Intristare

[Alexandra1andreea]

Buna,
De 4 ani sunt trista mai tot timpul. Totul a inceput de cand, in anul 2 de facultate o colega de a mea a avut o cadere psihica si toti comentau pe la spatele ei ca e nebuna. M-a afectat pentru ca din toate colegele era singura mea prietena, era cuminte, modesta. Ea si a revenit, s-a casatorit, are copii, m-am bucurat asa mult cand am auzit dar nu stiu de ce eu sunt in continuare abatuta. Tot ma gandesc sa nu patesc si eu asa, si ma panichez, m-a marcat cazul ei. Eu niciodata nu am fost asa, toata viata mea am fost vesela, ma intelegeam bine si cu parintii si colegii. Dar de atunci tot am tendinta sa ma izolez. In general facultatea a fost urata, colegii si profesorii rautaciosi, pana si prietenii de liceu se schimbasera, tot ziceau ca ce frumos se distreaza ei si ca eu sunt fraiera ca am dat la facultate intr-un oras mai mic.
In plus toate astea au inceput si dupa ce vreun an am baut cu colegele din camin, si in post ne distram, si cand m-am spovedit la preot nu i-am zis astea pentru ca imi era rusine ca era vecinul meu. Asta a fost acum 4 ani, de atunci m-am mai spovedit dar tot nu am mai spus intamplarea aia. Dupa care am facut si o anexita grava. Ma gandeam sa nu fie si un dezechilibru hormonal combinat cu efectele alcoolului.

P.S. Si nici nu am avut probleme cu bautura niciodata. Pana atunci nu bausem niciodata si dupa ce nu am mai stat cu ele m-am lasat. Anul doi de facultate a fost singurul an in care am baut intr-una cam 3 zile pe saptamana pana ne imbatam, pentru ca ele tot insistau. Trebuia sa le refuz si mama tot timpul mi-a spus ca sunt prea influentabila.

[Marimira]

Draga mea,

Se intelege ca acele pacate ale tale, acele greseli nu au continuat, nu mai sunt de actualitate...deci ma gandesc asa;

- ar trebui sa te spovedesti curand, mai e putin si incepe Postul Pastelui si sa spui toate cate le-ai facut;pentru ca spune in rugaciunea de spovedanie "...toate cate le veti ascunde de mine, indoite le veti avea!"

- acesta este un motiv intemeiat pentru care esti trista si aceasta tristete te copleseste; Dumnezeu este cel care iarta prin intermediul preotului; preotul este doar un martor care va marturisi inaintea lui Dumnezeu marturisirea si cainta ta;

- apoi nu trebuie sa te retii de la aceasta, gandindu-te ca este vecinul tau; Preotul prin insasi slujirea sa si prin harul cu care a fost investit prin taina Hirotoniei (a preotiei) iti asigura secretul spovedaniei;El nu are voie oricine l-ar presa sa marturiseasca ce i-ai spus sub epitrahil in Taina Spovedaniei (a Marturisiirii);

- este normal sa te rusinezi, este normal ca orice om care a suferit o cadere in pacat sa se rusineze, altminteri inseamna ca nu avem pocainta;

-trebuie sa te smeresti si sa mergi sa-ti recunosti greseala, altfel nu te vei linisti;

Mantuitorul nostru Iisus Hristos va cauta spre inima ta sa vada daca exista acolo parere de rau pentru cele intamplate si dorinta de a nu le mai repeta, RESTUL va face Domnul;

Adica va acoperi toata lipsa ta sufleteasca si trupeasca!

Doamne ajuta! Sa auzim de bine!

[Alexandra1andreea]

O sa merg la un duhovnic, de una singura nu pot nimic. Nici nu stiu cum sa ma rog, sau daca cred asa cum se cuvine in Dumnezeu, tot interpretez gresit. De fiecare data cand ma sperii de ceva sau sunt nelinistita ma gandesc ca iubirea vindeca orice si ma linistesc imediat. Dar nu stiu daca e bine asa. Afirmatia asta este prezenta oriunde, si in toate religiile. Trebuie sa merg la Biserica si la un duhovnic sa ma indrume, nu vreau sa gandesc eu gresit. Parintele Arsenie Papacioc imi place cum vorbeste, cand il ascult ma simt altfel, mai trezita la realitate.

[Ioan_Cezar]

Nu te mai încrâncena să iei totul exclusiv pe puterile tale. Nici un om nu reuşeşte să facă faţă singur greutăţilor vieţii.
Ca urmare, eu îndrăznesc, iartă-mă, să te sfătuiesc aşa:
1) caută degrabă să te spovedeşti şi ţine strâns de duhovnic ca de Haina lui Hristos; rămâi în ascultare şi va fi bine.
2) pentru problematica psihologică pe care o descrii, eu te îndemn să cauţi fără întârziere un psihoterapeut, şi încă mai bine o terapie de grup, suportivă. Iar dacă îţi dă târcoale obişnuinţa sau numai gândul de a bea, indiferent cum a intrat alcoolul în viaţa ta, eu te încurajez cu toată puterea să mergi la un grup AA. Dacă ajungi acolo, nu vei mai bea şi nici nu vei mai gândi la asta, lămurindu-te deplin asupra ispitei. Grupurile AA se ţin de obicei în biserici, uneori în spitale.
Doamne ajută!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Alexandra1andreea

