit Sfantul Botez devenind madular viu al dreptei credinte. As vrea sa adaug si experienta mea personala in ce priveste perspectiva unui dialog cu penticostalul.
Probabil ca stiti/ ati patit-o: orice provocare sau invitatie la discutii pe teme religioase pe care o poate face sectarul unui ortodox este sortita nu numai esecului, cazand pe urechi surde efectiv (fiindca sectarul nu cauta sincer vreun raspuns – el doar stie tot), ci ulterior si rascolirilor si tulburarilor sufletesti de partea ortodoxului care a cazut in astfel de cursa.
Ca cel ce accepta dialogul cu acest vechi sarpe crezand ca poate ceva, fara sa bage de seama se impartaseste mai mult sau mai putin – dar niciodata nu ramane neatins – de viclenia si trufia ispititorului. Iar el va cauta sa iscodeasca si sa rastalmaceasca prin intrebare orice raspuns precum diavolul prin sarpe. Ereticul pleaca apoi linistit ca te-a tulburat (si nu se poate linisti pana nu te tulbura) , neclintit in trufia de nezdruncinat, iar tu stai si mesteci otrava ramasa: ca nu i-am spus bine, ca trebuia sa-i zic asa,ca de ce nu mi-am adus aminte si de cutare argument, etc.
De aceea, cred eu, exista recomandarea apostoliceasca sa nu discuti cu omul eretic ci sa te departezi de el
, fiindca e cu neputinta sa-l folosesti pe el si pe tine sa nu te vatami.
Bine spunea cineva in comentarii ca “vino si vezi” e calea ortodoxa a tratativelor. Da! bine ar mai fi fost sa se faca vizibila Duminica Ortodoxiei, sa se fi facut macar mici procesiuni in jurul fiecarei bisericute cu Sfintele Icoane, sa se spuna macar cat de putin de ereziile de ieri si de azi si de substratul lor intunecat si pierzator de suflet in ziua in care Biserica s-a delimitat de intunericul tuturor ereziilor si s-a imbracat in podoaba adevarului icoanei inomenirii lui Hristos.
Unii ce se inmultesc cred ca altfel se pot face lucrurile, fara anateme si doar cu dialogul nostru ciunt, dar orice cuget sanatos stie ca e cu neputinta. Caci ce partasie are intunericul cu lumina si cum se pot impaca? Bine este sa se intareasca inimile noastre prin har, ca sa cunoasca Lumina sa se alipeasca de ea si sa fuga de orice umbra a intunericului, acum cand ziua este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut.
Legaturi:
PREOTUL CONSTANTIN NECULA conferentiaza la SECTARII PENTICOSTALI DIN BEIUS in Duminica Ortodoxiei, sub semnul
”depasirii barierelor confesionale”
CUM AJUTAM SI CUM IMPIEDICAM VENIREA OAMENILOR LA ORTODOXIE? DESPRE DRAGOSTE, CONVERTIRE SI ECUMENISM
“
Acum, un ecumenism care se preface că diferenţele reale dintre Ortodoxie şi eterodoxie sunt neimportante, cade într-adevăr într-un păcat atât de înfricoşător şi pentru că neagă Adevărul, pentru care atât de mulţi foşti eterodocşi creştini s-au luptat ca să-L găsească şi pentru că încearcă să închidă uşa acelora care încă Îl caută . Nu trebuie să ne ademenească masca zâmbitoare a ecumenismului. Ecumenismul este potrivnic oricărui pas al cuiva care caută Adevărul şi urmăreşte intrarea sa în Biserica lui Hristos. Ecumenismul încurajează sentimentul ce izvorăşte dintr-o unire în aparenţă şi nu din umilinţă şi din viaţa de pocăinţă. Descurajează căutarea Adevărului, acceptând indirect existenţa şi primirea minciunii. Ecumenismul nu este stăpânit de smerenia care îngăduie să se facă auzită şi o altă voce diferită de a lui, în special, atunci când aceasta descoperă minciuna lui. Ecumenismul îngăduie comparaţii, dar nu concluzii care să demonstreze că o anumită tradiţie creştină, în opoziţie cu alta sau cu altele, este mai autentică. În cele din urmă, ecumenismul
descurajează orice acţiune fermă, care s-ar împotrivi scopurilor sale pe care le urmăreşte. Într-adevăr, cuvintele lui Hristos către farisei s-au împlinit şi cu ecumeniştii:
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor. Căci nici voi nu intraţi, nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi”.
O CONVERTIRE DE LA BAPTISM LA ORTODOXIE, PRIN BOTEZ, SI INCERCARILE EI – marturia tinerei Emanuela Iancu pentru revista “Familia ortodoxa”
“
[…]
La penticostali am trăit o experienţă care m-a marcat foarte mult şi care m-a îndepărtat de Dumnezeu . La un moment dat,
m-am dus cu ei la munte ca să ne rugăm cu toţii pentru „vindecarea rănilor din trecut ” şi pentru „primirea Duhului Sfânt ”. Şi e firesc că dacă te rogi aşa, aiurea, primeşti alte duhuri – duhuri rele . Eu speram ca aceasta rugăciune să mă liniştească sufleteşte, dar ce a urmat a fost groaznic pentru mine. Am căzut într-o depresie foarte mare, plângeam foarte des, nu ştiam în ce şi în cine să mai cred, şi căutam ceva care să-mi aducă pacea sufletească…
– Şi cum ai ajuns la Adevăr?
– La Ortodoxie am ajuns printr-un băiat care locuia în Ploieşti, un oraş apropiat de satul meu. I-am povestit ce experienţe negative am avut, i-am spus că eu nu mai cred în Dumnezeu, ci în propriile mele forţe… El a avut multă răbdare cu mine, mi-a explicat cât a putut şi, în plus, mi-a dat nişte cărţi ortodoxe. Cât este de important să dăruim materiale de folos pentru suflet celor care Îl caută pe Dumnezeu, şi nu numai! O carte, o revistă poate schimba complet un suflet…
[…]