Buna,
De 4 ani sunt trista mai tot timpul. Totul a inceput de cand, in anul 2 de facultate o colega de a mea a avut o cadere psihica si toti comentau pe la spatele ei ca e nebuna. M-a afectat pentru ca din toate colegele era singura mea prietena, era cuminte, modesta. Ea si a revenit, s-a casatorit, are copii, m-am bucurat asa mult cand am auzit dar nu stiu de ce eu sunt in continuare abatuta. Tot ma gandesc sa nu patesc si eu asa, si ma panichez, m-a marcat cazul ei. Eu niciodata nu am fost asa, toata viata mea am fost vesela, ma intelegeam bine si cu parintii si colegii. Dar de atunci tot am tendinta sa ma izolez. In general facultatea a fost urata, colegii si profesorii rautaciosi, pana si prietenii de liceu se schimbasera, tot ziceau ca ce frumos se distreaza ei si ca eu sunt fraiera ca am dat la facultate intr-un oras mai mic.
In plus toate astea au inceput si dupa ce vreun an am baut cu colegele din camin, si in post ne distram, si cand m-am spovedit la preot nu i-am zis astea pentru ca imi era rusine ca era vecinul meu. Asta a fost acum 4 ani, de atunci m-am mai spovedit dar tot nu am mai spus intamplarea aia. Dupa care am facut si o anexita grava. Ma gandeam sa nu fie si un dezechilibru hormonal combinat cu efectele alcoolului.

P.S. Si nici nu am avut probleme cu bautura niciodata. Pana atunci nu bausem niciodata si dupa ce nu am mai stat cu ele m-am lasat. Anul doi de facultate a fost singurul an in care am baut intr-una cam 3 zile pe saptamana pana ne imbatam, pentru ca ele tot insistau. Trebuia sa le refuz si mama tot timpul mi-a spus ca sunt prea influentabila.

De intristare scapam cu usurinta alegand sa fim fericiti.

Pur si simplu prin puterea alegerii.

Putem alege sa fim fericiti sau multumiti fara niciun motiv evident.

Fara niciun agent. Fara constrangere, fara stimul.

Putem alege sa fim fericiti asa cum putem alege sa credem in ceva.

Manifestarea fericirii sau credintei nu are nevoie de explicatii.

Incercarea de a le explica rational deja creeaza o distanta fata de ceea ce este fericirea in miezul ei, fata de ceea ce este credinta in esenta sa.

Daca in mijlocul intristarii poti alege sa fii fericita o singura secunda, nu mai mult, atunci ai gasit luminita care te poate scoate din intuneric.

Secunda de fericire este cel mai puternic de medicament, cu actiunea cea mai eficace.

Daca este luat la anumite intervale de timp, incepe sa produca transformari launtrice evidente.

Prelungirea acestor momente fericite transforma miraculos tristetea in exaltare, intunericul in lumina, suferinta in bucurie.

[Alexandra1andreea]

Si eu daca, cred in iubire este bine?

În prealabil postat de Alexandra1andreea

Si eu daca, cred in iubire este bine?

Iata o pilda:
,,Un om obisnuit discuta intr-o zi cu un filosof. Acesta se lauda cu femeia sa cat este de buna. "Spune cum este sotia ta, si eu ii voi pune cate un zero pentru fiecare fapta buna�, zise filosoful. A inceput sa-i insire ca este: "frumoasa, bogata, cuminte, harnica, blanda, de neam mare�. Filosoful crestin ii spuse ca are o sotie foarte buna si ca el i-a dat sase zerouri, cate unul pentru fiecare fapta buna. A obtinut sase zerouri care nu inseamna nimic, nu au nicio valoare. Atunci omul isi aminti un lucru sa adauge la virtutile sotiei: "ca este o femeie cu frica de Dumnezeu si mult milostiva�. Atunci filosoful adauga un "unuï 1 la inceputul celor sase zerouri, iar rezultatul a fost "un milion!. Imediat, cu aceasta calitate, sotia a avut o alta valoare, infinit mai mare. "O FEMEIE POATE SA AIBA TOT FELUL DE CALITATI, DAR DACA NU ARE IN FRUNTEA EI: CREDINTA, MORALA, CINSTEA SI PURTARILE BUNE, N-ARE NICIO VALOARE ZIDITOARE DE BINE"

Sursa:
http://www.cuvantul-liber.ro/news/69...E-INTELEPCIUNE

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Alexandra1andreea

Si eu daca, cred in iubire este bine?

Cine alege sa creada in iubire face o buna alegere.

Insa, miezul iubirii eliberatoare, iubirea care sintetizeaza toate virtutile - de la multumire, rabdare, blandete pana la iubirea care imbratiseaza totul - necesita cautare staruitoare.

O astfel de iubire se descopera raza dupa raza.

Daca reusim sa aducem in inima un strop de fericire, am facut deja un prim pas inainte.

Daca reusim sa aducem tot Soarele Dumnezeiesc inlauntru, am gasit sensul deplin, profund al iubirii.

Masculin (Mirele) si Feminin (Sufletul) intr-o singura unitate - interpatrunse si deosebite in acelasi timp.

[Alexandra1andreea]

Multumesc din suflet!