[cristiboss56]

În cursul vieţii sale pământeşti, Maica Domnului a avut, ca toată lumea, şi momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă.
La nici o mamă de pe pământ nu au venit, îndată după naştere, îngeri, nici n-au auzit cântări îngereşti; nici n-au venit crai din depărtări să aducă daruri deosebite şi să se închine noului născut.
Tot bucurie i-au adus Maicii Domnului toate binefacerile şi minunile săvârşite de Iisus Hristos, vindecarea tuturor celor ce i-au ieşit în cale şi i-au cerut ajutorul. Ce bucurie simţea Maica Domnului când vedea bolnavii vindecaţi! Cu câtă bucurie asculta Maica Domnului frumoasele lui învăţături, văzând că şi alţii le ascultă!
Dar clipele de fericire ale Maicii Domnului au fost scurte şi au venit marile ei suferinţe , începând cu durerea ei de mamă când Irod, voind să-l piardă pe Iisus, a omorât toţi pruncii, iar pentru a-L apăra pe Iisus, sfânta familie a trebuit să fugă în Egipt. Toate suferinţele Maicii Domnului au fost îndoite.
Este o lege firească pentru toate mamele din lume, când fiii lor se află în diferite suferinţe, ele suferă alături de ei. Şi cât a putut Maica Domnului suferi când Fiul ei a fost prins, bătut, batjocorit şi în chinurile morţii pe Cruce?
Dar Maica Domnului a suferit şi sufleteşte pentru că ştia că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu , adică Mesia cel aşteptat şi că „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).
( Arhimandrit Serafim Man )

[cristiboss56]

E bine că soţul vă iubeşte. Şi Dumneavoastră vă iubiţi soţul. Acesta este raiul vostru. Zidul îngrăditor al acestui rai este încrederea dintre voi. S-o păziţi ca pe lumina ochilor, şi fericirea voastră nu se va clătina. Pururea mă rog pentru voi, pomenindu-vă pe voi şi pe ai voştri în rugăciunea mea. Domnul să vă rânduiască viaţa în aşa fel ca o dată cu ea să se zidească şi mântuirea sufletului. Mila lui Dumnezeu să fie cu voi!
Buna mea „Albişoară”! Domnul să vă întărească! Rugaţi-vă amândoi! Domnul este întotdeauna Ajutător bunelor hotărâri şi planuri. Şi aici va ajuta. Sunt sigur că soţul tău, după ce a păţit-o, se va feri de acum înainte, mai ales la început. Nu strică totuşi să-i aminteşti că sminteala va apărea iar, căutând să-l atragă. Are vrăjmaşul grijă să le pună pe toate la cale. Ca atare, când vine ispita, să-şi amintească chiar de la început că acolo este ascuns vrăjmaşul şi cu lucruri vrăjmăşeşti îl îmbie: ca atare, să i-o taie cu mânie şi să se întoarcă îndată spre Dumnezeu. Şi totul se va sfârşi cu bine. Aceasta e metoda principală împotriva tuturor ispitelor. Mai mult nu vă mai spun, numai să vă amintiţi la nevoie cele de mai sus. Domnul să te binecuvânteze pe tine şi pe soţul tău.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2004, p. 5)

[cristiboss56]

Odată , Părintele i-a spus unui pediatru:
- Să le spui mamelor să simtă în inima lor câtă cinste le-a dat Dumnezeu că le-a învrednicit să devină mame. Să-i vorbească pruncului nenăscut şi să-l mângâie, fiindcă embrionul va simţi, tainic, această mângâiere. Să se roage pentru el cu multă dragoste, căci embrionul simte, ca şi copilul nou-născut, lipsa dragostei mamei, nervii ei, furia şi dezgustul, iar toate acestea îi pot crea traume ce-l vor însoţi întreaga viaţă. Dacă mama are simţăminte sfinte şi duce o viaţă sfântă, în rugăciune, atunci îl sfinţeşte şi pe copil încă din momentul zămislirii. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru tătici.
(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 286)

[cristiboss56]

In curgerea vieţii lui pământeşti, omul întâlneşte nenumărate piedici aproape de neîntrecut: necaz, suferinţă, durere. Toate acestea se regăsesc, deşi ne este greu s-o acceptăm, în pronia lui Dumnezeu.
Taina suferinţei este înmiezuită în lacrima bucuriei. Suferinţa ne descoperă omul tainic al inimii, lăuntrul, iar bucuria ‒ taina lui „mâine”, veşnicia, dar în taina lui „mâine” nu se ajunge decât prin durerea lui „azi”, care ne descoperă frumuseţea clipei veşnice de a fi în Dumnezeu.
Suferinţa sapă brazde adânci în obrajii pe care curg şiroaiele înţelepciunii, grăia un bătrân, iar un prigonit pentru Hristos din închisorile comuniste a mărturisit cu simplitate că Dumnezeu se vede printre lacrimi.
(Ieromonah Luca Mirea, Crâmpeie de gând şi cuvânt, Editura Predania, Bucureşti, p. 26)

[cristiboss56]

Chiar înainte de încheierea slujbei, preotul ia cununile de pe capetele mirilor şi se roagă Domnului: „Primeşte cununile lor întru Împărăţia Ta, păzindu-i pe ei curaţi, fără prihană şi neasupriti în vecii vecilor”. Este ca şi cum Biserica ar zice celor doi miri: „Aţi purtat pentru scurtă vreme aceste cununi pământeşti, chiar de la începutul vieţii voastre laolaltă; acum străduiţi-vă să dobândiţi şi cununile cereşti, pe care le veţi purta veşnic”. Aceasta ne duce la înţelegerea veşniciei căsătoriei în predania Ortodoxă.
Dragostea şi ajutorul întru mântuire şi sfinţenie, pe care soţii şi l-au dat unul altuia în viaţa de aici, nu dispar. Rugăciunea ca Hristos să primească cununile lor în Împărăţia Cerească indică ‒ cel puţin în chip ideal ‒ faptul că nunta, ca „legătura neîntreruptă a dragostei”, este veşnică.
Dragostea în căsătorie este văzută de Biserică dintr-o perspectivă duhovnicească: perspectiva veşniciei. Nu ştim în amănunt cum va fi viaţa din Rai, însă Predania ne dă destule indicaţii spre a fi încredinţaţi că aceia ce au avut căsătorii pline de dragoste, ajutându-se unii pe alţii întru mântuirea veşnică, se vor afla laolaltă în chip mai desăvârşit şi cu mai multă bucurie în Împărăţia Cerească.
(David şi Mary Ford, Căsătoria ‒​ cale spre sfinţenie, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 32)